Drept Administrativ II – Procedura Contenciosului Administrativ – Anul II Miercurea Ciuc – Barti Zoltan

Procedura contenciosului administrativ

Procedura contenciosului administrativ cuprinde două faze: procedura prealabilă sesizării instanţei competente şi procedura în faţa instanţei de contencios administrativ.

Procedura prealabilă

Înainte de a se adresa tribunalului, reclamantul are obligaţia de a folosi recursul administrativ graţios, solicitând autorităţii administrative care a emis actul administrativ sau care a respins expres sau tacit pretenţia sa juridică.

Procedura prealabilă are în vedere dispoziţiile art. 5 din legea nr. 29/1990, potrivit cărora înainte de a cere tribunalului anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se considera vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ autorităţii emitente, care este obligată să rezolve reclamaţia în termen de 30 de zile de la aceasta. Aceeaşi condiţie se cere şi în cazurile în care autorităţile administrative au refuzat să rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege şi faptul de a nu răspunde petiţionarului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii respective, dacă prin lege nu se prevede un alt termen, mai mic sau mai mare. De subliniat este faptul că procedura stabilită este concepută pentru a oferi celui interesat mijloace legale mai variate, mai rapide şi mai puţin costisitoare pentru apărarea unui drept recunoscut de lege, nicidecum pentru a-i limita accesul la justiţie. În cazul în care cel care se considera vătămat nu este mulţumit de soluţia dată reclamaţiei sale, el poate sesiza tribunalul în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei. Dacă cel care se considera vătămat în dreptul său s-a adresat cu reclamaţie şi autorităţii administrative ierarhic superioare celei care a emis actul, termenul de 30 de zile, se calculează de la comunicarea de către acea autoritate a soluţiei date reclamaţiei. Sesizarea tribunalului se va putea face şi în cazul în care autoritatea administrativă emitentă sau autoritatea ierarhic superioară nu rezolvă reclamaţia în termenul de 30 de zile.

În toate cazurile, introducerea cererii la tribunal nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere. De subliniat este faptul că procedura prealabilă are caracter obligatoriu, adică instanţa de contencios administrativ va putea să respingă acţiunea ca fiind prematur introdusă, dacă reclamantul nu a sesizat, mai întâi autoritatea administrativă emitentă sau care trebuia să emită actul. De aceea, alături de alţi autori, considerăm că procedura administrativă prealabilă este inutilă de vreme ce aceasta nu creează pentru serviciul public administrativ care a emis actul respectiv nici o obligaţie juridică, iar pentru reclamant nici o garanţie juridică. De altfel, în baza principiului revocabilităţii actului administrativ, serviciul public administrativ care a emis actul poate oricând să-l retracteze sau modifice.

Pagina | 1

Drept Administrativ II – Procedura Contenciosului Administrativ – Anul II Miercurea Ciuc – Barti Zoltan

De la această regulă a obligativităţii recurgerii la procedura prealabilă există şi unele excepţii prevăzute de Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001 a administraţiei publice locale. Astfel art. 57 alin. (3) prevede că hotărârea Guvernului de dizolvare a consiliului local poate fi atacată de oricare dintre consilieri la instanţa de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I. În acest caz procedura prealabilă prevăzută de lege nu se mai efectuează, iar introducerea acţiunii suspendă executarea măsurii de dizolvare.

Art. 58 alin. (3) prevede că ordinul prefectului de dizolvare a consiliului local în cazul în care acesta nu se întruneşte 6 luni consecutiv, poate fi atacat de consilierii interesaţi la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare sau de la luarea la cunoştinţă. Nici în acest caz procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar introducerea acţiunii suspendă executarea măsurii de dizolvare (alin. 4).

De asemenea, art. 72 alin.(3) şi (4) prevede că ordinul prefectului de încetare a mandatului primarului poate fi atacat de primar la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare, iar alin. (5) că instanţa de judecată este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile, în acest caz procedura prealabilă nemaifiind obligatorie.Procedura administrativă prealabilă era prevăzută în acelaşi mod şi de Legea nr. 1/1967 şi are aplicaţiune şi în contenciosul altor ţări, ca de pildă Austria. Această procedură prezintă avantajul rezolvării mai rapide şi necostisitoare a litigiului juridic, dând posibilitatea reclamantului să-şi apere dreptul său invocând orice motive, nu numai pe cele de legalitate ci şi pe cele de oportunitate, iar administraţiei îi dă posibilitatea să-şi reconsidere activitatea, lichidând litigiul juridic prin rezolvarea favorabilă a problemei respective.

Procedura în fața instanței de contencios administrative

După îndeplinirea procedurii de control administrativ în termenele arătate, se poate formula acţiunea în justiţie în termen de cel mult un an de la emiterea actului administrativ. Legea nr. 1/1967 prevedea un termen şi mai scurt şi anume de 9 luni. Legea contenciosului administrativ din 1925 nu prevedea nici un termen, arătând că aceste acţiuni pot fi intentate oricând. Fiind pusă la îndemâna celui vătămat în dreptul său, acţiunea în justiţie s-ar cuveni să poată fi folosită de reclamant atunci când are interesul să o facă.

Procedura în faţa instanţei de contencios administrativ începe cu introducerea acţiunii în contencios administrativ. Pentru aceasta însă, trebuie avute în vedere şi prevederile aliniatului ultim al art. 5, potrivit cărora ”în toate cazurile, introducerea cererii la tribunal nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului

Pagina | 2

Drept Administrativ II – Procedura Contenciosului Administrativ – Anul II Miercurea Ciuc – Barti Zoltan

administrativ a cărui anulare se cere.”, termenul de un an fiind în opinia noastră un termen de decădere, după expirarea căruia nu se mai poate cere anularea unui act administrativ ilegal şi nici obligarea unei autorităţi administrative de a-i rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege. Acţiunea în contencios administrativ se introduce la tribunalul judeţean sau al municipiului Bucureşti, în circumscripţia căruia domiciliază reclamantul. Deci la judecată, ca pârât, administraţia este chemată la instanţa de domiciliu a reclamantului. Acţiunea în contencios administrativ trebuie să cuprindă elementele de identificare a părţilor /numele şi prenumele sau denumirea reclamantului şi a pârâtului, domiciliul /sediul în cazul persoanelor juridice, obiectul cererii acestora - anularea unui act, obligarea la rezolvarea unei cereri şi plata de despăgubiri, iar la acţiune se vor anexa: actul administrativ a cărei anulare se cere; refuzul /răspunsul negativ al autorităţii administrative de a rezolva o cerere referitoare la un drept, iar în cazul în care nu a primit acest refuz se va anexa o copie a cererii, pe care a adresat-o autorităţii administrative, şi dovada daunelor materiale cauzat prin actul emis, ori prin refuzul rezolvării cererii. În sprijinul acţiunii sale reclamantul are obligaţia de a depune actul pe care îl atacă sau după caz, răspunsul autorităţii administrative prin care i se comunică refuzul pretenţiei sale juridice.

În cazul în care n-a primit nici un refuz la cerere, va depune la dosar copia cererii certificată cu originalul (art. 8). În cazul în care reclamantul nu are actul administrativ sau acest act a fost dat în formă orală se pune problema dacă aceste acţiuni se pot deschide numai împotriva actelor administrative scrise sau şi a celor orale. Actele administrative, după cum se ştie, din punct de vedere al formei, pot fi scrise, orale şi implicite. În formularea pe care o face legea nr. 29/1990 am văzut existenţa actului administrativ în varianta sa scrisă şi cea implicită. Se pune problema deci, dacă acţiunea în contencios administrativ este admisă şi în cazul formei orale de act administrativ. Considerăm că legiuitorul menţinând posibilitatea folosirii acţiunii în contencios administrativ împotriva actelor administrative prin care se încalcă drepturile persoanelor fizice şi juridice, nu a făcut nici o diferenţă privitoare la forma în care se manifestă voinţa juridică pe care o cuprind aceste acte. Prin urmare prevederea art. 8 referitoare la copia după actul administrativ pe care trebuie să o depună reclamantul la introducerea acţiunii este de ordin procedural şi se referă numai la actele administrative scrise. Aceasta nu înseamnă că nu se poate formula acţiunea în contencios administrativ şi împotriva actelor administrative verbale. În cazul acestor acte verbale ca şi atunci când reclamantul nu are actul administrativ pe care îl contestă, instanţa este competentă să ceară administraţiei pârâte să-i comunice de urgenţă actul atacat împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei, între care şi referirea la modalitatea orală a existenţei actului administrativ contestat. În acelaşi mod procedează instanţa de judecată, potrivit art. 10 al Legii nr. 29/1990 şi în cazul refuzului nejustificat de rezolvare a cererii privitoare la un drept pe care reclamantul îl are potrivit legii. Îndeplinirea acestei cereri a instanţei de judecată este asigurată prin prevederea legii contenciosului administrativ după care, conducătorul autorităţii administrative pârâte va fi obligat să plătească statului, cu titlu de amendă, o sumă de bani pentru fiecare zi de întârziere

Pagina | 3

Drept Administrativ II – Procedura Contenciosului Administrativ – Anul II Miercurea Ciuc – Barti Zoltan

nejustificată a trimiterii documentelor cerute (art. 10 alin. final). Acţiunea în contencios administrativ poate fi formulată şi împotriva funcţionarului autorităţii pârâte, care a elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul rezolvării cererii, atunci când se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat sau pentru întârziere, persoana respectivă putând a fi obligată la plată solidar cu autoritatea administrativă. La cererea funcţionarului, poate fi chemat în garanţie superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris să semneze actul administrativ contestat în justiţie. Acţiunea în contencios administrativ se timbrează ca şi acţiunile cu caracter patrimonial sau nepatrimonial, după caz, în conformitate cu prevederile Legii nr. 146 din 24 iulie 1997 privind taxele judiciare de timbru. De regulă, introducerea acţiunii nu suspendă executarea actului administrativ contestat. Totuşi, instanţa pentru a preveni producerea unor pagube iminente, poate dispune, dacă reclamantul cere, suspendarea executării actului administrativ, până la soluţionarea acţiunii. Cererea de suspendare se soluţionează de urgenţă, iar hotărârea pronunţată este executorie de drept.

De asemenea, şi aici intervine necesară menţionarea dispoziţiilor art. 57 alin. (3) şi art. 58 alin. (4) din Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001 a administraţiei publice locale, cu titlu de excepţie. Astfel art. 57 alin. (3) prevede că hotărârea Guvernului de dizolvare a consiliului local poate fi atacată de oricare dintre consilieri la instanţa de contencios administrativ, iar introducerea acţiunii suspendă executarea măsurii de dizolvare.

Art. 58 alin. (3) prevede că ordinul prefectului de dizolvare a consiliului local poate fi atacat de consilierii interesaţi la instanţa de contencios administrativ, iar introducerea acţiunii suspendă executarea măsurii de dizolvare (alin. 4)).

După primirea acţiunii, instanţa va dispune citarea părţilor şi va putea cere autorităţii administrative al cărei act este atacat să-i comunice de urgenţă acel act, împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea litigiului. Dacă autoritatea administrativă nu trimite, în termenul stabilit de instanţă, lucrările cerute, conducătorul acesteia va fi obligat să plătească statului cu titlu de amendă o sumă de bani pentru fiecare zi de întârziere nejustificată. La termenul fixat şi comunicat părţilor prin citaţiile transmise, instanţa judecă, de urgenţă, acţiunea în şedinţă publică, în complet stabilit de lege.

Soluţionând acţiunea, instanţa competentă poate să anuleze,  în tot sau în parte, actul administrativ, a cărui anulare s-a cerut prin acţiune; să oblige autoritatea administrativă să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris; să hotărască asupra daunelor materiale şi morale cerute. În art. 11 alin. (1) se precizează că instanţa, soluţionând acţiunea, poate, după caz, să anuleze, în total sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea administrativă să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt  înscris. Instanţa este competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii. În cazul admiterii cererii, instanţa va hotărî şi asupra daunelor materiale şi morale cerute. După cum ştim, operaţiunile administrative nu produc prin ele însele efecte juridice, dar s-a acordat

Pagina | 4

Drept Administrativ II – Procedura Contenciosului Administrativ – Anul II Miercurea Ciuc – Barti Zoltan

acest drept avându-se în vedere că legalitatea acestora face parte integrantă din legalitatea actelor administrative de autoritate, astfel încât, dacă actele pregătitoare sunt legale, atunci şi actul administrativ adoptat sau emis, în baza lor, va fi legal şi invers. După cum am mai arătat, atunci când reclamantul a cerut numai anularea actului administrativ, fără a cere prin aceeaşi acţiune şi despăgubiri, întrucât întinderea pagubei nu-i era cunoscută la data judecării acţiunii în anulare, el are dreptul la o acţiune separată. În această situaţie, în tăcerea legii, considerăm că reclamantul se poate adresa fie aceleiaşi instanţe de contencios administrativ care a soluţionat acţiunea în anulare, fie instanţei de drept comun, aceasta din urmă neputând-şi declina competenţa în favoarea primei instanţe.

În afara acestor prevederi speciale cuprinse în Legea nr. 29/1990, este de reţinut că tuturor acestor cauze li se aplică şi regulile cuprinse în Codul de procedură civilă.

Bibliografie

Legea Nr. 29/1990 Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001 a administraţiei publice locale

Pagina | 5