Preturi Si Concurenta Stiinte Economice an III Sem 1

Prețuri și concurență 1

Universitatea Hyperion București

UNIVERSITATEA HYPERION BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Colectivul

Departamentului de Științe Economice



Introducere

Cursul de “Prețuri și concurență” se adresează studenților

înscriși la programul de studiu ID, organizat de Facultatea de Științe

Economice.

Schimbările care au loc în economia românească impun unele

considerări teoretice şi practice în comportamentul agenţilor economici.

În cadrul autonomiei economice pe care o are, fiecare agent

economic, îşi va putea elabora un program de producţie proprie, îşi va

fundamenta decizia preţurilor de vânzare, îşi va gestiona liber capitalul

existent, va lua decizii cu privire la utilizarea creditelor şi cele privind

schimburile interne şi internaţionale.

Cursul “Prețuri și concurență” este structurat în șase unități de

învățare (capitole), fiecare dintre acestea indicând urmatoarele elemente:

timp estimativ de studiu pentru asimilarea informației; competente

specifice unitatii de invatare; cuprins al unitatii de invatare; teme de

control; bibliografie specifica unitatii de invatare.

Evaluarea cunoștintelor – constă in evaluarea finală, concretizată

prin examenul susținut în perioada de sesiune



Cuprinsul suportului de curs

1. Unitatea de învatare nr. 1 – MECANISMUL

PREŢURILOR

6

1.1. Preț – aspecte teoretice 7

1.2. Formarea liberă a preţului 9

1.3. Oferta şi cererea sub incidenţa comportamentului

agenţilor pieţei

12

1.3.1. Oferta 12

1.3.2. Cererea 14

1.4. Tema de control 19

1.5. Testul de autoevaluare 19

1.6. Bibliografia specifică unității de învățare 21

2. Unitatea de învatare nr. 2 - STRATEGII DE

ADAPTARE A PREŢURILOR LA CERINŢELE PIEŢEI

22

2.1. Strategii de adaptare a preţurilor la cerinţele pieţei, pe tipuri

de concurenţă

23

2.1.1. Formarea preţului de echilibru în cadrul concurenţei

perfecte

24

2.1.2. Formarea preţului în situaţia de monopol 25

2.1.3. Formarea preţurilor în situaţia monopsonului şi a

concurenţei monopolistice

29

2.1.4. Obiectivele politicii de preţ 30

2.2. Strategia fixării preţurilor de către stat 30

2.3. Formarea preţurilor în cadrul ciclului de viaţă al produselor 32






3. Unitatea de învatare nr. 3 - ACTIVITATEA

DECIZIONALĂ PRIVIND PREŢURILE

38

3.1. Decizia de fundamentare a preţurilor la nivel micro şi

macroeconomic

39

3.2. Organizarea activităţii de formare a preţurilor în economia de

piaţă

40

3.3. Obiective principale de reglementare legală a preţurilor 42

3.4. Protecţia socială a populaţiei în perioada de liberalizare a

preţurilor

44




4. Unitatea de învățare nr. 4 - SISTEMUL PREŢURILOR

ÎN ROMÂNIA

49

4.1. Necesitatea liberalizării preţurilor 50

4.2. Sistemul de preţuri în românia 50

4.2.1. Categorii de preţuri în funcţie de sfera de aplicare 51

4.2.2. Categorii de preţuri în funcţie de mecanismul pieţei 52

4.3. Mecanismul formării preţurilor sub incidenţa TVA-ului 55

4.3.1. Formarea preţurilor cu ridicata ale producătorilor sau

importatorilor

55

4.3.2. Formarea preţurilor de comercializare 56




5. Unitatea de învațare nr. 5 - PROTECŢIA

CONCURENŢEI ECONOMICE

64

5.1. Aspecte generale privind protecţia concurenţei economice 65

5.2. Protecţia concurenţei economice în România 66

5.3. Piaţa relevantă 72






6. Unitatea de învatare nr. 6 - PRACTICILE

ANTICONCURENŢIALE

79

6.1. Concertarea preţurilor – o formă de încălcare a principiilor

concurenţei corecte

80

6.2. Fixarea preţurilor de revânzare a produselor 82

6.3. Strategia preţului de ruinare 83

6.4. Strategia preţurilor de discriminare 85

6.5. Preţurile în strategia de dumping 86




7. BIBLIOGRAFIA ÎNTREGULUI SUPORT DE CURS 94

8. NOTIȚELE CURSANTULUI 96



Unitatea de învățare nr. 1

MECANISMUL PREŢURILOR

Timpul de studiu individual estimat: 4 h

Competenţele specifice unităţii de învăţare:

După studiul acestei unităţi de învăţare studentul va avea

cunoştinţe despre:

preț

modalitatea de formare a prețurilor

piață

ofertă

cerere

categoriile de piaţă şi de preţ

funcţionarea mecanismului autonom al preţurilor

Cuprinsul unității de învățare:

1.1. Preț – aspecte teoretice

1.2. Formarea liberă a preţului

1.3. Oferta şi cererea sub incidenţa comportamentului agenţilor

pieţei

1.3.1. Oferta

1.3.2. Cererea

1.4. Tema de control

1.5. Testul de autoevaluare

1.6. Bibliografia specifică unității de învățare



1. PREȚ – ASPECTE TEORETICE

Existenţa preţurilor este legată de procesul de schimb, proces

care are loc pe piaţă.

Pentru a defini o piaţă trebuie îndeplinite patru condiţii şi anume:

existenţa unor unităţi economice autonome şi

independente unele faţă de altele;

între aceste unităţi economice să existe legături directe de

vânzare-cumpărare;

existenţa preţului liber – datorită confruntării permanente

a cererii şi a ofertei pe piaţă;

manifestarea liberă a concurenţei economice loiale.

În cadrul autonomiei economice pe care o are, fiecare agent

economic, îşi va putea elabora un program de producţie proprie, îşi va

fundamenta decizia preţurilor de vânzare, îşi va gestiona liber capitalul

existent, va lua decizii cu privire la utilizarea creditelor şi cele privind

schimburile interne şi internaţionale.

Legătura cu statul al fiecărui agent economic se face prin impozite

şi taxe.

Dacă avem de-a face cu societăţi sau companii naţionale, ce deţin

o poziţie de monopol în piaţă, preţurile produselor realizate, vor fi nişte

preţuri reglementate de autoritatea naţională de reglementare.

DE REȚINUT !

Aceste preţuri vor reflecta atât costul încorporat în produsele

respective cât şi politica guvernului referitoare la aceste produse

sau servicii.



În cadrul tipurilor de economie avem următoarele categorii de

piaţă şi de preţ.

Economie de piaţă

(exclusiv) Preţuri libere

– proprietate privată;

– proprietate cooperatistă.

Economie planificată

(exclusiv) Preţuri fixe (limită)

– proprietate de stat; stabilite de stat

– proprietate cooperatistă.

Economie mixtă (de piaţă

şi planificată) Preţuri libere

– proprietate privată; Preţuri dirijate

– proprietate cooperatistă; Preţuri fixe

– proprietate de stat.

Economia politică clasică subliniază că munca este cea care poate

aprecia valoarea mărfurilor, munca fiind preţul real (natural) al mărfii, iar

cantitatea de bani care o măsoară defineşte preţul nominal al mărfii. Dar,

în realitate, în preţul de vânzare-cumpărare intervin o serie de elemente

de capital şi de fiscalitate, de aceea aceste raporturi sunt mai complexe.

DE REȚINUT !

Raportul dintre preţul natural şi preţul pieţei este influenţat

de raportul cerere-ofertă şi de concurenţă.

Sub influenţa jocului pieţei, preţul pieţei ca preţ al

momentului, poate fi mai mare sau mai mic decât nivelul preţului



natural (real). Din punct de vedere al raportului cerere-ofertă,

când cele două laturi sunt egale preţul pieţei = preţul real; când

oferta este excedentară preţul pieţei coboară sub preţul real; când

oferta este deficitară, preţul pieţei urcă peste nivelul preţului real.

Funcţionarea mecanismului autonom al preţurilor se caracterizează

prin următoarele 4 aspecte:

1) reflectarea reală prin preţuri a cheltuielilor de producere şi desfacere

a produselor;

2) nivelul şi structura preţurilor se fundamentează în mod direct pe

baza raportului dintre cerere şi ofertă;

3) estimarea valorii mărfurilor, diferă în fiecare moment sau etapă,

ceea ce duce la modificarea deciziilor de preţ;

4) în fundamentarea deciziilor de stabilire a preţurilor se ţine seama

atât de elemente subiective cât şi de elemente obiective, care n-au

putut fi identificate prin calculul estimativ al raportului cerere şi

ofertă.

1.2. FORMAREA LIBERĂ A PREŢULUI

Preţul se formează în mod liber, prin negociere şi consens, tinzând

către un preţ de echilibru, determinat de evoluţia raportului dintre cerere

şi ofertă, în condiţiile concurenţei.

Negocierea preţurilor are la bază atât comportamentul

producătorilor (al vânzătorilor) cât şi comportamentul beneficiarilor (al

cumpărătorilor).

Comportamentul vânzătorilor ţine cont de transparenţa pieţei şi de

strategia preţului de vânzare, iar cel al cumpărătorilor, la fel, de

transparenţa pieţei şi de strategia preţului de cumpărare.



Negocierea preţurilor este influenţată şi de politica statului care

trebuie să ţină cont de:

– preţuri şi concurenţă;

– fiscalitate;

– subvenţii;

– alocarea resurselor şi eficienţa folosirii lor;

– echilibrul macroeconomic;

– bunăstare.

Preţul produs de producător pentru negociere cu cumpărătorii este

format din costul unitar şi marja de profit. Jocul liber al preţului este

rezultatul a doi factori, raportul cerere-ofertă şi concurenţă, astfel:

când cererea este mai mare decât oferta: se manifestă mai

puternic concurenţa dintre cumpărători obţinându-se o creştere

a preţului;

când cererea este mai mică decât oferta: se manifestă mai

puternic concurenţa între producători ceea ce va duce la

scăderea preţurilor.

Un alt factor care contribuie la adaptarea ofertei în raport cu

cererea este concurenţa. Aceasta presupune mai mulţi producători sau

mai mulţi cumpărători fiind opusă economiei bazată pe monopol.

Economia de piaţă modernă se bazează pe conservarea principiului

libertăţii de concurenţă, care îşi are limitele în practicile comerciale

cinstite.

Formarea preţului trebuie făcută în condiţiile unui mediu

concurenţial normal, care este definit prin câteva coordonate:

a) existenţa mai multor producători şi respectiv, cumpărători,

condiţie care elimină posibilitatea exitenţei monopolului sau

monopolismului;

b) existenţa diversificării sortimentale a unui bun omogen;



c) decizia preţului să aparţină exclusiv agenţilor economici;

d) rolul statului să se manifeste pentru reglarea

comportamentelor operatorilor economici de pe piaţă;

e) bunăstarea consumatorilor finali, asigurată de existenţa

cantitativă, calitativă şi structurală a bunurilor pe piaţă, în

concordanţă cu utilitatea recunoscută de consumatori, ale

căror preţuri pot fi absorbite de către veniturile acestora.

Se poate vorbi în economia de piaţă şi de un preţ de concurenţă,

ca preţ de vânzare minim al pieţei. Acest preţ de concurenţă nu trebuie să

fie un preţ de ruinare pentru ceilalţi producători existenţi pe piaţă, ci

trebuie să acţioneze ca o barieră la intrarea în ramura respectivă a altor

producători, fiind un preţ care trebuie să acopere toate costurile.

Efectele concurenţei asupra nivelului preţurilor, consumului şi

câştigului sunt prezentate succint în schema următoare:

Schema 1.1.

Un singur producător (monopol de

stat, privat sau mixt)

Mai mulţi producători (inclusiv

diferite forme de proprietate)

Un singur consumator (monopson

de stat, privat sau mixt)

Mai mulţi consumatori (inclusiv

diferite forme de proprietate)

Sursa: Moşteanu T., Dumitru D., Floricel C., Alexandru F. – Preţuri şi

concurenţă, Ediţia 3, Editura Didactică şi Pedagogică, 2000.

– preţuri de vânzare mici; – câştiguri diminuate, ponderate-

decent; – consum mare.

– preţuri de vânzare foarte mari; – câştiguri foarte mari; – consum limitat.

– preţuri de cumpărare mici; – cheltuieli mici; – consum ridicat.

– preţuri de cumpărare mari; – cheltuieli mari; – consum redus.



1.3. OFERTA ŞI CEREREA SUB INCIDENŢA

COMPORTAMENTULUI AGENŢILOR PIEŢEI

1.3.1. OFERTA

Oferta (O) – producătorii vor fi preocupaţi de determinarea acelui

nivel de producţie pentru care profitul obţinut să fie maxim şi de

elasticitatea ofertei în raport cu preţul pentru descoperirea celei mai bune

pieţe de desfacere.

Funcţia ofertei, ca raport între preţ şi profit are la bază nivelul

producţiei:

CFρ(q)qpCV)(CFqpCTqpπ(q)

unde: p = preţul de vânzare;

CV = costul variabil total;

ρ(CV) = variaţia costului variabil;

CF = costul fix;

π = profitul.

Oferta reprezintă cantitatea oferită de producători la diferite

niveluri de preţ. Trebuie făcută distincţie între ofertă şi curba ofertei.

Curba ofertei separă combinaţiile preţ-cantitate, care sunt compatibile cu

condiţiile ofertei, de cele care nu sunt. I se asociază o funcţie crescătoare

de preţ:

n

1i

ii PQO



Grafic, oferta se determină astfel:

Preţ P

oferta

Cantitate Q

Oferta reacţionează în acelaşi sens cu variaţia preţului: la o

creştere a preţului, oferta creşte, pentru a aduce venituri totale mai mari

producătorului; la o reducere a preţului, oferta scade, pentru a determina

pierderile producătorilor pe seama reducerii preţurilor.

Elasticitatea ofertei (eo) reprezintă mărimea reacţiei ofertei (O)

la modificările preţului de vânzare (p):

p

Δp

Q

ΔQ

eo sau Δp

p

Q

ΔQeo

unde: eo = elasticitatea ofertei;

Q, ΔQ = oferta şi modificarea acesteia;

p, Δp = preţul şi modificarea acestuia.

Dacă preţul urcă la eo ori, producţia oferită creşte de eo ori şi

invers. Elasticitatea ofertei este întotdeauna pozitivă: eo>0.



Elasticitatea ofertei în raport cu preţul fiind pozitivă, oferta poate

fi:

– elastică, eo>1;

– de elasticitate unitară, eo=1;

– inelastică, 0<eo<1.

Prin elasticitatea ofertei se pot compara reacţiile diferitelor

întreprinderi pe diferitele pieţe, pentru diferite niveluri de preţ.

Este folosită în studiile de piaţă pentru alegerea celei mai bune

pieţe de către producători. Cumpărătorii trebuie să se orienteze spre

pieţele unde elasticitatea ofertei este mai redusă, rezultând preţuri mici.

1.3.2. CEREREA

Cererea (C) – reprezintă cantitatea exprimată valoric, a

mărfurilor de care au nevoie consumatorii.

Cererea nu este o cantitate fixă. Ea reprezintă relaţia dintre

diferitele preţuri posibile ale produsului şi cantităţile care pot fi cumpărate

pentru fiecare preţ.

n

1i

ii PQC

Grafic, cererea se prezintă astfel:

Preţ P

cererea

oferta

Cantitate Q



Elasticitatea cererii (ec) măsoară variaţia cererii rezultată la

variaţia venitului sau la variaţia preţului unui bun considerat, sau la

variaţia unui alt bun.

a) elasticitatea cererii în raport cu venitul consumatorului (ev):

este calculată cu ajutorul raportului dintre variaţia relativă a

consumului bunului (Ci, ΔCi) şi variaţia venitului alocat procurării de

bunuri şi servicii (V, ΔV).

V

ΔV

C

ΔC

e i

i

v sau ΔV

V

C

ΔC

i

i sau i

i

C

V

ΔV

ΔC

În funcţie de aceste valori ale elasticităţii în raport cu venitul,

bunurile se clasifică în:

bunuri inferioare (ev<0), cererea scade odată cu creşterea

venitului;

bunuri normale (0<ev<1), cererea creşte, în proporţii mici odată

cu creşterea veniturilor;

bunuri superioare (ev>1), cererea creşte în proporţii mai mari

odată cu creşterea veniturilor;

bunuri cu consum proporţional cu venitul (ev=1).

b) elasticitatea cererii unui bun în raport cu preţul (ep) e formată

din următoarele:

elasticitatea directă: măsoară variaţia relativă a consumului

bunului i (Ci, ΔCi) faţă de variaţia relativă a preţului aceluiaşi bun

(Pi, ΔPi).



i

i

i

i

PΔP

P

C

ΔCe

i .

elasticitatea încrucişată: măsoară variaţia relativă a

consumului bunului i (Ci, ΔCi) faţă de variaţia relativă a preţului

altui bun j (Pj, ΔPj).

j

j

i

i

P

P

ΔP

C

ΔC

eij sau

i

j

j

i

C

P

ΔP

ΔC .

Se disting următoarele cazuri:

a) dacă eij>0 şi eji>0 atunci bunurile sunt substituibile;

b) dacă eij<0 şi eji<0 atunci bunurile sunt complementare;

c) dacă eij>0 şi eji<0 sau invers, atunci bunurile sunt indiferente,

nu există între ele nici relaţie de complementaritate sau

substituibilitate.

Elasticitatea cererii este folosită de către ofertanţi pentru studierea

pieţei în vederea folosirii strategiilor de preţ în raport cu cantităţile.

Deoarece funcţia cererii este descrescătoare în raport cu preţul,

elasticitatea cererii este negativă, cererea fiind:

elastică, când ec<-1;

inelastică, când -1<ec<0;

elastică unitară, când ec=-1.



EXEMPLE

Problema nr. 1

O societate cu o producţie de 100 bucăţi poşete damă la preţul de

50 €/bucată doreşte ca în anul următor să-şi extindă producţia pe alte 3

pieţe, pieţe caracterizate prin următoarele valori ale elasticităţii: e1=4;

e2=2,04; e3=0,5. Dorind să obţină un preţ cu 10% mai mare, ce piaţă de

desfacere va prefera?

Rezolvare

01

0

0

01

PP

P

Q

QQ

ΔP

P

Q

ΔQe

45055

50

100

100Qe 1

1

410100

100Q1

10

4100100Q1

40100Q1 Q1 = 140 buc.

2,045055

50

100

100Qe 2

2

20,8100Q2 Q2 = 120,8 buc.

0,510100

100Qe 3

3

5100Q3 Q3 = 105 buc.

Producătorul va alege piaţa 3, la un preţ mai mare, cererea se

apropie de valoarea producţiei.



Problema nr. 2

Veniturile unui consummator sunt de 400.000 lei, din care

economiseşte 100.000 lei. Consumul său lunar are următoarea structură:

CA = 100.000 lei, CB = 70.000 lei, CC =50.000 lei, CD = 80.000 lei. În

anul următor veniturile îi cresc la 500.000 lei, economisirea rămâne

aceeaşi, iar în structura consumului său se produc anumite modificări: CA

scade cu 20.000 lei, CB creşte cu 60.000 lei, CC creşte cu 70.000 lei, CD

scade cu 10.000 lei.

Să se calculeze pentru fiecare categorie de bunuri şi servicii

elasticitatea cererii în funcţie de venitul consumatorului şi să se determine

ce categorii de bunuri s-au consumat.

Rezolvare

Formula elasticităţii cererii în funcţie de venitul consumatorului

este:

ΔV

V

C

ΔCe

i

i

v

300.000100.000400.000V0 ;

400.000100.000500.000V1 ;

100.000C0A 70.000C

oB 50.000C0C 80.000C

0D

80.000C1A 000.130

1BC 120.000C

1C 70.000C1D

300.000

300.000400.000

100.000

100.00080.000

V

VV

C

CCe

0

01

0A

0A1A

vCA

0,0660,330,2eAvC bunuri inferioare.



300.000

300.000400.000

70.000

70.000130.000

V

VV

C

CCe

0

01

B0

B0B1

vCB

0,280,330,85eBvC bunuri superioare.

300.000

300.000400.000

50.000

50.000120.000

V

VV

C

CCe

0

01

C0

C0C1

vCC

0,460,331,4eCvC bunuri superioare.

300.000

300.000400.000

80.000

80.00070.000

V

VV

C

CCe

0

01

D0

D0D1

vCD

0,0390,330,12eDvC bunuri inferioare.

1.4. TEMA DE CONTROL

1. Care sunt condiţiile pentru definirea unei pieţe?

2. Cum funcţionează mecanismul autonom al preţurilor?

3. Care sunt elementele caracteristice ale mediului concurenţial

normal?

1.5. TESTUL DE AUTOEVALUARE

1. Care din următoarele expresii defineşte cel mai bine

discriminarea prin preţ?

a) diferenţierea preţurilor pentru bunuri cu costuri de

producţie diferite;



b) vânzarea unui anumit bun, de aceeaşi calitate şi în

aceeaşi cantitate, la preţuri diferite, pentru diverşi

cumpărători concurenţi între ei;

c) modificarea diferenţiată a preţurilor bazată pe costul

serviciilor oferite la vânzarea produsului.

2. Intervenţia statului în fixarea şi urmărirea evoluţiei preţurilor este

justificată de:

a) penuria de resurse de materii prime şi energie;

b) scăderea excesivă a preţurilor datorită creşterii

productivităţii muncii;

c) susţinerea produselor interne care altfel nu ar fi competitive

pe piaţa externă;

d) oferta deficitară la unele produse prelucrate;

e) apariţia unor situaţii de monopol sau de oligopol şi

utilizarea practicilor anticoncurenţiale.

Răspuns: A(a,b,d) B(d,e,c) C(a,d,e).

3. Pentru a fi eficient, preţul prag (minim) fixat de stat trebuie să

fie:

a) mai mic decât preţul de echilibru;

b) egal cu preţul de echilibru;

c) mai mare decât preţul de echilibru.

4. În fixarea preţului, următoarele date sunt endogene:

a) costul complet;

b) concurenţa;



c) reglementările juridice;

d) relaţia cost-volum de activitate-profit;

e) economiile în scară.

Răspuns: A(a,d,e) B(b,c,d) C(c,d,e).

1.6. BIBLIOGRAFIA SPECIFICĂ UNITĂȚII DE

ÎNVĂȚARE

1. Moşteanu, T. (coordonator), – Culegere de aplicaţii şi studii de

caz la disciplina „Preţuri şi Concurenţă”, Editura a II-a, EDP,

Bucureşti, 1999;

2. Moşteanu, T., Dumitrescu, D, Floricel, C., Alexandru, F., – Preţuri

şi concurenţă, Ediţia a III-a, EDP, Bucureşti, 2000;

3. Moşteanu, T., – Concurenţa. Abordări teoretice şi practice,

Editura Economică, Bucureşti, 2000;

4. Moşteanu, T. (coordonator),– Preţuri şi concurenţă, sinteze şi

aplicaţii, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2003;

5. Moşteanu, T., – Preţuri, echilibru concurenţial şi bunăstare

socială, Editura Economică, Bucureşti, 2001;



Unitatea de învățare nr.2

STRATEGII DE ADAPTARE A PREŢURILOR LA

CERINŢELE PIEŢEI





concurenţă perfectă

monopol

monopson

concurenţă monopolistică

discriminare prin preţ

concurenţă prin produs

concurenţă prin preţ

cost marginal


2.1. Strategii de adaptare a preţurilor la cerinţele pieţei, pe tipuri de

concurenţă

2.1.1. Formarea preţului de echilibru în cadrul concurenţei perfecte

2.1.2. Formarea preţului în situaţia de monopol

2.1.3. Formarea preţurilor în situaţia monopsonului şi a concurenţei

Monopolistice



2.1.4. Obiectivele politicii de preţ

2.2. Strategia fixării preţurilor de către stat

2.3. Formarea preţurilor în cadrul ciclului de viaţă al produselor




2.1. STRATEGII DE ADAPTARE A PREŢURILOR LA

CERINŢELE PIEŢEI, PE TIPURI DE CONCURENŢĂ

Prin concurenţă se cunoaşte comportamentul agenţilor economici

în piaţă, în dorinţa de a obţine un profit cât mai mare pe seama capitalului

investit.

Pentru a exista un mediu concurenţial pe piaţă, trebuie îndeplinite

mai multe condiţii:

a) existenţa mai multor producători specializaţi în producerea şi

livrarea unui anumit bun;

b) îndeplinirea cerinţelor de competivitate a produsului respectiv

privind performanţa;

c) individualizarea interesului pentru o utilizare eficientă a

capacităţilor de producţie precum şi a resurselor umane,

financiare şi materiale;

d) respectarea disciplinei legale comerciale şi fiscale;

e) devansarea sau, cel puţin, echilibrarea cererii de către ofertă.

În economia de piaţă se pot întâlni situaţii diferite din punct de

vedere al concurenţei:

concurenţa perfectă;

monopolul;



concurenţa monopolistică;

duopolul;

oligopolul.

2.1.1. Formarea preţului de echilibru în cadrul concurenţei perfecte

În cadrul concurenţei perfecte piaţa este pe deplin suverană.

Adaptarea agenţilor economici la cerinţele pieţei se face numai prin

cantităţi sau numai prin preţuri.

Formarea preţului de echilibru este influenţată de acea cantitate de

mărfuri (cerută sau oferită) pentru care există compatibilitatea

cumpărătorilor şi a vânzătorilor în raport cu nivelul preţului fixat.

Într-o concurenţă perfectă echilibrul pieţei este stabil iar orice

perturbare va conduce în final la o nouă stare de echilibru.

Există patru tipuri de perturbaţii:

1) Cererea creşte; oferta este fixă. Adaptarea pieţei şi restabilirea

echilibrului se realizează pe 2 căi:

prin preţuri: preţul creşte până când cererea începe să scadă;

prin cantităţi: creşte oferta până când preţul cererii să fie egal

cu cel al ofertei.

2) Cererea scade; oferta este fixă.

prin preţuri: scade preţul până când creşterea cererii asigură

echilibrarea acesteia cu oferta;

prin cantităţi: oferta scade până când preţul cererii să se

stabilizeze la un nou preţ de echilibru.



3) Oferta creşte; cererea este fixă.

prin preţuri: preţul scade;

prin cantităţi: cererea creşte până la echilibru.

4) Oferta scade; cererea este fixă.

prin preţuri: cresc preţurile;

prin cantităţi: scade cererea până la echilibru.

Decizia întreprinderii asupra volumului de ofertă pe care îl produce

este legată de egalizarea preţului pieţei cu costul marginal, fiecare

întreprindere decide cât să producă pentru a se obţine profit maxim.

În economia modernă, concurenţa perfectă reprezintă un model de

referinţă, realitatea confirmând existenţa unor modele complexe ale

concurenţei imperfecte, bazate pe strategii de adaptare concomitentă a

preţului şi a cantităţilor la cerinţele variabile ale pieţei.

2.1.2. Formarea preţului în situaţia de monopol

Monopolul are avantajul puterii economice ridicate în faţa riscului,

al inovaţiilor, al apariţiei de noi bunuri.

Obiectivul fundamental al întreprinderii situate în poziţia de

monopol îl reprezintă maximizarea profitului, utilizându-se de o serie de

strategii:

1) Strategia stabilirii preţului pentru acel nivel al încasărilor

medii obţinute, la un nivel al producţiei pentru care încasarea

marginală este egală cu costul marginal, iar profitul unitar

este maxim.

Demonstraţie:

CV)(CFRTCTRTπ



unde: π = profitul;

RT = încasările totale;

CT = costurile totale;

CF = costuri fixe;

CV = costuri variabile.

Această relaţie reprezintă diferenţa dintre încasările totale în

funcţie de q (producţie) şi costurile totale în funcţie de q. Funcţia

profitului este o funcţie de q.

Profitul total este maxim atunci când derivata funcţiei lui prin

raportare la nivelul producţiei este 0 (se anulează).

Astfel:

0dq

dCV

dq

dCF

dq

dRT

dq

dπ

derivata 0dq

dCF fiind derivata unei constante.

mm CRdq

dCV

dq

dRT0

dq

dCV

dq

dRT

Rm = încasarea marginală, sporul sau reducerea de încasare pe

măsura creşterii producţiei vândute cu câte o unitate suplimentară;

Cm = costul marginal, creşterea costului pentru fiecare unitate

suplimentară de produs obţinută în plus.

Pentru o anumită cantitate de producţie se stabileşte un preţ

mediu P . Profitul total este maxim pentru acel nivel al producţiei în

care încasarea marginală este egală cu costul marginal.



2) Incidenţa preţurilor în regulile alternative de gestionare

folosite de monopol. Se cunosc 3 reguli importante care pot fi

aplicate în scopul echilibrului producătorului, bazate pe cuplul

cantitate-preţ:

a) Maximizarea cifrei de afaceri. Această metodă se aplică atunci

când monopolistul urmăreşte evitarea apariţiei concurenţilor,

profituri imediate, nu foarte ridicate, uneori pierderi, pentru a-

şi proteja situaţia de monopol. Monopolistul câştigă nu pe

seama profitului pe produs, ci pe seama cantităţii mari a

producţiei (cifra de afaceri ridicată).

b) Gestiunea la echilibru. Producătorul doreşte să-şi mărească

producţia dar să nu aibă pierderi. Preţul şi costul sunt egale.

Strategia vizează vânzarea ultimelor cantităţi pentru evitarea

creării stocurilor de mărfuri nevândute şi a unor pierderi mari

(π = 0).

CTMp

unde: p = preţul;

CTM = costul total mediu.

Relaţia de maximizare a profitului va fi:

CTMRM

unde: RM = încasarea medie;

CTM = costul total mediu.



c) Stabilirea preţului la nivelul costului marginal.

mCp

unde: p = preţul;

Cm = costul marginal.

Se aplică în situaţia în care monopolul este administrat de

stat, se înlătură supraprofiturile, dar scad şi pierderile.

Metoda oferă şi posibilitatea de diferenţiere a preţurilor si

tarifelor aceloraşi produse sau servicii în funcţie de nivelul

costului marginal (consumul de energie diferenţiat; ziua sau

noaptea; folosirea serviciilor diferenţiat după gradul de încărcare

a reţelelor, taxarea transportului în comun după sezon şi altele).

3) Strategia discriminării în stabilirea preţurilor de către

monopoluri. Această strategie se foloseşte atunci când

întreprinderea vinde aceleaşi produse la preţuri diferite, pe pieţe

diferite, în scopul sporirii vânzărilor. Se vând ultimile cantităţi mai

ieftin decât primele cantităţi. Se aplică numai pe pieţe diferite care nu

comunică între ele. Separarea pieţelor poate fi temporară (sezon),

geografică, sociologică (tratament diferenţiat al diferitelor categorii de

cumpărători).

Dacă obiectivul întreprinderii este maximizarea profitului trebuie să

se egaleze pe fiecare piaţă Rm şi Cm.

Există 3 tipuri de discriminări: discriminarea de gradul întâi sau

perfectă, discriminarea de gradul doi şi discriminarea de gradul trei.

a) Discriminarea de gradul întâi sau perfectă presupune că

întreprinderea aflată în situaţie de monopol cunoaşte curba

cererii fiecărui consumator pentru bunul pe care îl produce,

iar în funcţie de aceasta va încerca, pe de o parte să



determine consumatorul să plătească preţul maxim, iar pe de

altă parte să atragă majoritatea consumatorilor;

b) Discriminarea de gradul doi apare atunci când întreprinderea

monopolistă fixează preţuri diferite de bunuri cerute, caz în

care monopolul încearcă să obţină o parte din surplusul

consumatorului;

c) Discriminarea de gradul trei apare atunci când o înteprindere

în situaţie de monopol îşi va creşte profitul prin vânzarea

producţiei la preţuri diferite pe fiecare piaţă în condiţiile

menţinerii separate a pieţelor.

2.1.3. Formarea preţurilor în situaţia monopsonului şi

a concurenţei monopolistice

În raport cu piaţa, pe poziţia perfect opusă monopolului, se află

monopsonul. Un agent economic devine monopson când, pe piaţa unui

bun omogen, este cumpărătorul unic în confruntarea cu un mare număr

de vânzători.

Preţul produsului în cazul monopsonului este o funcţie crescătoare

de cerere (opus situaţiei monopolului unde este o funcţie descrescătoare

de cantitatea vândută).

Cm de obţinere este mai mare decât preţul (p).

Formarea preţului în concurenţa monopolistică presupune existenţa

a 2 forme pe piaţă: concurenţa şi monopolul.

Există un număr mare de vânzători şi o diversitate de produse,

fiecare întreprindere suportând concurenţa produselor fabricate de alte

întreprinderi.

Fiecare concurent este preocupat de stabilirea preţului şi a

cantităţii de produse, deoarece obţinerea de profit incită alte firme să intre

pe piaţa produselor respective, ducând la o scădere a cifrei de afaceri a



firmei interesate. Apare o concurenţă prin produse care o înlocuieşte pe

cea prin preţuri.

2.1.4. Obiectivele politicii de preţ

Politica şi decizia de preţ este un element cheie al strategiei

generale pentru orice întreprindere.

Obiectivul strategiei de preţ poate să nu fie unic şi poate fi diferit

de la etapă la etapă. În fixarea obiectivului se are în vedere:

nivelul costurilor individuale;

mărimea şi dinamica preţului dominant pe piaţă;

tipul şi intensitatea concurenţei.

Obiectivele strategiei de preţ se pot realiza fie prin creşterea de

preţ peste preţul pieţei, fie prin reducerea de preţ sub preţul pieţei.

Strategia de preţ mai poate fi şi în funcţie de gradul de noutate al

produsului sau de-a lungul duratei de viaţă a produsului.

2.2. STRATEGIA FIXĂRII PREŢURILOR DE CĂTRE

STAT

În prezent a crescut rolul statului ca autoritate publică care

stabileşte coordonatele de dezvoltare economică şi socială. În cadrul

strategiilor de dezvoltare, în ţările Uniunii Europene se alege un orizont de

timp de 7 ani, iar autoritatea publică stabileşte o serie de programe de

creştere economică, de politică monetară şi programe sociale care să

răspundă cerinţelor din Uniunea Europeană.

Această intervenţie a statului, pe lângă coordonatele de dezvoltare

se mai justifică datorită următoarelor elemente:

penurie de resurse energetice şi de materii prime;

ofertă deficitară la unele produse prelucrate;



creşterea excesivă a preţurilor la unele bunuri de consum şi

influenţa negativă a acestora asupra satisfacerii cererii şi

asupra nivelului de viaţă al consumatorilor;

necesitatea acordării protecţiei financiare anumitor produse

pe care statul le acordă, fără a încălca prevederile ajutorului

de stat;

ruinarea unor producători indigeni de concurenţa străină şi

necesitatea protecţiei acestora;

apariţia unor situaţii de monopol şi utilizarea practicilor

anticoncurenţiale.

În situaţia în care statul intervine în economie, această intervenţie

se va face de regulă prin stabilirea unor reguli sau limite de preţ pentru

unele grupe de produse (de obicei produsele alimentare sau produsele de

larg consum) sau prin îngheţarea sau blocarea preţurilor pentru o

perioadă limitată de timp. Prin nivelurile de preţ statul intervine direct.

Dar există şi metode indirecte asupra determinării preţurilor, a cererii şi a

ofertei.

Dintre modalităţile indirecte, statul poate promova fie stocarea

surplusului de produse direct la producător atunci când în piaţă există o

ofertă excedentară, fie prin blocarea unor importuri sau prin distribuirea la

preţuri minimale a cantităţii excedentare.

Când există o penurie de produse, intervenţia statului se face prin

mărirea importurilor, reducerea tarifelor vamale sau reducerea la 0 la

anumite produse, încurajarea producţiei prin acordarea de facilităţi fiscale.

Un capitol aparte în strategia de intervenţie a statului în stabilirea

preţurilor este susţinerea produselor agricole. Există 2 practici:

– stabilirea unui preţ minimal;

– stabilirea unui preţ maximal.



În cazul stabilirii unui preţ maximal restabilirea echilibrului se va

face prin susţinerea unor pârghii financiare care îl vor determina pe

producător să crească producţia sau acesta să obţină unele subvenţii.

Când se practică preţul maximal, acesta nu poate depăşi nivelul mondial.

2.3. FORMAREA PREŢURILOR ÎN CADRUL CICLULUI

DE VIAŢĂ AL PRODUSELOR

Ciclul de viaţă al unui produs este egal cu durata de viaţă a

acestuia, de când apare ca noutate şi până este schimbat de alt produs.

Se manifestă prin tendinţa de îmbătrânire, de uzură morală a produselor

existente pe piaţă, exprimată prin parametri tehnici, devansaţi de cei ai

produselor nou lansate pe piaţă.

În timpul ciclului de viaţă al unui produs, au loc mai multe etape –

apariţia lui ca produs şi lansarea în fabricaţie, maximizarea producţiei,

creşterea cererii şi a consumului, declinul produsului şi dispariţia lui fiind

înlocuit cu produse noi.

Când se lansează pe piaţă un produs nou există o tendinţă de

maximizare a producţiei prin maximizarea consumului, ceea ce duce la

obţinerea unor profituri mari încă de la începutul desfacerii produsului

respectiv.

Paralel cu tendinţa maximizării consumului apare şi necesitatea

minimizării cheltuielilor de producţie.

La nivelul consumului, prin confruntarea permanentă a cererii şi a

ofertei acesta va fi influenţat de puterea de cumpărare şi de necesităţile

cumpărătorilor. Această putere de cumpărare a cumpărătorilor este dată

de veniturile celor care interacţionează în procesul de schimb: populaţie,

întreprinderi, stat.



În toate fazele ciclului de viaţă al produselor, va trebui să existe un

echilibru stabil, între maximizarea consumului (maximizarea producţiei) şi

minimizarea cheltuielilor, preţul devenind un element important al acestei

înfruntări.

Apariţia unui dezechilibru poate genera o serie de situaţii:

abundenţa de produse devine singurul scop al activităţii

economice, ceea ce duce la crearea de stocuri, deci preţul va

scădea;

nivelul redus al preţurilor conduce la cumpărări masive şi la

imobilizări de fonduri;

prin minimizarea cheltuielilor producătorilor, se încetineşte

dezvoltarea şi modernizarea producţiei, stoparea progresului

tehnic, folosirea de utilaje vechi, amortizate deja.

EXEMPLU

Un monopol are curba costurilor totale de forma:

2q0,4q0,1qCT 23

unde: q = cantitatea de produse fabricată (mii buc.)

Curba cererii este: q2

18p .

Se cere:

a) Construiţi curba costului mediu, a costului marginal, a

încasărilor totale, medii şi marginale;

b) Monopolul doreşte să-ţi maximizeze profitul. Care este

cantitatea vândută, preţul cerut şi profitul obţinut?

c) Statul impune întreprinderii stabilirea preţului la nivelul

marginal. Determinaţi cantitatea vândută şi preţul cerut în

această situaţie. Care este profitul realizat?



Rezolvare

a) 2q0,4q0,1qCT 23

20,4q0,1qQ

CTCM 2

20,8q0,3q(CT)C 2'

m

unde: CM = costul mediu;

Cm = costul marginal;

(CT)’ = derivata de ordinul I a costului total.

2q2

18qq)q

2

1(8qpRT RT = încasarea totală;

q2

18p

q

qp

q

RTRM

RM = încasarea medie;

q8(RT)'Rm Rm = încasarea marginală;

(RT)’ = derivata de ordinul I a încasării totale.

b) În situaţia în care monopolul doreşte să-şi maximizeze profitul,

condiţia va fi ca încasarea marginală să fie egală cu costul marginal.

mm CR

q820,8q0,3q2

060,2q0,3q2

q1 ≈ 4



q1,2

q2 = nu convine economic (valoare negativă).

4q

6pq2

18p

162q)0,4q(0,1qqpCTRTπ 23

c) Stabilirea preţului la nivelul costului marginal mCp

q2

1820,8q0,3q 2

060,3q0,3q2

q1 ≈ 5

q1,2

q2 = nu convine economic (valoare negativă).

5q

5,5pq2

18p

152q)0,4q(0,1qqpCTRTπ 23


1.Care sunt strategiile de stabilire a preţurilor în condiţiile monopolul?

2.Prin ce se manifestă intervenţia statului în fixarea preţurilor?

3.Unde apare concurenţa prin produse comparativ cu concurenţa prin

preţuri?

4. Ce este discriminarea prin preţ?




1. Puterea de monopol a unei întreprinderi se măsoară prin:

a) indicele Lerner;

b) elasticitatea cererii în funcţie de preţ;

c) elasticitatea ofertei în funcţie de preţ.

2. Ca pârghie economico-financiară, preţurile servesc la:

a) reglarea şi restabilirea echilibrului economic al întreprinderii, al

economiei naţionale în ansamblul ei;

b) asigurarea de profit pentru întreprindere;

c) la stimularea tehnicii noi;

d) la susţinerea exportului.

Indicaţi varianta incorectă.

3. Stabiliţi ordinea următoarelor etape ale procesului negocierii preţului:

a) negocierea sau renegocierea între părţi şi fixarea preţului;

b) antecalcularea preţului de ofertă;

c) informaţii privind factorii care influenţează asupra costului.

Răspuns: A(a,b,c) B(c,b,a) C(c,a,b).


ÎNVĂȚARE

1. Alexandru, F. – Fiscalitate şi preţuri în economia de piaţă, Editura

Economică, Bucureşti, 2002;

2. Căpăţână, O. – Dreptul concurenţei comerciale, Vol. III, Editura Lumina

Lex, Bucureşti, 1994;



3. Consiliul Concurenţei, România – Protecţia Concurenţei în România.

Principii şi reglementări, Bucureşti, 1997;

4. Frois, G.A. – Economie Politique, 40 Editure Economics, Paris, 1998;

5. Friedman, M. – Prix et Théorie Economique, Tendances Actualles,

traduit de l’american par Henri P. Bernard, Ed. Economics, Paris, 1983;




ACTIVITATEA DECIZIONALĂ PRIVIND PREŢURILE





preţul

cererea şi oferta

decizia de fundamentare a preţurilor

obiectivele politicii de preţuri

liberalizarea preţurilor

reglementarea preţurilor

protecţia socială a consumatorilor

compensaţia


3.1. Decizia de fundamentare a preţurilor la nivel micro şi macroeconomic

3.2. Organizarea activităţii de formare a preţurilor în economia de piaţă

3.3. Obiective principale de reglementare legală a preţurilor

3.4. Protecţia socială a populaţiei în perioada de liberalizare a preţurilor






3.1. DECIZIA DE FUNDAMENTARE A PREŢURILOR LA

NIVEL MICRO ŞI MACROECONOMIC

Preţul este el însuşi obiect al deciziei. Pe producătorii şi beneficiarii

bunurilor îi preocupă mărimea preţurilor cu care vor vinde şi respectiv, cu

care vor cumpăra mărfurile necesare.

Preţul trebuie stabilit ferm, prin decizia proprie a agentului

economic, printr-o serie de antecalcule, pentru a putea fi folosit ca

mărime orientativă la deciziile economice privind producţia.

Preţurile fac totodată obiect al politicii statului, în interacţiune cu

problemele generale ale echilibrului economic şi financiar, cu orientarea

economiei spre dezvoltare, progres şi bunăstare, în funcţie de cerinţele

pieţei, în condiţii de concurenţă.

Preţurile au şi calitatea de a fi folosite ca pârghii de orientare în

anumite direcţii de dezvoltare economico-socială, astfel:

Preţurile servesc la reglarea şi restabilirea echilibrului economic al

întreprinderii, al economiei în ansamblul ei;

Preţurile servesc ca pârghii economice la stimularea tehnicii noi,

însuşirea structurii producţiei, dezvoltarea unor ramuri ale

economiei naţionale, susţinerea exportului, orientarea importurilor

etc;

Preţurile sunt pârghii economice şi financiare, atât pentru

întreprinderi cât şi pentru stat.

Cea mai simplă formă a politicii de preţuri se manifestă în

microeconomie, prin opţiunea producătorului (furnizorului) în scopul

maximizării profitului, pentru alegerea uneia din variante: ofertă mare cu

preţuri mici sau ofertă deficitară cu preţuri mari.

Pe măsura diversificării structurilor de producţie şi desfacere, în

stabilirea preţurilor pot să apară şi influenţele altor factori în afară de

costuri precum marca firmei producătoare, caracteristicile tehnico-

economice ale producţiei, elasticitatea cererii din piaţă.



Trecerea de la nivel microeconomic, când agentul economic îşi

fundamentează preţul de ofertă, la nivelul macroeconomic, permite

guvernului să aplice o serie de măsuri şi mecanisme economice prin care

poate să orienteze producţia sau consumul pentru realizarea unui obiectiv.

Prin politica de preţuri se urmăreşte o serie de obiective:

asigurarea exprimării nivelului real al preţului pentru fiecare produs

sau serviciu, sub influenţa raportului dintre cerere şi ofertă, în cadrul

procesului de negociere;

asigurarea, prin dirijarea preţurilor, a rentabilităţii produselor şi

serviciilor;

diferenţierea preţurilor în funcţie de valoarea de întrebuinţare

diferită a produselor noi faţă de cele existente şi de nivelul calităţii

lor;

introducerea, în situaţii strict necesare, a unor limite maxime sau

minime de preţ, în funcţie de obiectivele economice, financiare şi

sociale urmărite prin politica statului.

În cadrul unei politici de preţuri ce este definită în cadrul strategiei

de guvernare, decizia de fundamentare a preţurilor devine principalul

instrument prin care producătorul îşi realizează veniturile, iar

consumatorul îşi satisface cerinţa de utilitate.

3.2. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII DE FORMARE A

PREŢURILOR ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

În urma negocierii directe dintre producători şi consumatori, într-o

concurenţă liberă şi reală se formează preţurile. Agenţii economici sunt

principalii decidenţi ai preţurilor libere.



Sunt situaţii în care formarea liberă a preţurilor nu este posibilă,

când nu sunt îndeplinite condiţiile de concurenţă sau când unele produse

şi servicii trebuie protejate de stat printr-un preţ fix sau limitat (resurse

de bază ale economiei cu disponibil limitat; produse de importanţă

strategică; recuperarea deşeurilor refolosibile etc.).

Când se constată dezechilibre accentuate între cerere şi ofertă,

care limitează sau fac inexistentă libera concuenţă, guvernul intervine prin

următoarele măsuri:

a) stabilirea directă de preţuri şi tarife fixe prin negociere cu agenţii

economici la produsele şi serviciile deficitare, până la asigurarea

echilibrului necesar dintre cerere şi ofertă;

b) stabilirea de preţuri sau tarife cu limită maximă, care să prevină

practicarea preţurilor de speculă sau de monopol;

c) stabilirea unor metodologii obligatorii de formare a preţurilor şi

tarifelor;

d) interzicerea majorării preţurilor şi tarifelor peste nivelul în vigoare

la o anumită dată.

Competenţele în materie de preţuri se pot delimita la nivelul

următoarelor verigi:

întreprinderi (regii autonome, societăţi comerciale etc);

burse de mărfuri, burse de valori;

organisme cu atribuţii în domeniul preţurilor şi concurenţei

subordonate guvernului, din Ministerul Finanţelor, Ministerul

Muncii şi Protecţiei Scociale, Guvernul, Consiliul Concurenţei,

Parlamentul etc.

O exemplificare a modului în care este organizat sistemul de

urmărire a preţurilor în cadrul Uniunii Europene îl reprezintă modelul

francez.



Până în 1986 în Franţa funcţiona un sistem de preţuri administrate

de stat, prin care statul putea realiza, ori de câte ori erau necesare,

modificări ale preţurilor sau blocarea acestora. Această liberalizare s-a

produs controlat de Guvern prin „planul Delors” care prevedea:

scăderea veniturilor populaţiei, pentru a micşora cererea de

mărfuri şi servicii;

uşurarea sarcinilor fiscale ale întreprinderilor care a însemnat

o diminuare a presiunii fiscale asupra nivelului preţurilor;

introducerea unui sistem de negociere a salariilor bazat pe

indexarea lor cu indicele de inflaţie prognozat;

promovarea unei concurenţei loiale între agenţii economici.

La închiderea procesului de liberalizare, 85% din preţuri au devenit

libere.

3.3. OBIECTIVE PRINCIPALE DE REGLEMENTARE

LEGALĂ A PREŢURILOR

În România, procesul de liberalizare a preţurilor a început în anul

1990 prin H.G. 1109, prin care s-au definit şi categoriile de preţuri, iar în

perioada 1990-1996 s-a desfăşurat o largă activitate legislativă,

reglementând următoarele aspecte:

formarea preţurilor şi regimul acestora în economie;

regimul fiscalităţii indirecte;

regimul subvenţiilor acordate prin preţ;

liberalizarea cursului oficial de schimb al leului în raport cu

valutele liber convertibile;

negocierea salariilor, stabilirea unui salariu minim pe

economie;

tariful vamal şi formarea preţurilor la frontieră;



protecţia concurenţei economice;

protecţia consumatorului;

indexarea salariilor şi a celorlalte venituri ale populaţiei în

cadrul sistemului de protecţie socială.

Procesul negocierii preţurilor şi tarifelor prezintă următoarele

aspecte:

pentru materiile prime de bază, energie electrică, energie

termică şi unii combustibili lichizi produse în ţară, se au în

vedere influenţele care decurg din liberalizarea cursului de

schimb al leului, alinierea preţurilor la nivelul celor existente

pe piaţa externă;

pentru produsele şi serviciile din ramurile intermediare şi

finale, preţurile se stabilesc în funcţie de nişte preţuri şi

tarife la materiile prime şi energie;

pentru produsele subvenţionate, preţurile se stabilesc prin

Hotărâri ale Guvernului;

preţurile cu amănuntul pentru bunurile destinate populaţiei

se formează pe baza preţurilor negociate plus adaosul

comercial.

În prima perioadă a anilor ’90 s-a acceptat indexarea preţurilor şi

datorită ratei ridicate a inflaţiei din economie.

În ţările cu economie de piaţă problema protecţiei consumatorilor

concentrează tot mai mult atenţia autorităţilor publice.

Principalele măsuri de protecţie a consumatorilor sunt: cele

referitoare la preţuri şi cele referitoare la formele de vânzare.

Analiza practicilor privitoare la preţuri, susceptibile de a influenţa

raporturile de concurenţă se referă la: preţuri impuse, preţuri

recomandate, preţuri discriminatorii, preţuri diferenţiate.



În ceea ce priveşte formele de vânzare este vorba de vânzări în

pierdere şi vânzări cu preţ redus.

Asigurarea protecţiei consumatorilor nu se poate rezuma numai la

crearea cadrului legislativ privind concurenţa loială, dar şi la organizarea

unui control administrativ din partea statului prin organisme specializate.

3.4. PROTECŢIA SOCIALĂ A POPULAŢIEI ÎN PERIOADA

DE LIBERALIZARE A PREŢURILOR

Într-o economie de piaţă, posibilitatea de absorbţie a ofertei făcute

de producător depinde în mod direct de nivelul de preţ, de veniturile

consumatorilor şi de cheltuielile totale ale acestora.

Această posibilitate defineşte în esenţă solvabilitatea cererii,

solvabilitate dependentă de:

Venituri totale realizate (salarii, sporuri, venituri

suplimentare etc);

Cheltuieli totale efectuate de consumator pentru satisfacerea

unor obligaţii cotidiene: hrană, taxe, întreţinere locuinţe,

impozite sau pentru a satisface dorinţa consumatorului de

economisire.

O cerere este solvabilă atunci când veniturile totale ale

consumatorului acoperă un consum normal de bunuri şi servicii precum şi

procurarea unor bunuri de folosinţă îndelungată sau a unor bunuri cu

frecvenţă mică de utilizare.

tt CV

papqCn

ni

iit



unde: Vt = venituri totale ale populaţiei;

Ct = cheltuieli totale ale populaţiei;

qi = produsele şi serviciile necesare consumatorilor;

pi = preţurile şi tarifele curente ale acestora;

ap = alte plăţi (impozite, asigurări, dobânzi etc).

În fapt, solvabilitatea cererii permite reglarea echilibrului dintre

cerere şi ofertă. Astfel, când avem o solvabilitate mare în raport cu nivelul

de preţ atunci va creşte şi cantitatea de bunuri ce poate fi procurată şi

invers: când solvabilitatea este mică, volumul bunurilor cumpărate este

scăzut, iar Guvernul va trebui să intervină elaborând un program de

protejare a consumatorilor prin indexarea salariilor, menţinerea sub

control a preţurilor, acordarea de compensaţii pentru produsele de strictă

necesitate.

DE REȚINUT !

Programul de protecţie a consumatorilor cuprinde

următoarele măsuri:

Menţinerea sub control a preţurilor anumitor bunuri şi

servicii: energie termică şi electrică, transport urban

de călători, servicii poştale etc;

Acordarea de compensaţii – compensaţia este sumă

fixă sub formă de indexare acordată pentru fiecare

persoană (salariat, şomer, pensionari de asigurări

sociale, soţii militari în termen, persoane cu ajutor

social şi alte categorii sociale).



Compensaţia la salariu

Compensaţia se calculează prin indexarea acelei părţi din venitul

lunar al salariaţilor astfel:

100

100)(ICC

pi1/0L0

S

unde: Cs = compensaţia la salariu;

CL0 = consumul mediu lunar în perioada precedentă

Ipi1/0 = indicele lui Laspéyres = indicele preţurilor în

perioada curentă (1) faţă de perioada de bază (0).

i0i0

i1i

pi1/0pq

pqI

0

unde: qi0 = cantitatea de produse consumate în medie pe o

lună înainte de majorare;

pi0, pi1 = preţurile corespunzătoare practicate înainte

şi respectiv după majorare.

Pe lângă aceste compensaţii, programul de protecţie socială

prevede şi majorări de burse pentru studenţi şi alocaţii de hrană pentru

elevi.


1. Care sunt obiectivele urmărite de politica preţurilor?

2. Care sunt măsurile guvernamentale pentru existenţa unei libere

concurenţe pe piaţă?



3. Enumeraţi obiectivele principale de reglementare legală a preţurilor.


1. Dintre elementele ce determică necesitatea trecerii la liberalizarea

preţurilor unul este fals. Încercuiţi-l.

a) eliminarea disfuncţionalităţilor din domeniul preţurilor;

b) racordarea nivelului şi evoluţiei preţurilor interne la

preţurile mondiale;

c) eliminarea totală a intervenţiei statului în economie.

2. Care din următoarele ecuaţii descrie gestiunea la echilibru:

a) QCTQRT ;

b) PCR mm ;

c) PCR mm ;

d) QCTQRT .

3. Ciclul de viaţă al unui produs cuprinde următoarele etape:

a) declinul produsului: cresc costurile de producţie, creşte

preţul;

b) cercetarea, proiectarea şi asimilarea în producţie;

c) maturizarea produsului: producţie constantă, cerere în

creştere;

d) declinul produsului: cresc costurile de producţie, preţul se

reduce considerabil;



e) maturizarea produsului: creşte cererea, se normalizează şi

se maximizează producţia.

Răspuns: A(a,b,e) B(b,d,e) C(a,b,c).


ÎNVĂȚARE

1. Moşteanu, T. – Preţuri, echilibru concurenţial şi bunăstare socială,


2. Moşteanu, T. (coordonator) – Preţuri şi concurenţă, Editura

Universitară, Bucureşti, 2005;

3. Percheron, S. – Exercices de microeconomie, Ed. Armand Collis, Paris,

1996;

4. Legea concurenţei nr.21/1996, publicată în M.O., nr. 88/30 aprilie

1996;

5. Legea nr. 650/2002 pentru aprobarea O.G. nr. 99/2000 privind

comercializarea produselor şi serviciilor pe piaţă, publicată în M.O, P.Î, nr.

914/16 decembrie 2002;




SISTEMUL PREŢURILOR ÎN ROMÂNIA





sistem de preţuri

preţurile de ofertă

preţuri efective

preţuri cu ridicata

preţuri de contractare

preţuri de import

preţuri de export

preţuri de comercializare

preţuri de gros

preţuri cu amănuntul


4.1. Necesitatea liberalizării preţurilor

4.2. Sistemul de preţuri în românia

4.2.1. Categorii de preţuri în funcţie de sfera de aplicare

4.2.2. Categorii de preţuri în funcţie de mecanismul pieţei

4.3. Mecanismul formării preţurilor sub incidenţa TVA-ului



4.3.1. Formarea preţurilor cu ridicata ale producătorilor sau

importatorilor

4.3.2. Formarea preţurilor de comercializare




4.1. NECESITATEA LIBERALIZĂRII PREŢURILOR

Una din trăsăturile fundamentale ale economiei de piaţă este

formarea liberă a preţurilor.

Liberalizarea preţurilor duce la eliminarea aspectelor negative din

viaţa economică şi socială a ţării şi anume:

eliminarea disfuncţionalităţii din domeniul preţurilor;

înlăturarea anacronismului creat în funcţionarea

mecanismului preţurilor (preţurile moştenite reflectau costuri

mari la anumite consumuri de materii prime, materiale,

combustibili etc datorită necompetitivităţii tehnologiilor);

exprimarea prin preţuri a procesului valoric al formării şi

repartizării veniturilor în economie, a conexiunii dintre

preţuri şi sistemul financiar;

racordarea nivelului şi evoluţiei preţurilor interne la preţurile

mondiale.

4.2. SISTEMUL DE PREŢURI ÎN ROMÂNIA

Sistemul de preţuri creat în România are trăsăturile specifice

economiei de piaţă, distingându-se 2 mari structuri:



Preţurile mărfurilor şi serviciilor, care cuprind preţurile

factorilor de producţie şi preţurile bunurilor şi serviciilor

obţinute pe seama factorilor de producţie;

Preţurile speciale (dobânda, salariul, preţul pământului),

care implică sectoare specifice de activitate, iar evoluţia lor

distinctă este determinată de piaţă sau reglementări juridice.

Preţurile mărfurilor şi serviciilor, predominante în cadrul sistemului

de preţuri, se pot grupa în următoarele categorii:

1) În funcţie de sfera de aplicare, categoriile fundamentale pentru

preţuri ale producătorilor, comercianţilor şi pentru circulaţia

produselor sunt: preţurile cu ridicata ale producătorilor; preţurile

de comercializare (en gros şi en detail); preţurile de transfer.

2) În funcţie de formarea în mecanismul pieţei pot fi:

Preţuri de ofertă:

preţuri de catalog;

preţuri de cotaţii la bursă;

preţuri de deviz;

Preţuri efective:

preţuri de contract;

preţuri de licitaţie;

preţuri de bursă;

preţuri de consum.

4.2.1. Categorii de preţuri în funcţie de sfera de

aplicare

1) Preţurile cu ridicata ale produselor industriale – la care acestea

circulă între agenţii economici indiferent de forma de proprietate a



acestora, nivelul se stabileşte prin negociere şi conţine, pe lângă

cheltuielile de producţie, si un profit;

2) Preţurile de contractare şi preţurile de achiziţie – la care se

cumpără produsele agricole de la producătorii agricoli (cheltuieli de

producţie plus profit);

3) Preţurile de vânzare ale produselor agricole – care sunt egale cu

preţurile de cumpărare plus comisionul;

4) Preţurile mărfurilor din import – stabilite ca atare sau formate pe

baza preţurilor externe în valută, exprimate la cursul de schimb

valutar în vigoare plus taxe vamale, accize, TVA, comision vamal,

marja importatorului dacă este cazul;

5) Preţurile produselor destinate exportului – care includ toate

cheltuielile efectuate pentru producerea, pregătirea, transportul până

la graniţă, comisionul societăţii de import-export;

6) Preţurile de deviz – folosite pentru determinarea preţurilor lucrărilor

de construcţii-montaj şi reparaţii;

7) Preţurile cu amănuntul – pentru desfacerea produselor care

cuprind: preţul cu ridicata negociat, adaosul comercial şi TVA;

8) Tarifele – pentru servicii prestate agenţilor economici şi populaţiei,

stabilite după regulile generale ale formării preţurilor.

4.2.2. Categorii de preţuri în funcţie de mecanismul pieţei

Cotaţiile de bursă se stabilesc şi se utilizează la anumite mărfuri:

petrol, cereale, zahăr, bumbac, cafea, cacao, metale neferoase, cauciuc

natural etc.



DE REȚINUT !

Mecanismul de formare a acestor preţuri prin bursă, constă

în stabilirea punctului de echilibru valoric, dintre totalitatea

ofertelor şi totalitatea cererilor prezentate de către vânzători şi

cumpărători, direct sau prin reprezentanţi, în orele de funcţionare

a bursei.

Preţurile se afişează de către agenţii de bursă.

Preţurile de licitaţie:

Se stabilesc prin licitaţii organizate în cadrul unor organizaţii

comerciale sau în centre comerciale tradiţionale;

Se formează prin:

– metoda preţului minim de strigare;

– metoda de scădere a preţului când acesta este maxim.

Preţul de listă sau de catalog:

se stabileşte de către producători pe baza analizei cheltuielilor

de producţie şi în comparaţie cu preţurile firmelor concurente;

se scriu în cataloage;

se comunică cumpărătorilor potenţiali.

Preţul de acord:

are la bază acorduri internaţionale încheiate pe produse, între

ţările exportatoare şi ţările importatoare;

se aplică la mărfurile cu pondere mare în tranzacţiile

internaţionale.



În ansamblul lor, preţurile şi tarifele care funcţionează în cadrul

acestor categorii pot fi:

Preţuri libere – formate prin negociere şi stabilite prin contractele

încheiate între agenţii economici sau afişate. Acestea reprezintă

majoritatea preţurilor.

Preţuri fixe – se stabilesc de către guvern sau organe

împuternicite de acesta (regii autonome şi societăţi comerciale cu

capital de stat).

Preţuri limită – limitele se stabilesc sub formă de plafoane ca:

limite maxime:

– nu pot fi depăşite de nivelul preţurilor libere;

– se aplică la produsele de foarte mare importanţă pentru

consumul populaţiei;

limite minime:

– sub care nu se permite stabilirea şi aplicarea preţurilor

la tranzacţiile comerciale.

În sistemul preţurilor se stabilesc şi funcţionează:

preţuri fără TVA, care echivalează cu cifra de afaceri pe produs;

ele nu cuprind TVA, fiind însă baza de calcul a TVA-ului care se

formează în stadiul respectiv; sunt preţuri ale factorilor de

producţie sau preţuri ale bunurilor aflate în stadii intermediare ale

circuitului economic al acestora;

preţuri cu TVA, ca preţuri de facturare şi deci, de cumpărare,

plătite de cumpărători.



Preţurile de detaliu includ TVA, iar consumatorul final (populaţia)

este suportatorul real al acestei taxe. Ele sunt denumite preţuri cu

amănuntul.

4.3. MECANISMUL FORMĂRII PREŢURILOR SUB INCIDENŢA TVA-ULUI

4.3.1. Formarea preţurilor cu ridicata ale producătorilor sau importatorilor a) La materiile prime de bază, combustibili, energie şi principalele resurse

naturale, preţurile se stabilesc la nivelul preţurilor mondiale;

b) Pentru celelalte materii prime, piese de schimb, ansamble,

subansamble, maşini, utilaje destinate producţiei şi investiţiilor provenite

din import, preţurile se formează prin transformarea în lei a preţului

extern franco – frontiera română pe baza cursului valutar în vigoare,

adăugându-se:

cheltuieli de transport şi asigurare;

cheltuieli de încărcare-descărcare;

taxe vamale;

comision vamal;

marja societăţii comerciale de import-export;

TVA.

Aceste preţuri se facturează cu TVA, cu excepţia celor prevăzute a fi

scutite.

c) Pentru toate categoriile de produse, lucrări si servicii pentru care

furnizorii datorează statului TVA, preţurile de facturare se formează prin

includerea, alături de preţul care revine producătorilor, a impozitului

respectiv, adică:



TVAPPPR facturat

La produsele nominalizate în lista anexă a legii privind accizele, în

formarea preţurilor şi în baza de determinare a TVA-ului sunt

cuprinse şi accizele:

TVAAccPPPR facturat

4.3.2. Formarea preţurilor de comercializare

Preţurile de comercializare sunt formate din:

a) Preţuri de gros;

b) Preţuri de detaliu sau cu amănuntul.

a) Aceste preţuri de gros se aplică la desfacerea produselor în

cantităţi mari, de către societăţile comerciale specializate pentru

desfacerea mărfurilor en gros. Unităţile cu ridicata cumpără de la

producătorul intern sau din import bunurile la preţul cu ridicata

inclusiv TVA, vânzând la un alt preţ adăugându-şi un adaos comercial.

TVAACGPRPG TVAfarafacturat

unde: PG = preţul de comercializare de gros;

PR = preţul cu ridicata, fără TVA;

ACG = adaosul comercial al angrosistului;

TVA = TVA colectat.



b) Preţurile cu amănuntul se formează în funcţie de cum unităţile

comerciale se aprovizionează cu mărfuri, direct de la producători sau

de la comercianţi en-gros:

colectatTVAfara TVAACAPRPA

sau

colectatTVAfara TVAACAPGPA

unde: PA = preţul cu amănuntul;

ACA = adaosul comercial al detailistului.



Schema 6.1.

Structura preţului unui bun de consum din producţia internă, în drumul

parcurs de la producător la populaţie

Sursa: T. Moşteanu (coordonator) – „Preţuri şi concurenţă”, EDP,

Bucureşti, 2000, pag.171.

TVA

colectat Adaos

comercial

Preţ de

cumpărare

TVA

colectat Adaos

comercial

Preţ de

cumpărare

Cost

Profit

Acciza

TVA

colectat

Preţ

factura

t

Preţ

de

gros

Preţ

de

factură

Preţ

cu

amănuntu

l

PRODUCĂTOR ANGROSIST DETAILIST

Preţ cu

ridicata



Schema 6.2.

Structura preţului unui bun de consum din import, în drumul parcurs de la importator la populaţie

Sursa: T. Moşteanu (coordonator) – „Preţuri şi concurenţă”, EDP, Bucureşti, 2000, pag. 171.

TVA

colectat Adaos

comercial

Preţ

de

cumpărare

TVA

colectat Adaos

comercial

Preţ

de

cumpărare

TVA

colectat

Marja

importatorului Preţ

de

import

Valoarea în

vamă

Taxa

vamală

Comision

Acciza

TVA

în vamă

Preţ cu

amănuntul Preţ de

facturar

e

LA FRONTIERĂ IMPORTATOR ANGROSIST DETAILIST

Preţul

de gros

Preţul

importa-

torului



EXEMPLU

Pentru un bun produs în ţară şi destinat consumului populaţiei se

cunosc următoarele elemente:

– preţ cu ridicata negociat = 300.000 lei;

– cota adaosului comercial practicată de angrosist este de 10% la

preţul de cumpărare negociat;

– cota adaosului comercial practicată de detailist este de 20% la

preţul de cumpărare negociat cu angrosistul;

– cota de TVA = 19%.

Cunoscând aceste elemente să se stabilească:

preţurile negociate între agenţii economici;

preţurile înscrise în factură;

preţul cu amănuntul;

TVA încasat la bugetul de stat de la fiecare plătitor.

Rezolvare

Preţul cu ridicata al producătorului:

300.000PR TVAfara lei

000.357000.57000.300%19000.300000.300 TVAcuPR lei

Preţul en-gros:

000.330%10000.300000.300 TVAfaraPG lei

700.392700.62000.330%10000.330000.330 TVAcuPG lei

Preţul cu amănuntul:

TVAPA %)20000.330(000.330

240.471%19)000.66000.330(000.66000.330 PA lei



sau

240.47119,12,1000.330 PA lei

Total TVA încasat la buget = 75.240 lei, cel cuprins în preţul cu

amănuntul.

Plătitori TVA I: 000.57

pe stadii ale II: 700.5000.57700.62

mărfii III: 540.12700.62240.75

Total: 240.75


1. Prin ce se caracterizează liberalizarea preţurilor?

2. Definiţi preţurile libere, preţurile fixe şi preţurile limită.

3. Enumeraţi principalele categorii de preţuri în funcţie de sfera lor de

aplicare.

4. Definiţi cotaţiile de bursă, preţurile de licitaţie şi preţul de listă sau

de catalog.

5. Din ce elemente este format preţul produselor din import?

6. Incidenţa TVA-ului asupra preţurilor.




1. Asupra cărei baze se aplică TVA în vamă?

a) val. în vamă x(1+cota taxe vamale)(1+cota accize);

b) val. în vamă x(1+cota taxe vamale+cota accize);

c) val. în vamă x(1+cota taxe vamale).

2. Marja de securitate a unei întreprinderi este dată de următoarea

formulă:

a) (excedentul volumului vânzărilor previzionate în funcţie de

punctul mort)/(volumul produs la punctul mort);

b) (contribuţia netă la profit)/(costuri fixe specifice);

c) (marja brută unitară)/(preţul de vânzare).

3. Indicele preţurilor, calculat după formula Laspéyres, este următorul:

a) Σqi0pi1/Σqi0pi0;

b) Σqi0pi1/Σqi1pi1;

c) Σqi1pi0/Σqi0pi0;

4. Printre principalele obiective ale analizei costurilor nu se numără:

a) folosirea normelor de consum pentru materii prime, materiale,

combustibil şi energie;

b) respectarea indicilor de utilizare a materiilor prime şi materialelor;

c) determinarea manoperei, în funcţie de profitul dorit de

producător;



d) calculul scăzămintelor de materii prime şi materiale, în limitele

cotelor normate de pierderi tehnologice, de depozitare, de transport etc.

4.6. BIBLIOGRAFIA SPECIFICĂ UNITĂȚII DE ÎNVĂȚARE

1. Handerson, J.M., Quant, R.E. – Micro-économie, Dunod, 1999;

2. Moşteanu, T., Purcărea, Th. – Concurenţa, ghidul afacerilor

performante, Editura Economică, Bucureşti, 1998;

3. Moşteanu, T. (coordonator) – Culegere de aplicaţii şi studii de caz la

disciplina „Preţuri şi Concurenţă”, Editura a II-a, EDP, Bucureşti, 1999;

4. Moşteanu, T., Dumitrescu, D, Floricel, C., Alexandru, F. – Preţuri şi

concurenţă, Ediţia a III-a, EDP, Bucureşti, 2000;

5. Moşteanu, T. – Concurenţa. Abordări teoretice şi practice, Editura


6. Moşteanu, T. (coordonator) – Preţuri şi concurenţă, sinteze şi aplicaţii,

Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2003;






PROTECŢIA CONCURENŢEI ECONOMICE





concurenţa economică

abuz de poziţie dominantă

Consiliul Concurenţei

mediul concurenţial

practici anticoncurenţiale

acorduri orizontale

acorduri verticale

piaţă relevantă

piaţa produsului

piaţa geografică


5.1. Aspecte generale privind protecţia concurenţei economice

5.2. Protecţia concurenţei economice în România

5.3. Piaţa relevantă






5.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND PROTECŢIA

CONCURENŢEI ECONOMICE

Într-o economie de piaţă statul se poate implica pentru eliminarea

imperfecţiunii din piaţă, numai prin intermediul politicii sale de concurenţă

economică.

Politica statului în domeniul protejării concurenţei economice, ca

modalitate de a corecta deficienţele pieţei, poartă amprenta nivelului de

dezvoltare al economiei şi se află în strânsă corelare cu politica industrială.

Transpusă în acte normative, politica de protejare a concurenţei

economice se materializează în reglementări care:

reprimă politicile monopoliste;

sancţionează concurenţa neloială;

asigură protecţia consumatorilor.

Reglementările juridice privind protecţia concurenţei economice din

Uniunea Europeană abordează concurenţa economică nu ca pe un scop în

sine, ci în mod realist, pragmatic.

Concurenţa reprezintă, de fapt, un mijloc pentru atingerea

anumitor obiective fie de ordin economic, fie de ordin social.

Reglementările comunitare în materie se referă la concurenţa

eficientă sau practicabilă ale cărei principale componente sunt:

Piaţa să fie deschisă: accesul agenţilor economici să fie liber,

ceea ce înseamnă că sunt interzise structurile de tip monopol

şi monopson;

Agenţii economici să dispună de libertate de acţiune pe piaţă,

privind modul de stabilire a preţului, pe baza cererii şi

ofertei, fiind excluse măsurile administrative;

Utilizatorii şi consumatorii să beneficieze de un grad

satisfăcător de libertate în alegerea furnizorului şi a

mărfurilor dorite.



Priorităţile actuale ale aplicării politicii concurenţei pe piaţa

europeană sunt:

mediul concurenţial;

factorii care afectează concurenţa;

cooperarea internaţională;

rolul comisiei în aplicarea regulilor concurenţiale;

transparenţa pieţei;

respectarea principiilor democratice.

Concurenţa contribuie la buna funcţionare a pieţei unice. Cele trei

mari domenii de activitate sunt:

acordurile şi practicile anticoncurenţiale;

sectoarele reglementate sau aflate sub monopol;

ajutoarele de stat.

5.2. PROTECŢIA CONCURENŢEI ECONOMICE ÎN

ROMÂNIA

Reglementarea concurenţei în România printr-o lege organică –

Legea concurenţei 21/1996 – a devenit necesară în vederea creării pieţei

libere.

Legea concurenţei se adresează:

a) Agenţilor economici sau asociaţilor de agenţi economici, persoane

juridice şi persoane fizice, care prin actele şi faptele lor

comerciale provoacă efecte de îngrădire a concurenţei pe piaţa

liberă;

b) Organelor administraţiei publice centrale şi locale, pentru deciziile

prin care acestea intervin în operaţiunile pieţei.

Legea concurenţei din ţara noastră este compatibilă cu legislaţia

Uniunii Europene.



Prin conţinut, ea respectă prevederile comunitare şi asigură

armonizarea legislativă deplină în materie.

Pentru aplicarea legii s-a înfiinţat Consiliul Concurenţei.

Consiliul Concurenţei este autoritatea administrativă autonomă în

domeniul concurenţei, format din 7 membri1. Dispune de asemenea de un

aport de lucru la nivel judeţean. Din punct de vedere al conţinutului

activităţii, Consiliul Concurenţei are competenţă consultativă şi

competenţă contencioasă.

Competenţa consultativă este dată de faptul că această

autoritate trebuie să avizeze toate proiectele de legi şi hotărâri ale

guvernului care pot avea impact anticoncurenţial în domeniul preţurilor şi

al tarifelor.

Competenţa contencioasă – ia decizii în cazul încălcării

prevederilor legale privind:

practicile anticoncurenţiale;

concentrările economice şi ajutoarele de stat care au ca efect

restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei;

Legea concurenţei nu se aplică pe următoarele pieţe:

piaţa muncii şi a relaţiilor de muncă;

piaţa monetară şi piaţa titlurilor de valoare.

Legea concurenţei plasează România între statele în care

reglementarea concurenţei economice corespunde standardelor actuale în

materie.

Practicile anticoncurenţiale sunt constituite din:

a) Înţelegeri între agenţii economici sau asociaţii de agenţi

economici care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea,

împiedicarea sau denaturarea concurenţei;

b) Folosirea în mod abuziv a unei poziţii dominante.

1 7 membri: un preşedinte, 2 vicepreşedinţi, 4 consilieri de concurenţă.



a) Înţelegerile încheiate între agenţii economici având ca obiect sau ca

efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei, pot fi

clasificate din punct de vedere economic în acorduri orizontale şi

acorduri verticale.

acordurile orizontale privesc agenţii economici situaţi la

acelaşi nivel al proceselor economice (ex.: acorduri între

producători, acorduri între distribuitori etc);

acordurile verticale privesc agenţii economici situaţi la nivele

diferite ale aceluiaşi proces economic (ex.: acorduri între

producători şi distribuitorii aceluiaşi tip de produs).

În funcţie de procedeele folosite pentru realizare înţelegerile se

pot grupa în:

Înţelegeri care urmăresc reducerea numărului concurenţilor pe

piaţa respectivă şi avem următoarea clasificare:

restrângerea accesului la o anumită profesiune;

limitarea accesului pe o anumită piaţă a unor produse sau

servicii;

obstacole în calea introducerii progresului tehnic şi în

calea inovării;

înţelegeri privind împărţirea pieţei;

înţelegeri privind organizarea unui boicot faţă de anumiţi

concurenţi.

Înţelegeri care conduc la restrângerea libertăţii de acţiune a

concurenţilor de pe piaţă şi care pot fi grupate astfel:

obstacole în calea drepturilor fiecărui agent economic de

a-şi fixa în mod liber preţurile sau adaosurile comerciale

(marjele de profit);

obstacole în calea drepturilor fiecărui agent economic de a

acorda remize;



alinierea pentru fixarea (stabilirea) de condiţii comerciale

comune;

restrângerea libertăţii de acţiune pe linia conducerii

proprii întreprinderi.

b) Folosirea în mod abuziv a poziţiei dominante

Pentru definirea poziţiei dominante se iau în considerare 3

elemente:

un agent economic sau un grup de agenţi economici

capabili să ocupe poziţii dominante;

o piaţă susceptibilă de a fi dominată;

dominarea acestei pieţe.

Piaţa pe care se realizează dominaţia trebuie analizată din punct

de vedere tehnic, economic, comercial şi în funcţie de segmentele în

care această piaţă se poate împărţi:

utilizatori;

produse;

categorii de producători;

categorii de cumpărători;

forme de comercializare.

Pentru a defini piaţa se iau în considerare:

natura bunurilor sau a serviciilor;

dimensiunea zonei;

diversitatea clientelei.

Poziţia dominantă este condamnabilă doar atunci când aceasta

este folosită în mod abuziv „prin recurgerea la fapte anticoncurenţiale

care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea comerţului sau

prejudicierea consumatorilor”.2

2 Legea Concurenţei nr. 21/1996.



Capitolul 2 din Legea concurenţei, prin articolele 5(1) şi 6 se referă

la o serie de practici anticoncurenţiale care pot fi exercitate de agenţii

economici şi care cu titlu de exemplu sunt prezentate în anexa următoare:

PRACTICI ANTICONCURENŢIALE

(Legea concurenţei nr. 21/1996)

Înţelegeri, decizii ale asociaţilor sau

practici concertate

art.5(1)

Folosirea abuzivă a unei poziţii

dominante

art.6

a) fixarea concertată, în mod direct

sau indirect, a preţurilor de

vânzare sau de cumpărare, a

tarifelor, a rabaturilor, a

adaosurilor, precum şi a oricăror

altor condiţii comerciale

inechitabile;

a) impunerea, în mod direct sau

indirect, a preţurilor de vânzare

sau de cumpărare, a tarifelor

sau a altor clauze contractuale

inechitabile şi refuzul de a trata

cu anumiţi furnizori, beneficiari;

b) limitarea sau controlul producţiei,

distribuţiei, dezvoltării

tehnologice sau a investiţiilor;

b) limitarea producţiei, distribuţiei

sau dezvoltării tehnologice în

dezavantajul utilizatorilor sau

consumatorilor;

c) împărţirea pieţelor de desfacere

sau a surselor de aprovizionare,

pe criteriul teritorial, al volumului

de vânzări şi achiziţii sau pe alte

criterii;

c) aplicarea, în privinţa partenerilor

comerciali, a unor condiţii

inegale la prestaţii echivalente,

provocând în acest fel, unora

dintre ei, un dezavantaj în

poziţia concurenţială;

d) aplicarea, în privinţa partenerilor

comerciali, a unor condiţii inegale

la prestaţii echivalente,

d) condiţionarea încheierii unor

contracte de acceptare, de către

parteneri, a unor clauze



producând, în acest fel, unora

dintre ei, un dezavantaj în poziţia

concurenţială;

stipulând prestaţii suplimentare

care, nici prin natura lor şi nici

conform uzanţelor comerciale,

nu au legătură cu obiectul

acestor contracte;

e) condiţionarea încheierii unor

contracte de acceptare, de către

parteneri,a unor cauze stipulând

prestaţii suplimentare care, nici

prin natura lor şi nici conform

uzanţelor comerciale, nu au

legătură cu obiectul acestor

contracte;

e) realizarea de importuri fără

competiţie de oferte şi tratative

tehnico-comerciale uzuale, în

cazul produselor şi serviciilor

care determină nivelul general al

preţurilor şi tarifelor în

economie;

f) participarea, în mod concertat,

cu oferte trucate la licitaţii sau la

orice alte forme de concurs de

oferte;

f) practicarea unor preţuri excesive

sau practicarea unor preţuri de

ruinare, sub costuri, în scopul

înlăturării concurenţilor sau

vânzarea la export sub costul

producţiei, cu acoperirea

diferenţelor prin impunerea unor

preţuri majorate consumatorilor

interni;

g) eliminarea de pe piaţă a altor

concurenţi, limitarea sau

împiedicarea accesului pe piaţă şi

a libertăţii exercitării concurenţei

de către alţi agenţi economici,

precum şi înţelegerile de a nu

cumpăra de la sau de a nu vinde,

către anumiţi agenţi economici

g) exploatarea stării de dependenţă

economică în care se găseşte un

client sau un furnizor faţă de un

asemenea agent sau agenţi

economici şi care nu dispune de

o soluţie alternativă în condiţii

echivalente, precum şi ruperea

relaţiilor contractuale pentru



fără o justificare rezonabilă.

singurul motiv că partenerul

refuză să se supună unor condiţii

comerciale nejustificate.

5.3. PIAŢA RELEVANTĂ

Noţiunea de piaţă relevantă este folosită în scopul de a identifica

produsele şi agenţii economici care se află în concurenţă directă în afaceri.

Piaţa relevantă este deci piaţa pe care se desfăşoară concurenţa.

Aplicarea prevederilor Legii concurenţei nr. 21/1996, nu ar fi

posibilă fără a se face referire la piaţa pe care se desfăşoară concurenţa.

O piaţă relevantă cuprinde un produs sau un grup de produse şi

aria geografică pe care acestea se produc şi/sau se comercializează. Deci,

piaţa relevantă are 2 componente:

piaţa produsului;

piaţa geografică.

Piaţa relevantă a produsului cuprinde toate produsele care sunt

considerate de cumpărători ca interschimbabile sau substituibile, datorită

caracteristicilor, preţului şi utilizării acestora. Produsele existente pe

această piaţă trebuie să fie suficient de asemănătoare, astfel încât,

consumatorii sau beneficiarii să le poată lua în considerare, în momentul

când iau deciziile de cumpărare.



DE REȚINUT !

Identificarea pieţei relevante a produsului are la bază o

analiză luându-se în considerare o serie de factori, cum ar fi:

substituibilitatea, concurenţa, preţurile, elasticitatea cererii unui

produs în funcţie de preţurile altor produse etc.

Aceste principii se aplică şi pentru definirea pieţei relevante

în cazul serviciilor, dar terminologia de piaţă relevantă a

produsului se păstrează.

Piaţa geografică relevantă cuprinde zona în care sunt localizaţi

agenţii economici implicaţi în livrarea produselor incluse în piaţa

produsului, condiţiile de concurenţă sunt suficient de omogene şi care

poate fi diferenţiată în arii geografice vecine ca teritorii pe care se

desfăşoară concurenţa.

Factorii care trebuie luaţi în considerare la definirea pieţei

geografice relevante includ:

tipul şi caracteristicile produselor implicate;

existenţa unor bariere la intrarea în ramură;

preferinţele consumatorilor;

diferenţele dintre cotele de piaţă ale agenţilor economici în

zone geografice învecinate;

diferenţele substanţiale dintre preţurile produselor la furnizori

şi nivelul cheltuielilor de transport.

Pentru a fi considerate pe aceeaşi piaţă geografică relevantă, nu

este necesar ca produsele să fie fabricate în aceeaşi localitate sau în

localităţi apropiate.



Pentru unele produse sau servicii, piaţa geografică relevantă poate

fi o parte dintr-o localitate, o localitate, un judeţ, o regiune sau o zonă din

România, pentru altele, întreaga ţară.

Progresele în domeniul transporturilor şi comunicaţiilor şi

tendinţele de eliminare a barierelor şi de liberalizare a comerţului

internaţional pot modifica, în timp, limitele pieţelor geografice relevante,

depăşind graniţele unei ţări.

EXEMPLU

Să se stabilească preţul de vânzare pe piaţa internă al unui bun de

consum din import, importat de agentul economic A şi revândut

detailistului B, pentru desfacerea către populaţie.

În documentele vamale sunt înregistrate următoarele date privind

preţul şi alte cheltuieli pe parcurs extern, condiţiile de livrare fiind în

clauza CIF:

– preţul extern/bucată = 50$;

– cheltuieli de transport facturate = 1$/bucată;

– cheltuieli de asigurare = 0,75$/bucată;

– cheltuieli de încărcare-descărcare = 0,25/bucată.

Comisionul vamal este de 1% la valoarea în vamă. Taxa vamală

este de 20% la valoarea în vamă. Produsul nu figurează pe lista accizelor.

În vederea revânzării către detailist, importatorul aplică şi el o

marjă de 10% la valoarea în vamă. Cursul de schimb valutar este 30.000

lei/$. Detailistul B stabileşte PA = 2.600.000 lei.

Să se calculeze:

a) Preţurile de vânzare ale celor 2 agenţi economici;



b) Adaosul comercial al detailistului şi proporţia acestuia la preţul

importatorului;

c) Total TVA încasat la buget şi pe etape ale plăţii:

– în vamă;

– la revânzarea către detailist;

– la desfacerea către populaţie.

Rezolvare:

a) 520,25$0,75$1$50$externPreţ $

1.560.000$30.000lei/52vamăînValoarea lei

600.15%1000.560.1 vamalComisionul lei

312.00020%1.560.000vamalăTaxa lei

1.887.600312.00015.6001.560.000TVAfaraimportPreţ lei

2.246.24419%1.887.6001.887.600TVAcuimportPreţ lei

Preţul importatorului:

600.043.2000.560.1%10600.887.1 TVAfara lei

884.431.2%19600.043.2600.043.2 TVAcu lei

Preţul importatorului A = 2.431.884 lei

Preţul detailistului B = 2.600.000 lei

b) Adaosul comercial al detailistului şi proporţia acestuia la preţul

importatorului:

Deducem TVA din PA de la detailistul B: 126.415119

19000.600.2 lei

874.184.2126.415000.600.2det TVAfaraBPA lei

274.141600.043.2874.184.2 comercialAdaosul lei

6,91%1002.043.600

141.274procenteînAdaosul



c) Total TVA încasat la buget = 415.126 (TVA aferent preţului cu

amănuntul de la detailistul B)

TVA pe etape ale plăţii:

– în vamă: 358.644

– revânzare importator: 29.640 (388.284 – 358.644)

– desfacere detailist: 26.842 (415.126 – 388.284)

Total: 415.126


1.Subliniaţi reglementările juridice privind protecţia concurenţei

economice în cadrul politicii economice a unui stat.

2. Competenţele Consiliului Concurenţei.

3. Definiţi înţelegerile încheiate între agenţii economici.

4. Definiţi poziţia dominantă.

5. Piaţa relevantă şi componentele ei.


1. Principalii factori care determină modificări ale costului unitar sunt:

a) preţurile materiilor prime, ale combustibilului şi energiei;

b) mărimea profitului;

c) indicii de utilizare a materiilor prime;

d) salariile şi alte drepturi de personal;



e) cheltuielile fixe;

f) evoluţia preţului la firmele concurente.

Răspuns: A(a,d,f) B(b,c,d) C(a,d,e) D(a,c,d).

2. Folosirea preţului garantat, ca preţ de intervenţie a statului, are efecte

benefice generale dacă nivelul lui este:

a) mai mic decât nivelul preţului format pe piaţă ca urmare a creşterii

producţiei;

b) egal cu nivelul preţului format pe piaţă ca urmare a creşterii producţiei;

c) mai mare decât nivelul preţului format pe piaţă ca urmare a

creşterii producţiei.

3. Curba cererii pentru un produs indică ce cantitate doresc consumatorii

din acel produs, la diferite:

a) momente de timp;

b) preţuri;

c) costuri.











5. Friedman, M.– Prix et Théorie Economique, Tendances Actualles, traduit

de l’american par Henri P. Bernard, Ed. Economics, Paris, 1983;

6. Gilleta, M. – Les Prix, Politique, Stratégies et Tactiques des Entreprises,

Ed. Eyrolles, Paris, 1990;





PRACTICILE ANTICONCURENŢIALE





preţul

concurenţa

practici anticoncurenţiale

concertarea preţurilor

preţuri de revânzare, preţuri recomandate

revânzarea în pierdere

preţ de ruinare, preţ de discriminare

discountul condiţional, discountul de volum

remiza profesională

dumping, antidumping


6.1. Concertarea preţurilor – o formă de încălcare a principiilor

concurenţei corecte

6.2. Fixarea preţurilor de revânzare a produselor

6.3. Strategia preţului de ruinare

6.4. Strategia preţurilor de discriminare

6.5. Preţurile în strategia de dumping






6.1. CONCERTAREA PREŢURILOR – O FORMĂ DE ÎNCĂLCARE A PRINCIPIILOR CONCURENŢEI CORECTE

Principalul instrument folosit în practicile concurenţei este preţul.

Practica de restricţionare a concurenţei cu ajutorul preţurilor, prin fixarea

concertată a lor, se sancţionează de către autoritatea concurenţei, fiind

considerată o încălcare serioasă a legii.

Scopul practicilor de fixare a preţurilor este în general acela de a

mări preţurile, prin distrugerea concurenţei, atunci când formatorii

preţurilor se află în poziţie dominantă pe piaţă.

Formele interzise de fixare concertată a preţurilor sunt:

a) înţelegerile privind fixarea preţurilor maxime: înţelegerea se

interzice şi în cazul fixării comisionului maxim;

b) înţelegerile care fixează preţuri minime sunt interzise,

deoarece acestea au ca scop eliminarea concurenţilor care nu

pot face faţă unui astfel de nivel;

c) introducerea creşterii uniforme a preţurilor, ca expresie a

înţelegerilor între competitori, de a încărca uniform nivelele de

discount sau de a anunţa simultan creşteri de preţ;

d) înţelegerile prin liste de preţuri, care comportă respectarea

strictă a listei de preţuri convenită, chiar dacă entităţile

participante la înţelegere sunt capabile să acorde discounturi

sau rabaturi;

e) înţelegeri privind preţul impus de întreprinderea dominantă,

denumit “preţ leader”. Aceste înţelegeri ale preţului dominant



pot fi aplicate şi în diferite zone comerciale din România;

f) înţelegeri cu privire la marjele profitului sau creşterea

procentuală a preţurilor se interzic, chiar dacă părţile

participante nu vor vinde la preţuri uniforme;

g) înţelegerile privind interzicerile cu privire la introducerea

preţurilor;

h) înţelegeri referitoare la menţinerea preţului de vânzare;

i) înţelegeri privind rabaturile agregate – o înţelegere în care un

grup de ofertanţi agreează faptul de a nu acorda rabaturi,

discounturi sau bonificaţii bazate pe totalul cumpărăturilor

făcute de consumator;

j) schimburile de informaţii cu privire la preţuri:

– aceste schimburi de informaţii între concurenţi pot fi un

element adiţional care să conducă Consiliul

Concurenţei la combaterea fixării preţului;

– dintre elementele de informaţii ale preţurilor care nu

pot fi schimbate sunt: lista de preţuri, avantaje şi

termeni ai pieţei, rate şi date ale acestor schimburi şi

tratamentul special al anumitor clienţi;

k) recomandările cu privire la preţuri. O recomandare de preţ

făcută, de exemplu, de o asociaţie având ca ţintă preţurile sau

creşterile de preţuri poate avea ca efect încălcarea legii, chiar

dacă este expres non-intenţionată;

l) forme de contracte standard.

Între factorii care pot fi luaţi în considerare pentru a concluziona

dacă preţurile sunt sau nu paralele sunt următorii:

existenţa factorilor care pot încuraja operatorii economici

din sectoarele particulare să opereze în cartel, şi anume o

recesiune sau un exces de ofertă în acel sector;



folosirea aceleaşi fraze de către concurenţi în anunţarea

schimbărilor de preţuri;

comunicarea între concurenţi a elementelor de preţ

comercial;

înţelegeri între concurenţi cu privire la nivelul preţurilor;

anunţarea schimbării preţurilor înaintea introducerii lor, cu

suficient timp;

6.2. FIXAREA PREŢURILOR DE REVÂNZARE A

PRODUSELOR

Principalele forme în care apar preţurile ca instrumente ale unor

practici comerciale interzise în cadrul acordurilor verticale sunt: preţurile

impuse, preţurile de revânzare recomandate, revânzarea în pierdere.

Preţul de vânzare impus este preţul de vânzare en – gros sau en

– detail, pe care producătorul îl fixează dinainte pentru un anumit produs,

indiferent de canalul de distribuţie utilizat pentru desfacerea produsului

respectiv.

Unii operatori economici eludează legea şi reglementările privind

preţurile impuse, substituind noţiunea de preţ impus cu cea de preţ

recomandat.

Preţurile recomandate trebuie să aibă un caracter orientativ.

Nerespectarea lor de către distribuitori nu trebuie să atragă, prin contract,

sancţiuni din partea furnizorului.

Preţurile impuse sunt categoric interzise.

În ceea ce priveşte revânzarea în pierdere, ea este definită ca

fiind vânzarea oricărui produs la un preţ inferior preţului său de cumpărare

efectiv, majorat cu impozitele asupra cifrei de afaceri aferente acestei



revânzări. Revânzarea în pierdere este asimilată cu practicarea preţurilor

ilicite.

Vânzările în pierdere pot fi justificate. Astfel, vânzarea în pierdere

nu este sancţionată decât dacă procură sau poate să procure un câştig

suplimentar şi anormal comerciantului.

Interdicţia vânzării în pierdere nu se aplică în următoarele situaţii:

produselor perisabile, începând din momentul în care sunt

ameninţate de o alterare rapidă;

vânzărilor voluntare sau forţate, motivate de încetarea sau

schimbarea activităţii comerciale;

produselor la care vânzarea prezintă un caracter sezonier în

timpul perioadei terminale a sezonului vânzărilor;

produselor care nu mai corespund datorită evoluţiei modei

sau apariţiei perfecţionărilor tehnice, fiind uzate moral.

Preţul de revânzare poate fi calculat, nu pornind de la preţul de

cumpărare efectiv, ci pornind de la noul preţ de aprovizionare, altfel spus,

de la valoarea de reaprovizionare.

6.3. STRATEGIA PREŢULUI DE RUINARE

Preţul de ruinare există atunci când o întreprindere aflată în poziţie

dominantă pe piaţă stabileşte, în cadrul unei perioade de timp suficient de

lungă, nivelul preţului atât de coborât, încât unul sau mai mulţi din

concurenţii săi, sunt nevoiţi să părăsească piaţa şi/sau potenţialii noi

intraţi pe această piaţă să–şi abandoneze proiectul de intrare.

Preţul de ruinare este considerat un preţ nerezonabil de scăzut.



Legea concurenţei condamnă producătorul care pe o piaţă

semnificativă va promova un preţ nerezonabil de scăzut, o perioadă relativ

mare de timp.

Deşi strategia preţului de ruinare, ca preţ de vânzare foarte scăzut,

antrenează beneficii pentru cumpărători în cursul perioadei de practicare,

aceste beneficii tranzitorii sunt compensate prin creşterea cheltuielilor

acestora în cursul perioadei de recuperare.

Dacă o întreprindere are o putere de piaţă, atunci se pune

problema de a şti dacă preţul este la un nivel suficient de scăzut pentru a

fi denumit rezonabil.

Examinarea se bazează pe evaluarea raportului preţ/cost:

dacă preţul practicat este mai mic decât costurile variabile

medii, putem afirma că preţul se găseşte la un nivel

nerezonabil;

pentru celelalte situaţii, când preţul este cuprins între costurile

variabile medii şi costurile totale medii sau când preţul este

mai mare decât costurile totale medii, avem de–a face cu o

determinare rezonabilă a acestuia, iar politica de preţ

promovată nu poate reduce sau elimina concurenţa de pe

piaţă.

În funcţie de raporul preţ – cost, putem vorbi de 3 zone de situare

a preţului:

zona albă p > CTM:

zona gri p < CTM;

zona neagră p < CVM.



6.4. STRATEGIA PREŢURILOR DE DISCRIMINARE

Discriminarea este un termen controversat în materie de

concurenţă.

Discriminarea prin preţuri constă în aplicarea unei concesii la preţ,

consimţită de vânzător unui cumpărător, utilizată la vânzarea unui bun

omogen, distribuit în aceleaşi condiţii de vânzare.

Criteriile care trebuie îndeplinite pentru a putea defini practicarea

acestei strategii şi care sunt sancţionate de lege vizează vânzarea de

produse către o anumită persoană juridică, care beneficiază de avantaje în

aceleaşi condiţii de vânzare, de calitate şi de cantitate, avantaje ce nu

sunt oferite şi celorlalţi clienţi.

Discriminarea are loc numai atunci când vânzarea favorizează o

întreprindere în ceea ce priveşte costul achiziţiei în raport cu unul sau mai

mulţi dintre concurenţii săi.

Discriminarea constă în a acorda un discount, un rabat, o concesie

de preţ sau un alt avantaj, faţă de şi în plus de orice avantaj “accesibil”

concurenţilor unui cumpărător.

Formele discriminării prin preţ:

a) discountul condiţional reprezintă o concesie care se acordă

unui cumpărător care respectă o anumită condiţie. Pentru ca

această practică să nu fie sancţionată de lege trebuie ca

această concesie să fie acordată tuturor clienţilor care

respectă condiţia respectivă;

b) discountul de volum reprezintă concesia de preţ pe care

vânzătorul o acordă cumpărătorului când volumul de mărfuri

cumpărat depăşeste cu un anumit procent pe cel din anul

precedent;



c) remiza profesională reprezintă concesia de preţ pe care

vânzătorul o acordă cumpărătorului în cazul în care acesta din

urmă execută unle activităţi (transportul mărfurilor,

depozitarea acestora). Această practică este sancţionată de

lege în cazul în care şi alţi cumpărători care pot oferi aceleaşi

posibilităţi nu beneficiază de aceleaşi condiţii.

d) discountul de exclusivitate este practica prin care

vânzătorul oferă cumpărătorului un preţ mai mic în schimbul

angajamentului acestuia de a face comerţ numai cu produsele

acestui vânzător.În general, legea sancţionează toate tipurile

de înţelegeri care pot conduce la distribuţia exclusivă a unui

produs.

6.5. PREŢURILE ÎN STRATEGIA DE DUMPING

Dumpingul reprezintă modalitatea de a vinde produse pe o piaţă

străină, la preţuri mai scăzute decât preţurile existente pe piaţă la

produsele autohtone.

Prin dumping apare o discriminare internaţională prin preţ.

Preţurile de dumping apar la niveluri mult mai mici decît costurile

naţionale, pentru producţia şi distribuţia de bunuri, consumatorii naţionali

fiind defavorizaţi în ceea ce priveşte consumul bunului din producţia

internă, care are preţuri mai ridicate.

Practicile de dumping au ca efect distorsionarea concurenţei

internaţionale, împiedicând desfăşurarea liberă a comerţului, dând naştere

unor preocupări privind remediul antidumping.

Regulile antidumping sunt declanşate numai ca răspuns la practica

de dumping.



Deşi dumpingul se datorează unor afaceri avantajoase şi

segmentării pieţii care apare ca răspuns la forţele comerciale, uneori este

determinată de anumite politici industriale guvernamentale sau de aspecte

– cheie ale sistemului economic naţional, creat de un guvern care

promovează sau tolerează practici inadecvate, ca dumpingul.

Posibilitatea unui producător dintr–o ţară de a se angaja în practici

de dumping poate decurge din combinarea a 2 tipuri de politici industriale.

Pe de o parte, guvernul poate adopta o serie de măsuri privind limitarea

concurenţei interne a producătorilor, iar pe de altă parte, trebuie să

adopte o serie de măsuri faţă de concurenţa externă, printr–o serie de

bariere tarifare.

Pentru susţinerea unei concurenţe interne, se pot lua o serie de

măsuri care includ câteva politici guvernamentale şi anume:

politici guvernamentale care limitează numărul producătorilor

într-o anumită industrie, prin acordarea restrictivă de licenţe;

monopolul de stat existent în unele domenii;

politici care promovează existenţa unui unic producător în

cadrul unei ramuri industriale;

politici care împart şi stabilesc părţile de piaţă.

Protecţia împotriva concurenţilor străini se poate realiza prin taxe

ridicate sau printr-un număr mare de bariere netarifare şi anume:

restricţii cantitative;

licenţe import;

impunerea de norme restrictive sanitare şi fitosanitare;

practici guvernamentale pentru licitaţii închise;

drepturile comerciale ale statului;



bariere investiţionale ca: limitarea participării capitalului străin

şi limitarea accesului la programe de cercetare fundamentate

şi dezvoltate de guvern;

mita şi corupţia.

O altă categorie de politici industriale guvernamentale, care conduc

la practici de dumping, privesc controlul intern al preţurilor pe care

guvernele îl pot folosi pentru a susţine producţia internă.

Practicile de dumping mai pot apărea şi ca rezultat al subvenţiilor

guvernamentale, care reprezintă un avantaj pentru producătorii interni,

ceea ce duce la exporturi cu preţuri scăzute.

EXEMPLU

Societatea „X” este formată din două uzine, deţinând o poziţie de

monopol în regiunea unde este situată. Funcţia costului total pentru

fiecare uzină, pe baza producţiilor lunare are următoarea estimare:

2

1 0,01q3q11,7C

2

2 0,06q2,4q12,5C

unde: q = cantitatea produsă în mii bucăţi.

Funcţia cererii regionale pentru produsul fabricat de societatea „X”

este următoarea:

0,01q34,2P ,

unde P este preţul de vânzare al unui produs.



Determinaţi:

a) Volumul lunar al producţiei ce permite maximizarea profitului

total şi repartiţia producţiei între cele 2 uzine componente;

b) Preţul de vânzare şi profitul realizat la acest nivel de preţ.

Rezolvare

a) Condiţia de maximizare a profitului mm CR , în cazul nostru, datorită

existenţei celor 2 funcţii ale costului vom avea m2m1m CCR .

1m1 0,02q3C unde q1 şi q2 reprezintă producţiile

2m2 0,12q2,4C corespunzătoare celor două uzine

Încasarea totală a societăţii este:

20,01q34,2q0,01q)q(34,2qpRT

2121m 0,02q0,02q34,2)q0,02(q34,20,02q34,2R

Pentru a determina volumul lunar al producţiei pornim de la

următorul sistem de ecuaţii cu 2 necunoscute:

m1m CR 121 0,02q30,02q0,02q34,2

m2m CR 221 0,12q2,40,02q0,02q34,2

21 0,02q0,04q31,2 21 0,02q0,04q31,2

21 0,14q0,02q31,8 – 2 21 0,28q0,04q63,6

4,32 20,26q

125q2



(ecuaţia 2) 715q1250,140,02q31,8 11

Producţia totală: 840715125qqq 21 .

b) 25,88400,0134,2P u.m.

Profitul obţinut va avea valoarea:

13.153)C(CqpCTRTπ 21 u.m.


1. Expuneţi formele interzise privind fixarea concertată a preţurilor.

2. Analizaţi formele discriminării prin preţ.

3. În ce constă strategia preţuilor de ruinare?

4. Dumping-ul – modalitate de distorsionare a concurenţei.


1. În materia concurenţei economice, decizia Consiliului Concurenţei

reprezintă:

a) procedura prin care se aduce la cunoştinţa autorităţii concurenţei un

comportament pe piaţă pentru care Consiliul Concurenţei trebuie să

acorde aviz sau să certifice nonintervenţia;

b) procedura specifică de constatare a actelor şi faptelor incriminate de

Legea Concurenţei;



c) act emis de Consiliul Concurenţei ca hotărâre în plen, în

legătură cu un anumit act sau fapt privind concurenţa;

d) stabilirea unei valori minime a nivelului cifrei de afaceri până la care

concentrările economice nu fac obiectul intervenţiei autorităţii

competente;

e) acte sau fapte incriminate de Legea Concurenţei datorită efectelor

asupra concurenţei şi a mediului concurenţial.

2. În materia concurenţei economice, notificarea reprezintă:

a) procedura prin care se aduce la cunoştinţa autorităţii

concurenţei un comportament pe piaţă pentru care Consiliul

Concurenţei trebuie să acorde aviz sau să certifice nonintervenţia;


Legea Concurenţei;

c) act emis de Consiliul Concurenţei ca hotărâre în plen, în legătură cu un

anumit act sau fapt privind concurenţa;



competente;


asupra concurenţei şi a mediului concurenţial.

3. În materia concurenţei economice, regula de minimis reprezintă:





Legea Concurenţei;




anumit act sau privind concurenţa;

d) stabilirea unei valori minime a nivelului cifrei de afaceri până la

care concentrările economice nu fac obiectul intervenţiei

autorităţii competente;


asupra concurenţei şi mediului concurenţial.

4. În materia concurenţei economice, practicile anticoncurenţiale

reprezintă:





Legea Concurenţei;


anumit act sau o faptă privind concurenţa;



competente;

e) acte sau fapte incriminate de Legea Concurenţei datorită

efectelor asupra concurenţei şi a mediului concurenţial.











1996;




6. *** www.consiliulconcurenţei.ro



7. BIBLIOGRAFIA ÎNTREGULUI SUPORT DE CURS








5. Friedman, M.– Prix et Théorie Economique, Tendances Actualles, traduit

de l’american par Henri P. Bernard, Ed. Economics, Paris, 1983;

6. Gilleta, M. – Les Prix, Politique, Stratégies et Tactiques des Entreprises,

Ed. Eyrolles, Paris, 1990;


8. Moşteanu, T., Purcărea, Th. – Concurenţa, ghidul afacerilor

performante, Editura Economică, Bucureşti, 1998;

9. Moşteanu, T. (coordonator) – Culegere de aplicaţii şi studii de caz la

disciplina „Preţuri şi Concurenţă”, Editura a II-a, EDP, Bucureşti, 1999;

10. Moşteanu, T., Dumitrescu, D, Floricel, C., Alexandru, F. – Preţuri şi

concurenţă, Ediţia a III-a, EDP, Bucureşti, 2000;



11. Moşteanu, T. – Concurenţa. Abordări teoretice şi practice, Editura


12. Moşteanu, T. (coordonator) – Preţuri şi concurenţă, sinteze şi aplicaţii,

Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2003;

13. Moşteanu, T. – Preţuri, echilibru concurenţial şi bunăstare socială,




15. Percheron, S. – Exercices de microeconomie, Ed. Armand Collis, Paris,

1996;


1996;




18. *** www.consiliulconcurenţei.ro



8. NOTIȚELE CURSANTULUI

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------



-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------



-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

-------------------------------------------------------------------

Preturi Si Concurenta Stiinte Economice an III Sem 1

Documents

Transcript of Preturi Si Concurenta Stiinte Economice an III Sem 1