MINISTERUL AGRICULTURII ŞI INDUSTRIEI ALIMENTARE DIN REPUBLICA MOLDOVA

Universitatea Agrară de Stat

Catedra Zootehnie Specială

Lucrare de curs

TEMA: Influenţa diferitor factori asupra productivităţii de lapte la scroafe

A efectuat, st. gr. 1 anul 3SECRIERU Serghei

A verificat, Dr. în ştiinţe agricole, conf. univ.ROTARU Ilie

Chişinău 2006

Cuprins :

Întroducere......................................................................................3

Particularităţile structurii glandei mamare la scroafe şi rolul laptelui la creşterea purceilor.......................................................5

Fiziologia lactaţiei la scroafe........................................................10

Aprecierea producţiei de lapte şi compoziţia chimică a laptelui...........................................................................................14

Date despre factorii ce influenţează producţia de lapte la scroafe...........................................................................................21

Concluzii.......................................................................................25

Bibliografie.

2

Întroducere .

Creşterea porcinelor este o îndeletnicire tradiţională veche, care în prezent datorită producţiei pe care o realizează, conferă caracterul unei activităţi durabile şi de perspectivă. În afară de produsele sale valoroase, creşterea suinelor este binevenită economic pentru economia ţărilor producătoare, încît asigură stabilitatea forţei de muncă în zona rurală.

Nivelul consumului de carne de porc/locuitor este în corelaţie directă cu producţia de carne şi puterea de cumpărare a consumatorului iar în cazul producerii unei cantităţi mai mari, carnea de porc este o bună sursă materie pentru schimburile comerciale.

Deci, creşterea suinelor este o activitate rentabilă, însă pentru a avea rezultatele dorite, trebuie de ţinut cont de un şir de factori ce influenţează direct sau indirect în procesul dat.

Fig.1 Scroafă în perioada de lactaţie.

De aceea, în lucrarea dată, doresc să menţionez factorii care influenţează asupra productivităţii de lapte la scroafele cu purcei şi să demonstrez importanţa cunoaşterii şi aplicării lor din partea tehnicianului în procesul de creştere.

3

După fătare, în primele zile şi în primele săptămîni, viaţa purceilor depinde cel mai mult de capacitatea de lactaţie a scroafei. Laptele matern constituie unicul aliment uşor digestibil care conţine majoritatea substanţelor necesare creşterii şi dezvoltării lor.

Din colostru purceii vor obţine cantităţi importante de săruri minerale, microelemente, anticorpi, vitamine, enzime, lizozim, lactoferină şi alte substanţe ce îndeplinesc funcţia de anticorpi. Mai apoi laptele va continua creşterea viguroasă şi rapidă de care au nevoie micile animale.

De aceea este necesar să cunoaştem întregul proces de lactaţie al scroafelor căci uneori pot apărea unele probleme în ce priveşte cantitatea şi calitatea laptelui. Aici tehnicianul se poate implica numai cunoscînd fiziologia lactaţiei, întroducînd în corpul animalului hormonii necesari pentru a înlătura problema dată. Deseori aceste neajunsuri nu se pot observa chiar din primele zile. Şi iarăşi este necesar deja de-a cunoaşte metodele de apreciere a producţiei de lapte atît cantitativ cît şi calitativ.

4

Fig.2 Purcei bine dezvoltaţi.

Totuşi nu este îndeajuns de-a aplica aceste tehnologii, deoarece ele depind în mare măsură de numeroşi factori majori : ereditatea, numărul de purcei născuţi, numărul de ordine al lactaţiei, alimentaţia scroafei, condiţiile de întreţinere etc.

Deci în lucrarea dată voi descrie treptat toţi factorii determinanţi în procesul de lactaţie şi toate procesele fiziologice şi organele implicate direct sau indirect în procesul dat.

1 . Particularităţile structurii glandei mamare la scroafe şi rolul laptelui la creşterea purceilor.

După Daniel Coşniţă şi Vasile Ujică (2005), glanda mamară, este un organ specific tuturor femelelor de mamifere. Este o glandă specializată în secreţia, stocarea şi eliberarea laptelui. La femelele domestice există diferente de specie în ceea ce priveşte numărul, forma, localizarea şi organizarea structurală a mamelelor.

Deci, la suine localizarea mamelelor este, în perechi simetrice, situate în regiunile toracică, abdominală şi inginală.

Numărul mamelelor, la suine, diferă între 8-14 mamele. La fiecare mamelă, vîrful este terminat cu un mamelon. La scroafă, în comparaţie cu rumegătoarele, cisterna laptelui lipseşte, ejecţia laptelui făcînduse în urma mecanoreceptorilor din pielea sfîrcurilor, în timpul suptului purceilor.

5

Glandele mamare au origine ectodermică. Ele provin din crestele mamare, care sunt alcătuite din aglomerări de celule ectodermice ce conţin grupuri mai mari de celule care dau naştere la mugurii mamari. Din aceşti muguri se diferenţiază mai tîrziu ţesutul glandular însoţit de ţesutul conjunctiv şi adipos, vase sanguine, limfatice şi fibre nervoase.

În momentul naşterii femela şi masculul prezintă glande mamare cu toate elementele constitutive esenţiale, dar în stare rudimentară şi inactivă, pînă la pubertate cînd sub influenţa hormonilor secretaţi de hipofiză şi de gonade, încep să se dezvolte numai la femele.

Formaţiunea secretoare a glandei mamare este acinul mamar, numit şi alveola mamară. Peretele acinului mamar este constituit din: membrana bazală, epiteliu glandular (format din celule secretoare sau lactocite), din numeroase celule mioepiteliale. Acinul mamar e de formă globuloasă, fiind format dintr-un perete sferic constituit din circa 50-90 de celule aşezate în monostrat pe membrana bazală. Înălţimea celulelor secretoare (circa 600) este invers proporţională cu gradul de plentitudine a acinului cu secreţie lactică.

De la fiecare acin mamar porneşte un canalicul acinar, prevăzut cu un epiteliu glandular monostratificat. De regulă, 5-6 astfel de canalicule confluează, formînd un canal galactofor comun. Mai multe canale galactofore se unesc formînd un canal galactofor mediu care colectează laptele de la un lobul mamar. Canalele galactofore comune şi medii au epiteliu bistratificat, fără activitate secretorie.

Numărul canalelor papilare pentru fiecare mamelon, la scroafă constitue 2 canale.

Vascularizarea sanguină arterială a glandei mamare derivă din artera pudendă (ramificaţia a arterei prepubiene) care străbate canalul inginal şi se ramifică în mai multe ramuri anterioare şi posterioare care se distribuie apoi fiecărui lobul şi în jurul fiecărui acin unde formează reţele capilare dense. O mare cantitate de sînge arterial provine din artera perineală (ramura a pudentei interne) care părăseşte cavitatea pelvină pe la nivelul arcadei ischiatice şi abordează ugerul pe la faţa lui posterioară,pe cînd la rumegătoare,această „irigare sanguină” este slab circulată de sînge, deoarece glanda mamară este situată numai în regiunea inginală, nu de-a lungul abdomenului ca la scroafă.

Vascularizarea sanguină venoasă poate prelua un volum impresionant de sînge, datorită mărimii grandioase a glandei mamare.Ea este formată din venele ugerului care confluează într-un plex venos situat la baza ugerului, de unde sîngele este drenat pe două căi: vena pudentă externă, care străbate canalul inginal pentru a pătrunde în cavitatea abdominală care la sfîrşitul traseului sau

6

subcutanat intră în cavitatea toracică. În staţiune, sîngele venos este drenat îndeosebi prin vena subcutanată abdominală, iar în decubit prin vena pudentă externă. Debitul sanguin al glandei mamare este deosebit de intens. Vascularizaţia limfatică îşi are originea în spaţiul interstiţial al glandei mamare. Ea este reprezentată de vase limfatice care conduc limfa către ganglionii limfa-tici situaţi la baza ugerului. De aici, limfa este drenată prin 2-3 canale limfatice, care traversează canalul inginal şi apoi pătrunde în trunchiul limfatic lombar. Prin limfă sunt drenate cantităţile excedentare ale lichidului interstiţial formate prin infiltraţie capilară. Înainte de fătare, capacitatea de drenaj a sistemului limfatic (de circa 0,1 ml limfa/g de glandă mamară) este depăşită,ceea ce explică apariţia edemului „fiziologic” al glandei în zilele premergătoare parturiţiei.

Inervaţia glandei mamare la scroafă, este asigurată de ramuri nervoase somatice şi vegetative (simpatice).

Inervaţia somatică este reprezentată de fibre senzitive provenind din trei perechi de nervi lombari şi o pereche de nervi sacrali. Filetele nervoase lombare (componente ale nervului ilio-inginal) străbat canalul inginal şi apoi se distri-buie la nivelul epiteliului cutanat din zonele anterioare şi laterale ale glandei precum şi la nivelul mamelonului. Filetele nervoase sacrale (componente ale nervului perineal) inerveaza pielea feţei posterioare a glandei mamare.

Inervaţia vegetativă este reprezentată de filete simpatice (provenite din sim-paticul lombar), care însoţesc nervul ilio-inginal şi se repartizează vaselor sanguine mamare, musculaturii netede a canalelor galactofore şi ţesutul conjunctiv mamar.

Pînă în prezent nu a fost înca descrisă inervaţia vegetativă parasimpatică a glandei mamare.

Acinii (celulele secretoare şi celulele mioepiteliale), nu sunt inervaţi, ei fiind controlaţi prin influenţe hormonale.

Profesorul fiziolog român, Hefco V. afirmă în manualul său de fiziologie a animalelor (2000), că gestaţia determină schimbări radicale în procesul de dez-voltare şi diferenţiere a glandei mamare. În timpul ciclurilor estrale se înregistrează creşterea şi dezvoltarea treptată a glandei mamare care se desă-vîrşeşte abia în timpul gestaţiei.

În timpul gestaţiei la scroafă, glanda mamară se dezvoltă treptat.Lungimea canalelor colectoare creşte relativ puţin, menţionîndu-se la nivelul din perioada pubertăţii. În primele trei săptămîni predomină încă ţesutul adipos, ca şi la ani-malele negestante. Parenchimul glandular din apropierea canalelor galactofore proliferează intens în săptămîna a patra, după care epiteliul glandular începe să se extindă în toate direcţiile. Ţesutul glandular se dezvoltă rapid, începînd cu

7

săptămîna a şasea, formînd un corp glandular compact, care înlocuieşte ţesutul adipos. În următoarele două săptămîni se continuă proliferarea ţesutului glan-dular, iar în ultima săptămînă se declanşează activitatea secretoare.

La scroafele cu o glandă mamară bine dezvoltată şi cu o consistenţă elastică, spongioasă, în care ţesutul glandular activ predomină, producţia de lapte va fi mai mare.Epiteliul glandular începe să funcţioneze în a doua jumătate a perioadei de gestaţie, fără ca lichidul secretat să fie eliminat la exterior.

După fiecare gestaţie urmează o perioadă de lactaţie, cu o durată limitată, după care ţesutul glandular involuiază.Această involuţie poate să apară mai curînd, dacă nu se evacuează alveolele şi conductele galactofore de lapte. Cu două luni şi jumătate îninte de termenul parturiţiei se trece la întreruperea dirijată a lactaţiei, pentru a da posibilitatea glandei să se refacă.

Rolul biologic al glandei mamare este îndeplinit prin produsele sale de secreţie, colostrul şi laptele, produsele indispensabile pentru hrănirea purceilor proaspeţi fătaţi, pîna la maturare (perioada de sugar).Alt rol deosebit de important este capacitatea sa de-a sintetiza cantităţi mari de lipide, glucide, proteine de o valoare biologică înaltă.

După R. Korn (1989), rolul laptelui la creşterea purceilor este unul major,deoarece laptele conţine toate principiile nutritive,deci este alimentul cel mai echilibrat în alimentaţia animalelor cît şi al omului.

Intîi de toate, după fătare glanda mamară a scroafei elimină întîi colostrul.Placenta la scroafe nu permite, în mod obişnuit, traversarea

imunoglobulinelor, din care motiv purceii se nasc fără anticorpi în sânge. De aceea, secreţia colostrală este absolut indispensabilă pentru supravieţuirea noilor născuţi. Prin suptul colostrului, purceii primesc de la mamă anticorpii protectori şi alţi factori biogeni necesari pentru protecţia antiinfecţioasă şi pentru dezvoltarea normală. Secreţia colostrală este asemuită cu un al doilea cordon ombilical, care prelungeşte relaţia strânsă dintre mamă şi produsul de concepţie, dincolo de momentul parturiţiei. Colostrul are o compoziţie complexă, un conţinut energetic superior laptelui, cantităţi importante de săruri minerale, microelemente, anticorpi, vitamine, enzime, complement, lizozim, lactoferină, concentraţia acestora fiind foarte variabilă de la o mulsoare la alta şi chiar de la un mamelon la altul. Imunoglobulinele din colostru sunt de trei feluri (IgG - 83%; IgA - 13% şi IgM - 4%) şi îndeplinesc funcţia de anticorpi, având capacitatea de a se fixa pe antigenii microorganismelor, care le-au indus formarea. Cu alte cuvinte, felul anticorpilor reflectă experienţa şi zestrea imunitară a scroafelor,

8

care se transferă purceilor prin colostrul supt şi le conferă protecţie antiinfecţioasă.

La scroafe laptele este un lichid de culoare mai mult gălbuie de cît alb în comparaţie cu al celorlalte specii, secretat de glanda mamară.Culoarea galbenă este conferită de densitatea grăsimilor mai mare.

Este alimentul cel mai complex şi mai uşor asimilat de organism, constituind unul din alimentele de bază în nutriţia purceilor. Laptele este denumit şi „Sângele Alb” prin valoarea sa hrănitoare. Are peste o sută de substanţe nutritive necesare (20 aminoacizi, peste 10 acizi graşi, 4 feluri de lactoze, 25 vitamine, peste 45 elemente minerale, proteine). Proteinele conţin aminoacizi necesari creşterii şi menţinerii sănătăţii. Grăsimea în afară de rolul ei energetic constituie şi la formarea rezervelor de grăsime în organism. Vitaminele conţinute în proporţii apreciabile ridică valoarea nutritivă a laptelui.

Important este faptul că substanţele nutritive din lapte se găsesc în proporţii optime, astfel că laptele este asimilat de organism mai bine decât orice alt aliment, fiind consumat în stare proaspătă.

Laptele măreşte rezistenţa organismului faţă de infecţii şi intoxicaţii, ridicînd nivelul de sănătate a micilor animale.

Proteinele din lapte sunt de calitate superioară, conţinînd toţi aminoacizii esenţiali în proporţii optime. Sunt uşor digerabile şi au o mare putere de formare a ţesuturilor noi în perioada de creştere.

Părţile principale ale corpului ce beneficiază de elementele nutritive din lapte sunt:

Pielea. Vitamina A care se găseşte în lapte menţine pielea sănătoasă şi de culoarea respectivă (lucru ce se observă cu trecerea timpului). Laptele prezintă în compoziţia sa şi potasiu ce reglează schimburile intercelulare.

Celulele. Riboflavina şi niacina din lapte produc energia necesară pentru funcţionarea celulelor din tot corpul.

Dinţii. Fosforul stimulează creşterea şi diferenţierea celulară.Oasele. Calciul alături de fosfor este componentul cel mai important la

creşterea şi dezvoltarea normală a oaselor.

9

Muşchii,părul şi unghiile. Proteinele din lapte susţin tonusul muscular, ajută la creşterea intensivă a musculaturii mai ales la purceii ce vor fi destinaţi pentru producţia de carne. La fel contribuie la un aspect sănătos al părului şi al copitelor. Mai ales la copite dacă dezvoltarea nu va merge normal, mai apoi podeaua din complex (betonată, sau din grătar de fier) poate creea malformaţii şi defecte nedorite.

Eritrocitele (globulele roşii). Vitamina B12 din lapte ajută la formarea globulelor roşii care au rol în transportul de oxigen. Principalul rol constă în asigurarea energiei necesare pentru formarea unei vitalităţi adecvate pentru purcei.

Purceii proaspăt fătaţi, sunt foarte slabi dezvoltaţi fiziologic în comparaţie cu puii altor specii de animale domestice de talie majoră, şi timp de cîteva săptămîni nu se pot hrăni singuri cu alte nutreţuri.Aşa că alimentaţia lor cu laptele mamei este primordială.

Deci rolul laptelui la creşterea şi dezvoltarea purceilor este unul major şi indiscutabil, atît timp cît purceii nu sunt învăţaţi să se alimenteze singuri cu alte nutreţuri.

Laptele oferă micilor suine atît substanţa uscată de care au nevoie, apa şi gaze dizolvate (O2, N2, CO2).

Aşadar laptele le va aduce toate substanţele nutritive şi este unicul aliment ce poate asigura corpul cu vitaminele şi mineralele necesare.

2. Fiziologia lactaţiei la scroafe.Fiziologul Hefco V. (2000) afirmă că laptele este secretat prin mecanisme

foarte complexe. Procesul este cunoscut sub denumirea de lactogeneză, iar lipsa secreţiei – agalaxie.

Prin cercetările citofiziologice s-a studiat şi s-a precizat locul de formare a componentelor laptelui în celula glandulară şi modul de eliminare a lor. Considerată secreţie holocrină, realizîndu-se prin “distrugerea celulei”, cercetările electronomicroscopice au stabilit că secreţia mamară este de tip “macro-apocrin”. Polul apical al celulei dezintegrîndu-se, participă la formarea laptelui ; fragmente de citoplasmă cu mitocondrii sînt suspendate în lapte.

Laptele se secretă în continuu, iar în timpul suptului are loc evacuarea laptelui format. Ritmul secreţiei este neuniform. La început cantitatea de lapte

10

secretat duce la crearea unei presiuni în glandă de circa 45-50 mm Hg, comparative 35 mm Hg la rumegătoare. După ce presiunea se reduce prin suptul purceilor, reîncepe o secreţie intensă. Cînd presiunea creşte se înregistrează reabsorbţia unor componenţi din lapte. Folosind izotopii radioactivi se observă că, în timpul suptului se produce o reabsorbţie în sînge a unor componenţi ai laptelui.

Celulele glandulare au rol activ în sinteza unor componenţi care apar numai în lapte şi lipsesc cu desăvîrşire în singe. Unii componenţi trec din sînge în lapte, dar ei se găsesc în proporţii cu totul diferite faţă de sînge.

Substanţele secretate, precum şi “materia primă” din care se sintetizează componenţii specifici ai laptelui au origine sanguină. Prin glanda mamară circulă o cantitate mare de singe. Pentru producerea unui litru de lapte, prin uger trebuie să treacă nu mai puţin de 500 l de singe. Energia cheltuită în ţesutul mamar pentru producerea laptelui nu depăşeşte 10% din totalul energiei eliberate de metabolism, ceea ce arată că în mare parte procesul de sinteză are loc, în alte organe, în special în ficat, de unde glanda mamară primeşte materialul sintetizat.

Proteinele din lapte sunt sintetizate cu concursul ficatului, care furnizează aminoacizii necesari (triptofan, histidină, lizină), polipeptide şi albumine, din care celulele glandulare sintetizează cazeina şi lactoglobulinele (α şi β lactoglobulinele). Prin folosirea izotopilor radioactivi s-a stabilit că fosforul care intră în alcătuirea cazeinei se combină în primul rind cu serina.

În ţesutul mamar incubat în mediul nutritiv apare ureea, ca produs de sinteză, ceea ce demonstrează existenţa enzimelor necesare ureopoezei, fiind specifice ţesutului hepatic.

Lipidele din lapte sînt în mare parte gliceride : esteri ai acizilor graşi cu 4 pînă la 12 atomi de carbon ( 2 mol% la scroafă) cu 14 la 18 atomi de carbon (71 mol% la scroafă). Acizii graşi provin din acizii graşi ai furajelor şi din cei plasmatici pe care ficatul îi sintetizează din glucide şi chiar din aminoacizi. Glicerina utilizată în sinteza gliceridelor din lapte se poate forma în celulele glandulare din glucide.

Lactoza este glucidul laptelui. Ea derivă din aportul de glucoză adus pe cale sanguină, în special sub formă de glicoproteide şi mai puţin din glucoză liberă. Cantitatea de glucoză din single venos este cu 20% mai mică decît cantitatea de glucoză din sîngele arterial care irigă glanda mamară. Lactoza se sintetizează astfel : esterul gluco-1-fosforic se combină cu uridin trifosfatul (UTP) şi rezultă UDP-glucoza, care se epimerizează în UDP-galactoză care adiţionează o moleculă de glucoză şi rezultă, în final, lactoza şi UDP. Vitaminele, enzimele şi

11

substanţele aromatice se transmit din sînge în lapte, modificînd calitatea acestuia.

Ejecţia laptelui din glanda mamară, este al doilea proces al lactaţiei, şi se realizează numai prin supt. Ejecţia este un proces complex. La scroafe lipseşte cisterna şi canalele mari, iar cantitatea cea mai mare de lapte se găseşte în alveole şi în canalele mici alveolare unde este menţinut prin forţa capilară. Trecerea laptelui din alveole în canalele mari şi cisternă se datoreşte unui mechanism complex neurohormonal.

Stimulii de la mamelon sunt transmişi hipotalamusului care favorizează eliminarea de oxitocină ce determină contracţia celulelor mioepiteliale perialveolare şi pericanaliculare. Întreruperea conexiunii hipotalamo-posthipofizare opreşte ejecţia normală a laptelui.

Reglarea secreţiei de lapte se face pe două căi ;a) Nervoasă.b) Umorală.

a. Nervoasă.Dacă se denervează o jumătate din glanda mamară, atunci laptele secretat va

fi într-o cantitate mai mică în partea respectivă.Dacă se secţionează măduva spinării în regiunea segmentului toracal

terminal, în decurs de 1,5-2,5 săptămîni secreţia de lapte se opreşte, iar glandele intră în involuţie.Laptele alveolar la scroafe, nu se poate elimina decît pe calea excitaţiei nervoase.

b. Umorală.Secreţia de lapte este influenţată de hormonii secretaţi de hipofiză ( STH,

ACTH, prolactina, TSH ) şi de către gonade. La animalele la care se administrează estrogeni, ( pînă cînd acest experiment s-a făcut numai pe cobă-iţe ), lactaţia apare în momentul cînd se întrerupe sau se reduce brusc administrarea acestor hormoni, care au determinat creşterea glandelor mamare.

Un efect asemănător s-a obţinut cu hormonul gonadotrop corionic uman la şobolance ovariectomizate. Estrogenii exogeni inhibă la majoritatea animalelor secreţia de lapte, prin influenţa negativă asupra secreţiei hipofizare şi cortico-suprarenală cu caracter lactogen.

P e t e r s o n a observat că eliminarea primelor cantităţi de lapte, adică colostrul se datoreşte contracţiei mioepiteliilor din jurul alveolelor şi a canalelor, sub influenţa stimulatoare a oxitocinei.

12

M e i t e s şi T u r n e r susţin că rolul principal în instalarea secreţiei lactate postpartum îl are prolactina a cărei cantitate creşte de patru ori înainte de parturiţie. Antero-hipofiza joacă un rol important nu numai în dezvoltarea glandei, ci şi în declanşarea secreţiei de lapte. Ablaţia hipofizei duce la oprirea totală a secreţiei de lapte. Excitaţia executată asupra glandei mamare e determinată pe cale reflexă, secreţia de prolactină, care acţionează asupra asupra glandei.

La scroafele lactante, excitarea nervoasă a unei mamele, asigură secreţia de lapte şi în celelalte glande.

La reglarea secreţiei de lapte participă şi hormonii iodaţi ai tiroidei. Ablaţia tiroidei duce la scăderea producţiei de lapte ; iar stimularea ei cu iod sau TSH duce la intensificarea secreţiei şi creşterea procentului de grăsime, pe un timp limitat.

Deci în cazul unor dereglări a lactaţiei la scroafe, se poate de implicat prin introducerea chimio-terapeutică în organismul animalului a unor hormoni, sau substanţe ce vor stimula secreţia lactorie.

Marele minus în ce constă implicarea în procesul de lactaţie a scroafei lactante, este acela că nu se poate de constatat cantitatea de lapte secretat zilnic de către suină, iar în cazul unei secreţii mici şi necalitative, atunci întreg fenomenul negativ va influenţa asupra creşterii şi dezvoltării normale a lotului de purcei.

Corticosuprarenala joacă un rol important în reglarea procentului de lactaţie atît calitativ, cît şi cantitativ.Aceasta reiese din faptul că prolactina injectată la animale, nu are efect fără de concursul hormonilor suprarenalei sau a ACTH.

F o l l e y şi Y o u n g se îndoiesc de specificitatea acţiunii prolactinei şi consideră că ar avea un efect secretoriu mai redus. Pînă cînd acest experiment se afirmă numai theoretic însă în practică acest experiment, nu sa pus pentru a nu “deranja” creşterea şi dezvoltarea normală a purceluşilor.

Secreţia lactată depinde şi de mărirea indicelui mitotic al epiteliului glandular. Reducerea neoformării celulare duce la scăderea producţiei de lapte.

F a u v e r t a constatat că prolactina are tocmai rolul de a stimula neoformarea celulelor din glanda mamară, deci un rol dublu histotrop şi secretotrop, confirmat de activitatea secretorie a epiteliului din punga ingluvială a porumbeilor, fenomen care sprijină această interpretare şi se manifestă asemănător şi la suine.

13

În epiteliul multistratificat, sub acţiunea prolactinei, începe o diviziune intensă, iar din stratul superior se desprind celule întregi care duc la formarea “secreţiei” ingluviale.

Afirmaţia că prolactina menţine secreţia de lapte derivă şi din faptul că, la rasele de carne, deci la rasele cu caractere de reproducere paterne, hipofiza este mai săracă în prolactină, decît la rasele cu caractere reproductive materne.

Hormonul somatotrop (STH) stimulează reţinerea proteinei în organism, inhibă oxidările glucidelor şi favorizează folosirea rezervelor de grăsimi, influenţînd pozitiv producerea laptelui în ţesutul glandular.

Secreţia internă a glandelor genitale asigură creşterea şi dezvoltarea glandei mamare numai la animalele cu hipofiza intactă. După hipofizectomie, dezvoltarea mamară poate fi realizată cu infuzii permanente de estronă, progesteron, ACTH şi STH.

Sistemul nervos intervine în reglarea şi în dezvoltarea glandei mamare. Dacă se denervează glanda mamară se observă o încetinire a dezvoltării ei, cu tulburări de secreţie. Se cunoaşte rezultatul excitării sistematice a receptorilor mamari în perioada pubertăţii şi a primei gestaţii care s-a încheiat cu creşterea şi diferenţierea glandei mamare, ilustrînd efectul tuturor mecanismelor nervoase.

Fiziologia lactaţiei la scroafe este una complicată şi este grea de manevrat artificial, întrucît nu putem afla cantitatea laptelui excretat atît timp cît nu putem efectua mulsul de control.

3. Aprecierea producţiei de lapte şi compoziţia chimică a laptelui.Pr. univ. Mihai Decun ( 2005 ) afirmă în revista “ Ferma “ că studiul

producţiei de lapte la scroafă prezintă un interes economic deosebit, deoarece dezvoltarea purceilor în primele săptămâni de viaţă depinde mai ales de capacitatea de lactaţie a scroafelor mame. Factorii care influenţează decisiv producţia de lapte sunt numeroşi: ereditatea, numărul de purcei născuţi, numărul de ordine al lactaţiei, alimentaţia scroafei, condiţiile de întreţinere etc. Nivelul producţiei de lapte poate fi dedus din greutatea totală a purceilor la 26 de zile şi la înţărcare, existând pentru aceasta metode relativ simple de calcul. Numai 2-5% din greutatea corporală a purceilor la înţărcare provine din hrănirea suplimentară cu concentrate, ceea ce nu înseamnă că hrănirea suplimentară a purceilor sugari ar fi mai puţin importantă, mai ales dacă ne gândim la dezvoltarea ulterioară, de după înţărcare.

14

O scroafă bună produce 286 de litri de lapte în perioada de lactaţie de 26 de zile, revenind pe zi 11 litri. O vacă, care are o producţie medie anuală de 6 150 de litri pe o lactaţie de 290 de zile, realizează aproximativ 21,2 litri/zi. Aparent, producţia de lapte la vaci este dublă faţă de cea de la scroafe, dar nu este Fig.3 Scroafă lactantă rasa duroc. tocmai aşa, pentru că laptele de scroafă conţine, în mod obişnuit, 21% substanţă uscată (18 - 22% în lapte, 22 - 33% în colostru), în timp ce laptele de vacă conţine doar 12,5% substanţă uscată. Dacă exprimăm producţia de lapte în substanţă uscată, rezultă că producţia zilnică de lapte (s.u.) la vacă este de 2,65 kg, iar la scroafă de 2,31 kg. Cu alte cuvinte, producţia de lapte la scroafă este comparabilă, sub aspect cantitativ, cu cea a vacilor, cu deosebirea că la scroafe lactaţia se limitează la o perioadă de timp mai scurtă, de până la 56 de zile, cu variaţii individuale destul de mari. Producţia din primele 21 de zile de lactaţie, când purceii consumă preponderent lapte, reprezintă 1/3 din producţia totală de lapte. Producţia cea mai ridicată de lapte la scroafe se exprimă, de regulă, în lactaţia a doua. Rasele Landrace şi Marele Alb produc mai mult lapte, în comparaţie cu rasele Duroc şi Hampsire. De ce aşa? Anume din cauza că aceste două rase prezintă ambele caractere materne, iar rasele de mai jos numite prezintă caractere paterne.

Aceste caractere, anume materne reprezintă prolificitatea ( numărul purceilor născuţi vii ), greutatea purceilor la fătare, greutatea lotului de purcei la vîrsta de 21 zile.

După pr. Tiberiu Polen ( 2006 ), datorită particularităţilor anatomo-fiziologice ale mamelei, scroafele nu pot fi mulse pentru a i se stabili producţia de lapte aşa cum se procedează la alte specii. Eliminarea laptelui se face numai în timpul alăptării, în urma unor excitaţii neuro-hormonale provocate de guiţatul şi masajul exercitat de către purcei asupra glandei mamare.

15

Durata unei partide de supt, incluzând şi timpul afectat masajului este de 2-3 minute, din care suptul propriu-zis (perioada de linişte) reprezintă doar 20-40 de secunde.

Fig.4 Scroafă lactantă rasa pietrain.

În general purceii sug de 24 ori în 24 de ore. Numărul supturilor variază în funcţie de vârsta purceilor, în sensul că, în prima săptămână de viaţă sug zilnic de 24-28 ori, după care frecvenţa supturilor scade treptat, ajungând în săptămâna a V-a la circa 15 supturi.

Cantitatea de lapte produsă zilnic de o scroafă este în medie de circa 5-6 kg, ceea ce înseamnă că pe întreaga perioadă de lactaţie de 8 săptămâni producţia de lapte ajunge la 300-350 kg.

Producţia de lapte a scroafelor nu este uniformă pe tot parcursul lactaţiei. Ea înregistrează o creştere continuă până în săptămâna a III-a, în săptămâna a IV-a rămâne aproape constantă, ca apoi să scadă uşor până în săptămâna a VI-a, după care scăderea este mai pronunţată până la sfârşitul lactaţiei.

Producţia de lapte a mamelelor variază, în sensul că mamelele situate în regiunea pectorală având o vascularizaţie mai bună, produc mai mult lapte decât mamelele situate în regiunea abdominală şi respectiv ingvinală.

Producţia de lapte a scroafelor se poate stabili direct prin cântărirea purceilor înainte şi după supt, diferenţa de greutate a purceilor reprezintă cantitatea de lapte suptă.

16

O metodă indirectă pentru stabilirea producţiei de lapte se bazează pe sporul de greutate a purceilor până la vârsta de trei săptămâni, când dezvoltarea acestora se realizează pe baza laptelui consumat, considerând că pentru realizarea unui kg de spor se consumă circa 4 kg lapte.

Compoziţia chimică a laptelui de scroafă reflectă valoarea nutritivă a acestuia. Produsul de secreţie al glandei mamare în prima zi după fătare se deosebeşte de laptele propriu-zis şi se numeşte colostru. Compoziţia chimică a colostrului diferă de cea a laptelui, colostrul fiind mai bogat în substanţă uscată, proteină, vitamine săruri minerale şi mai sărac în grăsimi şi în special în lactoză.

După pr. Mihai Decun (2005) colostrul are următoare compoziţie :

Componentele ColostruSubstanţa uscată (g/100g) 22,0 - 33,1Grăsime (g/100g) 5 – 5.5Proteine (g/100g) 15 – 15.5Lactoză (g/100g) 3 – 3.25Cenuşă (g/100g) 0,42 - 0,99Calciu (g/100g) 0,50 - 0,80Fosfor (g/100g) 0,08 - 0,11Vitamine (A, B, C, D, E şi altele), enzime, fier, cupru etc.

Colostrul are o compoziţie complexă, un conţinut energetic superior laptelui, cantităţi importante de săruri minerale, microelemente, anticorpi, vitamine, enzime, complement, lizozim, lactoferină, concentraţia acestora fiind foarte variabilă de la o mulsoare la alta şi chiar de la un mamelon la altul. Imunoglobulinele din colostru sunt de trei feluri (IgG - 83%; IgA - 13% şi IgM - 4%) şi îndeplinesc funcţia de anticorpi, având capacitatea de a se fixa pe antigenii microorganismelor, care le-au indus formarea. Cu alte cuvinte, felul anticorpilor reflectă experienţa şi zestrea imunitară a scroafelor, care se transferă purceilor prin colostrul supt şi le conferă protecţie antiinfecţioasă.

Pr. român Tiberiu Polen ( 2005 ) afirmă că conţinutul ridicat în proteine al colostrului se datorează bogăţiei acestuia în globuline şi în deosebi în gamaglobuline (anticorpi). Datorită acestui fapt, rolul colostrului asupra sănătăţii purceilor este deosebit de important, deoarece prin anticorpi se asigură imunitatea pasivă contra infecţiilor din primele zile de viaţă. Rezultă astfel importanţa deosebită a alăptării purceilor în prima oră după fătare când conţinutul în gamaglobuline este maxim.

17

Fig.5 Purcei fătaţi cu 5 zile în urmă.

Importanţa alăptării purceilor în prima oră după fătare rezultă şi din faptul că, pe măsura trecerii timpului de la fătare, conţinutul colostrului în gamaglobuline scade foarte repede, aşa cum se poate observa din tabelul următor.

După prima zi de viaţă, enzimele din intestin scindează globulinele în aminoacizi, iar mucoasa intestinală nu mai permite absorbţia globulinelor decât sub formă de aminoacizi. Prin aceştia gamaglobulinele îşi pierd capacitatea de a oferi imunitate pasivă purceilor.

Pe lângă bogăţia în substanţe nutritive şi sursa de anticorpi, colostrul are şi rol laxativ (prin conţinutul mai ridicat în magneziu), favorizând eliminarea meconiului.

După primele două zile de la fătare, compoziţia laptelui, deşi este mai constantă, variază totuşi pe parcursul lactaţiei. Astfel, proteinele scad până în săptămâna a IV-a, după care cresc. Lactoza este mai redusă în colostru după care creşte până în săptămâna a III-a de lactaţie după care scade treptat.

Grăsimile scad de la începutul lactaţiei până la înţărcare, iar substanţele minerale cresc paralel cu avansarea lactaţiei.

Compoziţia laptelui constituie un caracter de specie astfel că nu variază în funcţie de rasă sau de alimentaţie, decât într-o măsură destul de redusă.

18

Componente U/M Lapte

Substanţă uscată % 19,26Proteină % 6,5Grăsime % 6,75Lactoză % 4,9

4,9Substanţe minerale % 0,96Calciu % 0,25Fosfor % 0,16

Vitamina A V.I/ g grăsime 18,5Vitamina C mg/100ml 12,2Vitamina B1 mg/100ml 67,7Vitamina B2 mg/100ml 45,7

Fier ml/100ml 179

Scroafele bune de lapte pot produce într-o lactaţie de 8 săptămâni 350-400 kg lapte. Dacă ţinem cont şi de concentraţia în principii nutritivi ai laptelui de

scroafă rezultă că pe cele 8 săptămâni de lactaţie prin ugerul scroafei se pierd 68-77 kg substanţă uscată din care 23-26 kg proteină; 24-27 kg grăsime; 17,5-20 kg lactoză; 3,5-4 kg săruri minerale.

După R. Korn ( 1989 ), compoziţia chimică laptelui se mai caracterizează printr-o structură şi compoziţie complexă, componentele principale fiind următoarele:

─ Apă

LAPTELE ─ S. grasă - Grăsimi propriu-zise glicerice ─S. uscată - alte grăsimi - fosfatide - steride ─ gliceride ─ lactoză ─ S. negrasă ─ s. azotoase - proteice - cazeină - lactoalbumină - lactoglobulină - neproteice - aminoacizi

19

- amide - uree ─ săruri minerale - pigmenţi - vitamine - enzime ─ Gaze dizolvate(O2, N2, CO2)

Proteinele – proteinele din lapte sunt formate din cazeină, lactoalbulină şi lactoglobulină. Cazeina – este componentul proteic şi reprezintă 80% din totalul substanţelor proteice din lapte. Se poate obţine din lapte prin precipitare în prezenţa unui acid la pH= 4,6. Sub formă pură se prezint ca o pulbere albă, fără gust şi fără miros. Ea coagulează şi sub acţiunea unor enzime(cheag, pepsină). Lactoglobulina – se găseşte în cantităţi foarte mici. Are un conţinut mai ridicat de sulf faţă de cazeină şi un conţinut foarte redus de fosfor. Lactoalbumina – conţinut relativ redus de azot şi un conţinut ridicat de sulf. Nu conţine fosfor, este solubilă în apă.

Lactoza – sau zahărul din lapte imprimă gustul dulceag laptelui proaspăt muls. Puterea ei de îndulcire este de circa patru ori mai mică decât a zaharozei. Este secretată de glanda mamară, se găseşte în natura numai în lapte. Din punct de vedere chimic este un dizaharid formată dintr-o moleculă de glucoză şi una de galactoză. Sub acţiunea unor microorganisme(bacterii, drojdii) suferă diferite fermentaţii care au unele caracteristici de gust şi aromă la obţinerea diferitelor produse lactate. Săruri minerale – laptele conţine circa şapte săruri minerale sub formă de cloruri(Na, K), fosfaţi(monopotasic, dipotasic), citraţi(tripotasic, tricalcic). Un rol important îl au sărurile de calciu şi fosfor în procesul de închegare a laptelui asigurând obţinerea unui coagul cu o anumită consistenţă pentru a putea fi prelucrat în brânzeturi. Vitaminele – laptele de scroafă conţine cantităţi apreciabile de vitamine hidrosolubile şi liposolubile. Conţinutul de vitamine din lapte este influenţat în principal de tratamentul termic aplicat în diferite faze tehnologice. Exemple de vitamine care se găsesc în lapte: Vitamina A: nu se distruge în timpul pasteurizării dacă se evită contactul cu aerul şi lumina. În lapte se găseşte în proporţie de 30%.

20

Vitamina B1: în lapte se găseşte în proporţie 23%. Vitamina B2: în lapte se găseşte în proporţie de 85%. Vitamina C: se găseşte în proporţie de 29%. Vitamina PP: se găseşte în lapte de proporţie de 66%. Enzimele – în lapte se găsesc 19 enzime provenind din sânge sau secretate de diferite microorganisme. Principalele enzime ele laptelui sunt peroxidaza, catalaza, reductaza, amilaza, lipaza. Lipaza descompune grăsimea. Proteazele descompun substanţele proteice. Fosfataza şi peroxidaza se folosesc ca indicatori a proceselor termice la care este supus laptele.

Gazele – conţinutul de gaze înglobate în lapte este variabil.

Compoziţia chimică a laptelui poate varia în funcţie de rasa respectivă, de vîrsta şi sănătatea animalului, de condiţiile de întreţinere (alimentaţie, igienă etc.) deci de mai mulţi factori interni şi externi.

Fig.6 Purcei sugari.

4. Date despre factorii ce influenţează producţia de lapte la scroafe.Pr. Hefco V. ( 2000 ), generealizează că lactaţia este un proces fiziologic

complex şi care depinde de doi factori majori : a) Factorii interni.b) Factorii externi ( de mediu).

Factorii interni reprezintă :1. Rasa, familia, linia – sunt rase, familii, linii de suine la care lactaţia diferă. De

ex. rasele cu caractere reproductive materne ( marele alb, landrace ) produc o cantitate mai mare de lapte în comparaţie cu rasele ce au caractere

21

reproductive paterne ( duroc, hampshire ). Compoziţia laptelui aproape că nu diferă în ceea ce priveşte conţinutul de grăsime şi de proteine.

2. Particularităţile individuale – dă diferenţe chiar în sînul aceleiaşi rase, linii, sau familii şi în condiţii identice fiind influenţat de metabolismul fiecărui animal în parte.

3. Forma şi dezvoltarea glandei mamare.4. Numărul de sfîrcuri ale glandei mamare.5. Numărul fătărilor6. Vîrsta animalului.7. Masa scroafei.

Factorii externi ( de mediu ) :1. Naturali – căldurile mari, ploile şi umezeala au influenţă negativă asupra

lactaţie scroafelor.2. Artificiali – se împart în mai multe grupe :

a) Alimentaţia – cel mai principal factor ce duce la schimbarea cantităţii şi calităţii laptelui ( acest fenomen se observă mai mult în anotimpurile anului ).

b) Adăparea.c) Adăpostul.d) Igiena.

Totuşi cel mai important factor este alimentaţia. O raţie echilibrată în nutreţurile necesare duce la secreţia unui lapte bogat în toate substanţele nutritive, vitaminice şi minerale.

Pr.Tiberiu Polen ( 2005 ), subliniază că prin alimentaţia aplicată se urmăreşte sporirea producţiei de lapte, în vederea înţărcării unui număr mare de purcei pe scroafă, o bună dezvoltare a acestora, precum şi menţinerea scroafei într-o stare cât mai bună de întreţinere.La stabilirea necesarului de energie şi substanţe nutritive trebuie să se ţină seama atât de producţia de lapte a scroafelor, cât şi de faptul că în perioada de lactaţie predomină procesele de dezasimilaţie şi deci scroafele vor pierde din greutatea corporală.

   Ţinând seama de producţia ridicată de lapte a scroafelor şi de faptul că se urmăreşte reducerea pierderilor din greutatea corporală, se desprinde concluzia că hrana administrată scroafelor în perioada de lactaţie trebuie să fie la un nivel corespunzător din punct de vedere cantitativ şi calitativ. Conţinutul hranei în proteină are o importanţă deosebită, deoarece pe seama ei se sintetizează proteinele din lapte. La stabilirea necesarului de proteină se ţine seama de

22

producţia de lapte, conţinutul acestuia în proteine şi de coeficientul de utilizare a acestuia din hrană care oscilează între 45-52%.

Insuficienţa proteinelor din hrană are efect negativ asupra producţiei de lapte, implicit asupra performanţelor de creştere a purceilor sugari precum şi a pierderilor din greutatea corporală a scroafelor. După majoritatea autorilor, nivelul proteic al nutreţului combinat utilizat în hrana scroafelor lactante trebuie să fie cuprins între 15-16% proteină brută, în condiţiile în care valoarea biologică a proteinei este corespunzătoare, adică asigură toţi aminoacizii esenţiali. În privinţa aminoacizilor esenţiali se consideră un nivel de 0,55-0,6% lizină şi 0,3-0,36% metionină + cistină ca fiind suficient.

Conţinutul în substanţe minerale a hranei administrată scroafelor lactante trebuie să satisfacă necesarul pentru producţia de lapte. Laptele scroafelor are un conţinut de cca. 0,25% calciu şi cca. 0,16% fosfor. Ţinând seama de conţinutul ridicat în aceste minerale, de coeficienţii de utilizare în producţia de lapte şi necesarul pentru întreţinerea funcţiilor vitale, se recomandă un nivel de 0,7-0,8% calciu şi 0,6% fosfor în structura furajului combinat.

Carenţa în calciu şi fosfor se manifestă prin demineralizarea ţesutului osos, pot să apară fracturi şi se reduce producţia de lapte. Conţinutul hranei în vitamine, în special în vitaminele A, D, E au importanţă deosebită, deoarece prin lapte se elimină cantităţi însemnate, iar în primele zile de viaţă, fiind unica sursă de vitamine pentru purcei. În privinţa vitaminelor din complexul B, carenţele sunt destul de rare, deoarece furajele care se administrează în mod obişnuit în hrana scroafelor au un conţinut adecvat în aceste vitamine.

Pe parcursul perioadei de lactaţiei, nivelul alimentaţiei trebuie să fie diferit, pentru că şi nivelul producţiei de lapte a scroafei este diferit: creşte până în săptămâna a III-a, se menţine relativ constant până în săptămâna a IV-a, după care începe să scadă.

Având în vedere că nivelul alimentaţiei este determinat de producţia de lapte, care la rândul ei este influenţată în mare măsură de numărul de purcei alăptaţi, se recomandă următoarele cantităţi de furaj combinat: • 1 kg furaj combinat pentru fiecare 100 kg greutate vie a scroafei, necesare pentru întreţinerea funcţiilor vitale; • 0,4-0,5 kg furaj combinat pentru fiecare purcel alăptat. În structura furajului combinat cerealele (orz, porumb, grâu) reprezintă cca. 80%; furajele proteice de origine vegetală (şrot de soia, şrot de floarea soarelui, mazăre furajeră) în jur de 16-17%. Furajele proteice de origine animală (făina de peşte, carne, lapte praf) se pot utiliza în hrana scroafelor, dar datorită costurilor ridicate, se recomandă utilizarea acestora la alte categorii de porcine. Pentru completarea necesarului de minerale şi vitamine în structura nutreţului

23

combinat se mai introduc 1,5-2% carbonat de calciu; 0,5-1% fosfaţi de calciu sau sodiu; 0,5% sare de bucătărie şi 0,5-1% zoofort. Cantitatea de furaj combinat care se administrează scroafelor în plină perioadă de lactaţie poate ajunge până la 6-7 kg, în funcţie de numărul de purcei alăptaţi, vârsta şi greutatea corporală a scroafei. Cantitatea de furaj administrată nu este maximă de la începutul lactaţiei, ci creşte progresiv de la fătare şi până la 7-10 zile, după care se menţine la un nivel ridicat până cu 3-4 zile înainte de data înţărcării când cantitatea se reduce treptat, astfel ca în ziua înţărcării scroafele nu se furajează.

În primele12 ore după fătare se recomandă ca scroafele să nu fie hrănite. Apoi, în prima zi după fătare, se recomandă o cantitate de circa 1 kg furaj laxativ (30% tărâţe de grâu sau 5-10 % pulpă de sfeclă dezhidratată) sub formă de barbotaj (1 kg furaj/3 litri apă), dacă tehnologia de hrănire permite acest lucru. În următoarele 6-9 zile cantitatea de hrană administrată creşte treptat, astfel încât să se ajungă la un consum de 5-7 kg pe zi. Furajarea restrictivă a scroafelor în prima parte a lactaţiei are ca scop reducerea cantităţii de lapte. O producţie prea mare de lapte în primele zile de lactaţie nu poate fi consumată în totalitate de purcei, putând produce mamita la scroafe şi apariţia tulburărilor digestive la purceii sugari, cu 3-4 zile înainte de înţărcare se reduce treptat cantitatea de furaj cu scopul reducerii producţiei de lapte, cu efect favorabil asupra înţărcării scroafei şi a purceilor.

 O atenţie deosebită trebuie acordată adăpării scroafelor. Consumul de apă al scroafelor în perioada de lactaţie este mult mai ridicat decât în celelalte stări fiziologice, fiind de 25-30 litri/zi, iar consumul tehnologic (incluzând şi apa pentru curăţenia şi evacuarea dejecţiilor) poate ajunge la 140 litri/zi. Apa se asigură prin adăpători automate sau prin administrarea în jgheaburi, în care caz scroafele se adapă de 4-5 ori pe zi.

Se apreciază că, în maternităţile corect amenajate, aproximativ 5% din purcei suferă de hipogamaglobulinemie din cauza întârzierii primului supt. Pentru a corecta această deficienţă unii fermieri recurg la colectarea şi congelarea colostrului excedentar, creând astfel un stoc de colostru, care este apoi administrat suplimentar la purcei imediat după naştere şi mai ales la cei subdezvoltaţi (hipotrepsici). O firmă din Danemarca (Biofiber–Damino) produce şi comercializează colostru deshidratat (produsul KwikUp). O altă măsură, mai simplă, constă în ştergerea fiecărui purcel, imediat după naştere, cu o pânză curată, diminuându-se astfel pierderea de căldură din corp, aceşti purcei fiind, de regulă, primii care se prezintă la supt. Există şi pulberi sicative, destinate pentru imersiunea corpului purceilor imediat după fătare. Acestea prezintă pe lângă efectul absorbant şi o acţiune antimicrobiană. Purceii care au fost introduşi în

24

pulberea de tip Mistral (firma Olmix, Franţa) se prezintă la supt cu aproximativ 20 de minute mai devreme, în comparaţie cu alţii şi se dezvoltă ulterior mai repede.

POZE:

1 2 3

1. Producţia lapte scroafa: Mulsul colostrului excedentar2. Colostru: Colostrul din primele mulsori conservat prin frig. Se observă diferenţa în conţinutul de grăsime între cele două probe provenite de la scroafe diferite3. Purcel: Imersarea purcelului nou-născut într-o pulbere absorbantă de tip Mistral

Concluzii :

1. Glanda mamară este unicul organ matern care îndeplineşte funcţia de secreţie a colostrului şi a laptelui, produsele indispensabile pentru hrănirea purceilor proaspeţi fătaţi, pîna la maturare. Rolul deosebit de important al ei este capacitatea sa de-a sintetiza cantităţi mari de lipide, glucide, proteine de o valoare biologică înaltă apoi transferînd-ule în laptele purceilor.

Laptele este alimentul cel mai complex şi mai uşor asimilat de organism, constituind unul din alimentele de bază în nutriţia purceilor. În compoziţia sa intră peste o sută de substanţe nutritive necesare la buna creştere şi dezvoltare a purceilor.

25

2. Fiziologia lactaţiei este un proces destul de complicat la care participă un şir de hormoni cu un şir de reacţii chimice în rezultatul căruia se secretă un lichid de culoare gălbuie bogat în substanţe nutritive şi antiinfecţioase numită lapte. Acest întreg sistem se poate de manevrat şi artificial, deci cu intervenţia omului, ducînd la schimbarea fiziologiei, atît cantitativ cît şi calitativ.

3. Aprecierea producţiei de lapte prezintă un interes deosebit, deoarece prin calcularea ei se poate de determinat caracterul matern al scroafei cu purcei, creşterea şi dezvoltarea purceilor, cît şi meritul întroducerii ei de mai departe în reproducţie.

Compoziţia chimică a laptelui de scroafă este complexă, şi în care intră o mulţime de substanţe mineralo-vitaminice, (20 aminoacizi, peste 10 acizi graşi, 4 feluri de lactoze, 25 vitamine, peste 45 elemente minerale, proteine) şi elementele necesare dezvoltării purceilor.

4. Producţia de lapte la scroafe este bine determinată de un şir de factori interni şi nu în ultimul rînd de mediu. Dacă aceşti factori vor fi luaţi în considerare de ameliorator şi de îngrijitorul animalului, atunci lactaţia scroafei va decurge normal în ceea ce priveşte conţinutul cantitativ şi calitativ.

Bibliografie :

Coşniţă Daniel, Ujică Vasile – Telearning Project, „Tema 06” ( 2006) ;

Decun Mihai – Revista Ferma ( 2005 ), pagină web ;

Hefco V. – Fiziologia Animalelor, Editura „CERES” Bucureşti ( 2000 ) ;

26

Mărgărint Iolanda – Fiziologia animalelor, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi ( 2002) ;

Korn R. – Fiziologia Lactaţiei la suine ( 1989 ) „Traducere din limba Germană” pagini web ;

Polen Tiberiu – Revista Ferma ( 2006 ) , pagină web.

27

28