1. Procesul de învăţământ: concept, structură, funcţii, dimensiuni, caracteristici

Procesul de învăţământ se prezintă ca un sistem cu o integritate specifică, cu o anumită finalitate, având un ansamblu de componente şi interacţiuni între acestea, care fac ca procesul de învăţământ să fie ceva viu care se schimbă în funcţie de ceea ce se întâmplă în lume.

Componentele (variabilele) sunt: factori interni şi externi, condiţii care influenţează factorii şi procese efective (predare-învăţare-evaluare).

Abordarea sistematică a proceselor învăţământului impune o analiză:- a componentelor de bază;- a interacţiunii dintre ele în cadrul sistemului;-a interacţiunii sistemului cu factorii externi.Procesul de învăţare are o structură ce cuprinde anumite faze (funcţiuni):- predarea şi însuşirea unui material concret pe baza percepţiilor şi reprezentărilor;- stabilirea şi înţelegerea pe bază de comparaţii şi analize a însuşirilor esenţiale a

obiectelor, a relaţiilor cauzale etc.;- elaborarea, înţelegerea şi însuşirea diferitelor forme de generalizare prin noţiuni,

reguli, principii, legi;- însuşirea temeinică şi trainică a materialului concret şi a generalizărilor prin

activităţi menite să fixeze cunoştinţele în conştiinîa elevilor;- formarea şi consolidarea priceperilor şi deprinderilor prin aplicarea lor în

practica.

Procesul de învăţământ cunoaşte o dublă dimensiune de dezvoltare

- pe verticală, al formelor învăţământului:• preşcolar;• şcolar;• universitar (superior);• postuniversitar.

- pe orizontală:• învăţământ umanist;• învăţământ real;• învăţământ profesional;• învăţământ artistic;• învăţământ tehnic;• învăţământ sportiv.

Analiza componentelor se face sub trei aspecte:

- funcţional: sunt vizate obiectivele; definirea obiectivelor implică adoptarea unor decizii în

cele trei chestiuni fundamentale: • ce să se cunoască (cunoaşterea), • ce să se facă (acţiunea), • ce să se aleagă (trăirea volitiv-afectivă);

- răspunsuri la întrebarea „De ce?“ (De ce se organizează procesul?, De ce învaţă elevii?).

- structural:• „Cine?“ (învaţă, predă, conduce);• „În ce condiţii?“ (social-istorice, spaţiu);• „Cu ce resurse?“ (personal, manuale).

- operaţional:• „Cum?“ (se desfăşoară procesul)-se referă la modul de funcţionare, la

strategiile de acţiune.

2. Procesul de învăţământ ca interacţiune între predare, învăţare şi evaluare

- predarea, învăţarea, evaluarea - se prezintă ca elemente operaţionale ale procesului de învăţământ; ele acţionează interdependent asigurănd derularea lui ca unitate organică;

- articularea lor se face astfel: profesorul selectează strategia didactică faţă de o situaţie, prin raportare la obiectivele de atins;

- relaţia predare-învăţare-evaluare este o interdependenţă aflată într-o didactică naturală şi necesară:

• predarea implică producerea unor rezultate în conduita elevilor, profesorul încercând să stabilească un acord între predare şi învăţare;

• predarea implică învăţare pentru că profesorul intenţionează să obţină un rezultat cu valoarea de succes;

• învăţarea este logic implicată în predare pentru că aceasta are intenţia de a conduce spre învăţare prin explicare, cercetare, descoperire, căutare, deci utilizează forme ale învăţării;

• predarea şi învăţarea se manifestă ca procese coevolutive în sensul interacţiunii lor ca sisteme; balanţa complementarităţii lor evoluează de la evoluţia dirijată (preşcolar) la evoluţia personală (student, adult).

- Predarea - are funcţia de comunicare-prezentare a materie;

- Învăţarea - pune accent pe iniţiativa individului şi depăşeşte noţiunile de şcoală şi educaţie; ea este activitate, proces, produs;

- Evaluarea - se instituie ca punct final şi iniţial: • final: în raport cu o succesiune de paşi;• iniţial: în postură de feed-back pentru un nou proces didactic.

- esenţa evaluăriiesenţa evaluării este cunoaşterea efectelor prin raportare la obiective;• - evaluarea este o succesiune de operaţii de raportare la obiective prin

acţiuni de măsurare, apreciere, control şi se referă la rezultate, procese şi condiţii.

3. Condiţii şi factori de creştere a eficienţei procesului de învăţământ

Condiţiile şi factorii de creştere a eficienţei procesului de învăţare- proiectarea pedagogică, fiind o acţiune de orientare şi pregătire a activităţii

intructiv-educative, este cea dintâi condiţie de creştere a eficienţei procesului de învăţământ. În acest scop ea trebuie realizată respectând anumite etape şi operaţii integrate în programul de instruire;

- realizarea coerenţei componentelor procesului de învăţământ:• legătura strânsă dintre obiective şi conţinut determinată de tipul lecţiei,

strategia didactică necesară, formele de evaluare a rezultatelor.- gradul de organizare a activităţii instructiv-educative, concretizarea într-un

management şcolar modern, planificări şi programe bine alcătuite, respectând cerinţele pedagogice de alcătuire a programului;

- calitatea vieţii şcolare se manifestă în lecţii şi activităţi cu caracter creativ, în calitatea performanţelor obţinute de elevi, în ordine, disciplină şi curăţenie şi într-o bază didactică modernă;

- calitatea factorilor umani:• competenţele ştiinţifice, de specialitate ale profesorilor, aptitudinile lor

psihopedagogice şi metodice, conştiinţa profesională, receptivitatea faţă de nou, condiţionează creşterea eficienţei procesului de învăţământ;

• tot în această direcţie au influenţă şi calităţile intelectuale ale elevilor, frecvenţa la cursuri, pregătirea ritmică a lecţiilor, folosirea unor metode raţionale de învăţare.

Personalitatea profesorului

Calităţile şi trăsăturile de personalitate necesare profesorului sunt:

- umanism: sensibilitate faţă de problemele vieţii, tineretului;- responsabilitatea socială: profesorul să fie convins că în învăţământ se

formează toate cadrele necesare în toate sectoarele de activitate;- conştiinciozitate, simţul datoriei, seriozitate în pregătirea activităţilor didactice

şi educative, punctualitate;- sociabilitate.

Trăsături de voinţă şi de caracter:

- fermitate, hotărâre, perseverenţă, respect şi obiectivitate în aprecierea elevilor- pasiune pentru meseria de profesor şi comportament civilizat;- exigenţă echilibrată, modestă;- cultură generală ca să poată să predea interdisciplinar obiectul de

specialitate.

Stilul educaţional constituie o sinteză de calităţi, capacităţi şi componente educaţionale, manifestate în modalităţi de proiectare, organizare, desfăşurare şi evaluare a activităţilor instructivo-educative.

Tipologia stilurilor- în plan vertical:• individuale (identitatea fiacărui profesor);• grupale (profesorii cu particularităţi stilistice asemănătoare).- în plan orizontal: în funcţie de criterii ca orientarea conţinuturilor, structuri de

comunicare, procedee motivaţionale.

După eficienţa învăţării şi satisfacţie (natura motivaţiei în grup):- stil centrat pe profesor (profesorul domină, deţine integral controlul

învăţării);- stil centrat pe elev (profesorul permite elevilor să participe la deciziile privind

organizarea şi conducerea învăţării).

După structura de personalitate a profesorului:- apropiat sau distant;- metodic, sistematic sau neorganizat;- stimulativ sau rutinar.

Stilul cel mai eficient este cel optim în raport cu condiţiile date.