FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR

GESTIUNEA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII

Student: Smeu Diana AdnanaSpecializarea: Strategii FinanciareAnul: I

2015

CONŢINUTUL GESTIUNII FINANCIARE

Conţinutul şi condiţiile problemelor financiare la care trebuie să facă faţă întreprinderea, precum şi soluţiile care pot fi găsite, sunt legate în mod evident, de caracteristicile mediului său financiar, precum şi de propriile sale caracteristici.

Gestiunea financiară va trebui să fie adaptată, sau cel puţin nuanţată, în funcţie de situaţiile în care se aplică.

Astfel, problemele puse gestiunii financiare apar extrem de diferenţiate, după cum e vorba, de exemplu:

de tratarea problemelor unei microîntreprinderi dintr-o ţară în curs de dezvoltare, aproape lipsită de orice suprastructură financiară;

de problemele de finanţare a unei întreprinderi multinaţională, care are acces la pieţele internaţionale de capital;

de problemele de investiţii ale unei întreprinderi industriale mijlocii aflată pe o piaţă bogată în lichidităţi şi în instituţii care o pot finanţa.

A. In primul caz, acela al microîntreprinderilor din ţările în curs de dezvoltare, aspectele financiare ale activităţii întreprinderii rămân embrionare.

B. In cazul marilor întreprinderi cu activităţi larg internaţionalizate, domeniul gestiunii financiare se lărgeşte pentru a îngloba ansamblul problemelor financiare ale întreprinderilor şi cuprinde:

o încasările şi plăţile efectuate în moneda naţională sau în valută;

o căutarea mijloacelor de finanţare pe pieţele de capital şi la bănci, în propria ţară sau în străinătate.

Această ultimă misiune a gestiunii financiare e legată de:

o riscurile referitoare la evoluţia cursului de schimb valutar (în legătură cu operaţiunile efectuate în moneda străină);

o riscurile referitoare la evoluţia ratei dobânzilor (legate de împrumuturi, de plasamente sau participaţii financiare);

o riscurile administrative şi politice.

In sfârşit, în cazul întreprinderilor mijlocii aflate într-o ţară cu sistem financiar dezvoltat, mediul financiar oferă o gamă largă de instrumente financiare.

Dar, în funcţie de mărimea ei, întreprinderea poate să nu fie interesată de anumite instrumente financiare, pieţe sau circuite financiare.

Aşa cum reiese din cele trei exemple caracteristice menţionate, problematica gestiunii financiare şi conţinutul său tehnic sunt în strânsă legătură cu contextul intern şi cu cel extern.

In aceste condiţii apare necesară identificarea şi evidenţierea aspectelor universale descoperite de teoria şi practica financiară, dar şi a aspectelor circumstanţiale şi locale proprii unui anumit tip de întreprindere şi unui anumit context naţional sau regional.

Elementele care ar putea constitui baza universală a teoriei şi practicii financiare sunt legate de caracteristicile comune tuturor economiilor care practică schimbul monetar şi sistemele de credit.

Astfel, o întreprindere de orice fel, trebuie să abordeze probleme de gestiune financiară de fiecare dată când efectuează sau are în vedere o operaţiune care implică achiziţionarea, deţinerea sau cesionarea de bani sau de titluri financiare.

In consecinţă, orice întreprindere care face parte dintr-o economie în care există o circulaţie a banilor sau a altor creanţe, e confruntată cu oportunităţi şi constrângeri financiare şi trebuie să-şi pună la punct proceduri adecvate de gestiune financiară.

In schimb, anumite aspecte ale finanţelor prezintă un caracter specific. Pe de o parte, stadiul şi formele de dezvoltare ale sistemului financiar naţional sau internaţional influenţează natura şi diversitatea instrumentelor, instituţiilor şi mecanismelor care influenţează gestiunea financiară.

OBIECTUL GESTIUNII FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII

La o primă analiză, spaţiul financiar în care îşi desfăşoară activitatea întreprinderile constituie un ansamblu de procese legate de crearea, conservarea şi circulaţia banilor şi a altor active financiare.

Cu toate acestea, banii şi celelalte active financiare nu constitue decât una din formele de manifestare ale sistemelor financiare complexe care pun în mişcare, într-un plan mai amplu, cinci ansambluri de componente, clar definite.

1) In primul rând, sistemul financiar înglobează un ansamblu de instrumente care reprezintă activele financiare, având multiple forme. Aceste active constituie titlurile financiare, adică documente reprezentând drepturi de proprietate sau drepturi de creanţă deţinute de o persoană faţă de altă persoană.

Oricare ar fi forma lor, materială sau imaterială, oricare ar fi identitatea persoanei care le emite şi a celei care le deţine, oricare ar fi natura exactă a drepturilor care le sunt ataşate, acţiunile, obligaţiunile, bonurile, biletele de trezorerie, activele în bani şi diverse alte titluri de creanţă sau de proprietate aparţin unei prime componente a sistemului financiar, aceasta fiind titlurile financiare

2) In al doilea rând, sistemul financiar implică o serie de agenţi având ca specializare exclusivă sau principală, realizarea operaţiunilor financiare şi care pot fi deci caracterizaţi ca fiind instituţii financiare.

Este cazul, de exemplu, al băncilor, al caselor de economii, al societăţilor de asigurări, al intermediarilor specializaţi în efectuarea tranzacţiilor bursiere.

3) In al treilea rând, circulaţia titlurilor financiare presupune existenţa unor pieţe ale activelor financiare unde se încheie tranzacţiile care le pun în circulaţie.

Unele din aceste pieţe au un rol de finanţare a ansamblului economiei (cum e cazul pieţelor bursiere).

Altele au în principal un rol de refinanţare a instituţiilor financiare şi le sunt rezervate acestora în exclusivitate sau în principal (este cazul pieţelor monetare şi ipotecare). în sfârşit, altele intervin în acoperirea riscurilor financiare (este cazul pieţelor pentru opţiuni şi al pieţelor pentru contracte financiare la termen).

4) In al patrulea rând, ansamblul tranzacţiilor

financiare şi activitatea instituţiilor şi pieţelor sunt reglate de reglementări juridice şi tehnice care definesc regulile formale ale practicii financiare.

Aceste reglementări, care au ca scop organizarea şi reglarea comportamentelor financiare, au o diversitate şi o complexitate impresionante.

Ele înglobează, atât dispoziţiile referitoare la controlul creditului şi la organizarea profesiunilor bancare, cât şi regulile profesionale ale asociaţiilor agenţilor de valori mobiliare, fiscalitatea referitoare la veniturile din plasamente sau regulile de deschidere a unei pieţe financiare.

Ansamblul acestor variabile, care influenţează modul de acţiune al operatorilor financiari, include de exemplu, ratele dobânzilor care reglează raportul între cei care dau şi cei care iau cu împrumut, cursurile de schimb care reglează schimburile între monedele naţionale, cotaţiile care fixează preţurile activelor financiare supuse tranzacţiilor.

SARCINILE GESTIUNII FINANCIARE

Autoritatea şi responsabilitatea la ultimul nivel (vârful piramidei) în firmă revin acţionarilor.

Cum cei mai mulţi investitori cumpără acţiuni la purtător în special pentru a-şi mări averea, şi cum managerii firmei lucrează pentru acţionari, obiectivul managementului ar trebui să fie maximizarea bogăţiei proprietarilor.

Directorii executivi ai companiilor, în general, fac declaraţii care confirmă acest obiectiv ca fiind obiectivul principal.

Avuţia acţionarilor este direct afectată atât de cursul de piaţă al acţiunilor pe care le deţin cât şi de dividentele primite.

Cursul de piaţă al acţiunilor reflectă, printre alte lucruri, aşteptările privind dividendele ce se vor primi în viitor.

Deoarece preţul acţiunilor firmei reflectă cele două aspecte ale bogăţiei acţionarilor, obiectivul managementului este să maximizeze valoarea acţiunilor firmei.

Obiectivul maximizării bogăţiei acţionarilor prin maximizarea valorii acţiunilor este tema centrală a fiecărui capitol al acestei lucrări.

Majoritatea lucrărilor moderne referitoare la gestiunea financiară desemnează acestei discipline un rol fundamental: maximizarea valorii întreprinderii sau maximizarea avuţiei proprietarilor săi.

Formulările propuse suferă uneori adaptări pentru a ţine seama de forma juridică a întreprinderii

Deci, valoarea unei întreprinderi nu poate fi asimilată valorii patrimoniului ei prezent. Chiar dacă valoarea patrimoniului în prezent are o oarecare importanţă, trebuie luate în considerare alte trei aspecte:

1) Valoarea întreprinderii este o valoare actualizată, adică echivalentulprezent al rezultatelor viitoare preconizate.

2) In acest sens, valoarea nu este o mărime "fixată" într-o bogăţie statică, ci o mărime dinamică, inseparabilă de procesul de valorificare a patrimoniului.

Percepţiile legate de calitatea proiectelor desfăşurate, de perspectivele lor viitoare în ceea ce priveşte rezultatele, determină o reexaminare permanentă a valorii întreprinderii.

Aşa se explică sensibilitatea evaluării la informaţiile noi care orientează anticipările într-un sens favorabil sau defavorabil.

Astfel, cursul unei acţiuni la bursă creşte în mod constant odată cu anunţarea unui fapt susceptibil să amelioreze perspectivele întreprinderii care a emis-o

3) Evaluarea este sensibilă la toate riscurile percepute ca susceptibile să afecteze nivelul şi stabilitatea viitoare a rezultatelor preconizate.

Aceste riscuri ar putea fi legate, fie de caracteristicile proprii întreprinderii, fie de evoluţiile mediului înconjurător. Perceperea unei agravări a riscului determină o depreciere a valorii întreprinderii respective.

La fel, perceperea unei agravări a riscurilor specifice la care se expune o întreprindere în mod deosebit (din cauza contractării unor datorii prea mari, a unor eşecuri în plan internaţional, a unor tulburări sociale majore,etc.) determină o degradare a evaluărilor al căror obiect îl constituie, îndeosebi pe pieţele bursiere, dacă este o întreprindere cotată la bursă.

MENŢINEREA NIVELULUI PERFORMANŢELOR FINANCIARE

Gestiunea financiară trebuie să vegheze asupra menţinerii performanţelor întreprinderii la un nivel satisfăcător.

Formulările teoretice ale finanţelor întreprinderii enunţă chiar principiul maximizării rezultatelor.

Dar majoritatea formulărilor vorbesc de căutarea unui nivel satisfăcător al rezultatelor pe termen mediu şi lung, ca sarcină a gestiunii financiare.

Căutarea unui anumit nivel al rezultatelor reflectă, pe de o parte, o constrângere majoră suferită de întreprindere şi pe de alta, alegerea deliberată a proprietarilor şi a conducătorilor săi.

STĂPÂNIREA RISCURILOR FINANCIARE

Stăpânirea riscurilor financiare constituie al treilea imperativ major al gestiunii financiare.

In general, riscul legat de un activ, de un ansamblu de active şi deci de o întreprindere care foloseşte un anumit volum de fonduri poate fi definit în raport cu variabilitatea anticipată a rezultatelor susceptibile a fi obţinute.

Această noţiune generală de risc se bazează pe luarea în consideraţie a instabilităţii sau a variabilităţii prevăzute a performanţelor financiare viitoare.

De asemenea, gestiunea financiară caută să controleze influenţele exercitate asupra întreprinderii de instabilitatea inerentă a unor variabile ale mediului (riscul de schimb valutar, riscul ratei dobânzii), sau de unele transformări deosebite care au loc în mediul instituţional (riscul administrativ şi riscul politic).