PROCEDURA REORGANIZĂRII JUDICIARE ŞI A FALIMENTULUI

Consideraţii preliminare Perspectiva aderării României la Uniunea Europeană şi dobândirea, în cursul anului 2004 a unui statut de economie de piaţă funcţională din partea Comisiei Europene (de fapt, o economie de piaţă ,,semifuncţională”) a declanşat un amplu proces de armonizare a legislaţiei în toate domeniile de reglementare, dar mai ales în cel economico-financiar şi juridic. Necesitatea instaurării şi menţinerii unui mediu economic ,,sănătos” a determinat orientarea cadrului normativ spre crearea de instituţii şi instituirea de proceduri menite să excizeze agenţii economici neperformanţi. În materia societăţilor comerciale, procedura prin care comercianţii neperformanţi sunt înlăturaţi estereglşementată de Legea nr. 64/1995. Potrivit Legii nr. 64/19951, republicată şi modificată, procedura reorganizării judiciare şi falimentului se aplică tuturor comercianţilor – societăţilor comerciale, persoanelor fizice care acţionează individual sau în asociaţii familiale , organizaţii cooperatiste - aflaţi în stare de insolvenţă, precum şi societăţilor agricole, ca şi oricărei alte persoane juridice de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice2. Procedura reorganizării se va aplica în mod corespunzător şi grupurilor de interes economic (G.I.E.) ca forme asociative cu personalitate juridică şi scop patrimonial, potrivit art. 218 din Legea nr. 161/2003, indiferent dacă acestea au sau nu calitatea de comerciant. Prin insolvenţă cadrul legal defineşte acea stare a patrimoniului debitorului, caracterizată prin incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile. Insolvenţa comercială nu presupune în mod necesar şi implicit ca activul patrimoniului debitorului să fie mai mic decât pasivul acestuia, condiţia esenţială de existenţă a stării de insolvenţă fiind imposibilitatea debitorului de a-şi plăti datoriile. Procedura , pur comercială prin natura ei, are de regulă caracter colectiv, concursual, general şi unitar, având drept scop – declarat tot de către legiuitor – acoperirea integrală sau parţială a pasivului, fie prin reorganizarea comerciantului (implicit a activităţii acestuia) sau prin lichidarea unor bunuri din patrimoniul său până la stingerea pasivului, fie prin declararea falimentului. Starea de insolvenţă a debitorului trebuie să rezulte exclusiv din imposibilitatea de plată a datoriilor. Nu va putea fi considerată stare de insolvenţă şi, pe cale de consecinţă, nu se vor aplica regulile care guvernează procedura reorganizării judiciare şi falimentului împrejurarea în care debitorul refuză, justificat sau nu, să onoreze debitele rezultate din raporturi contractuale sau obligaţii bugetare. Procedura reorganizării judiciare şi falimentului este o procedură contencioasă, în care instanţa judecătorească, prin judecătorul sindic, exercită atribuţii de decizie şi control. Alături de instanţa de judecată şi de judecătorul sindic mai participă la aplicarea procedurii administratorului sau lichidatorului, adunarea creditorilor, comitetul creditorilor şi comitetul asociaţilor sau acţionarilor. Competenţa materială în aplicarea procedurii prevăzute de Legea nr.64/1995, republicată şi modificată, revine tribunalului ca instanţă de fond şi Curţii de Apel ca instanţă de recurs. Competenţa teritorială revine instanţei de la sediul debitorului. Judecătorul-sindic va fi numit de către preşedintele instanţei care aplică procedura reorganizării judiciare şi falimentului dintre judecătorii desemnaţi ca judecători sindici în temeiul

1 ? Legea nr.64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului a fost republicată în M.Of. nr.1066/17.11.2004. 2 ? Prevederea ,,oricărei alte persoane juridice de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice” a fost introdusă prin Legea nr.249/2005.

1

art.47 din Legea nr.304/20043 privind organizarea judiciară, republicată şi va exercita atribuţiile prevăzute în art.11 din Legea nr.64/1995.Principalele atribuţii ce-i revin judecătorului-sindic, potrivit legii, sunt: a) darea hotărârii de deschidere a procedurii; b) judecarea contestaţiei debitorului împotriva cererii introductive a creditorilor pentru începerea procedurii; c) desemnarea administratorului sau a lichidatorului, stabilirea atribuţiilor acestora, controlul asupra activităţii lor şi, dacă este cazul, înlocuirea lor. Desemnarea are caracter provizoriu până la prima adunare a creditorilor, care poate decide menţinerea sau schimbarea administratorului ori a lichidatorului numit de judecătorul sindic. Pentru desemnarea provizorie, judecătorul sindic ţine cont de eventuale cereri ale creditorilor petenţi şi poate respinge aceste cereri numai motivat4; d) judecarea cererilor de a se ridica debitorului dreptul de a-şi mai conduce activitatea; e) judecarea acţiunilor introduse de administrator sau de lichidator pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii; f) judecarea contestaţiilor debitorului ori ale creditorilor împotriva măsurilor luate de administrator sau de lichidator; g) confirmarea planului de reorganizare sau, după caz, de lichidare, după votarea lui de către creditori; h) hotărârea de a se continua activitatea debitorului, în caz de reorganizare; i) soluţionarea obiecţiilor la rapoartele administratorului sau lichidatorului5; j) autentificarea actelor juridice încheiate de lichidator, pentru a căror validitate este necesară forma autentică; k) darea hotărârii de închidere a procedurii. Administratorul este practicianul în reorganizare şi lichidare desemnat de judecătorul sindic prin sentinţa de deschidere a procedurii sau angajat de creditorii ce deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor, care va exercita competenţele prevăzute de lege, în vederea instrumentării procedurii de reorganizare judiciară a debitorului aflat în stare de insolvenţă. Dacă administratorul a fost desemnat de către judecătorul sindic prin hotărârea de deschidere a procedurii, iar creditorii au hotărât în adunarea creditorilor angajarea unui administrator, atunci judecătorul sindic va dispune prin încheiere numirea administratorului angajat de către creditori şi încetarea atribuţiilor administratorului desemnat iniţial. Indiferent dacă administratorul va fi desemnat de judecătorul sindic sau dacă va fi angajat de către creditori, acesta va trebui să îndeplinească – cumulativ – următoarele condiţii: - să fie contabil autorizat, expert contabil, licenţiat în studii economice sau în drept ori inginer şi să aibă cel puţin 5 ani de activitate practică – economică sau juridică. - să îndeplinească cerinţele prevăzute de lege pentru a avea calitatea de findator, administrator, director, cenzor sau reprezentant al unei societăţi comerciale, potrivit art. 6 alin. (2) şi art. 138 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată. - înainte de desemnarea sa administratorul trebuie să facă dovada că este asigurat pentru răspundere profesională, prin subscrierea unei poliţe de asigurare valabile care să acopere eventualele prejudicii cauzate în îndeplinirea atribuţiilor sale. Riscul asigurat trebuie să reprezinte consecinţa activităţii administratorului pe perioada exercitării calităţii sale. 3 ? Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost republicată în M.Of. nr. 827/13.09.2005. Art.47 din actuala numerotare a Legii nr.304/2004 îi corespunde art.50 din numerotarea iniţială a Legii nr.304/2004, publicată în M.Of. nr.576/29.06.2004. 4 ? Prevederea a fost modificată prin Legea nr.249/2005 (M.Of. nr. 678/22.07.2005). 5 ? Prevederea a fost modificată prin Legea nr.249/2005 (M.Of. nr. 678/22.07.2005).

2

- este membru al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Restructurare şi Lichidare.Principalele atribuţii ale administratorului, potrivit art.24 din Legea nr.64/1995 sunt: a) examinarea activităţii debitorului în raport cu situaţia de fapt şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, precum şi asupra posibilităţii reale de reorganizare efectivă a activităţii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea şi supunerea acelui raport judecătorului-sindic într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăşi 60 de zile de la desemnarea administratorului; b) întocmirea actelor prevăzute la art. 33 alin. (1), în cazul în care debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia respectivă înăuntrul termenelor legale, precum şi verificarea, corectarea şi completarea informaţiilor cuprinse în actele respective, când acestea au fost prezentate de debitor; c) elaborarea planului de reorganizare a activităţii debitorului, în funcţie de cuprinsul raportului menţionat la lit. a) şi în condiţiile şi termenele prevăzute la art. 91; d) supravegherea operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului; e) conducerea integrală, respectiv în parte, a activităţii debitorului, cu precizarea expresă, în acest caz, a atribuţiilor sale şi a condiţiilor de efectuare a plăţilor din contul averii debitorului; f) stabilirea datelor şedinţelor adunării creditorilor; g) introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor garanţii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor; h) aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru conservarea lor; i) sesizarea de urgenţă a judecătorului-sindic în cazul în care constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative; j) menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de debitor; k) verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea; l) urmărirea încasării creanţelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii; m) cu condiţia confirmării de către judecătorul-sindic, încheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor, renunţarea la garanţii reale; n) sesizarea judecătorului-sindic în legătură cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta; o) orice alte atribuţii stabilite prin încheiere de către judecătorul-sindic, cu excepţia celor prevăzute de lege în competenţa exclusivă a acestuia. Lichidatorul este practicianul în reorganizare şi lichidare – persoana fizică sau juridică – atestat potrivit legii, căruia îi revine sarcina de a aduce la îndeplinire lichidarea debitorului aflat în stare de insolvenţă. Poate avea calitatea de lichidator persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: - să fie contabil autorizat, expert contabil, licenţiat în studii economice sau în drept ori inginer şi să aibă cel puţin 5 ani de activitate practică – economică sau juridică. - să îndeplinească cerinţele prevăzute de lege pentru a avea calitatea de findator, administrator, director, cenzor sau reprezentant al unei societăţi comerciale, potrivit art. 6 alin. (2) şi art. 138 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată. - este membru al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Restructurare şi Lichidare. - înainte de desemnarea sa administratorul trebuie să facă dovada că este asigurat pentru răspundere profesională, prin subscrierea unei poliţe de asigurare valabile care să acopere eventualele

3

prejudicii cauzate în îndeplinirea atribuţiilor sale. Riscul asigurat trebuie să reprezinte consecinţa activităţii administratorului pe perioada exercitării calităţii sale. Atribuţiile lichidatorului, potrivit art.29 din Legea nr.64/1995 sunt: a) examinarea activităţii debitorului în raport cu situaţia de fapt şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, şi supunerea acelui raport judecătorului-sindic într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăşi 60 de zile de la desemnarea lichidatorului, dacă un raport cu acest obiect nu fusese întocmit anterior de administrator; b) conducerea activităţii debitorului; c) introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor garanţii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor; d) aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru conservarea lor; e) menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de debitor; f) verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea; g) urmărirea încasării creanţelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani efectuat de acesta înaintea deschiderii procedurii; h) primirea plăţilor pe seama debitorului şi consemnarea lor în contul averii debitorului; i) vânzarea bunurilor din averea debitorului în conformitate cu prevederile prezentei legi; j) încheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor, renunţarea la garanţii reale sub condiţia confirmării de către judecătorul-sindic; k) sesizarea judecătorului-sindic cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta; l) orice alte atribuţii stabilite prin încheiere de către judecătorul-sindic. Atât activităţile deadministrare, cât şi cele de lichidare se pot exercita atât individual, fie într-o formă organizatorică profesională. – societăţile comerciale profesionale de administrare judiciară şi/sau de lichidare. Aceste societăţi profesionale se constituie şi funcţionează potrivit O.G.79/1999, aprobată prin Legea nr.505/2002, cu îndeplinirea următoarelor condiţii: a) să aibă ca unic obiect de activitate desfăşurarea activităţii de reorganizare şi/sau lichidare, putând cuprinde şi acordarea de consultanţă economico-financiară; b) majoritatea acţionarilor sau acţionarilor să fie practicieni în reorganizare şi lichidare şi să deţină majoritatea capitalului social; c) administratorul sau consiliul de administraţie al societăţii comerciale profesionale să fie ales dintre acţionarii sau asociaţii practicieni în reorganizare şi lichidare; d) acţiunile să fie nominative şi orice alt asociat sau acţionar să fie admis în societate cu acordul adunării generale. Societatea comercială profesională deadministrare şi/sau de lichidare poate angaja practicieni în reorganizare şi lichidare în calitate de salariaţi. Societatea comercială profesională şi angajaţii săi nu pot îndeplini concomitent activităţile specifice profesiei pentru clienţi cu interese contrare. Procedura reorganizării judiciare

A. Etape comune procedurii de reorganizare judiciară şi procedurii falimentului 1. Sesizarea instanţei o poate face debitorul, creditorii debitorului, camera de comerţ şi industrie teritorială sau asociaţiile cooperatiste. Cererea va fi adresată preşedintelui tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul debitorul şi va cuprinde datele de identificare ale celui/celor care solicită deschiderea procedurii, precum şi data de la care subzistă starea de insolvenţă sau dacă apariţia stării

4

de insolvenţă este iminentă. Titularii dreptului de sesizare a instanţei pot solicita fie deschiderea procedurii de reorganizare, fie deschiderea procedurii falimentului. Potrivit Legii nr.64/1995, debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să solicite tribunalului aplicarea procedurii în termen de 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă. De asemenea, debitorul se poate adresa instanţei competente şi în situaţia în care apariţia stării de insolvenţă este iminentă. Introducerea prematură, cu rea-credinţă sau tardivă a unei cereri de deschidere a procedurii atrage răspunderea patrimonială pentru prejudiciul cauzat de debitorul-persoană fizică sau reprezentanţii statutari ai debitorului-persoană juridică prin introducerea unei cereri în cpndiţiile arătate. Cererea debitorului trebuie să fie însoţită deactele prevăzute de art.33 din Legea nr.64/1995: a) bilanţul şi copii de pe registrele contabile curente; b) o listă completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile şi băncile prin care debitorul îşi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din registrele de publicitate; c) o listă a numelor şi a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora: certe sau sub condiţie, lichide sau nelichide, scadente sau nescadente, necontestate sau contestate, arătându-se suma, cauza şi drepturile de preferinţă; d) o listă cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 de zile anterioare formulării cererii introductive; e) contul de profit şi pierderi pe anul anterior depunerii cererii; f) o listă a membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaţilor cu răspundere nelimitată, pentru societăţile în nume colectiv şi cele în comandită; g) o declaraţie prin care debitorul îşi arată intenţia de intrare în faliment sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activităţii sau prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale; dacă această declaraţie nu va fi depusă până la expirarea termenului stabilit la alin. 2 (10 zile), se prezumă că debitorul este de acord cu începerea falimentului; h) o declaraţie pe propria răspundere sau un certificat de la registrul societăţilor agricole ori, după caz, oficiul registrului comerţului în a cărui rază teritorială se află domiciliul profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive. Deschiderea procedurii de reorganizare sau a falimentului va putea fi cerută de creditori în următoarele condiţii: a) să existe o creanţă certă, lichidă şi exigibilă; b) creanţa să aibă un cuantum superior valorii însumate a şase salarii medii pe economie, în cazul în care creanţa izvorăşte din raporturi de muncă sau raporturi obligaţionale civile sau echivalentul în lei a sumei de 3.000 euro în cazul celorlalte categorii de creanţe; în cazul unui creditor care deţine creanţe din ambele categorii, cuantumul total al creanţelor trebuie să fie superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulării cererii introductive; c) debitorul să fi încetat plăţile mai mult de 30 zile, împrejurare datorată exclusiv stării de insolvenţă.

2. Desemnarea judecătorului sindic

Primind cererea de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară sau a procedurii falimentului, preşedintele tribunalului va desemna judecătorul-sindic în condiţiile Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară.

5

3. Hotărârea de deschidere a procedurii Judecătorul-sindic se va pronunţa asupra cererii de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară, respectiv a procedurii falimentului prin sentinţă. În funcţie de titularul care solicită deschiderea procedurii, judecătorul-sindic se va pronunţa imediat sau va dispune efectuarea unor acte premergătoare. Dacă cererea este formulată de către debitor, care invocă starea de insovenţă existentă sau iminentă, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă de deschidere a procedurii, pe care o va notifica creditorilor din lista pe care debitorul a ataşat-o cererii sale potrivit art.33 din Legea nr.64/1995 republicată. Creditorii debitorului pot depune opoziţie împotriva deschiderii procedurii. Legea (art.38 alin.1) nu prevede termenul în care trebuie formulată opoziţia, ci doar faptul că, în cazul în care creditorii se opun deschiderii procedurii în termen de 15 zile de la publicarea notificării, judecătorul-sindic va ţine, în termen de 10 zile, o şedinţă la care vor fi citaţi debitorul şi creditorii care se opun deschiderii procedurii, în urma căreia va soluţiona, deodată, printr-o sentinţă, toate opoziţiile. Dacă cererea introductivă este formulată de creditori, judecătorul-sindic, mai înainte de a se pronunţa asupra cererii, o va comunica debitorului şi va dispune şi afişarea acesteia la uşa instanţei. Creditorii pot solicita deschiderea procedurii numai pentru starea de insolvenţă existentă a debitorului, nu şi pentru cea iminentă. De la data comunicării cererii de deschidere a procedurii, debitorul are la dispoziţie în termen de 5 zile în care poate contesta starea de insolvenţă invocată împotriva sa. Contestaţia formulată de debitor va fi soluţionată de judecătorul-sindic prin sentinţă, dată cu citarea părţilor. La cererea debitorului şi pentru motive temeinice, judecătorul-sindic va putea obliga pe creditorii care au introdus cererea de deschidere a procedurii să consemneze la o unitate bancară o cauţiune de cel mult 30% din valoarea creanţelor. Cauţiunea se va consemna în termen de 30 de zile de la data la care a fost dispusă măsura de către judecătorul-sindic. Nedepunerea cauţiunii atrage respingerea cererii introductive. Dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul se află în stare de insolvenţă, va respinge contestaţia acestuia, va admite cererea introductivă, va dispune deschiderea procedurii prin sentinţă şi restituirea cauţiunii celor care au consemnat-o. Dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul nu se află în stare de insolvenţă, va admite contestaţia acestuia, va pronunţa o sentinţă de respingere a cererii introductive şi poate dispune folosirea cauţiunii pentru acoperirea eventualelor daune suferite de debitor. Dacă debitorul nu contestă starea de insolvenţă în termenul legal, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă de deschidere a procedurii. Sentinţa prin care judecătorul-sindic dispune deschiderea procedurii va fi comunicată şi adunării generale a asociaţilor/acţionarilor. Judecătorul-sindic va desemna administratorul sau lichidatorul debitorului aflat în stare de insolvenţă, stabilindu-i şi remuneraţia, care să exercite atribuţiile prevăzute de lege până la şedinţa adunării creditorilor, care pot angaja un administrator sau lichidator.De asemenea, judecătorul-sindic va putea numi un comitet al asociaţilor/acţionarilor format din 3-7 membri care au dreptul să verifice situaţia debitorului, toate actele efectuate de administrator/lichidator, să facă propuneri, să acorde consultanţă, fără a participa însă la luarea deciziilor. Ulterior numirii comitetului asociaţilor/acţionarilor sau dacă acesta nu a fost numit de către judecătorul-sindic, adunarea generală poate alege comitetul. În cazul în care comitetul a fost numit de către judecătorul-sindic, comitetul ales de adunarea generală va înlocui comitetul desemnat anterior. Efectele deschiderii procedurii sunt: - suspendarea tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia situaţiei în care creditorul este titularul unei creanţe garantate cu ipotecă, gaj sau altă garanţie reală mobiliară ori drept de retenţie şi atunci când valoarea

6

obiectului garanţiei este pe deplin acoperită de valoarea totală a creanţelor şi părţilor de creanţe garantate cu acel obiect sau există riscul pieirii, diminuării valorii obiectului garanţiei sau existenţei unui pericol real ca aceasta să sufere o diminuare apreciabilă ori diminuării valorii părţii garantate dintr-o creanţă cu rang inferior, ca urmare a acumulării dobânzilor, majorărilor şi penalităţilor de orice fel la o creanţă garantată cu rang superior;6

- suspendarea termenelor de prescripţie, care vor reîncepe să curgă după 30 de zile de la data încheierii procedurii; - indisponibilizarea părţilor sociale sau a acţiunilor pe care le deţin administratorii societăţilor comerciale la debitorii aflaţi în stare de insolvenţă; părţile sociale sau acţiunile vor putea fi totuşi înstrăinate, dar numai cu încuviinţarea judecătorului-sindic; - suspendarea curgerii dobânzilor şi penalităţilor; - ridicarea dreptului debitorului de a-şi administra averea, afară numai dacă acesta nu şi-a declarat intenţia de reorganizare; dreptul de administrare va putea fi ridicat debitorului chiar dacă şi-a declarat intenţia de reorganizare la cererea creditorilor, a comitetului creditorilor ori a reprezentantului membrilor sau, după caz, al asociaţilor/acţionarilor, dacă o asemenea cerere este justificată de pierderile continue în patrimoniul debitorului sau de lipsa probabilităţii de realizare a unui plan raţional de activitate; - după rămânerea irevocabilă a hotărârii de deschidere a procedurii, toate actele şi corespondenţa emise de debitor, administrator sau lichidator vor cuprinde, în mod obligatoriu şi cu caractere vizibile, în limbile română, engleză şi franceză, menţiunea "în insolvenţă"; - După intrarea în reorganizare judiciară sau faliment, actele şi corespondenţa vor purta menţiunea "în reorganizare judiciară" sau, după caz "în faliment". 4. Notificarea creditorilor

După deschiderea procedurii, judecătorul-sindic va dispune notificarea creditorilor din lista ataşată de debitor cererii sale introductive, debitorul şi oficiul registrului comerţului unde acesta este înmatriculat, în vederea efectuării menţiunii. Dacă cererea introductivă a fost formulată de creditori, debitorul va fi obligat să depună lista creditorilor în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii, în caz contrar judecătorul-sindic putând să desemneze un expert, pe cheltuiala debitorului, care să întocmească lista pe baza registrelor comerciale şi a evidenţelor contabile. Notificarea va fi trimisă de către administrator creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 33 sau art. 39 ori, după caz, întocmită în condiţiile art. 40, debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. Notificarea va cuprinde: a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la hotărârea de deschidere a procedurii, pronunţată ca urmare a cererii formulate de debitor, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, care nu va depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora; b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului, care va fi de maximum 60 de zile de la deschiderea procedurii, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă; c) termenul de verificare a creanţelor, întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar al creanţelor, care nu va depăşi 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. b);

6 ? Potrivit art.42 şi 43 alin.(1) din Legea nr.64/1995, republicată.

7

d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor, care nu va depăşi 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. c); e) locul, data şi ora primei şedinţe a adunării creditorilor. Termenul de convocare a adunării creditorilor este de 10 zile de la expirarea termenului pentru înregistrarea creanţelor. Pentru motive temeinice, judecătorul-sindic va putea să prelungească termenele, în condiţiile prevăzute de art.76 din Legea nr.64/1995, republicată. Notificarea va fi publicată, pe cheltuiala debitorului, într-un ziar de largă circulaţie.

5. Înregistrarea creanţelor

Creditorii debitorului aflat în stare de insolvenţă îşi vor înregistra creanţele printr-o cerere de admitere, în termenul legal de 60 de zile de la data deschiderii procedurii, potrivit art.76 alin.1 lit.b) din Legea nr.64/1995. În mod excepţional şi pentru motive temeinice judecătorul-sindic va putea să prelungească termenul de înregistrare a creanţelor cu cel mult 30 de zile.7 Cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administrator conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, ca şi titularii de acţiuni la purtător vor depune cererea de admitere a creanţelor chiar dacă sunt nescadente la data deschiderii procedurii ori pot fi valorificate împotriva debitorului numai după executarea unui codebitor principal.8 Cererea de admitere a creanţelor va cuprinde numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorată, temeiul creanţei, precum şi menţiuni cu privire la eventualele drepturi de preferinţă sau garanţii. La cerere se vor anexa documentele justificative ale creanţei şi ale actelor de constituire de garanţii. Potrivit art.76 alin.1 lit. c) din Legea nr.64/1995 creanţele vor fi supuse verificării în termen de 30 de zile de laexpirarea termenului prevăzut de lege pentru înregistrarea creanţelor. Pentru motive temeinice, judecătorul-sindic va putea să prelungească acest termen cu cel mult 15 zile.9

6. Întocmirea tabelului creanţelor

După verificarea creanţelor, administratorul va întocmi un tabel preliminar, cuprinzând toate creanţele existente asupra averii debitorului, cu menţionarea rangului acestora şi a modului de garantare. Tabelul preliminar va fi afişat la sediul tribunalului investit să instrumenteze procedura şi va fi comunicat debitorului. Tabelul va fi comunicat şi creditorilor ale căror creanţe au fost înscrise parţial în tabel. Împotriva creanţelor înscrise în tabelul preliminar, debitorul, creditorii şi orice altă persoană interesată pot formula contestaţii la tribunal, cu cel puţin 10 zile înainte de termenul prevăzut pentru definitivarea tabelului de creanţe (cel mult 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru verificarea creanţelor şi întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar, conform art.76 alin.1 lit.d din Legea nr.64/1995). Contestaţiile vor fi soluţionate de către judecătorul-sindic toate deodată, printr-o singură sentinţă. Tabelul creanţelor, definitivat prin soluţionarea contestaţiilor, va fi înregistrat şi afişat de îndată la tribunal.

7 ? Potrivit art.76 alin.(3) din Legea nr.64/1995, republicată.8 ? Potrivit art.78 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.64/1995, republicată. 9 Potrivit art.76 alin.(3) din Legea nr.64/1995, republicată.

9

8

Potrivit legii, numai titularii creanţelor înscrise în tabelul definitiv au dreptul să participe la votul asupra planului de reorganizare, la adunarea creditorilor şi la distribuirea sumelor obţinute prin vânzarea averii debitorului în caz de faliment. 7. Şedinţa adunării creditorilor

La locul, dataşi ora stipulate în notificare, creditorii se vor întruni în şedinţă, la care vor participa şi debitorul şi comitetul asociaţilor/acţionarilor. Adunarea creditorilor va putea alege un comitet al creditorilor care să le reprezinte interesele în procedura de reorganizare sau faliment. Dacă între creditorii debitorului aflat în stare de insolvenţă se află şi titulari de creanţe bugetare este obligatorie desemnarea, în comitetul creditorilor, a câte unui reprezentant al titularilor de creanţe bugetare, pentru a se realiza o protecţie sporită a intereselor acestora. De asemenea adunarea creditorilor va putea hotărî angajarea unui administrator sau lichidator, în condiţiile legii, caz în care administratorul sau lichidatorul angajat de către adunarea creditorilor îl va înlocui pe cel desemnat de către judecătorul-sindic. Dacă adunarea creditorilor nu hotărăşte angajarea unui administrator sau lichidator şi nu a fost desemnat prin hotărârea de deschidere a procedurii, judecătorul-sindic în aceeaşi zi va desemna administratorul sau lichidatorul, stabilindu-i şi remuneraţia.

8. Redactarea raportului de către administrator sau lichidator

După cesedesemnează administratorul sau lichidatorul, în termen de 30 de zile acesta va cerceta registrele şi actele contabile ale debitorului şi va întocmi un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor careau dus lastarea de insolvenţă. Dacă din cercetările sale administratorul sau lichidatorul constată că există persoane cărora li se poate imputa starea de insolvenţă a debitorului, numele acestora şi toate datele de identificare vor fi menţinute în cuprinsul raportului. Raportul va fi înaintat judecătorului-sindic şi constituie un mijloc important de orientare în dispunerea de măsuri în cadrul procedurii de reorganizare judiciară, respectiv de faliment.

9. Etape specifice procedurii de reorganizare judiciară

Planul de reorganizare sau de lichidare a unor bunuri din patrimoniul debitorului reprezintă cadrul de desfăşurare a procedurii de reorganizare judiciară, propus, aprobat şi executat potrivit legii. Conform dispoziţiilor legale, pot propune un plan de reorganizare: a) debitorul; b) administratorul; c) comitetul creditorilor, reprezentantul membrilor sau, după caz, al asociaţilor/acţionarilor. Debitorul va putea să formuleze un plan de reorganizare o dată cu cererea sa introductivă sau ulterior formulării acesteia (de către debitor sau de către ceilalţi titulari ai dreptului la acţiune), dar nu mai târziu de data afişării tabelului definitiv al creanţelor. O condiţie esenţială pentru ca debitorul să poată formula un asemenea plan este aceea ca debitorul să-şi fi declarat intenţia de reorganizare în cererea introductivă. De asemenea, debitorul trebuie să nu fi suferit condamnări definitive pentru infracţiunile prevăzute de art.91 alin.4 din lege: bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă, abuz de încredere, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, infracţiuni de fals ori infracţiuni prevăzute de legea concurenţei. Administratorul va putea formula planul de reorganizare în cel mult 30 de zile de la data afişării tabelului definitiv al creanţelor.

9

Planul de reorganizare va cuprinde: - categoriile de creanţe care nu sunt defavorizate; - tratamentul categoriilor de creanţe defavorizate; - dacă şi în ce măsură debitorul, membrii grupului de interes economic, asociaţii din societăţile în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi din societăţile în comandită vor fi descărcaţi de răspundere; - ce despăgubiri urmează a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creanţe, în comparaţie cu valoarea estimativă ce ar putea fi primită prin distribuire în caz de faliment; valoarea estimativă se va calcula la data propunerii planului; - măsurile de punere în aplicare a planului, în condiţiile art.92 alin.5 din Legea nr.64/1995; - durata deaplicare a planului de redresare. Planul de reorganizare este supus confirmării judecătorului-sindic. El va fi publicat în Monitorul Oficial şi în două ziare, de largă circulaţie, precum şi aprobării participanţilor la desfăşurarea procedurii, iar durata sa de aplicare nu poate depăşi 3 ani de la data confirmării. Dacă vor fi propuse mai multe planuri de reorganizare, care îndeplinesc condiţiile cerute de lege pentru a fi confirmate de către judecătorul-sindic, acesta va confirma planul debitorului. Dacă debitorul nu a propus un plan sau planul debitorului nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, judecătorul-sindic va confirma planul care este acceptat de cele mai multe categorii defavorizate. Dacă nici un plan nu este confirmat şi termenul pentru propunerea unui plan a expirat, judecătorul-sindic va dispune începerea de îndată a procedurii falimentului. Confirmarea unui plan de reorganizare echivalează cu reorganizarea şi continuarea activităţii debitorului în conformitate cu prevederile planului confirmat. Reorganizarea se face conform planului confirmat de judecătorul-sindic. Dacă debitorul nu se conformează planului sau înregistrează pierderi, creditorii sau administratorul pot solicita judecătorului-sindic să dispună declanşarea procedurii falimentului. Închiderea procedurii de reorganizare se va face prin pronunţarea unei sentinţe de către Judecătorul-sindic, în urma îndeplinirii tuturor obligaţiilor de plată asumate în planul de reorganizare confirmat.

C. Etape specifice procedurii falimentului Declararea stării de faliment se face de către judecătorul-sindic prin sentinţă în situaţia în care declanşarea procedurii falimentului este solicitată prin cererea introductivă sau prin încheiere, dacă: - debitorul şi-a declarat intenţia dea intra în faliment ori nu şi-a declarat intenţia de reorganizare şi nici unul dintre celelalte subiecte îndreptăţite nu a propus un plan de reorganizare sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat; - debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus deacesta nu a fost acceptat şi confirmat, iar nici unul dintre celelalte subiecte îndreptăţite nu a propus un plan de reorganizare sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat; - obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite, în condiţiile stipulate prin planul confirmat, sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării aduce pierderi averii sale. Efectele deschiderii procedurii falimentului. În afara efectelor arătate la secţiunea ,,Etape comune procedurii de reorganizare judiciară şi procedurii falimentului”, deschiderea procedurii falimentului mai produce şi următoarele efecte:

10

a) atribuţiile administratorului vor fi preluate de către lichidatorul desemnat în condiţiile legii; poate fi lichidator şi administratorul desemnat anterior; b) notificarea în cazul procedurii falimentului va cuprinde termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creanţelor (nu mai mult de 45 de zile de la data intrării în faliment), termenul de definitivare a tabelului suplimentar al creanţelor şi de întocmire a tabelului definitiv consolidat (nu mai mult de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut pentru definitivarea tabelului suplimentar); c) luarea unor măsuri asiguratorii cu privire la bunurile debitorului sigilarea şi inventarierea lor; nu sunt supuse procedurii de inventariere: - bunurile asupra cărora există un risc de deteriorare sau pierdere de valoare; - registrele contabile; - titlurile de valoare scadente sau care urmează a devenit scadente în scurt timp, precum şi acţiunile ori alte titluri de participare ale debitorului; - numerarul pe care lichidatorul îl va depune la bancă în contul averii debitorului. Lichidarea averii debitorului constă în transformarea activului patrimonial într-o sumă de bani ca va fi distribuită creditorilor în ordinea stabilită de lege, pentru acoperirea pasivului. Lichidarea se face de către lichidator, sub controlul judecătorului-sindic. Procesul de lichidare va începe imediat după afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor. Bunurile ce urmează a fi vândute în vederea lichidării vor fi evaluate de lichidator, singur sau cu ajutorul unui expert contabil. Vânzarea bunurilor va putea fi făcută prin negociere directă sau prin licitaţie publică, individual sau în bloc – ca ansamblu funcţional. Judecătorul-sindic va decide dacă bunurile vor fi vândute individual sau în bloc, prin încheiere, la propunerea lichidatorului şi cu aprobareaadunării creditorilor.

Întocmirea raportului final După ce bunurile au fost lichidate, lichidatorul vaîntocmi un raport final, pe care îl va înainta judecătorului-sindic împreună cu un bilanţ. Raportul final şi bilanţul vor fi comunicate debitorului şi creditorilor şi vor fi afişate la uşa tribunalului. Primind raportul final, judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de 30 de zile de la afişare. Creditorii pot formula obiecţiuni laraportul final cu cel puţin 5 zile înainte de data convocării adunării creditorilor. Obiecţiunile creditorilor vor fi soluţionate de judecătorul-sindic prin încheiere, dispunând totodată aprobarea raportului final sau modificarea acestuia, după caz. Distribuirea sumelor realizate în urma lichidării se va face potrivit unui plan întocmit de lichidator, înregistrat şi afişat la tribunal. Creditorii pot formula obiecţiuni la planul de distribuire în termen de 10 zile de la afişare. Obiecţiunile creditorilor vor fi soluţionate de judecătorul-sindic prin sentinţă, toate deodată. Din acest moment planul dedistribuire a sumelor sedefinitivează şi poate începe plata creanţelor. Distribuirea sumelor obţinute în urma lichidării se face diferenţiat, după criteriul modului degarantare a creanţei. Potrivit art.120 din Legea nr.64/1995, sumele obţinute prin vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie, de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine: - taxele judiciare, taxele de timbru şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata retribuţiilor persoanelor angajate de acesta, în condiţiile legii;

11

- creanţele garantate. Potrivit art.122 din Legea nr.64/1995, dacă creanţele nu sunt garantate în condiţiile art.108, acestea vor fi plătite în următoarea ordine: - taxele judiciare, taxele de timbru şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata retribuţiilor persoanelor angajate de acesta, în condiţiile legii; - creanţele reprezentând creditele, cu dobânzile şi cheltuielile aferente, acordate de instituţii de credit după deschiderea procedurii, precum şi creanţele rezultând din continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii; - creanţele izvorâte din raporturi de muncă, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii; - creanţele bugetare; - creanţele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi în baza unor obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă; - creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul-sindic pentru întreţinerea debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică; - creanţele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile şi dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum şi din chirii; - alte creanţe chirografare; - creditele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acţionar deţinând cel puţin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor, ori, după caz, de către un membru al grupului de interes economic; - creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit. Închiderea procedurii falimentului se va face prin sentinţă pronunţată de judecătorul-sindic, după ce a aprobat raportul final al lichidatorului şi sumele de bani obţinute din vânzarea bunurilor debitorului au fost distribuite potrivit art.120 şi 122 din Legea nr.64/1995. Fondurile rămase nedistribuite şi nereclamate vor fi depuse la bancă la dispoziţia debitorului. Sentinţa va fi notificată creditorilor, asociaţilor/acţionarilor, direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului unde este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii sau pentru radierea comerciantului, dacă judecătorul-sindic a dispus aceastămăsură prin sentinţă. În cursul procedurii instituite deLegea nr.64/1995, debitorul are la dispoziţie două instituţii juridice prin care poate suspenda sau amâna executarea hotărârii de declanşare a acestora. Acestea sunt MORATORIUL şi CONCORDATUL. Moratoriul este instituţia juridică prin care este suspendată executarea hotărârii de declanşare a procedurii falimentului, la cererea debitorului. Pentru obţinerea moratoriului, debitorul trebuie să demonstreze în faţa tribunalului că este solvabil şi că faptele ce s-au produs nu îi sunt imputabile. Moratoriul poatefi instituit decătre judecătorul-sindic pe o perioadă de cel mult 6 luni, cu consultarea prealabilă a adunării creditorilor. Concordatul este denumirea purtată de înţelegerea survenită între debitor şi adunarea creditorilor, în virtutea căreia debitorul se obligă să îşi achite datoriile la termenele şi în condiţiile pe care le-a stabilit cu masa credală. Dacă concordatul a fost omologat de tribunal, starea de faliment încetează, masa credală este desfiinţată, iar debitorul poate fi urmărit, în mod individual, în limita sumelor convenite prin concordatul respectiv. Răspunderi şi sancţiuni

12

Toate cheltuielile aferente procedurii reorganizării procedurii reorganizării judiciare şi falimentului – remuneraţia administratorului, lichidatorului şi a persoanelor angajate de aceştia în condiţiile legii, taxele judiciare, cheltuielile făcute cu conservarea averii debitorului şi cheltuielile făcute pentru buna desfăşurare a procedurii – vor fi suportate integral din averea debitorului supus procedurii şi plătite cu preferinţă, înaintea tuturor celorlalte creanţe, indiferent de modul de garantare al acestora.10

Judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a datoriilor să fie acoperite de către membrii organelor de conducere a debitorului persoană juridică, care prin fapta lor au generat starea de insolvabilitate a debitorului. Această prevedere legală este o aplicare a principiului reparării prejudiciului cauzat, urmând practic regulile răspunderii civile delictuale. În măsura în care faptele persoanelor din conducerea debitorului constituie infracţiuni, acestea vor avea evident şi o răspundere penală, care se cumulează celei civile.11

În situaţia în care din cuprinsul raportului preliminar redactat de administrator sau lichidator rezultă că starea de insolvenţă a debitorului a fost provocată de membrii organelor de conducere a debitorului – administratori, directori, cenzori - , judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului să fie suportat de către aceştia, în condiţiile art.137 din Legea nr.64/1995 şi potrivit principiilor răspunderii patrimoniale. Astfel, aceştia vor răspunde dacă: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăţi; d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit, în mod fictiv, pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi; g) în luna precedentă încetării plăţilor au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori. Sumele obţinute prin mijloacele arătate anterior vor fi recuperate de la cei care le-au obţinut şi vor intra în averea debitorului şi vor fi folosite pentru plata creanţelor. Recuperarea sumelor nu înlătură răspunderea penală potrivit legii penale sau a dispoziţiilor din legi extrapenale pentru faptele care constituie infracţiuni. Legea nr.64/1995, republicată şi modificată enumeră ca infracţiuni specifice bancruta frauduloasă, gestiunea frauduloasă şi delapidarea. Constituie infracţiune de bancrută frauduloasă şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani, conform art.282 din Legea nr,31/1990, republicată fapta persoanei care: a) falsifică, sustrage sau distruge evidenţele societăţii ori ascunde o parte din activul societăţii, înfăţişează datorii inexistente sau prezintă în registrul societăţii, în alt act ori în situaţiile financiare sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind săvârşită în vederea diminuării aparente a valorii activelor;

10 ? Jenică Drăgan, Dreptul comerţului internaţional, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005, p. 58-77. 11 ? Grigore Florescu, Drept comercial român I, ediţia a II-a revăzută, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005, p. 268.

13

b) înstrăinează, în frauda creditorilor, în caz de faliment al unei societăţi, o parte însemnată din active. Constituie infracţiunea de gestiune frauduloasă pricinuirea de pagube unei persoane, cu rea-credinţă, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri. Infracţiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută la art.258 alin. 1 din noul Cod penal12, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani, atunci când este săvârşită de administratorul ori lichidatorul averii debitorului, precum şi de către orice reprezentant sau prepus al acesteia. Infracţiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută la art.258 alin. 2 din noul Cod penal, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani, atunci când este săvârşită de administratorul ori lichidatorul averii debitorului, precum şi de către orice reprezentant sau prepus al acestuia, cu scopul de a dobândi un folos material, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. Conform art.80 alin. 3 din noul Cod penal, pentru faptele prevăzute în art.258, persoana juridică se sancţionează cu amendă cuprinsă între 10 milioane şi 5 miliarde lei. Constituie infracţiunea de delapidare, conform art.314 alin.1 şi se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 12 ani. Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public sau un funcţionar în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează. În cazul în care delapidarea a avut consecinţe deosebit de grave, potrivit art.314 alin. 2, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Conform art.35 alin. 1 din noul Cod penal, tentativa la crima prevăzută în art.314 alin. 2 se pedepseşte. Reabilitarea comerciantului. Efectele falimentului pot fi înlăturate, după plata tuturor creanţelor, de către comerciantul debitor, printr-o procedură specială. Dacă se face însă vinovat de bancrută frauduloasă, comerciantul falit nu beneficiază de reabilitarea la care ar fi putut aspira dacă ar fi fost vorba de o bancrută simplă.

Aspecte juridice referitoare la raporturile comerciale internaţionale privind insolvenţa Prin elaborarea şi adoptarea Legii nr.637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat în domeniul insolvenţei, intrată în vigoare la data de 1 iulie 2003, au apărut norme conflictuale noi. Ele sunt rezultatul multiplicării, fără precedent, a raporturilor comerciale internaţionale (sub toate formele pe care le îmbracă acestea), a implementării capitalurilor străine în economia noastră şi, nu în ultimul rând, a tendinţelor manifestate pe plan mondial şi regional pentru armonizarea reglementărilor juridice privind insolvenţa transfrontalieră. Legea nr.637/2002 este inspirată din Legea Model privind Insolvenţa Transfrontalieră adoptată de către Comisia Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comerţului Internaţional (UNCITRAL) în 1997, precum şi din Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr.1346/2000 cu privire la procedurile de insolvenţă în vigoare la 31.05.2000. Dispoziţiile Legii nr.637/2002 nu au abrogat pe cele ale Legii nr.105/1992, stipulându-se, în mod expres, că prevederile sale se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu dispoziţiile Legii nr.105/1992. De asemenea, prin Legea nr.187/2003 privind competenţa de jurisdicţie, recunoaşterea şi executarea în România a hotărârilor în materie civilă şi comercială pronunţate în statele membre ale Uniunii Europene, ţara noastră a transpus în dreptul său naţional prevederile Regulamentului Comunităţii Europene nr.44/2001, privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială. Menţionăm, în ceea ce priveşte ultimele două acte 12 ? Conform art.512 din noul Cod penal (Legea nr.301/2004, publicată în M.Of. nr.575/29.06.2004), astfel cum a fost modificat prin art. I din O.U.G. nr.58/2005 (publicată în M.Of. nr. 552/28.06.2005), acesta va intra în vigoare la data de 1 septembrie 2006, nu la data de 29 iunie 2005, aşa cum a fost prevăzut iniţial în art.512 din noul Cod penal.

14

normative arătate, că, deşi exclud falimentul, concordatul şi alte proceduri cu caracter similar de la aplicarea prevederilor lor, unele dintre dispoziţiile Legii nr.187/2003 se completează cu cele întâlnite în Titlul II al Legii nr.637/2002. Conflictul de competenţă jurisdicţională în lumina dispoziţiilor Legii nr.637/2002 Mai înainte de a prezenta reglementarea conflictului de competenţă jurisdicţională în rapoturile comerciale internaţionale, în ceea ce priveşte insolvenţa, se impun unele precizări. În Dreptul internaţional privat, insolvenţa (falimentul) este definit ca totalitatea procedurilor colective cuprinse în sistemele juridice ale fiecărui stat care are ca obiect reorganizarea activităţilor insolventului sau lichidarea bunurilor sale pentru îndestularea creditorilor. Într-o altă definiţie, falimentul este considerat a fi ,,procedurile fondate pe starea de încetare de plăţi, de insolvabilitate sau pierderea credibilităţii debitorului, implicând o intervenţie a autorităţii judiciare şi conducând la o lichidare obligatorie şi colectivă a bunurilor sale sau cel puţin la un control al acestei activităţi”(Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene – CJCE din 22-02.1979, aff.133/78). În situaţia în care insolventul are, pe lângă sediul său principal, sedii secundare sau bunuri proprii pe teritoriul altor state (ceea ce arată prezenţa elementul de extraneitate) sau incidente mai multe sisteme naţionale de drept, printr-o pluralitate de proceduri judiciare aplicabile în cauza respectivă, dar şi a principiului universal al aplicării, în vederea soluţionării, a lex fori, adică a legii instanţei sesizate în această privinţă. Prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr.637/2002 se completează prevederile art.150 pct.7 din Legea nr.105/1992, potrivit căruia instanţele române erau îndrituite să judece falimentul sau oricare procedură judiciară, în legătură cu încetarea plăţilor în cazul unei societăţi comerciale străine cu sediul pe teritoriul statului nostru (actor sequitur forum rei). Acestei competenţe teritoriale absolute i se adaugă o competenţă teritorială relativă, în situaţia în care o societate comercială străină îşi are un sediu secundar în România, reglementată pe norme dispozitive. Acest faliment declarat în ipoteza unui sediu secundar produce efecte juridice doar cu privire la bunurile insolventului care se găsesc pe teritoriul ţării noastre, iar falimentul se poate declara chiar dacă în statul unde debitorul aflat în stare de insolvenţă îşi are sediul principal s-a mai declarat un faliment. Politica judiciară a Uniunii Europene în materia falimentului consacră un sistem procedural dualist, şi anume: a. o procedură principală, a cărei competenţă jurisdicţională incumbă tribunalului locului unde insolventul îşi are centrul intereselor principale şi b. o procedură locală, a cărei competenţă revine tribunalului locului unde debitorul are un sediu secundar ori bunuri. Astfel, în Dreptul comunitar procedura principală este completată prin procedura locală, în timp ceaceasta din urmă, bazată pe patricularizare, se aşează pe orbita procedurii principale într-o operaţiune de coordonare prin armonizare legislativă, al cărei substrat este lesne de înţeles. Criteriul de competenţă principal Legea nr.637/2002 consacră, prin Titlul II, procedura principală aplicabilă insolvenţei deschisă în statul în care debitorul îşi are centrul intereselor sale principale. În conformitate cu acest principiu, toate bunurile insolventului, oriunde s-ar găsi acestea, vor fi luate în administrare judiciară â, valorificate şi lichidate, în vederea îndestulării creditorilor, în cadrul amintitei proceduri principale. Prin prisma art.3 lit.d) din Legea nr.637/2002, centrul principal al intereselor debitorului este, după caz, următorul: -sediul principal al persoanei juridice;

15

-domiciliul profesional al persoanei fizice, care exercită o activitate economică sau o profesiune independentă; -domiciliul persoanei fizice care nu exercită o activitate economică sau o profesiune independentă. După cum reiese din enumerarea efectuată, în Dreptul comunitar criteriul principalelor interese ale debitorului poate fi aplicat şi în ceea ce priveşte persoana fizică ce nu are calitatea de comerciant, ceea ce, în raport cu legislaţia noastră în materia reorganizării judiciare şi a falimentului nu sepoate lua în discuţie, deocamdată. Stabilirea centrului principalelor interese ale debitorului nu prezintă doar un interes doctrinar, ci unul de ordin practic, având în vedere că în materia la care facem referire trebuie stabilită.13

13 ? Jenică Drăgan, op. cit., p. 77-82.

16