1

PROGRAMUL DE GUVERNARE AL PARTIDULUI NAȚIONAL LIBERAL

„GUVERNAREA LIBERALĂ A ROMÂNIEI” - Proiect-

-2015-

2

CUPRINS

PREAMBUL 3

1. EDUCAȚIE ȘI CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ 7 1.1 Educație preuniversitară 8 1.2 Învățământul superior 15 1.3 Cercetarea științifică și inovarea 16

2. SĂNĂTATE ȘI DEMOGRAFIE 18 2.1 Sănătate 18 2.2 Demografie 24

3. ECONOMIE 27 3.1 Finanțele și bugetul 27 3.2 Agricultura dezvoltarea rurală și industria alimentară 33 3.2.1 Agricultura și dezvoltarea rurală 33 3.2.2 Industria alimentară 38 3.3 Energie, Mediu și schimbările climatice 39

3.3.1 Energia 39 3.3.2 Mediu și schimbările climatice 45

3.4 Infrastructura 47 3.4.1 Infrastructura de transport 47 3.4.2 Infrastructura construită 52 3.5 Noua economie 54 3.5.1 O nouă politică industrială 54 3.5.2 Tehnologia informației și comunicațiile 59

3.5.3. Turismul 62 3.5.4 Industriile creative 65 3.5.5 Economia circulară 66 3.5.6 Industria mass-media 69 4. MEDIUL DE AFACERI ȘI PIAȚA MUNCII 71 4.1 Întreprinderile mici și mijlocii 71 4.2 Privatizare, piața de capital și achizițiile publice 73

4.3 Fonduri europene 76 4.4 Piața muncii 80

5. SISTEMUL DE PENSII 82 6. CULTURA 87 7. AFACERI INTERNE 89 7.1 Administrația centrală și locală 89

7.2 Ordinea publică și siguranța cetățeanului 92 8. JUSTIȚIA ȘI ANTICORUPȚIA 93 8.1 Justiția și anticorupția 93 8.2 Sistemul penitenciar 102 9. APĂRAREA NAȚIONALĂ 107 10. POLITICA EXTERNĂ ȘI AFACERILE EUROPENE 109 11. TINERET ȘI SPORT 117 11.1 Tineret 117 11.2 Sport 121 12. ROMÂNII DIN AFARA GRANIȚELOR 124

3

PREAMBUL Reconstrucția guvernării, reconstrucția țării, pas cu pas către România lucrului bine făcut

Votul din 16 noiembrie 2014 cere o nouă politică și o nouă guvernare. Proiectul de țară ”România lucrului bine făcut” propus de Klaus Iohannis și Partidul Național Liberal a întrunit voința populară cu o largă majoritate. Partidul Național Liberal își asumă acțiunea politică de a reconstrui o nouă guvernare pentru reconstrucția țării pe baza unui alt fel de a face politică.

Documentul politic de față se dorește a fi un pas important pe care Partidul Național Liberal îl face în direcția indicată de cetățeni în 16 noiembrie 2014. Programul nostru izvorăște din proiectul de țară votat de cetățenii români și are ca scop realizarea acestuia.

*

Guvernul format de Partidul Național Liberal își va asuma o nouă calitate a serviciilor publice esențiale ale statului. Educația și cercetarea, sănătatea și demografia, economia și justiția, politica externă și de securitate vor fi modelate astfel încât modernizarea statului să devină o realitate în serviciul cetățeanului. Modernitatea nu este un scop în sine, ci o provocare și un mijloc pentru a oferi cetățenilor condițiile împlinirii într-o societate liberă și deschisă, servită de un stat care îi respectă și este respectat în lume, pentru că este democratic, drept, prosper, puternic.

Premisa și condiția vieții este sănătatea, premisa și condiția unei vieți demne este educația, premisa și condiția succesului unei națiuni este demografia. Iată de ce Educația și Cercetarea, Sănătatea și Demografia sunt pentru noi obiective strategice, garanția securității pe termen lung a națiunii.

Educația și cercetarea, văzute în mod necesar conjugate, nu vor fi calitativ îmbunătățite doar prin alocarea procentului de 6% din PIB, prevăzut de lege, ci printr-o altă relație părinte – elev, școală – profesor, prin recâștigarea demnității sociale și financiare a profesiei de dascăl și îmbinarea organică a învățământului cu calitățile elevilor și nevoile societății și ale economiei.

Sistemul sanitar nu poate fi transformat într-un ”izvor de sănătate” înainte de a stopa plecarea medicilor și sanitarilor din țară prin îmbunătățirea condițiilor efective de muncă, a oportunităților de dezvoltare profesională, a managementului spitalelor și recâștigarea deminității profesiei, inclusiv prin ameliorarea salariilor. Există pârghii administrative la îndemâna Guvernului pentru a realiza aceste obiective și le vom utiliza fără rezerve. Ameliorarea sistemului sanitar, încurajarea natalității prin alocări financiare și dezvoltarea economiei țării sunt pârghiile pe care le vom acționa pentru a oferi încuraja familiile să își asume responsabilitatea aducerii pe lume și creșterii copiilor, pentru a inversa cât de rapid tendința scăderii populației.

Educația, sănătatea, demografia, sunt obiective care necesită o acțiune pe termen lung, pas cu pas. Ne asumăm această responsabilitate cu hotărâre și privind nu numai la ziua de mâine, ci și la orizontul următorilor 10 ani.

Aceste planuri nu vor putea deveni realitate fără resurse financiare disponibile. Țările care au reușit să modernizeze educația și sănătatea transformându-le în avantaje comparative în competiția globală, au alocat și investit 10 – 20 ani procente importante din PIB în aceste sisteme. Pentru a dispune de aceste resurse, vom orienta guvernarea noastră spre mediul de afaceri, spre crearea de investiții și locuri de muncă, spre economie.

4

*

Pentru Partidul Național Liberal economia este un obiectiv de securitate națională.

Finanțele țării au fost echilibrate printr-o austeritate dură și sacrificii ale populației, dar economia noastră este departe de ceea ce am putea fi.

Cunoaștem barierele care stau în calea dezvoltării economiei naționale. Aceste bariere nu sunt UE, FMI și Banca Mondială, ori sistemul fiscal, cum greșit cred astăzi concurenții noștri politici, ci guvernarea greșită, lipsa guvernului de credibilitate, de onestitate politică și de viziune pe termen lung, corupția politică, legislația incoerentă, administrația sufocantă și pe alocuri coruptă, pierderile din companiile de stat, organizarea administrativ – teritorială depășită, dezechilibrele de dezvoltare dintre regiuni, dintre sat și oraș, dintre sectoare economice.

Din cauza lipsei de competitivitate, economia creează plus valoare insuficientă creșterii calității vieții. Suntem într-o măsură prea mare o țară de extracție de resurse, oameni și capital. De secole nu reușim să valorificăm avantajele noastre ca țară, printre care resursele naturale, creativitatea nativă a oamenilor și poziția geografică sunt cele mai importante.

Convergența economiei noastre cu economiile statelor europene dezvoltate este doar nominală, nu progresăm în convergența reală. Creșterile economice din anii anteriori au fost mai degrabă conjuncturale și bazate pe două trei sectoare, exporturi, agricultură, care indică, paradoxal, odată în plus slăbiciunile economiei naționale.

Creșterea economică, atât cât a fost, nu a avut încă un impact pozitiv în viața de zi cu zi a oamenilor.

Avem nevoie de un nou model economic național pe termen lung, care să încurajeze puternic capitalul autohton, bazat pe creativitate și antreprenoriat. Acest model economic se va sprijini pe patru piloni: prioritate predictibilă pe termen lung pentru domenii care ne avantajează, administrație și legi orientate către favorizarea antreprenoriatului, investițiilor și muncii, concordat patronat – guvern – sindicate, domnia legii. Vom construi acest model pas cu pas, prin acțiune practică, în cooperare cu mediul de afaceri și sindicate. Geometria variabilă a acestui model național, care ar putea fi cerută de schimbările din lume, va fi posibilă numai dacă avem acești piloni bine fixați în economia națională, cu competitivitate europeană sau globală.

Vom acționa pentru eliminarea pas cu pas a acestor bariere și eliberarea energiilor latente în economia noastră.

Guvernul va iniția un Program Național de Dereglementare. Fiecare minister și agenție va analiza reglementările din domeniul de competență și va propune comasări, abrogări, codificări, eliminarea reglementărilor inutile. Afacerile au nevoie de legi mai puține și mai limpezi. Legislația trebuie să fie o pârghie a libertății, nu o stavilă în calea acesteia. Procedurile vor fi simplificate, inclusiv prin informatizare și digitalizare.

Vom avea ca priorități economice refacerea și dezvoltarea infrastructurilor, agricultura și industria alimentară, energetica, tehnologia informațiilor și comunicațiile, industriile creative și construcțiile.

Încurajarea capitalului și antreprenoriatului autohton va fi o țintă realizabilă printr-o fiscalitate mai relaxată, care va fi realizată însă progresiv în două etape, una până în 2016 și alta după 2016 până în 2020, pe măsură ce vom desăvârși reforme structurale precum îmbunătățirea

5

colectării, a managementului și profitabilității companiilor de stat, vom digitaliza administrația și reduce cheltuielile guvernamentale inutile, vom relansa investițiile și ridica barierele administrative și legislative din calea ”businessului” bazat pe competiție onestă și conformare voluntară fiscală.

Politicile de stimulare fiscală vor fi implementate progresiv și sustenabil, fără a pune în echilibru macrostabilitatea financiară câștigată cu greu în anii de criză, prin sacrificiile făcute de cetățeni și companii private. Macrostabilitatea economică – financiară este un avantaj comparativ pe care îl vom prezerva și consolida prin politicile noastre.

Vedem în FMI, Banca Mondială şi UE parteneri de încredere şi pe termen lung. Formele de colaborare şi sprijin după toamna lui 2014 vor fi impuse de starea lucrurilor şi interesul de a avea o economie atractivă pentru investiţii.

Vedem în aderarea la zona Euro un obiectiv fezabil, care odată realizat ne va aşeza mai bine la masa deciziilor în Europa şi va deschide noi oportunităţi pentru economia naţională. Convergența trebuie să devină reală, dincolo de parametrii nominali deja îndepliniți.

În același timp, vom combate prin acțiunea noastră guvernamentală o percepție falsă, potrivit căreia guvernările de centru dreapta nu se ocupă de solidaritatea socială și protecția socială. Vom risipi această temere prin guvernarea noastră. Putem construi o Românie socială de dreapta. Soluțiile corecte de rezolvare a problemelor sociale sunt cele de dreapta, care rezolvă dezechilibrele structurale. Nu ”pomenile” socialiste rezolvă nivelul de trai, ci reconstrucția sănătății, educației și economiei naționale. Guvernarea de dreapta este cea care creează plus valoare în societate, prin deschiderea oportunităților pentru cetățeni și companii, prin încurajarea ”libertății” de a face, dar în egală măsură se poate concentra și pe echitatea distribuirii rezultatelor prin politici coerente în domeniul social. Programul 5nostrum conține astfel de politici, care au în vedere stabilitatea și reformarea sistemului de pensii și asigurări sociale, dar și atenția acordată tinerei generații prin politici 5ransversal mai multor sectoare.

*

Țara nu mai poate fi așezată după tiparele administrative din 1968. Ne asumăm reorganizarea administrativă și regionalizarea, implicit modificarea Constituției pentru a o realiza. Politicile de reorganizare și descentralizare vor ține cont de decalajele regionale.

Siguranța cetățeanului și a proprietății sale este unul dintre cele mai importante bunuri publice pe care guvernul le va garanta. Vom dirija acțiunea către zone ignorate ale infracționalității, cum ar fi clanurile de interlopi și legăturile acestora cu politicul. Strada trebuie să rămână zi și noapte un spațiu sigur pentru cetățenii de toate vărstele, indiferent de sex, naționalitate sau religie. Viața socială a cetățenilor va fi protejată amenințările mafiilor, clanurilor și extremiștilor de orice fel. Vom acționa cu toată hotărârea împotriva lor.

Justiția noastră este independentă și acționează din ce în ce mai hotărât împotriva corupției. Nu vom ataca sau submina Justiția prin declarații sau măsuri legislative. Vom furniza resursele necesare pentru creșterea calității actului de justiție și specializarea acesteia. Pe acest temei, așteptăm de la Consiliul Superior al Magistraturi și instanțele de judecată o scurtare a termenelor, în speciul în cauzele economice, o protecție desăvârșită a drepturilor cetățenilor, inclusiv a dreptului la imagine și reputație, o cheltuire eficientă a banului public și o integritate totală, garantată de intransigența Consiliului Superior al Magistraturii față de orice act de neprofesionalism, indisciplină sau corupție din partea magistraților și a personalului auxiliar. Vom lansa o reformă a profesiilor liberale în dialog cu acestea. Profesioniștii liberali sunt avantgarda

6

clasei de mijloc pe care dorim să o consolidăm, dar în același timp trebuie să furnizeze în societate un serviciu la cele mai înalte standarde de profesionalism și integritate.

*

Guvernul va respecta toate obligațiile internaționale ale României. Statutul de țară NATO, dar mai ales noua dinamică de securitate din regiune reclamă o acțiune robustă și pe termen lung în privința dotării Armatei Române cu capacitatea de luptă necesară descurajării oricărei intenții agresive la adresa noastră. Corelativ, industria de apărare, dezorganizată și parazitată în ultimii 25 de ani, va redeveni treptat o ramură puternică a economiei naționale. Vom asigura mijloacele necesare Armatei Române și serviciilor de informații ale țării.

Cu o economie puternică și o securitate din ce în ce mai susținută, putem aborda mai eficient și curajos țintele noastre de politică externă și afaceri europene. Guvernul PNL va fi un partener coerent și un susținător necondiționat al Președintelui României, conducătorul politicii externe a Statului. Vom cere diplomaților noștri creativitate și spirit ofensiv în susținerea temelor de interes, atât pe zona de diplomație a relațiilor strategice, cât pe cea a diplomației economice sau a intereselor locale ale românilor din afara granițelor. Vom dota diplomația cu mijloacele necesare exprimării. Diplomaților își vor profesionaliza și eficientiza demersurile, pentru a-și începlini misiunea nobilă pe care și-au asumat-o, reprezentarea intereselor noastre dincolo de granițe, precum și ale românilor care trăiesc în afara acestora.

*

Acest program de guvernare a fost realizat pentru a fi aplicat pas cu pas, etapă cu etapă, obiectiv cu obiectiv. Vom urmări metodic ceea ce ne-am asumat în program. Orice politici noi, neincluse la acest moment în acesta, orice modificări de parcurs care ar putea fi cerute de contextul în care Guvernul va lucra, vor fi din timp comunicate și explicate cetățenilor și companiilor. Noi suntem doar cei care am gândit programul și ne-am asumat realizarea sa, cetățenii sunt însă proprietarii și beneficiarii acestuia.

Cătălin Predoiu

Prim vicepreședinte al Partidului Național Liberal

7

1. EDUCAȚIE ȘI CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ

Educaţia şi cercetarea, considerate cu necesitate împreună, reprezintă unul dintre marile sisteme publice care influenţează pe de o parte evoluţia demografică a ţării, iar pe de altă parte nivelul de trai al cetăţenilor. Privite astfel, educaţia şi cercetarea constituie condiția esențială pentru îmbunătățirea vieții fiecărui individ în parte și pe cale de consecință a vieții comunității, creează premise, dar şi efecte pozitive, pentru evoluţia către o societate competitivă şi o dezvoltare durabilă. Evoluţia stării sistemului de educaţie şi cercetare din ultimii 25 de ani a fost analizată pe diferitele sale niveluri. Rezultatul studiilor arată, privind dintr-o perspectivă critică, faptul că majoritatea deciziilor adoptate au stat sub semnul permanent al urgenței. Acest mod de a acționa a dovedit că pe termen lung politicile publice nu au determinat o creștere a calității sistemului de educație, iar elevii și studentii nu au fost în mod real beneficiarii procesului educațional. O reformă profundă a politicii în educație presupune activarea unor resurse de gândire noi, existente în sistem și încă neutilizate în mod real. Politicile realizate în educație în ultimii douăzeci de ani s-au bazat în mare parte pe viziunea unui grup restrâns de persoane, aproape mereu aceleași, care tind să își valideze ideile de la o Guvernare la alta și de la o reformă la alta. Educația nu se poate face fără finanțare. Partidul Național Liberal își asumă obiectivul creșterii finanțării educației prin alocarea progresivă a resurselor până la atingerea a 6% din PIB. Creșterea finanțării este justificată social pentru că urmărește reducerea abandonului școlar . Pentru fiecare an de studii individuale se obţin beneficii sociale evidente care pot fi exprimate prin sintagma „3 x 8%”: cresc veniturile salariale cu 8-9%, se reduce riscul şomajului cu 8% precum şi cel de apariţie a unor probleme grave de sănătate cu 8,2%. Absolvenţii de învăţământ secundar superior câştigă cu 25% - 31% mai mult decât cei care au terminat ciclul primar şi cel gimnazial. Scopul final al actului educațional este asigurarea unei bunăstării individuale. Deci, încheiearea parcursului de studii devine o responsabilitate individuală fără a neglja statisticile care arată că persoanele care termină o facultate au câştiguri mai mari cu aproape 67% pe cele ale elevilor care renunţă la şcoală după învăţământul secundar superior.

Creșterea încrederii în sistemul de educație este esențial determinată de calitatea resursei umane. Aceasta impune investiții direcționate în primul rând în resursa umană și în infrastructură. Nu se poate face învățământ de calitate cu profesori prost plătiți. Recrutarea – în baza unor standarde de selecție foarte riguroase și exhaustive - celor mai buni absolvenți de studii superioare pentru a deveni profesori implică o finanțare reală a acestei profesii. În egală măsură, colaborarea dintre profesor și elev/student impune o infrastructură care să susțină un proces continuu de educare. Rețeaua școlară ar trebui redimensionată în funcție de nevoile reale ale comunității pentru a permite reducerea numărului de elevi la clasă la un nivel optim, condiție importantă în procesul de educație, în relația profesor-elev, și introducerea sistemului “școala după școală” care favorizează continuarea studiului sub îndrumarea directă a profesorului și organizarea de activități de dezvoltare personală a copilului. Câștigarea încrederii în procesul educațional impune fără întârziere o “revoluție a învățării” care să stea la baza unui nou curriculum, prin renunțarea la însușirea de cunoștințe numită, sugestiv, „crearea bagajului de cunoștințe” și trecerea la construcția cunoașterii. Educația morală, educația civică, educația fizică, educația estetică, educația antreprenorială și educația tehnologică, denumite peiorativ „dexterități”, sunt considerate de importanță secundară în acest moment față de educația intelectuală, „științifică”, „academică”.

Învățământul preuniversitar este cheia unei educații de calitate pe termen lung. Fundația învățământului universitar, chiar mai mult a învățării pe tot parcursul vieții, este învățământul preuniversitar. Cele două sisteme nu mai pot fi tratate separat de vreme ce realitatea ne arată că elevii și studenții – beneficiarii principali ai actului educational - nu sunt convinși de importanța studiilor pe care le urmează.

8

În viziunea PNL reformarea profundă a sistemului de educaţie şi cercetare trebuie să fie mai întâi expresia voinței civice și ca urmare un act de voință politică.

Educaţia reprezintă unul dintre cele mai importante bunuri publice pe care orice Guvern are datoria de a o pune la dispoziţia societăţii. Pe de altă parte meseria de profesor poate fi considerată între primele clasificate în categoria profesiilor de sacrificiu în care se califică şi cele de medic, poliţist, magistrat şi nu numai. Pornind de la această dublă realitate publică, dar şi privată şi ţinând seama de starea de fapt în care se află educaţia din România de astăzi, este necesară reconectarea sistemului de învăţământ la cerinţele societăţii româneşti în context european şi global.

1.1 Educaţia preuniversitară

În ultimii 25 de ani politicile publice din domeniul educaţiei şi cercetării au fost confuze, accentuate la nivel sectorial si necorelate. De aceea și rezultatele au fost la fel: confuze, sectoriale si necorelate. Tocmai de aceea, se impune o nouă paradigmă în relația dintre elev sau student și familie, școală, comunitate. O reformă profundă implică o abordare responsabilă în ceea ce privește relația dintre:

Elev şi familie Profesor şi şcoală Administraţie şi sistemul de reglementări

Cele trei niveluri reprezintă relaţia dintre individ şi sistemul a cărui parte este. Odată

clarificate conexiunile dintre aceste elemente, se pot stabili prioritățile actului educațional a cărui finalitate nu poate fi altul decât o viață mai bună pentru fiecare individ în parte. Formularea celor trei niveluri este justificată de legătura dintre acestea. Astfel: Elevul şi famila reprezintă o oglindă a realităţii sociale prin expresia relaţiilor dintre părinţi şi copii lor. Familia ca instituţie depozitară a valorilor societale trebuie să fie parte responsabilă și implicată în cerinţele educaţionale primordiale în interesul copilului sau tânărului. Performanţele şcolare ale elevului, în special în perioada timpurie, sunt în strânsă dependență, în proporție de până la 85%, de familie si mediul în care trăiește copilul. În această realitate, instituția școlară (creșe, grădiniță, școală) trebuie să compenseze deficitul potenţial creat de mediul de provenienţă a copiilor – aceasta fiind una dintre caracteristicile esenţiale ale sistemelor performante la evaluările internaţionale. a. Educaţia timpurie trebuie să însemne pentru părinţi o obligaţie şi aceasta deoarece în intervalul 0…6 ani (nivelurile de educaţie ante-preşcolar – 0-3 ani - şi preşcolar – 4-6 ani), copiii sunt supuşi riscului de a înregistra cele mai mari decalaje ale dezvoltării şi deci li se pot compromite dezvoltarea ulterioară, „şansele egale” la educaţie pe întreg parcursul vieţii, starea de echilibru emoţional şi integrarea socială şi profesională ulterioară. De exemplu, cercetările au dovedit că vocabularul mediu al unui copil de 3 ani ai căror părinţi au studii superioare şi practică meserii care implică o expertiză profesională, este de 1116 cuvinte (şi are IQ-ul de 117), în timp ce vocabularul mediu al unui copil de 3 ani cu părinţii muncitori este de 749 cuvinte şi cel al copiilor cu nivel scăzut de educaţie şi care trăiesc din ajutor social, este de 525 de cuvinte (iar IQ-ul este de 79). Din acest punct de vedere educaţia timpurie trebuie să devină o obligaţie care asumată de către societate va creşte gradul de încredere în sistemul de educaţie şi va duce implicit la creşterea

9

competitivităţi individuale. Pentru realizarea acestui obiectiv nu este suficientă doar instituirea obligaţiei ci şi crearea condiţiilor:

Asigurarea treptată a accesului universal şi obligatoriu la educaţia timpurie pentru ultimii doi ani de învăţământ preşcolar (4-6 ani) prin:

realizarea unui sistem de evidenţă a participării la sistemul educaţie timpurie a copiilor şi relaţia acestui nivel de educaţie cu status-ul familiei în scopul proiectării unor politici publice adecvate referitoare la accesul la educaţie;

unificarea responsabilităţilor instituţionale privind gestionarea educaţiei timpurii prin preluarea în cadrul unei structuri unice a problematicii creşelor şi grădiniţelor –atestare, verificare, control; pentru educaţia ante-preşcolară (0-3 ani) se impune mutarea accentului de la ”îngrijire” la ”educaţie şi dezvoltare”. Îmbunătăţirea infrastructurii:

creşterea numărului de creşe şi grădiniţe prin stimularea apariţiei şi dezvoltării serviciilor de puericultură din fonduri publice şi stimularea (prin mijloace fiscale şi non-fiscale) a investiţiilor private în educaţia timpurie;

creşterea numărului de educatori cu specializare atestată mai ales pentru nivelul ante-preşcolar de educaţie, unde deficitul este major; Crearea unor programe suport pentru părinţi care vor putea participa la educarea propriilor copii; b. Accesul la educaţie trebuie văzut în triplă ipostază din punct de vedere al beneficiarului: accesul la infrastructura materială şi la resursa umană, accesul la informaţie şi accesul la finanţare. Cele trei elemente reprezintă obligaţii de bază ale sistemului de educaţie către beneficiarii săi în funcţie de dorinţa fiecăruia de a se emancipa. În acest sens, studiile şi statisticile indică existenţa unui mare număr de copii în afara şcolii (”out-of-school-children”), sau care au părăsit timpuriu şcoala – circa 200.000, după statisticile UNICEF; existenţa unui mare număr de tineri care nu sunt angajaţi şi care nu urmează programe de educaţie sau formare profesională (”not in employment, education and training” – NEET); proporţia mare a familiilor şi a copiilor în situaţie de sărăcie extremă; neintegrarea sau lipsa serviciilor educaţionale pentru un număr semnificativ de copiii cu cerinţe educaţionale speciale; acumularea riscurilor (sărăcie, nivel scăzut de educaţie etc.) în comunităţile cu o proporţie semnificativă de romi. Soluţiile pentru garantarea accesului la educaţie se referă nu doar la eliminarea discriminărilor ci, mai ales, la generalizarea oportunităţilor.

Reducerea abandonului şcolar şi a ratei de părăsire timpurii a şcolii reprezintă unul dintre cele mai dificile obiective pentru România reprezentând în acelaşi timp, un angajament faţă de Uniunea Europeană în contextul Strategiei EU2020. Astfel, rata de părăsire timpurie a şcolii este de cca. 17% şi fiind cauzată de contextul familial (peste 70%) şi în primul rând de gradul de sărăcie al acestora (mai ales familiile din mediul rural, de etnie romă sau familii cu copii având dizabilităţi). Un caz special îl reprezintă cel al copiilor din familiile de etnie romă care într-un procent de cca. 30% nu reuşesc să încheie studiile gimnaziale. Soluţiile pentru reducerea abandonului şcolar trebuie introduse în funcţie de gradul de extindere al acestuia pe diferitele niveluri de studii: Pentru nivelul învăţământului primar unde gradul de abandon este de cca. 1,6% (în anul şcolar 2011-2012):

creşterea accesului la şcoala de proximitate şi completarea educaţiei faţă în faţă cu învăţarea la distanţă prin intermediul tehnologiilor digitale; este urgentă introducerea internetului de mare viteză în toate unitățile școlare;

formarea de pachete financiare privilegiate pentru cadrele didactice care vor activa în zone rurale în funcţie de un set de criterii specifice şi pentru formarea acestora;

10

susţinerea iniţiativelor public-private care urmăresc înlesnirea transportului elevilor pe traseul domiciliu – şcoală – domiciliu şi învăţarea la distanţă utilizând mijloace digitale;

asigurarea condiţiilor pentru introducerea celor 5 criterii ale „stării de bine în şcoli” conform cerinţelor UNICEF: educaţie incluzivă, relevantă şi eficace educativ, sigură şi sănătoasă inclusiv emoţional şi psihologic, deschisă către egalitatea de gen, activă şi participativă la cerinţele comunităţii prin susţinerea de programe publice sau private – de la alimente gratuite în scoli, programe de supraveghere după şcoală, consiliere psihologică etc.

instituirea de programe speciale pentru copii cu risc major de abandon şi pentru familiile acestora prin introducerea de vouchere sau alte forme de ”transfer condiţionat de fonduri” destinate procurării de rechizite, bunuri personale sau necesare familiei – condiţionate de participarea şcolară;

instituirea de programe speciale de promovare a participării şcolare a copiilor aparţinând etniei rome în parteneriat cu direcţiile de protecţie a copilului, organizaţiile nonGuvernamentale şi liderii romi; în acest context, se va generaliza introducerea ”mediatorului şcolar” în toate comunităţile cu romi;

Pentru nivelul învăţământului gimnazial unde gradul de abandon este mai crescut la cca.

1,9% (în anul şcolar 2011-2012) pe lângă măsurile enunţate mai sus este nevoie de: intensificarea relaţiei şcoală-familie prin creşterea implicării părinţilor în asigurarea

activităţii şcolare a elevului cu scopul de a reduce riscul abandonului cauzat de problemele familiale (de exemplu, neîncrederea unor părinţi în şcoală, folosirea copiilor la munca din gospodărie, mariajul timpuriu al fetelor etc.);

monitorizarea elevilor în situaţie de risc major de abandon şcolar, mai ales la pragurile unde se înregistrează rate mari (de exemplu, la trecere din învăţământul primar în cel gimnazial sau unde riscul de abandon şcolar este de cca. 10%; după clasa a 8-a);

asistenţă specială, acordată de către şcoală sau prin servicii educaţionale complementare (de exemplu, prin profesori de sprijin), pentru elevii cu deficit de învăţare şi aflaţi în situaţie de risc major de abandon şcolar; va fi evitată, astfel, situaţia de repetare a anului de studii (care şi-a dovedit, deja, ineficienţa);

Pentru nivelul învăţământului liceal unde gradul de abandon este diferenţiat de la 1% la 5,3% , (în anul şcolar 2011-2012, nivelul cel mai mare fiind înregistrat la filiera tehnologică a liceului), precum şi pentru învăţământul profesional (care înregistra, la finalul anului 2011/2012, an în care în sistemul de învăţământ mai erau doar elevii de SAM anul de completare, o rată a abandonului şcolar de 30,4%) sunt necesare măsuri suplimentare ce ţin în primul rând de consilierea cu privire la ruta profesională aleasă (în special pentru învăţământul profesional) acompaniată de o flexibilizare a acestei rute;

creşterea atractivităţii rutei profesionale de educaţie, prin stimulente financiare şi nonfinanciare;

regândirea învăţământului tehnologic, în contextul gradului foarte ridicat de abandon, în parteneriat cu mediul privat, pentru asigurarea adecvării calificărilor obţinute la piaţa muncii;

dezvoltarea şi implementarea unui sistem de urmărire a evoluţiei şcolare la nivel de cohortă;

creşterea atractivităţii şcolii prin activităţi extracurriculare şi a promovarea programelor de tip „a doua şansă”;

motivarea prin premiere a cadrelor didactice în scopul reducerii abandonului pe diferitele sale niveluri;

promovarea implicării ONG în programele de reinserţie şcolară;

11

Participarea adulţilor la învăţare pe parcursul întregii vieţi reprezintă pentru România,

încă, o realitate neglijată de vreme ce mai puţin de 2% dintre angajaţi participă la un proces de formare continuă în comparaţie cu 10% în UE (valoarea indicatorului înregistrând o creştere mică, insuficientă, de la 1,3% în 2007 la 1,6% în 2011). Soluţiile pentru îmbunătăţirea acestui indicator vizează:

Încurajarea, prin pârghii fiscale şi non-fiscale a participării la formarea profesională continuă a persoanelor cu nivel redus de educaţie şi calificare profesională, a celor care lucrează în companii mici cu sub 10 angajaţi, a celor cu vârste de peste 40 de ani, care locuiesc în mediul rural şi, mai ales femeilor.

Acordarea de stimulente financiare pentru individ, dar şi pentru angajator pentru participarea angajaților la programe de formare profesională.

Informarea corectă şi completă a populaţiei cu privire la ofertele de formare. Creşterea flexibilităţii rutelor de formare, pentru a se adapta nevoilor beneficiarilor

concreți – mai ales ale celor menţionaţi mai sus. Profesionalizarea practicienilor, cu rute flexibile de acces şi progres în carieră,

precum şi un sistem adecvat de formare continuă a personalului care activează în acest domeniu. În acest sens, se impune şi diversificarea rolurilor personalului din educaţia şi formarea profesională a adulţilor, prin noi roluri precum facilitatori online, mentori, coach, consilieri de carieră, evaluatori de competenţe, designeri de formare etc.,

Dezvoltarea sistemelor de recunoaştere şi validare a învăţării dobândite în contexte informale şi nonformale (inclusiv certificarea competenţelor dobândite în contexte informale şi nonformale).

Promovarea accesului la Internet şi la activităţi culturale, mai ales în mediul rural şi în zonele / comunităţile dezavantajate. c. Asigurarea tranziţiei între diferitele niveluri de educaţie şi priorităţi transversale: asigurarea unei tranziţii line, din perspectiva beneficiarului de educaţie, între niveluri de învăţământ şi diferite tipuri de şcoli trebuie să devină o prioritate întrucât în astfel de momente se înregistrează atât rate mari de abandon şcolar sau de părăsire timpurie a şcolii, cât şi variaţii mari în rezultatele şcolare obţinute. Aceste probleme sunt accentuate şi de faptul că instituţiile responsabile sunt, de regulă, separate pe niveluri de educaţie (creşe, grădiniţe, şcoli primare şi gimnaziale, licee şi şcoli profesionale, şcoli postliceale) fiecare nivel considerându-se responsabil pentru propriile rezultate, dând vina pentru nereuşită pe eşecul nivelurilor anterioare (sau al familiei) şi neurmărind, de regulă, soarta absolvenţilor respectivului nivel. De asemenea, este nevoie de o abordare integrată a copilului/elevului şi a familiei acestora, în privinţa unor aspecte esenţiale, indiferent de nivelul de educaţie. Avem în vedere, cu precădere:

colectarea coordonată de date, schimbul de date şi inter-operabilitatea bazelor de date, la nivel sectorial şi inter-sectorial, în privinţa datelor care se referă la copil şi familie (de exemplu, bazele de date privind educaţia, corelate cu cele de evidenţă a populaţiei, privind serviciile şi beneficiile sociale, asigurările sociale şi de sănătate etc;

sprijin pentru familiile în situaţie de sărăcie extremă, condiţionat de participarea şcolară a copiilor (”conditional cash transfers”);

asigurarea acţiunii convergente şi complementare (prin armonizare legislativă, schimb de date şi cooperare inter-instituţională) pentru toate instituţiile care se ocupă de protejarea sănătăţiii şi drepturilor copilului, în vederea acordării unui sprijin rapid, adaptat nevoilor identificate şi eficient copiilor în situaţie de risc;

sprijin financiar suplimentar pentru şcolile şi furnizorii de educaţie şi formare profesională care funcţionează în comunităţi aflate în situaţie de risc (comunităţi sărace, din

12

mediul rural, cu o proporţie semnificativă de romi, cu un nivel scăzut de educaţie etc.), pentru creşterea bunăstării şi satisfacerea nevoilor fundamentale ale copiilor, elevilor şi familiilor în situaţie de risc (de exemplu, pentru hrană, îmbrăcăminte, curăţenie, crearea unui climat de siguranţă fizică şi psihică în şcoală etc.);

dezvoltarea unui program naţional de educaţie parentală; accesul liber la infrastructura şi conţinutul digital pentru educaţie.

Profesorul şi şcoala reprezintă expresia funcţională dintre furnizorul de servicii pentru

educaţie şi instituţia prin care se manifestă interesul public pentru educaţie. Relaţia dintre profesor şi şcoală trebuie să se centreze pe beneficiarul sistemului pe baza a două principii: garantarea parcursului de carieră a profesorului şi garantarea calităţii procesului de instruire furnizat în cadrul şcolii de către acesta. Pornind de la aceste principii sunt necesare o serie de schimbări la nivel individual, instituţional şi financiar. a. Parcursul de carieră pentru absolvenţii de studii care au ales cariera de cadru didactic.

Introducerea unui sistem atractiv de salarizare a cadrelor didactice care să urmărească o mai bună poziţionare a profesorilor debutanţi în sistem; sistemul va fi introdus treptat într-un interval de cca. 20 de ani şi va face trecerea de la variaţia actuală de tip exponenţial a salariului (în care acesta creşte accentuat cu vârsta) la una de tip logaritmic (în care creşterea are loc mai accentuat până la maturitatea profesională) în funcţie de criterii specifice legate de poziţionarea locului de muncă, riscul societal etc.; pe această bază va fi regândită politica salarială în învăţământul preuniversitar, pentru a asigura creşteri salariale constante dar diferenţiate, în următorii 20 de ani, astfel încât, în 2025, salariul brut de intrare în învăţământ, pentru cadrele didactice, să ajungă la cel puţin 90% din PIB/locuitor/lună (PPP) iar salariul mediu la 120% din PIB/locuitpr/lună (PPP).

Introducerea criteriilor de evaluare a profesorilor în acord cu obiectivele reieşite din analizarea standardelor şi indicatorilor de calitate a instituţiei şcolare în care activează aceştia; va fi restructurat şi sistemul de evaluare a personalului (mai ales a personalului didactic) prin mutarea accentului pe obţinerea şi îmbunătăţirea rezultatelor învăţării şi pe creşterea bunăstării copiilor/ elevilor.

Definirea unui nou concept de carieră didactică, bazat pe criterii profesionale legate de rezultatele obţinute şi mai puţin dependent de criteriile administrative – de exemplu, ”vechime”;

Creşterea profesionalismului personalului didactic: pe termen scurt, prin introducerea pe scară largă a ”masteratului didactic” şi, pe termen mediu şi lung, prin înfiinţarea ”şcolilor de profesori” de nivel universitar. În programele de studiu subsumate masteratului didactic şi ”şcolii de profesori” vor fi introduse discipline de studiu în ariile deficitare. De asemenea, formatorii de profesori vor beneficia de burse de studiu în sistemele de învăţământ cu profesionalizare specifică a personalului didactic;

Recrutarea de personal didactic asociat, pe baza unor criterii flexibile, mai ales pentru domeniile deficitare de formare profesională iniţială (de exemplu, în cele care implică tehnologii noi).

Încadrarea şcolilor cu personal de sprijin: consilieri, psihologi, logopezi, profesori de sprijin şi, după caz, mediatori şcolari, mediatori comunitari şi mediatori sanitari;

Asigurarea mobilităţii cadrelor didactice pe diferite niveluri de instruire în cadrul sistemului astfel încât să fie asigurată ocuparea posturilor şi garantarea accesului la educaţie a elevilor, cu precădere în şcolile care funcţionează în comunităţi dezavantajate, unde există şanse reduse de încadrare a profesorilor performanţi.

13

Finanţarea, premierea şi promovarea activităţilor extra-şcolare care au ca rezultat creşterea calităţii educaţiei (din perspectiva rezultatelor învăţării şi a participării şcolare); în acest sens, va fi dezvoltat catalogul naţional al serviciilor educaţionale complementare (idee deja implementată, ca rezultat al unei colaborări între sectorul public şi cel nonGuvernamental).

Consacrarea utilizării infrastructurii digitale prin corelarea infrastructurii experimentale cu nivelurile competitive de pregătire şi de calificare; racordarea la tehnologii, pedagogii şi metodici educaţionale cu randament;

Încurajarea parteneriatelor public-privat, de aducere a cadrelor didactice performante în comunităţile dezavantajate; b. Calitatea în sistemului de instruire desfăşurat în şcoală

Intocmirea şi corelarea programelor şcolare pe baza unui cadru curricular de referinţă bazat pe competenţele cheie definite la nivel european. Noul cadru de referinţă va defini ”profilurile de ieşire” din sistemul de învăţământ, pentru diferitele niveluri ale acestuia şi pentru diferitele filiere / profiluri / tipuri de şcoli;

Regândirea ciclurilor curriculare în funcţie de rezultatele cercetării şi de nevoile individuale şi sociale;

Conceperea programelor de pregătire profesională iniţială pe baza nevoilor pieţei muncii şi, prioritar, în domeniile de competitivitate stabilite prin strategiile naţionale. De asemenea, vor fi avute în vedere programe de dotare a furnizorilor de formare profesională iniţială cu echipamente, încurajarea învăţământului de tip ”dual”, a uceniciei şi a altor forme de educaţie în condiţii reale de muncă;

Restructurarea sistemului de evaluare naţională pentru a stabili capacitatea de transmitere a competenţelor, nu doar a cunoştinţelor, şi pentru centrarea sistemului pe cerinţele necesare succesului profesional şi social al absolvenţilor tuturor formelor şi nivelurilor de învăţământ. Cu precădere, sistemul naţional de evaluare se va concentra pe evaluarea competenţelor cheie;

Revizuirea standardelor naţionale privind calitatea în educaţie şi centrarea acestora pe obţinerea şi îmbunătăţirea rezultatelor învăţării şi a bunăstării copilului/tânărului.

Clarificarea şi standardizarea procedurilor de realizare a manualelor şcolare şi a altor auxiliare curriculare (inclusiv în format digital) şi creşterea calităţii acestora prin introducerea unor criterii prioritare privind calitatea, relevanţa şi uşurinţa de utilizare ; c. Creşterea independenţei curriculare a şcolii pe mai multe direcţii:

Creşterea ponderii curriculum-ului la decizia elevului/părintelui în cadrul ofertei curriculare a şcolii

Centrarea evaluării profesorului şi a şcolii pe baza rezultatelor obţinute şi nu pe baza conţinuturilor predate

Coroborarea ofertei curriculare cu cea privind activităţile extracurriculare Introducerea serviciilor educaţionale complementare, adaptate nevoilor

beneficiarilor de educaţie, prin parteneriat cu instituţii publice sau partaneriat public-privat sau cu organizaţii nonGuvernamentale.

Promovarea, în rândul părinţilor şi al cadrelor didactice, a conceptului de ”şcoală prietenoasă” (”child friendly school” ). Administrația și sistemul dereglementări

Reprezintă cadrul de evaluare şi control al politicilor publice din domeniul educaţiei şi care trebuie să funcţioneze pe baza evaluărilor ex-ante supuse consultării publice şi pe evaluări ex-post

14

supuse controlului societăţii civile. În acest fel, modificările introduse în sistemul de educaţie vor putea fi corijate iar prin raportarea execuţiei bugetare refinanţate. a. Descentralizarea sistemului de educaţie la nivel instituţional, administrativ şi financiar semnifică o mai crescută autonomie curriculară, decizii de oportunitate locală şi angajamente financiare. Negocierea cu toate părţile interesate şi redefinirea sistemului de răspundere publică individuală şi instituţională (“accountability”) între nivelurile sistemului de învăţământ pe baza principiilor ”bunei Guvernări” (”governance”) şi subsidiarităţii.. Negocierea cu toate părţile interesate şi redefinirea circuitului decizional pentru diferitele tipuri de decizii (curriculare, financiare, privind resursele umane etc.) pe baza aceloraşi principii. Dezvoltarea capacităţii instituţionale a unităţilor şcolare, autorităţilor publice locale şi a instituţiilor centrale pentru a putea funcţiona într-un mediu descentralizat., Descentralizarea diferenţiată şi graduală a sistemului de educaţie în funcţie de stagiul progreselor înregistrate de diferitele entităţi şi regiuni şi pe baza bunelor practici; Reducerea poverii administrative a profesorilor prin informatizarea complexă a activităţilor de planificare, monitorizare, evaluare, revizuire şi raportare aferente cerinţelor de ordin statistic şi managerial. De asemenea, vor fi alocate resurse suplimentare pentru asigurarea serviciilor juridice, financiare, privind achiziţiile publice, informaţionale pentru unităţile şcolare. b. Consacrarea unui sistem de evaluare a calităţii procesului educaţional în şcoli pe baza unor indicatori de performanţă orientaţi către obiectivele locale Depolitizarea numirilor în funcţiile de conducere pentru unităţi şcolare, inspectorate şcolare şi organisme centrale (Ministerul Educaţiei şi instituţiile aflate în coordonarea/subordonarea acestuia). Regândirea procedurilor de selecţie şi numire a personalului de conducere - pe baze contractuale şi folosind indicatorii esenţiali (la nivel de şcoală şi de sistem). Organizarea, de urgenţă, a concursurilor de ocupare a funcţiilor de conducere din învăţământ. Evaluarea periodică a calităţii educaţiei. Va fi respectat cu rigurozitate ciclul de 5 ani pentru evaluarea periodică a educaţiei oferite de fiecare instituţie de învăţământ. Până în 2017, toate instituţiile de învăţământ, vor fi evaluate cel puţin o dată pe baza standardelor naţionale de calitate a educaţiei. Introducerea evaluărilor ex-post şi de impact pentru politicile educaţionale; Evaluarea cuprinzătoare, anuală, a sistemului educaţional şi publicarea, tot anuală, a rapoartelor de progres: evaluări şi testări naţionale în privinţa rezultatelor învăţării; evaluarea personalului din învăţământ (de conducere şi de execuţie) pe baza unor criterii profesionale şi pe bază de indicatori de progres; evaluarea instituţională anuală, cel puţin pe bază de eşantion reprezentativ, pentru evidenţierea valorii adăugate şi a progresului la nivel de sistem de învăţământ. Introducerea unui sistem de control al calităţii procesului educaţional din partea societăţii civile prin care să se evalueze eficienţa deciziilor manageriale şi corectitudinea alocării fondurilor publice; În acest sens, va fi redefinit rolul şi locul inspectoratelor şcolare în cadrul sistemului de evaluare a calităţii educaţiei (prin depolitizare şi profesionalizare). Realizarea unui acord privind schimbul de date şi asigurarea interoperabilităţii bazelor de date privind beneficiarii de educaţie (datele şcolare cu datele de evidenţă a populaţiei, privind prestaţiile de servicii sociale, privind serviciile de sănătate publică etc.).

15

d. Asigurarea resurselor financiare necesare funcţionării şi dezvoltării sistemului de

învăţământ: Creşterea progresivă a alocărilor din PIB, în fiecare an, până la atingerea nivelului de 6% din PIB. Direcţionarea sumelor suplimentare spre implementarea politicilor publice menţionate în acest capitol. Revizuirea modului de finanţare a sistemului public de educaţie prin combinarea criteriilor de eficienţă (finanţarea per capita / pe unitate de studiu) cu cele de echitate (finanţarea suplimentară a persoanelor / grupurilor / comunităţilor dezavantajate) şi de calitate (performanţa şcolară în termeni de progres / ”valoare adăugată”) Acordarea de facilităţi fiscale şi nonfiscale pentru investitorii în educaţie şi pentru persoanele şi firmele care îşi redirecţionează o parte din venituri către educaţie sau care sponsorizează unităţi de învăţământ sau programe educaţionale în domeniile considerate ca prioritare. Acordarea de facilităţi fiscale şi nonfiscale pentru firmele şi ONG care oferă servicii educaţionale complementare în domeniile considerate ca prioritare Dezvoltarea capacităţii instituţionale, la nivelul unităţilor şcolare, pentru atragerea de resurse suplimentare şi de a manageria proiecte educaţionale complexe. Alocarea unor resurse financiare suplimentare pentru evaluarea sistemului şi pentru raportarea rezultatelor evaluării.

1.2 Învățământul superior Învățământul superior din România a trecut prin mai multe etape de restructurare însă practic nici una nu a fost definitivată. Procesul Bolognia nu a fost privit critic iar preluarea ca atare a obiectivelor sale de convergență a creat și multe efecte perverse în ceea ce privește pregătirea studenților. Evaluarea calității procesului didactic, acreditarea și ierarhizarea universităților nu au dus la consolidarea acestora. În aceste condiții internaționalizarea instituțiilor de învățământ superior se desfășoară cu dificultate. Multă vreme universitățile au urmărit întărirea propriei autonomii invocând menirea lor: producerea de cunoaștere și furnizarea de cunoștințe fără a se alinia și la cerința exprimată de către Spațiul European al Învățământului Superior, referitoare la responsabilitatea sa socială.

Astăzi în România evoluția universităților este condiționată în ceea ce privește rolul social al acestora. Învățământ superior pentru dezvoltare națională și pentru profesiile viitorului

Principalele obiective ale dezvoltării învățământului terțiar sunt: autonomia universitară efectivă, susținerea excelenței în universități, internaționalizarea, parteneriatul public-public și public-privat și afirmarea instituțională responsabilă. Pentru îndeplinirea acestor obiective politicile publice în domeniu trebuie orientate către:

Acordarea autonomiei efective universităților, bazată pe creșterea răspunderii publice a acestora față de calitatea serviciilor și a performanțelor obținute. Autonomia universitară trebuie definită explicit în lege, astfel încât să fie împiedicată orice fel de intervenţie a factorilor politici sau Guvernamentali în procesul de luare a deciziilor;

Dezvoltarea unui sector de învățământ superior non-universitar, asociat universităților, pe baza parteneriatului public- privat. Susţinem dezvoltarea unor programe de studii cu durata de 2 ani, cu accent pe practica profesională, pentru absolvenții de liceu cu

16

bacalaureat care optează pentru formarea ca tehnicieni în sectoare cu deschideri corespunzătoare ale pieții muncii;

Dezvoltarea unui sistem de diferențiere a universităților, bazat pe premierea publică a excelenței în predarea centrată pe învățarea studenților și în cercetarea-inovarea cognitivă și tehnologică;

Creșterea fluxurilor studențești până la nivelul de a cuprinde în învățământul terțiar cel puțin 25% din cohorta de vârstă. În acest scop finanțarea publică a universităților va încuraja selecția studenților talentați nu numai din mediul urban, dar și sau mai ales din mediul rural și din mediile sociale dezavantajate, prin acordarea de burse de studii corespunzătoare; se vor crea parteneriate între licee și universități astfel încât universitățile să se implice în formarea competitivă și selecția timpurie a viitoarelor generații de studenți; se vor înființa, pe baza parteneriatelor public/privat, centre de resurse de învățare și formare profesională pe regiuni de dezvoltare cu filiale comunitare organizate în jurul școlilor/universităților, pentru a se asigura baza instituțională a învățării continue; se va introduce sistemul împrumuturilor bancare cu finanțare publică și privată pentru studii, prin acordarea de cupoane (vouchers) a căror rambursare se va face atunci când absolvenții ating nivelul național mediu de salarizare; se va stimula dezvoltarea de programe universitare în limbi străine de circulație internațională, bazate pe marketing internațional, în scopul atragerii de studenți străini (mai ales din zone tradiționale unde prestigiul școlii românești este încă recunoscut) pentru recunoașterea si activarea rețelelor sociale ale absolvenților de universități românești;

Creșterea bazei de evidențe documentare privind constituirea și funcționarea învățământului terțiar. Se vor crea și/sau institui baze de date privind: fluxurile studențești (Registrul Matricol Unic), potențialul didactic și de cercetare (Brain Romania), resursele de învățare deschise online la nivel național pentru studenți și conectate cu cele internaționale; stimularea și promovarea de inovații pedagogice;

Dezvoltarea învățământului de masterat și doctorat prin creşterea accentuată a racordării masteratului și doctoratului cu cercetarea și cu piață muncii; introducerea masteratului didactic, a doctoratului profesional în educație și a unor forme informatic-interactive de perfecționare a abilităților profesional-didactice ale personalului didactic în acele universități care sunt selectate prin competiție publică; introducerea unor prevederi legislative privind relevanța profesională și de salarizare a titlului științific de master, respectiv de doctorat, în așa fel încât să se stabilească formal corespondențe de responsabilitate profesională și de venit între calificările educaționale și funcțiile/posturile profesionale ocupate;

Adaptarea bazei legislative și a sistemului/ practicilor de evaluare a calității din universități la cerințele responsabilității sociale;

Stimularea înființării de consorții formate din universități în vederea creșterii reprezentativității acestora.

1.3 Cercetare științifică și inovare

Investițiile de astăzi în cercetare, dezvoltare, inovare și în învățământul superior vor marca destinul României în următorii ani. Pentru aceasta este nevoie de o nouă abordare conformă cu cele șapte cerințe ale Spațiului European al Cercetării și în același timp acordată cu realitățile românești.

România trebuie să își dezvolte propriile capacități de cercetare în special în domeniile în care excelează să promoveze inovarea și să sprijine evoluția resursei umane prin colaborare cu Diaspora știinșifică.

17

Politicile publice din domeniul cercetării științifice trebuie orientate atât către promovarea excelenței cât și pentru aplicarea cât mai rapidă a inovării:

Institutele și centrele publice de cercetare din sistemul CDI vor fi diferențiate, inclusiv sub aspectul finanțării, în funcție de profiluri și de transparentizarea performanțelor în productivitatea cunoașterii.

Firmele intensive în producerea de cunoaștere cu potențial de creștere rapidă vor beneficia de sprijin pentru a-și identifica și dezvolta acele tehnologii și servicii ce le vor permite o poziționare favorabilă în lanțurile globale de valoare adaugată. Astfel pot fi puse bazele unei generații de institute de cercetare și firme productive economic cu vocație europeană;

Dezvoltarea unei platforme naționale și regionale de acțiuni inovative de cercetare pentru industrii, inclusiv pentru procesarea industrială a produselor primare din agricultură și pentru re-tehnologizarea unor companii de stat, care să susțină dezvoltarea unor bazine regionale de firme ce pot trece de la competitivitatea bazată pe costuri la cea bazată pe inovare, în scopul intrării pe piața economică europeană. Platforma va avea structura unui Institut Național pentru Tehnologie și va genera ecosisteme de inovare stimulate prin:

o Credit fiscal, ajutor de stat și fond de risc pentru activități de cercetare, inovare și dezvoltare;

o Stimularea dezvoltării de noi tehnologii ce au impact asupra aducerii inovării din sectorul cercetării mai aproape de interesul social;

o Creșterea accesului competitiv la finanțare pentru companiile care dispun de avantaje inovative;

o Program de tip tehno-doctor, bazat pe mobilitatea intersectorială a cercetătorilor pentru a oferi asistență tehnică firmelor și a prospecta piața inovațiilor.

Orientarea institutelor și centrelor de cercetare către abordări ale politicilor instituționale de tipul Gândește global – acționează local. Până în 2020, România va avea în stare funcțională platforma „Inovare pentru dezvoltare”, sub forma unui set de inițiative fanion care să valorifice prin inovare elementele de unicitate ale producției științifice și tehnologice specifice României. Pe lista de start a acestei platforme se află deja:

o Laser Valley in jurul proiectului ELI-NP ( într-o fază timpurie a proiectului, Consiliul Investitorilor Străini aprecia investiția în top 5 investiții în România și o concentrare de investiții publice și private de peste 1mld Euro în zonă);

o D3MN – Centrul de Studii Avansate Dunăre, Delta –Dunării și Marea Neagră, proiect fanion al Strategiei Europene a Dunării;

o Clustere Regionale de Inovare (ex. Cluj oraș al inovării, Cluster Industrii Auto, Cluster Regional de Industrii creative (ex. la Iasi);

o Inițierea programului Zone Rurale Inovative, Creative, Inteligente – având ca obiectiv redefinirea spațiului rural și transformarea sa prin inovare într-un vector al dezvoltării României. O abordare integrată (patrimoniu, bio-economie, apa, energie, capital uman prin educație și antreprenoriat, ICT etc.), însoțită de un dialog larg în societate și de implicarea cercetării, poate deschide calea către comunitatea rurală a viitorului, cu implicatii majore asupra reducerii migrației, valorificării potențialului agricol și turistic și chiar a redefinirii nivelului potențial de dezvoltare a țării;

o Inițierea simetrică a unui Program „Orașe inteligente” (Smart Cities), care să transforme vechi orașe monoindustriale în orașe ale inovației contemporane;

18

Susținerea și premierea excelenței în cercetarea fundamentală, de frontieră, dar mai ales în cea inovativă, cu aplicații în producția efectivă din industrie și agricultură, prin scoaterea la concurs public a unor proiecte de interes major. Piața de muncă a cercetătorilor trebuie internaționalizată, cu accent pe atragerea românilor din Diaspora. Cercetarea publică va fi intens conectată la nevoile de fundamentare a politicilor publice;

Promovarea infrastructurilor de cercetare „world class”. România investește deocamdată prea puţin în infrastructuri de cercetare publice și private. Unele dintre acestea sunt unice, iar unicitatea înseamnă și avantaj comparativ. Ele atrag cercetători dar si firme, generează oportunități de colaborare și business. Pot genera concentrări științifice și tehnologice și pot avea impact major asupra teritoriului, dezvoltării regionale și bunăstării comunității. Altele sunt importante, dar nu neapărat unice. Aceste infrastructuri de cercetare din mediul public trebuie să fie cât mai vizibile și accesabile, pregătite pentru a fi utilizate intensiv, capabile să asigure servicii inclusiv firmelor private, să ofere servicii in mediul international;

Promovarea mobilității cercetătorilor, pe modelul brain circulation, care a devenit o realitate. Promovarea României ca o destinație științifică și de business high-tech de interes un loc in care tinerii cercetători să dorească sa lucreze, sa traiască, atractivă pentru cei performanți, indiferent că sunt români, străini sau români din Diaspora;

Stabilirea infrastructurii critice pentru cercetare pe care statul are obligația de a le promova asupra cărora trebuie exercitat contrulul public.

2. SĂNĂTATE ȘI DEMOGRAFIE

2.1 Sănătate

Sistemul de sănătate din România se confruntă cu o serie de probleme majore care de cele mai multe ori au cauze multiple: subfinanţarea cronică dar și numărul mic de persoane care contribuie la sistemul de asigurări de sănătate (confomarea încă nesatisfacătoare la plata CASS, deşi nivelul contribuţiei este unul dintre cele mai mici in UE), investiţii insuficiente în infrastructura de sănătate dar și cheltuirea ineficientă şi de multe ori frauduloasă a resurselor din sistemul de sănătate, birocraţie excesivă mai ales la nivelul medicilor de familie. Pe de altă parte aceste probleme au creat în timp o anumită neîcredere în sistemul de sănătate de vreme ce a crescut insatisfacţia pacienţilor faţă de performantele scăzute ale acestuia, în special în ceea ce priveşte plăţile informale, calitatea actului medical, lipsa unor standarde, comunicarea personalui medical cu pacienţii, existența unor situaţii inacceptabile ca cele în care bolnavii sunt puși în situația de a-şi cumpăra medicamente şi materiale sanitare în timp ce se afla în spital. La acestea se adaugă o demotivare în creștere a personalului medical şi migraţia medicilor şi a restului personalului medical, din pricina salariilor mici, a lipsei de transparenţă în avansarea în carieră şi a imixtiunilor din afara sistemului medical în organizarea, administrarea şi exercitarea profesiei medicale.

În ceea ce privește calitatea serviciilor medicale acestea sunt de foarte multe ori necorespunzatoare în comparaţie cu standardele europene şi aşteptările populaţiei, accesul la servicii este deficitar, există o diferenţă de calitate mare între urban şi rural, centre universitare şi restul municipiilor sau oraşele mai mici. În mediul rural lipsesc policlinici şi spitale iar bolnavii sunt siliți să le caute departe de locul unde se află, cu riscuri mari pentru viaţa şi sănătatea lor.

19

În viziunea PNL sănătatea este mai mult decât un domeniu prioritar. Este un domeniu de care depinde siguranța naţională.

Pentru ca acest sector de activitate să devină cu adevărat o prioritate toate politicile

publice elaborate trebuie să pună în centrul lor pacientul. Garantarea de către stat a accesului la serviciile de sănătate şi deci asigurarea calității acestora implică cel puţin trei tipuri de responsabilități: cea a statului pentru a gestiona eficient resursele colectate, cea a contribuabililor de a-şi respecta obligaţiile faţă de sistem și cea individuală care constă în promovarea unui mod de viaţă care să ridice nivelul de calitate al vieții reducând astfel implicit presiunea asupra sistemului de sănătate. La aceste responsabilități se adaugă încă una, cea care provește medicii și personalul medical pentru care presiunea financiară de orice fel trebuie înlăturată lăsând în grija lor doar responsabilitatea actului medical.

PNL consideră că trebuie redată cetăţenilor încrederea în sistemul naţional de sănătate prin: garantarea accesibilităţii reale la serviciile medicale de care aceștia au are nevoie şi a calităţii actului medical, finanţarea adecvată şi administrarea eficientă a resurselor în domeniul sanitar, redarea demnităţii profesionale personalului medical şi stoparea exodului medicilor prin integrarea tinerilor specialişti în reţeaua de sănătate naţională mai ales prin reorganizarea rapida a sistemului sanitar de stat şi privat şi schimbarea statutului profesional al personalului medical. Crizele repetate și cronicizarea unei stări de fapt caracterizate prin soluții parțiale la probleme majore arată că, de fapt, sistemul de sănătate din România nu a încheiat etapa necesară de restructurare și deci nu poate fi modernizat. PNL consideră că punctul de plecare în stabilirea priorităților din sistemul de sănătate trebuie să fie modernizarea sub toate aspectele sale: a parcursului de carieră pentru medici și personalul medical, a calității serviciilor , a finanțării. Modernizarea sistemului de sănătate implică o serie de politici publice care privesc:

Finantarea corectă a sistemului printr-o creştere treptată anuală, în vederea

atingerii obiectivul alocării a cel putin 6% din PIB începând cu anul 2016, şi folosirea fondurilor suplimentare cu precădere în investiţii, susţinerea medicinii primare, creşterea bugetelor spitalelor, creşterea accesului la medicamente;

Controlul cheltuielilor şi eliminarea pierderilor prin informatizare şi card de sănătate şi prin demersuri pentru introducerea unui sistem de raportare şi evidenţă a sumelor cheltuite care sa fie legat de traseul medical al asiguratului;

Garantarea unui act medical de calitate şi a drepturilor pacienţilor; Stoparea migraţiei medicilor prin integrarea lor în sistemul de sănătate naţional şi

redarea demnităţii personalului medical; după o lungă perioadă de instruire, în care statul investeşte în pregătirea lor, este inadmisibil să nu le ofere locuri de muncă în sistem, mai ales în condiţiile indicatorilor scăzuţi ai accesului la servicii medicale a populaţiei din România;

Susţinerea medicinei primare printr-o mai bună finanţare în concordanţă cu activitatea desfaşurată, recredibilizarea medicilor de familie şi creşterea responsabilităţilor şi rolului medicului de familie;

Elaborarea unui program susţinut, multianual, transparent şi eficient de investiţii în sănătate;

Promovarea politicilor de sănătate ca politici intersectoriale şi promovarea conceptului “sănătatea în toate politicile publice”;

Dezvoltarea politicilor de sănătate în parteneriat cu organizaţiile de pacienţi/fundaţii / populaţia, organizaţiile profesionale;

Programe de sănătate publică dimensionate corect în funcţie de necesităţile

20

medicale şi finanţate integral de la bugetul de stat. Management profesionist al programelor naţionale de sănătate.

Strategii şi programe naţionale de preventive, educaţie pentru sănătate; Susţinerea dezvoltării turismului medical, cel putin pentru stomatologie, chirurgie

plastică, recuperare, aducând astfel resurse suplimentare sistemului de sănătate românesc; atragerea în România a unui număr cât mai mare de studii clinice, având ca şi efecte benefice aducerea de bani la bugetul de stat, creşterea veniturilor medicilor şi asigura accesul pacienţilor la tratamente inovatoare cu mult înaintea includerii lor în sistemele de sănătate din Romania şi ţările UEs.

Finanţarea corectă a sistemului de sănătate, controlul şi eficientizarea cheltuielilor

implică o colectare mai bună fără creşterea nivelului de contribuţie, creşterea graduală a finanţării de la bugetul de stat, construcţia reală a sistemului de asigurări private, încurajarea parteneriatelor public-privat, folosirea eficientă a taxei clawback și a taxei pe viciu dar și stimularea autorităţilor locale în a susţine mai mult sistemul de sănătate. În ceea ce privește coplata aceasta trebuie să rămână la un nivel mai degrabă simbolic, rolul său fiind de control al costurilor. Una dintre prioritățile PNL se referă la asigurările de sănătate private pentru care este necesară crearea suportului legislativ în scopul introducerii reale a acestora prin definirea şi implementarea pachetelor de servicii medicale: minimal (de urgenţă şi prevenţie) - pentru toţi cetăţenii asiguraţi şi neasiguraţi; de bază: pentru cetăţenii asiguraţi, în conformitate cu posibilităţile financiare şi de dotare din sistemul sanitar românesc, cu garantarea gratuităţii reale a serviciilor medicale incluse în acest pachet; pachete suplimentare - la care au acces cetăţenii care optează pentru diferite asigurări private de sănătate.

În ceea ce privește controlul cheltuielilor şi combatere a fraudelor din sistem este necesară continuarea implementarii proiectului cardului electronic de sănătate. De asemenea este necesară dezvoltarea unui Sistem Informatic Integrat în Sistemul de Sănătate Publică, (SIISSP) ca suport pentru sistemul informaţional, care să permită interoperabilitatea aplicaţiilor informatice existente și viitoare pe baza unei arhitecturi integratoare, care să permită utilizarea eficientă a informaţiilor în elaborarea politicilor de sănătate şi managementul sistemului. Pe de altă parte, transparenţa totală în toate marile decizii din sistemul de sănătate implică stabilirea de criterii clare de alocare a investiţiilor; realizarea de achiziţii centralizate în domeniile cele mai sensibile și implementarea unui sistem de control riguros al cheltuielilor publice şi combatere a fraudelor.

Standardele de calitate a serviciilor de sănătate reprezintă una dintre cele mai sensibile probleme de a cărei rezolvare depinde modernizarea sistemului de sănătate. În acest context sunt de maximă importanţă: elaborarea şi implementarea unor protocoale de practică medicală pentru cele mai frecvente afecţiuni în scopul eficientizării resurselor şi standardizării procedurilor; promovarea politicilor de sănătate bazate pe dovezi cu consecinţe imediate asupra standardizării şi creşterii calităţii actului medical acestea fiind dedicate eficientizării administrării sistemului medical şi promovării şi implemetării sistemelor terapeutice noi şi valoroase pentru pacienti; eficientizarea utilizării resurselor şi reaşezarea finanţării pe caz rezolvat; introducerea de standarde obligatorii de calitate pentru toate nivelurile sistemului sanitar românesc şi a unui sistem de control al calităţii şi asigurare a calităţii serviciilor medicale; implementarea şi monitorizarea de instrumente care să asigure calitatea serviciilor de sănătate/siguranţa pacienţilor. Este necesară implicarea crescută a Ministerului Sănătăţii şi CNAS în promovarea calităţii actului medical şi a drepturilor pacienţilor, întărirea organizaţiilor pacienţilor, inclusiv prin granturi pe proiecte de la bugetul de stat şi din fonduri europene, înfiinţarea în interiorul caselor

21

judeţene de sănătate a unor structuri de protejare a drepturilor pacienţilor, cu posibilităţi de sancţiuni financiare prevăzute în Contractul cadru pentru furnizorii de servicii medicale care nu respectă drepturile pacientului.

PNL consideră că migrația medicilor este cea mai grea problemă căreia sistemul de sănătate și pacienții trebuie să îi facă față. Stoparea migratiei medicilor si redarea demnităţii profesionale implică: transparentizarea accesului și promovării în sistem deoarece principala cauză pentru care medicii pleacă din România nu este întotdeauna salarizarea ci faptul că evolutia profesională nu se face întotdeauna pe criterii de profesionalism si competentă; asigurarea accesului la specializare si perfecţionare; creşterea salariilor, în relaţie cu nivelul de instruire şi performanţă.

În viziunea PNL resursa umană reprezintă punctul de plecare în modernizarea sistemului de sănătate. Principalele elemente de politici publice care trebuie puse în practică pentru îmbunătățirea statutului și calității resursei umane sunt: elaborarea planului naţional de resurse umane în domeniul medical; introducerea sistemului de evaluare a performanţelor manageriale la toate nivelurile (manager spital, şef clinică, şef secţie); depolitizarea managementului sistemului de sănătate prin asigurarea dezvoltării carierei profesionale, pe baza unui cadru instituţional şi legislativ, fundamentat pe criterii de performanţă; participarea personalului sanitar la un program de educaţie continuă garantat de către stat; asigurarea formării unui număr adecvat de categorii de personal cu preponderenţă pentru specialităţile deficitare; programe de şcolarizare a medicilor in concordanţă cu necesităţile naţionale (nr. studenti la medicină / nr. de rezidenţi / specialişti) care să ofere posibilitatea absorbţiei noilor absolvenţi în sistemul sanitar; modalităţi de promovare mai facilă şi integrare in reţeaua sanitară a tinerilor medici specialişti – în specialităţi deficitare; Reformarea rezidenţiatului în ceea ce privește admiterea, pregătirea si obţinerea calificărilor de specialist in concordanţă cu nivelul ştiinţific şi profesional actual, cerinţele sistemului sanitar românesc şi normativele europene şi internaţionale în domeniu; Pe de altă parte calitatea serviciilor de sănătate trebuie asigurată în mod echilbrat în teritoriu ceea ce va permite lărgirea pieței serviciilor medicale prin: redresarea şi dezvoltarea asistenţei medicale din mediul rural si orasele mici; asigurarea de condiţii suplimentare/motivante, în vederea instalării de cabinete medicale în zonele defavorizate – cu prioritate satul romanesc - şi atragerea de specialişti cu implicarea comunităţilor locale, inclusiv stimulentele financiare (prime de instalare şi aparatura medicală) pentru personalul care va lucra în mediul rural în zonele neacoperite cu asistenţa medicală; asigurarea caravanelor medicale (radiologie şi laborator de analize) în zonele rurale şi greu accesibile constituite din 15-20 unităţi mobile repartizate geografic; stimularea deschiderii de farmacii şi puncte farmaceutice în mediul rural sau zone izolate; dezvoltarea unor proiecte de atragere a resurselor umane si acordarea unor facilităţi la deschiderea cabinetelor medicale ale medicilor de familie si ale medicilor din ambulatoriul de specialitate, centrelor multifunţionale;

Infrastructura în sistemul de sănătate trebuie să transforme dintr-un cost pentru contribuabili în avantaj pentru bolnavi şi instrument de lucru performant pentru medici. Este prioritar: să se asigure toate componentele sistemului sanitar prin intermediul unui sistem informatic; stabilirea unui program coerent la nivel naţional cu privire la necesarul de unităţi medicale (dispensare/policlinici/spitale) în conformitate cu realităţile demografice din teritoriu şi standardele de asistenţă medicală de la nivel european; finalizarea extinderii infrastructurii de intervenţie medicală de urgenţă la nivel naţional (asigurarea de echipaje de urgenţă la nivel rural pentru creşterea operativităţii şi prin participarea autorităţilor locale); crearea si punerea în practică a conceptului de asistente comunitare teritoriale care vor deservi mai multe străzi, sursa

22

de finanţare putând fi fondurile europene sau bugetele locale; reabilitarea şi dezvoltarea platformelor de investigaţii radiologice, terapie intensivă, radioterapie, precum şi a blocurilor operatorii şi a laboratoarelor de cardiologie intervenţională, neuro-radiologia intervenţională, gastroienterologia intervenţională şi altele similare la nivelul spitalelor strategice; dezvoltarea spitalelor judeţene de urgenţă existente de interes strategic şi creşterea competenţei acestora; reactualizarea documentaţiei şi construcţia unor spitale regionale de urgenţă, spitale de cel mai complex şi înal nivel calitativ, folosind oportunitatea fondurilor europene; redeschiderea spitalelor/ cabinetelor/ centrelor de ingrijire medicală în teritoriu acolo unde este cu adevărat necesar; În ceea ce privește producerea și distribuția de medicamente vor fi avute în vedere: dezvoltarea unei companii de stat de distribuţie de medicamente si stimularea prin măsuri facilitatorii a producţiei interne de medicamente, în special a celor uzuale si ieftine, care intră în prescripţiile de bază; repornirea la capacitate maximă şi dezvoltarea activităţii Institutului Cantacuzino pentru asigurarea independenţei în domeniul vaccinurilor şi promovarea unor produse la export, institutul având rol strategic naţional şi regional; dezvoltarea de politici specifice pentru domeniile de bază ale tehnologiilor medicale (medicamente, dispozitive medicale, echipamente de înaltă performanţă, etc.); Realizarea unora dintre obiectivele propuse va fi posibilă prin utilizarea finanţărilor europene și încurajarea implicării partenerului privat şi a diferitelor fundaţii mai ales în acele zone şi sectoare în care asistenţa medicală de stat este deficitară (indicatori sub media naţională) inclusiv centre paleative oncologice şi geriatrice;

Prevenţia reprezintă un obiectiv pentru îmbunătățirea sănătății publice și unul dintre instrumentele de eficientizare a sistemului de sănătate. Prevenția trebuie să se afle între prioritățile sistemului de sănătate deoarece reprezintă primul front de luptă împotriva scăderii calității vieții şi un instrument de educare. Aceste obiective pot fi îndeplinite prin: extinderea programului naţional de imunizări prin introducerea gratuită a unor noi vaccinuri conform practicilor din UE; acces universal şi gratuit la servicii de planificare familială; introducerea unor programe de screening la nivel naţional si promovarea lor; corelarea acţiunilor din România cu Programul Comunitar în domeniul sănătăţii stabilit de Uniunea Europeană; îmbunătăţirea asigurării unei reţele de asistenţă medicală pentru elevi şi studenţi (cabinete medicale în şcoli şi universităţi), care să existe nu doar pe hârtie, şi introducerea unui plan serios de combatere a obezităţii la copil; program naţional serios de stimulare a creşterii natalităţii – prioritate naţională absolută; dezvoltarea programelor de prevenţie şi de depistare precoce a bolilor, cu impact major asupra indicatorilor stării de sănătate, cu prioritate pentru afecţiunile oncologice, bolile de nutriţie (diabet zaharat, obezitate), cardiovasculare şi cerebrovasculare; introducerea în programul de educaţie pentru sănătate în toate şcolile din mediul rural şi a unui program de prevenţie şi profilaxie (în special pentru elevi) în patologia dentară, încurajarea redeschiderii cabinetelor stomatologice şcolare, demararea unui program naţional de preventie în stomatologie, protezare stomatologică gratuită pentru cei cu venituri reduse.

Medicina de familie are un rol determinant în ansamblul sistemului de sănătate deoarece se găsește în centrul acestuia atât din punct de vedere al bolnavului cât şi din cel al specialistului. De aceea medicilor de familie trebuie să li se recunoască meritele nu doar în ceea ce privește îmbunătățirea stării de sănătate ci și în educarea permanantă a asiguraţilor. Pentru acesta este nevoie de: diversificarea competenţelor, atribuţiilor si responsabilităţilor medicilor de familie şi stabilirea unor criterii mai clare de acces al pacientilor către celelalte paliere de îngrijire medicală (medicina de specialiate şi spitale) pentru ca medicina primară să poată prelua într-adevăr cea mai mare parte a pacienţilor ce supraaglomerează spitalele. În paralel cu creşterea şi

23

diversificarea responsabilităţilor medicilor de familie, precum si cu implementarea proiectului cardului electronic de sănătate este necesară eliminarea resticţionării numărului de consultaţii acordate sau mărirea acestui plafon; creşterea graduală şi constantă a finanţării medicinii primare în concordanţă cu volumul şi activitatea desfăşurată; stimularea medicilor de familie de a se stabili în mediul rural, prin acordarea unor facilităţi clare, prevăzute expres ca şi obligatorii pentru cei care trebuie sa le acorde; continuarea dezvoltării rolului asistenţei medicale primare şi de specialitate din ambulator cu prioritate pentru introducerea de programe de screening; măsuri pentru înlăturarea birocratizării excesive la nivelul cabinetelor de medicina de familie, birocratizare care consumă din timpul pacienţilor.

Spitalele trebuie să funcționeze pe principii de eficiență. Este necesară schimbarea statutului spitalui public și functionalizarea lui pe principiile economiei de piaţă capitaliste, prin scoaterea lui de sub incidenţa legislaţiei bugetare si centralismului în domeniile normării şi salarizarii personalului medical si de ingrijire, finanţării şi funcţionării ca instituţie bugetară, managementului administrativ, politicii de resurse umane, statului medicului de spital. Aceasta va duce la dimensionarea corectă a contractării serviciilor spitalelor astfel incât să se elimine situaţia prin care pacienţii sunt nevoiţi să îşi cumpere medicamentele, dar si toleranţa zero a MS si CNAS faţă de incălcarea drepturilor pacienţilor, tratarea necorespunzătoare, practica obligării de a-şi achiziţiona medicamentele şi materialele sanitare. Este necesară reorganizarea sistemului DRG în corelaţie cu morbiditatea specifică din ţara noastră şi nivelul de dezvoltare al sistemului sanitar, pe baza implementării la nivel naţional a unor protocoale de practică, adaptate pentru nivele primar, secundar şi terţiar de îngrijire spitalicească: eficientizarea consumului de resurse; standardizarea şi creşterea calităţii actului medical; protecţia cadrelor medicale faţă de eventualele acuze de malpraxis ulterioare; stimularea dezvoltării internarilor în regim de ambulatoriu si de spitalizare de zi şi stabilirea unor reglementări clare (dar nu abuzive) cu privire la criterii de internare şi tip de internare: ambulatoriu/de zi/ continuă, pentru evitarea internărilor inutile şi eficientizarea consumului de resurse; îmbunătăţirea managementului spitalelor prin introducerea controlului calităţii; revizuirea structurii spitalelor, a bugetelor şi metodelor de contractare a serviciilor medicale, în vederea creşterii adresabilităţii pacienţilor la serviciile de sănătate; stimularea investiţiilor private în sistemul sanitar în domeniul spitalicesc.

Asistența cu medicamente a populaţiei şi politica medicamentului vor implica: actualizarea listei şi accesul la tratamente inovatoare, transparenţa, eficienţa, în condiţiile cadrului legislativ european; compensarea din preţul de referinţă a medicamentelor pentru categoriile stabilite de populaţie; asigurarea de medicamente gratuite pentru copii, elevi, studenţi, gravide şi lăuze; susţinerea politicii de creştere a natalităţii si combaterea mortalităţii infantile prin cresterea accesibilitatii la asistenta medicala a gravidelor si copiilor, analize medicale gratuite, programe de vaccinare, educaţie sanitară şi prevenţie; garantarea susţinerii financiare de către stat a programelor naţionale de sănătate si a accesibilităţii la medicamente compensate şi gratuite pentru toată perioada anului; încurajarea prin măsuri legislative a modelului etic al profesiei de farmacist, prin apărarea independenţei acestuia, protejarea farmaciei independente şi un control eficient al exercitării profesiei, menținerea criteriului demografic la înființarea farmaciilor;

24

2.2 DEMOGRAFIE Demografie: să ne reafirmăm ca popor și națiune

Misiunea noastră politică fundamentală este servirea națiunii și a cetățenilor ei. Viitorul națiunii nu poate fi sigur decât în condițiile unei demografii sănătoase. Datele și informațiile demografice din ultimii 25 de ani ne dau motive de maximă îngrijorare: nicicând în istoria sa, România nu s-a confruntat, ca în prezent, cu o scădere atât de rapidă a populației. Societatea românească are din ce în ce mai puțini copii și tineri și din ce în ce mai multe persoane vârstnice. Un deficit demografic în creștere a început să producă efecte negative asupra dezvoltării țării și, posibil, asupra afirmării noastre ca popor și națiune în Europa și în lume. Efectele deficitului demografic sunt multiplicatoare: crește rata de dependență a vârstnicilor față de cei mai tineri; cresc cheltuielile publice și private asociate acestor dependențe; a apărut un deficit de calificări profesionale în economie, care poate deveni cronic în circa 5 ani în condiții de menținere a actualului ritm de creștere economică; survin dezechilibre în distribuția resurselor demografice pe populația activă și cea dependentă, pe axa rezidenței rurale/urbane sau pe piramida vârstelor; apar dificultăți în stabilitatea rețelei și fluxurilor școlare, în dispersia construcțiilor școlare și universitare sau în necesarul social de cadre didactice; cresc cheltuielile publice cu sănătatea și cu subvențiile pentru menținerea în bună funcționare a serviciului public de pensii și de protecție socială etc. Dincolo de astfel de dezechibre economice și macrosociale, expresia culturală a deficitului demografic poate deveni dramatică: poporul nostru devine tot mai puțin numeros, relațiile sociale își schimbă conținuturile și traiectoriile datorită dezechilibrelor din piramida vârstelor, națiunea și forța afirmării ei europene se diminuiază. Cheltuielile culturale și economice generate de deficitul demografic au tendința să crească, dar intervențiile publice și resursele disponibile vor scădea, dacă noi nu vom interveni acum. De aceea, vom milita pentru o schimbare rapidă în conștiința noastră națională și, desigur, vom adapta politicile publice. Guvernarea liberală optează pentru o schimbare radicală de paradigmă a politicilor demografice. Pe de o parte, asociem dimensiunea demografică oricărei politici economice, sociale sau culturale cu scopul de a genera condiții care ușurează creșterea copiilor și implicit stimularea natalității. Pe de altă parte, politicile noastre au omul în centru și sunt îndreptate spre o calitate crescută a vieții. Stimularea natalității și îngrijirea sănătății copilului și mamei sunt obiective politice nobile, pe care le vom urmări cu perseverență. Iată de ce e nevoie urgentă de politici demografice care să stimuleze natalitatea: Un deficit demografic în creștere

Conform unor estimări curente, populația României a scăzut anual după 1990 în medie cu circa 0,2% datorită reducerii ratei fertilității și creșterii migrației externe a celei mai active, calificate și antreprenoriale părți a forței de muncă. Sporul demografic a devenit constant negativ (-70.000 de persoane/an), generat nu numai de diminuarea drastică a natalității, ci și de marea rată a mortalității infantile. În 2013 au fost născuți vii 198.000 de copii, cu 10% mai puțin decât în 2008 (222.000) si cu 37% mai puțin față de 1990 (315.000). Migrația externă a românilor a atins cifra de peste 3 milioane de persoane. Conform estimărilor centrului de demografie al Academiei Române, este posibil ca, în ritmul actual al scăderii demografice, populația României să ajungă la circa 15-16 milioane în termen de 45 de ani. Deficitul demografic în creștere generează mari dezechilibre în al