psalm iii

5/14/2018 psalm iii - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/psalm-iii 1/4

Psalm III

(Tare sunt singur, Doamne şi pieziş)

de Tudor Arghezi

eseu-poezie interbelică, religioasă

1.Date despre autor şi operă

Publicat în volumul dse debut Cuvinte potrivite (1927) poemul Psalm Tare sunt

singur, Doamne şi pieziş este o specie a poeziei filosofice care constituie o mărturie aluptei interioare în căutarea lui Dumnezeu, al sentimentului neputinţei şi al părăsirii decătre Divinitate, atitudini umane reflectate în lirica modernă.

2.Titlul

Titlul anunţă încercarea eului liric de a restabili raportul dintre om şi Divinitate, psalmul fiind o specie a poeziei filosofice în care sunt exprimate dileme existenţiale.

3.Tema

Versul iniţial, „Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş!...", constituie o formularelapidară a teniei: singurătatea şi dorinţa de comunicare cu divinitatea. Este singurătateaagonică a poetului, a omului „pieziş", altfel decât semenii săi. Psalmistul arghezian sesimte proscris , blestemat.

4.Structura textului poetic

La nivel structural poezia este compusă din şapte catrene şi un distih care pot fiîmpărţite în trei secvenţe lirice (tablouri): atribute ale ipostazelor antitetice (primele patrustrofe), motivaţia revoltei şi revolta, (următoarele zece versuri), ruga (ultimele patruversuri). [Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş!...] este uh „psalm al însingurării, al

părăsirii, purtând - ca în filigran - cuvintele evanghelice «Eli, Eli, lama sabahtanih, adică«Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit?». [...} Tonul de lamento îl

înlocuieşte pe cel al revoltei din alţi psalmi. [...] Dar pricina este aceeaşi: absenţa

divinităţii.

Prima secvenţă poetică (strofele I-IVZbaterea psalmistului între credinţă şi tăgadă este dublată de lupta poetului între

cuvânt şi tăcere, cu stările poetice implicate: ardere lentă, căutare, ascultare, zbatereinterioară,imaginare, viziune. Psalm III ia forma unui monolog adresat, solilocviu(lamentaţie). Tăcerea Celui chemat, Deus absonditus, întreţine starea de solitudine a psalmistului şi sentimentul de părăsire, trezeşte revolta şi implorarea, alimentează dorinţaorgolioasă de a primi „semnul depărtării" (coborârea transcendenţei în imanenţă).



Diferitele atitudini ale eului liric sunt exprimate prin verbele la prezent, persoana Isingular („tânjesc", „aştept, „nu am", „slujesc"), la conjunctiv („să cânte", „să mi se

dea", „să bată") sau la persoana a Ii-a singular, indicativ şi imperativ („m-ai lăsat",„trimite").

Reproşul, vaietul, tânguirea psalmistului modern sunt întâlnite şi în lamentaţia

psalmistului biblic, căruia însă i se răspunde „de dincolo". Monologul eului liric vine încontradicţie cu preceptul biblic „Crede şi nu cerceta" şi exprimă nevoia celui „uitat deDumnezeu de a primi un semn al inocenţei pierdute.

Proiecţia simbolică a eului liric se construieşte prin dezvoltarea metaforei„copacpribeag uitat...". Axis mundi, legătură între pământ şi cer, copacul simbolizeazădualitatea condiţiei umane, a poetului care aparţine în acelaşi timp lumii terestre, efemere(trupul - rădăcinile) şi lumii cosmice eterne (spiritul - coroana).

Opoziţia termenilor „copac pribeag" şi „pomii de rod sugerează condiţia celuirespins de divinitate, respectiv, pomul vieţii din rai, binecuvântat de Dumnezeu.

Cele două metafore-emblemă grupează câte o serie de atribute ale ipostazelor antitetice.

Primul vers este o confesiune adresată divinităţii, prin vocativul „Doamne",lamentaţie exprimată prin verbul la persoana I singular, superlativul absolut expresiv şicele două epitete, „singur" , „pieziş". Versul iniţial impune tonalitatea gravă a acestui psalm al singurătăţii, care are ca temă o dramă existenţială.

Metafora „copac pribeag uitat în câmpie" realizează o imagine a singurătăţiiomului în ruptură, uitat de Dumnezeu, derivând din mitica suferinţă a celui alungat dinedenul primordial. Epitetul „pribeag" asociat surprinzător cu substantivul „copac" conferăacestui element al regnului vegetal, al vieţii în evoluţie, atributele umane: singurătate şimişcare. în poezia modernă, metafora „provoacă o contaminare de lucruri obiectiv şi logic

incompatibile”.Şi alte metafore însoţite de epitet („fruct amaf, „frunziş ţepos şi aspru") asociază

termeni din sfera semantică a vegetalului şi a umanului. Ele desemnează atribute ale poetului însetat de cunoaştere şi căruia, tocmai de aceea, i se refuză împlinirea în planuman.

Tentaţia absolutului/ căutarea continuă este sugerată de sintagma „~n îndârjire

vie" şi este reluată cu verbul „tânjesc", în strofa a doua.Metafora „umbra mea de fum" (ipostază a credinciosului ascet) exprimă

componenta spirituală, însă dureros supusă şi ea trecerii. Metaforele din versul „prins

adânc între vecii şi ceaţă" implică dualitatea suflet - trup (eternitate - efemeritate) a celuicare tinde spre absolut prin divinitate. Dar Dumnezeu ascuns şi mut înseamnă singurătateaomului.

„Metafora copacului blestemat, sterp, care tânjeşte după semnele binecuvântării

cuprinde întreg complexul izgoniri? În opoziţie, „pomii de rod cu gustul bun" poartăsemnele paradisului, ale inocenţei: „pasărea ciripitoare", „crâmpeie mici de gingăşie",

„cântece mici de vrăbii şi lăstun", „nectare roze de dulceaţă", „aromaprimei agurizi,

„moile omizi. Imaginea edenică se realizează prin imagini artistice variate (vizuale,auditive, olfactive, tactile), spre deosebire de descrierea unilaterală a „copacului uitat, cuimagini exclusiv vizuale. Ceea ce i se refuză („tânjesc", „aştept, „nu am") sunt tocmaiatributele vieţii.Opoziţia dintre „copacul uitat în câmpie" şi „pomii de rod presupune şidistincţia singular - plural, care poate semnifica, la nivel simbolic, deosebirea între condiţia



poetului inadaptat, însetat de absolut şi condiţia oamenilor obişnuiţi, cu preocupări pământeşti.

A doua secvenţă poetică (următoarele zece versuri) conţine motivaţia revoltei şirevolta, modificând treptat tonalitatea iniţială, de lamentaţie.

Versul „Nalt candelabru, strajă de hotare" din strofa a V-a spiritualizează imaginea

copacului tinzând spre lumina cerească, dar sugerează hieratismul steril, al jertfeineprimite. „Candelabrul nu este o sursă a focului originar, ci un suport al acestuia îndiversele sale manifestări: „Stelele vin şi se aprind pe rând/ In ramurile-ntinse pe altare".

Ascet al virtuţilor sterile, psalmistul se proiectează în acest simbol al însingurării damnate. Năzuind spre uniune cu absolutul, el nu propovăduieşte împăcarea; nemângâiat, nu aduceun mesaj consolator. Aşteptarea, veghea nerăsplătită a omului-altar, într-o singurătatelipsită de consolare, îi trezeşte revolta: „Şi te slujesc; dar, Doamne, până când?.

Exclamaţia retorică exprimă „exasperarea celui care, servind o absenţă, se simte frustrat

în existenţa sa".

Veghea aceasta impune o distorsiune a umanului de la rânduielile sale fireşti:„De~a fi-nflorit numai cu focuri sfinte/ Şi de-a rodi metale doar, pătruns/ De grelele

porunci şi-nuăţăminte". Focul sfânt purifică spiritual, dar omeneşte ucide. Rodireametalelor printr-o alchimie a focului (calea ascetului) este mai pură, dar inumană,monstruoasă în sfera vitalului. Viaţa în ascultare, cale a ascetului, înseamnă a renunţa larodul firesc, uman.Artistul (poetul blestemat) cunoaşte şi el o existenţă paradoxală, rodindîmpotriva firii, ceea ce îi provoacă suferinţa. Iar efectul suferinţei asumate este tocmaiumanizarea. Exasperarea este atitudinea prin care omul nu caută să-şi depăşească sau să-şi anuleze condiţia, ci să şi-o împlinească: „în rostul meu tu m-ai lăsat uitării/ Şi mă

muncesc din rădăcini şi săngef. Acesta este reproşul adresat divinităţii mute: uitarea,golul. Suferinţa psalmistului nu aparţine registrului durerilor umane, ci este una profundă,a fiinţei. S Ultima

A treia secvenţă poetică conţine ruga: „Trimite Doamne, semnul depărtării,/ Din

când în când, câte un pui de înger". Metafora „semnul depărtării şi simbolul„pui de înger", ca mesager al transcendenţei, sugerează nevoia psalmistului de primi unrăspuns, o certitudine, o alinare a spaimei de singurătate. Aducător de bunavestire, deîmpăcare, de „pouaţă bună", mesagerul este purtător al graţiei divine: „Să bată alb din

aripă la lună/ Să-mi dea din noupovaţa ta mai bună.Tăcerea acestui Deus absconditus, implorarea rămasă fără răspuns sunt sursele

melancoliei din Psalm III. în jurul lui Dumnezeu este un cerc de tăcere, iar a-L găsiînseamnă a-L căuta neîncetat. De aceea însăşi cunoaşterea poetică devine cunoaşterea purificatoare. Neputincios să atingă absolutul, sufletul se bucură că trăieşte „neliniştita

patimă cerească".

Raportul om - divinitate din psalm implică două ipostaze: credinciosul părăsit şi

Deus absconditus. Psalmul se construieşte fundamental în jurul accepţiunii religioase adivinităţii. Atitudinea este setea de divin. Versul final aduce accepţiunea etică, ideea de bine „povaţa ta mai bună") şi pe aceea gnoseologică „mistuitoare aspiraţie de a şt?,

încheiată în eşec, având ca efect suferinţa. Ipostaza estetică a ideii de divinitate, aspiraţiaspre perfecţiunea inaccesibilă se sugerează prin mesagerii raiului, „pasărea ciripitoare",

„puiul de înger".

Forţa de sugestie a limbajului poetic arghezian, caracterizat prin ambiguitate şiexpresivitate, se realizează prin neaşteptate asocieri lexicale, prin schimbări esenţiale la



nivelul sintactic şi al topicii. Materialitatea imaginilor artistice, fantezia metaforică,asocierile semantice inedite conferă forţa de sugestie a ideilor poetice şi modernitateatextului liric.

5.Nivelul prozodic

Inovaţia prozodică: 7 catrene cu măsura diferită de la 7 la 11 silabe, rima

încrucişată, ritm combinat şi un distih;la nivelul rimei (părţi de vorbire diferite:substantiv -adjectiv, adjectiv - verb, substantiv -pronume etc).6.Nivelul morfo-sintactic

Pronume şi verbe la persoana I şi a Ii-a singular, ca mărci ale subiectivităţii;vocativul „Doamne"; verbele la prezent, persoana I singular („tânjesc", „aştept, „nu am",

„slujesc"), la conjunctiv („să cânte", „să mi se dea", „să bată") sau la persoana a II-asingular, indicativ şi imperativ („m-ai lăsat, „trimite").

7 .Nivelul stilistic

Imaginarul poetic se realizează cu ajutorul unei diversităţi de figuri de stil - - epitetulrar: „copac pribeag", „fruct amar", „frunziş ţepos şi aspru", „să bată alb";

-metafora: „îndârjire vie", „nalt candelabiu., strajă de hotar", „ceaţă", „umbra mea de

fum";simbolul: „pui de înger", „aripă; personificarea: „stelele vin şi se aprind";inversiunea: „nalt candelabru"; antiteza: „copac pribeag" - „pomii de rod"; enumeraţia:„vrăbii şi lăstun".

psalm iii

Documents

Transcript of psalm iii