Criza datoriilor suverane în UE

Mărirea şi decăderea euro. Cum s-a ajuns la criza datoriilor suverane

şi ce şanse are moneda unică să-i reziste

Europa se luptă să găsească o ieşire din criza zonei euro, în ciuda creşterii datoriilor, scăderii

creşterii economice şi a neliniştilor pieţei. Dar în contextul în care piaţa financiară globală este

interconectata, care sunt repercusiunile din şi în afara spaţiului euro?

Ţările care împrumuta bani altor state au puţin probleme în timpul perioadelor de boom

economic, însă atunci când o naţiune nu-şi mai poate controla datoriile, băncile din lume şi instituţiile

financiare care au împrumutat risca să-şi piardă banii

Euro a fost introdus în 2002 ca moneda unică a Uniunii Europene, scopul fiind acela de a

consolida legăturile comerciale din spaţiul european, dar şi de a crea un rival care să „muşte” din

supremaţia dolarului. Acumularea unor deficite bugetare masive şi a unor datorii nesustenabile în

unele ţări de la periferia zonei euro ameninţa, însă, moneda, la nici un deceniu de la punerea ei în

circulaţie.

Criza datoriilor suverane, care a devenit mai acută în 2010, începe să pună la îndoială

supravieţuirea euro, astfel ca liderii zonei trebuie să vină cu un plan de măsuri fiscale şi monetare

coordonate, ca răspuns la criza actuală.

Business Insider prezintă un istoric al uniunii economice europene, cauzele pentru care s-a

ajuns în situaţia critică de astăzi, dar şi şansele de supravieţuire a monedei unice în fata turbulentelor

financiare din zona euro.

 

· 1951 – Comunitatea economică de după război

După cel de-al Doilea Război Mondial, francezul Jean Monnet, considerat unul dintre părinţii

fondatori ai UE, a înfiinţat, în 1951, Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi a Oţelului, ceea ce a

reprezentat primul pas pentru înfiinţarea uniunii economice europene.

Imediat după război, Franţa era complet dependentă de rezervele de cărbune care, în majoritate,

rămăseseră în Germania. Pentru a evita un nou conflict între cele două ţări, Monnet a venit cu ideea că

cele două state să se alieze pentru a controla rezervele de cărbune, astfel încât ambele să beneficieze în

1

mod egal de minereuri.

Acesta a fost primul pas către blocul economic european care, 60 de ani mai târziu, are 27 de

membri şi monedă comună.

 

· 1957 – Construirea pieţei comune

 

După crearea Comunităţii Europeane a Cărbunelui şi a Oţelului, următorul pas important în

istoria UE a fost făcut în 1957, când Franţa, Germania, Italia, Blegia, Olanda şi Luxemburg au semnat

Tratatul de la Roma, prin care s-a înfiinţa Piaţa Comună a Comunităţii Economice Europene (EEC).

Piaţa comună, prin care s-au deasfiintat tarifele comerciale între membrii săi, a ajutat la o dezvoltare

economică rapidă a uniunii.

La scurt timp după aceea, cele şase ţări au decis să controleze împreună şi producţia de

alimente, ceea ce a dus la un surplus de produse agricole în Europa.

Integrarea europeană şi expansiunea uniunii s-au accelerat în anii care au urmat, EEC ajungând

în 1986 să numere 12 membri – Belgia, Danemarca, Germania, Grecia, Spania, Franţa, Irlanda, Italia,

Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Marea Britanie.

 

· 1992 – Tratatul de la Maastricht şi uniunea monetară

 

În 1992, prin Tratatul de la Maastricht a luat naştere Uniunea Europeană pe care o ştim astăzi şi

au fost puse bazele mondei unice, care a fost lansată zece ani mai târziu.

În prezent, UE are 27 de membri, din care 17 fac parte din zona euro (folosesc monedă unică) –

Belgia, Irlanda, Franţa, Luxemburg, Austria, Slovacia, Germania, Grecia, Italia, Malta, Portugalia,

Finlanda, Estonia, Spania, Cipru, Slovenia şi Olanda.

Alte şapte state membre – Bulgaria, România, Republica Ceha, Letonia, Lituania, Ungaria şi

Polonia, sunt candidate la zona euro. România şi-a propus să intre în zona euro la 1 ianuarie 2015, dată

care va fi cel mai probabil amânată, în condiţiile crizei actuale.

Tratatul de la Maastricht prevede că, pentru a putea face parte din zona euro, o ţară trebuia să

aibă o inflaţie anuală de cel mult 1,5% şi un deficit bugetar sub 3% din PIB. Totodată, datoria publică

nu trebuie să depaseacsa 60% din PIB.

Pentru a se putea încadra în aceşti parametri, multe state au aplicat tăieri drastice de cheltuieli şi

au majorat taxele, măsuri care, însă, nu şi-au dovedit eficientă în timp. Unii analişti susţin că tocmai

aceasta a fost cauza pentru care Grecia a ajuns în situaţia în care se afla acum, statul neavând o

economie care să facă faţa zonei euro.

 

2

· 2008 – Globalizarea şi datoriile suverane

 

Analiştii susţin că primii membri ai EEC şi care sunt şi cei mai puternici, cum ar fi Germania,

au vrut să dezvolte foarte repede zona euro şi, astfel, au permis şi statelor mai puţin pregătite din punct

de vedere economic să adopte moneda euro, chiar dacă apoi aceste state nu au mai putut să

îndeplinească criteriile de la Maastricht.

Tuturor statelor membre, cu excepţia Marii Britanii, Danemarcei şi Suediei, li se cere să

îndeplinească condiţiile din Tratatul de la Maastricht, pentru a se alătura grupului celor 17. În prezent,

zona euro este controlată de o structură denumită Eurogroup, din care fac parte miniştrii de finanate

din cele 17 state şi care este condus de premierul Luxemburgului, Jean-Claude Juncker.

Pentru a îndeplini condiţiile din tratat, ţările cu economii mai slabe, precum Italia, Spania sau

Grecia, au aplicat măsuri bugetare dure, fără a face o restructurare profundă. Efectele nu s-au văzut

imediat. Aceste ţări au rezistat mai bine de cinci ani în zona euro, stimulate prin infuzii uriaşe de

lichidităţi şi cu un acces fără precedent la credite din alte ţări membre. În acelaşi timp, productivitatea

acestor tari a fost limitată, ca urmare a unei pieţe a muncii rigide şi a unei competitivităţi economice

reduse.

Problemele cu datoriile din unele state din zona euro au început să se vadă odată cu debutul

crizei financiare mondiale din 2007-2008. Sursele de finanţare au scăzut drastic, astfel că tari ca

Irlanda, Portugalia şi Spania s-au trezit cu deficite bugetare şi datorii peste PIB şi cu mult peste

condiţiile impuse prin Tratatul de la Maastricht. Până în 2010, criza datoriilor suverane, care a ajuns la

cel mai periculos nivel în Grecia, s-a extins la majoritatea ţărilor mai puţin puternice şi ameninţa

viitorul zonei euro.

Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au acordat anul trecut trei pachete de

ajutor financiar Greciei, Irlandei şi Portugaliei şi se pregătesc să ajute din nou Grecia cu o sumă

similară cu cea de anul trecut – 110 miliarde de euro.

· Riscul de contagiune

Pe termen scurt, alte două state din zona euro – Spania şi Italia, risca să fie doborâte de criza

datoriilor suverane, spune Daniel Gros, director adjunct al Centrului pentru Studii Europene de la

Bruxelles.

În Spania, deficitul bugetar a crescut de la 3,8%, în 2008, la 9,7% din PIB, în 2010, ceea ce o

face extrem de vulnerabilă la contagiunea din celelalte ţări cu datorii mari, pentru că, din cauza

situaţiei fiscale, nu se poate finanţa de pe pieţele financiare, iar investitorii nu au încredere. Mai mult,

3

ca şi în Irlanda, în Spania piaţa imobiliară s-a prăbuşit în 2008, ceea ce a vulnerabilizat foarte mult

băncile.

În acelaşi timp, şi Italia reprezintă un risc, pentru că guvernul de la Roma a majorat chltuielile

publice până când datoria suverană a depăşit 115% din PIB.

Dacă Uniunea Europeană reuşeşte să traverseze cu bine criza datoriilor care o macină în

prezent, de la periferie către cele mai puternice state membre, va mai rezista încă 60 de ani, timp în

care se va consolida, atât din punct de vedere economic, dar mai ales politic. Primii paşi către o uniune

mai strânsă între cele 17 state din zona euro se fac chiar în această perioadă, liderii UE propunând un

guvern al UE şi o politică fiscală comună.

Statele europene şi datoriile lor faţă de alte ţări

Grecia

Deşi economia Greciei este mică şi eventualele daune ale falimentului ar putea fi

absorbite de către ţările din zona euro, temerea cea mare este riscul "contagiunii", adică posibilitatea ca

un eventual faliment să declanşeze o catastrofă financiară pentru celelalte economii, mai mari, cum

este cea a Italiei.

Din 2005 până în 2010 datoria publică a Greciei ca procent din PIB a crescut de la 100% la

150%. În mai puţin de un an, în 2011, datoria s-a majorat cu încă zece procente, ajungând acum la

160% din PIB, lucru ce indică faptul că în ciuda austerităţii dure, există un prag după care lucrurile nu

mai pot fi controlate, iar blocajul devine inevitabil.

Greciei i s-au şters 100 mld. euro din datoria uriaşă de 350 mld. euro, dar asta nu înseamnă că

pentru greci se anunţă vremuri mai bune. Estimările arată că abia în 2020 datoria ţării va scădea la

120% din PIB, ceea ce înseamnă că grecii va trebui să se obişnuiască cu gustul amar al austerităţii cu

mult dincolo de orizontul de timp enunţat

.

Irlanda

Una din cele trei ţări din zona euro care a primit, până acum, bani din fondul de salvare. Irlanda

a luat măsuri dure de austeritate, economia înregistrând o revenire modestă.

După anii de boom economic de până în 2008, ţară a căzut în recesiune din cauza crizei globale

a creditelor, care a tăiat din fluxul de credite "ieftine" ce a susţinut o creştere mult prea mare în piaţa

imobiliară.

Irlanda are o datorie externă mare, raportată la PIB, pentru că deşi este o ţară mică, are un

4

sector financiar important.

Italia

Italia are o datorie foarte mare, dar este o ţară relativ bogată, în comparaţie cu Grecia şi

Portugalia. Îndoielile cu privire la posibilităţile clasei politice italiene de a gestiona criză şi temerile că

datoriile ar putea creşte la un asemenea nivel încât economia să nu le poată susţine au stârnit panica pe

pieţe. Franţa este cea mai expusă datoriilor Italiei.

Portugalia

Este a treia ţară din zona euro care are nevoie de bani din fondul de salvare, pentru că se afla

într-o recesiune severă. În acest moment, Guvernul portughez implementează o serie de măsuri de

austeritate, planificând şi o serie de privatizări pentru a-şi repara sistemul financiar şubred şi a-şi

reduce povara datoriilor.

Portugalia este puternic îndatorata Spaniei, în timp ce băncile sale trebuie să primească 7,5

miliarde de euro de la greci.

Spania

Principala grijă a Spaniei este Portugalia, care îi este îndatorata cu miliarde de euro. De

asemenea, Spania datorează sume importante Germaniei şi Franţei.

Pe măsură ce Guvernul încearcă să-şi ţină datoriile sub control, exista temeri că ţara ar putea

intra din nou în recesiune după alegerile parlamentare de duminică, actuala conducere fiind nepopulara

după tăierile din buget şi reformele economice.

Boom-ul economic înregistrat în sectorul imobiliar şi al construcţiilor a împins Spania într-o

recesiune mai profundă decât multe alte ţări din Europa.

Franţa

Este a doua mare economie din Europa care are o mare expunere pe pieţele datornicilor din

zona euro. Băncile franceze deţin sume mari din datoria Greciei, Italiei şi Spaniei. Acest lucru creează

turbulente pe piaţă, cumulat cu o creştere economică modestă şi o scădere a consumului.

SUA

5

Deşi datoriile Statelor Unite egalează propriul Produs Intern Brut, SUA sunt văzute ca o mâna

sigură. Cele mai multe datorii ale americanilor sunt deţinute de China şi Japonia, iar Europa are al

doilea cel mai mare procentaj.

Asta înseamnă că orice s-ar întâmpla în Europa o să aibă un impact profund asupra sistemului

bancar american.

În Europa, Marea Britanie, Elveţia şi Franta deţin cele mai mari sume din datoria externă a

SUA, însemnând sute de miliarde de dolari.

Marea Britanie

Britanicii au mari datorii externe, din care cea mai mare componenta este industria bancară.

Numărul mare de datorii, raportat la PIB, se explică prin activitatea sectorului financiar, unde există

mişcări mari de capital.

Însă nivelul datoriilor externe britanice nu este văzut că o problemă, pentru că Marea Britanie

deţine active de valoare foarte mare. Cu toate acestea, economia britanicilor rămâne totuşi expusă

datoriilor italiene şi spaniole.

În acelaşi timp, Marea Britanie datorează sute de milioane Germaniei şi Spaniei.

Germania

Cea mai mare economie din zona euro este expusă datoriilor Greciei, Irlandei, Portugaliei, dar

mai ales ale Spaniei. Dacă una din aceste ţări intra în faliment, Germania va fi lovită.

Creşterea economică a nemţilor încetineşte, în principal din cauza partenerilor săi din zona

euro. Germanii fiind motorul economic al Europei, înseamnă că orice problemă pe care ei o au devine

una şi pentru zona euro şi pentru întregul sistem financiar internaţional.

Japonia

A treia economie a lumii are cel mai mare nivel de datorie publică din ţările dezvoltate. Cu

toate acestea, datoriile sunt interne, astfel că nu sunt în risc de faliment.

Criza financiară globală, cutremurul de anul acesta din martie şi tsunami-ul care a urmat,

precum şi un yen puternic, împreună cu criza europeană a datoriilor, întuneca perspectivele economice

ale Japoniei.

Cu toate acestea, Guvernul s-a angajat să transforme deficitul bugetar anual în surplus, până în

2020.

6

(Costul împrumuturilor – 2011)

Criza datoriilor în România

Creşterea datoriilor înseamnă o creştere a riscurilor, iar creşterea riscurilor generează invariabil

o scumpire a banilor, deci o creştere a dobânzilor. Prin urmare, ţările cu un grad înalt de îndatorare şi

perspective incerte în ce priveşte evoluţia economică vor găsi din ce în ce mai greu investitori dispuşi

să le împrumute la dobânzi rezonabile, iar pentru a recâştiga încrederea pieţelor financiare, guvernele

vor fi nevoite să continue politicile de austeritate care presupun concedieri în sectorul public,

îngheţarea sau chiar reducerea salariilor şi a pensiilor, mai puţine ajutoare sociale etc.

Cele mai multe dintre ţările membre ale Uniunii Europene au luat măsuri de reducere a

cheltuielilor publice în ultimii trei ani, iar în cazul Greciei, în ciuda măsurilor de austeritate, datoriile

nu au mai putut fi plătite, astfel încât această ţară a intrat practic într-un faliment controlat: datoria

publică a fost reeşalonata pe termene mai lungi şi la dobânzi mai mici, iar creditorii au acceptat o

pierdere ce depăşeşte 100 de miliarde de euro.

În ciuda faptului că România are o situaţie mai "sănătoasă" decât multe state de la periferia

7

zonei euro, este văzută, totuşi, drept o ţară riscantă, asemenea întregii regiuni din sud-estul Europei, iar

costurile de finanţare au crescut peste nivelul din 2010, când ţara noastră se afla încă în recesiune.

Prin urmare, este puţin probabil că România să poată traversa următoarea perioadă - în care

mulţi analişti internaţionali se aşteaptă la o nouă criză economică, posibil chiar recesiune, în zona euro

şi nu numai - fără să fie grav afectată.

Cu toate acestea, România este mai bine echipată pentru a face faţă unui nou val al crizei,

datorită ajustărilor pe care le-a făcut până în prezent, sunt de părere analiştii.

"România sta puţin mai bine, pentru că şi-a făcut o serie de ajustări de care era nevoie şi în

privinţa bugetului public şi a salariilor şi a pensiilor. Dar depinde cât de mare va fi următorul val al

crizei. Oricum, nu cred putem să sperăm că vom trece total neafectaţi. Tot ce putem să sperăm este că

vom suferi mai puţin, pentru că suntem ceva mai bine pregătiţi", a declarat analistul economic

Aurelian Dochia.

Potrivit spuselor sale, exista mai multe canale prin care România poate fi afectată de

evenimentele din zona euro. Cele cinci canale prin care România poate importa criza financiară

generată de datoriile suverane sunt cele enumerate în urmă cu doi ani de guvernatorul BNR: cel

comercial, cel financiar, al încrederii, al cursului de schimb, şi cel al efectelor asupra avuţiei şi

bilanţurilor.

În cazul României, pentru a păstra sub control deficitul bugetar, guvernul a redus salariile în

sectorul public, a concediat peste 150.000 de persoane, a îngheţat pensiile, a mărit taxele şi impozitele,

largind în acelaşi timp şi baza de impozitare, măsuri care au generat o evidentă nemulţumire socială,

dar au readus cheltuielile publice sub control. În 2012, România trebuie să-şi reducă deficitul bugetar

la maximum 2,5% din PIB, de la 4,4% în acest an, ceea ce înseamnă o diminuare a cheltuielilor

publice cu circa 2,5 miliarde de euro. Or, în condiţiile unei economii slăbite, aceasta reducere va fi

greu de realizat, dând motive serioase de îngrijorare.

Pierderile companiilor de stat au ajuns la 1 miliard de euro anul trecut şi, cum aceste pierderi

sunt incluse în deficitul bugetar, perpetuarea lor în anii următori nu va face decât să reducă şi mai mult

marja de manevra a Guvernului. O altă incertitudine este legată de datoriile pe care statul le are către

bugetari, suma ce se ridică la 9 miliarde de lei, sau 1,6% din PIB, aici fiind vorba în primul rând despre

cele 6 miliarde de lei datorate profesorilor. Guvernul intenţionează să eşaloneze plata acestor sume

până în 2016, propunere cu care sindicatele nu au fost de acord.

Economia românească a ieşit din recesiune datorită industriei exportatoare, dar în trimestrele

viitoare, reducerea ritmului de creştere economică în ţările dezvoltate - Germania, Italia şi Franta

reprezintă destinaţia a 40% din exporturile romaneşti - ne va afecta inevitabil şi pe noi, prognozele

8

oficiale de creştere economică pentru 2012 fiind recent ajustate de la 3,5-4%, la doar 2%.

Pieţele financiare sunt extrem de tensionate, ceea ce a determinat deja o creştere a dobânzilor la

care statul roman se poate împrumuta, prima de risc a României depăşind recent 400 de puncte,

comparativ cu mai puţin de 300 de puncte, în urmă cu un an. Practic, cheltuielile Guvernului cu

dobânzile vor continua să crească în perioada următoare, asta după ce în primele opt luni din 2011 au

ajuns deja la 6 miliarde de lei, în creştere cu 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010. Mai mult,

potrivit unei analize a UniCredit, necesarul de finanţare a statului va creşte de la 16,7 miliarde de euro

în 2011, la 22,4 miliarde de euro în 2012, şi 21,6 miliarde de euro în 2013, doar circa 10% din acest

necesar urmând a fi acoperit prin împrumuturi externe. Or, dacă statul va lua din ce în ce mai mulţi

bani de la băncile româneşti, vor rămâne din ce în ce mai puţini bani pentru creditarea economiei.

Dincolo de îngrijorările menţionate mai sus, există şi câteva motive care ne pot face să sperăm

că situaţia din 2009-2010 nu se va mai repeat.

Este puţin probabil că economia românească să intre din nou în recesiune, mult mai probabilă

fiind o performanţă similară celei din acest an, respectiv o creştere economică de până la 2%.

Criza datoriilor suverane ne-a prins mai bine pregătiţi decât am fost în 2009-2010, deficitul bugetar

fiind acum relativ ţinut sub control.

Putem compensa o parte din impactul generat de nouă criză prin creşterea gradului de absorbţie

a fondurilor europene. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziţie 20 de miliarde de euro în perioada

2007-2013, suma din care până acum am cheltuit efectiv doar 4%. Pentru a mari rata de absorbţie,

Guvernul a înfiinţat un Minister al Afacerilor Europene condus de dl Leonard Orban, tinta noului

ministru fiind cheltuirea, până la sfârşitul anului 2012, a peste 3 miliarde de euro, suma echivalentă cu

peste 2% din PIB.

Criza datoriilor suverane va afecta în mod sigur şi economia românească, însă spre deosebire

de ce s-a întâmplat în urmă cu doi ani, acum putem absorbi mai uşor şocurile externe. Pe de altă parte,

indiferent de criză şi de ceea ce se întâmplă în alte ţări, România trebuie să continue să-şi restructureze

sectorul public:

· companiile de stat reprezintă o uriaşă gaură neagră, iar pierderile anuale de zeci sau chiar sute

de milioane de euro ale SNLO sau CFR nu mai pot fi tolerate;

· avem în continuare prea mulţi bugetari, iar atât timp cât numărul lor nu se reduce semnificativ,

revenirea la salariile de dinainte de iulie 2010 va rămâne un obiectiv greu de realizat;

· statul roman cheltuie anual 7 miliarde de euro cu achiziţia de bunuri şi servicii, suma din care

cel puţin 10-15% este deturnata prin acte de corupţie;

· lupta împotriva evaziunii fiscale trebuie să continue, rezultatele obţinute până acum fiind cel

mult mediocre.

9

România a reușit să vândă în titluri de stat în lei în valoare de peste 2,28 de miliarde de euro în

încercarea de a se pune la adăpost de o agravare a crizei datoriilor suverane a zonei euro.

Autoritățile au reușit , prin vânzarea titluri de stat și obligațiuni pe piața internă, împrumuturi

de două ori mai mari ca volum decât era planificat stabilind și un record pentru ultimii ani,

dimensiunile tranzacțiilor de luna acesta nemaifiind atinse din aprilie 2005, potrivit datelor BNR

Dobânda pentru titlurile de stat cu maturizare la 6 luni a scăzut la 5,87% pe 23 ianuarie, față de

recordul de 11% stabilit în iulie 2009, pe fondul scăderii ratei inflației la 3,14% în decembrie, un

record al ultimilor 20 de ani.

“Este logic că România să vândă titluri de stat atâta vreme cât apetitul pieței pentru risc pare să

se fi stabilizat”, a declarat Neil Shearing, alanist șef al departamentului piețe emergente al Capital

Economics. “Dacă disponibilitatea pentru risc se va schimba, ceea ce noi prevedem că se va întâmpla,

România ar putea fi afectată de tulburările pieței financiare din cauza dependenței majore de fondurile

băncilor mamă a instituțiilor bancare

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a avertizat că, în cazul unor ieşiri masive de capital,

vulnerabilităţile ar fi mult mai mari decât în perioada 2007-2008, întrucât piaţa interbancară este mult

mai adâncă, cu instrumente mai diversificate, inclusiv un portofoliu considerabil de titluri de stat şi cu

o participare semnificativă a nerezidenţilor.

10