Obiectul psihologiei sociale

A. Domeniul de cercetare si problematica psihologiei sociale

Psihologia sociala este o stiinta de granita intre psihologia generala si sociologie avand acelasi domeniu de cercetar omul.Pentru psihologia sociala, omul este plasat si cercetat in context social.

Relatia interumana este prezenta in fiecare actiune umana, in gandire, in scopuri, in fapte, in comunicare si invatare, fiind una dintre cele mai importante surse ale socializarii si umanizarii omului.

Interactiunea este ceea ce inseamna ca pentru a putea intelege si explica fenomenele psihosociale trebuie sa avem in vedere actiunea pe care o exercita un individ asupra altor indivizi si influenta inversa pe care o suporta el din partea acestora.

Fenomenul interactiunii poate fi redat astfel : AB lucru ce semnifica ca intre cei doi indivizi A si B, in procesul interactiunii exista o multitudine de contacte:perceptive, afective, comunicative.

Se stie ca in cadrul undei interactiuni conteaza cel putin doua elemente, mai intai particularitatile psihice ale celor care interactioneaza si apoi situatia in care se produce interactiunea.

Conceptul de interactiune este corelat in psihologia sociala cu cel de persoana-personalitate.Daca pentru psihologia generala acest concept semnifica celula producatoare de viata psihica, pentru psihologia sociala reprezinta punctul de plecare, materialul necesar actului interpersonal al grupurilor.Personalitatea se formeaza se defineste si capata contur gratie complexului de relatii sociale. Astfel la nivel individual, persoana se manifesta ca un sistem de procese si caracteristici psihice. La nivelul actului interpersonal insusirile psihice devin suportuli relatiilor interpsihice limbaj-comunicare. La nivelul grupului mic procesele si relatiile interpsihice, datorita efectelor de amplificare se cristalizeaza in structuri sau retele perceptive, comunicative, preferentiale. In sfarsit la nivelul grupurilor mari, amplificarea continua, iar relatiile si retelele mentionate devin suportul unor fenomene de masa ca:zvonurile, moda, opiniile, atitudinile, comportamentele colective etc.

B. Definirea psihologiei sociale

Psihologia sociala este stiinta care se ocupa cu studiul particularitatilor psihice ale omului ca fiinta social-culturala si ale conduitei sale in cadrul grupuluin din care face parte, cat si cu studiul particularitatilor psihologiei de grup colective si de masa, asa cum se manifesta ele in totalitatea activitatilor oamenilor, in conduita si trairile lor comune, in procedeele de comunicare dintre ei.Definitia analitaitca circumscrie urmatoarele probleme psihologiei sociale:

insusirile psihice formate la om in calitate de exponent ale unei anumite epoci istorice, oranduiri, clase sociale, natiuni, profesii, varsta sex etc.

manifestarea insusirilor psihice individuale-trebuinte, vointa, sentimente, dispozitii, convingeri, deprinderi, atractii, in colectiv si in masa de oameni.

particularitatile psihologie structurale ale diferitelor grupuri sociale;

procedeele de comunicare si de influentare psihosocialan a indivizilor in cadrul grupurilor si a grupurilor intre ele;

particularitatile motivatiei conduitei individului in grup si in activitatea generala a membrilor diferitelor grupuri

particulatitatile mecanismului reflectarii si influentarii mediului social de catre membrii diferitelor grupuri sociale;

legile conduitei de grup si colective;

legile formarii si dinamici diferitelor grupuri , straturi si clase sociale.

C.Principiile psihologiei socialde

Principiile psihologiei sociale sunt:

Principiul determinismului- ce exprima procesul fundamental de producere a interactiunii si comportamentelor sociale.

Principiul dezvoltarii-ce considera ca formarea psihologiei sociale ca fenomen-este rezultatul interactiunii ierarhice si evolutive a individului cu mediul social, si a indivizilor intre ei;

Principiul partinitatii-considera ca in ultima instanta, cercetarea profesionala se face totdeauna din perspectiva intereselor unor anumite grupari sociale, clase, partide, chiar persoane;

Principiul comunicarii-care inseamna ca in cercetarea psihologica trebuie sa avem in vedere rolul deosebit rolul deosebit al proceselor de comunicare in formarea si manifestarea fenomenelor psihice interpersoanle, de grup si masa;

Principiul abordarii valorice-adica psihologia sociala examineaza fenomenele-trebuinte, dispozitii, opinii-din punct de vedere al semnificatiei lor sociale, al rolului lor in desfasurarea mecanismelor vietii sociale.

D. Raportul psihologiei sociale cu celealte stiinte

Pentru a intelege mai bine raportul psihologiei sociale cu celelalte stiinte ar trebui sa vedem mai intai care este locul aceste stiinte in cadrul sistemului stiintelor.Se stie ca sistemul stiintelor care are ca obiect de cercetare atat formele simple de miscare ale materiei cat si cele complexe, inclusiv omul, pot fi grupate in doua mari categorii:

stiintele naturii

stiintele umaniste( stiintele sociale (se ocupa de latura materiala si sociala)

( stiintele filozofice(se ocupa de latura spirituala a activitatii

umane)

Piramida lui Kedrov

Spre deosebire de psihologia generala, psihologia sociala este in totalitate o stiinta care nu se mai preocupa de procesele psihice general-umane de specie, ci de manifestarea lor concreta in cadrul unor colectivitati umane concret-istorice bine determinate. Psihologia sociala studiaza in detaliu procesele interactiunii si comportamentele de grup.

Intre psihologia sociala si psihologia generala exista raporturi de reciprocitate si stransa colaborare.

Raporturi stranse exista intre psihologia sociala si sociologie.Psihologia sociala si sociologia se intrepatrund dar in acelasi timp sunt deosebite , in sensul ca sociologia se ocupa de realitatea sociala obiectiva in toata complexitatea ei, iar psihologia sociala, de latura subiectiva a acestei realitati.

Psihologi sociala mai are raporturi si cu alte stiinte precum:

etnologia

stiintele istorice

psihologia persoanei

pedagogia

stiintele naturii si stiintele fizico-matematica

economie politica

politologie

stiinte juridice

stiinta conducerii

etica

estetica

E.Ramuri si subramuri ale psihologiei sociale

a) Psihologie sociala generala-care se ocupa de categoriile si legile de consituire si desfasurare a fenomenelor si proceselor psihosociale indiferent de domeniile concrete de activitate.

b) Psihologie sociala teoretica care studiaza relatiile spirituale, de factura

ideologica din cadrul colectivitatilor umane. Aceasta are urmatoarele ramuri:

psihologia sociala a vietii politice-are ca probleme fundamentale: studiul manifestarilor psihice individuale si colective, legate de activitatea politica, locul si rolul actiunilor si organizatiilor politice in formarea conceptiei despre lume a oamenilor la viata politica, la conducerea statului etc.

psihologia social-juridica se ocupa de studiul aspectelor psihologie implicate in relatia dintre legislatie si conduita vie a indivizilor, constientizarea si cunoasterea normelor social-juridice, cauzele si consecintele abaterii de la ele, problemele psihosociale ale delicventei juvenile si ale remedierii ei, etc.

psihologia sociala a educatiei si invatamantului studiaza multimea de fenomene formale si informale care se petrec in microgrupurile scolare, relatiile interpersonale dintre elevi si conducerea scolii

psihologia sociala a artei-studiaza problemele psihosociale ale atitudinii estetice fata de realitate

psihologia sociala a stiintei-studiaza izvoarele social-psihologice ale stiintei

psihologia sociala a religiei-studiaza rolul pe care il are religia cu cele 3 elemente ale sale:

- elementul mitologic

- sentimentul religios

- elementele de cult si inchinare asupra constiintei omului

c) Psihologia sociala materiala cu ramuri aplicative.Aceasta studiaza relatiile materiale, de factura practica, aplicativa din cadrul colectivitatilor umane:

psihologia sociala industriala- studiaza relatiile om-om din cadrul intreprinderilor industriale, relatii verticale-conducere-muncitori si relatii orizontale-relatii interpersonale din cadrul diferitelor grupe de lucru.

psihologia sociala agrara-studiaza trasaturile psihologice ale taranimii in conditiile apropierii satului de oras, cresterii calificarii profesionale din agricultura

psihologia sociala comerciala-studiaza momentele psihologice ale interactiunii dinre vanzator si cumparator, particularitatile gustului consumatorului

psihologia modului de trai-se ocupa de probleme legate de satisfacerea nevoilor si trebuintelor cotidiene.

Persoana in psihologia sociala

A.Conceptul de persoana

Persoana reprezinta una dintre categoriile cele mai importante ale psihologiei sociale, deoarece numai la nivelul ei, viata psihica incepe sa se manifeste intr-un mod particular sintetic, concret.

Persoana inseamna omul ca entitate concreta intr-un cadru relational dat; modeul de manifestare in exterior.In functie de structura personalitatii, fiecare om adopta un anumit tip de conduita, un anumit rol.Prin intermediul conexiunii inverse efectele ce se obtin in planul persoanei, pot determina la randul lor, modificari mai mult sau mai putin semnificative in planul personalitatii.

Deosebirea esentiala dintre persoana si personalitate este ca in timp ce personalitatea inseamna acea structura psihica interna a omului ca membru al societatii, persoana reprezinta psihologia omului ca agent-actor.

Termenul de persoana provine de la latinescul persona care inseamna acea masca pe care o poarta actorul-adica acea aparenta exterioara;mai inseamna rolul actorului sau un personaj cu sens de valoare sociala, economica etc.Sensul conceptului de persoana a evoluat de la acel personaj de teatru la cel de persoana pe scena vietii si a inceput sa fie studiat mai ales incepand cu secolul al XX-lea.Majoritatea autorilor consemneaza ca atribute ale persoanei, urmatoarele: unitatea, integrarea ierarhica a functiilor, proceselor, starilor si conduitelor, relevanta structurii, dinamismul, orietarea si finalitatea actiunilor. Gordon Allport defineste in felul urmator personalitate: Personalitatea cuprinde totalitatea predispozitiilor innascute si a insusirilor, dobandite de individ in cursul vietii intr-un anume fel structurate, care-i asigura integrarea originala unica intr-un mediu social dat.

Omul ca persoana se caracterizeaza printr-o serie de insusiri personale care isi pun amprenta pe conduita si activitateasa, imprimand totodata si particularitatilor psighice un aspect personal.

Persoana are urmatoarea componenta psihica interna:

latura intelectuala ce cuprinde totalitatea proceselor de cunoastere: senzatii, perceptii, reprezentari, memorie, imaginatie, gandire;

latura dinamico-energetica-cuprinde acele componente care asigura dinamica si energia vietii psihice si comportamentul persoanei: temperamentul, afectivitatea, emotia;

latura proiectiva cuprinde dorintele, scopurile, aspiratiile, idelurile persoanei

latura efectorie sau instrumentala-deprinderi, priceperi, capacitati, aptitudini, care permite sau asigura un anumit nivel calitativ activitatilor desfasurate de om;

latura relationala-reuneste trasaturile de caracter.

Pentru persoana nu este esentiala cantitatea componentelor, ci caracterul

integral, unitatea, sinteza acestor componente.

Notiunea de status

Statusul se refera la pozitia unei persoane intr-un grup social sau intr-un palier al ierarhiei sociale.

Criterii de clasificare a statusurilor:

a) dupa modul de acces statusurile pot fi:

precise, impuse (ex: sex, varsta, nationalitate, religie etc.)

dobandite, castigate(ex:conducator al unei institutii, medic, profesor, ofiter, etc.) care se acorda pe baza reusitei individuale si pentru care sunt necesare anumite calitati si eforturi personale

b) dupa gradul de institutionalizare

statusuri formale (institutionalizate, oficiale)

statusuri informale( neoficiale)

c) dupa modul de manifestare

status actual-pozitia pe care individul o ocupa la un moment dat

status latent adica potential, nemanifestat

d) dupa durabilitate, persistenta in timp

statusuri stabile-care nu se modifica in timp(ex: statusul religios, moral, pozitie economica);

statusuri trecatoare-care se modifica in cursul vietii la unul si acelsai individ

e) dupa ipostazele in care se realizeaza

statusuri reale actuale (pozitia reala, a individului in grup)

statusuri anticipate-statusul spre care aspira, pe care-l doreste individul.

f) dupa domeniul de activitate

status sociometric sau activ

status valoric

status profesional

status familial

stautus moral

status stiintific

Totalitatea acesor statusuri ocupate de o persoana in diferite sisteme sociale

particulare contituie setul de statute al persoanei.Aceste statusuri formeaza o constelatie, iar intre ele se pot stabili relatii fie de echilibru , fie dimpotriva relatii de incongruenta, conflictuale.

Fiecare status are o anumita funtie-ce rezulta din contributia pe care acesta o aduce la atingerea scopurilor de grup. In contexte sociale diferite unul si acelasi status poate avea functii diferite.De exemplu in unele societati, functia statusului de copul este aceea a pregatirii pentru varsta adulta, in timp ce in altele, sensul ei consta in a fi o perioada de viata lipsita de griji, inainte de a incepe responsabilitatile adultului.

Statusurile se afla in interrelatii si sunt compatibile.Ni unul dintre statusuri nu are semnificarie in afara celor de care este legat.Astfel statusul de mama nu poate exista in afara celui de copul, nici cel de lider in afara celui de membru.

In investigarea stiintifica a statusului, cercetatorul trebuie sa aiba in vedere urmatoarele:

pozitia economica reala a persoanei

situatia politico-juridica a individului

situatia profesionala

statutul cultural

pozitia sociala a familiei persoanei

Notiunea de rol

Rol-pe care o societate il prescrie in raport cu doua sau mai multe pozitii.

In esenta rolul este definit ca fiind ansamblul modelelor si normelor sociale asociate uni status anume:el se refera la totalitatea atitudinilor si comportamentelor pe care le cere, le asteapta, sau le permite colectivitatea, individului, in cadrul statusului sau.

Ceea ce intereseaza cu privire la rol in planul personalitatii sunt o seama de structuri si organizari psihice speciale, cum ar fi:

conceptia rolului(cum isi reprezinta individul rolul si ce crede despre rolul dat);

exceptia rolului( ce asteapta individul de la rolul sau);

perceptia rolului;

acceptarea unui rol;

capacitatea de a prelua rolul;

interpretarea afectiva a rolului dat

Preluarea de roluri in activitatea individului poate fi pregatita printr-o educatie

Speciala-prin asimilarea unor cunostiinte, prin formarea unor priceperi si deprinderi de efectuare a rolurilor date, prin elaborarea unor aspiratii si motive specifice, in raport cu rolul.

Realizarea afectiva a rolului depinde de varsta individului, de gradul de toleranta a grupului fata de subiect, de semnificatia rolului in sistemul valoric al colectivitatii.

Ca si in cazul statusului social, fiecare individ la un moment dat nu are doar un singur rol ci un set de roluri care pot fi congruente, echilibrate sau conflictuale, incongruente, in care caz pot da nastere unor conflicte de rol.

La originea conflictelor de rol poate sta discrepanta dintre trasaturile de personalitate ale purtatorului de rol si prescriptiile de rol, incapacitatea individului de a satisface cerintele si exigentele lui, etc.

Criterii de clasificare a rolurilor:

a) dupa timp

prezente

viitoare-reminescente

b) dupa spontaneitate si grad de libertate

asumate

jucate

create

c) dupa continut

psihosomatice

psiho-dramatice

sociale

d) dupa consistenta

slabe

echilibrate

puternice

e) dupa forma

flexibile

rigide

f) De asemnea trebuie sa facem distinctie intre rolurile:

prescrise-ce vizeaza normele generale ale contributiei pe care trebuie s-o aduca un individ la o relatie comportamentala

rolurile emergente ce vizeaza regularitatea reala comportamentului indivizilor aflati in interactiune

g) dupa claritate

clar definite(rolurile profesionale)

mai putin clar definite( rolul de adolescent, pensionar)

imprecis definite

In ceea ce priveste claritatea trebuie sa facem o precizare: chiar in interiorul

aceluiasi rol, conduitele precise nu sunt la fel de clare sau nu au toate aceeasi valoare. Astfel pot fi prescrise:

conduite esentiale(Ex. pentru rolul de mam-conduita de a hranii copii; pentru medic cea de a trata bolnavul etc.)

conduite permise(pentru mama a citi povesti copiilor; pentru medic a purta halat alb, etc.);

conduite interzise(pentru mama a bate copii, incestul, pentru medic a omora pacientul etc.)

Relatia dintre status, rol si comportamentul persoanei

Rolul reprezinta efectuarea de catre individ a unei activitati prin care sa-si aduca propria contributie la realizarea scopurilor grupului.

Din punct de vedere al rolului, persoana ne apare ca o organizare de actiuni, in care este inclusa o organizare de calitati.Desfasurandu-se atat in directia statusului cat si in directia comportamentului persoanei, rolul apare ca o veriga de legatura intre fenomenele sociale si cele psihologice.

Comportamentul real al individului poate sa se conformeze doar partial prescriptiilor de rol, sau poate sa se abata radical de la acestea.De regula, fie se conformeaza sau nu prescriptiei, individul se adapteaza la aceasta intr-un mod al sau propriu, operand un fel de compromis intre ceea ce doreste si ceea ce este posibil, comportandu-se original.

Se poate afirma ca exista o regularitate in comportamentul fiecarui individ. Putem vorbi de doua tipuri de regularitate in indeplinirea prescriptiilor de rol:

o regularitate intr-un cadru de coerenta individuala

o alta regularitate intr-un cadru de coerenta de rol

D. Nivelul de aspiratie si raporturile lui cu statusul

Grand Dictionnaire de la Psychologie defineste nivelul de aspiratie ca fiind nivelul de performanta pe care individul doreste si spera sa il atinga la finalul sarcinilor, activitatilor din toate domeniile vietii sale

In sens larg nivelul de aspiratie este totalitatea nazuintelor, tendintelor, dorintelor individului, de a realiza ceva in diferitele planuri ale existentei sale: material, social, scolar, profesional etc.

In sens restrans nivelul de aspiratie, este nivelul de performanta indicat printr-un calificativ, nota, etc. pe care individul, elevul, incearca s-o atinga in activitatile sale, sau cu prilejul verificarii cunostiintelor dintr-un anumit domeniu.

Nivelul de aspiratie actioneaza asupra individulu pe doua directii:

una de mobilizare a resurselor energetice in vederea desfasurari activitatii;

cealalata de directionare a activitatilor

Investigatiile practice efectuate asupra nivelului de aspiratie au evidentiat dubla

perspectiva din care acesta poate fi privit:

a) perspectiva individuala-pe aceasta linie s-a constatat ca nivelul de aspiratie este influentat in functie de:

performanta (daca o activitate se soldeaza cu succes, nivelul de aspiratie va tinde sa creasca in timp iar daca se soldeaza cu un esec, noul nivel de aspiratie tinde sa scada)

gradul de dificultate al sarcinii anterioare(nivelul de aspiratie creste atunci cand sarcina urmeaza dupa o activitate facila, si scade atunci cand urmeaza dupa o serie de dificultati intampinate de individ)

instructaj verbal

b) perspectiva psiho-sociala-este vorba de interactiunea dintre persoana si

semenii sai.De aceasta data asupra nivelului de aspiratii isi pun amprenta valorile culturale si normele de grup si tocmai la intersectia acestor fenomene se creeaza terenul influentelor reciproce dintre statut, rol si nivel de aspiratie.In aceasta perspectiva nivelul de aspiratii poate creste sau scade in functie de:

rezultatele obtinute de alti indivizi

statusul individului in cadrul grupului

Nivelul de aspiratii este determinat in primul rand de lumea interna a persoanei-

de trasaturile de personalitate.Autoaprecierea si nivelul de aspiratii devin instrumente de intermediere a relatiilor interpersonale si de dimensionare a eforturilor indepartate spre dobandirea unor statusuri si rolulri.

Valoare nivelului de aspiratii este influentata si de alti factori de personalitate cum ar fi:curajul, ambitia, prudenta.Factorii de personalitate insa, sustin din interior nivelul de aspiratii.

Atitudini, valori, comportament

A. Conceptul de atitudine

Atitudinea reprezinta unul dintre cele mai importante concepte ale psihologiei sociale.

De exemplu, psihologul E.E. Bogardus definete atitudinea ca o tendinta pro sau contra fata de un element din mediu care devine astfel o valoare pozitiva sau negativa.

G.W.Allport spune ca o atitudine este o stare mintala si nervoasa care exericita influenta asupra raspunsurilor individului fata toate obiectivele cu care el este in relatie.

A.Rosca o defineste ca pe acea predispozitie mintala dobandita, mai mult sau mai putin durabila de a rectiona intr-un mod caracteristic fata de persoane, obiecte, situatii, idei, sau idealuri cu care individul vine in contact.

In dictionarul de psihologie atitudinea este definita ca modalitate relativ constanta de raportare a individului sau grupului fata de anumite laturi ale vietii sociale si fata de propria persoana.

Majoritatea definitiilot numesc atitudinea ca o dispozitie predispozitie psihica-de a reactiona intr-un anumit mod fata de datele reaitatii.

Intre atitudini si relatii exista o stransa interdependenta.Astfel, atitudinile nu se pot forma decat in cadrul relatiilor interindividuale. Atitudinile manifestate devin relatii, iar relatiile interiorizate, privite in timp costituie atitudini.

Atitudinile reprezinta un principiu un principiu unificator al actelor de conduita, sunt stabile, nu pasagere, trecatoare si determina modalitati generale de reactii fata de obiecte, evenimente, idei, persoane, etc.

In stransa lagatura cu valorile, atitunile formeaza asa numitele sisteme de valori-atitudini.Cuplul atitudini-valori tine de nucleul persoanei. Atitudinea are si o coloratura afectiva-simpatie, sau antipatie, respingere, ostilitate, etc.Deci exista aceeasi polaritate ca in cazul trairilor afective.

Atitudinele au un inalt grad de complexitate determinat de complexitate obiectului sau-obiecte sau fapte sociale-care au in componenta lor un set de proprietati corelate intre ele.

Componenetele atitudinii:

Componentele afective, formate din stari emotionale, preferinte

eveluative.Aceste componente sunt consiferate dominante in alcatuirea psihosociala a atitudinii.

Componenta cognitiva, rezulta din perceperea si conceptualizarea

obiectului atitudinii.

Componentele compotamentale, sunt consecinte ale elementelor

cognitive si afective.In acest sens se face distinctie intre comportamentul atitudinal si comportamentul derivat din atitudine.

Comportamentul atitudinal consta in exprimarea verbala afectiva sau prin alte mijloace de comunicare a atitudinii.

Comportamentul derivat reprezinta comportamentul real(asa cum se comporta individul).

Atitudinile influenteaza perceptia, gandirea, imaginatia si vointa.Ele indeplinest o serie de functii pe plan individual:

de adaptare-prin dezvoltare de atitudini favorabile fata de obiectele

care satisfac nevoia de recompensa individuala si de realizare a scopurilor, si de atitudini nefavorabile fata de cele care blocheaza initiativa personala sau care se prezinta ca surse de frustrare.

de aparare a sinelui-prin formarea si manifestarea acelor atitudini

care sunt izvorate din conflicte interioare in vederea autoprotejarii fata de factorii care ameninta integritatea, evaluarea si orientarea sinelui.

de expresivitate personala-prin incorporarea atitudinilor in structura

sinelui, pentru afirmarea identitatii personale.

funtie cogniva-de cautare a semnificatiilor, de organizare mai buna a

convingerilor personale, pentru a conferi o mai mare consistenta propriului sine.

Achizitionarea de atitudini se realizeaza pe urmatoarele cai:

contactul direct

interactiunea

experienta sociala

In formarea atitudinilor familia are un rol deosebit de important

deoarece copii se identifica cu unul dintre parinti.De aceea multe dintre atitudinile de mai tarziu isi au originea in socializarea timpurie din cadrul familiei.

Formarea atitudinilor ca urmare a influentelor exercitate de altii implica procese de:conformare(crestrea asemanarii cu cei din jur), identificare(preluarea si asumarea de roluri sociale, cu prestigiu social), interiorizare(asimilare de valori si atitudini pentru constructia identitatii personale).

Atitudinile au urmatoarele proprietati fundamentale:

Directia sau orientarea-data de caracterul pozitiv sau negativ al

sentimentului pe care il avem fata de un obiect.Atitudinea pozitiva determina aproprierea persoanei de obiect in timp ce atitudinea negativa duce la indepartarea de obiect.

Gradul sau intensitatea-este determinat in primul rand de

caracteristicile obiectului.

Dimensionalitatea-este data de numarul si varietatea elementelor sau

proprietatilor care il compun.

Suprafata sau intinderea comprehensibila a obiectului-nrul de insusiri

accesibile obligatie si intelegere fata de care subiectul a reusit sa-si elaboreze o atitudine unica, generalizata.

Centralitatea psihologica-unele obiecte se situeaza aproape permanent

in prim planul constiintei subiectului, in timp ce alte raman, psihologic, indepartarea de subiect.

Opinia-modul de exprimare al atitudini,i in comportament verbal-in stricta coordonanta cu atitudinea.

Convingerile reprezinta idei principii, judecati de valoare care motiveaza si calauzaesc activitatile si relatiile unui individ sau ale unui grup social.

B. Mecanismul functional si etapele formarii atitudinii, opiniei convingerii

Formarea si functionarea atitudinii, opiniei convingerii este mediata de mecanismul functional general al psihicului uman-reprezentand un caz particular al acestuia.Atitudinea, opinia, convingerea se construiesc pe aceeasi linie tehnologica psihica. Cu alte cuvinte in formarea lor sunt implicati aceeasi factori si se deruleaza acelasi mecanism functional.

Elementul declansator al activitatii psihice care se soldeaza cu o atitudine este intotdeauna un obiect social.Obiect social poate fi: o idee, persoana, situatia, teorie, norma, actiune, institutie, proiect, produs, etc.

Cunoasterea obiectului social-reprezinta prima etapa si presupune identificarea obiectului si studierea lui sub aspectul continutului si caracteristicilor sale.Aceasta etapa este absolut necesara dar nu si suficienta pentru formarea celor trei.

Evaluarea obiectului social reprezinta a doua etapa in care individul realizeaza o intarire, o apreciere valorica a obiectului social de tipul: bun-rau, frumos-urat, corect-incorect, avantajos-neavantjos, adevarat-fals, cinsit-necinstit.Are loc astfel o pendulare a individului intre aprecieri pozitive si negative la adresa respectivului obiect.

Formarea opiniei este a treia etapa in care unul dintre polii aprecierii-plus ori minus-sa se adune mai multe argumente si mai puternice.In acest moment individul ia o decizie de apreciere a obiectului cred ca sunt de acord cu actiunea;am impresia ca imi place acest lucuru; se pare ca este util; etc.Daca ulterior apar argumente care sa contrazica aceasta opinie proaspat formata, ea se va destrama iar procesul se reia pana cand se cristalizeaza o noua opinie.

Formarea convingerii reprezinta etapa urmatoare a procesului.Daca practica sociala, sau argumentele noi confirma opinia nou-formata, ea se va consolida, se va stabiliza transformandu-se in convingere.Convingerea este stabila, solida, mobilizeaza individul spre actiune, reprezentand un adevarat motor al conduitei acestuia.

Formarea optiunii atitudinale-a atitudinii este pasul urmator al procesului.In masura in care omul a ajuns la o convingere pozitiva sau negativa in legatura cu un obiect social, aceasta determina o optiune atitudinala fata de acel obiect. Optiunea atitudinala se traduce in termeni de acceptare sau respingere a obiectului social luat in discutie.Atitudinea presupune o orientare actionala si nu doar una valorica, aprecitiva, ca in cazul opiniei si convingerii.

Sustinerea atitudinii incheie procesul.Odata stabilita atitudinea, ea va fi sustinuta si exteriorizata ori de cate ori individul se va confrunta cu obiectul social ce a generat-o.

C. Conceptul de valoare; Raportul valoare atitudine

Valoarea reprezinta aprecierea pe care un subiect o manifesta fata un obiect, lucru, idee, atribut, relatie dupa criteriul satisfacerii unei nevoi sau a unui ideal.

Valoarea difera de la o epoca la alta, de la un sistem la altul si in interiorul fiecarui sistem, de la o clasa sociala la alta.

Valorile se identifica cu normele fundamentale ale societatii globale sau a diferitelor colectivitati umane.Ele se insusesc in procesul socializarii si orienteaza activitatea membrilor societatii, facand posibila integrarea lor sociala.

Notele definitorii ale conceptului de valoare sunt:

generaliatate si centralitate in universul spiritual

standarde-criterii evaluative ale actiunilor umane

vectori motivationali care orienteaza, determina actiunea

caracter constient,deliberat in sensul de adeziune la ceea ce este de dorit

Valorile se afla in stransa legatura cu alte cateva concepte astfel:

cu normele sociale care reprezinta modele, reguli, prescriptii ce regleaza comportamentul indivizilor grupurilor, organizatiilor, colectivitatilor.

cu idealul-care reprezinta acel model de perfectiune umana, morala, estetica, sociala, sau de alta natura la care subiectul sau o colectivitate adera si catre care tinde spre a-l realiza ca pe o valoare suprema.

cu interesul-care inseamna raportul de corespondenta intre cerintele interne si o serie de obiecte, actiuni, astfel incat subiectul se conecteaza activ si din proprie initiativa spre acele obiecte si actiuni.

cu nevoile, trebuintele

cu trasaturile de personalitate

D. Raportul atitudine-comportament

Una dintre problemele mult studiate de cercetatori o reprezinta masura in care, intre ceea ce gandesc, ceea ce spun si ceea ce fac oamenii exita un raport direct, condordanta, sau nu.Cu alte cuvinte, ce raport exista intre atitudine, opinie si comportament.

In multe situatie exista concordanta, cu o relatie ridicata intre cele trei componente alteori corelatia este slab sau chiar exista conduite, contraatitudinale, opuse atitudinilor exprimate.

Se poate vorbi de un caracter probabilistic al relatiei atitudine-opinie-comportament caracter determinat de o serie de factori si conditii:

a) Convergenta atitudine-comportament-atitudinea actioneaza ca o forta motivationala determinand un comportament specific.Ea este cauza comportamentului, schimband mentalitatea se va schimba si comportamentul oamenilor.Comportamentul este cauza, iar atitudinea, efectul.Deducem, de regula, atitudinile altora din ceea ce fac ei, tot asa se intampla si in cazul atitudinilor proprii-ne definim si ne autoatribuim o atitudine oarecare din constatarea felului in care ne-am comportat.

b) Divergenta atitudine-comportament-divergenta este determinata de interactiunea personalitate-situatie, in primul rand si desigur de metodologiile implicate.Desi exista o atitudine adevarata care determina comportamente activate, instrumentele metodologice de depistare si masurare nefiind suficient de rafinate nu o pot surprinde.Tehnicile de investigare ale atitudinii sunt de regula verbale ceea ce face ca validitatea lor sa fie privita cu precautie.Aceasta in primul rand datorita dezirabilitatii sociale-adica tendintei din partea subiectilor de a da raspunsuri in conformitate cu ceea ce este dorit din punct de vedere social, sau tendinta de a aparea intr-o lumina favorabila.In felul acesta subiectii pur si simplu intentionat, nu declara atitudini adevarate.

Lipsa corelatiei atitudine-comportament se mai poate explica si prin faptul ca desi un comportament depinde de mai multe atitudini, noi luam in considerare doar una si nu totdeauna pe cea relevanta.

O alta cauza a divergentei o poate constitui diferenta de timp in care inregistram raspunsurile comportamentale cu cele atitudinale.Daca distanta dintre cele doua genuri de raspunsuri este mare se poate sa se schimbe fie atitudinea fie comportamentul, fie amandoua.

In ceea ce priveste factorii de personalitate, este vorba in primul rand de taria atitudinii respective adica importanta atitudinii in sistemul atitudinal al personalitatii, cantitatea de informatii pe care se bazeaza ea, modul de insusire a acesteia-experienta personala, sau preluare de la altii.Astfel atitudinile periferice, preluate de la altii si nu rezultatul experientei directe, au o putere predictiva mult mai slaba pentru comportament.

Gradul de accesibilitate a atitudinii, adica usurinta cu care indivizii isi reamintesc diferite atitudini si pot opera cu ele cognitiv-influenteaza de asemenea relatia atitudine-comportament.

Constelatia aptitudinilor specifice fiecarui individ influenteaza traducerea atitudinilor in acte efective.

Nivelul general de activism al persoanei de asemenea poate usura sau nu transpunerea atitudinii in plan actional.Astfel un individ activ cu siguranta va actiona conform atitudinilor fata de unul apatic.

Obisnuintele se pare ca sunt de multe ori predictori mai puternici decat atitudinile in realizarea comportamentelor concrete.

Cerintele situationale sunt strict definite, iar incalcarea prompt si sever sancionata, chiar daca nu legal.

Prezenta celorlalti-care pretind un anumit geniu de comportament este un factor care poate duce la inregistrarea abaterilor de la atitudinea reala a indivizilor, chiar a comportamenteolor contraaptitudinale.

Existenta unei singure alternative-determina discordanta aptitudine-comportament, omul constrans de imprejurari va actiona intr-un fel chiar daca nu are o atitudine pozitiva pentru aceasta.

Cele prezentate pana aici ne permit formularea unor concluzii:

Intre atitudine si comportament exista o stransa relatie, de tip probabilistic.

Comportamentul poate fi dedus dintr-o atitudine si invers, numai cu o oarecare probabilitate.

Relatia atitudine-comportament este o relatie cauzala:atitudinea ca si constituient motivational determina comportamentul; comportamentul determina atitudinile prin fenomenul de autojustificare.

Relatia atitudine-comportament este influentata atat de capacitile individuale cat si de parametrii situatiei.

Studiile efectuate, arata ca pentru conduite mai complexe si de durata, valorile, in calitatea lor de standarde apreciative generale ale normelor, atitudinilor si comportamentelor-sunt un predictor comportamental mai bun.

E. Schimbarea de atitudini

Grupul in cadrul caruia traieste individul exercita influente asupra acestuia-fie spontane, difuze, fie specifice, intentionate.Aceste influente determina si formarea sau schimbarea atitudinilor individului.

In cazul in care se urmareste schimbarea intentionata prin mijloace specifice a atitudinilor, avem de a face cu fenomenul numit persusiune.

Persuasiunea pentru a duce la schimbarea efectiva a atitudinilor trebuie sa aiba in vedere o serie de factori:

a) Caracteristicile sursei comunicatorului:

Credibilitatea-daca cel care propune schimbarea atitudinii este considerat

expert sau nu, daca se poate avea incredere in el.

Credibilitatea este data de o serie de indicatori:

viteza cu care comunicatorul vorbeste

Fluenta mare creste credibilitatea.

daca sursa apare ca sustine o idee in dezcord cu interesele sau cu statutul sau creste iar credibilitatea

efectul halo-care face ca o personalitate intr-un domeniu sa fie considerat expert si in alte domenii

Asemanarea sursei cu receptorul, face ca efectul persuasiunii sa creasca.

Asemanarea inseamna similaritatea comunicatorului cu persoana tinta-fie etnica, religioasa,de statut-socioeconomic, varsta, sex etc.

Continutul si forma mesajului-taria argumentelor poate duce la schimbarea

atitudinilor.De asemenea inducerea prin mesaj a unor reactii emotionale si a fricii creste efectul persuasiunii.Chiar si ordinea in care ideile sunt prezentate poate influenta persuasiunea.

b) Subiectul receptor si caracteristicile sale

Rezistenta la schimbar-receptorul dezvolta mecanisme specifice de aparare de

rezistenta la persuasiune, astfel:

expunerea selectiva-oamenii evita expunerea la acele informatii care sunt in dezacord cu valorile, normele, atitudinile, opiniile lor si cauta informatiile ce le sustin convingerile

deprecierea credibilitatii sursei-considera sursa nedemna de incredere, ca urmareste interese ascunse

distorsionarea mesajului-se retin acele informatii ce covin , se ridiculizeaza argumentele

respingerea in bloc a comunicarii-atunci cand solutia propusa de sursa este total in dezacord cu subiectul

producerea de contraargumente-subiectii produc argumente care sa le consolideze pozitia proprie si sa le anuleze sau slbeasca pe cea a sursei

prevenirea sau intampinarea argumentelor

Grupul uman

A. De la relatiile interpersonale la psihologia de grup

Omul nu poate trai izolat, separat de ceilalti oameni.Astfel intra in relatie nu numai cu altul, ci si cu mai multi formand grupul.Unii autori considera ca odata rezolvate problemele grupului mic se vor rezolva si problemele pe care le ridica societatea.

La baza structurii oricarui grup se alfa atractia de tip diadic-dintre doi indivizi, diada reprezentand cel mai mic grup posibil.

B. Grupul uman-delimitari conceptuale

Parametrii grupului; tipuri de grupuri umane

Astefel Paul Popescul Neaveanu defineste grupul ca acea colectivitate umana ai carei memebrii se alfa in raporturi de interactiune in conformitate cu anumite norme prestabilite.

Grupul desemneaza o pluritate de persoane asociate intr-un anume fel intre ele, prin legaturi integrative de tip normativ, comunicativ, afectiv, functional.

Grupul rezulta ca fiind ansamblul de indivizi, constituit social-istoric, intre care exista diverse tipuri de interactiuni si relatii comune determinate:comunicative, afective, normative.

Aceasta definitie ne atrage atentia asupra a trei aspecte importante:

nu orice asociere intamplatoare de persoane inseamna grup uman ci doar acea asociere contituita social-istoric

nu orice pluralitate de persoane de grup este grup, daca intre ele nu exista nici un fel de relatii, ci doar daca exista relatii fie sociale, fie biologice, psihologice, culturale, spirituale etc.

necesitatea existentei unor scopuri comune

Pe baza acestor caracteristici comune, putem diferentia grupul uman de alte

realitati cum ar fi:

multimea-un numar de persoane care intamplator sunt impreuna

categorii demografice-este vorba de acele reuniuni de persoane care poseda o anumita trasatura comuna cum ar fi: varsta, sex, profesia, nivelul de educatie, etc.

categoriile abstracte,logice, sau statistice-oameni ordonati dupa o trasatura comuna, care s-au nascut intr-un anumit an

categoriile economice, socioeconomice-cuprind clasele sociale, categoriile sociale:tarani, muncitori, intelectualitatea, burghezia etc.

situatiile colective-reunesc acele persoane adunate impreuna in vederea desfasurarii unei activitati comune

grupul nu presupune numai prezenta unor indivizi ce se aseamana intre ei ce au aceleasi scopuri, etc. , ci inainte de toate, interactiunea lor, raportarea unora la altii

Parametrii grupului

Parametrii generali ai grupului:

existenta unui anumit numar de indivizi, membrii

delimitarea pozitiilor din interioarul grupului printr-o retea de statusuri si roluri

interactiunea, interconditionarea acestor statute si roluri in cadrul grupului

existenta unui sistem de norme si valori comune, membrilor grupului

caracterul nemijlocit al relatiilor interpersonale care genereaza diverse structuri, retele de grup, ierarhie interna

actiuni comune in care sunt implicati intr-un fel sau altul toti membrii grupului

anumite forme de control si presiune a grupului ca intreg asupra membrilor

anumita constiinta de sine, mai mult sau mai putin conturata

anumite relatii cu alte grupuri

durabilitate in timp

Parametrii majori ai oricarui grup uman:

norme si valori

structura

proprietati

Coordonatele structurii grupului:

structura de rol a grupului-adica acea configuratie a pozitiilor si functiilor formale si informale ale membrilor

structura de comunicare-liniile de comunicare interpersonala existente in cadrul grupului

structura cognitiva-se refera la configuratia perceptiilor interpersonale

structura ocupationala-adica specializarea sarcinilor a relatiilor functionale ale membrilor

structura de putere-modul de luare a deciziilor

structura de afinitati-acea distributie a relatiilor simpatetice

structura locomotorie-sistemul mijloacelor prin care indivizii se deplaseaza de la o pozitie la alta in grup

Tipuri de grupuri umane

a) dupa numarul de persoane:

grup mic(primar)-este un grup format dintr-un numar mic de persoane

(maximum 40 si minimum 2 persoane) care se cunosc reciproc, comunica in mod direct intre ele, coopereaza, existand solidaritate coeziune apropiere si intelegere umana

grup mare(secundar)-este acel grup in cadrul caruia contactele sociale sunt

impersonale, segmentare

b) dupa criteriul institutionalizarii:

grup formal oficial-se caracterizeaza prin faptul ca atat structura cat si relatiile

dintre membrii lor sunt reglementate oficial, institutional, prin acte normative, decizii sau altele asemanatoare

grup informal(neoficial)-poate aparea fie in cadrul grupurilor formale fi in afara

acestora independent de gurpurile formal constituite

c) dupa atitudinea individului fata de grup:

grup de apartenenta-reprezinta grupul efectiv din care face parte individul, al

sau propriu si in calitate de membru al acestor gurpuri se raporteaza la alte grupuri similare ca la ceva strain

grup de referinta-este acel grup la care ne raportam atunci cand facem judecati

de valoare

Grupurile de referinta pot fi:

normative-stabilesc standarde de comportament

comparative-stabilesc criterii in elaborarea judecatilor evaluative despre sine si despre altii

pozitive-cele ale caror norme, valori, reguli, sunt adoptate

negative-cele ale caror norme de valori sunt respinse

d) dupa criteriul constituirii

grup artificial

grup natural

e) dupa criteriul evolutiei

grup format

grup in curs de formare

Grupul de scop-este acel grup care a fost organizat in virtutea realizarii unui scop sau a unor scopuri precise.

Grupuri de scop fortate-in cadrul carora membrii participa, in virtutea legii sau a obligatilor, si care exista indiferent de vointa lor.

Grupurile de presiune-orice grup ai carui membrii, in numele grupului, incearca sa influenteze pe altii pentru a lua decizii in conformitate cu interesele particulare ale gurpului respectiv.

Presiunea exercitata poate fi:

exterioara-interna

directa-indirecta

totala-partiala

puternica-slaba

C. Proprietatile grupurilor mici

a) Proprietatile principale

marimea-dimensiunea grupului, se refera la aspectul cantitativ adica la numarul

de membrii ai grupului.Dimensiunea optima in raport cu eficienta este de 16-18 membrii.

distributia spatiala-se refera la asezarea in spatiu a memrilor grupului.

Distributia spatiala este dependenta si de natura activitatii pe care o desfasoara grupul.

conformitatea grupului-reprezinta acea conduita de supunere, acceptare si

aplicare a normelor, de catre membrii grupului

consensul-presupune existenta unor atitudini asemanatoare ale membrilor fata

de acelasi obiect, problema

capacitatea de auto-organizare-reprezinta acea calitate a grupului, de a se

definii si organiza potrivit mecanismelor si legilor sale interne de functionare si se bazeaza pe capacitatile de colaborare si coordonare ale grupului.

coeziunea grupului-este cea mai importanta coordonata grupala, intrucat ea

mentine grupul, il face sa functioneze ca o entitate coerenta, relativ de sine statatoare.Coeziunea exprima masura in care mambrii grupului sunt uniti.

eficienta grupului-reprezinta masura in care grupul isi atinge scopurile

b) Proprietatile secundare ale grupului mic

autonomia-este tendinta de a rezista presiunilor din afara si de a persista in tipul

de conduita practicat anterior

controlul-consta in reglementarea actiunilor individuale sau de grup cu mijloace

institutionale, formale sau informale.Controlul formal consta in definirea si instituirea de norme impersonale, institutionalizate in regulamente sau coduri, de regula scrise de catre asociatii sau organizatii sociale.

stratificarea-reprezinta dispunearea ierarhica a membrilor grupului, pe o scara

constituita pe baza unuia sau mai multor criterii

permeabilitatea-reprezinta acea calitate a grupului de a primii influente din

exterior si de a influenta la randul ei

flexibilitatea-este capacitatea pe care o are orice grup de a se restructura in

raport cu noile situatii, in vederea cresterii eficientei sale

omogenitatea-se refera la acea caracteristica a grupului determinata de

asemanarea indivizilor dupa numite capacitati si calitati de ordin psiho-comportamental.

intimitatea-stare psihica de confort si siguranta a membrilor, in cadrul grupului

forta-puterea de actiune pe care o are grupul, capacitatea, eficienta,

randamentul acestuia

participarea-reprezinta implicarea si integrarea grupului intr-un sistem de

relatii sociale

stabilitatea-este acea capacitate a grupului de a-si mentine echilibrul optim-

structural si functional-in decursul unui anumit interval de timp, in ciuda modificatii conditiilor extreme

sintalitatea-reprezinta totalitatea insusirilor psihosociale comune si

caracteristice ale unui grup de persoane care confera gruparii o identitate distincta de a altor grupuri similare.Notiunea de sintalitate este corespondenta celei de personalitate din psihologia individului, exprimand o realitate complexa, totdeauna calitativ deosebita de simpla reunire a indivizilor.

dinamica grupului-este o proprietate complexa ce se refera la toate aspectele

de miscare, de evolutie ale grupului si este dependenta de toate celelalte proprietati, relevand mobilitatea grupului, fluiditatea fenomenelor pisho-sociale care se inlantuie, dezvoltandu-se unele din altele, intarindu-se reciproc, interferandu-se.Dinamica grupului releva pe de o parte ansamblul fenomenelor psihosociale care apar, se manifesta si evolueaza in cadrul grupurilor mici, iar pe de alta parte, ansamblul legilor care guverneaza si dirijeaza aceste fenomene.Dinamica consta in faptul ca atat in interioar cat si in exterior, grupul social se prezinta ca o unitate functionala mobila.Astfel, in functie de sarcina, situatie ,moment, grupurile sociale primesc noi membrii si lasa poarta deschisa celor care doresc sa plece spre alte grupuri.Dinamica este conditionata de o multitudine de factori atat exteriori, cat si interiori grupului.

Factorii exteriori:

mediul natural

mediul tehnico-material

factorii socio-culturali

factorii sociali

Factorii interiori:

conformismul si nonconformismul

viata afectiva a grupului

Tensiunile joaca un rol dubul in viata grupului:

rol pozitiv-atunci cand genereaza conflicte intelectuale, opozitii si confruntari de idei

rol negativ-atunci cand genereaza stari de insatisfactie, care functioneaza ca frana in raport cu performantele grupului

coeziunea grupului

Aspecte psihologice ale conducerii

A. Conducere, putere, influenta

Grupati in vederea desfasurarii unor activitati comune, oamenii au dezvoltat si structuri de conducere care sa asigure atingerea scopurilor constient propuse.

Conducerea-ca relatie de tip ciclic si ierarhic-se naste atat in interiorul grupurilor cat si intre grupuri.

In functionarea eficienta a diferitelor mecanisme sociale conducerea este absolut obligatorie.Ea se face prin oameni si de catre oameni, pentru ca diferite componente ale actului decizional-culegerea si prelucrarea datelor, emiterea deciziei, executarea deciziei, nu sunt decat fapte comportamentale ale celor care alcatuiesc forurile de conducere.

Multa vreme activitatea de conducere a fost considerata ca un domeniu al bunului simt si al experientei generale.In prezent se vorbeste despre o stiinta a conducerii-ca domeniu interdisciplinar, de intersectie a mai multor stiinte:economice, sociale, tehnice, psihologice.

Conducerea reprezinta acel ansamblu de activitati desfasurate in vederea atingerii aceluiasi obiectiv.Activitatile specifice conducerii sunt cele enumerate de Fayol si cunoscute sub denumirea de cele cinci infinitive:

a prevedea- a studia si intocmi proiecte

a decide si/sau a realiza-a face alegeri, optiuni

a conduce oameni-a da dispozitii, ordine

a coordona-a comunica, a face sinteza

a controla-a compara obiectivele si rezultatele obtinute

Notiunea de conducere este strans legata de cea de putere.Puterea reprezinta

capacotatea cuiva de a-si impune vointa in cadrul unei relatii sociale in ciuda oricarei rezistente intampinate si indiferent de factorii care determina aceasta capacitate.Nu se poate afirma despre o persoana sau un grup ca are putere, fara a se specifica in relatie cu cine, si ce anume ii confera acest atribut.Puterea acceptata ca legitima de cei asupra carora este exercitata devine autoritate.

Conducerea ca si puterea se defineste in termeni de influenta.Influenta este acea actiune exercitata de o entitate sociala orietanta spre modificarea optiunilor si manifestarilor alteia.Influenta nu apeleaza la constrangere, ea se poate exercita in forma:

persuasiunii

manipularii

indoctrinarii

inocularii

Forme ale influentei sociale:

a) intamplatoare

intre grup si individ

intre grupuri si indivizi

b) programata

Relatia de conducere ca si cea de putere sunt relatii nesimetrice, mai corect antisimetrice.

Diferentiem conducerea la macronivel, unde pe primul plan se afla functiile strategice ale conducerii si accentul se pune pe schimbare, transformare; si conducerea la micronivel unde accentul se pune pe relatiile interpersonale.

B. Liderul si conducerea microgrupurilor sociale

Microgrupurile sociale, indiferent de natura lor au in fruntea lor un sef, un lider.

Liderul-este acea persoana care indeplineste oficial sau isi asuma spontan in cadrul unui grup functii de conducere.Deci, cuvantul lider se atribuie in psihologia sociala atat sefului formal, cat si celui neoficial sau informal.

Definitii date liderului:

Seful institutional-persoana numita sau aleasa intr-o functie de conducere in

cadrul unor structuri sociale.El este seful oficial, formal-si exercita sarcini de conducere-si un lider informal un fel de contra-model al acestuia, in sensul ca intruchipeaza calitatile care ii lipsesc primului.

Persoana centrala in grup-in aceasta viziune liderul este cel care concentreaza

atentia celorlalti, aprecierea si stima grupului, constituind un exemplu demn de urmat pentru membrii sai.

Liderul sociometric sau persoana populara-preferata-este vorba de persoana

care din punct de vedere afectiv este preferata celorlalti.Nu este obligatoriu ca liderul afectiv sa fie acelasi cu liderul oficial si nu totdeauna persoana populara este si cea mai eficace, operativa.

Liderul situational-este vorba de acea persoana care in mod spontan se

angajeaza in acte de conducere.

Liderul ca persoana cea mai influenta-in aceasta ipostaza liderul apare ca un

statut intr-o ierarhie de influente dispuse intr-o piramida.

Insusiri personale pentru indeplinirea cu succes a unor functii de conducere:

a) caracteristici fizice-sex, varsta, infatisare, constitutie fizica.Barbatii sunt mai

des preferati pentru functiile de conducere.In grupurile de barbati cel mai varstnic dintre ei se bucura de o mai mare autoritate iar in cele de femei, tinde sa se afirme cea mai tanara.

b) aptitudini si trasaturi psihologice-energie, dinamism, initiativa, inclinatia de

munca, inteligenta generala, diferite compentente, rapiditate in luarea deciziilor, flexibilitatea gandirii, increderea in sine si in grup, extraversiunea.

C. Stilul de conducere

Stilul de conducerea poate fi definit ca acel model de comportament constant al uneui conducator asa cum este perceput de altii-superiori, subordonati, colaboratori, asociati.

Toti acesti oameni-nu numai ca vor percepe comportamentul conducatorului ci se vor comporta la randul lor in conformitate cu modelul perceput.

Stilul de conducere nu este asadar modul in care se percepe conducatorul pe sine ci asa cum il vad cei cu care acesta se afla in relatii functionale.Conducatorul trebuie sa-si examineze critic propriul stil de conducere, incercand sa raspunda la intrebarea-cum este perceput de cei cu care se afla in relatii functionale.Conducatorul trebuie sa fie in permanenta constient de importanta modului in care este perceput comportamentul lui atat de catre superiori dar mai ales de subordonati.

Tipuri de stiluri de conducere

A. Stilul de conducere ca management

Stilul de conducere poate fi analizat din doua unghiuri diferite:

a) orientarea spre sarcina

b) orientarea spre oameni si relatii

b) Orientarea spre oameni si relatii

Tipuri fundamentale de stil de conducere:

stilul de conducere puternic orientat spre oameni si slab spre sarcina

stilul de conducere puternic orientat spre sarcina si tot puternic orientat spre oameni

stilul de conducere slab orientat spre oameni, relatii si puternic orientat spre sarcina

stilul de conducere slab orietat spre oameni si spre sarcina

Functionarea optima a unei organizatii impune asigurarea unei echilibrari intre cele doua preocupari-sarcina si oameni.

Nu exista un singur stil de conducere cel mai bun si cel mai productiv-ci este necesara o adaptare a stitului de conducere la nevoile situatiei si ale subordonatilor. Este vorba asadar de necesitatea unui comportament adaptativ al conducatorului-care se exprima in faptul ca, un conducator cu cat isi adapteaza mai bine stilul la situatia particulara in care actioneaza si la nevoile reale ale subordonatilor cu atat creste eficacitatea muncii sale in atingerea obiectivelor organizatiei.

Nu exista deci cel mai bun stil de conducere ci se poate vorbi de cel mai eficace stil pentru o anumita situatie particulara.Dar pentru ca un conducator sa poata sa-si exercite eficient stilul sau de conducere, el trebuie sa beneficieze de o asa numita situatie favorabila.Cea mai favorabila situatie este cea in care:

exista bune relatii intre conducator si subordonati

conducatorul are o pozitie puternica si putere data de pozitia ocupata

sarcinile sunt bine structurate si definite

Pentru ca un stil de conducere sa fie eficace, el trebuie asadar sa fie adecvat

situatiei concrete.Cand nu este adaptat situatiei el desigur nu va fi eficace.In consecinta, fiecare din cele patru stiluri de baza poate fi eficace sau nu in functie de gradul de adecvare la situatie.

Un conducator poate avea eficacitate dar poate avea si succes.Astfel:

daca un conducator determina un subordonat sa indeplineasca o sarcina si

acesta o exercita doar pentru ca stie ca astfel va fi pedepsit-fara a fi insa convins de necesitatea sa-spunem ca actiunea sa are succes

daca insa acest subordonat executa sarcina convins fiind ca ea este necesara si

utila si ca este in interesul sau sa o faca-atunci spunem ca actiunea conducatorul este eficienta

B. Stilul de conducere ca leadership

Leadershipul desemneaza activitatea de conducere doar a componentei umane.El este asadar o componenta a managementului.Acest stil de conducere abordat din perspectiva relatiilor umane, a componentei umane, a organizatiilor poate fi analizat prin urmatoarele dimensiuni:

sistemul de relatii promovat in organizatie

sistemul de luare a deciziilor

sistemul de stabilire a obiectivelor si sarcinilor prioritare ale organizatiei

sistemul de control si de folosire a rezultatelor controlului

Avand in vedere aceste dimensiuni stilul de conducere ca leadership poate fi

clasificat astfel:

1) stiluri autoritare-cu doua forme:stil autoritar dur, stil autoritar binevoitor

2) stiluri participative-cu doua forme:participativ de grup, consultavic

3) stiluri laissez-faire

Aceste stiluri nu pot fi intalnite in forma lor pura, ci se desfasoara de la

autotoritarul dur pana la participativul de grup, aflandu-se mai aproape de unul sau altul din tipurile de baza.

Stilul autoritar dur

Stilu autoritar dur se caracterizeaza prin:

incredre redusa in subordonati

solicitare minima si folosire la fel a ideilor si subordonatilor in rezolvarea problemelor colectivului

relatiile cu subordonatii sunt fragmentare si reci.Seful autoritar dur este distant, considerand ca orice apropiere de subordonati, duce la scaderea autoritatii.

slaba informare a subordonatilor in ce priveste deciziile luate si problemele de ansamblu ale colectivului

seful autoritar nu vede cu ochi buni relatiile de munca prietenesti si nu incurajeaza lucrul in echipa, munca colectiva

deciziile le ia de unul singur, iar consultarea cu subordonatii este sporadica si mai mult formala

nu este preocupat de cunoasterea posibilitatilor de executie a subordonatilor si aceea sarcinile nu le repartizeaza dupa posibilitati

foloseste controlul mai ale pentru a pedepsi

este preocupat de obtinerea de performante inalte dar deloc de relatiile interumane

Un astfel de sef autoritar dur, poate fi un bun organizator sau planificator a

activitatilor, dar relatiile sale cu subordonatii vor fi distante, limitate, sarace.

Stilul autoritar binevoitor

Este vorba despre un stil de conducere autoritar, doar ca se introduce o anumita doza de democratizre, de libertate de actiune a subordonatilor si sunt atenuate aspectele de duritate.

Acest stil de conducere are aceleasi caracteristici specifice si stilului autoritar dur, doar ca seful are o atitudine mai binevoitoare, indelungata, fata de subordonati. Desi nu este convins de necesitate de a acorda incredre subordonatilor, de a-i consulta in luarea deciziilor in cautarea solutiilor la problemele organizatiei, face uneori acest lucru, desi mai mult formal ca o concesie acordata, si bineinteles nu ia in considerare parerile subordonatilor.

Orice stil de conducere folosit va avea o serie de efecte asupra organizatiei respective.Stilul autoritar cu cele doua variante ale sale, are unele avantaje dar mai ales efecte negative asupra grupului.

Desi are multe efecte negative acest stil de conducere este mai mult folosit si uneori cu rezultate bune.Aceasta in primul rand pentru ca este mai usor sa conducii oameni in maniera autoritara, neglijand relatiile umane.In al doilea rand, la inceput acest stil de conducere este insotit de o crestere rapida a rezultatelor, a performantelor. Dar aceasta crestere este doar la inceput.Treptat, ele se deterioreaza, performantele scazand in timp.

Asadar, acest stil de conducere poate fi folosit doar daca avem in vedere rezultatele pe termen scurt.In nici un caz nu trebuie folosit pe termen lung, deoarece franeaz, impiedica obtinerea de performante inalte.

Acest lucru este determinat de efectele negative, de dezavantajele stilului de conducere autoritar:

folosit un timp indelungat, acest stil duce la micsorarea treptata a coeziunii ceea ce face sa apara stari tensionale intre membrii grupului

relatiile interpersonale devin tot mai sarace, comunicarea se reduce, apar relatii de concurenta si nu de colaborare, scade prietenia, ajutorul reciproc

curand se intaleaza in randul membrilor grupului sentimente de insatisfactie in munca, ce se manifesta printr-un fenomen numit rezitenta pasiva.Acest fenomen se caracterizeaza prin lipsa de initiativa, reducerea asumarii responsabilitatii.Asfel subordonatul nu va mai face nici cel mai marunt lucru fara sa-l consulte pe sef.

Stilul participativ

Are doua variante:

participativ de grup

consultativ

Caracteristici:

comandantul in acest caz va fi apropiat de oameni, le va cere parerea lor ori de cate ori este nevoie, va folosi sugestiile, solutiile subordonatilor in rezolvarea problemelor conducerii

va folosi subordonatii in luarea deciziilor

se va interesa in permanenta de problemele personale ale subordonatilor

un astfel de sef pe langa autoritatea cu care este investit, va avea si prestigiu castigat prin eforturi proprii

relatiile interpersonale-si pe orizontala si pe verticala-vor fi relatii de incredere reciproca, prietenie, comunicare, colaborare, ajutor

va incerca in permanenta sa isi cunoasca subordonatii si sa le repartizeze sarcini in conformitate cu posibilitatile si calitatile fiecaruia

va incuraja initiativa-tinand cont de ideile subordonatilor

climatul creat in acest caz va fi unul sanatos care va asigura conditii favorizante indeplinirii la un inalt nivel calitativ al obiectivelor

subordonatii isi vor asuma responsabilitatile constient, si vor rezolva din convingere sarcinile

Din descrierile celor doua tipuri de stil de conducere nu este greu de

concluzionat ca stilul care trebuie adoptat este cel mai participativ, democratic.

In armata insa, este necesara si uneori chiar obligatorie folosirea stilului de conducere autoritar.In cazul razboaielor, fiind un numar mare de oameni de condus care nu stiu prea bine ce au de facut si nici conducatorul nu stie prea multe lucruri despre ei, se impune folosirea stilului autoritar care va asigura simplitatea si viteza actiunii.Dar acest lucru se va face doar pe termen scurt.

Stilul laissez-faire

Presupune nu o conducere propriu-zisa a unui organizatii, ci doar o coordonare, de pe pozitii egale, a activitatii unor oameni.

Se poate folosii in colectivitatile artistice, sportive, politice.

Stilul de conducere adaptiv

Din prezentarea celor trei tipuri de stiluri de conducere putem concluziona ca nu exista un tip de stil de conducere mai bun si mai eficient in orice situatie.Se impune asadar un asa numit stil de conducere adaptativ, adica modificarea manierei de conducere in functie de sarcina, situatie.

In acest sens, merita atentie, modelul propus de specialisti asa numitul dreptunghi autoritate-independenta.

Este vorba de un dreptunghi, pe suprafata caruia sunt repartiate toate profesiunile-de la cele militare pana la cele artistice, in functie de raportul dintre autoritatea sefului si independenta subordonatiolor.

Influenta sociala

A. Influenta sociala si comportamentul

Influenta sociala (in sens larg) reprezinta ansamblul acitunilor prin care se urmareste schimbarea componentei cognitiv in formationala orientativ-atitudinale si actional-comportamentale ca urmare a interactiunii dintre oameni.

Influenta sociala (in sens restrans) inseamna modificarea de catre un actor social (sursa) a comportamentului si a atitudinilor unei tinte (individ, grup, organizatii).Ea presupune operarea de modificari, schimbari in mai multe componente ale personalitatii (componenta cognitiva, afectiva, motivationala) dar mai ale modificari in componenta atitudinal-comportamentala.

Definind atitudinea ca pozitia sau modul de suportare a realitatii, ea este in primul rand vizata de influenta sociala deoarece reprezinta garantia comportamentelor dorite.

Formele influentei sociale

1) Dupa relatia sursa si tinta:

interpersonala (fata in fata)

impersoanala (mass media)

2) Dupa intentie

intentionata (domeniul militar)

neintentionata (reclamele TV)

3) Dupa scopul urmarit

influenta formativa (scoala)

de adecvare sociala

manipulativa (la vot)

B. Modalitati de realizare a influentei sociale

Imitia

Contagiunea

Presiunea normativa

Disonanata cognitiva

Sugestia

Ordinul

Manipularea

Persuasiunea

C. Efectele influentei sociale si rezistenta la influentaEfectele influentei:

uniformitatea-influenta acceptata din dorinta de a fi ca ceilalti

conformismul-influenta acceptata mai ales din dorinta de a nu pierde statusul, stima pe care le avem

supunerea-acceptarea neconditionata a influentei

Rezistenta la influente

reactanta

devianta

delicventa

D. Conduita sociala si socialitatea

Conduita sociala reprezinta totalitatea reactiilor individului declansate de anumite contexte sociale in care este pus individul.

Socialitatea-coerenta conduitei sociale a individului. Socialitatea reunete trei tipuri de comportamente:

comportamente prosociale (sociabilitatea)-relatie unilaterala intre sursa si tinta (alturismul, ajutorul, filantropia, apostolatul) comportamente prosociale-relatie de egalitate intre sursa si tinta (intr-ajutorarea, colaborarea, competitie) comportamente antisociale (agresivitatea, delicventa) EMBED PBrush

PAGE 4

_1255781734.unknown