Cresterea fara precedent a cazurilor de violenta din scoli este un motiv de ingrijorare pentru toti factorii educativi.

Ultimul studiu realizat de specialistii Institutului de Stiinte ale Educatiei pune in evidenta urmatoarele aspecte:- in 90,8% din scolile generale ale Romaniei se manifesta violenta intre elevi, in 38% elevii fiind violenti fata de profesori, in 26,8% cazuri profesorii fiind violenti fata de elevi.

Cauzele comportamentului agresiv al copiilor si adolescentilor sunt multiple. O parte dintre ele au fost realizate chiar de catre elevi intr-un sondaj de opinie realizat de catre CNA si dat publicitatii in decembrie 2005.

Majoritatea elevilor chestionaţi cred ca şcoala are cea mai mare influenta in ceea ce priveşte însuşirea unor valori civice si socio-profesion ale ca: libertatea de expresie, creativitatea, competenta, comportamentul activ, cultura civica, spiritul de competiţie, formarea culturala, succesul, patriotismul. Deci, sursa violentei din scoli nu este reprezentata de valori promovate aici sau in modelele de comportament pe care profesorii le propun elevilor.

Familia apare in opinia elevilor drept păstrătoare a unor valori etico-morale fundamentale precum adevărul si respectul, compasiunea si generozitatea. Ele sunt apreciate de toate categoriile de elevi ca fiind invatate de la familie in proporţie de 64% pentru adevăr si de 76% pentru respect. 

Conform aceluiaşi sondaj al CNA, 67% dintre elevii de şcoala primara, 77,1% dintre cei de gimnaziu si 75% dintre liceeni au declarat ca urmăresc programele televizate, in medie, cate 3 ore pe zi si chiar mai mult in week-end. Elevii de toate vârstele asociază televiziunea cu vedetismul, sexualitatea, lipsa de scrupule, violenta (intre 67-77%), vulgaritatea/agresivitatea (intre 55-66%), minciuna, senzaţionalul, imbogatirea. Aproape 34% dintre elevii chestionaţi au declarat ca scenele de violenta ii îngrozesc si le induc un sentiment de nesiguranţa, intre 4-11% au tulburări de somn, mai ales cei din categoria de vârsta 7-10 ani, iar aproximativ 4% considera ca actele de violenta vizionate ii ajuta sa acţioneze in acelaşi fel in relaţiile cu alţii.

Cum putem combate aceasta cultura dominata de violenta?

In primul rând, trebuie sa conştientizam dimensiunile fenomenului si efectele sale negative asupra comportamentului copiilor (evident, alături de alte cauze).

In al doilea rând, rezolvarea problemei -violenta scolara- nu se poate realiza decât prin efortul comun al tuturor factorilor implicaţi in educaţie,cei mai importanţi fiind şcoala si familia. Parteneriatul familie-şcoala are in acest context un rol foarte important.

In practica şcolara exista mai multe modalitati de colaborare a invatatorilor cu familiile elevilor:

- şedinţe cu părinţii –cadrul organizat al unor analize riguroase asupra influentei exercitate de diferiţi factori, printre care si televiziunea asupra copiilor.- lecţiile si serbările ţinute in fata părinţilor permit familiei sa vadă manifestările elevilor, rezultatele muncii lor, trăirile si comportamentul acestora; aceste activitati vor fi urmate de analize bazate pe discuţii sincere, stima, cointeresare in obţinerea eficientei maxime in educarea copilului.- vizitele la domiciliul elevilor sunt momente in care se realizează o cunoaştere amănunţita a împrejurărilor de viata pe care le traiste copilul. Acum pot fi discutate si probleme legate de prezenta TV in viata sa.

Invatatorul va afla care sunt motivele pentru care membrii familiei seuita la TV. Va face diferenţa intre motivele de lunga durata si cele momenta-ne (de exemplu de alternativa pentru timpul liber sau comportamentul părinţilor). Părinţii vir fi sfatuiti in privinţa rolului TV in viata de zi cu zi a copilului:

1. Interdictiile* Generează lupta pentru putere dintre adulţi si copii* Scot la iveala rezistenta copiilor* Dau naştere la proteste* Nu reduc orele petrecute in fata TV

2. Programul zilnic* TV nu se substituie programului zilnic* Durata de vizionare limitata in concordanta cu celelalte activitati

3. PozitionareTV nu trebuie sa fie in centrul spaţiului de locuit ci intr-un colt liniştit, aşezarea sa semnalând ca nu ocupa un loc central in viata familiei

4 . Selectia

*Alegerea emisiunilor pentru copii pe un anumit interval *Negocierea care si cate emisiuni pot fi urmărite

5. Mijloc de informare* TV nu este o recompensa* Nu este pedeapsa, nici babysitter

6. Colectivitate*Copiii nu trebuie sa vizioneze singuri programe TV*De cate ori se poate, partenerii copiilor sa fie tot copii, pentru ca nivelul acestora de receptare e mai bun decât al adulţilor

7. Discutiile* Părinţii sa renunţe la interogare, ameninţare, ridiculizare in fata TV

8.Prelucrarea* Copiii vad si receptează altfel emisiunile decât adulţii, de aceea mai repede cele văzute prin munca si gesturi. Ei au nevoie de dinamism in fata TV pentru a se decongestiona de frica, de agresivitate

9. Reprelucrarea* Copiii au nevoie de timp, durata fiind variabila la fiecare copil in funcţie de cat de puternic este acesta afectat emoţional

* Adulţii trebuie sa aştepte pana când copilul se oferă el însuşi sa discute. Cei mari nu trebuie sa-si ascund aparerile, ci sa participe activ si sa discute cu copilul.

Cadrul didactic trebuie sa acţioneze pentru combaterea efectelor negative ale TV asupra comportamentului elevilor si prin educarea acestora in spiritul prieteniei si tolerantei.

Inca de la cele mai fragede vârste, elevii trebuie ca libertatea reprezintă atributul cel mai de preţ al omului. Copilul trebuie sa inteleaga ca nu-si poate alege singur conduita, deoarece libertatea sa de acţiune ar putea restrânge libertatea aproapelui sau. El va fi invitat sa acţioneze doar după ce cere sfatul părintelui sau al cadrelor didactice. Va respecta regulile grupului in care a intrat-clasa. I se vor oferi modele pozitive de comportament, vor fi orientaţi in alegerea prietenilor. In acest sens se pot folosi textele din manuale, jocurile de rol, dramatizările.

Iată câteva dintre jocurile pe care le-am folosit:

*Prietenul imaginar-copiii si imagineaza ca ajung la o casa, la un prieten de care vor discuta

*Floarea fermecata-Elevii isi transmit unul altuia o floare, spunând o calitate a unui prieten

*Scrisori de la prietenii mei-corespondenta intre elevii din şcoala sau din afara ei

De asemenea, activităţile desfăşurate in perechi, in grup au eficienta sporita deoarece conduc la relaţii de colaborare, cooperare, buna înţelegere, toleranta.

In clasele a III-a si a IV-a la sfârşitul capitolului „Relaţiile dintre oameni in cadrul grupului” se pot da teste, pentru ca Invatatorul sa cunoască modul in care elevii percep anumite situaţii privind relaţiile de prietenie. De exemplu:

1. Ce este prietenia?2. Ce aştepţi de la un prieten?3. Prietenii tai sunt la fel ce tine sau diferiţi?

Se pot realiza si proiecte („Prietenul adevărat”, „Copilăria”, etc.), povestioare create si publicate in revistele şcolare.De-a lungul scolaritatii copiii vor fi invatati ca, trăind intr-o colectivitate, au anumite îndatoriri fata de alţii, ca problemele lor devin probleme ale grupului.

De asemenea, vor înţelege ca îndeplinirea unor îndatoriri nu este un lucru greu, daca, de mici, încearcă sa respecte, sa ajute, sa fie politicoşi cu cei din jur.

Părinţii vor fi permanent implicaţi in viata scolii, [participând alături de copii la diverse activitati (spectacole, serbări, întâlniri cu elevi de la alte scoli, concursuri, excursii).

In concluzie parteneriatul familie-şcoala are importanta hotărâtoare in combaterea violentei şcolare.

In fiecare din noi, adulţii, orice vârsta am avea, exista un copil.Nu-l suprimaţi! Lăsaţi-l sa respire! Daţi-i viata! Ajutaţi-l! Uitaţi pen-tru o clipa cine sunteţi si redeveniţi copii.Aici, pe planeta copilăriei vei redescoperi adevărul, frumuseţea si dragostea..Jucati-va alături de copii! Prin joc transmitem afectiv si cognitiv interesul pentru cunoas-tere,pentru acţiune, pentru frumosul natural si uman.Educatorii si elevii au un singur profesor comun: DRAGOSTEA

Read more: http://articole.famouswhy.ro/mjiloace_de_combatere_a_violentei_scolare_cauzate_de_televiziune/#ixzz1KBrUqBpW

mod traditional scoala este locul de producere si transmitere a cunoasterii, de formare a competentelor cognitive, de intelegere a sensului vietii si a lumii care ne inconjoara, de intelegere a raporturilor cu ceilalti si cu noi insine.

Scoala trebuie sa profileze caractere, sa-i educe tanarului placerea de a invata, dorinta de a reusi si de a face fata schimbarilor pe piata muncii.

In acest context, a vorbi despre violenta acolo unde ne asteptam sa gasim cele mai bune conditii pentru formarea si dezvoltarea armonioasa a personalitatii, poate parea un fapt cel putin neverosimil.

In ultimii ani, violenta in randul minorilor a constituit subiectul a numeroase dezbateri mediatice. Totusi cunostintele noastre in acest domeniu sunt destul de lacunare, singurele date certe provin de la Ministerul de interne si vizeaza diferite tipuri de infractiuni comise de minori: omoruri, tentative de omor, vatamari corporale grave, violuri, furturi, talharii.

Atunci cand vorbim despre violenta scolara nu putem sa ne limitam la actele de violenta care cad sub incidenta legilor Ministerul de Interne nu atata decat o parete a realitatii acestui feonomen.

JAQUES PAIN (2000): repereaza 2 tipuri de violenta in mediul scolar: 

- violente obiective - care sunt de ordinul penalului crime , delicte si asupra carora se poate interveni forntal;

- violente subiective - care sunt mai subtile, tin de de atitudine si afecteaza climatul scolar (atitudini ostile, dispret, umulire, sfidare, absentele de la ore, refuzul de a ANTI SCOLARE).

O forma de violenta extrem de raspandita in mediile scolare este violenta verbala, engelzii folosesc termenul BULLYINES - pentru a desemna atacurile verbale, intimidarile exercitate prin amenintati, injurii, umilinte.

In al douilea rand a califica un fapt CA VIOLENT, inseamna a emite o judecata de valoare asupra acelui fapt. Judecata corespunde unor norme sociale determinate de cultura unei societati, dar ea se face si in functie de valorile grupului de apartenenta. De asemenea violenta verbala nu este perceputa in aceiasi maniera de elevi si profesori. Elevii o minimalizeaza in timp ce profesorii o supraevalueaza.

Termenul de violenta este folosit în mod frecvent, el devenind în ultimii ani o rutina lingvistica în programele nationale, publicatii, rapoarte si statistici, productia academica si în media. 

Violenta în scoala este „orice forma de manifestare a unor comportamente precum:

- exprimare inadecvata sau jignitoare, cum ar fi: poreclire, tachinare, ironizare, imitare,amenintare, hartuire;- bruscare, împingere, lovire, ranire;- comportament care intra sub incidenta legii (viol, consum/comercializare de droguri,vandalism – provocarea de stricaciuni cu buna stiinta –, furt);- ofensa adusa statutului/autoritatii cadrului didactic (limbaj sau conduita ireverentioasa fata decadrul didactic);- comportament scolar neadecvat: întârzierea la ore, parasirea clasei în timpul orei, fumatul în scoala si orice alt comportament care contravine flagrant regulamentului scolar în vigoare.

Fenomenul violentei scolare este extrem de complex, iar la originea lui se afla o multitudine de factori. Scoala insusi poate reprezenta o sursa a unor forme de violenta, ea reprezinta un loc unde elevii se instruesc, invata, dar este si un loc unde se stabilesc relatii, se promoveaza modele, valori, se creeaza conditii pentru dezvoltarea cognitiva, afectiva si morala a copilului. Clasa scolara constituie un grup ai carei membrii depind unii de altii, fiind supusi unei miscari de influentare reciproca de a determina echilibrul functional al campului educational.

Exista din ce în ce mai mult recunoasterea complexitatii si diversitatii problematicii violentei în Europa. Statisticile institutionale masoara atât delincventa reala si crima, dar mai ales mobilizarea serviciilor de politie si judiciare. În ele se avanseaza ideea de cuantificare a violentei si acordarea importantei victimelor, aceasta putând sa reprezinte esentialul în ceea ce priveste cifrele violentei scolare.

Read more: http://articole.famouswhy.ro/violenta_in_mediul_scolar/#ixzz1KBrhnyv0

Violenta este una din marile probleme ale lumii contemporane. Presa scrisa sau audio vizuala, informeaza in permanenta cu privire la diverse manifestari ale acestui fenomen. De la formele cele mai agresive precum razboaiele ori crimele terifiante, bataile, violurile, furturile, distrugerile de bunuri si pana la cele mai putin socante, cum ar fi violentele verbale, toate acestea sustinute de o abundenta de imagini violente se perinda zilnic prin fata ochilor nostri.

In acest context, aparitia diferitelor forme de violenta in mediul scolar pare aproape o fatalitate si devine adesea un lucru obisnuit, cu care oamenii coexista fara macar a mai sesiza pericolul. Chiar daca reprezinta o problema delicata luarea in stapanire a fenomenului violentei nu se poate face decat daca ai sunt cunoscute cauzele, originile, formele de manifestare si posibilitatea de prevenire.

Ce este violenta? Definirea violentei s-a dovedit a fi o incercare extrem de dificila. Acest fapt se explica prin complexitatea fenomenului, dar si prin marea diversitate a formelor sale de manifestare.

Notiunea de violenta este discutata in relatie cu agresivitatea. Agesivitatea poate fi definita ca orice act ce are ca intentie producerea unui prejudiciu tintei vizate. Radacina latina a termenului violenta este vis, care inseamna “forta” si trimite la ideea de putere, de dominatie, de utilizare a superioritatii fizice impotriva altuia. 

Exista numeroase definitii ale violentei: 

1) ERIC DEBARBIEUX (1996) specialist in problematica violentei in mediul scolar, ofera o definitie prin care surprinde ansamblul fenomenului violentei: “violenta este dezorganizarea brutala sau continua a unui sistem personal, colectiv sau social, si care se traduce printr-o pierdere a intregritatii ce poate fi fizica, psihica sau materiala. Aceasta dezorganizare poate sa se opereze prin agresiune, prin folosirea fortei, constient sau inconstient, insa poate exista si violenta doar din punct de vedere al victimei, fara ca agresorul sa aiba intentia de a faca rau”

2) X. A. MICHAUD autor al unei lucrari de sinteza despre violenta (1986), crede ca nu poate exista un discurs universal asupra violentei, deoarece fiecare societate se lupta cu propria sa forma de violenta, conform propriilor criterii, si trateaza formele violentei cu mai mult sau mai putin succes.

Istoric si cultural, violenta este o natiune relativa, dependenta de codurile sociale, juridice si politice ale societatii in care se manifesta.

Read more: http://articole.famouswhy.ro/definirea_termenului_de_violenta/#ixzz1KBrtYQHF

Violenta in mediul scolar este un fenomen destul de complex, cu o diversitate de forme de manifestare care justifica folosirea terminologiei specializate, rafinate: astfel scoala este spatiul de manifestare a conflictului intre copii si intre adulti-copii, iar raporturile de forta sau planul in care se consuma conduitele ofensive(verbal, actional, simbolic) sunt variabile importante in intelegerea fenomenului. De aceea cand vom folosi notiunea mai generala de „violenta” vom desemna orice comportament al carui scop este prejudicierea sau distrugerea victimelor.

In orice atac agresiv vom regasi apelul la forta pentru transformarea unui individ in instrument in folosirea personala, precum si apelarea la violenta pentru inlaturarea/devalorizarea semenului, perceput ca adversar. Revenind la aspectul complexitatii si diversitatii violentei scolare vom ilustra aceste caracteristici apeland la cateva tipologii care permit sublinierea specificului acestui fenomen. Astfel, in functie de planul de manifestare al atacului, corelat cu tipul de prejudiciu adus victimei, se poate discerne intre violenta fizica si violenta psihologica verbala.

- efectele violentei fizice vizeaza atat sanatatea si integritatea corporala a victimei, cat si evolutia sa psihologica: in plan cognitiv, autoperceptia negativa,i ar in plan emotional teama, depresie.

- violentele verbale, psihologice afecteaza in principal stima de sine: victimele se simt devalorizate, isi pierd increderea in posibilitatile proprii, devin onxioase.

Un studiu britanic a ajuns la concluzia ca in fiecare an 10 elevi au tentative de suicid determinat de actele de violenta de la scola, acelasi studiu mai arata ca 80% dintre victimele violentelor considera violenta verbala mai stresanta decat atacurile fizice (cu o distributie interasanta a raspunsurilor dupa variabila „sex”, fetele considera atacurile fizice mai stresante, in timp ce baietii se tem mai mult de violentele verbale); iar 30% din victime afirma ca agresiunile le afecteaza capacitatea de a se concentra asupra sarcinilor scolare.

O alta tipologie a conduitelor de violenta in scoala, care combina mai multe criterii – planul agresiunii, verbal/fizic, gradul de deschidere, directa/indirecta si tipul de implicare a agresorului activa/pasiva – a fost realizata de J. Hebert (1941) si

include:

• agresiuni active fizice directe: lovirea unui coleg;• agresiuni active fizice indirecte: lovirea unui substituit al victimei;• agresiuni active verbale directe: injura, ameninta;• active verbale indirecte: calomnia;• agresiuni pasive fizice directe: impiedicarea producerii unui comportament al victimei;• fizice indirecte: refuzul de a realiza o sarcina, de a da curs unei rugaminti;• agresiuni pasive verbale directe: refuzul de a vorbi;• agresiuni pasive verbale indirecte: negativism.

Tipologia pe care o vom analiza in continuare surprinde specificul violentei in scoala, incercand sa determinam ce rol are functionarea scolii ca institutie educativa, in etimologia tuturor formelor de violenta descrise; in asamblul conduitelor de violenta intr-o scoala se poate deosebi o violenta institutionala si o violenta non-institutionala .

Vom prezenta aceste tipuri de violenta dupa care vom incerca sa determinam daca si ce relatie exista intre ele.

Violenta institutionala – decurge chiar in functiunea scolii. Violenta scolara poate fi interpretata ca violenta institutionala ca atare, in sensul ca prejudiciul si suiferinta se realizeaza prin intermediul regulamentelor scolare, ele decurg din structurile organizationale si din raportul de putere instruita.

In acest context de exemplu, etichetarile, discriminarile, injuriile, atitudinile ironice ale unor profesori, anumite metode sau proceduri de orientare scolara, caracteristice unor probe de evaluare, toate acestea reprezinta forme de violenta.

Pentru a intelege resorturile si efectele violentei institutionale, devine foarte important studiul reprezentarilor elevilor asupra fenomenului de violenta intrucat marturiile cu privire la violenta scolara au un puternic caracter subiectiv: cu alte cuvinte trebuie sa ne raportam permanent la conceptul de violenta resemtita si subiectiva.

Intre principalele surse ale violentei institutionale putem enumera:

• Conceptia si realizarea relatiei pedagogice exclusiv ca relatie de putere, se defineste prin dinamica, profesorul domina elevii, elevii se lasa dominati.Puterea profesorului este legitima institutionala decurge din statutul sau si se manifesta in plan normativ, actional si axiologic. Raportul de putere dintre profesor si elev creaza tensiuni intre cele doua parti, iar nervozitatea si stresul generat astfel devin elemente constitutive ale vietii scolare, reprezentand o forma de violenta. Distanta intre conceptia profesorilor si cea a elevilor cu privire la relatia pedagogica, face ca aceasta sa devina o sursa de frustrare si violenta in scoala. In viata scolara frustrarea provine din opozitia intre asteptarile profesorilor si elevilor cu privire la relatia pedagogica.de subordonare si obedienta, este din punct de vedere psihomaletic o „relatie oedipiana” deoarece presupunerepresiunea din partea educatorului. Drept care elevii vor percepe scoala ca pe o institutie totalitara d4e tip frustrant.

• Decalajul intre aspiratiile/valorile elevilor si oferta/practica scolara, vizibil la urmatoarele paliere:

- Atitudinea profesorilor fata de elevi, pe de o parte, elevii vor sa fie tratati ca fiinte mature, responsabile, pe de o alta parte, profesorii isi percep elrvii ca fiind dependenti de stiinta lor;- Tipul de disciplina - elevii doresc un stil al disciplinei scolare bazat pe negociere, care sa tina cont de capacitatea lor de autodirijare in timp ce profesorii prefera stilul bazat de supraveghere si control excesiv;- Tipul de valori – elevii valoreaza aspectul practic al unui profesor si utilitatea imediata a cunostintelor, ei cred ca trebuie sa isi asume o pozitie activa pe piata muncii si valorizeaza puternic profesia, profesorii valorizeaza inastructia scolara, cultura si moralitatea;- Tipul de profesor – elevii isi doresc profesori intelegatori, apropiati, deschisi la dialog, empatici, capabili sa personalizeze relatia pedagogica; profesorii isi doresc elevi linistiti si conformisti.

Trebuie remarcat faptul ca forma de violenta cea mai frecvent evocata de profesori este zgomotul produs prin comunicarea neautorizata intre elevi, elevii percepand lipsa de comunicare ca fiind principala forma de violenta a profesorilor fata de elevi, alaturi de nedreptatea si lipsa de intelegere.

Alaturi de aceste forme de violenta institutionala, psihologica exista si forme de violenta fizica fata de profesori, cu aceasta precizare ne apropiem de incercarea de a explica ce tip de relatie exista intre violenta institutionala, care este in mare parte, violenta subiectiva si violenta non-institutionala, care include numai conduitele de violenta intre elevi si nu are aparent nici o legatura cu profesorul si contextul educativ. Intr-o mare masura, cele doua forme de violenta coexista, au dinamica proprie, alimentata de cauze specifice, asfel violenta institutionala poate contribui la cresterea violentei non-functionale, cel putin din doua motive

- In primul rand asa cum arata Debarbieux (1991), toate violentele obictive, vizibile apar ca raspuns la cele subiective,

violenta institutionala potentiaza violenta non- institutionala, creand frustari, pregatind starea psihologica de trecere la act coborand pragul delincvential. De exemplu nedreptatea sau etichetarile profesorilor pot avea mai multe efecte posibile: fie o reactie violenta a victimei fata de profesor ( aici ne aflam pe terenul non-institutional), fie o conduita de vandalism, fie o conduita de evaziune.

- In al doilea rand existenta si aplicarea consrangerilor de catre profesor dau ocazia elevilor sa deprinda, prin observarea unui model, exact genul de conduita prohibita de catre profesor prin normele/regulile scolare.

De asemenea reputatia de elev violent, cu probleme de comportament, poate compromite prin efectul Oedip, relatia pedagogica cu educatorul, acesta din urma recurgand la o serie de forme de violenta institutionala(comunicare restransa doar la mesajul instructiv, control excesiv, pedepse disproportionate in raport cu conduita), pentru a preveni incidentele cu un astfel de elev.

Ambele tipuri de violenta sunt determinate de factori comuni, printre care cei mai importanti sunt:• Abundenta de modele de conduita agresiva din mass-media. Tot mai multi psihologi si sociologi sunt de acord ca scenele agresive, continute pe programele tv. si cinematografice pot constitui factori incitativi, care faciliteaza realizarea actelor agresive;• Marimea scolii si suprapopularea ei. Cu cat scoala este mai mare cu atat scade posibilitatea unei supravegheri eficiente;• Esecul scolar. S-a demonstrat ca rata violentei scolare creste proportional cu indicele de esec.

Read more: http://articole.famouswhy.ro/forme_de_manifestare_ale_violentei_in_mediul_scolar/#ixzz1KBs7eY3Q

Scolile fac în putine cazuri distinctia între activitatile de preventie si activitatile de asistenta acordata elevilor cu manifestari de violenta si nu dezvolta programe coerente anti-violenta, pornind de la cunoasterea problemelor cu care se confrunta. Chiar acolo unde exista actiuni destinate problemei violentei, acestea nu conteaza pe implicarea efectiva a celor vizati, sunt putin popularizate în rândul celor care ar trebui cu prioritate sa le cunoasca (autori, victime, elevi cu potential agresiv, parinti), nu sunt organizate în forme atractive pentru elevi si se limiteaza la expuneri de documente sau de situatii-problema. În putine cazuri, violenta în scoala este definita ca fiind o problema institutionala.

În majoritatea cazurilor, nu exista parteneriate sau cooperare reala nici la nivelul unitatii scolare (între elevi, cadre didactice, parinti, conducerea scolii) si nici la nivel interinstitutional, care sa defineasca situatiile de violenta, sa elaboreze strategii de preventie si control, sa monitorizeze si sa evalueze impactul acestora. Masurile scolii vizând preventia si controlul fenomenelor de violenta sunt, în cea mai mare parte, formale si stereotipe. Spre exemplu, se confunda existenta unui regulament scolar sau a altor documente pe care scoala le-a initiat cu functionalitatea efectiva a acestora. Regulamentele devin dintr-un instrument util de prevenire si combatere a violentei un mijloc formal de „acoperire” a lipsei de initiativa. Scolile investigate nu reusesc sa abordeze situatiile de violenta „ascunsa” si nu dispun de mijloace adecvate de a evalua violenta subiectiva (sentimentul de insecuritate al elevilor).

Sanctionarea elevilor violenti este, nu de putine ori, disproportionata în raport cu gravitatea faptelor si, prin efectul de bumerang, multiplica deseori cazurile de comportament agresiv al elevilor considerati elevi-problema. Sanctionarea nu este gândita ca o forma de prevenire. În alte cazuri, actele de violenta nesanctionate ajung sa influenteze si pe ceilalti elevi, devenind de multe ori modele de urmat.

Masurile de control si paza care predomina sunt cele bazate pe interventia politiei sau a altor reprezentanti ai autoritatilor de paza si protectie, în defavoarea celor care se

bazeaza pe formarea cadrelor didactice, a elevilor sau a consilierilor.

În ceea ce priveste actele de violenta care au loc în vecinatatea scolii, conducerea unitatilor scolare si cadrele didactice par sa acorde atentie acestora numai daca se manifesta si în scoala, ajungând sa cunoasca actorii din vecinatatea scolii care au potential violent numai dupa ce un fenomen de violenta a avut loc. O asemenea abordare reprezinta un important handicap în elaborarea unor strategii eficiente de prevenire a situatiilor de violenta scolara.

Consilieri scolari au o atitudine pasiva, ignorând atributiile si rolul proactiv pe caretrebuie sa-l aiba în comunitatea scolara, prin semnalarea ofertei de sprijin psihologic si prin implicarea în identificarea si rezolvarea problemelor elevilor, ale profesorilor si ale parintilor, în afara cabinetului scolar.

Read more: http://articole.famouswhy.ro/experienta_scolii_in_prevenirea_si_combaterea_fenomenelor_de_violenta/#ixzz1KBsKQi55

http://articole.famouswhy.ro/experienta_scolii_in_prevenirea_si_combaterea_fenomenelor_de_violenta/

Violenta este dezorganizarea unui sistem personal sau social care se traduce printr-o pierdere a integritatii

(fizice, materiale, psihice). Daca, in fazele de inceput ale educatiei scolare (cand parintii nostri erau elevi),

predomina violenta profesorului asupra elevilor, democratizarea educatiei a antrenat o deplasare a violentei

catre elevi, canalizand-o dinspre elevi spre profesori.

Violenta fizica si cea verbala sunt doua dintre cele mai des intalnite tipuri de violenta in scolile din Europa.

Cultura adolescentilor pare a fi centrata pe violenta, fenomen la care au contribuit familia, scoala, industria

divertismentului si mass-media.

A. TIPURILE DE VIOLENTA LA CARE SUNT EXPUSI ELEVII/ PROFESORII 

Elevii :

-violenta emotionala, vulgaritatea de limbaj, dinspre elevii cu comportament indezirabil;

-violenta fizica din partea colegilor mai mari sau mai puternici;

-agresiunea parintilor sau altor membrii ai familiei, ca metoda de rezolvare a nemultumirii fata de copil;

-stress provocat de parintii cicalitori, de cerintele prea mari fata de copii in legatura cu performantele lor

-critica si sanctiunile exagerate ce vin dinspre profesori, care nu-si cunosc suficient de bine elevii;

-violenta stradala, escrocherii, santaj din partea unor tineri fara ocupatie, a gastilor de cartier;

-frustrarea datorata unor probleme de natura socio-economica;

-violuri, perversiuni sexuale, pornografie - intre elevi sau provocate de persoane dinafara scolii.

Profesorii :

-atitudini si limbaj trivial, vulgaritate din partea elevilor;

-agresivitate nonverbala, atitudini sfidatoare din partea elevilor sau persoanelor dinafara scolii;

-vestimentatie provocatoare, etalarea opulentei familiei, violenta emotionala;

-ostilitate in atitudini sau/ si agresivitate fizica;

-impolitete, insulte, obraznicie, nesupunere, amenintari, reprosuri din partea elevilor;

-comentarii impertinente la observatiile profesorilor, parasirea clasei in timpul activitatilor, gesturi care

genereaza disconfort in interactiunea acestora cu elevii si parintii;

-violenta verbala, amenintari si chiar violenta fizica din partea unor parinti;

-suspiciuni, contestarea autoritatii, corectitudinii si competentei profesionale a unor cadre didactice de catre

elevi si parinti;

-existenta unor grupuri organizate care terorizeaza scoala, pe unii profesori;

-violuri, perversiuni sexuale, lovire, talharire...

B) CAUZELE VIOLENTEI LA ELEVI

1. cauze de ordin genetic: devieri comportamentale explicabile pe baza de date genetice ; timiditatea,

labilitatea emotionala, nivelul scazut de rezistenta la conflicte, tulburari emotionale grave care determina

structura dizarmonica a personalitatii unor elevi ; carente afective de stimulare cognitiva; esecuri personale

de adaptare si integrare scolara;

2. cauze ce tin de specificul varstei scolare: modificarile hormonale caracteristice varstei scolare determina

si modificari comportamentale, uneori nedorite; teribilismul adolescentin; contactul elevilor in orele de

instruire practica organizate deficitar; sentimentul acut al singuratatii in conditiile cand parintii alearga

obsedati de castiguri banesti, neacordand timp si rabdare framantarilor copiilor/ tinerilor in formare;

3. carente de ordin legislativ, la nivelul sistemului social in general si al celui scolar, in special: incoerenta

legislativa- instabilitatea sistemului legislativ determina, in general, sfidarea legilor, regulamentelor sau

normelor de convietuire sociala fara riscul sanctionarii faptelor;

4. cauze de ordin moral, criza generala a sistemului de valori: lipsa unor motive inalte in pregatirea scolara si

profesionala genereaza dezinteresul elevilor si parintilor fata de scoala; potentialul financiar al unor parinti

determina atitudini parazitare din partea fiilor/ fiicelor acestora; disparitia/ deprecierea vizibila a modelului

familiei traditionale; conceptul de democratie preluat intr-o maniera deformata pe toate palierele socialului;

5. cauze de natura pedagogica, la nivelul scolii si al familiilor: volumul excesiv al informatiei nu lasa locul si

timpului necesar preocuparilor pentru educatie ; tonul agresiv al educatorilor, bruscarea elevilor, aprecierea

nedreapta cu note sau calificative; greseli atitudinale, de relationare si castigarea autoritatii moral-

profesionale; abuz emotional si fizic din partea cadrelor didactice sau a parintilor; nesupravegherea atenta a

elevilor in unele activitati sau in recreatii; lipsa de autoritate a unor profesori; abordarea gresita a elevilor la

unele ore, de catre unii profesori genereaza frustrare si agresivitate; indulgenta si superficialitatea cu care

sunt tratate unele probleme grave de comportament ale elevilor genereaza sfidare si dispret pentru

regulamente si norme scolare; nivelul scazut de educatie si carentele culturale ale parintilor; incapacitatea

parintilor de a-si educa si stapani copiii; conflicte intre familiile elevilor; incoerenta in sanctionarea abaterilor;

programe educative formale, ineficiente- inclusiv pentru parinti; absenta psihologilor din majoritatea scolilor

si localitatilor rurale; diminuarea legaturilor traditionale intre scoala si familie, cadrele didactice par tot mai

dezarmate in incercarea lor de a face din parinti partenerul principal in educatie;

6. situatia socio-morala si economica in unele familii: saracia si promiscuitatea din numeroase familii;

comportamentul agresiv in familie, pe fondul neajunsurilor de ordin material, al consumului de alcool sau al

crizei generale a valorilor morale; numarul mare de familii dezorganizate, cu parinti divortati, configurate

consensual, atipic ;

7. aspecte nascute de criza societatii in tranzitie: existenta unui numar prea mare de discoteci cu program

non-stop, baruri si alte locuri de distractie in localitati, inclusiv la sate; lipsa de comunicare intre copii si

parinti, fie din cauza plecarii celor din urma in strainatate fie din cauza diferentelor de mentalitate;

abandonarea de catre parinti a functiei educative, pe fondul preocuparii exagerate pentru acumularea de

bani si bunuri materiale; accesul nelimitat al elevilor la informatii neadecvate varstei sau particularitatilor

individuale, prin televizor, internet, s.a.; ascultarea necontrolata a unei muzici neselectate; accesul la alcool

si droguri;

8. cauze generate si/ sau alimentate de mass-media: agresivitatea, violenta si sexualitatea reprezinta

principalul continut al unor emisiuni TV; lipsa/ raritatea modelelor pozitive in mass-media;

9. cauze ce tin de managementul scolii, la nivel micro si macro-social: lipsa unor spatii si preocupari ale scolii

si comunitatii pentru desfasurarea unor activitati recreative, educative, reconfortante, distractive (cluburi ale

tinerilor, terenuri de sport, parcuri de distractie, etc.); deprecierea imaginii scolii in urma prezentarii la TV a

unor evenimente izolate din scoli.

C) MASURI DE COMBATERE A VIOLENTEI SCOLARE

1. respectarea stricta a Regulamentului Scolar si al Regulamentului de Ordine Interioara prin :

-cunoasterea continutului acestor regulamente de catre fiecare elev si parinte;

-aplicarea stricta, prompta si corecta a prevederilor acestor regulamente, in toate cazurile, in mod gradual si

cu comunicarea acestor masuri catre cei in cauza;

-popularizarea actelor si sanctiunilor administrate, in randul elevilor si parintilor, ca mijloc de descurajare a

acestor acte.

2. intarirea pazei si ordinii in scoala prin:

-contracte cu institutii de paza si protectie, asigurarea de fonduri banesti pentru plata angajatilor permanenti

in asigurarea pazei si protectiei elevilor si cadrelor didactice pe timpul programului;

-intarirea pazei si ordinii prin personalul propriu angajat, pe intreaga perioada a cursurilor;

-supravegherea permanenta a incintei scolii cu ajutorul unor camere video( unde e posibil);

-accesul in scoala se va asigura pe o singura intrare; 

-imbunatatirea serviciului pe scoala al cadrelor didactice pentru supravegherea atenta a elevilor si pentru

evitarea oricaror accidente sau evenimente nedorite;

-sesizarea prompta catre organele de ordine ale statului a oricaror evenimente sau acte de violenta ce s-au

manifestat sau risca sa se produca in unitatile scolare, colaborarea stransa cu politia locala sau de

proximitate si cu jandarmeria;

-se va acorda atentie speciala elevilor sau grupurilor potential-agresive, desfasurand activitati de preventie a

faptelor negative.

3. imbunatatirea activitatii educative prin: 

-teme de dirigentie pe tema deviantei comportamentale, delincventei juvenile, violentei de orice fel,

infractionalitatii, la toate clasele, cu continut adaptat varstei si caracteristicilor

clasei; prezentarea unor cazuri aparute in presa si analizarea acestora cu elevii;

-consilierea psihologica a elevilor cu probleme comportamentale precum si a celor care sunt victime ale

violentei sau unor forme de abuz; programe de preventie cu accent pe dezvoltarea personala, psiho-

emotionala a elevilor;

-dezvoltarea retelei de medicina scolara, medicul scolar impreuna cu psihologul ar putea desfasura o buna

activitate de preventie privind comportamentele de risc ;

-consilierea dirigintilor, profesorilor, parintilor pe problemele comunicarii si relationarii cu copiii;

-desfasurarea unor programe si proiecte educationale, in parteneriat cu institutiile furnizoare de sevicii in

combaterea infractionalitatii;

-organizarea de actiuni educative atractive, cu elevii si parintii inclusiv concursuri pe aceasta tema;

-revederea tematicii lectoratelor cu parintii si a tematicii sedintelor pe clase, in sensul cuprinderii unor

dezbateri orientate pe problematica violentei;

-instaurarea in fiecare scoala a unei atmosfere de seriozitate si respect pentru valori reale;

-combaterea prompta a oricaror acte de violenta, sub orice forma s-ar manifesta aceasta;

-examinarea psihologica a elevilor cu probleme comportamentale;

-monitorizarea elevilor si faptelor reprobabile, activitati lunare cu elevii-problema;

-analiza periodica, in consiliul profesorilor si in careul scolii, a evenimentelor din perioada respectiva si

comunicarea masurilor stabilite de conducerea unitatii;

-instituirea unei comisii de disciplina la nivelul scolii cu atributii specifice; 

-recuperarea, prin fapte exemplare, a prestigiului scolii in fata comunitatii; acest deziderat trebuie avut in

vedere si la nivelul institutiilor centrale sau judetene, responsabile de destinul scolii romanesti.

4. intarirea legaturii scolii cu familia si comunitatea locala prin:

-o mai stransa colaborare cu familiile elevilor, cu biserica, cu primaria, politia, justitia, institutile sanitare;

-vizitarea periodica a elevilor la domiciliul acestora, sau comunicarea prin mijloacele moderne cu parintii;

-actiuni in echipe mixte: profesori- elevi- parinti- psihologi- cadre medicale- politist- jandarmi, pentru

activitati de informare si preventie a unor fapte sociale reprobabile.

5. alte masuri : -introducerea uniformelor scolare, a unor insemne distinctive pentru elevii din fiecare scoala,

a legitimatiilor de elev, interzicerea utilizarii telefoanelor mobile etc.

Oricine se poate înfuria – asta e uşor. Dar să fii furios pe persoana potrivită, în măsura

potrivită, la timpul potrivit, pentru scopul potrivit şi în modul potrivit - asta nu e uşor."

(Aristotel, Etica Nicomahică)

Inteligenţa emoţională este abilitatea de a recunoaşte, înţelege şi de a direcţiona

emoţiile în noi înşine şi în ceilalţi. Inteligenţa Emoţională este divizată în cele patru

grupuri respectiv al conştiinţei de sine, managementul personal, viaţa socială şi

managementul interpersonal.Daniel Goleman a descoperit că managerii şi liderii de

succes posedă o mare inteligenţă emoţională. Prin manageri şi lideri de succes face

referire la cei care au obţinut rezultate fianciare mai bune, au dezvoltat o cultură sau un

climat organizaţional mai eficient,  au obţinut o productivitate mai mare folosind adecvat

resursele.Într-un interviu acordat pentru GILD (Global Institute for Leadership

Development), Daniel Goleman, autor al bestsellerului Inteligenţa Emoţională, se referă

la aceasta ca fiind modul în care îţi organizezi propria persoană şi modul în care îţi

organizezi relaţiile, cât de bine poţi lucra într-o echipă, şi abilitatea unei persoane de a

conduce.Inteligenţa emoţională poate fi definită ca un areal de deprinderi non-cognitive,

capacităţi şi competenţe care influenţează abilităţile unei persoane de a răspunde

cerinţelor şi presiunilor mediului. Aceasta cere să învăţăm să ne descoperim şi să ne

înţelegem sentimentele noastre şi pe ale celorlalţi, să le răspundem corespunzător şi să

aplicăm eficace informaţiile şi energia emoţiilor.

 

Emoţiile puternice fac dificilă o gândire dreaptă, dar absenţa emoţiilor face imposibilă

luarea unei decizii. Problema nu sunt emoţiile ci adecvarea lor la mediu şi forma de

expresie pe care aceste o dezvoltă. Inteligenţa emoţională nu este nici bună nici rea, ca

de altfel oricare altă aptitudine intelectuală, ci este neutră din punct de vedere moral.

Fără o busolă a moralităţii care să ne ghideze asupra modului în care putem angaja

aceste aptitudini, inteligenţa emoţională poate fi folosită într-un scop negativ. Subiectul

poate fi observat într-o serie de emoţii conexe. Valoarea EQ ne forţează să privim la

lucrurile evidente şi la îmbunătăţirea abilităţii noastre de a înţelege, să aplicăm ceea ce

este evident şi să ne direcţionăm energia spre partea pozitivă a seriei de emoţii

continue. Dezvoltarea EQ cere conştientizarea sentimentelor, ascultarea vocii interioare

şi canalizarea sentimentelor în comunicări şi acţiuni constructive. Conform lui Peter

Salovey inteligenţa emoţională cuprinde cinci dimensiuni: conştiinţa de sine,

direcţionarea emoţiilor, motivaţia, recunoaşterea emoţiilor celorlalţi şi gestionarea

relaţiilor.Conştiinţa de sine este probabil cea mai importantă abilitate pentru că ne

permite să exercităm un control de sine. Conştiinţa de sine ne face să ne ascultăm

inima, să ne exprimăm sentimentele în mod deschis şi să ne canalizăm energia în mod

constructiv. Ideea nu este de a reprima sentimentele sau de a suprima emoţiile – fiindcă

fiecare sentiment are valoarea şi semnificaţia sa – ci să echilibrăm o balanţă care are

pe un taler gândirea raţională şi pe celălalt emoţiile, şi să facem ceea ce Aristotel

consideră munca cea mai dificilă a voinţei:"Oricine se poate înfuria – asta e uşor. Dar să

fii furios pe persoana potrivită, în măsura potrivită, la timpul potrivit, pentru scopul

potrivit şi în modul potrivit - asta nu e uşor." (Aristotel, Etica Nicomahică)Emoţiile

negative cum ar fi furia stresul, anxietatea, depresia, neîncrederea, tensiunea,

remuşcările nu numai că împiedică o comunicare eficientă, ci ne şi învăluie într-o aură

de negativitate şi pesimism. Consecinţele pot fi periculoase fiindcă alimentează

agresivitatea care se propaga asupra celor din jur. De obicei violenţa îşi găseşte

rădăcina în aceste stări negative care par a se transforma în justificări perfect valabile

pentru a recurge la violenţă. A învăţa să identifici şi să transmiţiemoţiile este o

caracteristică importantă a inteligenţei emoţionale. Capacitatea de a recunoaşte şi de a

controla emoţiile, pe de o parte, şi de a comunica şi lucra cu alţi oameni pe de alta, sunt

provocări ale inteligenţei emoţionale care ne asistă la serviciu sau la şcoală şi în relaţiile

interpersonale.

 

De la enunţarea conceptului şi definirea lui au fost implementate programe care

încearcă să crească inteligenţa emoţională şi s-au introdus cursuri de dezvoltare

personală a inteligenţei emoţionale în universităţi şi chiar în şcolile primare din Statele

Unite ale Americii. Există mai multe şcoli de gândire care ţintesc să descrie şi să

măsoare noţiunea de inteligenţă emoţională într-o manieră de mare acurateţe. La nivel

general, inteligenţa emoţională se referă la abilitatea de a recunoaşte şi de a dirija

emoţiile în noi înşine şi în ceilalţi (Goleman, 2001). Peter Salovey şi John Mayer, care

au folosit primii termenul de inteligenţă emoţională în scrieri şi publicaţii au definit iniţial

inteligenţa emoţională ca find o formă de inteligenţă care implică abilitatea de a

monitoriza propriile emoţii şi emoţiile altora, de a le putea departaja şi în final de a folosi

aceste informaţii pentru îndrumarea gândirii şi acţiunii unei persoane. (Salovey &

Mayer, 1990).Mai târziu aceşti autori au revizuit definiţia inteligenţei emoţionale, definiţia

curentă fiind acum acceptată la scară largă. Inteligenţa emoţională este definită ca fiind

abilitatea de a percepe emoţiile, de a integra emoţiile pentru a facilita gândirea, de a

înţelege emoţiile şi de a le dirija pentru a promova dezvoltarea personală. (Mayer &

Salovey, 1997).Un alt cercetător proeminent al inteligenţei emoţionale este Reuven Bar-

On cel care a introdus termenul de "emotion quotient" EQ care cuantifică inteligenţa

emoţională. Cu o viziune uşor diferită el defineşte inteligenţa emoţională ca fiind

preocupată cu înţelegerea propriei persoane şi a celorlalţi, convieţuirea cu oamenii şi

adaptarea la mediu, precum şi a face faţă împrejurărilor imediate pentru a avea succes

în gestionarea cerinţelor mediului (Bar-On, 1997). Privitor la discrepanţele dintre

definiţiile inteligenţei emoţionale este clar că acel concept la care se referă este distinct

de inteligenţa standard sau I.Q.I.Q. (Intelligence quotients) cuantificatorii de inteligenţă

au fost dezvoltaţi şi folosiţi la începutul secolului 20 pentru a măsura inteligenţa.

Psihologul francezAlfred Binet a făcut muncă de pionerat în testarea modernă a

inteligenţei a vârstei mentale a copiilor, o vârstă care corespunde tipic din punct de

vedere cronologic unui anumit nivel dat de performanţă (Myers, 1998). Studiile moderne

au conexat IQ-ul unei persoane cu potenţialul lor de succes în general (Weschler, 1958)

precum şi cu elemente cum ar fi succesul în leadership (Lord, DeVader, & Alliger,

1986). Totuşi validitatea academică generală a măsurii I.Q. a fost contrazisă deoarece

nu ţine cont de factorii de situaţie cum ar fi mediul extern sau mediul

cultural.Teoreticienii au presupus că inteligenţa cognitivă măsurată de testele I.Q. nu

acoperă testarea inteligenţei în totalitatea ei şi că probabil la o persoană se pot regăsi

mai multe tipuri de inteligenţă. Un psiholog important în domeniul învăţării, educaţiei şi

inteligenţei, E.L. Thorndike susţine că oamenii posedă mai multe tipuri de inteligenţă,

una dintre acestea fiind numită inteligenţă socială, sau abilitatea de a înţelege şi a

relaţiona cu bărbaţi şi femei, băieţi şi fete şi de a acţiona într-un mod înţelept în relaţiile

interumane (Thorndike, 1920).

 

Elementele care nu ţin de intelect şi includ factori afectivi, personali, şi sociali pot fi

folosiţi pentru predictibilitatea succesului unei persoane pe parcursul vieţii.Howard

Gardner a introdus noţiunea inteligenţelor multiple. Psiholog educat la Harvard,

Gardner a propus o teorie a inteligenţelor multiple care spune că indivizii posedă

aptitudini în anumite zone, cum ar fi aptitudini verbale, matematice, muzicale, spaţiale,

orientate către mişcare, de mediu, din sfera intrapersonală (examinarea şi cunoaşterea

propriilor sentimente) şi interpersonală (abilitatea de a înţelege starea, intenţia, şi

dorinţele altora) (Myers, 1998). Aceste inteligenţe erau considerate de Gardner ca fiind

la fel de importante ca tipul de inteligenţă măsurat de obicei în mod tipic de testele I.Q.

(Gardner, 1983).Cunoaşterea emoţiilor personale presupune identificarea, exprimarea

şi dirijarea coerentă într-un anumit context dat. Într-o relaţie exprimăm informaţii,

sentimente, fapte, amintiri. Se poate întâmpla, însă, să apară stări de incoerenţă atunci

când ne este greu să exprimăm clar ceea ce vrem să spunem sau simţim, sau se poate

întâmpla să decodificăm mesajul care se ascunde în spatele cuvintelor mai greu şi să

nu înţelegem ceea ce ni se spune. Astfel de situaţii pot genera conflicte.Pentru a evita

stările conflictuale este important să putem emite şi recepta mesajele, pe care să le

codificăm şi să le decodificăm la nivel limbajului şi paralimbajului astfel încât sensul

transmis să fie corect înţeles.Gestionarea emoţiilor se referă la capacitatea noastră de a

alege modalitatea prin care ne vom exprima într-o anumită situaţie. Pentru a ne

gestiona emoţiile este important să ţinem cont de ceea ce exprimăm, de modul în care

exprimăm, de momentul şi de locul ales, de receptorul mesajului.Capacitatea de a

înlătura aspectele negative ale emoţiilor şi de a face loc emoţiilor pozitive care ajută la o

bună comunicare din punct de vedere lingvistic (mai ales semantic şi pragmatic) trebuie

stimulată. Elevii pot avea o inteligenţă emoţională foarte mare dar ea poate fi blocată de

aceste aspecte negative care blochează creativitatea şi latura constructivă a

personalităţii, şi poate lua aspecte distructive.Scopul este criteriul după care trebuie

gestionate emoţiile. Direcţionarea emoţiilor spre ţinta stabilită înseamnă folosirea lor

pentru îndeplinirea sarcinii. Este important să ţinem cont de ceea ce vrem să facem sau

să obţinem în mod concret, drept pentru care trebuie să se ţină cont de durată (când se

doreşte atingerea scopului), participanţi (persoanele implicate în atingerea scopului),

strategie (paşi care trebuie urmaţi), resurse (lucrurile de care avem nevoie, eventual

logistica).Empatia este o capacitatea de intuire sau recunoaştere a  emoţiilor celorlalţi

care nu ajută la trăirea emoţiilor altor persoane, ci la înţelegerea lor pornind de la

experienţele personale.Capacitatea de a construi relaţii interpersonale pozitive ajută la

detensionarea mediului pentru alte persoane care sunt predispuse la conflicte. Tehnica

inteligenţei emoţionale se rezumă în cadrul acestei componente. Fixarea scopurilor,

canalizarea energiei şi emoţiilor în funcţie de scop (folosind empatia ca instrument),

exprimarea şi identificarea emoţiilor într-un mod coerent precum şi conştientizarea

responsabilităţii personale şi a celorlalţi în relaţiile interpersonale ajută la la

comunicarea eficientă şi reducerea conflictelor.Copii care stau departe de părinţi au

probleme emoţionale care dacă rămân nedirijate sau capată un scop negativ pot duce

la generarea de conflicte pornite din agresivitatea verbală ce poate culmina cu violenţa

fizică.Rezolvarea proactivă a stării de conflict se face printr-un efort conjugat al întregii

comunităţi, mai ales dacă este vorba de crearea unor bande. Există riscul ca mai mulţi

indivizi care nu sunt capabili de emoţii pozitive şi nu sunt capabili să comunice sa se

adune laolaltă generând bande cu potenţial criminal.Influenţa media asupra imprimării

unor diverse modalităţi de acţiune a violenţei şi implicit asupra formei de expresie pe

care o ia violenţa în şcoală, chiar prin prezentarea inconştientă a infractorului ca

exemplu social.Folosirea armelor de foc şi a substanţelor explozive a devenit o

modalitate şocantă destul de frecventă în anumite ţări, în care nu este exclus nici

pericolul terorist.Mediul instituţional exterior şcolii (biserica, poliţia) trebuie implicat în

activităţi proactive. Existenţa unui animal de companie, a unui hobby, ocuparea timpului

liber în afara şcolii şi dincolo de activităţile extraşcolare sau afterschool, sporturi

practicate, echilibrul activităţii intelectuale precum şi grupul de prieteni sunt elemente

care trebuie luate în considerare de către părinţi.Pentru părinţi violenţa se poate dovedi,

ca şi pentru copii lor, o traumă atunci când un incident de violenţă şcolară are loc în

mediul şcolar sau în proximitatea acestuia.

 

Cea mai bună armă împotriva violenţei în şcoli este cunoaşterea. Copiii care

conştientizează semnele de avertizare ale violenţei şcolre se presupune că au mai

multe şanse de a reacţiona într-un mod care îi va menţine nu numai pe ei într-o stare de

siguranţă ci şi pe alţi elevi.Unul dintre primele lucruri pe care un copil trebuie să-l ştie

este că violenţa nu este niciodată o opţiune.Mulţi copii care sunt victime ale violenţei

şcolare au tendinţa să păstreze tacerea în legătură cu incidentul din diverse motive. Fie

că se tem de repercusiuni, fie că se simt jenaţi de subiect sau că vor fi catalogaţi ca

turnatori elevii evită să spună că au fost agresaţi sau evită să spună cine a fost

agresorul. Trebuiesc dezvoltate metode şi programe şcolare care să permită raportarea

oricărui tip de tulburare sau de conflict într-un mod foarte discret, lucru ce permite, după

cum s-a constatat, un anumit confort.Mulţi copii merg la şcoală încredinţaţi de faptul că

nimic rău nu li se poate întâmpla. Când observă sau aud de o altercaţie ar putea ezita

să meargă la şcoală în ziua următoare, ceea ce poate crea probleme de absenteism

sau de promovare.Trebuie să li se explice că întotdeauna există posibilitatea apariţiei

violenţei, că trebuie să fie conştienţi de modul în care trebuie să reacţioneze, în cazul în

care sunt implicaţi sau sunt martori la un caz de violenţă, şi cum să aibă grjă de

siguranţa lor.Dacă era o vreme când un profesor putea să intervină, să curme un act de

violenţă foarte uşor, astăzi lucrurile sunt mai complicate întrucât elevii tind să comită

agresiuni folosind arme albe sau chiar arme de foc. Adeseori poliţia este chemată

pentru a interveni. Cazuistica demonstrează necesitatea cooperării la nivel local cu

poliţia şi cu serviciile medicale în caz de urgenţă.Dacă un copil înţelege că nu îi este

permis să lovească o altă fiinţă umană, şi că dacă observă aşa ceva trebuie să

raporteze, atunci acel copil se duce la şcoală cu o atitudine corectă. Pregătirea pentru

siguranţa lor poate fi predată, testată, recapitulată, îmbunătăţită. Pentru îmbunătăţirea

sistemului de siguranţă unele şcoli introduc sau reintroduc legitimaţii de identificare,

uniforme şi în anumite cazuri camere video. Evenimetele nefericite au făcut anumite

şcoli din SUA să introducă detectoare de metale. Violenţa şcolară poate proveni din

mediul exterior (hoţi care acţionează constant în perimetrul exterior imediat al şcolii) sau

violenţa în mediul intern.

Şcolile pot avea firme de pază specializate în siguranţă şcolară sau urgenţe dar

nici acesta nu este un lucru suficient fiindcă adevărata siguranţă nu poate veni decât din

educaţie şi dintr-o cultură consolidată a siguranţei.\\