Prezentare ingeri

109
Parintele Cleopa despre Arhangheli Cela ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc (Psalm 103, 5) Iubiti credinciosi, Biserica lui Hristos dreptmaritoare praznuieste, odata pe an, pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil impreuna cu soborul tuturor ingerilor. Prin cuvantul “arhanghel” intelegem “mai mare peste ingeri” sau “cel dintai dintre ingeri”. Iar “inger” inseamna “vestitor”, pentru ca ingerii vestesc pe pamant si fac cunoscuta oamenilor voia lui Dumnezeu. Ingerii sunt “duhuri slujitoare” cum spune proorocul David: Cela ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc (Psalm 103, 5). Ei au fost creati de Dumnezeu mai inainte de om si de lumea vazuta, dar nu prin cuvant, ci numai cat a gindit, Dumnezeu i-a si creat. Ingerii sunt impartiti, dupa Sfintii Parinti, in noua cete si fiecare ceata are o anumita misiune de implinit in cer si pe pamant. Ingerii sunt duhuri, adica au trupuri nemateriale, nemuritoare sau, cum spune Sfintul Apostol Pavel, au “trupuri ceresti” adica trupuri ingeresti, care sunt deosebite de cele pamantesti si sufletesti ale oamenilor, care sunt muritoare. Scopul principal pentru care au fost creati ingerii, care formeaza lumea nevazuta, este pentru a-L slavi neincetat pe Dumnezeu. Apoi pentru a implini intru toate voia Lui, pentru a face cunoscuta oamenilor voia lui Dumnezeu si pentru a ajuta pe oameni sa implineasca poruncile Lui. Au fost cazuri atat in Legea Veche, cit si in legea Darului, cand oamenii au facut din ingeri idoli si ii adorau, adica se inchinau lor ca lui Dumnezeu (IV Regi 17, 16). Biserica din inceput a combatut acest eres, invatand ca ingerii nu sint creatorii lumii, ci sint duhuri create de Dumnezeu pentru a implini voia Lui. Sfintii Parinti au fixat, insa, o zi de cinstire inchinata Sfintilor Ingeri si Arhangheli pentru ca ei ne ajuta sa cunoastem voia Domnului si s-o putem implini. Aceasta zi este astazi 8 noiembrie, pentru ca numarul 8 este simbolul vietii vesnice; iar noiembrie este a noua luna de la creatie, care s-a savirsit in luna martie, ca un simbol al celor noua cete ingeresti. Dintre toti Sfintii Parinti cel mai bine vorbeste despre ingeri Sfintul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfintului Apostol Pavel. El spune ca ingerii se impart in noua cete, fiecare avand numele si misiunea sa. Cetele ingeresti sint impartite in trei ierarhii sau grupe si anume: ierarhia cea mai de sus, aproape de Preasfinta Treime, este formata din Serafimi, Heruvimi si Tronuri. Ei stau in jurul tronului lui Dumnezeu inconjurati in vapaie de foc si fac cunoscuta voia Lui

description

despre ingeri

Transcript of Prezentare ingeri

Page 1: Prezentare ingeri

Parintele Cleopa despre Arhangheli

Cela ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc (Psalm 103, 5)

Iubiti credinciosi,

Biserica lui Hristos dreptmaritoare praznuieste, odata pe an, pe Sfintii Arhangheli Mihail si

Gavriil impreuna cu soborul tuturor ingerilor. Prin cuvantul “arhanghel” intelegem “mai mare

peste ingeri” sau “cel dintai dintre ingeri”. Iar “inger” inseamna “vestitor”, pentru ca

ingerii vestesc pe pamant si fac cunoscuta oamenilor voia lui Dumnezeu. Ingerii sunt

“duhuri slujitoare” cum spune proorocul David: Cela ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe

slugile Tale para de foc (Psalm 103, 5). Ei au fost creati de Dumnezeu mai inainte de om

si de lumea vazuta, dar nu prin cuvant, ci numai cat a gindit, Dumnezeu i-a si creat.

Ingerii sunt impartiti, dupa Sfintii Parinti, in noua cete si fiecare ceata are o anumita misiune de

implinit in cer si pe pamant. Ingerii sunt duhuri, adica au trupuri nemateriale, nemuritoare sau,

cum spune Sfintul Apostol Pavel, au “trupuri ceresti” adica trupuri ingeresti, care sunt deosebite

de cele pamantesti si sufletesti ale oamenilor, care sunt muritoare. Scopul principal pentru care

au fost creati ingerii, care formeaza lumea nevazuta, este pentru a-L slavi neincetat pe

Dumnezeu. Apoi pentru a implini intru toate voia Lui, pentru a face cunoscuta oamenilor voia lui

Dumnezeu si pentru a ajuta pe oameni sa implineasca poruncile Lui.

Au fost cazuri atat in Legea Veche, cit si in legea Darului, cand oamenii au facut din ingeri idoli

si ii adorau, adica se inchinau lor ca lui Dumnezeu (IV Regi 17, 16). Biserica din inceput a

combatut acest eres, invatand ca ingerii nu sint creatorii lumii, ci sint duhuri create de

Dumnezeu pentru a implini voia Lui.

Sfintii Parinti au fixat, insa, o zi de cinstire inchinata Sfintilor Ingeri si Arhangheli pentru ca ei ne

ajuta sa cunoastem voia Domnului si s-o putem implini. Aceasta zi este astazi 8 noiembrie,

pentru ca numarul 8 este simbolul vietii vesnice; iar noiembrie este a noua luna de la creatie,

care s-a savirsit in luna martie, ca un simbol al celor noua cete ingeresti.

Dintre toti Sfintii Parinti cel mai bine vorbeste despre ingeri Sfintul Dionisie Areopagitul,

ucenicul Sfintului Apostol Pavel. El spune ca ingerii se impart in noua cete, fiecare avand

numele si misiunea sa. Cetele ingeresti sint impartite in trei ierarhii sau grupe si anume: ierarhia

cea mai de sus, aproape de Preasfinta Treime, este formata din Serafimi, Heruvimi si Tronuri.

Ei stau in jurul tronului lui Dumnezeu inconjurati in vapaie de foc si fac cunoscuta voia Lui

Page 2: Prezentare ingeri

ingerilor de mai jos. Ierarhia din mijloc este formata din Domnii, Puteri si Stapinii, cum ii

numeste si Sfintul Apostol Pavel, vasul cel ales al lui Hristos. Ei domnesc peste ingerii de mai

jos si stapinesc puterile iadului si intreg universul. Ierarhia cea mai de jos este formata din

Incepatorii, Arhanghelii si Ingeri. Acestia sint cei mai aproape de oameni, carora le fac

cunoscuta voia lui Dumnezeu si-i ajuta sa scape de cursele si atacurile ingerilor rai, adica de

ispitele si amagirile diavolilor.

Marele Prooroc Isaia spune ca serafimii stau imprejurul Lui, avand cate sase aripi (Isaia 6, 2). Ei

sunt in chipul focului, precum spune proorocul David: Cela ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe

slugile Tale para de foc (Psalm 103, 5). Serafimii aprind pe oameni, cu focul dumnezeiestii

dragoste, precum si numele lor ii arata, ca in limba evreiasca “Serafim” se talmaceste “cel ce

aprinde” sau “incalzeste”.

Dupa Serafimi, stau inaintea lui Dumnezeu inteleptii Heruvimi, cei cu ochi multi, care, mai mult

decit alte cete de mai jos, stralucesc neincetat cu lumina intelegerii si a cunostintei de

Dumnezeu. Heruvimii fiind luminati in tainele lui Dumnezeu, ale cunostintei adincului si

intelepciunii divine, lumineaza si pe altii; caci insusi numele de “Heruvim”, in aceeasi limba

evreiasca, se tilcuieste “multa intelegere” sau “revarsare de intelepciune”. Prin Heruvimi se

revarsa intelepciunea cea de sus si se da ochilor sufletesti luminare spre cunostinta lui

Dumnezeu.

Ceata a treia numita a Tronurilor sta inaintea celui ce sade pe scaun inalt si preainaltat (Isaia 6,

1). Se numesc asa caci pe dinsii, ca pe niste scaune intelegatoare, se odihneste Dumnezeu

ganditor, precum scrie Sfintul Maxim Marturisitorul; adica nu cu fiinta, ci cu slujirea si cu darul.

In ierarhia din mijloc, prima ceata se numeste ceata Domniilor, pentru ca domnesc peste ceilalti

ingeri care sint sub dinsii. Ei “fiind liberi si lepadind toata temerea de rob, de bunavoie si cu

bucurie slujesc neincetat Domnului”. Ei revarsa oamenilor, care sunt pusi de Dumnezeu ca

stapinitori, puterea stapinirii cu buna intelegere si a iconomiei celei intelepte, ca sa domneasca

bine si cu dreptate peste tarile incredintate lor. Acesti ingeri ajuta pe oameni sa-si stapineasca

simtirile si sa-si smereasca patimile cele fara de randuiala, supunind pe trup duhului.

Ceata Puterilor ceresti, implineste fara odihna voia cea tare si puternica a Domnului Savaot,

stapaneste planetele si stelele universului; da oamenilor puterea proorociei si darul facerii de

minuni si ii ajuta pe crestini sa rabde cu tarie necazurile vietii si sa pazeasca poruncile lui

Hristos.

Ceata Stapiniilor, se numeste asa pentru ca acesti ingeri au mare stapinire peste diavoli. Ei

risipesc stapinirea lor si izbavesc pe oameni sa nu cada in ispitele cele cumplite care ii duc la

moarte si la osinda iadului.

In ierarhia cea mai de jos prima ceata este a Incepatoriilor. Se numesc asa pentru ca ei

stapinesc pe ingerii care sunt sub ascultarea lor, facandu-le cunoscuta voia lui Dumnezeu. Ei au

Page 3: Prezentare ingeri

misiunea de a indrepta toata lumea; ei pazesc tarile, tronurile celor ce conduc; ei pazesc

hotarele neamurilor, orasele, cetatile, satele, limbile, bisericile si pastorii de suflete. Ei ii ajuta pe

cei ce conduc popoare si Biserici sa faca voia lui Dumnezeu si sa nu asupreasca pe cei de sub

ascultarea lor.

Arhanghelii au misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari ale lui Dumnezeu, de a

descoperi proorociile cele inalte ale ingerilor si prin ei oamenilor. Sfintul Grigorie Dialogul zice

despre Arhangheli: “Acestia sint cei care inmultesc sfinta credinta intre oameni luminind inaintea

lor cu lumina Sfintei Evanghelii, descoperindu-le tainele credintei celei drepte”.

Ultima ceata si mai apropiata de oameni este ceata Ingerilor. Acestia vestesc oamenilor tainele

lui Dumnezeu si vointele Lui cele mai mici chiar, povatuindu-i sa traiasca in dragoste, in fapte

bune si cu dreptate, implinind intru toate voia Domnului. Ingerii sunt rinduiti sa pazeasca pe

fiecare credincios, caci de la botez, fiecare crestin are un inger pazitor. Pe cei buni ingerii ii

ajuta sa nu cada, iar pe cei cazuti ii ridica, prin pocainta si spovedanie si niciodata nu ne lasa pe

noi, desi uneori gresim. Ingerii sint gata sa ne ajute intotdeauna numai sa voim si sa cerem

ajutorul lui Dumnezeu.

Iubiti credinciosi,

Pina aici am vorbit mai pe larg despre ingeri, impartirea lor, insusirile si chemarea lor, dar

intrucit ceata Sfintilor Arhangheli s-a aratat slujitoarea celor mai mari dumnezeiesti taine, care

au inlesnit mintuirea neamului omenesc prin intruparea Fiului lui Dumnezeu, vom vorbi in

continuare numai despre Sfintii Arhangheli, a caror pomenire o avem astazi.

Sfintii Arhangheli sunt in numar de sapte, care stau inaintea tronului slavei lui Dumnezeu, dupa

cum spune insusi Sfintul Ioan Evanghelistul: Ioan, celor sapte Biserici care sunt in Asia … si de

la cele sapte Duhuri care stau inaintea Scaunului Lui (Apocalipsa 1, 4). Si acestia sint: Mihail,

Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil si Varahiil. Fiecare arhanghel are o anumita misiune divina de

indeplinit.

Mihail, ce se tilcuieste “puterea lui Dumnezeu”, este voievodul ostilor ceresti si cel dintii din

ceata Sfintilor Arhangheli. El poarta sabie de foc si are slujba de a pazi legea lui Dumnezeu si

de a birui puterea vrajmasilor. Cind Lucifer a gresit in cer si au inceput a cadea multime de

ingeri, atunci toate puterile ceresti tulburindu-se, a stat Arhanghelul Mihail in mijloc si a strigat:

Sa luam aminte! Din clipa aceea a incetat caderea ingerilor, caci toti luind aminte de glasul lui si

la greseala ingerilor rai, au cazut inaintea slavei lui Dumnezeu, preamarind numele Lui. Tot

Mihail s-a certat cu diavolul in pustiul Arabiei pentru trupul lui Moise, zicind: Certe-te pe tine

Domnul! (Iuda 1, 9). De asemenea, el a insotit pe poporul ales din Egipt in pamantul

fadaduintei. El a adus cele zece pedepse peste poporul cel impietrit al lui Faraon. El s-a aratat

pazitor ostilor lui Isus Navi, caruia i-a zis: Eu sint Voievodul ostilor Domnului si acum am venit

(Iosua 5, 14).

Page 4: Prezentare ingeri

El a stins cuptorul celor trei tineri din Babilon. El a pazit pe Daniil cu viata, in groapa cu lei. El a

adus foc si pedeapsa peste cetatile cele desfranate, Sodoma si Gomora. El a dat biruinta lui

Ghedeon in lupta. El a scos viu pe Lot din Sodoma. El a facut multe minuni, precum cea din

Colose, minunea din Minastirea Dochiarul (Sfintul Munte) etc. Iar la sfirsitul veacului, tot el,

impreuna cu ceata arhanghelilor, va suna din trimbita, va scula pe cei morti si va aduna toate

limbile la judecata, dupa marturia Sfintului Apostol Pavel care zice: Ca Insusi Domnul, intru

porunca, cu glasul Arhanghelului si intru trimbita lui Dumnezeu, se va pogori din cer (I

Tesaloniceni 4, 16).

Gavriil, ce se tilcuieste “barbat-Dumnezeu”, este arhanghelul bunelor vestiri de bucurie, care are

misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari dumnezeiesti. El nu mai poarta sabie de foc, ci

crin de neintinata bucurie. El este foarte dulce la vedere si plin de dumnezeiasca blindete.

Pentru aceasta a si fost ales si trimis de Dumnezeu la Fecioara din Nazaret sa-i vesteasca taina

cea mare a intruparii Domnului. Tot el a adus vestea zamislirii Maicii Domnului dumnezeiestilor

ei parinti Ioachim si Ana. El a vestit in templu Sfintului Zaharia ca sotia lui va naste la batrinete

pe Sfintul Ioan Botezatorul. El a dus vestea cea buna Anei, mama proorocului Samuil.

Sfintul Arhanghel Gavriil a dus la cer rugaciunea Fecioarei Maria cind petrecea in templu. El i se

arata adesea si-i descoperea taine negraite. Ii aducea hrana ingereasca la Sfinta Sfintelor. El a

auzit cel dintii despre taina intruparii lui Hristos, mai inainte decit toti ingerii. El a rostit cel dintii

numele Preadulcelui Iisus. El a pus nume Sfintului Ioan Botezatorul. El a vestit pastorilor ca in

Betleem s-a nascut Mesia. El a cintat cel dintii Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamint

pace, intre oameni bunavoire! (Luca 2, 14). El a invatat pe pastori sa cinte. El a descoperit

magilor taina intruparii. El a linistit pe Iosif cind voia sa lase pe Fecioara Maria. El i-a poruncit sa

fuga in Egipt cu Pruncul si iarasi sa se intoarca in Nazaret.

Sfintul Gavriil ocroteste pe fecioare, acopera pe mame, pazeste pe prunci, duce rugaciunile cele

fierbinti la Dumnezeu si aduce inapoi implinirea cererilor. El slujeste tainelor celor mari si ajuta

la inmultirea si mintuirea neamului omenesc.

Rafail, al treilea arhanghel, este tamaduitor al neputintelor omenesti.

Uriil este luminator al celor intunecati.

Salatiil este rugator fierbinte pentru neamul omenesc.

Gudiil este slavitor al lui Dumnezeu si intaritor al celor ce se nevoiesc la fapte bune.

Varahiil, ultimul arhanghel, este aducator de binecuvantare dumnezeiasca pe pamint.

Dintre toti Sfintii ingeri, cei mai mari binefacatori ai oamenilor s-au aratat Sfintii Arhangheli

Mihail si Gavriil, din care pricina se si pomenesc astazi cu alese praznuiri si cantari de lauda,

dimpreuna cu toate cetele ingeresti. Se cuvine deci si noua pacatosilor, ce suntem paziti de

ingeri, sa ne adunam la sfintele biserici si sa laudam astazi soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si

Gavriil, cerind ajutorul lor.

Page 5: Prezentare ingeri

Sa nu uitam ca Sfintii Arhangheli sunt cei dintii ingeri mijlocitori intre Dumnezeu si noi oamenii.

Ei au grija si mila de crestini si-i ajuta pe calea mintuirii mai mult decit ceilalti ingeri. Sfintul

Mihail este protectorul direct al calugarilor, al armatelor crestine, al voievozilor, care purtau cu ei

pe campul de lupta icoana Marelui Arhanghel. Sfintul Gavriil este, mai ales, protectorul

fecioarelor crestine, al familiei crestine, protectorul mamelor care nasc copii, ca si protectorul

copiilor si al calugaritelor iubitoare de feciorie si iubitoare de Hristos.

In tara noastra cultul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil este foarte raspindit. Numeroase sunt

bisericile cu hramul Sfintilor Arhangheli, numerosi sunt si credinciosii români care le poarta

numele. In multe case se vede icoana Sfintilor Arhangheli si nu putini din bunii nostri crestini

citesc acatistul lor. Parintii nostri aveau mare evlavie si pentru ingerii pazitori pe care-i primeau

de la botez si se ingrijeau cu mare atentie sa nu faca vreun pacat ca sa nu alunge de la ei pe

ingerii buni.

Inaintasii nostri iubeau rugaciunea, milostenia si Biserica, stiind ca ingerii pazitori ne numara si

ne scriu pasii nostri spre biserica, spre rugaciune, spre cel sarac si spre tot lucrul sfint si placut

lui Dumnezeu.

Iubiti credinciosi,

Bun lucru este a lauda pe ingeri, precum si ei fara odihna lauda pe Dumnezeu. Dar mai bun

lucru am face daca le-am urma si petrecerea, printr-o traire sfinta, neintinata, ingereasca. Deci,

daca voim sa primim mai mult ajutor de la sfintii ingeri, sa ne silim a-i imita prin fapte bune, dupa

putere.

Sfintii ingeri neincetat slavesc pe Dumnezeu; sa ne rugam si noi neincetat, laudand ziua si

noaptea pe Preabunul nostru Dumnezeu. Sfintii ingeri sint intr-o vesnica miscare, implinind din

dragoste voia lui Dumnezeu. La fel si noi, sa ne trezim din somnul nesimtirii, sa alergam mereu

la Biserica, sa facem voia lui Dumnezeu cu bucurie, iar nu din sila, nici cu cartire sau pentru

rasplata. Sfintii ingeri se iubesc desavirsit unii pe altii. Ei iubesc si pe sfintii din cer si pe noi cei

de pe pamint. La fel si noi, sa ne iubim ca niste frati, lasand ura, mania, bataile, judecatile,

minciunile.

Sfintii ingeri asculta unii de altii, cei mai de jos de cei mai de sus si toti de Dumnezeu. La fel si

noi sa ascultam de mai-marii nostri, de parintii care ne-au nascut, de cei ce ne invata si ne ajuta

la mintuire. Sa ascultam si de glasul constiintei cind ne mustra pentru pacate, cind ne trimite la

biserica, la spovedanie si la cele bune. Sa ascultam si de ingerii nostri pazitori. Sa nu-i mai

intristam cu tot felul de pacate. Sfintii ingeri se bucura de mintuirea noastra (Luca 15, 10), ajuta

la indreptarea noastra si pling cand noi pacatuim sau suntem aruncati in gheena. La fel si noi sa

facem. Sa ne bucuram pentru sporul aproapelui si sa plingem pentru caderea lui. Sa dam sfat

celui ce are nevoie de el. Sa nu mintim pe nimeni. Sa indemnam si pe altii la pocainta, la

biserica, la post si rugaciune.

Page 6: Prezentare ingeri

Sfintii ingeri nu se birfesc, nu se razvratesc, nu se minie, traiesc in buna randuiala. La fel si noi,

sa nu ne mancam cinstea unul altuia, sa avem rabdare in toate ispitele, sa fugim de tulburare,

de minie, de cearta, de pofte si patimi trupesti. Sa traim ca fratii, in dragoste unii cu altii, ca

suntem fiii Tatalui ceresc.

De vom trai in armonie, in iubire, in viata curata si in rugaciune, vom imita pe ingeri si vom

deveni crestini adevarati, iar Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil ne vor acoperi cu acoperamintul

aripilor lor cele ingeresti de tot raul si primejdia.

Sa rugam, deci, pe sfintii ingeri si Arhangheli sa ne fie ajutatori in viata si izbavitori de duhurile

cele rele, iar inaintea Tatalui ceresc calzi rugatori pentru mantuirea sufletelor noastre. Amin.

Page 7: Prezentare ingeri

PREZENTARE INGERI

Serafimii

Heruvimii

Arhanghelii

Arhanghelul Gabriel

Arhanghelul Mihail

Arhanghelul Rafael

Arhanghelul Metatron

Arhanghelul Uriel

Arhanghelul Zadakiel

Ingerii ajutorarii

Ingerii armoniei

Ingerii creativitatii

Ingerii credintei

Ingerii compasiunii

Ingerii cunoasterii

Ingerii curajului

Ingerii devotamentului si iertarii

Ingerii dragostei eterne

Ingerii evolutiei spirituale

Ingerii fericirii

Ingerii intelepciunii

Ingerii intuitiei

Ingerii libertatii

Ingerii maturitatii

Ingerii miracolului iubirii

Ingerii pacii

Ingerii pazitori ai adolescentilor

Ingerii pazitori ai copiilor

Ingerii pazitori ai primei iubiri

Ingerii pazitori ai tinerilor

Ingerii puritatii

Ingerii rabdarii

Ingerii sanatatii

Ingerii pamantului

Ingerii apei

Page 8: Prezentare ingeri

Ingerii focului

Ingerii aerului

Ingerii Luminii Divine

INSPIRATI DE INGERI

Macaria

Padre Pio

Emanuel Swedenborg

Ana Katharina Emmerich

Gemma Galgani

Abatele Eduard Lamy

Sfantul Bernard

Jakob Lorber

Dionisie Areopagitul

Sfantul Serafim de Sarov

Dante Alighieri

Francisc din Assisi

Maica Alexandra

Fra Angelico

William Blake

Sfantul Ioan Gura de Aur

Maria-Magdalena de Pazzi

Ioana d'Arc

Caterina de Siena

Tereza d'Avila

Sfantul Procopie

CARTEA LUI ENOH

Cartea lui Enoh (versiunea slavona)

Prezicerea judecatii de apoi

Ordinea din sanul creatiei

Ce i-au invatat Ingerii pe oameni

Dumnezeu porunceste potopul

GANDURI INSPIRATE

"Ingerilor ceresti, slujitori blanzi si plini de sfintenie ai lui Dumnezeu, li se supune intreaga

bogatie a naturii si viata spirituala."

Aurelius Augustinus

Page 9: Prezentare ingeri

Serafimii

Numele de Serafimi înseamnă "cei ce se aprind" sau "cei ce se încălzesc"

Orice denumire dată duhurilor cereşti conţine indicaţii despre calitatea divină proprie fiecărei

ierarhii.

Astfel, serafimi înseamnă "cei ce se aprind" sau "cei ce se încălzesc", indicând activitatea lor

continuă, plină de dăruire, în cele Dumnezeieşti.

După cum spune proorocul Isaia, Dumnezeul nostru este foc mistuitor, Scaunul Lui pară de foc,

iar veşmântul Slavei Domnului este ca focul.

Căldura şi mişcarea neîntreruptă a Serafimilor, care nu şovăie deloc, cu un ţel binecunoscut, e

dată de nivelul lor spiritual perfect.

Din acest pasaj distingem clar că dintre toate ordinele cereşti, serafimii sunt cei mai apropiaţi de

Dumnezeu, stând "înaintea Lui".

Strălucirea lor, de neimaginat de puternică, mult mai mare decât a Soarelui la amiază, e

ocultată, pentru ca şi noi, oamenii, să îi putem privi şi să le percepem graţia pe care o revarsă

din plin asupra noastră.

Simbolul acestui aspect sunt cele două aripi cu care îşi acoperă chipul. Profunda lor umilinţă şi

voinţa desăvârşită, în care se cunoaşte numai lucrarea divină, acţiunile lor, pe deplin dăruite

iubirii de Dumnezeu, sunt calităţi scoase în evidenţă de aripile care le acoperă picioarele.

Prezenţa lor în orice moment, în orice loc, transcenzând astfel timpul şi spaţiul, adică

omniprezenţa, puterea lor de a realiza desăvârşit înălţarea sufletelor – omnipotenţa şi

abandonul total în Dumnezeu sunt făcute cunoscute nouă de cele două aripi desfăcute pentru

zbor.

Acesta este ordinul cel sfânt al Serafimilor, al căror nume mai semnifică "cele nobile", înnobilate

Page 10: Prezentare ingeri

fiind de prezenţa în inimi, clipă de clipă, a lui Dumnezeu.

În Vechiul Testament serafimii sunt menţionaţi în Isaia şi în Numerii 21,6. În Noul Testament

serafimii sunt menţionaţi în Apocalipsa Sfântului Ioan.

Ordinul angelic al serafimilor este numit în tradiţia ebraică Hayyoth- Hakkadosh (fiinţe sfinte) şi

este influenţat de prima sefira din arborele sefirotic şi anume Kether, "Coroana", cea care

guvernează întregul şi naşte lumea. De la acest ordin a fost dat numele de "fiinţe" tuturor

lucrurilor care umplu Universul.

Există o corespondenţă între serafimi şi prima literă a alfabetului ebraic, Aleph, care reprezintă

începutul. Este vorba despre faptul că aceşti îngeri sunt "zorii creaţiei", "mâinile lui Dumnezeu

în macrocosmos", esenţă Divină ce pătrunde totul şi cuprinde totul.

Altă literă ebraică corespondentă acestui ordin celest este "Iod", desemnând nu doar începutul,

ci şi sfârşitul totului. Serafimii sunt asociaţi astfel cu eternitatea, care dă naştere timpului, în

tripla sa împărţire: trecut, prezent şi viitor. Ei sunt cei care stăpânesc infinitul dând naştere

spaţiului, în tripla sa dimensiune: lungime, lăţime, adâncime (sau înălţime). Tot ei guvernează

naşterea şi resorbţia substanţei eterne, ce este la originea materiei. Amintim faptul că şi materia

are trei stări de agregare: solidă, lichidă şi gazoasă.

Iată de trei ori prezentă în cadrul acestei ierarhii, trinitatea: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Deloc

întâmplător, înţeleptul sufit Gurdjieff vorbeşte despre "Legea lui trei" care guvernează "cele trei

lumi" (fizică, astrală şi cauzală).

Dumnezeu este numit de către serafimi "Ehich" ceea ce înseamnă "Esenţa Divină",

reprezentând "ceea ce privirea nu poate ajunge", aspectele transcendente ale manifestării.

Kabbala face o asociere între acest înalt ordin al serafimilor şi creierul fiinţei umane, loc de

naştere al ideilor, al gândurilor, focar al reorientării inimii către Dumnezeu.

În ceea ce priveşte numărul serafimilor, se precizează într-una dintre variantele Cărţii secrete a

lui Enoh că sunt patru legiuni sau ordine "corespunzând celor patru vânturi ale lumii".

După Enoh, Cartea despre Dumnezeu şi despre Îngeri, serafimii au patru feţe şi şase aripi.

Enoh, cel care în scrierile sale vorbeşte despre ierarhiile cereşti, nu a fost acceptat în canoanele

evreieşti, dar a fost citit şi citat în mod constant de către creştini.

Serafimii sunt spirite ale dragostei universale

Iubirea serafimilor este atât de arzătoare, dăruirea lor atât de totală, încât în tot ce-i înconjoară

şi în întreaga lor fiinţă nu Îl văd decât pe Dumnezeu, pe care Îl adoră şi Îl preamăresc clipă de

clipă, într-o fericire veşnică.

Serafimii sunt cei mai aproape de Tronul lui Dumnezeu şi principala lor menire este de a emana

o adoraţie perpetuă către Domnul Dumnezeu, pe care Îl slujesc şi Îl slăvesc neîncetat: „Sfânt,

Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot…".

Page 11: Prezentare ingeri

Intensitatea adoraţiei lor şi dragostea pură pentru Dumnezeu îi fac să fie reflexii fără cusur ale

iubirii divine. Această iubire inundă universul cu marea sa putere, iar prin serafimi venim în

contact cu ea şi îi recunoaştem splendoarea.

Serafimii ne reamintesc în permanenţă de miracolul iubirii şi de modul în care suntem renăscuţi

şi creaţi în întregime din această energie nemaipomenită. Ei ne ajută să ne vindecăm de

durerea separării şi a pierderii, ca să înţelegem că iubirea este veşnică şi absolut indivizibilă.

Toma d’Aquino îi descrie pe serafimi astfel: „Numele de serafimi nu vine numai de la dragostea

divină, ci şi de la preaplinul dragostei divine, exprimat prin cuvântul ardoare sau foc."

Serafimii sunt spirite ale unităţii divine

Rolul serafimilor este de a menţine unitatea întregului

organism viu al lumii creat de Dumnezeu, cu ajutorul lor. Fiecăruia dintre noi, cei care căutăm

această slăvită unitate cu Dumnezeu, serafimii ne arată cum să atingem cele mai înalte culmi

de conştientizare.

Serafimii sunt preocupaţi de manifestările vibraţionale care păstrează manifestarea în ordine

perfectă. Ei sunt descrişi ca entităţi de lumină albă, pură, ca îngeri ai iubirii, ai luminii şi ai

focului, strălucitori şi puternici. Ei transmit energia divină prin celelalte ordine ale îngerilor către

noi, către lumea materială, pentru purificarea, menţinerea şi întreţinerea vieţii pe Pământ.

Serafimii sunt cei care asigură legăturile de la un sistem cosmic la altul. Amintim ce se spune în

Kabbala referitor la fiinţele cereşti: ele sunt asemeni globulelor roşii din fiinţa umană, ducând

esenţa existenţei universale şi la fel cum sângele curge prin întregul trup prin intermediul

venelor şi arterelor, îngerii se deplasează în întregul macrocosmos prin culoare cosmice.

Page 12: Prezentare ingeri

Funcţia specifică a serafimilor este de a răspândi lumina

Ca un răsărit de Soare, fiecare serafim radiază lumina divină. Este bine să menţionăm funcţia

lor specifică de a răspândi lumina, risipind astfel oricare întunecare, oricât de adâncă ar fi.

Strălucirea lor, de neimaginat de puternică, mult mai mare decât a Soarelui la amiază, e

ocultată, pentru ca şi noi, oamenii, să îi putem privi şi să le percepem graţia pe care o revarsă

din plin asupra noastră.

Principiul divin corespondent acestei ierarhii este "Binele", bunătatea şi compasiunea lui

Dumnezeu aducând conştiinţă acolo unde este ignoranţă, aducând fericire acolo unde este

durere, aducând optimism şi frumuseţe, acolo unde este depresie şi urâciune, aducând

strălucire şi lumină, acolo unde este opacitate şi întuneric, aducând viaţa acolo unde este

moartea.

Serafimii au puterea specială de a purifica prin foc

Serafimii au puterea specială de a purifica prin foc, aducând curăţenie sufletească şi iertare

divină.

Dionisie Areopagitul lămureşte numele de serafim prin proprietăţile focului, care conţine prin el

însuşi un exces de căldură. Astfel, în foc putem recunoaşte trei caracteristici. Prima relevă

mişcarea care este continuă şi are întotdeauna direcţie ascendentă, către planurile superioare,

ceea ce semnifică faptul că serafimii ne poartă direct către Dumnezeu.

A doua caracteristică a focului este forţa sa activă, căldura, acţiunea penetrantă care ajunge

până la cele mai mici lucruri, până la cele mai profunde structuri, cu o fervoare extraordinară; cu

Page 13: Prezentare ingeri

ajutorul acestei imagini descoperim semnificaţia acţiunilor acestor îngeri – curăţarea, purificarea

întru întreţinerea vieţii. În al treilea rând, recunoaştem în foc calitatea clarităţii sau a strălucirii,

ceea ce semnifică faptul că serafimii au ei înşişi o lumină nestinsă cu care ard, a cărei strălucire

o dăruiesc, o pun în slujba întregii Creaţii. Dacă pornim de la proprietăţile focului: ardoare,

purificare, identitate cu sine însuşi, lumină şi iluminare, risipirea întunericului etc., înţelegem

cum serafimii simbolizează toate aceste puteri în planul cel mai spiritualizat al conştiinţei.

Îngerii primei Cete, serafimii, sunt Îngeri ai Luminii, ai Focului şi ai Dragostei, fiind numiţi "Cei

care ard", cei care sunt înflăcăraţi de dragoste şi adoraţie divină. Numele lor sugerează

înflăcărarea cu care menţin prezenţa sursei întregii existenţe, inclusiv cea materială, dar şi

calitatea de păzitori ai Universului, ai Cosmosului în plenitudinea sa.

"Numele de serafimi indică neîncetata şi eterna revoluţie a Principiilor Divine, căldura şi

acuitatea, exuberanţa activităţii lor intense, perpetue, neobosite (…) stârnindu-i şi aprinzându-i

cu propria căldură şi purificându-i până la ultima flacără; şi, printr-o neascunsă, nestinsă şi

mereu radiantă şi luminată putere pot să distrugă umbrele întunericului".

Serafimii au calitatea de a înălţa treptele inferioare până la a le face asemenea lor

Serafimii au calitatea de a înălţa treptele inferioare până la a le face asemenea lor, aprinzându-

le spre o înflăcărare asemănătoare.

Serafimii sunt cei care duc şi aduc "mesajele" de iubire şi de înţelepciune la şi de la ordinele

inferioare.

Ei transmit voinţa lui Dumnezeu prin intermediul celorlalte ierarhii angelice menţinând ordinea şi

armonia divină până în planul fizic.

Printr-o aspiraţie arzătoare se poate obţine de la serafimi "iertarea, ştergerea instantanee

a greşelilor"

Printr-o aspiraţie arzătoare se poate obţine de la serafimi îndepărtarea instantanee a oricărei

suferinţe şi primirea pe dată a oricărui dar ceresc, prin Graţie Divină. Orientalii numesc aceasta

"arderea instantanee a karma-ei".

În Biblie sunt diferite pasaje în care sunt amintiţi serafimii. De exemplu, în Isaia 6,2-3; 6-8, se

spune: "Serafimii stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau

feţele, cu două picioarele, iar cu două zburau, Şi strigau unul către altul zicând: < Sfânt, Sfânt,

Sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de mărirea Lui! >. Atunci unul dintre serafimi

zbură spre mine, având în mâna sa un cărbune aprins, pe care îl luase cu cleştele de pe

jertfelnic. Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: < Iată, s-a atins de buzele tale şi va şterge toate

păcatele tale, şi fărădelegile tale le vă curăţi! > Şi am auzit glasul Domnului care zicea: "Pe cine

îl voi trimite şi cine va merge pentru Noi?" Şi am răspuns: "Iată-mă, trimite-mă pe mine!".

Page 14: Prezentare ingeri

Capacitatea lor de a ierta, de a şterge greşelile celui care, plin de căinţă şi dragoste de

Dumnezeu, se adresează lor, puterea de a purifica tot ce ating, atrag după sine revărsarea

copleşitoare a Graţiei Divine, care-l ridică pe cel căruia i se face acest cadou, în paradis.

Intervenţii ale serafimilor

Oamenii care au devenit cu adevărat familiari cu îngerii, cum sunt misticii autentici şi sfinţii, prin

umilinţa lor în faţa misterului divin care se manifestă prin îngeri primesc graţia favorurilor

angelice.

Maria D'Origenes (m.1213) a avut viziuni cu serafimi.

Îngerul pe care l-a văzut Sfântul Francisc din Assissi atunci când i-au apărut stigmatele în luna

septembrie 1224 era un serafim.

Iată ce mesaj a primit o mare mistică italiană Margherita de Cortone (1247-1297): "Noi suntem

din ordinul serafimilor şi nu încerca să ne cunoşti numele pentru că numele îngerilor sunt foarte

rar exprimate pe Pământ".

Dante Alighieri (1265 - 1321), faimosul poet şi iniţiat, în cântul 28 al „Paradisului" din "Divina

Comedie", descrie întâlnirea sa cu serafimii:

"94 Şi slava o auzeam din cor în cor

spre punctul fix ce-i veşnicul lor ubi,

Şi-n veci le-a fi c-a fost din veci al lor.

97 Şi Ea văzându-mi gândurile îndoielnice

Ce le aveam, mi-a spus: "în primele rânduri

Tu vezi Serafimii şi Heruvimii,

100 Urmează centrul lor cu-aşa iuţime

Spre-a fi, cât pot, la fel cu punctul clar,

Şi pot a fi, căci au vederi sublime.

106 Să ştii c-a lor plăcere-o simt fierbinte

Pe-atât pe cât mai mult ei pot să vază

În Cel ce-i punct de-odihnă-a orice minte.

109 A fi ferice deci se-ntemeiază,

Cum vezi de-aici, pe actul contemplării,

Căci actul de-a iubi de-abia-i urmează.

112 Măsura ăstui văz e plata cării

Din bune-vreri şi har cuprinsu-i creşte,

Şi-aşa gradat sporeşte-n susul scării."

Mathias Grunewald (1470-1529) i-a pictat pe serafimi cântând la vioara iubirii.

Mistica spaniolă Marina de Escobar a primit stigmatele la data de 10 septembrie 1602 având

Page 15: Prezentare ingeri

viziunea unui serafim exact ca sfântul Francisc din Assissi.

Maica Maria lui Iisus du Borg (1788 – 1862) şi Marie Catherine Ruel au avut viziuni cu serafimi.

La 5 august 1918, în timp ce îi spovedea pe elevii săi, Padre Pio a avut o experienţă mistică, pe

care i-a descris-o astfel părintelui său spiritual: "Am fost copleşit de uimire la vederea unui

personaj ceresc, ce apărea în faţa privirilor mele. Ţinea în mână un fel de instrument,

asemănător cu o bară de fier, cu capătul bine ascuţit, şi parcă de acolo ieşea foc. Fiinţa de

lumină a aruncat cu putere acel instrument în inima mea. Pe loc am scos un strigăt, eram

copleşit, am simţit că mor. I-am spus băiatului pe care îl spovedeam să plece pentru că nu mai

puteam continua. Acest fenomen a durat şapte zile. Câte am trăit în această perioadă nu ştiu să

spun. M-am simţit profund purificat lăuntric."

Lumea infinită a serafimilor, cei care revarsă plini de compasiune Graţia Divină, este asociată în

fiinţa umană cu cea mai înaltă sferă divină supranumită Kether sau focarul misterios al

transcendenţei Dumnezeieşti.

Page 16: Prezentare ingeri

Heruvimii

Numele de Heruvimi dezvăluie Revărsarea de Înţelepciune

Numele de heruvimi, ce dezvăluie revărsarea de

înţelepciune, arată calitatea lor de a cunoaşte şi de a intui pe Dumnezeu. Aceste fiinţe au fost

create pentru a transmite înţelepciunea şi frumuseţea divină a cunoştinţelor, umplând universul

cu înţelepciunea lui Dumnezeu.

De altfel, chiar din semnificaţia numelui lor răzbate capacitatea de a-L cunoaşte şi de a-L

contempla pe Dumnezeu, clipă de clipă, de a primi cele mai mari haruri de la El, iar aceasta

spre a umple mai mult cu lumină şi înţelepciune pe cei ce se află mai jos de ei. Ei ajută pe toţi

cei înţelepţi şi dau putere celor ce ascultă cuvântul Domnului.

După faimosul angelolog creştin Dionisie Areopagitul: "Numele de heruvimi denotă puterea lor

de cunoaştere, mărturie a Domnului, receptivitatea la Darul Luminii, contemplarea Frumuseţii

Capului Domnului la Prima Proclamare şi tot ei sunt cei care participă la Înţelepciunea Divină şi

îşi revarsă din belşug, peste toţi, izvorul înţelepciunii lor".

Heruvimii sunt vocea înţelepciunii divine, cei care păstrează plinătatea cunoaşterii Creaţiei

Divine. Ei sunt Îngeri ai Înţelepciunii, ai Discernământului şi ai Cunoaşterii. Ei sunt înţelepţii cei

cu mulţi ochi, care exprimă bogăţia cunoaşterii sau revărsarea înţelepciunii.

Heruvimii păzesc poarta Paradisului şi sunt purtătorii înţelepciunii ultime din univers. Heruvimii

sunt îngerii care stau la răsărit de Eden, pentru a fi siguri că nimeni dintre cei care nu merită nu

va mai intra acolo după izgonirea lui Adam şi a Evei: "Yahweh, după izgonirea lui Adam şi a

Evei, a pus heruvimii cu sabie de flăcări ca să păzească drumul spre Pomul Vieţii". (Vechiul

Testament, Geneza, III, 24).

O descriere mai veche arată că heruvimii au patru feţe, patru aripi şi ochi de păun. Cele patru

feţe simbolizează eterna lor vigilenţă şi cunoaştere – care cuprinde orice formă a Creaţiei –

Page 17: Prezentare ingeri

aripile îi asociază în chip mistic cu cele patru vânturi, iar ochii de păun sugerează omniscienţa

lor.

Descrierile biblice variază, dar, în general, heruvimii sunt înfăţişaţi ca fiinţe înaripate. Heruvimii

mai sunt descrişi cu corp de taur înaripat, de vultur sau de sfinx şi cu faţă de oameni sau lei.

În limba ebraică numele de heruvim semnifică revărsare, duh, înţelepciune. Ordinul sfânt al

heruvimilor este numit în tradiţia ebraică Ophaim şi este influenţat de a doua sefiră a arborelui

sefirotic, Hochmah sau Înţelepciunea. În Kabbala, Numele lui Dumnezeu corespondent acestei

ierarhii este Tetragrammaton, ceea ce înseamnă "Divinitatea plină de idei". Principiul divin care

ne este revelat prin intermediul heruvimilor este "Începutul", aspect complementar, de altfel, cu

principiul reprezentat de ordinul ceresc al tronurilor, care este "Sfârşitul". Kabbala ne face

cunoscut faptul că partea fiinţei umane asociată acestor îngeri este reprezentată de plămâni.

În Persia antică şi la asiro-babilonieni se dezvoltase o întreagă ştiinţă despre îngeri. Termenul

ebraic de heruvim corespunde cuvântului babilonian Karibu, care desemna nişte genii jumătate

oameni, jumătate animale ce vegheau la porţile templelor şi palatelor, ca nişte paznici ai

comorilor, aidoma dragonilor de la porţile palatelor chinezeşti. Unii cărturari îl leagă de Kirabu,

numele unui zeu centaur asirian, iar alţii sugerează că numele de heruvim se poate să fi derivat

din termenul grecesc griphon.

Heruvimii sunt Spirite ale Armoniei

Ca îngeri ai celui de-al Doilea Ordin (Cor), heruvimii reprezintă bucuria, fericirea şi esenţa

Creaţiei. Ei sunt spirite ale armoniei, impresionând prin mulţimea cunoştinţelor şi prin revărsarea

de înţelepciune.

Prin heruvimi se revarsă înţelepciunea pentru a vedea şi cunoaşte Legea Divină. Heruvimii au

sarcina de a vedea detaliile necesare păstrării ordinii Oştirilor Raiului.

Sunt soli ai lui Dumnezeu, care dăruiesc din preaplinul de iubire şi cunoaştere. Atunci când le

simţim iubirea, avem parte de cunoaşterea noastră profundă, reflexie clară şi directă a

înţelepciunii pe care o trimit spre noi în speranţa că îl vom cunoaşte pe Dumnezeu şi că ne vom

da seama de imensa dragoste necondiţionată care sălăşluieşte în noi.

Heruvimii ne oferă astfel conştientizarea lor pură şi limpede asupra unităţii întregii creaţii. Ei pun

de acord între ele mişcările planetelor pentru a uni într-un sistem perfect armonizat impulsurile

planetare.

Kabbala îi descrie ca fiind îngerii prin care Dumnezeu aduce ordinea în Univers, având atributul

înţelepciunii. Lor li se asociază a doua literă din alfabetul ebraic, Beth, ceea ce semnifică o

coborâre în dualitatea manifestării dar menţinerea conştiinţei în nivelul unităţii primordiale

divine.

Lumea subtilă a heruvimilor este legată într-un anumit aspect de aşa-numitul al treilea ochi din

Page 18: Prezentare ingeri

înţelepciunea orientală; trezirea şi dinamizarea acestuia duce la transcenderea mentalului, la

instalarea unei stări de pace beatifică şi extaz divin.

Heruvimii sunt Gardienii Luminii

Îngeri ai luminii, ai gloriei, heruvimii excelează în materie de

cunoaştere.

În unele pasaje din Biblie heruvimii sunt descrişi a avea faţa de aramă lustruită. Aceasta ne

spune despre strălucirea lor netrecătoare, ce nu se micşorează şi nu se tulbură. Sunt fiinţe

luminoase, ce posedă o stare perfectă de detaşare, dar şi de compasiune inegalabilă. Pacea

dumnezeiască se revarsă din inimile lor. Ei posedă starea de desăvârşire.

Prin heruvimi Dumnezeu împarte raze de lumină, iubire şi cunoaştere în mod impersonal,

universal. Prin heruvimi se dă ochilor sufleteşti iluminare. Heruvimii strălucesc cu lumina

înţelepciunii şi cunoaşterii lui Dumnezeu, ei sunt gărzile Luminii, sunt luminaţi în tainele divine şi

ale cunoaşterii profunzimilor înţelepciunii.

După Dionisie Areopagitul (Despre Ierarhia Cerească, 206 – 207) heruvimii aparţin ordinului

superior, între tronuri şi serafimi, "şezând în imediata apropiere a lui Dumnezeu (şi primind)

iluminările primordiale ale Tearhiei (…), apariţiile lui Dumnezeu şi cea mai deplină desăvârşire."

Heruvimii, în raport cu Dumnezeu, se caracterizează prin masa de cunoaştere, adică prin

revărsarea de înţelepciune; denumirea de heruvim arată pe de altă parte putinţa de a-L

cunoaşte şi de a-L contempla pe Dumnezeu, de a primi cele mai mari haruri de la lumina Lui.

Ei sunt descrişi ca gărzi ale stelelor fixe. Heruvimii protejează toate galaxiile şi patronează orice

templu religios.

Rudolf Steiner, studiind Vechile Mistere, afirmă că heruvimii, ca şi serafimii, de altfel, nu

acţionează ca izvor al unei substanţe planetare, aşa cum fac celelalte ordine angelice. Ei s-au

înălţat până în preajma divinităţii, dincolo de orice sferă planetară.

Page 19: Prezentare ingeri

Heruvimii sunt Vehiculul lui Dumnezeu

În Iezechiel, heruvimii sunt cei care trag carul Domnului, ceea ce simbolizează supunerea,

umilinţa şi dăruirea totală faţă de Dumnezeu, dar şi îndemnul pe care ei îl nasc în inimile celor

de mai jos, spre a se înălţa.

În Psalmul 17 se spune: "Şi s-a suit (Dumnezeu) pe heruvimi şi a zburat; zburat-a pe aripile

vântului". Iată că heruvimii sunt un vehicul divin. Ei şi-au abandonat pe deplin voinţa proprie în

faţa voinţei divine şi ridică cele inferioare la înălţarea de sine, iar cele superioare le comunică

celor de jos, spre a se îngriji de ele.

Heruvimii sunt descrişi ca vizitii ai Carului lui Dumnezeu. Sarcina lor principală în ierarhia

cerească este, pe lângă aceea de a intona cântece de slavă lui Dumnezeu, şi aceea de a

conduce Carul lui Dumnezeu (Merkabah), care are drept simbol cheia Raiului. Merkabah –

menţionat în Biblie de către Iezechiel – este vehiculul Luminii Divine, folosit de Cel Atotputernic

pentru a ne conecta cu tărâmurile spirituale.

În Egipt ei sunt reprezentaţi acoperiţi cu aripi şi cu ochi, simboluri ale omniprezenţei şi

omniscienţei.

În tradiţia rabinică şi ocultă, heruvimii sunt consideraţi ca vizitii sau conducători ai Carului lui

Dumnezeu, purtători ai Tronului Său, personificări ale Vânturilor.

Heruvimii Simbolizează Suveranitatea Divină

Din punct de vedere al creaţiei, această ierarhie este poarta dintre nemanifestare şi

manifestare. Dacă serafimii aparţin pe deplin nemanifestării, stăpânind asupra oricărui act de

creaţie, în gând, cuvânt şi faptă, iar tronurile sunt cele cu care manifestarea ia fiinţă, ordinul

heruvimilor se interpune între cele două, având rol de transformator, asemeni unui loc de

pornire şi întoarcere, de început şi sfârşit.

Găsim la ei, ca şi la serafimi, capacitatea de a fi omniprezenţi în manifestare, prin

transcenderea timpului şi a spaţiului.

Heruvimii ne oferă conştientizarea lor pură şi limpede asupra unităţii întregii creaţii.

Protectori divini ai întregii manifestări, heruvimii îşi întind aripile asupra oamenilor, învăţându-i

calea spre adevăr, spre Dumnezeu, prin intermediul ierarhiilor de mai jos.

Deşi ei sunt orientaţi spre manifestare, urmărind să-i aducă la nivelul lor pe cei deschişi spre

cunoaşterea de sine, rareori se revelează în faţa acestora. Astfel, în reprezentările iconografice

ale bisericii ei sunt arătaţi a avea patru aripi: cu două îşi ocultează chipul, cu celelalte două

zboară.

Pentru Phillon din Alexandria, heruvimii simbolizează cele mai înalte şi mai mari forţe divine,

suveranitatea şi divinitatea.

Page 20: Prezentare ingeri

Heruvimii sunt Păzitori ai Tainelor Dumnezeieşti

Heruvimii sunt caracterizaţi printr-o înţelegere deplină a tainelor

lui Dumnezeu, ai căror păzitori sunt. Astfel, în momentul construirii chivotului legii, Dumnezeu îi

spune lui Moise: "Să faci doi heruvimi de aur, să-i faci de aur bătut, ca dintr-o bucată; să faceţi

heruvimii aceştia ieşind din capac la cele două capete ale lui. Heruvimii să fie cu aripile întinse

pe deasupra, acoperind cu aripile lor capacul ispăşirii, şi cu feţele întoarse una spre alta; să

aibă faţa întoarsă spre capac. Să pui capacul pe chivot şi în chivot să pui mărturia pe care ţi-o

voi da." (Exod 25, 18-21)

Heruvimii ne oferă posibilitatea să aflăm misterele vieţii, transformând această cunoaştere în

înţelepciune. Nu sunt nicidecum acei copilaşi bucălaţi din operele de artă, ci acea puritate a

spiritului întruchipată în copii care ştiu că sunt protejaţi şi iubiţi pe deplin.

Heruvimii sunt descrişi ca păstrătorii, gardienii scrierilor celeste, cei mai buni deţinători ai tuturor

cunoştinţelor. Ei au sarcina de a păstra scrierile Raiului.

În arta asiriană heruvimii erau reprezentaţi sub forma unor creaturi imense, înaripate, cu feţe

umane şi trupuri de taur, sfinx, vultur etc..

Ei erau, de obicei, plasaţi ca spirite gardiene la intrarea în palate şi temple.

Intervenţii ale Heruvimilor

Heruvimii sunt primii îngeri menţionaţi în Vechiul Testament: Geneză III, 24; Cartea a treia a

Regilor VI, 23-29, 32, 35; Iezechiel I, 4-26, X; Apocalipsă IV, 6-9.

În Geneză III, 24: ei păzesc arborele vieţii şi Grădina Edenului cu spade de foc, de unde provine

Page 21: Prezentare ingeri

şi apelarea lor ca "flacăra săbiilor care se rotesc".

În Iezechiel I, 10 – 14: patru heruvimi, fiecare cu patru feţe şi patru aripi, apar la fluviul Kebar

profetului.

În Cartea a treia a Regilor VI, 23-29, 32, 35: cei doi heruvimi ai templului lui Solomon sunt

sculptaţi în lemn de măslin.

În lucrarea Credinţa Ortodoxă, Ioan Damaschinul îi descrie pe heruvimi ca având "numeroşi

ochi".

Preafericitul Jean Ruysbroeck Admirabilul a scris în sec. XIV în lucrarea sa Cartea despre

Regatul Adoratorilor lui Dumnezeu despre heruvimi.

Camilla Battista Varano (1458-1524) clarisă din Camerino a avut viziunea unui serafim şi a unui

heruvim.

Mistica germană Mechttild Thaller îi descrie astfel "Heruvimii sunt spadele lui Dumnezeu. Ei

sunt înveşmântaţi în lumina pură şi strălucitoare; feţele lor sunt maiestuoase; ele au o anumită

asemănare de expresie cu aceea a Sfântului Mihail. Ei sunt înconjuraţi de foc; în mâna dreaptă

ţin o spadă de foc. Coroana lor este făcută din raze de soare."

Faimoasa mistică creştină Tereza D’Avilla (1515-1582) a trăit o experienţă mistică

extraordinară, aşa-numita transverberaţie a inimii sale, generată de un heruvim.

În literatura clasică, heruvimii apar la Dante Alighieri, faimosul poet şi iniţiat. În cântul 28 al

Paradisului din Divina Comedie, Dante descrie întâlnirea sa cu heruvimii:

"94 Şi slava o auzeam din cor în cor

spre punctul fix ce-i veşnicul lor ubi,

Şi-n veci le-a fi c-a fost din veci al lor.

97 Şi Ea văzându-mi gândurile îndoielnice

Ce le aveam, mi-a spus: "în primele rânduri

Tu vezi Serafimii şi Heruvimii,

100 Urmează centrul lor cu-aşa iuţime

Spre-a fi, cât pot, la fel cu punctul clar,

Şi pot a fi, căci au vederi sublime.

106 Să ştii c-a lor plăcere-o simt fierbinte

Pe-atât pe cât mai mult ei pot să vază

În Cel ce-i punct de-odihnă-a orice minte.

109 A fi ferice deci se-ntemeiază,

Cum vezi de-aici, pe actul contemplării,

Căci actul de-a iubi de-abia-i urmează.

112 Măsura ăstui văz e plata cării

Page 22: Prezentare ingeri

Din bune-vreri şi har cuprinsu-i creşte,

Şi-aşa gradat sporeşte-n susul scării."

Un comentariu: Dante auzise îngerii cântând lui Dumnezeu ("punctul fix", 94), în jurul căruia se

mişcau neîncetat, pătrunşi fiind de către graţia Sa. Şi Beatrice ("Ea", 97) care a intuit dorinţa sa

de a cunoaşte alcătuirea exactă a ierarhiilor angelice care au suscitat atâtea dispute între

teologi şi înţelepţi ("gândurile îndoielnice", 97) i-a furnizat explicaţiile necesare. I-a vorbit despre

Serafimi şi Heruvimi, care cu rapiditatea mişcării secondau legăturile de iubire care îi legau de

Dumnezeu (100). Aceste ordine de inteligenţe se bucură de o beatitudine care este

proporţională cu gradul intensităţii şi a profunzimii viziunii lor despre Dumnezeu (106-108).

Beatitudinea celestă (110) este generată de modul în care este văzut Dumnezeu cât şi de

iubirea în sine.

Heruvimii apar la Shakespeare ca "heruvimii cu ochi tineri".

Milton îi descrie ca "heruvimi guvernatori".

În "Cărţile secrete ale lui Enoh" heruvimii sunt menţionaţi în mai multe capitole:

cap. 19, 3: "Printre ei se află şi şase Phoenix-i, şase heruvimi şi şase Îngeri cu şase aripi, cei

care nu-şi opresc niciodată cânturile. Este cu neputinţă de descris frumuseţea vocilor lor, atât

de mult Îl bucură pe Domnul când cântă la picioarele tronului Său."

cap. 20, 1: "Apoi Îngerii mei m-au ridicat şi m-au dus în cel de-al şaptelea Cer, unde am

descoperit o lumină extraordinară alcătuită din corurile compuse din Arhangheli maiestuoşi şi

impunători, din Forţe neîntrupate; din Domnii, din Virtuţi, din Stăpâniri, din Heruvimi, din

Serafimi, din Tronuri şi din cei cu nenumăraţi ochi. Am văzut de asemenea nouă regimente şi

staţii de lumină Ioanită."

cap. 21, 1: "Heruvimii, Serafimii, Îngerii cu şase aripi şi cei cu nenumăraţi ochi au rămas

înaintea Tronului, stând în faţa lui Dumnezeu. Ei îndeplineau poruncile Lui şi acopereau tot

Tronul Său cântând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne şi Stăpâne Savaot, Cerul şi Pământul

sunt pline de slava Ta"."

cap. 22, 3: "Dar la urma urmei cine sunt eu, Enoh, pentru a-L descrie pe Dumnezeu, pentru a

descrie prezenţa Sa inexprimabilă şi chipul Său cel minunat? Nu pot nici măcar să descriu

nenumăratele Sale atribute şi vocile Sale cele atât de variate. Tronul Său este extraordinar şi,

de bună seamă, nefăcut cu mâinile. De-abia pot descrie Heruvimii şi Serafimii şi cânturile lor

neîncetate..."

cap. 14, 11 şi 18: "Acoperişul era precum o boltă înstelată străbătută de fulgere; mai mulţi

heruvimi strălucitori stăteau în mijloc, iar cerul, deasupra lor, semăna cu un talaz limpede." (…)

"Am privit şi am văzut înăuntru un tron înalt, asemănător cu cristalul. Tot ceea ce era împrejur

strălucea ca Soarele şi se auzea vocea heruvimilor."

cap. 20, 1 şi 7: "Iată numele sfinţilor Îngeri păzitori:" (…) "Gabriel cârmuieşte Raiul, şerpii [de

Page 23: Prezentare ingeri

foc] şi Heruvimii."

cap. 61, 10: "Atunci El va chema toate oştile cereşti, toţi sfinţii, Heruvimii, Serafimii, Tronurile,

Puterile şi Domniile. Şi Alesul va fi acolo, însoţit de puterile pământului şi ale apei."

cap. 71, 7: "Mai aproape stăteau Serafimii, Heruvimii şi Tronurile, care veghează neîncetat şi

păzesc tronul lui Dumnezeu."

Descrierea heruvimilor ca fiinţe înaripate, cu multiple capete, servind ca gardieni ai templelor şi

palatelor, apare în numeroase ţări din Orientul Apropiat, precum şi în artele şi în literatura

asiriană, caldeană şi babiloniană.

În Talmud, heruvimii sunt echivalentul ordinilor Ophaim sau Hayyoth şi se spune că ei rezidă în

al şaselea cer sau al şaptelea cer.

Printre operele moderne, amintim tabloul lui Rubens "Glorificarea lui Jaques I", care arată o

procesiune a heruvimilor.

Page 24: Prezentare ingeri

Arhanghelii

Arhanghelii sunt Fiii lui Dumnezeu

Ierarhia Arhanghelilor aparţine celei de-a treia triade

angelice, care este şi cea mai apropiată de nivelul de conştiinţă uman.

Iată cum prezintă Sfântul Dionisie Areopagitul, celebrul angelolog creştin, acest cor angelic în

lucrarea sa Ierarhia cerească: "Corul Sfinţilor Arhangheli se află pe aceeaşi treaptă cu corul

Întâietorilor Cereşti şi cu corul Sfinţilor Îngeri. (…) Sfânta treaptă a Arhanghelilor (…) comunică

atât cu preasfinţii Întâietori, cât şi cu sfinţii Îngeri. Cu cei dintâi pentru că este întoarsă

(orientată) spre Începutul cel care este mai presus de Fiinţă (Dumnezeu), iar cu îngerii pentru

că ea este în acelaşi timp şi o treaptă (ierarhie angelică) tălmăcitoare, primind iluminările

Dumnezeieşti de la Întâietori, în mod ierarhic şi vestindu-le îngerilor în chip îngeresc şi, în

continuare, prin îngeri, descoperindu-ni-le nouă, pe măsura sfinţeniei fiecăruia dintre noi, şi

iluminându-ne astfel în chip Dumnezeiesc."

În tradiţia românească, arhanghelii mai sunt numiţi şi sfinţii voievozi, prin echivalarea termenului

grecesc care înseamnă fruntaşi ai îngerilor. Arhanghelii supraveghează îngerii păzitori şi

celelalte cete de îngeri din apropierea noastră, indiferent de misiunea lor.

În Vechiul Testament, dar şi în Noul Testament apar dese întâlniri ale strămoşilor noştri cu

reprezentanţi ai acestui ordin.

Există nenumăraţi Arhangheli, unii dintre ei fiind binecunoscuţi în lumea creştină şi chiar

sărbătoriţi la anumite date precise. Trei dintre ei sunt menţionaţi în mod explicit în Biblie: Mihail,

Gabriel şi Rafael.

În Apocalipsă sunt menţionaţi 7 arhangheli care stau înaintea Tronului lui Dumnezeu.

Dar Arhanghelii nu sunt cunoscuţi numai în tradiţia creştină, ci şi în cea ebraică, islamică,

egipteană şi în diferitele tradiţii orientale, ei jucând mai ales rolul de intermediari între ierarhiile

Page 25: Prezentare ingeri

angelice superioare şi umanitate.

În textele apocrife apar şi numele altora, cel mai cunoscut dintre aceştia fiind Uriel.

Ordinul acestor îngeri este numit în tradiţia ebraică Bene Elohim (Fiii lui Dumnezeu). Sefira

corespondentă este Hod ceea ce înseamnă Slava. Numele lui Dumnezeu este aici Elohim

Sabaoth (Dumnezeul Armelor). Litera ebraică ce le corespunde este Heth, dezvăluind axa

energetică grai – fără grai. Iniţiaţii în tradiţia Kabbala-ei comunicau cu Dumnezeu prin

intermediul arhanghelilor. În cadrul acestei tradiţii se vorbeşte despre 12 sau chiar mai mulţi

arhangheli.

Acest ordin este influenţat de sfera subtilă a planetei Mercur.

Partea din fiinţa umană influenţată de aceşti îngeri sunt rinichii.

Principiul divin care se exprimă prin arhangheli este "jos", complementar cu "sus", principiul

divin care se exprimă prin întâietori.

În tradiţia islamică sunt cunoscuţi 4 arhangheli. În Coran este adeseori citată prezenţa

arhanghelilor, în special a arhanghelilor Gabriel şi Mihail.

Arhanghelii au ca atribute esenţiale: ridicare de laudă lui Dumnezeu, mărturisirea credinţei lor

prin fapte şi punerea necondiţionată în slujba dreptăţii divine.

Arhanghelii sunt Spirite ale Focului Divin

Iniţiatul Rudolf Steiner îi numeşte pe arhangheli "spirite

ale focului".

Conform învăţăturilor egiptene arhanghelii sunt inspiratori şi călăuze ale marilor comunităţi,

grupuri sau popoare. Spirite ale focului divin purificator, arhanghelii au ca principală misiune

ducerea la bun sfârşit a planurilor divine pe Pământ.

În sufletul fiecărui popor se exprimă viaţa unui arhanghel. El îşi trăieşte propria tinereţe în

tinereţea poporului pe care-l conduce. Dar când un popor îmbătrâneşte sau chiar se destramă,

Page 26: Prezentare ingeri

el realizează o desprindere de acel popor, situaţie care de obicei coincide cu desfiinţarea

completă a respectivului popor.

Arhanghelii sunt mesageri trimişi de Dumnezeu omenirii. Ei oferă sprijin spiritual şi inspiraţie.

Primim din lumina şi din puterea lor, ca prin propriile noastre forţe să participăm împreună cu

Dumnezeu la crearea universului.

Arhanghelii trezesc şi amplifică Stări Benefice

Arhanghelii au o disponibilitate aproape nelimitată, şi mai ales atunci când avem stringentă

nevoie de ajutorul lor, putem să invocăm cu

credinţă prezenţa lor în universul nostru lăuntric.

Prietenia şi solicitudinea pe care arhanghelii o manifestă faţă de noi este exemplară, este

sublimă, este chiar ideală. Ei ne arată infinita realitate Divină. Atunci când le acceptăm

prezenţa, nu facem altceva decât să invităm miracolele să pătrundă în vieţile noastre.

Fiinţa umană care reuşeşte, datorită purităţii şi deschiderii sale sufleteşti, să intre în comuniune

cu arhanghelii îşi poate trezi şi amplifica prin intermediul lor o gamă foarte variată de stări, cum

ar fi: bucuria, împlinirea, umilinţa, iubirea pentru Dumnezeu, aspiraţia spirituală, detaşarea,

pacea, luciditatea şi dragostea pentru toate celelalte fiinţe umane.

În faimoasa scriere a Gittei Mallasz, Dialoguri cu îngerul, există un sfat Dumnezeiesc pe care

îngerii ni-l transmit. Acest sfat este totodată un imperativ categoric. El sună astfel: "Cere! Cere!

Cere!". Aceasta implică să cerem în permanenţă, cu multă credinţă, într-un mod ferm, ajutorul

plin de iubire, ajutorul divin, altruist al arhanghelilor.

Regăsim această idee în una dintre legile fundamentale Dumnezeieşti care a fost revelată nouă

oamenilor de către Iisus Christos: "Cere şi ţi se va da, caută şi vei găsi, bate şi ţi se va

deschide".

O veche rugăciune invocă sprijinul arhanghelilor:

"Fie ca Sfântul Arhanghel Mihail să fie şi să rămână mereu în dreapta trupului şi a fiinţei mele.

Fie ca Sfântul Arhanghel Gabriel să fie şi să rămână mereu în stânga trupului şi a fiinţei mele.

Fie ca Sfântul Arhanghel Uriel să fie şi să rămână mereu în faţa trupului şi a fiinţei mele.

Fie ca Sfântul Arhanghel Rafael să fie şi să rămână mereu în spatele trupului şi a fiinţei mele.

Fie ca Preasfânta Prezenţă a Duhului lui Dumnezeu să fie şi să rămână mereu deasupra

capului şi a fiinţei mele".

Arhanghelii sunt Protectori ai Omenirii

Arhanghelii asigură armonia dintre viaţa individuală şi cea a colectivităţilor umane (popoare,

neamuri). Ei stabilesc legăturile dintre sufletele individuale şi sufletele naţionale.

Page 27: Prezentare ingeri

Arhanghelii veghează asupra destinului spiritual al umanităţii, inspirând, protejând şi ghidând

marile colectivităţi umane.

Fiecare arhanghel este descris în mod tradiţional ca având anumite atribute specifice, astfel

încât ajutorul său este cerut în mod predilect în anumite situaţii. De-a lungul istoriei planetare

diferiţi arhangheli au inspirat şi susţinut anumite colectivităţi umane; oamenii îndreptându-şi

atenţia spre arhangheli pentru a primi ajutor. Ei aduc acelora care îi invocă o protecţie divină

infailibilă.

Arhanghelul Mihail este conducătorul forţelor divine ale binelui în lupta împotriva forţelor răului.

Fiecare arhanghel este conducătorul unei mari legiuni de îngeri în lupta împotriva forţelor

întunericului.

Arhanghelii sunt mesageri trimişi de Dumnezeu omenirii. Ei ne dăruiesc revelaţii şi tot ceea ce

ne este necesar pentru a evolua spiritual. Arhanghelii ne oferă ajutor şi iubire de cea mai bună

calitate pentru viaţa de zi cu zi.

Intervenţii ale Arhanghelilor

Fiecare arhanghel este descris în mod tradiţional ca având

anumite atribute specifice, astfel încât ajutorul său este cerut în mod predilect în anumite

situaţii.

Arhanghelul Gabriel este cunoscut ca vestitor al naşterilor. El este menţionat de 4 ori în Biblie,

de fiecare dată având rol de mesager divin. În Geneză, arhanghelul Gabriel i-a apărut lui

Abraham aducându-i la cunoştinţă că soţia sa Sara, în vârstă şi stearpă, va naşte un fiu. Acelaşi

arhanghel i-a apărut Elisabetei, vestind-o că va avea un fiu. El este Îngerul Bunei Vestiri, care i-

a anunţat Fecioarei Maria naşterea Mântuitorului.

În tradiţia islamică Gabriel este considerat Spiritul Divin al Adevărului sub protecţia căruia s-a

Page 28: Prezentare ingeri

născut Islamul. Profetul Mahomed afirma că arhanghelul Gabriel, cel cu 140 de perechi de aripi,

i-a dictat Coranul vers cu vers.

Arhanghelul Mihail este cunoscut ca luptător, fiind cel care alungă balaurul, adică pe îngerul cel

căzut, Lucifer, şi restabileşte regatul luminii pe pământ (lupta arhanghelului Mihail cu Satana

pentru trupul neînsufleţit al lui Moise).

Arhanghelul Rafael este cel care a adus păstorilor vestea naşterii Mântuitorului. În Zohar

(Cartea Splendorii) se afirmă că arhanghelul Rafael este însărcinat cu tămăduirea planetei şi,

datorită acestei purificări, omul poate fi vindecat oricând de toate bolile sale. În Cartea lui

Tobias, arhanghelul Rafael îi ajută pe cei bolnavi şi suferinzi, aducând salvări miraculoase,

vindecări în cazuri aparent de nerezolvat.

Sunt cunoscuţi din Biblie şi alţi arhangheli: Raguel, Uriel, Zerachiel, Chamaliel, Tsaphiel.

În Cartea lui Enoh, arhanghelul Uriel este denumit îngerul veghetor si protector al celor aflaţi

sub spaimă şi teroare.

Arhanghelul Gabriel

Idee-forţă: Mesajul angelic de iubire, fraternitate şi libertate, îmi împlineşte profund întreaga

fiinţă

Simbolism: Arhanghelul Gabriel este reprezentat ţinând în mânăun crin, simbol al purităţii şi al

adevărului. Uneori este reprezentatţinând în mână o călimară şi o pană, simboluri ale rolului său

de mesager divin. Alteori este reprezentat ţinând o cupă aurie care ne aminteşte de Sfântul

Graal.

Page 29: Prezentare ingeri

Funcţia angelică: Apărător al adevărului şi mesager divin

Darurile spirituale pe care ni le oferă: El ne poate ajuta să spunem adevărul în mod deschis şi

sincer; să ne respectăm pe noi înşine; să ne lăsăm ghidaţi de intuiţie şi de vocea noastră

interioară.

Gabriel este mesagerul Cuvântului lui Dumnezeu. Numele lui înseamnă „Dumnezeu este

puterea mea”. El este cel care le aduce la cunoştinţămisterul reîncarnării sufletelor care

urmează să se nască şi ne instruieşte pe noi toţi în ceea ce priveşte înzestrările şi menirea

noastră spirituală în această lume. El este protectorul copiilor şi are grijă de copilul din sufletul

fiecăruia dintre noi, oricând creşterea sa este împiedicată, ori este rănit şi are nevoie de iubire.

El este cel care ne ajută să trezim acest copil interior cu ajutorul cuvintelor pline de iubire şi

tandreţe.

Mâna lui protectoare este mereu prezentă pentru a ocroti ceea ce este natural şi pur în noi. În

toate religiile, Gabriel este considerat ca fiind cel mai important mesager divin. El este neobosit

în a transmite Cuvântul lui Dumnezeu acelora care îl vor asculta şi vor respecta esenţa divină

din ei înşişi. El mai este cunoscut ca fiind şi Ambasadorul Umanităţii, Îngerul Revelaţiilor, Cel ce

dăruieşte veştile bune, judecata şi compasiunea divină. El este un Înger al Bucuriei şi Spiritul

Adevărului.

Gabriel ne ajută să descoperim înţelepciunea chiar pornind de la corpurile noastre fizice şi să

ne cunoaştem valorile personale. El respectă individualitatea fiecărei fiinţe. Tot el este cel care

ne ajută să ne respectăm principiile personale, onorându-ne calităţile proprii. El ne ajută să

avem curajul să trăim bazându-ne pe adevărata cunoaştere din noi înşine care respectă

abilităţile noastre divine. Gabriel ne ajută de asemenea să reuşim să ne descoperim propriile

noastre calităţi şi astfel să le manifestăm.

Darul cel mai important pe care ni-l oferă Gabriel este acela de a ne ajuta să devenim mai

puternici şi de a ne face mai conştienţi de faptul că fiecare dintre noi avem propria noastră

contribuţie în trezirea umanităţii la spiritualitate, prin simplul fapt de a ne manifesta noi înşine

aşa cum suntem cu adevărat. El ne ajută să descoperim adevărul în situaţiile în care există un

conflict între ceea ce ştim noi că este corect şi ceea ce este reprezentat ca fiind a fi adevărat. El

ne ajutăsă descoperim ceea ce este real în orice situaţie în care e necesar săapelăm la intuiţia

noastră. Gabriel luminează calea spre adevărul din inimile noastre, şi ne ajută să descoperim

care este calea cea mai potrivită de urmat pentru noi.

Page 30: Prezentare ingeri
Page 31: Prezentare ingeri

Arhanghelul Mihail

Idee-forţă: Îmi trăiesc viaţa integru, luptând pentru adevăr şi

dreptate.

Simbolism: Arhanghelul Mihail (Michael) este prin excelenţăluptătorul luminii, care triumfă

asupra obscurităţii forţelor răului. În icoane, el ţine în mână o balanţă cu care cântăreşte faptele

oamenilor în ziua Judecăţii de Apoi, precum şi o spadă cu ajutorul căreia îl supune pe Satan şi

puterile întunericului. Este deseori reprezentat învingând un dragon (balaur).

Funcţie angelică: Conducătorul Oştilor Cereşti

Darurile spirituale pe care ni le oferă: Ne întăreşte sufletele şi ne susţine în lupta cu forţele

răului, fie că este vorba de aspecte exterioare sau de aspecte şi tendinţe negative care încă mai

există în fiinţa noastră; ne susţine atunci când suntem singuri.

Numele arhanghelului Mihail (Michael) înseamnă în limba ebraică „Cel care este asemenea lui

Dumnezeu”. El este cel pe care îl invocăm pentru a ne susţine în lupta noastră cu forţele răului.

Este cel care ne ajutăsă descoperim lumina din interiorul nostru. Istoric, el este considerat

protector al Israelului şi al Bisericii Catolice. Este sfântul patron al poliţiştilor şi soldaţilor, dar şi

al copiilor mici şi se spune căîi veghează pe pelerini şi pe străini. El este un luptător de temut,

Prinţ al Armatelor, care luptă pentru dreptate şi îi ajută pe cei care se confruntă cu situaţii

dificile. Mihail este totodată cel care dăruieşte răbdare şi fericire.

Lui îi este asociat elementul subtil Foc, care simbolizează arderea a tot ceea ce este trecător

Page 32: Prezentare ingeri

astfel încât să rămână şi să străluceascănumai lumina pură şi esenţială. El mai este numit şi

Binevoitorul Înger al Morţii deoarece ne conduce către nemurire, fiind totodată cel

care„cântăreşte” sufletele, punând în balanţă faptele lor bune şi rele, la Judecata de Apoi.

Tradiţiile iudaică, creştină şi islamică îl consideră la unison pe Mihail ca fiind cel mai mare

printre îngeri. El mai este cunoscut sub diferite nume, precum Purtătorul Cheilor Raiului,

Conducător al Arhanghelilor, Înger al Pocăinţei, milei şi sfinţeniei, Prinţ al Prezenţei Divine,

Gardianul lui Iacob, Îngerul tufişului în flăcări.

El este un neobosit luptător al binelui şi întotdeauna îi sprijină pe cei care sunt umili. Mihail îi

inspiră pe cei care trudesc în singurătate şi întotdeauna este gata să întindă o mână de ajutor

celui aflat în necaz sau suferinţă.

Îl putem ruga pe Arhanghelul Mihail să ne ajute să ne controlăm şi săne depăşim tendinţele

negative care mai subzistă în fiinţa noastră. De câte ori ne simţim depăşiţi de evenimente sau

situaţiile vieţii par săse deruleze implacabil, el ne poate ajuta să avem o viziune mai elevată,

spirituală, înţeleaptă, asupra vieţii noastre. Misiunea lui este să ne ghideze şi să ne protejeze

împotriva nedreptăţii şi să ne ajute să ne deschidem fiinţele către ceea ce este etern şi

nepieritor. Îl putem ruga să ne ajute în orice situaţie în care ne simţim copleşiţi sau singuri şi

avem nevoie de ajutor.

Page 33: Prezentare ingeri

Arhanghelul Rafael

Idee-forţă: Puterea iubirii divine mă vindecă şi mă

întăreşte.

Simbolism: Arhanghelul Rafael este reprezentat în costum de pelerin, având un toiag în formă

de caduceu, pe care este încolăcit unşarpe, simbolizând vindecarea. El duce în mână o ploscă

de apă, iar în faţa lui este o apă din care sare un peşte (conform legendei din Cartea lui Tobias).

El este deseori reprezentat cu degetul arătător îndreptat în sus, indicând cerul într-un gest de

încurajare şi speranţă,reamintindu-ne de unde ne vine adevărata vindecare.

Funcţia angelică: Arhanghel al vindecării.

Darurile spirituale pe care ni le oferă: El ne poate ajuta să obţinem darul vindecării; ne arată

care sunt căile de a ne vindeca pe noi înşine; ne ajută să ne vindecăm cu ajutorul naturii şi al

energiei universale.

Arhanghelul Rafael este responsabil de vindecarea Pământului şi a locuitorilor săi. Se spune că

el este cel care l-a vindecat pe Abraham după ce acesta a fost circumcis şi că i-a dat lui Moise o

carte care descria toate ierburile cu puteri vindecătoare care cresc pe pământ. În Cartea lui

Tobias, din Vechiul Testament, se povesteşte că Rafael l-a vindecat pe tatăl lui Tobias, care era

orb, folosind o unsoare făcutădin măruntaiele unui peşte.

Rafael este cunoscut sub multe denumiri care îi reflectă atributele: Stăpânul vânturilor de seară,

Page 34: Prezentare ingeri

Gardianul copacului vieţii din Grădina Edenului, Îngerul Pocăinţei, Îngerul Rugăciunii, Iubirii,

Bucuriei şi Luminii. El este înger al vindecării, al ştiinţei şi al cunoaşterii. El mai este numit Înger

al Providenţei, care veghează asupra umanităţii.

Numele său înseamnă „Vindecător Divin” sau „Dumnezeu vindecă”. Rafael este sursa spirituală

aflată în spatele oricărui tratament sau leac, şi ca mesager al divinei providenţe el aduce

vindecare tuturor căutătorilor spirituali. El reprezintă reîntoarcerea la Sursa vieţii, care este

vindecarea definitivă, esenţială, a tuturor bolilor şi suferinţelor.

Rafael ne asistă în efortul nostru de a ne vindeca atât corpul, cât şi mintea şi inima. El ne ajută

să atingem starea de sănătate şi împlinire. El oferă ajutor tuturor celor care suferă şi au nevoie

de vindecare, şi atunci când este permis, le alină durerile. Atunci când ne deschidem inimile faţă

de vindecarea spirituală, Rafael este cel care ne ghidează către terapeuţi, vindecători sau

persoane competente care ne pot îndruma şi ajuta. Cu cât devenim mai conştienţi de

responsabilitatea care ne revine în procesul de autovindecare, el ne ajută să intrăm în contact

cu sufletul nostru, care în mod tainic ştie ce anume este mai bun pentru ca noi să ne restabilim

starea de sănătateşi vitalitate.

Rafael ne poate ajuta să înţelegem lecţiile tainice pe care le avem de învăţat din fiecare boală

cu care ne confruntăm şi ne ajută să ne auto-cunoaştem şi să învăţăm din suferinţele cu care

ne confruntăm. Atunci când optăm pentru un mod sănătos de viaţă, acest înger este alături de

noi.

Pe măsură ce ne tranformăm minţile şi inimile rănite, ne apropiem tot mai mult de arhanghelul

Rafael şi putem primi darurile sale spirituale. El este întotdeauna gata să ne ghideze către

împlinire şi armonie, dar noi trebuie să ne dorim aceasta.

Page 35: Prezentare ingeri

Arhanghelul Metatron

Idee-forta: Sunt legat de izvorul bunatatii, al iubirii si al creativitatii.

Arhanghelul Metatron este considerat drept cel mai

pământesc dintre arhangheli, deoarece el a fost mai întâi un om înţelept şi virtuos pe care, apoi,

Dumnezeu l-a luat în Cer. Sufletul său a fost toată viaţa plin de credinţă, de iubire pentru

oameni şi a fost foarte atent la înţelesurile faptelor, nutrind convingerea că numai acela care

învaţăpermanent din ceea ce petrece în el şi în afara lui este capabil să-şi ajute cu adevărat

semenii. Astfel, el a urmat de la sine calea înţelepciunii şi a bunătăţii inimii.

Misiunea lui cerească: El consemnează în Cartea Vieţii toate faptele noastre, ca nimic din

experienţa umană să nu se irosească, ci ca marii îndrumători de oameni să aibă unde să caute

învăţăturile care ne salvează în timpuri tulburi.

Misiunea lui pe pământ: Ne ajută să avem măsura corectă în tot ceea ce facem, apărând ca

martor al acţiunilor noastre. Graţie lui, noi conştientizăm puterea noastră de a iubi şi sensul

existenţei noastre.

În timpul vieţii sale pământeşti, ca fiinţă umană, Metatron a fost cunoscut sub numele de

Henoch şi a fost al şaptelea patriarh după Adam. Povestirile ni-l redau ca "plimbându-se cu

Dumnezeu", după moartea sa fiind primit în Cer printre arhangheli. El a fost atât de bun, atât de

blând, atât de înţelegător şi de îngăduitor, încât a întruchipat, la vremea sa, virtuţi divine, care

au atras asupra sa harul Tatălui. Mai mult chiar, el a ştiut să asculte glasul inimii şi a trăit smerit

şi abandonat total Voinţei Supreme, asemenea tuturor marilor iluminaţi.

Scrierile iudaice presupun că el ar fi fost Schechina, îngerul care conduce copiii rătăciţi prin

Page 36: Prezentare ingeri

pădure, şi că tot el a fost cel care l-a oprit pe Abraham din săvârşirea jertfei, atunci când

Dumnezeu i-a cerut să i-L ofere pe fiul său, Isaak.

Metatron este întâlnit sub diferite ipostaze: arhivar a lui Dumnezeu, înger al legăturilor şi rege al

îngerilor. El susţine totodată viaţa oamenilor, fiind o punte între Dumnezeu şi om. Este foarte

bine să-i cerem sfatul pentru fiecare acţiune pe care o avem de făcut, mai ales atunci când ştim

că ne lipseşte simţul măsurii sau că, fiind implicaţi emoţional într-o chestiune, nu deţinem

măsura corectă a raţiunii ori a acţiunii noastre. Vom putea astfel să obţinem echilibrul şi

discernământul necesar în orice întreprindem. Rezultatul va fi claritatea a ceea ce realizăm, iar

această înţelepciune ne va conferi o mare siguranţă, atât de necesară atunci când vrem să ne

angrenăm cu succes în oricare dintre planuri (material, afectiv, spiritual etc.)

Tot Metatron ne conduce către starea de armonie în iubire, pentru ca noi să ducem o viaţă

solară, sănătoasă, echilibrată şi calmă. El este, astfel, martorul faptelor noastre bune şi al

tuturor acelor acte ale vieţii şi ale iubirii pe care nimeni în afara lui nu ni le cunoaşte.

Îl vom ruga pe arhanghelul Metatron să ne conducă şi să ne susţină în orice moment al vieţii, ca

să avem întotdeauna măsura corectă a faptelor şi a sentimentelor noastre. Tot astfel, îl putem

ruga, în timpul meditaţiilor, să ne indice când "destul e destul", dar şi când trebuie să mai facem

ceva pentru noi înşine sau pentru ceilalţi.

Page 37: Prezentare ingeri

Arhanghelul Uriel

Idee-forţă: Lumina lui Dumnezeu străluceşte din interiorul

meu. Sunt permanent strălucitor, plin de dragoste şi înţelepciune

Uriel este stăpânul Soarelui şi cel mai strălucitor dintre îngeri. Este adesea reprezentat cu o

flacără în palma deschisă. El este stăpânul furtunilor şi al tuturor spaimelor.

Uriel este câteodată reprezentat cu o carte la picioarele sale, cartea plantelor medicinale pe

care i-a oferit-o Adam.

Planul Îngeresc: Arhanghel al Primului Cor

Misiunea cerească: Să aducă oamenilor lumina cunoaşterii lui Dumnezeu.

Misiunea pământească: Ne ajută să ne deschidem către lumina cunoaşterii, să conştientizăm

lumina divină din noi şi să ne centrăm în Sine.

Arhanghelul Uriel, a cărui nume semnifică: "Lumina mea este Dumnezeu", aduce omenirii

cunoaşterea iluminatorie despre divinitate. El este cel mai strălucitor dintre îngeri şi, adeseori,

reprezentat conducând un car de foc tras de cai albi. Mai este cunoscut şi sub numele de

flacără a lui Dumnezeu sau îngerul profeţilor.

Uriel a fost îngerul pe care Dumnezeu l-a trimis la Noe ca să-1 prevină de potop. Biblia ne

povesteşte cum Uriel a coborât în grădina Edenului de pe o rază de soare cu o sabie de foc în

mână. El este, de asemenea, îngerul care veghează asupra furtunilor şi a spaimelor. Ca înger

al căinţei el ne ajută să înţelegem legile karmice care spun că noi întotdeauna merităm exact

ceea ce am făcut.

Uriel ne ajută să înţelegem cum funcţionează Graţia Divină şi ne face cunoscut că noi toţi

suntem înconjuraţi de infinita dragoste a lui Dumnezeu.

Page 38: Prezentare ingeri

Este cel mai înţelept dintre toţi îngerii. Adeseori este reprezentat cu o flacără în palma deschisă.

La el omenirea poate găsi alinarea suferinţelor prin rugăciune.

Când cunoaşterea oferită nu este utilizată în scopuri divine Uriel se manifestă ca şi pedeapsa lui

Dumnezeu. Uriel ne ajută să înţelegem de ce sunt toate aşa cum sunt. El ne ajută să avem

încredere în planul divin al lui Dumnezeu astfel încât, atunci când lucrurile nu par să meargă

bine, să descoperim că acestea sunt întotdeauna spre binele nostru şi ne pot aduce fericirea.

Cu ajutorul lui Uriel noi putem să cunoaştem vocea noastră interioară şi visele noastre. El ne

conduce spre cunoaşterea cea mai profundă a Sinelui şi, prin aceasta, la o valorificare infinită a

vieţii.

Sub conducerea sa avem posibilitatea să găsim lumina noastră interioară devenind tot atât de

strălucitori ca şi Soarele atunci când dragostea şi frumuseţea devin pentru noi un fapt împlinit.

Page 39: Prezentare ingeri

Arhanghelul Zadakiel

Idee-forţă: “Sunt plin de compasiune şi bunăvoinţă. Îi ajut

pe cei care sunt deschişi să-şi dezvolte capacitatea de a asculta răspunsul, de a conştientiza

felul în care sunt îndrumaţi şi să-şi aprofundeze şi amplifice sentimentul de compasiune faţă de

ei înşişi şi faţă de ceilalţi.”

Îndemn: “Intensifică şi creşte prin aspiraţie sinceră şi prin exprimarea intenţiei sfera rugăciunii

tale cu Dumnezeu Tatăl. Simpla ta conversaţie plină de iubire şi umilinţă cu Dumnezeu se

transformă în rugăciune. Ia aminte că nici o rugă nu rămâne fără răspuns.”

Zadakiel, al cărui nume înseamnă “Dreptatea lui Dumnezeu” este un înger al mărinimiei, al

compasiunii, al bunăvoinţei. Alături de Jophiel, este unul dintre purtătorii steagurilor, ce-l

urmează pe Mihail în luptă. El este reprezentat ţinând în mană un pumnal frumos încrustat.

În calitate de înger al mărinimiei, Zadakiel îi binecuvântează pe toţi cei care îşi orientează

eforturile spre a face din această lume un loc mai fericit. Aduce lumina Graţiei lui Dumnezeu

tuturor celor care şi-au pus viaţa în slujba semenilor lor. Ne învaţă cum să dăruim ajutorul din

toată inima. Ne ajută să înţelegem semnificaţia actului de a dărui, să devenim şi noi dedicaţi

acestui act, să putem aprecia care este însemnătatea spirituală a dăruirii.

Acest arhanghel oferă protecţie tuturor celor care fac bine, îi binecuvântează pe toţi cei care au

inima deschisă şi care sunt oricând pregătiţi să facă tot ce pot pentru ca viaţa pe această

planetă să fie plină de bunăstare, armonie şi fericire, pe toţi cei care, prin ajutorul pe care îl

oferă, fac din lumea aceasta un loc mai bun.

Tuturor celor care cred cu toată fiinţa lor că este foarte important să-i ajuţi pe ceilalţi, el le oferă

Page 40: Prezentare ingeri

energie şi inspiraţie, le facilitează accesul la resurse infinite, astfel încât ceea ce au în plan să

poată fi realizat cât se poate de bine. Oricine oferă sprijin într-un fel sau altul, se spune că

dăruieşte. Lumea nu ar fi atât de minunată fără ajutorul celor care au dăruit din energia şi

resursele lor pentru a transforma viaţa celorlalţi.

Îl rugăm pe Zadakiel să ne ajute să găsim resursele interioare şi exterioare care să ne permită

să ne îndeplinim cât mai bine misiunea.

Acest arhanghel ne inspiră să fim plini de bunăvoinţă, să vedem Lumina Divină din noi înşine şi

din cei din jurul nostru.

Invocarea şi comuniunea cu Arhanghelul Zadakiel duc la aprofundarea sentimentului de

compasiune.

El ne călăuzeşte cu compasiune atunci cînd ne simţim slabi şi neputincioşi. Tuturor acelora care

luptă în numele lui Dumnezeu, el le aduce speranţă şi încredere şi

reînnoieşte credinţa lor în atotputernicia Graţiei Divine. Zadakiel aduce compasiunea în viaţa

noastră şi ne ajută să înţelegem că dragostea lui Dumnezeu se revarsă în orice moment asupra

noastră, să conştientizăm faptul că suntem în permanenţă protejaţi şi îndrumaţi. Unii oameni

cred că această calitate, compasiunea, este sinonimă cu sentimentul de milă. Din punct de

vedere ezoteric însă, compasiunea implică, pe lângă milă, puterea desăvârşită de a empatiza

cu suferinţa celorlalţi, precum şi capacitatea de a prelua suferinţa cuiva şi de a o neutraliza.

Zadakiel ne oferă dragostea lui Dumnezeu ca o realitate a vieţii. Atunci când, aflându-ne

într-o situaţie neplăcută, ne îndreptăm cu toată aspiraţia către Divin, suntem ajutaţi de acest

arhanghel. El ne îndeamnă să lăsăm loc, în permanenţă, în gîndurile noastre, pentru îndurare şi

milostenie divină.

Zadakiel uşurează şi asigură depăşirea evenimentelor dramatice din viaţa noastră, făcând

posibilă orientarea acestora către un deznodământ fericit. Compasiunea lui se manifestă printr-

o forţă miraculoasă, care provine direct de la Dumnezeu şi care îi permite să ne ajute prompt

dacă îl invocăm atunci când ne aflăm în pericol. Tot ceea ce trebuie să facem pentru a-l simţi

este să ne deschidem inima spre infinita lui splendoare. Atunci cînd nu suntem conştienţi de

puterea compasiunii, suntem conduşi de ego-ul nostru, de conflictele noastre interioare. Dacă

noi conştientizăm faptul că suntem ghidaţi şi ajutaţi, nu trebuie să ne încrâncenăm ori să ne

pedepsim pentru că lucrurile nu merg aşa cum vrem. Încrederea în Compasiunea Divină este

un dar care ne permite să participăm pe deplin la evoluţia vieţii noastre.

Compasiunea ne călăuzeşte spre lumina şi dragostea eternă a lui Dumnezeu. Putem să

acceptăm compasiunea lui Dumnezeu şi să ne lăsăm în voia Lui fiind buni şi blânzi cu noi înşine

Page 41: Prezentare ingeri

şi cu ceilalţi. Compasiunea ne ghidează dincolo de viaţa aparent dificilă către noi nivele tot mai

profunde de conştientizare, unde să trăim mai mult în lumina iubirii şi înţelepciunii Divine. Graţie

compasiunii Divine, privim cu detaşare şi plini de iubire toate situaţiile care apar în viaţa noastră.

Arhanghelul Zadakiel este patronul îngerilor care iartă sau ale căror misiuni au legătură

cu iertarea.

Dacă întîmpinăm probleme în a ne ierta sau a ierta o altă persoană, îl rugăm pe Zadakiel să

intervină. El ne oferă ajutor divin când dorim să uităm resentimentele faţă de suferinţele trecute

şi ne ghidează să înţelegem lecţia la care am fost supuşi în momentele în care aceasta s-a

manifestat, pentru ca noi să putem trăi constructiv şi liber prezentul. Ne învaţă să-i respectăm

pe ceilalţi şi să găsim toate resursele de care avem nevoie atunci când ne dăruim, divin

inspiraţi, altei persoane, păstrând în atenţie din trecut, doar experienţa de viaţă necesară trăirii

prezentului cu cea mai mare intensitate. El ne ajută, de asemenea, să ne orientăm calea către

sursa divină a tot ceea ce există şi se roagă ca fiecare dintre noi să dobândim puterea de a ne

dărui necondiţionat şi deplin lui Dumnezeu.

Iertarea nu înseamnă uitare şi nu acesta este scopul ei. Pentru a ierta într-adevăr corect,

Zadakiel ne ajută să vedem rănile şi suferinţele noastre din trecut într-o altă lumină. Dacă îl vom

ruga să ne inspire cum să lăsăm mai uşor şi mai repede, în urma noastră, suferinţa şi rănile

vechi, vom declanşa astfel şi vom accelera direct proporţional cu intensitatea şi durata

rugăciunii procesul de vindecare spirituală. Manifestarea deplină a devotamentului implică şi

iertarea tuturor acelora care ne-au pricinuit suferinţe şi lacrimi. Numai aşa putem ajunge să

trăim aici şi acum, iubirea divină pe care îngerii o manifestă şi o exemplifică neîncetat. Altfel,

vom rămâne prizonierii propriilor noastre orgolii şi resentimente crezând, în continuare, că

ceilalţi sunt cauza şi nu doar instrumentul manifestării necazurilor şi durerilor noastre. Iertarea

ne ajută să ne eliberăm de aceste trăiri şi să ne ridicăm pe un alt nivel superior de conştiinţă.

Atunci când iertăm, sufletul ni se uşurează şi ne simţim bine. Iertarea ne eliberează şi ne ajută

să relaţionăm mai bine cu cei din jur. Putem avea nevoie de ajutor ca să iertăm şi Zadakiel ne

oferă graţia de a găsi bunătate

în inimile noastre şi curajul de a cere ajutor când iertarea ni se pare prea greu de realizat. Cei

care sunt orgolioşi şi ranchiunoşi nu iartă uşor, dar Zadakiel, prin graţia sa, îi ajută să găsească

resursele interioare şi curajul necesar pentru a o putea face. El va acţiona ca un coşar, care ne

va purifica trupul fizic, mintea şi inima de neiertare.

Arhanghelul Zadakiel contribuie la vindecarea suferinţelor – mai ales a celor din plan

emoţional – şi la eliminarea energiilor negative din toate structurile corpului

omenesc. El ne îndeamnă să-i iertăm pe toţi cei care ne-au făcut rău în trecut, pentru că, în

esenţă, suntem uniţi în aceeaşi sursă Divină.

Page 42: Prezentare ingeri

Iertând, devenim receptivi la vindecare şi iubire. Iertarea ca şi înţelegerea ne ajută să devenim

fiinţe umane fericite şi sănătoase.

Arhanghelul Zadakiel păzeşte puterile invocaţiei şi ale afirmaţiei.

Cuvântul “invocaţie” din limba română este conex cu termenul “invocatio” din limba latină.

“Vocare” înseamnă în latină “a chema”, deci invocarea sau invocaţia are semnificaţia de a

chema, de a apela, de a atrage înlăuntrul fiinţei noastre, în Universul nostru lăuntric, a unei

energii, a unei anumite realităţi tainice sau puteri superioare, ori de intrare în comuniune

telepatică cu o anumită entitate sau chiar cu o anumită realitate ce a existat cândva, fie în

trecutul apropiat, fie în trecutul îndepărtat. Invocaţia poate fi adresată unui înger, unui sfânt,

unei entităţi divine sau lui Dumnezeu Însuşi.

Zadakiel ne inspiră să invocăm acordarea ajutorului şi a ghidării pline de înţelepciune în diferite

situaţii, inspiraţia divină, protecţia divină, acordarea iertării şi a Graţiei divine sau realizarea unei

comuniuni cât mai profunde cu fiinţa divină care este invocată sau cu Dumnezeu însuşi.

De asemenea, El ne inspiră să realizăm invocaţia prin adresarea unor cuvinte pline de puritate

şi simplitate, prin care să manifestăm speranţa şi credinţa că ajutorul, ghidarea, inspiraţia,

protecţia, compasiunea, iubirea sau Graţia divină ne vor fi acordate. Un exemplu de invocaţie îl

constituie chiar rugăciunea “Tatăl nostru”, prin care fiinţa umană se adresează lui Dumnezeu

Însuşi în ipostaza de Tată Ceresc.

Atunci când rostim numele lui Dumnezeu cu o credinţă puternică, profundă şi deplină se poate

spune că realizăm, în felul acesta o invocaţie. Atunci când este invocat cu o credinţă puternică,

profundă şi deplină în Universul nostru lăuntric numele lui Dumnezeu, sau când ne raportăm cu

o credinţă puternică, profundă, deplină la realitatea Sa misterioasă, în fiinţa noastră apare o

anumită stare distinctă, ce evidenţiază că beneficiem în universul nostru lăuntric de influenţa

dumnezeiască, spirituală ce apare.

La rândul ei, rugăciunea inimii constituie o invocare a harului, a milostivirii şi a puterii

dumnezeieşti a Mântuitorului Iisus Hristos în fiinţa credinciosului.

Invocarea îngerului păzitor prin rugăciunea „Înger, îngeraşul meu” ne pune instantaneu în

comuniune cu îngerul nostru păzitor.

Acest arhanghel ne învaţă că pentru a reuşi fiecare invocaţie sublimă, divină, este necesar să

avem o credinţă puternică, profundă şi deplină că ceea ce invocăm, ceea ce chemăm şi

atragem prin intermediul invocaţiei există şi că este cu putinţă să intrăm în comuniune tainică,

net sesizabilă, cu acea realitate sau cu acel ceva ce este invocat, iar în felul acesta oglindirea

acelei realităţi ce este invocată în propriul nostru univers lăuntric este realizată.

Zadakiel păzeşte esenţele rugăciunii, ne învaţă arta de a ne ruga, ne arată cum şi în ce condiţii

simpla conversaţie cu Dumnezeu se transformă în rugăciune.

Page 43: Prezentare ingeri

Rugăciunea este o intensă, spontană, rodnică şi indescriptibilă elevare a sufletului, a întregii

noastre fiinţe şi chiar a trupului către Dumnezeu ce se realizează prin intermediul energiei

tainice a aspiraţiei către Dumnezeu şi a iubirii pentru Dumnezeu. Rugăciunea este un element

esenţial al pietăţii interioare, împreună cu iubirea de Dumnezeu, compasiunea şi milostenia.

Rugăciunea sinceră şi umilă către Dumnezeu este mult mai importantă decât ritualurile

exterioare. A ne ruga într-un mod umil şi sincer înseamnă, înainte de toate, a comunica în taină

cu Dumnezeu.

Rugăciunea este o tainică şi indescriptibilă comuniune a fiinţei umane în ipostaza de copil al lui

Dumnezeu cu Tatăl său Ceresc şi ea include umilinţa, iubirea, adorarea, mulţumirea,

mărturisirea sinceră a greşelilor, cererea în conformitate cu legile lui Dumnezeu, ce este

îndreptăţită. Aşa s-au rugat şi au fost ascultate fiinţele umane de-a lungul veacurilor.

Rugăciunea sinceră şi umilă se realizează cu iubire şi implică o sui generis revărsare a inimii

înaintea Creatorului Suprem, iar răspunsul Lui nu întîrzie să apară şi este trăit printr-o tainică

revărsare a binecuvîntărilor şi a darurilor Sale. Dat fiind faptul că este omniprezent, Dumnezeu

ascultă instantaneu, prin mijlocirea Duhului Sfânt, orice rugăciune binefăcătoare, sinceră şi

umilă.

Arhanghelul Zadakiel ne încurajează să intensificăm, să creştem – prin dorinţa noastră sinceră,

prin exprimarea intenţiei - sfera rugăciunii.

Zadakiel ne îndeamnă să ne rugăm la Dumnezeu întotdeauna nu doar în perioadele dificile

ale vieţii şi să fim insistenţi în rugăciune. Iar baza pe care se construieşte încrederea noastră

deplină în puterea tainică a rugăciunii insistente este generozitatea cea fără de egal a lui

Dumnezeu. Rugăciunea include insistenţa precum şi continuitatea. Intensitatea ce este

manifestată în rugăciune are o mare importanţă. În cazul rugăciunii, atenţia şi credinţa sunt

combinate şi fac să apară starea de vigilenţă. Rugăciunea trebuie să fie, totodată, plină de

speranţă.

S-a constatat: copiii care au fost învăţaţi de mici să se roage la Dumnezeu, să ceară ajutorul şi

ghidarea lui Dumnezeu atunci cînd le este greu sau în situaţiile în care nu ştiu ce alegere să

facă şi care păstrează acest obicei minunat pe parcursul vieţii se descurcă mai bine în viaţă,

sunt mai sănătoşi şi mai fericiţi. Prin intermediul rugăciunii, atât profeţii şi sfinţii, cât şi aşa-zişii

“drepţi”, au fost inspiraţi într-un mod intim şi indescriptibil de Dumnezeu şi au atras în fiinţa şi în

Universul lor lăuntric tainice puteri dumnezeieşti.

Zadakiel ne asigură că nici o rugă nu rămâne fără răspuns.

Dar trebuie să avem în vedere că Dumnezeu nu acceptă decât rugăciunile şi cererile ce sunt

binefăcătoare din punctul de vedere al lui Dumnezeu şi care sunt rostite cu umilinţă şi credinţă.

Rugăciunea celui rău, a celui care s-a îndepărtat de Dumnezeu, rămâne fără răspuns, şi nu

este luată în considerare atâta timp cât o astfel de fiinţă umană nu se căieşte pentru relele şi

Page 44: Prezentare ingeri

păcatele pe care le-a făcut. În cazul acelora, Dumnezeu “răspunde” printr-o totală tăcere, atâta

timp cât fiinţa nu se hotărăşte că a venit momentul să implore iertarea păcatelor şi să se

reîmpace cu Dumnezeu.

Dumnezeu ascultă întotdeauna rugăciunea ce este rostită de o fiinţă umană umilă, blândă,

bună la suflet şi iertătoare. Simplitatea şi sinceritatea în rugăciune sunt, de asemenea,

esenţiale. Rugăciunea trebuie manifestată din simplitatea deplină a inimii, să fie exprimată din

intenţii curate şi să fie rostită într-o vorbire şi cerere simplă.

Invocarea şi meditaţia cu Arhanghelul Zadakiel duc la dezvoltarea capacităţii de a asculta

răspunsul, de a conştientiza felul în care suntem îndrumaţi.

Zadakiel ne ajută să auzim ghidarea plină de iubire a îngerilor păzitori, să primim mesaje

auditive de la îngeri, fiinţe divine. În cazul claraudiţiei persoana primeşte o informaţie auditivă,

asemeni unei voci în cap, poate auzi voci articulate, muzică sublimă, sunete şi cuvinte care nu

pot fi percepute de auzul normal. Cel care are această capacitate poate auzi scene care se

petrec la mare distanţă sau în alte planuri ale existenţei, este un receptor în alte planuri, putând

comunica foarte uşor cu entităţile benefice din alte dimensiuni. Claraudiţia ajută la confirmarea

premoniţiilor precum şi la diagnosticări şi o traducere mai bună a ceea ce vezi.

Exemple ale acestui simţ ar fi să auzim îngerul păzitor amintindu-ne cu iubire: “Ai uitat cartea.”

sau avertizându-ne: “STOP! Nu trece strada!”. Aceste voci nu sunt întotdeauna percepute cu

urechile, dar pot fi percepute ca forme-gând sau ca o vibraţie în jurul nostru.

Îl putem ruga pe Zadakiel să ne ajute să ne clarificăm mesajele auditive pe care le primim.

Ghidarea divină poate fi auzită clar, sub forma unor mesaje repetate care te îndeamnă să

îmbunătăţeşti situaţia ta sau a celor din jurul tău. Fii foarte atent la tot ce auzi în mintea ta şi cu

urechile tale fizice.

Zadakiel este un profesor spiritual, este răbdător, blând, înţelegător şi are acces la întreaga

cunoaştere. În această ipostază el este reprezentat ţinând în mână o carte.

Dacă dorim să învăţăm ceva, Zadakiel ne ajută. Uneori el ne poate ghida să învăţăm singuri. A

fi atenţi la tiparele noastre de a privi lucrurile, asculta pe ceilalţi şi gândi ne ajută să primim

învăţătura lui.

Arhanghelul Zadakiel este foarte cunoscut şi pentru că ne ajută în ceea ce priveşte funcţiile

memoriei. El este considerat îngerul coordonator al memoriei şi de aceea este de mare folos

studenţilor şi oricui trebuie să reţină nume, cifre sau alte informaţii importante. Dacă dorim să

memorăm o informaţie importantă sau să ne îmbunătăţim în general memoria îl invocăm pe

Zadakiel, pentru aceasta este esenţial să se înţeleagă că memoria poate fi îmbunătăţită.

Zadakiel ne învaţă că memorăm ceva mai uşor dacă suntem deschişi sau ne deschidem către

Page 45: Prezentare ingeri

acea realitate sau acel aspect şi atunci cînd înţelegem. El ne îndeamnă să avem întotdeauna o

minte deschisă, încredere în capacităţile noastre de învăţare deoarece mintea noastră este una

cu Mintea Divină şi ne ajută să învăţăm cu uşurinţă noţiuni noi, subiecte care nu fac parte din

sfera noastră de interese. El ne inspiră să-i învăţăm pe ceilalţi ceea ce am asimilat, să fim

deschişi să împărtăşim idei noi, să avem încredere în capacităţile noastre de predare, elevii

noştri ne învaţă şi ei în multe moduri minunate, învăţăm unii de la ceilalţi. Zadakiel vindecă

tulburările de memorie şi ajută la îmbunătăţirea altor funcţii mentale. De asemenea, îl putem

invoca atunci cînd trebuie să găsim – în noi sau în mediul înconjurător – ceva ce am rătăcit.

Chemaţi-l pe Zadakiel pentru a vă ajuta să vă amintiţi de orice lucru pierdut şi chiar de

Dumnezeu.

Page 46: Prezentare ingeri

Exerciţiu de comuniune cu Arhanghelul Zadakiel

Etapa 1

Vom urmări o stare de relaxare, de destindere cât mai profundă a întregului corp, pornind de jos

în sus, relaxând gradat fiecare muşchi, de la tălpile picioarelor şi până în zona creştetului

capului.

Etapa 2

Aspirăm plini de dragoste şi umilinţă la tot ceea ce este bun, frumos, înălţător, universal valabil,

sublim, divin, cosmic. Pe un fond de tăcere interioară, simţim că suntem fiinţe pure, elevate,

pline de iubire, care trăim într-o lume superioară divină.

Etapa 3

Percepem acum prezenţa Arhanghelului Zadakiel. Vizualizăm cu aripile lui de lumină ne

îmbrăţişează cu iubire. Ne simţim protejaţi, în deplină siguranţă, ocrotiţi. Vizualizăm acum o

rază intensă, de lumină alb strălucitoare, care porneşte din inima lui şi ne îmbăiază întreaga

fiinţă.

Etapa 4

Ne simţim acum scăldaţi în această lumină alb strălucitoare care infuzează în fiinţa noastră o

stare de mărinimie, compasiune, bunăvoinţă. Simţim că devenim capabili să iertăm pe toţi cei

care ne-au greşit şi chiar pe noi înşine. Simţim cum inspiraţia şi protecţia divină se revarsă

asupra noastră, ne simţim capabili să ne rugăm mult mai sincer şi mai intens. Putem, la alegere,

fie să rămânem interiorizaţi cu ochii închişi şi să savurăm lăuntric aceste stări, fie să privim

reprezentările simbolice ale Arhanghelului Zadakiel, care se derulează pe ecran.

Etapa 5

Simţim acum comuniunea plenară profundă cu Arhanghelul Zadakiel. Fiinţa noastră este

deschisă total faţă de îmbrăţişarea sa plină de iubire. Fiinţa noastră este acum intim unită cu

fiinţa Arhanghelului Zadakiel.

Etapa 6

Revenim acum gradat, păstrând în suflet o stare de recunoştinţă pentru bucuria şi fericirea

generate de comuniunea cu Arhanghelul Zadakiel.

Page 47: Prezentare ingeri

Ingerii ajutorarii si daruirii

Ideea forţă: "Manifest plin de iubire tot ceea ce este mai bun în mine şi, plin de bunăvoinţă, mă

integrez armonios în Univers."

Aceşti îngeri aduc binecuvântarea lui Dumnezeu tuturor celor care şi-au pus viaţa în slujba

semenilor lor. Ei sunt reprezentaţi ţinând în mână un porumbel, simbol al dorinţei permanente

de a ajuta toate fiinţele. Îngerii ajutorării sunt întotdeauna alături de toţi cei care au înţeles

profund necesitatea fundamentală a fiinţei umane de a manifesta altruismul. Toţi cei care îşi

oferă plini de dăruire serviciile pentru ca această planetă să devină mai fericită, iar viaţa să fie

mai bună,sunt puternic impulsionaţi şi mereu ocrotiţi de aceşti îngeri.

Planul îngeresc: Cerul formator

Funcţia îngerilor: Ne învaţă cum să dăruim ajutorul nostru cu toată inima celor care merită.

Misiunea lor pe Pământ: Ne ajută să înţelegem semnificaţia majoră a actului de a dărui şi a

primi, să putem aprecia cu discernământ însemnătatea spirituală a ajutorului dat şi primit.

Aceşti îngeri păzitori oferă protecţie tuturor celor care fac bine oricărei fiinţe, binecuvântându-i

pe toţi cei care au inima deschisă şi care sunt oricând pregătiţi să facă tot ce le stă în putinţă

pentru ca viaţa pe această planetă să fie rodnică şi fericită. Tuturor celor care cred cu toată

fiinţa lor că este foarte important să-i ajuţi pe alţii, aceşti îngeri le oferă energie, inspiraţie, le

facilitează accesul la resurse infinite din macrocosmos, astfel încât ceea ce ei fac să poatăfi dus

la capăt cât se poate de bine. Mulţi dintre noi am avut ocazia să simţim ajutorul nepreţuit al

acestor îngeri şi am remarcat că,atunci când dorim din toată inima să ne ajutăm semenii şi să

facem ceva pentru ceilalţi, suntem mult mai intens susţinuţi, iar calea ne este netezită mai uşor

decât atunci când lucrăm doar pentru noi înşine.

Actul dăruirii se poate manifesta foarte clar în munca celor implicaţi în viaţa politică şi socială.

De asemenea, el poate fi evident şi în cazul minunatelor fiinţe care, având mai multe posibilităţi

Page 48: Prezentare ingeri

decât ceilalţi, ajută dezinteresat pe toţi cei care au nevoie. Tot aici pot fi incluşi vindecătorii şi

terapeuţii altruişti, ca şi orice altăfiinţă umană care ajută oamenii, fără să aibă vreun interes

personal.

Aceşti oameni sunt binecuvântaţi, deoarece îşi pun viaţa în slujba altora. Lumea nu ar fi atât de

minunată fără ajutorul celor care au dăruit din energia şi resursele lor pentru a schimba în bine

viaţa celorlalţi.

Rugăm Îngerii Păzitori ai ajutorării să ne sprijine pentru trezirea şi amplificarea resurselor

noastre lăuntrice şi pentru obţinerea lucrurilor necesare pentru a-i putea ajuta pe toţi cei care

merită şi au nevoie de aceasta. Pentru ajutorul dăruit în mod necondiţionat, devenim parte

activă a lumii în care trăim şi ne intregrăm în armonia Vieţii Universale. Contribuţia noastră la

Binele general este directă,adevărată şi durabilă.

Ne rugăm acestor îngeri să-i binecuvânteze pe toţi aceia care, în orice colţ din această lume,

fac ca viaţa noastră să fie din ce în ce mai bună.

Ingerii armoniei

Idee-forţă: "Trăiesc în armonie atunci când sunt una cu

Sursa vieţii."

Simbolism: Îngerii Armoniei sunt înconjuraţi de cele mai frumoase păsări care zboară către

sanctuarul spiritului lor cel sfânt, plin de pace; ele simbolizează buna înţelegere şi ghidarea

către relaţiile care ne sunt cele mai favorabile şi care ne vor trezi simţul armoniei.

Funcţia angelică: ne aduc armonie în suflet.

Darurile spirituale pe care ni le oferă: aceşti îngeri ne pot ajuta sătrăim o viaţă armonioasă, ei ne

Page 49: Prezentare ingeri

impulsionează să căutăm fiinţe şi locuri armonioase, şi să ne exprimăm propria unicitate în mod

armonios.

Îngerii Armoniei îşi revarsă binecuvântările asupra noastră atunci când optăm pentru o viaţă

armonioasă. Această armonie se referă la toate aspectele vieţii şi fiinţei noastre. La nivel fizic,

armonia se referăla mediul şi ambianţa în care alegem să trăim. Ca stare emoţională, ea se

referă la măsura în care noi suntem deschişi sufleteşte, oneşti şi integri. Trăim în armonie,

măcar parţial, dacă învăţăm să ne acceptăm legătura cu Pământul, care ne susţine şi ne

hrăneşte.

Dacă acordăm sentimentelor atenţia cuvenită, atunci trăim nu numai într-o armonie exterioară,

ci şi în armonie cu noi înşine. Şi a trăi astfel, înseamnă să ne punem în valoare înzestrările mai

mult sau mai puţin latente, să le exersăm, rezonând cu Armonia cosmică, putând astfel da

naştere operelor de artă.

A trăi în armonie este o stare care prin rezonanţele specifice ne hrăneşte permanent şi ne ajută

să experimentăm viaţa ca fiind integratăîn fluxul vieţii universale. Graţie armoniei, acţionăm

mereu cu inima deschisă şi conform celor mai înalte idealuri la care ne putem raporta. De aici

decurge o stare benefică inclusiv pentru fiinţa noastră fizică,ritmul existenţial împărţindu-se între

munca plină de roade şi momentele de odihnă şi de reculegere. Viaţa noastră include

bunădispoziţie, odihnă, prieteni minunaţi, iar frumuseţea interioară şi aspiraţia spirituală devin

treptat componentele esenţiale ale unei armonii deosebite: a trăi în spiritul adevărurilor universal

valabile. Acestea sunt acele adevăruri comune tuturor marilor tradiţii spirituale planetare.

O altă semnificaţie a armoniei interioare se referă la a ne detaşa de experienţele dureroase ale

trecutului. Decantate, înţelese ca lecţii de viaţă, ele pot deveni cu uşurinţă trepte ale evoluţiei

noastre spre manifestarea fiinţei armonioase care suntem în esenţă. Emoţiile "urâte" vor fi

înlocuite de stări profunde de împlinire şi de mulţumire, specifice armoniei în care trăim acum.

Să ne raportăm cât mai des la Îngerii Armoniei, rugându-i să ne ajute să ne găsim calea către

armonie, spre un mod de viaţă creator, şi să ne ajute să evoluăm spiritual prin iubire,

îngăduinţă, dăruire. Căci nimeni nu trăieşte pentru sine, ci pentru gloria lui Dumnezeu pe

Pământşi în Ceruri.

Page 50: Prezentare ingeri

Ingerii creativitatii

Idee-forţă: "Creativitatea mea se manifestă liber şi spontan; de aceea, sunt întotdeauna capabil

să exprim plenar ceea ce simt."

Simbolism: Acest înger ţine în mână o tamburină şi este înveşmântat într-o robă superbă. El

ne ajută să ne canalizăm forţele vitale către acţiuni creatoare care aduc armonia muzicii, a

formelor şi culorilor în viaţa noastră. Ei ne binecuvântează spre a fi debordant de creativi în tot

ceea ce facem.

Funcţia angelică: Ne ghidează creativitatea pentru a înflori plenar.

Darurile spirituale pe care ni le oferă: Ei ne pot ajuta să fim creativi în întreaga viaţă, să ne

exprimăm expresiv în tot ceea ce facem, ne transmit puterea creatoare care vine de la

Dumnezeu.

Protectori ai celor mai sublime şi elevate disponibilităţi creatoare, aceşti îngeri ne ajută să

contactăm spontan sursa Creativităţii Universale. Ei ne inspiră şi ne deschid cele mai fine

canale de recepţie, pentru a vibra la unison cu forţa care a zămislit întreaga fire.

Aceşti mesageri divini ne ajută să aducem mereu culoare, ritm şi originalitate în viaţa noastră. Ei

ne deschid porţi nebănuite către profunzimile propriei fiinţe. Aici descoperim cele mai ascunse

talente cu care am fost înzestraţi, iar ei ne învaţă cum să le împărtăşim lumii.

Starea de creativitate este, în primul rând, o stare de „fertilitate”sufletească, de rezonanţă cu tot

ceea ce este benefic în Univers.

A fi creativ înseamnă puterea de a oglindi permanent frumuseţea şi binele divin în toate

acţiunile, gesturile şi atitudinile pe care ţi le asumi. Astfel suntem încurajaţi în permanenţă să

creăm o lume mai luminoasă, mai fericită.

Aceşti îngeri ne ajută să ne expansionăm permanent orizontul cunoaşterii şi universul trăirilor

sufleteşti, ferindu-ne de rutină şi de rigiditate lăuntrică. Devenim creativi în fiecare dimensiune a

vieţii noastre, de la modul cum ne îmbrăcăm, cum ne aranjăm locuinţa sau grădina, până la

rafinatele şi elevatele manifestări artistice.

Page 51: Prezentare ingeri

Într-un mod miraculos, îngerii creativităţii ne oferă inspiraţia de care avem nevoie pentru a ne

transforma profund. Să le aducem rugăciuni pentru a crea numai lucruri care să contribuie la

binele şi armonia acestei lumi, la fericirea tuturor oamenilor.

Page 52: Prezentare ingeri

Ingerii credintei

Idee-forţă:Cred cu tărie în prezenţa, iubirea şi ghidarea lui

DUMNEZEU şi a îngerilor săi de lumină, în binele divin şi în fericirea divină, pe care Dumnezeu

mi le oferă acum şi totdeauna!

Simbolism: Îngerii credinţei se menţin cu seninătate în starea de înţelepciune care ia naştere

din credinţa deplină în Dumnezeu. Eiţin în mână o mantie, cu care ne învăluie în credinţa

profundă şi care totodată simbolizează protecţia împotriva necazurilor vieţii. Ei ne reamintesc că

trebuie să ne menţinem întotdeauna credinţa.

Funcţia angelică: Ei ajută oamenii să îşi trezească şi să îşi menţină credinţa în Dumnezeu şi în

îngerii săi de lumină.

Darurile spirituale pe care ni le oferă: Ei ne ajută să ne menţinem credinţa chiar şi în situaţii

potrivnice, să ne exprimăm credinţa în bunătatea inerentă a vieţii, să facem din această credinţă

în Dumnezeu lumina călăuzitoare a vieţii noastre lăuntrice.

Îngerii credinţei reînvie şi întăresc în noi credinţa în Dumnezeu şi în îngerii săi. Ei ne ajută să ne

regăsim credinţa, să o manifestăm şi săo lăsăm să ne îndrume pe cărările vieţii.

Când greutăţile vieţii apasă prea greu pe umerii noştri, trebuie să ne păstrăm convingerea că

totul merge în sensul cel mai bun pentru noi. Credinţa ne susţine în momentele dificile şi ne

ajută să depăşim îndoiala sau deznădejdea atunci când suntem tentaţi să renunţăm la eforturile

noastre spirituale.

Îngerii credinţei ne ajută să credem în iubirea lui Dumnezeu şi în faptul că, dacă Îi cerem Tatălui

Ceresc să ne ofere anumite lucruri sau realizări benefice pe care ni le dorim foarte mult, El ne

Page 53: Prezentare ingeri

va răspundeşi toate acestea se vor realiza cu siguranţă. Credinţa ne ajută săsuportăm chiar şi

situaţiile dificile şi nesigure din punct de vedere material şi să acceptăm unele suferinţe pentru

că, chiar dacă înţelesul planului divin ne scapă, rămânem totuşi încredinţaţi că nimic nu e

întâmplător sau fără sens.

Unele fiinţe uită de Dumnezeu atunci când toate le merg din plin. Pentru acestea trebuie să se

producă o criză majoră pentru a le aminti că există în Univers o forţă superioară căreia ei pot să

se încredinţeze.

Pentru fiinţele care se află pe o cale spirituală, toate lucrurile şi fenomenele capătă o

semnificaţie aparte, spirituală şi de fiecare datăcând reuşesc ceva, ele simt ajutorul lui

Dumnezeu, fapt ce le întăreşte credinţa în Dumnezeu. Ele îi mulţumesc de fiecare dată, pline de

recunoştinţă, lui Dumnezeu, pentru susţinere şi astfel credinţa lor în Dumnezeu creşte cu

fiecare nouă reuşită pe calea spirituală.

Viaţa e mult mai simplă atunci când e susţinută de credinţă. Astfel, putem să ne urmăm intuiţia

şi glasul inimii şi să trăim o viaţă plină,cu convingerea că mergem pe calea cea bună. Să

depăşim graniţele concretului şi ale micii noastre lumi, spre a putea asculta Universul, ca parte

din marea Creaţie Divină.

Credinţa ne ajută să suportăm acele evenimente pe care tindem să le considerăm nedreptăţi.

Ea ne dă răbdarea de a aştepta venirea luminii chiar şi din cel mai adânc întuneric. A crede că

tot ceea ce se petrece e dorit şi e bun pentru noi, ne face să ne simţim iubiţi, ghidaţi, protejaţi.

Să ne încredinţăm acestei iubiri pentru ca existenţa noastrăsă se împlinească.

Îi rugăm pe îngerii credinţei să ne susţină în orice împrejurare. Săsăvârşească o punte între noi

şi Cer, spre a putea primi neîncetat binecuvântarea lui Dumnezeu.

Page 54: Prezentare ingeri

Ingerii compasiunii

Idee-forţă: "Graţie compasiunii divine, privesc cu detaşare şi plin de iubire toate situaţiile care

apar în viaţa mea".

Simbolism: Crinul pe care îl poartă este simbolul universal al Purităţii şi Adevărului.

Funcţia angelică: Revarsă asupra fiinţelor umane compasiunea sau graţia divină.

Darurile spirituale pe care ni le oferă: Întotdeauna când ne simţim slabi şi neputincioşi, aceşti

îngeri se apleacă asupra noastră cu înţelegere şi blândeţe. Aduc speranţă, încredere în sine şi

întăresc credinţa în Dumnezeu.

Ei trezesc compasiunea nesfârşită în sufletul omului. Ne ajută săînţelegem că dragostea

dumnezeiască se revarsă fără istovire asupra noastră, ne protejează şi ne îndrumă.

Preamilostivirea lor nu este o milă omenească, ci o putere desăvârşităde a empatiza cu ceilalţi.

Este mai presus de toate capacitatea de a-i ajuta pe cei aflaţi în suferinţă. Îngerii compasiunii ne

oferădragostea lui Dumnezeu ca o realitate a vieţii. Atunci când, aflându-ne într-o situaţie

dificilă, ne îndreptăm gândul către Divin, suntem ajutaţi de îngerii compasiunii. Ei ne îndeamnă

să fim plini de îndurareşi bunătate.

Putem să simţim cu uşurinţă manifestarea compasiunii atunci când suntem supăraţi şi cineva ne

vorbeşte cu prietenie sau când ne confruntăm cu o anumită problemă, aparent fără rezolvare, şi

primim “ca din senin” o dovadă că Dumnezeu nu ne-a uitat. Îngerii compasiunii sunt alături de

noi atunci când trebuie să depăşim evenimentele dramatice din viaţă şi fac posibil un

deznodământ fericit. Compasiunea lor se manifestăprintr-o forţă miraculoasă, care provine

direct de la Dumnezeu şi le permite să ne ajute prompt dacă îi invocăm atunci când ne aflăm în

pericol. Dacă nu suntem conştienţi de puterea compasiunii, înseamnă căsuntem dominaţi de

Page 55: Prezentare ingeri

egoism.

Compasiunea ne călăuzeşte spre lumina şi dragostea eternă a lui Dumnezeu.

Page 56: Prezentare ingeri

Ingerii cunoasterii

Idee-forţă: "Ascult mereu vocea tainică a inimii mele care mă conduce către Cunoaşterea

adevărată şi fericire." Îngerii cunoaşterii se află deasupra norilor confuziei şi ignoranţei. Ei ţin în

mână un cristal, simbol al cunoaşterii adevărului. Răspândesc cu iubire lumina cunoaşterii şi ne

ajută să luăm cele mai inspirate horărâri.

Planul îngeresc: îngeri ai Cerurilor Paradisurilor.

Misiunea cerească: ei aduc fiecăruia dintre noi cunoaşterea care să ne fie călăuză pe calea

către Dumnezeu.

Misiunea lor pe Pământ: ne ajută să găsim drumul drept, care este cel mai potrivit pentru noi

şi care ne aduce cea mai mare bucurie şi fericire.

Îngerii cunoaşterii ne învaţă să auzim vocea inimii noastre, care ne îndrumă spre luarea celor

mai bune decizii în viaţa noastră. Ei ne arată întotdeauna drumul cel bun, călăuzindu-ne către

hotărârile cele mai inspirate care influenţează în mod direct, pozitiv, evoluţia noastră spirituală.

Ne călăuzesc, de asemenea, cu iubire în cele mai importante momente ale vieţii pentru a ne

orienta ferm către o autentică evoluţie spirituală.

Cunoaşterea elimină atitudinea pesimistă în faţa vieţii, atitudine care ne-ar împiedica să trăim

fericiţi. Ea ne deschide calea către o viaţăplină de împlinire şi fericire. Cunoaşterea spirituală ne

ajută sădepăşim obstacolele care apar în drumul nostru, pentru ca ea ne conferăo înţelegere

profundă a acestora, care ne înalţă pe un nivel superior de conştiinţă. Atunci când ascultăm pur

şi simplu vocea inimii sau a sufletului nostru reuşim să avem o perspectivă clară a

evenimentelor, să eliminăm indoiala şi neîncrederea şi să luăm hotărâri care ne vor transforma

într-un mod superior viaţa. Frica şi limitările noastre ne împiedică să acţionăm într-un mod divin

integrat, dar ingerii cunoaşterii ne ajută să întrezărim ceea ce se află dincolo de aceste limitări şi

să acţionăm în consecinţă.

Ne rugăm acestor îngeri să ne ajute să auzim şi să ascultăm vocea noastră interioară pentru a

Page 57: Prezentare ingeri

putea alege ceea ce este cel mai bine pentru noi şi pentru evoluţia noastră spirituală. Cu

ajutorul acestor îngeri ne deschidem sufletul faţă de minunatele comori pe care cunoaşterea

noastră interioară ni le poate oferi.

Ingerii curajului

Idee forţă: Am întotdeauna curajul de a mă transforma spiritual, luptându-mă plin de temeritate

cu cel mai mare duşman al meu, egoul.

Îngerii curajului ţin în mână sabia şi scutul, simbolurile curajului plin de discernământ spiritual şi

al protecţiei divine în faţa obstacolelor pe care este necesar să le înfruntăm cu temeritate.

Misiune cerească: Îngerii curajului trezesc curajul spiritual în inimile celor însetaţi de

Dumnezeu.

Misiune pământească: ne ajută să înfruntăm cu un mare curaj toate obstacolele ce apar pe

calea spirituală ce ne conduce către starea de îndumnezeire.

Curajul este o calitate morală întemeiată pe îndrăzneală constantă, hotărâre, consecvenţă şi

perseverenţă. Pe baza amplificării la maxim a acestor însuşiri, fiinţa umană poate să-şi elimine

complet frica în faţa unor situaţii generatoare de pericol, rămânând calmă în aceste împrejurări.

Atitudinea plină de curaj permite să fie analizate cu luciditate riscurile şi dezvăluite mjloacele

necesare pentru a înlătura sau ocoli capcanele presărate pe calea vieţii, învinge sentimentul de

neîncredere în forţele proprii, suportă cu consecvenţă suferinţele fizice, psihice sau morale,

păşeşte cu hotărâre spre realizarea ţelurilor propuse şi la nevoie îşi dăruieşte viaţa cu fruntea

sus, dacă idealul pentru care luptă merită acest sacrificiu. Actele de curaj înălţător de înaltă

semnificaţie şi valoare morală sunt generate de principii şi de sentimente sublime divine, nobile,

cum sunt: dragostea de oameni, simţământul de solidaritate umană cu grupul din care faci

parte, sentimentul de tovărăşie ş.a. Curajul trezeşte în noi sentimentul tainic al invulnerabilităţii,

ne oferă totodată o mare energie sufletului şi conferă tărie trupului, făcând astfel să apară

începutul biruinţei.

Curajul este una dintre cele 4 virtuţi cardinale şi înseamnă neclintire în primejdie. El izvorăşte

din nobleţea spiritului şi cere abnegaţie, forţa de a se impune şi voinţa de afirmare. Curajul se

cere nu numai soldaţilor, ci şi oricăruia dintre noi. Toţi avem nevoie de curaj pentru a trăi viaţa

care ne-a fost hărăzită. Le cerem îngerilor curajului să ne ajute înainte de luarea unor hotărâri

Page 58: Prezentare ingeri

importante. Nu putem avea niciodată garanţia unei hotărâri absolute; cu toate acestea, la

răscruce de drumuri trebuie să ne decidem. Pentru a merge mai departe trebuie să ne alegem

un drum. Fiecare drum trece printr-o strâmtoare pe care trebuie să o străbatem pentru ca viaţa

noastră să meargă mai departe. Îngerii curajului ne pot ajuta să ne preocupăm de ceea ce este

prioritar. Există nenumărate situaţii în viaţa de toate zilele în care îngerii curajului ne pot ajuta să

facem ceea ce trebuie făcut la un moment dat.

Page 59: Prezentare ingeri

Ingerii devotamentului si iertarii

Idee-forţă: "Îi iert pe toţi cei care mi-au făcut rău în trecut, pentru că toţi suntem copiii aceluiaşi

Tată Divin."

Simbolism: Aceşti îngeri sunt reprezentaţi ţinând în mână un crin – simbol al purităţii pe care ei

o dăruiesc acelora care, prin graţia lor, învaţă să ierte. Iertarea ne face să ne eliberăm de

lacrimile durerilor trecute şi de mânia resentimentelor, pentru a putea trăi apoi, purificaţi, aici şi

acum, în compania îngerilor.

Funcţia angelică: Îngerii iertării ne ajută să iertăm şi să ne eliberăm de trecut.

Darurile spirituale pe care le oferă fiinţelor umane: Aceşti îngeri ne ajută să ne înnobilăm fiinţa şi

să devenim mai puternici prin iertarea celorlalţi; ne învaţă să trăim în prezent eliberându-ne de

trecut.

Aceşti îngeri ne oferă ajutorul divin când dorim să ne depăşim resentimentele. Ei ne îndrumă

pentru a înţelege lecţia la care am fost supuşi în momente grele.

Îngerii iertării sunt reprezentanţi iconografic cu o floare de crin în mână, simbol al purităţii. Ei se

roagă pentru fiecare dintre noi sădobândim puterea de a ne dărui total şi necondiţionat lui

Dumnezeu.

Manifestarea deplină a devotamentului implică şi iertarea tuturor celor care ne-au pricinuit

suferinţe. Iertarea nu înseamnă uitare şi nu acesta este scopul ei. Pentru a ierta, aceşti soli

angelici ne ajută săne vedem într-o altă lumină rănile şi suferinţele din trecut. Dacă îi vom ruga

să ne inspire cum să lăsăm mai uşor şi mai repede în urma noastră suferinţa, vom declanşa

astfel procesul de vindecare spirituală. Numai renunţarea la resentimente ne oferă şansa de a

putea clarifica diferite aspecte ale vieţii noastre şi ale consecinţelor manifestate în prezent.

Altfel vom rămâne prizonierii propriului nostru orgoliu, fără a ne putea transforma viaţa. Vom

crede în continuare că ceilalţi sunt cauza necazurilor şi durerilor noastre. Drept urmare, ne vom

lupta până la epuizare cu himerele ego-ului nostru şi poate într-un târziu ne vom da seama

cutremuraţi că ne-am irosit aproape întreaga viaţă pe nimicuri. Cei care sunt orgolioşi sau

ranchiunoşi nu iartă uşor, dar îngerii iertării şi ai devotamentului îi ajută să găsească resursele

interioareşi curajul necesar pentru a o putea face.

Page 60: Prezentare ingeri

Iertarea ne aduce în suflet Lumina Divină. Lumina Divină trezeşte forţa interioară şi aspiraţia

către Dumnezeu. Indirect, puterea de a ierta ne ajută să dobândim şi să menţinem o stare de

sănătate perfectă.

Ingerii dragostei eterne

Idee-forţă: "Iubirea faţă de care mi-am deschis sufletul rămâne în sufletul meu pentru

totdeauna."

Simbolism: Ochiul atotcuprinzător dovedeşte faptul că aceşti îngeri aparţin Cerului

Paradisurilor. Delfinul este simbolul bucurieişi al conştiinţei iubirii eterne, asemeni valurilor de

sub el. Roţile înaripate constituie simbolul tronurilor. Şarpele care îşi muşcăpropria coadă

reprezintă simbolul întregului şi al eternităţii, atunci când am transcens ciclicitatea vieţii şi a

morţii.

Funcţia angelică: Ei transmit tuturor fiinţelor dragostea eternă şi necondiţionată a lui

Dumnezeu.

Darurile spirituale pe care ni le oferă: ne aduc aminte că iubirea este eternă, ne ajută să ne

eliberăm de spaima că dragostea ar fi limitată şi ne deschid cu răbdare sufletul către sursa

divină a acestei iubiri fără sfârşit.

Îngerii Dragostei Eterne sunt o sursă de alinare şi mângâiere pentru oricine plânge după o

iubire pierdută. În realitate, iubirea nu poate fi pierdută, ea devine în mod inefabil, pentru

eternitate, parte din noi înşine. Într-un mod tainic iubirea se întipăreşte în sufletele noastre, şi cu

fiecare nouă experienţă de dragoste, sufletul nostru se dilată şi se dezvoltă. El devine din ce în

ce mai amplu şi ne lărgeşte perspectiva pe care o avem asupra noastră înşine, ne ajută să

înţelegem că Universul este un loc sigur şi plăcut, care trebuie să fie pentru noi o sursă de

fericire şi încântare.

Toate iubirile pot fi retrăite prin intermediul meditaţiei sau al diferitelor tehnici de purificare

sufletească. Iubirea nu moare niciodată, căci ea este eternă. Ea poate fi evocată şi retrăită şi

dupăce fiinţa iubită a părăsit planul fizic prin aşa-zisa moarte.

Iubirea vine de la Dumnezeu şi merge la El, întotdeauna, şi poate fi retrăită în orice moment în

care noi avem nevoie de ea. Îngerii dragostei eterne ne dăruiesc fiecăruia dintre noi, atunci

Page 61: Prezentare ingeri

când iubim, fericirea de a şti că sufletul nostru va păstra veşnic această iubire. Atunci când am

pierdut o fiinţă apropiată, iubirea cu care noi am înconjurat-o nu moare, ci se păstrează pentru

eternitate în sufletul nostru, purificându-se de ataşamente şi îmbogăţindu-ne cu esenţa şi

puterea sa infinită.

Aceşti îngeri ne ajută să conştientizăm şi să păstrăm în inima noastrăiubirea mereu vie, întrucât

încrederea şi iubirea nu se pierd niciodată. Dragostea uneşte o viaţă întreagă, şi poate readuce

împreunăoameni care s-au iubit în trecut, reîntâlnirea lor în viaţa actualăavând drept scop nu

doar împlinirea iubirii lor, ci şi reconstruirea ei pe un alt nivel. Dacă aceşti oameni sunt suflete-

pereche, ei se regăsesc mereu în plan fizic, mental sau cauzal.

Ne rugăm îngerilor dragostei eterne ca ei să îndepărteze de pe conştiinţa noastră vălul care stă

între noi şi iubirea eternă. Atunci când suntem singuri, sau când am pierdut ceva, noi ne rugăm

acestor îngeri să ne redea încrederea şi să ne înveţe cum să deschidem drum către inima

noastră tuturor îngerilor cerurilor. Putem alege conştient să rememorăm iubirea prietenilor

noştri, a familiei, a profesorilor, a oricui cu care am împărtăşit o relaţie bazată pe iubire. Pentru

căamintirea acestei iubiri rămâne impregnată în sufletul nostru pentru totdeauna. Ea este o

realitate incontestabilă.

Page 62: Prezentare ingeri

Ingerii gardieni ai evolutiei spirituale

Idee-forţă: "Cea mai directă modalitate de creştere

spirituală este de a fi întotdeauna eu însumi."

Simbolism: reprezentarea acestor îngeri sugerează faptul că ei ne binecuvântează să trăim în

lumina propriei noastre naturi divine. În mâna ridicată ei ţin o lumânare a cărei flacără

simbolizează iluminarea spirituală şi, cu cealaltă mână, ei ne indică lecţiile vieţii noastre. Dacă

le „învăţăm” atunci putem spune că ne înscriem pe „calea inimii”şi astfel vom fi din ce în ce mai

fericiţi şi mai liberi.

Funcţia angelică: ocrotesc evoluţia noastră spirituală.

Darurile spirituale pe care ni le oferă : aceşti îngeri ne ajută să ne orientăm spre spiritualitate, ei

ne învaţă să recunoaştem că Dumnezeu este sursa vieţii şi să putem vedea scânteia divină

care există în fiecare dintre semenii noştri.

Ţelul cel mai important al vieţii noastre pe Pământ este evoluţia spirituală. Îngerii evoluţiei

spirituale ne veghează creşterea spirituală întreaga viaţă şi întotdeauna ne protejează sufletele.

Aceşti îngeri binecuvântează toate activităţile care ne fac să creştem spiritual, să ajungem la o

veritabilă împlinire şi armonie interioară.Ei ne ajută să ne orientăm către acele lucruri şi activităţi

care sunt cu adevărat benefice şi transformatoare pentru noi, care exprimădragostea şi

respectul pentru latura spirituală a fiinţei noastre.

Aceşti îngeri ne ajută să descoperim şi să recunoaştem faptul că suntem iubiţi şi apreciaţi. Când

Page 63: Prezentare ingeri

avem nevoie de bună dispoziţie, ei ne ajutăsă găsim, spre exemplu, compania unui prieten bun

şi să petrecem împreună clipe agreabile. Aceşti îngeri ne ghidează pentru a trece de plăcerile

mărunte şi a descoperi care sunt necesităţile reale ale sufletului nostru şi care este direcţia cea

mai adecvată menirii noastre în care noi trebuie să ne îndreptăm. Ei ne încurajează săcăutăm

acele modalităţi de transformare spirituală care se potrivesc cel mai bine fiinţei noastre.

Totodată aceşti îngeri ne conduc către o stare de împlinire care ne ajută să ne înţelegem unii pe

alţii. Ei ne ghidează să păşim pe calea cea bună şi să găsim resursele cele mai adecvate pentru

a ne susţine fiinţa. Îndrumarea lor poate consta uneori în simplul fapt de a ne fi alături sau de a

ne ajuta să facem totul într-o stare de pace interioară – ea poate fi la fel de firească precum

îndemnul de a ne plimba, de pildă, într-o după-amiază însorită sau de a face o baie parfumată

cu uleiuri aromate, la lumina unei lumânări.

Spiritualitatea noastră înfloreşte atunci când ne preocupăm cu dragoste de dezvoltarea

lăuntrică a fiinţei noastre. Aceşti îngeri au grijă ca noi să ne orientăm spre acele activităţi şi

compania acelor fiinţe care ne stimulează în creşterea spirituală. Ei ne binecuvântează cu

iubire, astfel încât să ne putem simţi profunzimile sufletului şi să lăsăm soarele să strălucească

în inima noastră.

Îl rugăm, fiecare dintre noi, pe îngerul păzitor al creşterii noastre spirituale să ne scoată în cale

acele fiinţe şi cărţi care ne sunt folositoare în evoluţia spirituală. Îl rugăm ca toate sentimentele

noastre să fie elevate şi să ne ajute să fim conştienţi de noi înşine. Ne rugăm pentru a găsi

învăţători spirituali care să aibă inima deschisă şi să ne ajute de câte ori le cerem ajutorul şi ca

împreună cu ei să urmăm drumul către desăvârşirea spirituală.

Aceşti îngeri ne trezesc fiorul credinţei şi ne ajută să realizăm cât de importantă este credinţa,

mai ales atunci când ne confruntăm cu dificultăţi. Ei ne încurajează să ne păstrăm încrederea în

bine şi în bunătate. Ei ne ghidează constant pe calea Iubirii Infinite către Dumnezeu, ajutându-

ne să realizăm că şi noi, la rândul nostru, suntem faţete ale iubirii lui Dumnezeu, pentru că

Dumnezeu Tatăl permanent ne iubeşte şi ne ocroteşte.

Page 64: Prezentare ingeri

Ingerii fericirii

Idee forţă: Sunt perfect conştient că fericirea este necondiţionată şi ea se află permanent în

mine. Găsesc în Inima mea puterea de a fi mai mereu fericit necondiţionat.

Îngerii fericirii sunt înfăţişaţi îmbrăcaţi în veşmânt de lumină, înconjuraţi de porumbei albi, simbol

al fericirii dumnezeieşti. Din fiinţa lor emană o lumină blândă, euforică, ce izvorăşte din starea

lor permanentă de fericire necondiţionată.

Misiune cerească: Îngerii fericirii impregnează întreaga Creaţie cu energia oceanică a fericirii

dumnezeieşti.

Misiune pământească: Îngerii fericirii ne ajută în permanenţă să înţelegem şi să simţim că

fericirea noastră nu depinde niciodată de circumstanţe exterioare sau de alţi oameni. Fericirea

îşi are izvorul în Inima Spirituală, neatinsă de nimic exterior, de aceea putem avea oricând

acces la fericirea infinită.

Din cauza ignoranţei, a egoismului, şi mai ales din cauza greşelilor pe care le fac, fiinţelor

umane obişnuite le este imposibil să fie fericite tot timpul. În cazul fiinţelor umane obişnuite,

greşelile, ignoranţa şi egoismul de care dau dovadă le împiedică să aibă o invitaţie permanentă

la banchetul cel fără de sfârşit al îngerilor. Urmărind să intrăm în comuniune cu îngerii fericirii,

ne îndreptăm spre calea fericirii deschizându-ne cât mai mult inima şi fiinţa faţă de desfătările

pure şi profund benefice ale bucuriei. Cu ajutorul îngerilor fericirii putem amplifica în noi stările

de bucurie prin puritatea noastră, prin delicateţea noastră, prin deschiderea noastră amplă şi

totală în faţa frumuseţilor de tot felul, prin toate acţiunile noastre bune şi prin folosirea înţeleaptă

a tuturor resurselor lăuntrice care ne stau la dispoziţie.

Cele mai multe fiinţe caută ceea ce numim “fericirea”. Dar încă există multă confuzie cu privire

la modul în care putem să o dobândim. Îngerii fericirii ne ajută să risipim această stare de

confuzie, care este de fapt singurul obstacol care ne împiedică să atingem acest ideal sfânt. Ei

ne îndeamnă să mergem împreună cu ei spre cele sfinte, să ne adăpostim sub aripile lor pline

de iubire.

Îngerii fericirii ne arată că toate lucrurile care creează suferinţă sunt simple iluzii. Ele constituie o

Page 65: Prezentare ingeri

diversiune care poate să ne distragă atenţia de la Dumnezeu. Îngerii fericirii ne fac să simţim că

nu este nici o ruptură între noi şi Creatorul nostru, nici o separare care ar putea să ne răpească

starea de fericire nici măcar pentru o clipă. Totul este Dumnezeu. În acest sens, nefericirea este

imposibilă.

Un alt aspect pe care Îngerii fericirii ne fac să-l înţelegem este că toate necazurile care ni se

petrec nu sunt decât o oglindire a ceea ce nu vedem că sălăşluieşte în propria noastră minte.

Intenţia de a cunoaşte adevărul este primul pas pentru a scăpa de sursele generatoare de

suferinţă.

Îngerii fericirii ne impulsionează să ne întoarcem către adevăratul nostru loc sfânt din lăuntrul

inimii noastre, căci fericirea nesfârşită este adevărata noastră esenţă. Ei ne îndeamnă să ne

mulţumim cu simplitatea de a ne odihni pentru o clipă înlăuntrul inimii noastre fără a mai evada

cu mintea din noi înşine. Respingând ceea ce pare prea simplu, noi riscăm să ignorăm exact

ceea ce ne-ar putea conduce rapid şi sigur înapoi acasă, în braţele lui Dumnezeu.

Îngerii fericirii ne ajută să transformăm lucrurile de care ne temem în aspecte care ne plac

pentru a elimina astfel sursa continuă de suferinţă din mintea noastră. Necazurile cu care ne

confruntăm exprimă de fapt propria noastră alegere, dar ele pot să înceteze prin simpla noastră

intenţie fermă şi clară de a ne reînnoi. Nu există complexitate în fericire, pentru că simplitatea

este ingredientul ei principal. Fericirea se naşte din perceperea adevărurilor fundamentale.

Marile adevăruri sunt simple, dar ajungi la ele atunci când te hrăneşti cu esenţe.

Îngerii fericirii ne ajută să ne bucurăm de spiritul cel viu din noi şi pe care Dumnezeu l-a sădit în

inima noastră pentru scopuri sfinte. Ei ne îmbie să ne scăldăm într-o stare de fericire tainică,

minunându-ne mereu de darurile pe care le avem şi pe care le putem primi prin intenţiile

noastre benefice. Nu trebuie să ne ducem nicăieri altundeva şi o simplă respiraţie şi o rugăciune

sinceră sunt paşaportul către tărâmul fericirii veşnice.

Vă oferim o rugăciune simplă care ne poate ajuta în acest sens:

“Doamne Dumnezeule, Tată Ceresc,

Te rog să binecuvântezi această clipă

în care urmăresc să mă întorc acasă în inima mea.

Ştiu că Tu eşti foarte aproape şi Te implor cu umilinţă

să mă ajuţi să simt cerul din inima mea.

Înalţă-mă acum Doamne şi du-mă Te rog acasă.”

Page 66: Prezentare ingeri

Ingerii intelepciunii

Idee-forţă: "Înţelepciunea care izvorăşte din profunzimea experienţelor mele mă înalţă."

Simbolism: Aceşti îngeri sunt reprezentaţi păzind porţile Paradisului, cu ochiul simbolic care

radiază fascicule de luminăatotcunoscătoare. Aceşti îngeri nu îi lasă să pătrundă în Paradis pe

cei care nu şi-au revelat propria natură divină. Lumânarea simbolizeazăflacăra înţelepciunii, fără

de care nu putem savura bucuriile paradisiace.

Funcţia angelică: să aducă înţelepciunea în viaţa noastră

Darurile spirituale pe care ni le oferă: ne ajută să devenim receptivi faţă de înţelepciunea divină,

să descoperim înţelepciunea în propria noastră viaţă, să căutăm înţelepciunea în toate

experienţele noastre.

Aceşti soli angelici străjuiesc porţile Paradisului, veghind cu ochiul treaz al atotcunoaşterii. Ei

lasă să treacă în lumile celeste acele fiinţe care şi-au revelat adevărata natură, Sinele divin.

Poartă în mână o lumânare, simbol al omniscienţei divine.

Aceşti îngeri ne ajută să devenim înţelepţi. Înţelepciunea presupune, deopotrivă, o concepţie

generală, întemeiată pe intuiţie, asupra lumii, a omului şi asupra realităţii existenţei lui

Dumnezeu. Ea implică, de asemenea, o recunoaştere a valorilor morale: binele divin, adevărul

ultim, puritatea, dragostea, respectul pentru sine şi pentru oameni, iubirea necondiţionată de

Dumnezeu.

Înţelepciunea este o comoară de cunoaştere profundă, autocontrol deplin, Steaua polară care

ne călăuzeşte permanent după principiile divine. Prin meditaţia asupra propriilor experienţe de

viaţă, deschidem în fiinţa noastră această comoară care ne ajută să păstrăm calea dreaptă

către Dumnezeu. Textele sacre afirmă că înţelepciunea preţuieşte cu mult mai mult decât aurul;

fără ea nu putem izbândi în faţa forţelor întunecate ce ne supun la teste şi încercări.

Page 67: Prezentare ingeri

Îi rugăm pe îngerii înţelepciunii să ne reveleze sensul tainic al experienţelor noastre de viaţă,

adevărata natură a lucrurilor.

Ingerii intuitiei

Idee- forţă: "Creez realitatea din jurul meu cu ajutorul

gândurilor pline de iubire pură, divină."

Simbolism: Torţa pe care o poartă aceşti îngeri este simbolul iluminării intuitive. Focul intuiţiei

poate deschide poarta dintre lumea vizibilă şi cea invizibilă. Aceşti îngeri ne permit accesul la o

cunoaştere profundă, care este ascunsă, printre altele, în memoria celulelor.

Funcţia angelică: ei le oferă ocazia tuturor oamenilor să aibă acces la tărâmurile paradisiace.

Darurile spirituale pe care ni le oferă: aceşti îngeri ne pot ajuta săînţelegem adevărata natură a

oamenilor şi a situaţiilor; ne ajută să ne dezvoltăm intuiţia şi să avem încredere în ceea ce

simţim; ne ajută de asemenea să experimentăm viaţa şi prin prisma altor dimensiuni.

Intuiţia este capacitatea noastră de a avea acces la propriile noastre percepţii interioare. Funcţia

ei nu este raţională, căci intuiţia vine din profunzimile fiinţei noastre. Ea este precursorul gândirii

raţionale şi este asociată de cele mai multe ori cu ceea ce noi simţim. Intuiţia este abilitatea

noastră de a percepe ceva ca fiind adevărat, cu o certitudine care vine din adâncul fiinţei

noastre. Este cea mai reală, şi din anumite puncte de vedere, este modalitatea imediată de a

percepe realitatea proprie şi a celorlalţi.

Page 68: Prezentare ingeri

Îngerii intuiţiei ne ajută să acumulăm informaţii pe care apoi putem săle folosim în mod benefic

pentru a creşte şi a ne dezvolta. Inconştient noi ne folosim intuiţia aproape tot timpul ca pe o

modalitate de a şti dacă cineva sau ceva este potrivit pentru noi sau dacă suntem în siguranţă.

Noi ne putem trezi această calitate prin trezirea conştiinţei şi prin a ţine cont tot mai mult de

vocea noastrăinterioară.

Îngerii ni se revelează adesea cu ajutorul imaginilor, pe care noi apoi le interpretăm cu minţile

noastre raţionale. Dar pentru a fi capabili să percepem mesajele pe care le primim din lumile

angelice ne este necesară o focalizare clară a intuiţiei. Este necesar să fim capabili să citim

semnele filtrându-le cu ajutorul raţiunii, şi decodându-le.

Îi rugăm pe aceşti îngeri ai intuiţiei să trezească în noi capacitatea de a fi intuitivi şi să ne ajute

să ştim cum să folosim acest dar. Asta înseamnă că e necesar ca noi să vrem să recunoaştem

proiecţiile propriilor noastre emoţii asupra oamenilor şi asupra lumii înconjurătoare. Astfel de

proiecţii adesea ne pot împiedica în a vedea o situaţie cu claritate. Îi putem ruga pe aceşti îngeri

să ne ajute săavem această capacitate de a percepe situaţiile cu claritate şi puritate.

Viziunea clară şi intuiţia sunt daruri pe care le au misticii şi care pot fi trezite de către oricine

apreciază acest mod de cunoaştere, deşi acestea nu au fost apreciate la adevărata lor valoare

în occident pânăde curând. Aceşti îngeri ne pot oferi realizarea unuia din darurile noastre

înnăscute doar dacă noi alegem să asimilăm acest dar pentru noi înşine.

Page 69: Prezentare ingeri

Ingerii libertatii

Idee-forţă: "Aleg întotdeauna iubirea, libertatea şi creativitatea"

Simbolism: Aceşti îngeri sunt reprezentaţi purtând o frumoasăeşarfă ce flutură în vânt, simbol

al curgerii libere a energiei vieţii. Aceşti îngeri protejează dreptul fundamental al fiinţelor de a-şi

exprima independenţa şi creativitatea. Ei veghează asupra lumii, protejându-ne libertatea.

Funcţia angelică: îndepărtează obstacolele din calea libertăţii.

Darurile spirituale pe care ni le oferă: ne ajută să ne găsim libertatea, să o apreciem la justa

valoare şi să îi acordăm importanţa cuvenită, inclusiv în diferitele noastre relaţii cu ceilalţi.

Îngerii libertăţii sunt reprezentaţi cu o frumoasă eşarfă care fluturăîn vânt, simbol al energiei

continue a vieţii. Ei veghează asupra lumii, protejează libertatea interioară şi onestitatea.

Ei netezesc calea spre suprema descătuşare şi ne ajută să-i înţelegem toate aspectele

semnificative. Ne arată propria noastră valoare şi importanţa comunicării cu ceilalţi oameni.

Prin îngerii libertăţii învăţăm să simţim Libertatea Divină. Trebuie doar să ne dorim să o

experimentăm şi astfel să-i cunoaştem toate formele de manifestare (divină, afectivă, socială,

politică, artistică,sexuală, religioasă, spirituală).

Adeseori suntem confruntaţi cu libertatea în mod spontan, imprevizibil. Deşi înţelegerea şi

conştientizarea ei necesită un timp îndelungat, ea este întotdeauna o experienţă inedită şi

extrem de dinamică. Datorităei omul realizează ceea ce şcolile spirituale numesc “legea saltului

calitativ prin acumulare cantitativă”. Totodată, libertatea presupuneşi o alternativă: să păstrăm

vechile obiceiuri sau să privim deschis către nenumăratele posibilităţi de înnoire, de

transformare, de deschidere mentală şi de expansiune a conştiinţei.

Îi rugăm pe aceşti îngeri să ne ofere, atât nouă cât şi celorlaţi oameni darul spiritual de a trăi

Page 70: Prezentare ingeri

plenitudinea libertăţii. Ei sunt cei care ne ajută să găsim, în profunzimile fiinţei noastre,

libertatea ca stare superioară de conştiinţă.

Ingerii maturitatii

Idee- forţă: Îmi asum pe deplin responsabilitatea existenţei mele şi devin din ce în ce mai

puternic.

Simbolism: aceşti îngeri poartă în mâini lampa cunoaşterii şi o trompetă, căci sunt vestitorii

stărilor elevate. Ei sunt reprezentaţi având o figură matură, prin contrast cu alţi îngeri.

Funcţia angelică: îngerii maturităţii veghează asupra creşterii noastre interioare.

Darurile spirituale pe care ni le oferă: Îngerii maturităţii ne ajutăsă înţelegem procesul

maturizării, să ne asumăm responsabilităţile inerente şi să avem curajul faptelor bune pe care ni

le-am dorit întotdeauna.

Aceşti îngeri ne ajută să ne apropiem de oameni cu dreaptă judecată,care ştiu să- şi asume

responsabilităţi şi să ia hotărâri corecte, chiar dacă, la prima vedere, par riscante. Atunci când

ne lăsăm inspiraţi de aceşti mesageri divini, avem şansa de a trăi în înţelepciune, până la

adânci bătrâneţi.

Ei ne inspiră să luăm hotărâri chibzuite şi inteligente, atât pentru binele nostru, cât şi pentru

binele celor care cresc sub îndrumarea noastră.

Îngerii maturităţii ne ghidează pentru a „o scoate la capăt” în marea misiune pe care o avem,

aceea de a afla cine suntem cu adevărat şi care este modalitatea de a ne trăi viaţa în acord cu

voinţa divină.

Îi rugăm pe îngerii maturităţii să ne binecuvânteze şi să ne îndrume pentru a atinge

înţelepciunea. Să ne înveţe să folosim cu luciditate forţa vitală, să ne îndrepte paşii spre fericire

şi iubire. De aceea, îi implorăm: toate hotărârile noastre să le putem lua cu inima, nu din

Page 71: Prezentare ingeri

mândrie. Îi rugăm să ne ajute în luarea deciziilor atunci când avem în grijă copii sau tineri care

nu- şi pot asuma singuri diferitele responsabilităţi, să găsim pacea şi înţelepciunea care apar o

dată cu maturitatea.

Meditaţia asupra îngerilor maturităţii ne conferă îndrăzneală, curaj, înţelepciune, discernământ

şi dezvoltarea capacităţii de a fi mereu plini de forţă.

Ingerii miracolului iubirii

Idee-forţă: "Miracolul iubirii mă face să fiu cu

adevărat viu."

Simbolism: aceşti îngeri sunt reprezentaţi între păsările care simbolizează miracolul iubirii.

Roţile înaripate simbolizeazăCorul angelic al Tronurilor. Ochiul de deasupra simbolizează Cerul

Paradisului. Inima din partea de jos, împreună cu braţele deschise simbolizează năzuinţa

tuturor oamenilor către dragostea adevărată.

Funcţia angelică: să aducă în viaţa noastră miracolul iubirii.

Darurile spirituale pe care ni le oferă: ne pot ajuta să ne deschidem lăuntric pentru a primi

iubirea pe care ne-o dorim, ne învaţă săapreciem şi să ne bucurăm de iubirea care există în

viaţa noastră şi sădevenim conştienţi de miracolul iubirii, a cărei sursă unică este Dumnezeu

Tatăl.

Page 72: Prezentare ingeri

Îngerii Minunii Iubirii ne oferă fiecăruia dintre noi posibilitatea de a cunoaşte iubirea lui

Dumnezeu într-o manieră profundă, plină de semnificaţii şi intimă. Pentru cineva acesta poate fi

simţită prin intermediul iubirii părinteşti, pentru altcineva prin intermediul fraternităţii care există

într-o comunitate spirituală, pentru alţii ea poate fi resimţită în relaţiile de cuplu armonioase.

Fiecăruia dintre noi este dăruit acest miracol potenţial al iubirii, şi deoarece fiecare fiinţă umană

este în felul ei unică, fiecăreia îi este oferită iubirea lui Dumnezeu într-o manieră unică, cea care

este perfect potrivităpentru fiecare.

Aceasta este o infinită Graţie ce se manifestă în special în relaţiile interumane, în armonia vieţii

cotidiene, în aspiraţia către Divinitate,şi ne rugăm îngerilor minunii iubirii să o coboare şi asupra

noastră.Trebuie, de aceea, să fim mereu atenţi şi detaşaţi de toate elementeleşi forţele

negative, astfel încât să fim elevat receptivi şi pregătiţi să primim dragostea în viaţa noastră. Cu

cât puritatea noastră este mai mare, cu atât mai mult vom conştientiza puterea de a iubi,

îndepărtându-ne de forţele negative şi descoperind o comoară unică,divină.

Iubirea este o experienţă atât de înălţătoare, încât putem doar să-i mulţumim lui Dumnezeu

pentru acest minunat dar. Atunci când ne păstrăm puritatea, când acţionăm transfigurator

asupra propriei fiinţe, când avem puterea de a răspunde de faptele noastre şi de a rămâne

orientaţi pozitiv, atunci suntem deschişi pentru cea mai minunată experienţă pe care spiritul

uman o poate avea, aceea a iubirii infinite de Dumnezeu.

Singurul lucru care ni se cere este să fim pregătiţi, adică să ne purificăm inimile şi să ne

deschidem sufletul pentru a putea primi graţia iubirii. Iată de ce ne rugăm îngerilor minunii iubirii

să ne călăuzească spre acest scop. În clipa în care vom simţi în inima noastră dragostea, o vom

regăsi şi în tot ceea ce ne înconjoară.Iubirea lui Dumnezeu nu cunoaşte limite sau încorsetări.

Ea pătrunde în fiecare substanţă, în fiecare element al creaţiei, fiind energia cea mai rapidă

care ne conduce către El.

Page 73: Prezentare ingeri

Ingerii pacii

Idee-forţă: „Îmi deschid pe deplin sufletul către Dumnezeu

şi mă odihnesc în pacea iubirii divine.”

Simbolism: porumbeii zburând simbolizează atât eliberarea de temerile noastre cât şi efectele

benefice ale stării de pace interioară, calmul şi mulţumirea de sine.

Funcţia angelică: De a ne ghida sufletele către serenitatea şi armonia divină.

Darurile spirituale pe care ni le oferă: Aceşti îngeri ne ajută săgăsim întotdeauna soluţiile cele

mai potrivite la conflictele şi tensiunile cu care ne confruntăm şi să trăim împăcaţi cu noi înşine.

Aceşti îngeri ne oferă şansa de a ne manifesta liber, îndeplinindu-ne astfel dorinţele, şi ne

inspiră să avem atitudinile cele mai elevate. Ei ne ajută, de asemenea, să ne integrăm armonios

în ciclurile vieţiişi să ne respectăm firesc legile universului. Ne susţin să ne înlăturăm rapid

temerile şi să credem în forţa Binelui Divin. Conflictele noastre interioare sunt sursa a

nenumărate suferinţe, eşecuri şi pierderi. Îngerii Păcii ne conferă maturitatea necesară pentru a

depăşi cu succes toate aceste tensiuni, pentru a atinge o stare de seninătateşi echilibru lăuntric.

În acest fel evenimentele vieţii noastre vor căpăta noi şi profunde semnificaţii.

Îi rugăm pe Îngerii Păcii să aducă pacea pe planeta noastră, în familia noastră şi, mai presus de

toate, în inima noastră. Vom dobândi în acest fel certitudinea că reprezentăm o semnificativă

parte a Creaţiei şi cărolul pe care îl avem de îndeplinit reprezintă o adevărată misiune spirituală,

care ne va accelera evoluţia.

Îi rugăm pe îngerii Păcii să ne aducă pacea în suflet, în inimă şi în spirit. Când dobândim starea

de detaşare şi calm interior, conflictele exterioare nu mai pot avea nici o influenţă asupra

noastră. Îngerii Păcii ne ghidează către situaţiile cele mai favorabile şi către oamenii echilibraţi

şi armonioşi. Ne oferă darurile lor şi ne îmbrăţişeazămereu cu iubire.

Page 74: Prezentare ingeri
Page 75: Prezentare ingeri

Ingerii pazitori ai adolescentilor

Planul îngeresc:Aceşti îngeri ţin în mână cheia cu ajutorul căreia, în mod simbolic, devenim

adolescenţi, fericiţi şi stabili, capabili să găsim echilibrul între efort şi odihnă.

Funcţia îngerilor: Ei ne ajută să distingem între bine şi rău şi să alegem binele.

Misiunea lor pe pământ: Ne binecuvântează atunci când ne luăm responsabilitatea vieţii şi ne

ajută să fim capabili să ne asumăm începutul maturităţii.

Aceşti îngeri ne ajută să luăm hotărâri chibzuite şi inteligente, atât pentru binele nostru, cât şi

pentru al celor din jur.

Îngerii Păzitori ai Adolescenţilor ne îndrumă să ne planificăm viaţa, să luăm decizii şi ne

ghidează atunci când greutatea responsabilităţilor noastre devine prea mare. Ei răspund prompt

atunci când îi apelăm pentru a găsi nişte răspunsuri potrivite la întrebările dificile cu care ne

confruntăm în orice plan al activităţii noastre.

Rugăm aceşti îngeri să ne binecuvânteze şi să ne conducă spre atingerea înţelepciunii,

învăţându-ne cum să rezolvăm cu înţelegere şi răbdare problemele care apar în decursul vieţii.

De aceea îi putem ruga ca toate hotărârile noastre să fie luate cu inima şi să nu ne

umbreascămândria în relaţiile cu ceilalţi.

Îi rugăm pentru îndrăzneală, curaj, discernământ şi înţelepciune.

Îi rugăm, totodată, să ne ajute să conferim încredere în noi, fiinţelor cărora le suntem

încredinţaţi sau le avem noi înşine în grijă. Îngerii Adolescenţilor ne inspiră să găsim cel mai

adecvat comportament pentru a ne asuma responsabilitatea ocrotirii tinerilor.

Ei ne ajută de asemenea să ne rafinăm calităţile pe care le avem şi să atingem nivelul de fiinţe

spirituale.

Ideea forţă: "Sunt condus şi ocrotit pe drumul vieţii mele"

Page 76: Prezentare ingeri
Page 77: Prezentare ingeri

Ingerii pazitori ai copiilor

Ideea forţa: "Preacinstesc preţiosul copil din sufletul meu, încurajez şi ocrotesc fiecare nou

început".

Aceşti minunaţi îngeri protejează şi menţin tot ce apare nou în viaţă, în special pe nou-născuţi.

Ei veghează asupra a tot ce are legătură cu creşterea, asupra a tot ce are nevoie de căldură şi

ocrotire.

Funcţia îngerilor: veghează şi ocrotesc copiii.

Misiunea lor pe Pământ: ne ajută să redescoperim copilul din noi; se îngrijesc de orice nou

început în viaţă.

Ei sunt îngerii care veghează sufletele ce se încarnează; ajută mameleşi bebeluşii la naştere.

Fiecare nou-născut este binecuvântat şi ocrotit de îngerul său păzitor. Ei hrănesc, susţin,

ocrotesc tot ceea ce este nou şi fragil, pentru ca aceşti copii să devină puternici şi fermi. Aceşti

îngeri înlesnesc toate începuturile, susţin noile proiecte sau noile relaţii.

Tot ceea ce este nou în viaţa noastră va fi binecuvântat şi ocrotit cu grijă de către Îngerii Păzitori

ai Copiilor. Ei ne ajută, de asemenea, să ne păstrăm puritatea şi inocenţa. Copilul din noi, care

aspiră săfie acceptat şi iubit, va fi recunoscut de către aceşti îngeri păzitori.

Îngerii Păzitori ai Copiilor ne pot vindeca rănile sufletului. Putem cere binecuvântarea lor atât

pentru noi, cât şi pentru toţi cei cu care venim zilnic în contact.

Page 78: Prezentare ingeri
Page 79: Prezentare ingeri

Ingerii pazitori ai primei iubiri

Idee forta: Primesc iubirea cu recunostinta; frumusetea sa imi deschide inima si ma copleseste.

Aceşti îngeri ţin în mână o pereche de turturele. Ei ocrotesc prima iubire şi ne binecuvântează

ca prima noastră experienţă amoroasă să fie deosebit de frumoasă. Cu ajutorul lor putem să ne

raportăm permanent la starea de îndrăgostire.

Funcţia îngerilor: ocrotesc toţi îndrăgostiţii

Misiunea lor pe pământ: ne ajută să preţuim şi să omagiem sexualitatea, să avem inima

deschisă mereu, să ne bucurăm de minunea iubirii, să fim iubiţi şi să respectăm sentimentele

frumoase.

Aceştia sunt îngerii păzitori care veghează atunci când ne îndrăgostim, conferind cuplului nostru

frumuseţe şi drăgălăşenie. Ei ne ajută să ne simţim siguri în relaţia noastră şi ne dau încrederea

că ne putem exprima deschis gândurile şi sentimentele.

De asemenea, ne încurajeazăsă ne îndreptăm spre fiinţele care ne preţuiesc şi care pot vedea

lumina şi frumuseţea din noi. Să rugăm aceşti îngeri să ne susţinăatunci când întâlnim pe

cineva cu care am vrea să începem o relaţie de dragoste. Ei ne ajută să ne revărsăm iubirea

spre persoana care ne iubeşte. Ne inspiră să găsim modalitatea prin care putem să determinăm

persoana iubită să se deschidă faţă de noi şi să îşi exprime sentimentele chiar dacă este

emotivă şi rezervată.

Aceşti îngeri ne conduc spre fiinţa care ne iubeşte aşa cum suntem şi faţă de care ne putem

împărtăşi fără reţinere orice trăire. Să ne rugăm la Îngerii Păzitori ai Primei Iubiri atunci când

începem o nouă relaţie şi avem nevoie de ajutor şi încredere pentru ca totul să fie aşa cum

dorim. De asemenea, putem să ne rugăm la aceşti îngeri şi atunci când relaţia actuală a devenit

anostă sau s-a „împotmolit” şi are nevoie de un nou impuls pentru a reînvia. Aceştia sunt îngerii

care ne îmbogăţesc sufletul cu iubire şi ne ajută să transfigurăm sexualitatea şi săîncărcăm

actul erotic cu dragoste divină, detaşată, înălţătoare.

Page 80: Prezentare ingeri

Să îi rugăm să ocrotească cele mai intime relaţii ale noastre şi să ne îndepărteze de forţele

negative care ne-ar putea influenţa şi conduce la despărţiri. Ne rugăm să ne vegheze şi să ne

conducă către prieteniile favorabile, aducătoare de o fericire profundă şi eternă.

Ingerii pazitori ai tinerilor

Planul îngeresc: cerul formator

Funcţia îngerilor: veghează şi ocrotesc tot ceea ce este de-a pururi tânăr în noi.

Misiunea lor pe Pământ: ajută fiinţele umane să trăiască starea de candoare a copilului, să-şi

menţină sufletul deschis faţă de tot ce e frumos şi pur şi să stimuleze tot ceea ce este "viu" în

ele.

Îngerii Păzitori ai Tinerilor, ale căror arcuri şi săgeţi indică o atitudine dinamică şi plină de elan,

iradiază energie benefică şi entuziasm. Ei iubesc jucăuşenia şi ghiduşiile nevinovate şi

veghează ca toţi cei care au sufletul de copil să se bucure de ele. Aceşti îngeri ocrotesc nu

numai tinerii, ci tot ceea ce este pur şi candid în sufletele oamenilor. Ei ne ajută să trecem cu

îngăduinţă peste anumite greşeli pe care le putem face din imaturitate şi, de asemenea, ne

ajutăsă învăţăm chiar şi din aceste greşeli. Ei ne îndrumă să luăm decizii corecte, ferindu-ne de

eşecuri şi impulsionându-ne să evoluăm spiritual. Îi rugăm pe Îngerii Păzitori ai Tinereţii să ne

binecuvânteze şi să ne ajute să devenim conştienţi de tinereţea veşnicăa sufletelor noastre. Îi

rugăm să renască în noi emoţia bucuriilor sincere şi entuziasmul pentru începerea unor noi

proiecte şi să ne dăruiască puterea de adaptabilitate armonioasă în faţa vieţii; să fim precum

tinerii - victorioşi în toate momentele vieţii. Ne rugăm ca sufletele noastre să rămână mereu

deschise faţă de tot ce este sublimşi viaţa noastră să fie plină de bucurii pe care să le trăim din

Page 81: Prezentare ingeri

plin. Elanul tinereţii ne ajută să credem în bine şi să avem totodatăîncredere în ceilalţi, să ne

păstrăm puritatea minţii şi să avem curajul de a ne exprima trăirile în mod sincer, cu toată inima.

Îngerii ne ajută, de asemenea, să ne manifestăm creativitatea şi să alegem un drum ferit de

incertitudini - drumul inimii.

IDEEA FORŢĂ: "Împărtăşesc tuturor entuziasmul, starea mea de euforie şi bucuria de a

avea simţul umorului."

Ingerii puritatii

Idee forţă: Simt puritatea şi pacea în profunzimea fiinţei mele, căci puritatea este o modalitate

rapidă de a ajunge la Dumnezeu!

Funcţia angelică: Îngerii purităţii permit sufletelor noastre sădevină la fel de curate şi de

limpezi ca şi cerurile. Ne ajută să trăim în limpezime, puritate, claritate, să găsim soluţii la

conflicte, săgăsim fericirea ultimă chiar în interiorul nostru. Îngerii purităţii ne sprijină pe parcusul

luptelor sau conflictelor noastre zilnice, atât cele exterioare cât şi cele interioare.

Darurile spirituale pe care le oferă: Asigură calmul dat de claritateaşi puritatea interioară şi ne

impulsionează, oferindu-ne viziunea a ceea ce am putea fi dacă am îndrăzni să trăim cu totul,

din interior. Ne încurajează întotdeauna, eliberându-ne de conflicte şi de lupte. Fac aceasta

modificându-ne atitudinile şi transformându-ne modul în care privim situaţiile sau persoanele.

Darul purităţii şi clarităţii interioare presupune să renunţi la lupta încrâncenată şi să îţi

abandonezi egoul pentru a trăi în acord cu Sinele Suprem.

Îi rugăm pe Îngerii purităţii să ne ajute să dobândim acest nivel spiritual, fiind conştienţi că

suntem una cu sursa universului. Când ne acceptăm unitatea cu Sursa, reuşim să trecem prin

crize, transformărişi pierderi, rămânând curaţi şi puri. Această capacitate vine odată cu acea

atitudine spirituală care recunoaşte că totul este aşa cum trebuie să fie, că noi suntem în locul

Page 82: Prezentare ingeri

potrivit şi facem lucrul potrivit. Aceasta presupune să renunţăm la acele atitudini care sunt

obstacole în calea fericirii, să dăm drumul durerii emoţionale, să nu mai credem căviaţa trebuie

să fie chinuitoare.

Rugându-ne Îngerilor Purităţii, deschidem canalul prin care cea mai profundă manifestare a

Iubirii lui Dumnezeu ne poate pătrunde vieţile. Ei ne permit să trăim în acest centru profund şi

bogat, nezdruncinaţi de agitaţia din jurul nostru. Putem de asemenea să cerem să fim ghidaţi

pentru a înţelege că merităm să trăim în claritate şi puritate interioară, astfel încât scopul nostru

să poată fi atins cu uşurinţă.

Ingerii rabdarii

Idee-forţă:"Graţie răbdării reuşesc să depăşesc momentele

dificile ale vieţii. Tot răbdarea mă susţine pentru a atinge ţelurile măreţe pe care mi le-am

propus."

Simbolism: Îngerii răbdării ţin în mână un porumbel, purtător al mesajului pe care vor să ni-l

transmită. A fi răbdător este o binecuvântare divină, care ne dăruieşte o viziune optimistă

asupra vieţii.

Funcţia angelică: Aceşti mesageri celeşti ne învestesc sufletele cu puterea răbdării.

Darurile spirituale pe care ni le oferă: Ne ajută să găsim soluţiile conflictelor prin care trecem, să

găsim fericirea în noi înşine; ne insuflă energia necesară pentru a duce la bun sfârşit planuri

laborioase sau de durată şi a îndeplini realizări de excepţie.

Page 83: Prezentare ingeri

Îngerii răbdării sunt alături de noi în toate momentele dificile şi ne ajută să ne păstrăm

încrederea că întreaga noastră existenţă devine treptat aşa cum o dorim, atunci când adoptăm

o atitudine curajoasă şi optimistă. Aceşti îngeri ne desluşesc lecţia de viaţă ascunsă în situaţiile

conflictuale cu care ne confruntăm; ei sunt alături de noi ori de câte ori dorim să ne transformăm

radical viaţa, sau să ne transformăm pe noi înşine. Când vrem să renunţăm la atitudini mentale

negative şi distructive legate de noi înşine, răbdarea este fundamentală. Procesul transformator

al fiinţei umane necesită o uriaşăperseverenţă şi o imensă răbdare.

Răbdarea înseamnă, înainte de toate, abandonul voinţei noastre în faţa Voinţei Divine.

Înseamnă că noi acceptăm plini de încredere să ne lăsăm în voia înţelepciunii divine, conform

căreia “există un timp pentru toate”, cum spune Ecclesiastul. Există o vreme pentru trudă şi o

vreme pentru culegerea roadelor, există o perioadă a efortului şi momente de încununare a

eforturilor.

Aceşti soli angelici care sunt Îngerii Răbdării ne ajută să simţim căfiecare dintre noi avem un loc

unic în această lume şi ne inspiră săfacem numai ceea ce este bine. Îi rugăm pe îngerii răbdării

să ne ajute să înţelegem profund această atitudine spirituală, să ne ajute săsimţim mereu

iubirea divină.

În tot ceea ce vrem să realizăm deosebit, pentru orice efort de durată,pentru orice realizare

excepţională ca şi pentru orice plan măreţ,răbdarea este o condiţie fundamentală. Nu degeaba

se spune că “răbdarea este condiţia geniului” sau, chiar mai mult decât atât, că “geniul este o

imensă răbdare”. Dar răbdarea nu trebuie considerată din acest motiv o calitate mentală, pentru

că ea este, înainte de toate, o virtute a inimii. “Iubirea, se spune în Biblie, este îndelung

răbdătoare”.

Trăim vieţi în grabă – este uluitor cât de rapid se desfăşoară vieţile noastre, ce frenezie a

activităţilor şi a preocupărilor ne răpeşte timpul şi savoarea existenţei. Pentru omul

contemporan, răbdarea este un concept ieşit din modă. Dar aceasta nu îl face mai puţin

valoros.

Cel care are răbdare înţelege că un copac falnic nu poate să creascăîntr-o singură zi, că munţii

maiestuoşi care ne copleşesc cu măreţia lor nu au apărut accidental, ci s-au format printr-un

proces incredibil de lung. Fructele nu se apar în copaci gata coapte, iar copiii – poate cu unele

minunate excepţii – nu se nasc învăţaţi. Dacă vrem să devenim pricepuţi sau experţi într-un

oricare domeniu, trebuie să studiem şi săexersăm foarte mult. Cei care excelează în domeniile

Page 84: Prezentare ingeri

lor de activitate sunt cei care fac eforturi perseverente şi acceptă cu răbdare necesitatea acestui

proces de formare.

Îngerii răbdării ne călăuzesc paşii în orice proces de durată care, prin natura sa

transformatoare, ne pune adeseori la încercare perseverenţa, dar şi încrederea în sine şi

credinţa. Vindecarea este la rândul ei un astfel de proces care, de multe ori, necesită o

infinitărăbdare.

În creştinism, răbdarea este considerată una dintre virtuţile fundamentale ale celui credincios,

care îl iubeşte pe Dumnezeu. Chiarşi atunci când ne rugăm, pentru ca rugile noatre să fie pe

placul Domnului şi să fim ajutaţi în ceea ce cerem, este foarte important săfim răbdători, să

aşteptăm răspunsul şi ajutorul divin cu răbdare. Această aşteptare plină de calm, care acceptă

liniştit şi împăcat orice va veni de la Dumnezeu, atrage în mod miraculos un răspuns favorabil şi

ne ajută să înţelegem rostul şi tâlcul dificultăţilor sau conflictelor cu care ne confruntăm.

Page 85: Prezentare ingeri

Ingerii sanatatii

Idee - forţă: "Îngerii sănătăţii mă ajută să fiu sănătos şi împăcat cu mine însumi."

Simbolism: aceşti îngeri, ţin în mâinile lor un coş plin cu fructe, simbol al sănătăţii, veghind

asupra sănătăţii noastre.

Funcţia angelică: au grijă de sănătatea noastră.

Darurile spirituale pe care ni le oferă: aceşti îngeri ne ocrotesc sănătatea, ne feresc de boli, ne

ajută să ne amplificăm energia vitală,astfel încât să facem faţă cu succes cerinţelor vieţii.

Îngerii sănătăţii trezesc în noi energiile necesare acţiunilor pe care dorim să le întreprindem şi

ne inspiră să le folosim cât mai bine. Ei au grijă să nu ne epuizăm şi să nu ne îmbolnăvim.

Ei asigură nu numai sănătatea fizică, ci şi pe cea emoţională şi spirituală. Adevărata sănătate

se dobândeşte prin echilibrul dintre toate planurile fiinţei noastre, atât cel fizic, cât şi cele subtile,

energetice. Îngerii sănătăţii ne ajută să ajungem la această armonie.

Când cineva este bolnav, ei veghează şi binecuvântează remediile necesare pentru vindecare.

Ei ne inspiră să ne asumăm numai acele responsabilităţi pe care le putem îndeplini.

Să îi rugăm pe aceşti îngeri să ne dăruiască sănătate şi să ne ajute săatingem şi să menţinem

echilibrul dintre structurile noastre fizice, psihice, mentale şi spirituale.

Page 86: Prezentare ingeri

Ingerii pamantului

Sa invocam Pamantul imbelsugat

Care se bucura de sanatate si fericire

Si este mai puternic

Decat toate creaturile sale!

Aducem un omagiu acestui intins Pamant,

Cailor care duc departe,

Campurilor fertile,

Care sunt mama ta, planta sfanta!

Laudam Pamantul pe care cresti tu, inmiresmata,

Pe care cresti repede,

Sustinuta de Maica Pamanteasca.

Laudam bunii, puternicii si binefacatorii

Ingeri ai Pamantului,

Care se bucura de roua cerului,

de recolte bogate de grau si struguri;

de munti inalti,

strabatuti de ape pure,

leagane ale raurilor si torentelor,

si presarati cu pasuni verzi.

Laudam plantele vindecatoare,

protejate de Ingerii Pamantului.

Acestea hranesc si protejeaza

animalele, oamenii si Copiii Luminii.

Pamantul este Aparatorul sfant,

Sustinatorul fiintelor!

Laudam forta si vigoarea Pamantului,

creat de Tatal Ceresc!

Laudam vindecatorii de pe Pamant, care cunosc secretele ierburilor

si carora Ingerii Pamantului

Le-au revelat vechile lor invataturi.

Inteleptii stiu sa utilizeze remediile

pe care Domnul le-a raspandit pe pamant,

aducand astfel darul tamaduirii.

Page 87: Prezentare ingeri

Ei pot sa aline durerile, sa vindece bolile si sa aduca pacea.

Munca lor este fara de sfarsit.

Respectati vindecatorii,

deoarece Tatal Ceresc vi i-a adus!

Pastrati-i langa voi;

aveti nevoie de ei.

Laudam si pe aceia care lucreaza solul,

pe terenurile cu care i-a binecuvantat Dumnezeu.

Aceia care lucreaza pamantul cu mainile lor,

vor recolta din belsug legume,

fructe si graunte hranitoare.

Dulceata si abundenta se vor revarsa pe pamant,

iar campurile imbelsugate

vor aduce sanatatea.

Cand Pamantul va fi ca o mare gradina,

atunci nimeni nu va mai cunoaste

batranetea si moartea, coruptia si alienarea!

Compasiunea si increderea vor fi mana in mana,

dreptatea si pacea brat la brat,

adevarul va izvora din pamant

si sfintenia va salaslui peste tot.

Slaviti sa fie Ingerii Pamantului!

(fragment din "Evanghelia eseniana a pacii" )

Page 88: Prezentare ingeri

Asa cum reiese si din aceasta invocatie luata dintr-o scriere apocrifa, ingerii pamantului

guverneaza simturile si tot ce e legat de materie. Conform acestei invataturi, ingerii

pamantului ne daruiesc importanta calitate de a fi prevazatori si constienti de nevoile planetei,

dar si de cele ale proprilui nostru corp fizic. Energia vitala telurica emanata de planeta pe care

locuim este modulata de acesti ingeri astfel incat ea ne ofera stabilitate si siguranta, eficienta in

tot ce intreprindem. Acesti ingeri sunt asociati punctului cardinal sud.

In intelepciunea orientala, elementul pamant corespunde unei intregi familii angelice, numita de

catre tibetani Ratna. Aceasta familie are ca punct cardinal corespondent tot sudul, iar ca si

culoare spacifica galben. Acesti ingeri sunt cei care aduc in sufletele noastre generozitatea

Page 89: Prezentare ingeri

fara limite a constiintei divine infinite, ajutandu-ne totodata in indeplinirea tuturor dorintelor

superioare. Ne ajuta ca prin luciditate sa transformam orgoliul, incapatanarea, saracia, in

armonie, prosperitate materiala, generozitate. Acesti ingeri ne invata sa ne bucuram, sa fim

toleranti si intelegatori; sa constientizam plenar resursele fara sfarsit ale profunzimii fiintei

noastre. Ei confera eficienta actiunilor noastre, sanatate corpului nostru. Sunt ingerii care au

grija de intreaga viata de pe planeta noastra.

Foto: Josephine Wall

Page 90: Prezentare ingeri

Ingerii apei

Apele Izvoarelor Eterne

Izvorasc si se revarsa

Din Marea cereasca.

Ingerii Apei au fost chemati

In desertul arid,

ca ei sa poata da viata acolo unei gradini inverzite,

plina de arbori si de flori parfumate.

Sa se arunce fiecare in bratele Ingerilor Apei!

Lasati-i sa ne inlantuie,

sa ne purifice si sa goneasca raul din noi!

Fie ca iubirea noastra sa urce apoi spre Tine, Tata Ceresc,

asemeni raurilor care

se indreapta spre mare.

Si fie ca iubirea Ta sa coboare la noi, Tata Ceresc,

asemeni ploii blande care saruta pamantul.

Gratia Divina

este ca un rau care serpuieste prin padure.

Toate fiintele depind de ea,

si ea nu se refuza nimanui.

Ea este in lumea oamenilor

ceea ce este fluviul pentru rauri.

Invatatorii care aduc lumina

sunt asemanatori apei in desert.

Oricine-si poate potoli setea cu ajutorul apei,

dar tot in apa te poti si ineca.

La fel, Apa Sfanta este o sabie cu doua taisuri.

Prin Ea poti fi distrus,

sau poti sa-L vezi pe Dumnezeu.

Tata Ceresc!

Toate apele care parcurg cele 7 Imparatii

se nasc din marea Ta cereasca

si aduc mereu pe Pamant mireasma Ta,

din vara pana-n iarna, din iarna pana-n vara.

Page 91: Prezentare ingeri

Apele Tale purifica fluidele masculine si feminine,

organele sexuale, dar si laptele matern.

Marea Ta Cereasca se revarsa

peste campurile de grau cu spicele inaltate spre Fata Ta,

peste pasunile cu iarba proaspat cosita,

Peste intreaga fata a Maicii Pamantesti.

Mii de izvoare pure uda campurile intinse

care hranesc Copiii Luminii.

Sfinti Ingeri ai Apei,

Voi aduceti frumusete si succes,

sanatate si energie,

prelungire a vietii.

Veneram apele sfinte care potolesc setea Pamantului

si toate apele sfinte pe care Creatorul le-a zamislit,

si toate plantele, si tot ce este sfant.

Adoram apa vietii

si toate apele Pamantului: cele statatoare, cele curgatoare, apele fantanilor,

cele ale torentelor de primavara si cele ale picaturilor binecuvantate ale ploii.

Caci toate apele sunt daruri ale Gratiei Divine.

Lasati apele sa cante, sa vorbeasca,

si lumile, si pe cei ce salasluiesc in ele.

Lasati torentele sa se izbeasca de maluri

si dealurile, si muntii sa rasune, sa se bucure, impreuna!

Vocea Domnului se aude deasupra apelor

si Gloria Lui izbucneste ca un tunet.

Tata Ceresc! Si voi, Ingeri ai Apei!

Un fluviu de iubire tasneste din adancurile misterioase ale Pamantului

- lacrimile Tale daruite noua, Tata divin!

(fragment din "Evanghelia eseniana a pacii" )

Page 92: Prezentare ingeri

Conform gnosticismului, acesti ingeri domnesc asupra sentimentelor si a elementului apa,

asupra a tot ce este de natura fluida. Ingerii apei ne ajuta sa fim capabili de a ne exprima

sentimentele si de a ne controla emotiile, de a ne gasi refugiu in bratele lui Dumnezeu. Gnosticii

spun ca punctul cardinal asociat este estul. Acesti ingeri ai apei ne invata sa privim adevarul in

fata, sa constientizam motivul trairilor dureroase, sa ne cunoastem subconstientul.

In intelepciunea orientala, acestui element-apa, ii corespunde o întregă familie angelica.

Aceasta are asociat acelasi punct cardinal, estul, si culoarea specifica alb-argintiu. Acesti ingeri

coboara in noi starea de puritate si claritate imaculata a constiintei divine infinite,

ajutandu-ne sa transformam prin luciditate, in fiinta noastra, mania, ura, violenta, ranchiuna, in

curaj si detasare, in interiorizare pura si spontana.

Ingerii apei ne invata sa eliminam din viata compromisurile si autopacalelile, daruindu-ne o

stare inefabila de libertate interioara.

Sentimentele au o forta foarte mare si de aceea daca nu sunt pozitive sau scapa de sub control

pot dezlantui furtuni emotionale. Atunci cand insa suntem deschisi sa ne intelegem sentimentele

ascunse, ele pot fi transformate astfel incat sa pastram mereu o stare de echilibru si armonie.

Cu fiecare depasire a problemelor pe care reusim sa le intelegem si sa le constientizam,

"crestem spiritual", devenim mai comunicativi si mai apropiati de starea naturala de fericire.

Modul de a intra in comuniune cu ingerii apei este urmatorul: ne asezam cu spatele drept, cu

fata orientata spre punctul cardinal est si eventual folosim ca elemente ajutatoare lucruri

colorate alb-argintiu si o muzica adecvata. Cel mai bun moment este dimineata, dupa rasaritul

soarelui. Realizam intai consacrarea catre Dumnezeu a fructelor meditatiei. Apoi recitim

Page 93: Prezentare ingeri

calitatile acestor ingeri, dupa care inchidem ochii si ne retragem, cu toate gandurile, cu toate

simturile, in inima. Invocatia catre acesti ingeri o putem rosti mental in acest moment: "Imi

purific mintea si imi deschid sufletul." Vom constientiza apoi raspunsul, prin intermediul

senzatiilor, a emotiilor, a gandurilor ce ne apar.

In final, dupa revenire, multumim ingerilor apei.

Foto: Josephine Wall

Page 94: Prezentare ingeri

Ingerii Focului

Treziti-va si rotiti-va

Deasupra muntilor,

Ingeri nemuritori ai Focului,

Ingeri ai Soarelui!

Aduceti lumina lumii!

Ingeri ai Focului, voi sunteti izvoarele Luminii;

voi destramati intunericul si deschideti portile orizontului!

Ingeri ai Soarelui, voi salasluiti departe de Pamant,

dar razele voastre aduc caldura si viata zilelor noastre.

Cerul diminetii ne aduce lumina rasaritului

care bucura inimile oamenilor.

Ingeri ai Focului, Ingeri ai Soarelui,

veniti si ne aduceti splendoarea razelor voastre patrunzatoare!

Fie ca ele sa ne atinga, sa ne strabata!

Noi ne abandonam imbratisarii voastre,

binecuvantata de focul vietii!

Flux de bucurie sacra se revarsa in noi de la voi.

Cati oameni pot fixa Soarele cu ochii liberi,

asimilandu-l in interior?

Doar cei care Il privesc in fata pe Dumnezeu,

nemistuiti de flacarile care protejeaza

Suprema Cala a Cunoasterii!

Inaintati pe ea, iar chipul Soarelui si chipul lui Dumnezeu iti vor apare,

luminand intunericul.

Ganditi ca moartea este sfarsitul?

Atunci sunteti la fel de nestiutori ca si copiii

care in fata unui cer innorat se plang de disparitia Soarelui.

Ca sa inlaturati valul ignorantei,

fiti voi insiva ca Soarele la pranz,

stralucind si daruind lumina si caldura pentru toti,

raspandind cu generozitate cunoasterea.

Atunci Fantana Luminii va va sustine etern,

asa cum Soarele este mereu plin de lumina si raspandind lumina.

Page 95: Prezentare ingeri

Cand Soarele rasare, Pamantul creat de Domnul

este purificat;

apele curgatoare devin pure;

apele fantanilor devin pure;

apele marii devin pure

apele statatoare devin pure;

si toate fiintele devin pure.

Stralucirea si gloria luminii trezesc oamenii,

apropiindu-I de Dumnezeu;

ele determina cursul Soarelui pe cer,

drumul Lunii si calea astrelor.

Invocam Ingerii Focului, Ingeri ai Soarelui!

Cand lumina Soarelui devine mai intensa

si stralucirea lui mai fierbinte,

atunci fortele ceresti se ivesc, revarsandu-si ocrotirea

asupra Pamantului creat de Tatal Ceresc.

Cei ce adora acesti Ingeri ai Focului,

ajung sa reziste intunericului, sa reziste mortii care pandeste din nevazut.

Cei care sunt astfel, s-au oferit Tatalui, s-au oferit Ingerilor,

propriul lor suflet a devenit una cu lumina eterna.

Ei se bucura de toate fortele ceresti si pamantesti.

Aducem omagiu Ingerilor Focului, Ingeri ai Soarelui,

binecuvantand gloria si lumina,

puterea si increderea,

stralucirea si nemurirea!

(fragment din "Evanghelia eseniana a pacii" )

Page 96: Prezentare ingeri

Conform scrierilor gnostice, acesti Ingeri ai focului guverneaza functia psihologica a intuitiei si li

se asociaza punctul cardinal vest. Sunt cei care ne pot aduce iluminarea, deschizandu-ne

astfel calea catre cunoasterea deplina a divinitatii. Ei fac posibila intrarea oamenilor in

Imparatia Cerurilor. Starea de claritate mentala ne este daruita de Ingerii Focului, pentru a

distinge mai usor intre bine si rau, adevar si minciuna, intre propriile proiectii mentale pe care le

asociem oamenilor si realitate.

Intelepciunea orientala are ca familie de entitati angelice corespondenta elementului foc, familia

Padma. Aici punctul cardinal asociat este tot vestul, culoarea specifica este rosie.

Ingerii focului ne daruiesc puterea infinita a compasiunii Divine, putere ce, de altfel, patrunde

si imbratiseaza totul. Ajutati fiind de acesti ingeri, pasiunile inferioare si dorintele oarbe sunt

transformate prin forta luciditatii in caldura compasiunii durabile, in discernamant si intuitie. Ei

ne ajuta sa intelegem adevarata noastra esenta, dar si pe cea a situatiilor in care ne gasim,

deschizandu-ne ochii asupra unei perceptii superioare a lumii.

Intuitia este capacitatea de a recunoaste adevarurile interioare; este modalitatea cea mai

autentica de a vedea realitatea atat in noi, cat si in ceilalti. Ea provine din latura cea mai

profunda a fiintei noastre. Noi folosim intuitia chiar inconstient pentru a simti daca anumite fiinte

sau obiecte sunt sau nu benefice, sau daca ne aflam in siguranta. Putem amplifica rezonanta

cu acesti ingeri daca devenim mai atenti la vocea interioara.

Foto: Josephine Wall

Prima pagina Ingerii aerului

Page 97: Prezentare ingeri

Ingerii Aerului

Noi glorificam Suflul Sacru

Care este mai presus

De toate lucrurile create

Şi veneram înţelepciunea Sa adevărată.

Îngerii Aerului îi veţi găsi

În aerul proaspăt al pădurilor şi câmpiilor,

Unde ei aşteaptă cu răbdare.

Nu trebuie decât să pleci din oraşele umede

Şi suprapopulate şi să te îndrepţi spre lumea verde şi sălbatică,

Plină de viaţă, a munţilor sau a dealurilor.

Aspiraţi adânc suflul vindecător pe care ei îl oferă.

Respiraţi îndelung şi profund,

Ca Îngerii Aerului să vă poată pătrunde,

Căci ritmul respiraţiei este cheia cunoaşterii.

Îngerii Aerului planează pe aripi nevăzute.

Urmaţi calea lor nevăzută

Dacă vreţi să simţiţi faţa lui Dumnezeu.

Mai dulce decât nectarul fin al unei rodii cu gust de miere

Este parfumul vântului într-un crâng de chiparoşi.

Mai dulce încă este parfumul celor care se dăruiesc total Domnului.

Sfinţi sunt Îngerii Aerului, care purifică totul,

Transformând orice lucru rău mirositor într-o mireasmă paradisiacă.

Apropiaţi-vă, nori! Prin mii de picături,

Prin străluciri de fulger, vânturile suflă,

Transformând apele din cer în izvoare nesecate ale Pământului.

Vapori se înălţa din văile munţilor,

Purtaţi de vânt pe calea vieţii,

Care măreşte Împărăţia Luminii.

Prin puterea Sa, Tatăl Ceresc a creat pământul.

Lumile sunt născute din înţelepciunea Sa,

Cerurile s-au desfăşurat prin voinţa Să.

Când El ridică glasul,

Apele din ceruri şi din adâncul pământului

Îi răspund.

El atrage ceţurile

Page 98: Prezentare ingeri

Şi suflul sau devine vânt.

Aşa cum marea adună toate apele

Şi urcă spre cer apoi

Şi coboară iar pe pământ,

Faceţi şi voi!

Urmaţi mişcarea lor!

Căci spre a vă ridica şi evolua, Tatăl Ceresc a creat spaţiul etern.

Nimeni nu poate ajunge în faţa lui Dumnezeu

Dacă Îngerii Aerului nu-i lasă cale liberă!

Corpul vostru trebuie să respire aerul Maicii Pământeşti,

Iar spiritul vostru- suflul nemuritor al Tatălui Ceresc.

(fragment din "Evanghelia eseniana a pacii" )

Conform gnosticilor, aceşti îngeri ţin de punctul cardinal nord şi de funcţia psihologică mentală.

Ei susţin activitatea mentală raţională a fiinţelor umane şi ne ajută să gândim în conformitate cu

Ordinea Divină. Ne învaţă să gândim pozitiv, pentru a ne putea atinge mai repede ţelurile.

Învăţătura orientală asociază Îngerii aerului cu acelaşi punct cardinal, nordul şi cu culoarea

verde (o anumită nuanţa). Îngerii aerului ne conferă o creativitate nelimitată şi complet liberă

a conştiinţei divine infinite, perfecţiunea spontană a acţiunii iluminate.

Cu ajutorul lor stările negative că gelozia, invidia, teama, neîncrederea în sine, sunt

transformate prin luciditate în savurarea prospeţimii şi a parfumului oricărei situaţii, în

spontaneitate şi în putere de acţiune total liberă şi neîngrădită.

Ei contribuie la dinamizarea gândirii pozitive, care determină susţinerea binelui în lume.

Dăruiesc claritate şi precizie mentală, înţelegere justă. Ne ajută să ne împărtăşim cu claritate

ideile faţă de ceilalţi şi să ne formăm un plan de viaţă raţional, bazat pe principii sănătoase. Prin

rezonanţă cu ei ajungem să acţionăm mai înţelept, să asimilăm aspectele mai abstracte şi mai

Page 99: Prezentare ingeri

greu de înţeles, să găsim mereu soluţiile optime la problemele cu care ne confruntăm, chiar şi în

situaţia în care, la prima vedere, par a fi fără ieşire.

Acţiunea acestor îngeri poate fi resimţită adesea în ceea ce priveşte deschiderea "celui de-al

treilea ochi", care conferă viziunea totalizatoare şi divin integrată asupra realităţii.

Modalitatea de comunicare cu ei se aseamănă cu cele prezentate anterior, la îngerii

pământului, apei şi focului: ne aşezăm cu spatele drept, cu fata orientată spre nord, eventual

folosind un fond sonor care se potriveşte şi obiecte de culoare albastră în jur. Chiar putem pune

un bec din care se răspândeşte lumina colorată albastră. Cel mai bun moment pentru a realiza

acest procedeu este seară sau prima parte a nopţii iar ca anotimp indicat este vara. Ne relaxăm

şi ne interiorizăm cât mai profund, după care spre a intra în rezonanţă cu ei, recitim materialul

care îi descrie şi privim imaginea lor simbolică. Închidem ochii apoi şi ne retragem toate

simţurile la nivelul inimii. Putem rosti mental formula de chemare a îngerilor aerului: "Într-o stare

de fericire profundă celebrez unicitatea oricărei fiinţe." Conştientizam apoi răspunsul. În final

revenim uşor şi mulţumim îngerilor.

Page 100: Prezentare ingeri

Ingerii Luminii Divine

Fii ai Luminii Divine

Pomeniţi în descrierile sfinţilor, menţionaţi în scrierile istorice ale umanităţii, aproape de sufletele

noastre atunci când îi chemăm în ajutor cu emoţie, aceste fiinţe de lumină ne ocrotesc în taină

cu iubirea lor.

Cuvântul înger provine din grecescul "angelos", care înseamnă "sol", "mesager". Îngerii sunt,

aşadar, trimişii lui Dumnezeu care ne luminează calea către Casă, dăruindu-ne iubirea şi sfânta

Sa îndrumare, după cum relatează apostolii lui Iisus. Biblia spune multe istorii despre îngeri.

Dar ei aparţin omenirii întregi, nu unei religii anume.

Iubirea Necondiţionată

Îngerii îi iubesc pe toţi oamenii în mod necondiţionat. Ei privesc dincolo de suprafaţă, de

aparenţe şi văd scânteia Dumnezeiască aflată în fiecare dintre noi. Se concentrează numai

asupra divinităţii şi potenţialului nostru şi nu asupra defectelor, lipsurilor sau a greşelilor noastre.

Îngerii nu ne judecă, ci doar ne aduc iubire în viaţă.

Cu îngerii, suntem în siguranţă şi putem avea deplină încredere în ei.

Nu contează dacă sunteţi credincioşi sau sceptici, deoarece îngerii cred în voi. Ei văd lumina

voastră lăuntrică, vă cunosc adevăratele talente si înţeleg faptul că aveţi o misiune importantă

în viaţă. Ei vor să vă ajute în toate domeniile vieţii.

Purificarea

O importantă funcţie angelică este aceea de a purifica.

Starea de inocenţă a îngerilor este fundamentală, deoarece ea le crează deschiderea către tot

ceea ce este înalt, sublim şi Dumnezeiesc. Despre această puritate ne vorbeşte celebrul

clarvăzător Emanuel Swedenborg, în cartea sa, Raiul şi iadul: "Natura şi calitatea inocenţei sunt

înţelese doar de puţini oameni din lume şi nu sunt înţelese absolut deloc de către cei care duc o

viaţă rea. Inocenţa este, de fapt, exprimată vizibil, în vorbire şi gesturi, în special la copiii mici.

Inocenţa înţelepciunii este inocenţă genuină pentru că este lăuntrică, ţine de minte, şi astfel, de

voinţă şi înţelegere. De aceea în rai se spune că inocenţa trăieşte în înţelepciune şi că un înger

are atâta înţelepciune câtă inocenţă. Îngerii dovedesc acest lucru prin faptul că ei nu îşi atribuie

nimic bun lor înşişi, ci privesc toate lucrurile ca venind de la Dumnezeu; ei doresc să fie conduşi

de El şi nu să se conducă singuri; ei trăiesc mulţumiţi cu ce au, indiferent dacă este puţin sau

mult, deoarece ştiu că primesc atâta cât este bine pentru ei."

Toţi oamenii, care asemenea îngerilor posedă această calitate a purităţii, a inocenţei, devin la

fel ca îngerii, ajungând să perceapă cum: "cerurile se deschid şi o sumedenie de îngeri coboară

spre a ne servi, purtându-se cu noi ca şi când de la apariţia primilor oameni nu ar fi părăsit

Page 101: Prezentare ingeri

niciodată pământul. (…) Vezi tu, (se adresează mai departe Iisus unei femei) sunt de o mie de

ori mai mulţi îngeri în jurul oamenilor decât vezi tu aici; ei urmăresc să ajute oamenii astfel încât

să nu devină robii propriilor lor simţuri şi sentimente. Fiinţa umană crede însă că ajunge liberă la

ideile sale şi că îşi urmează după placul ei dorinţele şi poftele, pe care le acceptă şi le

asimilează fără ca libertatea să aibă de suferit. Dar, de acum înainte (de la venirea pe pământ a

lui Iisus), cunoaşterea binelui şi a adevărului va fi adusă oamenilor din exterior, din ceruri."

(Marea evanghelie a lui Ioan)

Cu ajutorul îngerilor, oamenii devin mai curaţi sufleteşte, astfel încât lumina lui Dumnezeu

pătrunde mai uşor în sufletul lor. Spre a le uşura această sarcină, înainte de a realiza o acţiune,

cu gândul, cu vorba sau cu fapta, este foarte bine să ne oprim o clipă, să ne centrăm în inimă şi

să urmărim să percepem dacă acea acţiune este integrată în ordinea divină. Apoi, să cugetăm

asupra urmărilor pe care ea le va avea. Căci orice acţiune divin orientată, ne va apropia de

îngeri şi implicit, de Dumnezeu, pe când orice acţiune malefică sau îndeplinirea anumitor

scopuri individualiste, îi îndepărtează pe aceşti mesageri nevăzuţi.

Vindecarea

O altă funcţie angelică este aceea de a vindeca, prin iubire şi lumină, sufletul, mintea şi trupul

celui pe care îl ocrotesc.

Rugăciunile spuse din inimă, credinţa şi dăruirea din tot sufletul şi în mod necondiţionat către

Dumnezeu trezesc energii misterioase, prin care îngerii pot acţiona aducând însănătoşire.

Există numeroase cazuri în care boli considerate incurabile au fost îndepărtate cu ajutorul

îngerilor. Iată o intervenţie legată de vindecarea angelică: "O pacientă a dr. Moolenburgh

povesteşte un fapt deosebit. De mică trăia la ţară şi în apropierea casei sale locuia o familie de

ţărani. Într-o zi, mama sa a aflat de la doctor că fiica ţăranilor era pe moarte. A mers imediat la

familia acelor ţărani pentru a se ruga cu ei. În timp ce se rugau, au auzit pe cineva bătând cu

putere la uşă. Mama bolnavei a mers să deschidă şi s-a găsit în faţa unui tânăr care a întrebat-

o: "Doamnă, ce se petrece aici?". Aceasta i-a răspuns: "Fetiţa mea este pe moarte." Atunci

tânărul s-a îndreptat fără ezitare către camera fetiţei, i-a pus o mână pe frunte şi în numele lui

Iisus Christos a alungat boala. Apoi, a părăsit casa prin uşa din spate şi nimeni nu l-a mai văzut.

La ţară, unde se cunoaşte toată lumea, nimeni nu îl ştia pe acel bărbat şi nici nu putea da vreo

relaţie despre el. Imediat ce bărbatul a ieşit, fetiţa şi-a revenit din comă şi dimineaţa a dorit

neapărat să meargă la şcoală. Acest fapt s-a petrecut cu 30 de ani înaintea anchetei despre

îngeri întreprinsă de dr. Moolenburgh. Fetiţa crescuse, devenise femeie şi se simţea bine."

În cartea sa Îngerii, Paola Giovetti redă un alt caz de intervenţie angelică: "După ce s-a terminat

tratamentul, am ieşit din clopotniţă şi am întâlnit doi bărbaţi, unul de 1,70 m, iar celălalt ceva mai

înalt. Unul avea o înfăţişare puţin slavă, iar celălalt avea trăsături longiline. Amândoi erau

Page 102: Prezentare ingeri

îmbrăcaţi în mod obişnuit şi vorbeau o italiană perfectă, însă cu cadenţe stranii, care te făceau

să bănuieşti că nu erau italieni. Ne-au oprit şi ne-au întrebat despre o stradă anumită, pe care

noi nu am ştiut să le-o arătăm, pentru că nu eram din oraş. Ne-am continuat drumul, dar după

câţiva paşi prietena mea şi eu ne-am uitat în urmă, exclamând simultan: "Dar erau îngeri!...".

Cei doi deja dispăruseră! Prietena mea trăieşte şi acum, este bine, cât despre tumoare, nu s-a

mai găsit nici o urmă."

Protecţia

Funcţia de protectori ai fiinţei umane pe care îngerii o realizează, nu este uşoară. Este necesar

să protejeze sufletul, mintea şi trupul fiinţei umane.

Vom reda un episod enigmatic spre a vedea cum acţionează un înger: "Doctorul S.W.Mitchell,

un cunoscut neurolog din Philadelphia, s-a dus la culcare după o zi de lucru extrem de

obositoare. Dintr-o dată, a fost trezit de cineva care bătea la poartă. A mers să deschidă şi s-a

trezit în faţa unei fetiţe îmbrăcată sărăcăcios şi tulburată profund. Fetiţa i-a spus că mama sa

era foarte bolnavă şi l-a rugat să meargă cu ea să o viziteze. Era o noapte friguroasă, cu multă

zăpadă, dar cu toate că doctorul era foarte obosit, s-a îmbrăcat şi a urmat-o pe fetiţă. Ajuns la

destinaţie, a găsit-o pe mama fetiţei în casă, singură, suferind de o pneumonie gravă. I-a

acordat primul ajutor, apoi a telefonat la spital pentru a-i pregăti internarea în ziua următoare.

Înainte de plecare i-a făcut complimente pentru inteligenţa şi curajul fetiţei sale. Femeia l-a privit

într-un mod straniu şi i-a spus cu tristeţe: "Fata mea este moartă de acum o lună..." Îi spuse

apoi că paltonul şi cizmuliţele sale erau alături, în şifonierul cu haine. Stupefiat, dr. Mitchell a

deschis uşa dulapului şi a găsit paltonul cu care fusese îmbrăcată fetiţa care îl trezise pentru a-l

conduce la căpătâiul mamei sale bolnave. Paltonul era cald şi uscat şi era de neconceput că

fusese îmbrăcat în acea noapte umedă şi rece."

Jakob Lorber, aşa cum a preferat el să se autonumească "Scribul Domnului", în lucrarea Casa

Domnului, revelează ce zice însuşi Domnul:

"Feriţi-vă de voi înşivă, căci adevăr va spun, în afară de Mine Însumi şi de Îngerii mei (care tot

prin Mine acţionează), nimic nu este mai liber în creaţia Mea, decât inimile voastre. De aceea

vegheaţi asupra lor în acord cu voinţa Mea, iar şiretenia duşmanului vieţii nu vă va putea atinge

niciodată. Înţelegeţi ce vă spun acum: sunteţi oricând protejaţi împotriva vicleniei atâta vreme

cât vă orientaţi inimile către Mine (sau către Îngerii Mei, în care străluceşte lumina Mea), dar nu

vă veţi putea proteja de el prin propriile voastre puteri!"

Page 103: Prezentare ingeri

Ghidarea Spirituală

Îngerii sunt călăuze, ghizi spirituali care înalţă şi revelează pentru cel în cauză lumina lui

Dumnezeu, putând aduce clipa de iluminare.

Învăţăturile date de către îngeri lămuresc multe dintre misterele creaţiei. Ei sunt cunoscători ai

profunzimilor şi ştiu să redea într-o viziune de cristal realităţile lui Dumnezeu.

Fiind receptoare ale luminii şi iubirii lui Dumnezeu, îngerii sunt înzestraţi cu această calitate pe

care o transferă şi fiinţelor umane deschise spre lumea lor, şi anume, înţelepciunea. Cu cât este

mai evoluat, cu atât un înger este mai aproape de Dumnezeu, şi implicit, primeşte de la acesta

mai multă înţelepciune. Pentru a deveni din acest punct de vedere cât mai asemănători fiinţelor

angelice, oamenii nu trebuie decât să se îndrepte cu aspiraţie spre cunoaşterea de sine, spre

descoperirea forţelor sublime care le animă fiinţa şi care se manifestă în exterior sub numele de

îngeri.

Referitor la înţelepciunea cu care sunt înzestraţi îngerii, Emanuel Swedenborg relatează: "Un

înger ce excelează în înţelepciune observă imediat caracterul altuia după faţa sa; căci nimeni

din ceruri nu-şi poate folosi trăsăturile cu scopul de a-şi ascunde gândurile şi este aproape

imposibil să minţi şi să înşeli prin abilitate şi ipocrizie. Câteodată, se întâmplă ca ipocriţii să se

insinueze în societăţile angelice, învăţând să-şi ascundă stările mentale lăuntrice şi să expună o

aparenţă în armonie cu binele acestei societăţi şi deci să-şi dea numele de îngeri ai luminii. Dar

ei nu pot rămâne acolo mult timp pentru că încep să simtă un zbucium şi un chin adânc şi să

pălească, datorită vieţii de natură opusă ce se scurge prin ei şi care îi influenţează; aşadar ei

cad în iadul locuit de cei asemenea lor şi nu mai doresc a urca din nou."

Emanuel Swedenborg precizează: "Inteligenţa cerească este inteligenţă lăuntrică ce se naşte

din dragostea de adevăr; ea nu e cultivată de dragul gloriei lumeşti, nici pentru slava cerească,

ci pentru adevărul însuşi de care cei ce îl posedă sunt intim afectaţi şi încântaţi. Lumina raiului

pătrunde doar în părţile lăuntrice ale minţii, căci doar acelea sunt făcute pentru a o primi. Cum

pătrunde, lumina îi umple de încântare deoarece tot ce e primit dintr-o sursă divină are în

interior ceva plăcut şi încântător."

Un exemplu de înţelepciune a îngerilor: "Eu nu cred că lucrurile mari sunt mai însemnate în

ochii Domnului decât cele mici; contează ceea ce este înăuntru!", spune un înger în cartea lui

Jakob Lorber.

Tot în ancheta realizată de dr. Moolenburgh se precizează un alt episod care revelează funcţia

de sfătuitor a îngerilor: "O fetiţă de 12 ani trăia într-o societate de persoane care practicau mult

spiritismul. Ei îi era deseori teamă de ceea ce se petrecea în casă şi deseori se ruga să fie

ajutată. Într-o zi, se plimba singură prin pădure, când, dintr-o dată, s-a găsit în faţa unui bărbat:

acesta nu venise de nicăieri, pur şi simplu apăruse. Avea un aspect cu totul normal. Bărbatul s-

a apropiat şi i-a spus că nu trebuie să-i mai fie teamă şi din acel moment nu i-a mai fost. De

Page 104: Prezentare ingeri

asemenea, i-a mai spus că drumul său nu ar fi fost uşor, dar Domnul a fost mereu cu ea. Apoi

bărbatul a dispărut precum apăruse. Această experienţă i-a lăsat în interiorul său o senzaţie de

fericire care a durat o săptămână întreagă."

Este firesc ca îngerii, fiind cei care ne pot aduce conştiinţa îndumnezeită, să se poată manifesta

pentru cei pe care doresc să-i ajute în situaţii complicate. Există în acest sens diverse mărturii

care atestă astfel de manifestări. Dr. Moolenburgh spune: "Copil fiind, mă găseam într-o zi în

faţa casei şi priveam cerul. Toamna era aproape, se simţea mirosul de fân strâns, de ciuperci,

de dalii înflorite. Cerul era albastru, dar acolo sus trecea un nor alb. În timp ce eu observam

acest nor, am văzut un înger gigantic care cobora pe dunele plajei. Capul său era acoperit cu o

pânză subţire, aşa cum poartă arabii, aripile sale erau abia întinse şi uşoare. Îngerul era

îmbrăcat cu o mantie lungă care îi ajungea până la pământ. Picioarele nu se vedeau. Îngerul

stătea acolo foarte tăcut şi observa liniştit panorama. Cerul din jurul său părea mai vast şi mai

profund ca de obicei. Apoi imaginea a dispărut treptat şi eu m-am regăsit uitându-mă la nori.

Liniştea acelei dimineţi de toamnă pătrundea orice lucru. Probabil aceasta m-a făcut să

întreprind acum, la maturitate, o anchetă asupra îngerilor."

Metodele folosite de îngeri spre a ne învăţa sunt deosebite de cele folosite în şcolile noastre,

fiind interactive şi foarte interesante. Iată un exemplu practic de aplicare a metodelor cereşti de

învăţare:

"Iisus: "Chiar se lasă învăţat de tine (n.n.: este vorba de înger care învaţă de la copil) şi se

poartă de parcă ar fi ucenicul tău!"

Copilul: "Doamne, acesta este lucrul pentru care mă plâng mereu de el, şi anume că, în ciuda

vastei lui înţelepciuni, el vrea să înveţe tot timpul doar el de la mine. Dacă îl întreb ceva, atunci

îmi spune: "Vezi, chiar despre asta voiam să te întreb şi eu!" Ce fel de metodă de învăţare este

aceasta? E adevărat, în cazul ucenicilor care au tot felul de cunoştinţe, o asemenea metodă de

învăţare este cea mai bună cu putinţă, pentru că îl face să simtă şi să gândească singur. Dar cu

un învăţăcel care nu are nici un fel de cunoaştere?!". "

Răspunsul este dat, paradoxal, tot de un copil:

"Fata: "Domnul a împărţit darurile spiritului chiar şi printre îngeri în mod diferit şi astfel, chiar

fiind un spirit desăvârşit, mai poţi învăţa încă multe de la un alt spirit!"." (Marea evanghelie a lui

Ioan)

Page 105: Prezentare ingeri

Lupta în Slujba Binelui Divin

Îngerii îndepărtează de la noi răul acţionând plini de curaj şi încredere

acolo unde este injustiţie, aducând predominanţa binelui divin atât în împrejurările exterioare cât

şi în interiorul nostru.

De altfel, să nu uităm de episodul din Biblie, în care este descrisă lupta din ceruri, în care îngerii

căzuţi, în frunte cu lucifer, sunt alungaţi de oastea îngerilor rămaşi fideli lui Dumnezeu, avându-l

drept conducător pe arhanghelul Mihail. De atunci până astăzi continuă această luptă, îngerii

îndepărtând răul, pe cât posibil, de lângă cei care îi cheamă din toată inima.

Iată un caz de salvare miraculoasă realizată prin intermediul îngerilor: "Într-o noapte, povesteşte

reverendul John G. Patton, misionar în insulele Hebride, misiunea a fost înconjurată de indigeni

ostili, care aveau intenţia evidentă de a arde clădirile misiunii şi de a ne ucide, pe mine şi pe

soţia mea. Aflaţi în imposibilitatea de a ne apăra, ne-am rugat la Dumnezeu să ne ajute şi cu o

mare surprindere am realizat că la primele semne ale dimineţii atacatorii plecaseră fără a face

nimic din ceea ce plănuiseră. La un an după acest eveniment, şeful unui trib s-a convertit la

creştinism şi, amintindu-mi de evenimentele nopţii descrise, l-am întrebat ce l-a împiedicat să

realizeze acel atac. Cu o enormă surprindere, şeful a povestit că în timp ce el şi oamenii lui se

pregăteau să atace, au văzut numeroşi oameni vânjoşi care făceau de gardă în jurul misiunii.

Oameni înalţi şi puternici, îmbrăcaţi în veşminte strălucitoare, cu spade în mâini. Atunci li s-a

făcut frică, au plecat şi nu s-au mai întors pentru că se temeau de luptătorii care apărau

misiunea."

Funcţia îngerilor de a lupta împotriva răului este esenţială.

Vom reda un pasaj din Jakob Lorber: "Îngerul a venit repede între căpitan şi satana şi a spus:

"satana! Eu, ca cel mai umil slujitor al Domnului Iisus Iehova Savaoth, îţi poruncesc cu un

"trebuie" de neclintit, să pleci din acest loc şi din acest ţinut pe care l-ai îmbolnăvit mult timp cu

răsuflarea ta, făcând oamenii şi animalele să sufere!" satana a spus arzând de mânie: "unde să

plec?" Îngerul a spus: "Acolo unde se află slujitorii tăi care te blestemă! Dispari! Amin!" La

aceste cuvinte ale îngerului, satana s-a ridicat asemenea unei mingi de foc şi a dispărut cu un

vuiet de tunet şi cu viteza fulgerului, spre miazănoapte. Îngerul însă a luat blocul de stâncă pe

care stătuse satana, care avea mai mult de 50 de chintale şi l-a aruncat peste munte, în mare,

cu o putere atât de mare încât el s-a sfărâmat încă în timp ce zbura prin aer, fiind făcut

pulbere."

Page 106: Prezentare ingeri

Aducători ai Păcii

Poate cea mai importantă funcţie a îngerilor este cea prin care ei aduc pacea. Poţi recunoaşte

prezenţa fiinţelor angelice lângă tine, atât în stare de veghe, cât şi în starea de vis, prin pacea

profundă care se instalează adânc în inimă.

Iată ce spune Emanuel Swedenborg despre aceasta: "Cel care nu a trăit pacea din rai nu poate

înţelege pacea în care trăiesc îngerii. Pentru a o percepe, omul trebuie înălţat în gândire, retras

din trup şi menţinut în spirit, iar atunci s-ar afla în compania îngerilor.

Cele mai profunde lucruri ale raiului sunt inocenţa şi pacea. Inocenţa este esenţa binelui, iar

pacea este esenţa încântării care se revarsă din binele inocenţei.

Pacea raiului este Sfera Divină ce influenţează cel mai adânc cu binecuvântare binele îngerilor;

ea nu se face simţită în percepţia lor decât ca o încântare a inimii, atunci când se bucură de

binele vieţii lor, prin plăcere când aud adevăruri ce sunt asemenea binelui lor şi prin desfătarea

minţii când simt uniunea celor două; însă pacea se revarsă oricum în toate faptele şi gândurile

vieţii lor, şi este limpede resimţită ca bucurie. Pacea variază în diferitele ceruri atât în privinţa

caracterului, cât şi în privinţa împlinirii ei, în funcţie de inocenţa celor ce trăiesc acolo, pentru că

inocenţa şi pacea merg întotdeauna împreună.

Că inocenţa şi pacea există împreună la fel cum există binele cu încântarea sa, se poate vedea

la copii, care, aflându-se în inocenţă, trăiesc şi în pace; şi pentru că trăiesc în pace, totul are la

ei aparenţa de joacă.

Această pace poate fi comparată cu dimineaţa sau cu răsăritul de soare primăvara, când

noaptea este pe sfârşite, iar la înălţarea soarelui toate lucrurile de pe pământ încep să renască,

roua ce cade din cer face plantele să-şi împrăştie miresmele, pe când temperatura blândă

dăruieşte fertilitate solului şi bucură inima omului; iar aceasta se petrece deoarece dimineaţa

sau răsăritul în vreme de primăvară corespunde stării de pace a îngerilor din rai."

Protectori ai Marii Treceri

Datorită protecţiei îngerilor putem prevedea clipe de cotitură

ale existenţei noastre spre a le trece apoi mai uşor şi chiar mai mult, îngerii ne fac atenţi asupra

marii treceri, de la acest plan fizic în lumea de dincolo.

Prin această pregătire îngerii sădesc în noi sămânţa iubirii şi a binelui care se expansionează

apoi şi ne însoţeşte în momentul hotărâtor, fiind o mărturie a unei existenţe motivate şi trăită în

spiritul viu al lui Dumnezeu.

În Marea Evanghelie după Ioan, există un fragment care relatează momentul morţii tatălui lui

Lazăr, văzut de un clarvăzător: "Pe când ne gândeam să intrăm în casă spre a ne odihni, am

întrezărit un om care se apropia cu paşi repezi de casa noastră, având în mână o lampă dintr-o

băşică de oaie; n-au trecut câteva clipe şi un bărbat încă tânăr, destul de tulburat, s-a oprit în

Page 107: Prezentare ingeri

faţa noastră.

Recunoscându-l imediat pe tatăl meu ca medic, i s-a adresat pe un ton rugător şi trist: "Prietene

şi medic! Vin din Betania, iar numele meu este Lazăr; sunt fiul bătrânului Lazăr, pe care îl

iubesc mai mult decât orice! Astăzi însă tatăl meu a căzut dintr-o dată bolnav şi îi merge tot mai

rău! Rabinul nostru, care la nevoie ne este şi medic, nu ştie cum l-ar mai putea ajuta! El însuşi

m-a trimis la tine, spunându-mi că eşti un medic deosebit şi că ai putut ajuta mulţi bolnavi cărora

nici un alt medic nu le-a găsit leacul. Vino, te rog, şi vindecă-mi tatăl, dacă aceasta mai este cu

putinţă!" Am pornit imediat la drum, căci, chiar grăbindu-ne, ne trebuia un ceas bun de mers.

Pe când mergeam grăbiţi în tăcere, fiecare adâncit în gândurile lui, ceaţa a dispărut de tot spre

răsărit şi se lumina tot mai tare, iar după vreun sfert de ceas s-a luminat atât de tare ca şi când

ar mai fi fost numai un sfert de ceas până la răsăritul soarelui. Atenţia ne-a fost furată într-atât

de acest fenomen încât, cu toate că ne grăbeam, a trebuit să ne oprim ca să vedem de unde

venea această lumină neobişnuită.

La sfârşit parcă se făcuse ziuă de-a binelea, iar deasupra orizontului, la răsărit, s-a ridicat un

soare, însă cu o repeziciune mult mai mare decât soarele de zi cu zi. Dar acestui soare răsărit

atât de repede nu i se vedea marginea de jos, dinspre răsărit.

Apariţia luminoasă creştea, devenind o coloană de lumină, care în câteva clipe a ajuns la linia

de miazăzi, răspândind o atât de mare lumină şi căldură, încât am fost nevoiţi să ne adăpostim

sub un smochin, ca să nu orbim de atâta lumină şi să nu ne vină rău de căldură. În curând însă

această coloană de lumină a început să se subţieze tot mai mult, până când au dispărut şi

lumina, şi căldura.

Cam un sfert de ceas cred că a durat această apariţie de lumină; după aceasta însă s-a făcut

întuneric beznă, iar ochii noştri erau atât de slabi că nu mai desluşeau nici lumina lămpii

tovarăşului nostru.

Eu i-am spus tatălui meu: "Din cauza luminii nemaipomenit de puternice, asemănătoare

soarelui la amiază, n-am reuşit să desluşesc nimic în acea coloană de lumină. Însă sub ea şi

până la noi am văzut o mulţime de forme şi toate se îndreptau spre apus. N-am reuşit însă să

desluşesc pe de-a-ntregul decât o singură formă care s-a apropiat mai mult de noi şi care avea

înfăţişarea unui bătrân serios, care părea să simtă o mare bucurie în prezenţa apariţiei

luminoase". Mai multe n-am văzut şi de aceea nici nu mai aveam ce să-i povestesc tatălui meu.

Călăuza noastră s-a minunat de darul meu de clarvedere şi mi-a crezut spusele, fiind de părere

că puterea mea de imaginaţie şi fantezie nu putea fi într-atât de matură încât să poată născoci

asemenea întâmplări. Şi avea pe deplin dreptate, căci niciodată n-am avut darul să inventez, iar

ca tânăr băiat nu aveam deloc fantezie sau putere de imaginaţie.

Am ajuns în Betania apoi, la casa primitoare a lui Lazăr şi am găsit bolnavul aproape de ceasul

morţii, cu puţin înainte de a-şi da ultima suflare.

Page 108: Prezentare ingeri

Tatăl meu m-a întrebat în şoaptă cum stau lucrurile cu bătrânul, dacă sufletul lui a început deja

să se desprindă de trup.

Eu i-am spus tatălui meu ce vedeam: "Sufletul pluteşte deja întreg deasupra trupului la o

depărtare cam de o jumătate din înălţimea unui om şi mai este legat de trup doar printr-un fir de

lumină subţire şi nu va mai dura, după cunoştinţele noastre, mai mult de şaizeci de clipe până

când se va desprinde cu totul. Observ însă ceva neobişnuit, acea nemaipomenită coloană de

lumină, pe care am văzut-o mai înainte în natură cu ochii trupeşti, având aceeaşi strălucire şi

emanând o căldură binefăcătoare. Sufletul nu îşi fereşte ochii de ea, ci pare că simte o mare

bucurie în preajma ei.

Apoi sufletul s-a desprins de tot de trup şi a fost luat de mai multe spirite înalte şi înţelepte în

mijlocul lor şi i-au dat haină cu falduri bogate parcă făcută din cea mai albă stofă, iar unul din

spirite a luat coloana de lumină şi a îndoit-o în jurul taliei sufletului, care acum era liber, şi din ea

s-a făcut un brâu strălucitor ca soarele. În acelaşi timp, un spirit a zis: "Frate, fii veşnic

împodobit cu lumina înţelepciunii lui Dumnezeu!" Apoi cu toţii, inclusiv sufletul care era acum

liber, au părăsit într-o clipită casa". "

Explicaţia referitoare la apariţiile luminoase este dată chiar de Iisus, în aceeaşi lucrare: "Iisus:

"Bătrânul Lazăr şi-a săvârşit, şi şi-a încheiat viaţa exemplară pe pământ şi, prin aceasta, nu a

pierdut nimic din desăvârşirea lui cerească, ba dimpotrivă, a câştigat foarte mult. Când a venit

timpul să îşi ia rămas bun de la această viaţă, miriadele de îngeri supuşi acestui mare înger

care fusese atât de greu încercat şi trecuse toate probele, s-au adunat şi au făcut astfel încât

spiritele naturii să acţioneze într-un mod asemănător spiritelor din soare. Prin această acţiune

neobişnuită a miriadelor de spirite înghesuite într-un spaţiu strâmt, a luat naştere acea lumină

văzută de tine, de tatăl tău şi de tânărul Lazăr în momentul în care sufletul îngeresc al

bătrânului Lazăr a început să se desprindă de trup.

Deplasarea apariţiei luminoase de la răsărit spre apus este semnul unui important caz de deces

pe pământ, răsăritul reprezentând începutul, când soarele care se înalţă îşi începe calea

cerească, iar apusul reprezentând sfârşitul, când totul se cufundă în somnul ca de moarte. În

acelaşi timp, noaptea pământească reprezintă dimineaţa spirituală, iar dimineaţa pământească

reprezintă apusul spiritual; căci atunci oamenii se dedică grijilor lumeşti, iar acestea sunt de

multe ori o noapte spirituală adâncă, fără nici o rază de lumină. Numai seara, obosiţi de grijile

lumeşti, unii oameni se întorc la Dumnezeu, iar aceasta reprezintă atunci o dimineaţă spirituală.

Acum să vedem ce s-a petrecut la căpătâiul bătrânului Lazăr, aflat pe patul de moarte. Acolo tu

nu ai văzut ca de obicei acel fum fără formă care să plutească deasupra trupului, ci o formă

omenească. Motivul este iubirea de activitate, sau hărnicia, care este calitatea unui suflet cu o

viaţă spirituală înaltă, căruia nu îi este deloc teamă de munca cea multă din împărăţia cea fără

de sfârşit a cerului. Aici sufletul nu este neliniştit de teamă şi nu vibrează haotic, astfel că apare

Page 109: Prezentare ingeri

liniştit, în formă omenească completă, deja imediat după părăsirea trupului.

Legătura dintre trup şi suflet ne arată întotdeauna ataşamentul pentru cele pământeşti, iar, în

acest caz, legătura fiind deosebit de subţire, ea ne arată că despărţirea de trup este foarte

uşoară şi lipsită de durere.

Apariţia luminoasă de deasupra capului arăta puternica voinţă a sufletului însuşi, a cărei

activitate extraordinară, după legea divină, se manifestă sub forma coloanei de lumină de

deasupra capului. Forma de coloană arată verticalitatea şi dârzenia voinţei, iar lumina, care este

întotdeauna un produs al activităţii drepte, reprezintă ordinea divină a cerului lui Dumnezeu, a

cărui lumină străfulgeră mereu puterea de cunoaştere a sufletului şi prin aceasta îl iluminează,

astfel ca voinţa să nu acţioneze orbeşte, ci tot timpul ghidată de lumina conştiinţei.

Aşa cum gândirea celui drept izvorăşte mai ales din inimă, aşa şi lăcaşul iubirii şi al voinţei se

găseşte tot aici. Lumina voinţei, care în viaţa obişnuită lucrează mână în mână cu mintea,

devine -la sufletul eliberat- cordonul veşmântului iubirii, dreptăţii, răbdării şi iertării. Haloul indica

însă o nouă calitate a luminii preapure din ceruri, care însă le este dată doar acelora care deja

din timpul vieţii lor de pe pământ au dat dovadă de înţelepciune divină şi au devenit astfel

oameni plini de iubire, compasiune şi dreptate cerească. Un astfel de nimb este atunci un

produs al voinţei tuturor îngerilor şi arată faptul că cel care o poartă este o fiinţă desăvârşită,

asemănătoare lui Dumnezeu şi care este iniţiată în toată înţelepciunea şi în toate cunoştinţele

cerurilor.

Un astfel de spirit îngeresc încarnat conştientizează, dintr-un anumit punct de vedere, cât toţi

îngerii care nu s-au încarnat, la un loc, deoarece un astfel de spirit este "o însumare a tuturor

inteligenţelor cereşti".