Structura şi clasificarea propoziţiilor categorice

1. Caracterizare generală

Termenii izolaţi nu au şi nu ar putea să aibă vreo semnificaţie sau valoare cognitivă: sensurile lor se conturează numai prin multitudinea fără număr a combinărilor dintre ei în cadrul propoziţiilor, înlănţuite, la rândul lor, în raţionamente. ‘Ideile’ nu se pot concepe şi exprima decât prin propoziţii. Cele mai simple propoziţii de predicaţie sunt alcătuite din două noţiuni absolute, între care se stabileşte un unic raport – acela de inerenţă a unei proprietăţi într-un anumit obiect. Acest raport se enunţă în mod necondiţionat sau cu certitudine: ‘Tabla este neagră’, ‘ Creta este albă’, ‘ Studenţii sunt inteligenţi’, ‘ Profesorii sunt erudiţi’, ‘ Arbitrii de football sunt corecţi’ etc. – fără nici un alt adaus de genul ‘ este posibil...’, ‘ e necesar...’, ‘ eventual...’, ‘ nu este exclus să...’, ‘ este îndoielnic...’, ‘ de necrezut...’ etc. Din acest motiv propoziţiile simple de predicaţie se numesc, pe scurt, categorice. Cu ajutorul lor se asertează (pozitiv sau negativ) anumite relaţii între doi termeni, dintre care unul este subiect, iar celălalt predicat.

Denumirea lor provine de la verbul grecesc kategorein, care înseamnă “a predica”, de aceea mai sunt cunoscute şi sub numele de “propoziţii de predicaţie”. În propoziţiile categorice sunt exprimate cele şase raporturi dintre termeni, prezentate în capitolul anterior (identitate, supraordonare, subordonare, încrucişare, contradicţie şi contrarietate).

Formula care exprimă structura generală a judecăţii categorice este: S - P

2. Structura propoziţiei categorice

De exemplu: 1. Ecofobii sunt oameni cărora le este teamă să stea singuri în casă. (gr. oikos - casă, phobos - teamă) 2. Unii oameni suferinzi sunt ecofobi. 3. Toţi ecofobii sunt oameni suferinzi. 4. Unii ecofobi sunt tineri. 5. Nici un ecofob nu este neecofob. 6. Nici o ecofobie nu este ecografie. ( gr. echo - sunet, graphein - a scrie) În aceste propoziţii:

• Termenul ce desemnează lucrul căruia i se atribuie o anumită însuşire, care reprezintă obiectul, acel ceva despre care se afirmă sau se neagă este subiectul logic al propoziţiei (notat S). În exemplele de mai sus sunt subiecte logice termenii “ecofobii”, “oameni suferinzi”, “ecofobie”. • Termenul care reprezintă proprietatea atribuită subiectului se numeşte predicat logic (notat P), acel ceva care se afirmă sau se neagă. În exemplele date sunt predicate logice termenii: ”oameni cărora le este teamă să stea singuri în casă”, “ecofobi”, “oameni suferinzi”, “tineri”, “neecofob”, “ecografie”. • Exprimarea faptului că proprietatea aparţine sau nu obiectului se face prin copulă (lat. copula = “legătură”). În exemplele date este copulă verbul “a fi”, dar exprimarea legăturii dintre subiect şi predicat se poate realiza şi altfel.

1

În structura propoziţiilor categorice de predicaţie mai apar, în mod explicit sau tacit, nişte operatori logici numiţi cuantori (sau cuantificatori) – cu precizarea importantă că ei nu se referă decât la sfera lui S. Cuantorii cel mai frecvent utilizaţi sunt:

i) Cuantorul universal, redat prin ‘toţi’ (‘toate’), ‘orice’, ‘oricare’, ‘nici un’, ‘nici o’, indică faptul că relaţia enunţată între S şi P are loc pentru fiecare element din sfera subiectului, fără excepţie.ii) Cuantorul existenţial ‘unii’ (‘unele’) indică faptul că există cel puţin un element în sfera subiectului pentru care relaţia dintre S şi P are loc, ceea ce nu se poate spune, însă, despre toate elementele din clasa S.iii) În sfârşit, cuantorul individual, redat printr-un pronume demonstrativ (acest X, acel Y acest/această; numai unul/numai una; articolul hotărât, pronumele personal etc.) sau printr-un nume propriu, arată că un singur element din sfera lui S (fie că aceasta cuprinde doar acel unic element sau mai multe) este pus în relaţie cu P. ele au cuantificatori specifici, cum ar fi:

3. Tipuri de propoziţii categorice

Proprietatea de a conţine unul dintre aceşti cuantori, ca un prefix ce precizează sfera lui S, se numeşte cantitatea propoziţiilor categorice. După cantitate, în funcţie de cuantorul folosit, se disting următoarele tipuri de propoziţii categorice:

a) universale, în care P se enunţă despre întreaga sferă a lui S:‘Toţi studenţii sunt prezenţi’ sau ‘Nici un student nu este plictisit la cursul de logică’; în mod frecvent, în limbajul comun, al vieţii cotidiene, cuantorul universal este implicit sau subînţeles: ‘Omul este o fiinţă raţională’ (subînţelegând că orice fiinţă care îşi merită numele de om posedă atributul raţionalităţii), ‘Balenele nu sunt peşti’ (subînţelegând că ne referim la toate balenele din lume).b) particulare, în care S este o noţiune generală, iar P se enunţă numai despre o parte din lementele cuprinse în sfera lui S: ‘Unii studenţi lipsesc de la cursul de logică’ sau ‘Unii şoferi nu respectă (întotdeauna şi absolut toate) regulile codului rutier’.c) singulare, în care P se enunţă despre un singur element din sfera lui S, atunci când S este o noţiune generală; de exemplu, ‘Acest creion este albastru’. Aceste propoziţii vor fi considerate ca fiind propoziţii universale, deoarece P se enunţă despre toate obiectele din sfera lui S (în acest caz, un obiect).Atunci când S este o noţiune individuală, având şi o denumire care îi exprimă limpede

unicitatea, menţionarea cuantorului individual devine superfluă; de exemplu, ‘Bucureşti este capitala României’. Propoziţiile categorice singulare prezintă similitudini esenţiale cu cele universale (fără a fi cu totul identice cu acestea din urmă): întrucât subiectul lor reprezintă o clasă cu un singur element, vorbind despre acel unic element ne referim la întregul clasei, ca şi în cazul propoziţiilor universale. Asimilând aceste două tipuri de propoziţii, rezultă că şi după criteriul cantităţii vom reţine numai două feluri de propoziţii categorice: universale şi particulare.

Proprietatea de a afirma sau nega relaţia dintre S şi P se numeşte calitatea propoziţiilor categorice. Din punct de vedere extensional, între S şi P poate exista fie un raport de concordanţă – şi, în acest caz, propoziţia afirmă că S are proprietatea P, fie un raport de excluziune – şi, în acest caz, propoziţia neagă faptul că P este o însuşire a lui S.

2

Combinând cele două criterii, al cantităţii şi al calităţii, obţinem patru tipuri de propoziţii categorice, a căror structură logică poate fi redată prin următoarele formule, exprimate astfel în citirea standard:

(a) propoziţii universal-afirmative: SaP (A) - Toţi S sunt P.

(b) propoziţii universal-negative: SeP (E) - Nici un S nu este P.

(c) propoziţii particular-afirmative: SiP (I) - Unii S sunt P.

(d) propoziţii particular-negative: SoP (O) - Unii S nu sunt P.

Încă din Evul Mediu timpuriu, acestor propoziţii le-au fost asociate ca simboluri primele patru vocale ale alfabetului latin: A, E, I, O. Aceste vocale sunt simboluri pentru operatorii intrapoziţionali ce determină cantitatea şi calitatea legăturii de predicaţie dintre S şi P. Tradiţia spune că aceste simboluri au fost atribuite celor patru propoziţii categorice după primele două vocale din cuvintele latine affirmo şi nego.

4. Distribuirea termenilor în propoziţii categorice

Cantitatea şi calitatea sunt două caracteristici ale propoziţiilor care influenţează în mod direct distribuirea termenilor, o caracteristică importantă a termenilor subiect şi predicat.

Un termen este distribuit într-o propoziţie, atunci când în acea propoziţie se ia în considerare întreaga extensiune a termenului respectiv.

Aceasta înseamnă că în propoziţie se transmite o informaţie, se precizează ceva despre fiecare element din clasa de obiecte ce reprezintă extensiunea termenului.

Dacă într-o propoziţie termenul se referă doar la o parte din elementele din sfera sa, atunci el este nedistribuit.

Să examinăm cele patru tipuri de propoziţii categorice şi să vedem în cazul fiecăreia dacă subiectul şi predicatul sunt termeni distribuiţi sau nu. Vom nota cu S şi P clasele de obiecte denotate de subiect, respectiv de predicat, şi vom prezenta raporturile stabilite între S şi P în cazul fiecărei propoziţii prin diagrame Euler (aşa cum am făcut şi atunci când am studiat raporturile dintre termenii generali).

1. În cazul universalei afirmative (SaP) se afirmă că “Toţi S sunt P”, ceea ce înseamnă că orice element din S este, de asemenea, element al lui P.

Se precizează deci ceva despre toate elementele din S şi de aceea spunem că subiectul este distribuit. Nu acelaşi lucru se întâmplă cu predicatul. Ştim că unele elemente din P sunt şi elemente din S, dar propoziţia nu precizează dacă nu cumva mai sunt alte elemente din P care să nu fie şi în S. Predicatul este deci nedistribuit.

3

De exemplu, în propoziţia Toate mamiferele sunt vertebrate se precizează că fiecare mamifer este vertebrat, dar nu rezultă că toate vertebratele sunt mamifere.

S=mamifereP=vertebrate

2. Propoziţia universal-negativă (SeP) spune că “Nici un S nu este P”, ceea ce înseamnă că nici un element din S nu este element al lui P, deci subiectul este distribuit. Implicit, propoziţia spune şi că nici un element al lui P nu este element al lui S. Deci, în propoziţia SeP, şi predicatul este distribuit

De exemplu, în propoziţia Nici o carte de logică nu este un roman poliţist, termenii sunt în raport de excluziune totală, adică întreaga sferă a lui S este exclusă din întreaga sferă a lui P.

S=carte de logicăP=roman poliţist

3. În cazul particularei-afirmative (SiP) spunem că “Unii S sunt P”, ceea ce înseamnă că cel puţin un element al lui S este şi element al lui P, deci şi cel puţin un element al lui P este element al lui S. Propoziţia nu precizează nimic în legătură cu întreaga sferă a lui S sau P, deci şi subiectul, şi predicatul sunt termeni nedistribuiţi.

De exemplu, propoziţia Unii elevi sunt sportivi spune ceva despre o parte dintre elevi, precum şi despre o parte dintre sportivi.

S=eleviP=sportivi

P

S

S P

S xxxxxx P

4

4. În cazul particularei-negative (SoP) se spune că “Unii S nu sunt P”, adică există cel puţin un element al lui S care nu aparţine şi lui P. Propoziţia nu precizează nimic despre toate elementele lui S, deci subiectul este nedistribuit. În cazul predicatului însă, propoziţia precizează că toate elementele din P au proprietatea de a nu fi identice, de a nu coincide cu unul sau mai multe elemente din S. Predicatul este deci distribuit.

De exemplu, în propoziţia Unii elevi nu sunt sportivi se spune că cel puţin un elev nu intră în clasa sportivilor.

S=eleviP=sportivi

Putem sintetiza cele afirmate până acum în următorul tabel, în care “+” înseamnă distribuit,iar “-” înseamnă nedistribuit:

Propoz. a e i osubiectul + + - -predicatul - + - +

5. Aducerea la forma standard a propoziţilor din limbaj natural

În limbajul natural (obişnuit) propoziţiile categorice nu apar întotdeauna în forma standard (CUANTOR - SUBIECT LOGIC - COPULĂ – PREDICAT LOGIC), întrucât limbajul natural nu este la fel de riguros precum cel formal. Pentru a fi analizate din punct de vedere logic, propoziţiile din limbajul natural trebuie transformate în limbajul standard.

1) Aducerea la forma standard a propoziţiilor categorice singulare- se face prin introducerea expresiei „(persoane) identice cu” în structura propoziţiei

categorice standard- ex.: a. Mick Jagger este solistul formaţiei Rolling Stones se transformă în Toate persoanele identice cu Mick Jagger sunt solişti ai formaţiei Rolling Stones S P (SaP) b. Sigmund Freud nu este tenor se transformă în Nicio persoană identică cu Sigmund Freud nu este tenor (SeP) S P- propoziţiile categorice singulare se transformă în propoziţii categorice universale

2) Aducerea la forma standard a propoziţiilor din care lipsesc cuantorii- Ex.: a. Există adolescenţi talentaţi se transformă în Unii adolescenţi sunt talentaţi (SiP)

S

x

P

5

b. Există elevi care nu ascultă jazz se transformă în Unii elevi nu sunt ascultători de jazz (SoP)

3) Aducerea la forma standard a propoziţiilor a căror cuantori sunt non-standard- cuantorii standard sunt: toţi, niciun, unii- cuantorii non-standard: majoritatea, mulţi, puţini, o parte, câţiva, cel puţin unul, relativ

mulţi, relativ puţini etc. se transformă în unii, iar orice, fiecare, în unaninimitate, se transformă în toţi; nimeni, nu există se transformă în niciun (nicio)

4) Aducerea la forma standard a formei propoziţionale „Toţi ... nu sunt ...”- se transformă în Niciun ... nu este ... (SeP)- Ex.: Toţi elevii care ascultă manele nu sunt educaţi se transformă în Niciun elev care

ascultă manele nu este educat (SeP)

5) Aducerea la forma standard a propoziţiilor condiţionale (de forma dacă ... atunci ...)- Propoziţiile condiţionale se transformă în propoziţii universale- Ex.: a. Dacă este om, atunci este supus greşelii se transformă în Toţi oamenii sunt supuşi

greşelii (SaP) b. Dacă este câine, atunci nu este comestibil se transformă în Niciun câine nu este

comestibil (SeP)

6) Aducerea la forma standard a propoziţiilor categorice universale negate- Nu toţi S sunt P devine Unii S nu sunt P (SoP); Ex.: Nu toţi tinerii sunt neserioşi se

transformă în Unii tineri nu sunt neserioşi- Nu este adevărat că (este fals că) nici un S nu este P devine Unii S sunt P (SiP); Ex.:

Este fals că nici o domnişoară nu este geloasă se transformă în Unele domnişoare sunt geloase

7) Aducerea la forma standard a propoziţiilor care conţin cuantori non-standard negaţi

- nu mulţi = puţini = unii; nu puţini = mulţi = unii- Ex.: a. Nu mulţi adolescenţi nonconformişti sunt înţeleşi de cei din jur se transformă în

Unii adolescenţi nonconformişti sunt înţeleşi de cei din jur (SiP) b. Nu puţini studenţi sunt restanţieri se transformă în Unii studenţi sunt restanţieri

(SiP)

8) Aducerea la forma standard a propoziţiilor care conţin copulă non-standard şi predicat incomplet

- copula poate fi exprimată uneori prin alte verbe decât verbul a fi ( a avea, a putea etc.); în acest caz, predicatul logic este incomplet precizat

- Ex.: Unele zburătoare nu se pot mânca se transformă în Unele zburătoare nu sunt comestibile (SoP)

9) Aducerea la forma standard a propoziţiilor exclusive (propoziţii care au în faţă unul din adverbele numai, doar, exclusiv )

a. Numai S sunt P devine Toţi P sunt S

6

b. Numai S nu sunt P devine Niciun P nu este S

c. Numai unii S sunt P devine Unii S nu sunt P

d. Numai unii nu S sunt P devine Unii S sunt P

e. Negarea propoziţiei exclusive:e.1. Nu numai S sunt P devine Nu toţi P sunt S, care devine Unii P nu sunt S (PoS)

e.2. Nu numai S nu sunt P devine Nu e adevărat că nici un P nu este S, care devine

Unii P sunt S (PiS)

e.3. Nu numai unii S sunt P devine Nu e adevărat că unii S nu sunt P, care devine

Toţi S sunt P (SaP)

e.4. Nu numai unii S nu sunt P devine Nu e adevărat că unii S sunt P, care devine

Niciun S nu este P (SeP)

10) Aducerea la forma standard a propoziţiilor exceptive (propoziţii care conţin una din expresiile cu excepţia/exceptând,în afară de etc.)

a. Toţi A, cu excepţia lui S, sunt P devine mai îmtâi propoziţia exclusivă Numai S nu sunt P

care se transformă în propoziţia standard Niciun P nu este S (PeS)

b. Niciun A, cu excepţia lui S, nu este P devine mai îmtâi propoziţia exclusivă Numai S sunt

P care se transformă în propoziţia standard Toţi P sunt S (PaS)

- Ex.: Toţi elevii de clasa a XII-a, cu excepţia celor de la specializarea Ştiinţe sociale, pot da

bacalaureatul la proba F la Logică şi argumentare devine Niciun elev care poate da

bacalaureatul la proba F la Logică şi argumentare nu este înscris la specializarea Ştiinţe

sociale.

7