Pregătirea credincioșilor pentru primirea Sfintelor Taine și a ierurgiilor

Cultul divin face vie cu adevărat Biserica, o definește și, doar prin el comunitatea religioasă își poate realiza acea frățietate care are drept model însăși Viața de adevăr și iubire sfântă dintre Persoanele Preasfintei Treimi.

De aceea, Sfintele Taine și ierurgiile, slujbe, care fac parte din cultul divin, trebuie trăite cu evlavie și fior sfânt atât de către cler cât și de credincioși, deoarece numai așa vom putea să descoperim în Biserică o altă mâncare (Euharistia), o altă vedere (icoana), un alt cuvânt (Cuvântul lui Dumnezeu), o altă cântare (imnurile bizantine) şi o altă lume (Împărăţia lui Dumnezeu).

Mulţi dintre teologii contemporani atrag atenția asupra faptului ca trăim o perioadă în care prea puțini credincioșii laici sunt implicați în cultul divin1 și, de aceea s-ar cuveni ca fiecare credincios care participă la Sfânta Liturghie să aducă, precum în vechime, drept ofrande: pâine și vin, adică cele folosite la jertfa euharistică, dar și „fructe, semințe, legume, ulei, alimente, flori…”(3).

Privitor la frecvența împărtășirii, recomandabil ar fi ca aceasta să se facă fără a se depăși intervalul de patruzeci de zile. În acest sens, s-ar cuveni ca la fiecare Liturghie să fie împărtășiți copii până la şapte ani, bolnavi, bătrânii și orice credincios cu viaţă curată şi pregătit cu: post, rugăciune, Spovedanie, citirea canonului Împărtășirii; ferindu-ne de „automatism lipsit de simţire sufletească” (4).

O altă formă de activare a credincioşilor consta în participarea acestora după Sfânta Liturghie la agapele sau la mesele frățești(5). Această practică a existat în Biserica veche şi a fost reluată şi în unele Biserici din epoca noastră.

Este de mare folos sufletesc pentru credincioși ca preotul să unească Sfinte Taine „de familie” (Botezul, Mirul, Nunta) cu Taina Euharistiei, cea care are rolul de a le pecetlui şi de a le desăvârşi(6).

De pildă, Taina Botezului şi Taina Mirungerii pruncilor, dar și le cea a Sfintei Cununii ar trebui să participe toată comunitatea eclezială, iar ultima presupune spovedirea şi împărtăşirea mirilor în ziua nunţii pentru a se uni în chip deplin şi real în Hristos.

Nu în ultimul rând, Maslul unit cu Liturghia relevă rugăciunea întregii comunităţi creştine pentru cei bolnavi şi oferirea posibilităţii acestora de a primi „leacul nemuririi” sau Sfânta Euharistie(7).

1

În Taina Spovedaniei, credinciosul simte nevoie să-și destăinuiască tot sufletul unui „om al lui Dumnezeu”,(8)8) unui înger păzitor,(9) având totodată nevoie de folosirea unui „Îndreptar de spovedanie” și de sfaturile preotului între alte mijloace de pregătire pentru această Sf. Taină. De mare importanță este catehizarea și instruirea naşilor de botez „după rânduiala ortodoxă”,(1010) înainte chiar de momentul în care familia va trăi fericitul moment al naşterii pruncului.

Una dintre problemele foarte sensibile, o constituie alegerea numelui pruncului și, înainte de naşterea pruncului, preotul va sfătui părinţii și, eventual pe viitorii nași să aleagă pruncului un nume creştin, numele unui sfânt din ziua naşterii, sau al altei zile apropiate… (11)11), iar ziua Sf. Taine a Botezului să fie până să împlinească pruncul vârsta de două luni.

În cazul naşilor de cununie, pe lângă faptul că trebuie să fie ortodocşi,(1313) ar trebui să aibă o vieţuire creştinească exemplară și să fie mai în vârstă decât mirii, pentru a putea să împlinească mai bine rolul de părinţi şi învăţători ai finilor. (14)14) De asemeni ar trebui să fie catehizați asupra datoriilor ce reies din dobândirea calităţii de părinţi sufleteşti ai mirilor și, privitor la oficierea Sf. Taine ar fi de mare folos ca îndrumările să fie date în scris, pe foi tipărite (sub forma unor „fluturaşi” de ½ pagină), pe care, ei să le poată lectura împreună acasă, ca apoi, în cunoștință de cauză să participe la Sf. Taină a Cununiei.

În ceea ce privește pe tinerii care urmează a se cununa, ar trebui și ei din timp catehizați, cerându-le ca: la temelia hotărârii să stea dragostea curată şi nu vreun interes material sau de altă natură; să fie deplin conştienţi de responsabilităţile ce le revin în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor; să ceară acordul părinţilor şi să aibă binecuvântarea preotului duhovnic pentru acest pas; la programarea cununiei religioase să o facă ținând cont de precizările din calendar cu privire la zilele în care nu se fac nunți; și, ziua cununiei să fie într-o duminică, după Sfânta Liturghie. De asemeni ar trebui conștientizați tinerii să se păstreze curați de împreunarea trupească, să se spovedească și eventual să se împărtășească la Sf. Liturghie din ziua cununiei.

8) Alexandru Schmemann, Introducere în teologia liturgică, Trad. Vasile Bârzu, Ed. Sofia, 2002, p.56-57.2 N. Affanasiev, Trapeza Gospodia, Ed. Institutului Ortodox, Paris, 1952, p. 14-15 și N. Mladin ,Asceza şi Mistica Paulină, Ed. Deisis, Sibiu, 1996, p.118.3 Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii, trad. E. Branişte, Ed., Bucureşti, 1992, p.99-100.4 Dumitru Stăniloae în Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovniceşti, Ed. Episcopia Romanului şi Huşilor, 1990, p.64. 5 N.Affanasiev, Biserica Duhului Sfânt, p.75-76.6 Sf. Vasile cel Mare, Epistola XCIII: ”e bine, chiar folositor, să ne împărtăşim în toate zilele cu trupul şi sângele lui Hristos. Pe când noi înşine ne împărtăşim de patru ori pe săptămână: duminica, miercuri, vineri, sâmbătă şi în alte zile când se serbează pomenirea unui sfânt”. 7 Sf. Simeon al Tesalonicului,  PG. 155, col. 672.8 Pr. Prof. Ilie Moldovan, Adolescenţa, preludiu la poemul iubirii curate,Cluj-Napoca, Editura Renaşterea, 2001, p. 275. 99 Ibidem, p. 276.1010 Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica specială, pentru facultăţile de Teologie, Ed. Lumea Credinței, Bucureşti, 2005,. p. 290. 11)11 Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze baptismale, Trad. greaca veche de Pr. Marcel Hancheş, Edit. „Oastea Domnului”, Sibiu, 2003, nota 11, p. 50. 1313 Pr. Prof. Dr. Alexandru Stan, Drd. Michael-Williams Stan, op. cit. art. 47, p. 41. 14)14 Simeon al Tesalonicului, Despre cinstita nuntă, cap. 280, trad. rom., p. 181 ( reprodus şi în Aghiazmatarul din 1950, p. 75, cu titlul: „Scurtă învăţătură despre nuntă, din Simeon arhiepiscopul Tesalonicului, pentru nuni”), (apud. Pr. Prof. Dr. E. Branişte, op. cit. p. 328. ).

De foarte mare importanța ca ei să fie sfătuiți să nu evite zămislirea de prunci, ori să recurgă la crima avortului.

Dar pregătirea credincioșilor pentru o cât mai vie participare la cultul Sf. Biserici trebuie făcută și cu ocazia ierurgiilor, slujbe care sunt și ele un bun prilej pentru cateheză. Preotul ar trebui să folosească „ierurgia şi ca prilej de a le întări credinţa şi a face din… (credincioși n.n.) o comunitate aleasă a lui Hristos”(1717).

Între aceste ierurgii menţionăm: slujba la ieşirea cu greu a sufletului, a înmormântării, slujbele în caz de jurământ sau blestem şi sfeștania.

În cazul slujbei la ieşirea cu greu a sufletului şi la cea a înmormântării, preotul este dator să răspundă chemării cu promptitudine și, manifestând tact, răbdare, compasiune şi spirit pedagogic va folosi prilejul pentru o ultimă spovedanie a persoanei în cauză, ca apoi să-l și împărtășească cu cea mai trebuitoare „merinde”.(21)21)

Mai mult chiar, preotul va da sfaturile necesare membrilor familiei ca în camera bolnavului să ardă mereu o candelă cu ulei, grijindu-se ca bolnavului să nu-i lipsească cele hrănitoare de suflet, adică lectura din cărțile sfinte și cele de rugăciune. Va îndemna pe apropiații bolnavului ca în cazul decesului să anunţe preotul parohiei pentru a se fixa data şi ora înmormântării, ziua şi ora în care se va face slujba de seară (stâlpii). Dacă familia ar vrea să incinereze pe cel decedat, atunci, cu tact şi înţelepciune va convinge familia că incinerarea este un mare deserviciu sufletesc pentru cel răposat și un mare păcat pe cei care îl împlinesc, iar dacă familia nu are posibilități financiare, o va asigura de primire unui ajutor din partea parohiei. Va da sfaturi familiei, ca după deces, trupul mortului să fie pregătit după cuviinţă pentru a fi pus în sicriu, adică: spălat cu apă, stropit cu agheasmă şi îmbrăcat apoi cu haine curate. Mâinile îi vor fi încrucişate pe piept (dreapta peste stânga, simbolizând rugăciune şi iertare) iar pe piept să i se aşeze o iconiţă sfinţită şi „toiagul” – o lumânare specială de ceară. Trebuie atenționați ca la „priveghi”, cei prezenţi să păstreze o atmosferă de bună-cuviinţă; cel mai bine este a se citi din Psaltire, sau, cel puţin a se aminti lucruri plăcute şi folositoare din viaţa răposatului.

În ziua înmormântării, dimineaţa, bine este ca la Sf. Biserică să se săvârşească Sfânta Liturghie pentru sufletul celui adormit, la care să participe şi câţiva membri ai familiei. Minunat lucru ar fi ca cineva, soţul/soţia, unul din copii, să se şi împărtăşească la această Sf. Liturghie – după ce mai înainte s-a pregătit. Ar fi un act suprem de comuniune cu sufletul celui drag, care, prin voia Domnului poate fi prezent la slujbă şi se poate împărtăşi tainic din acelaşi potir cu preotul-slujitor şi cu ceilalţi care s-au pregătit. Pentru Sfânta Liturghie, familia se va îngriji să ducă la Sf. Biserică cele necesare: prescuri, vin, tămâie, lumânări etc.

Trebuie sfătuiți ca mormântul să nu să aibă deasupra placă de ciment, ci pământ, pentru a putea fi răsădite şi îngrijite flori – ca semn al recunoştinţei celor din familie și, să se facă tradiționala tămâiere timp de 40 de zile. Crucea, la început, va fi simplă, apoi, în decursul a cel mult un an de zile, familia va aşeza o cruce sau o troiţă care să reziste în timp, confecţionată cu

1717 Ibidem, p. 142.

21)21 Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drept canonic ortodox, Legislaţie şi administraţie bisericească, vol. II, Bucureşti, Editura IBMBOR, 1990. p. 64-65.

bun gust și, sfințită în cadrul unei slujbe speciale cu ocazia unui parastas. Agapa (pomana) de după înhumare trebuie să aibă caracter decent: fără băutură în exces, fără discuţii contradictorii și ar trebui stabilit programul zilelor de pomenire la 9, 20, 40 zile, 6 luni, un an etc.

În caz de jurăminte sau blesteme, preotul va trebui să-l lămurească pe credincioși că jurământul, sub orice formă, este un greu păcat și, să facă tot cei stă în putință ca să scoată din sufletul oricărui credincios această obişnuinţă păcătoasă.

Privitor la slujba Sfeștaniei ar trebui conștientizați cei care solicită această slujbă, că mai întâi de toate, viața lor trebuie sfințită și, de aceea, deodată cu sfințirea casei în care locuiesc, ar fi și mai bine ca fiecare dintre ei se spovedească și eventual să se și împărtășească. Este folositor ca cei toți cei din casă să postească înainte şi să se ferească de certuri, duşmănii ș. a. În al doilea rând, casa în care urmează a se face Sfeştania trebuie igienizată cât mai bine cu putință, pregătită de sărbătoarea primirii lui Hristos.

Slujba Agheamei mici este una dintre cele mai solicitate rânduieli pentru casele credincioşilor. După cum se ştie, apa are un mare rol în viaţa religioasă a credincioşilor fiind considerată „unul din cele mai însemnate dintre elementele care intră în alcătuirea cosmosului” (23)23), fiind şi cel mai mult întrebuinţat element în viaţa de familie sau gospodărească. În acelaşi timp, este şi un mijloc şi simbol al curăţirii fizice şi spirituale, prin sfinţirea ei de către slujitorii Bisericii, devenind „purtătoare a harului Duhului Sfânt, căpătând putere de curăţire şi sfinţenie” (24)24) „spre marele folos al credincioșilor” (25)25). Această slujbă poate deveni un moment special de dialog catehetic, prilej pentru anumite convorbiri cu scopul ca cel vizitat să progreseze în cunoaşterea şi practicarea vie a credinţei pe care o mărturiseşte.

De aceea, în orice împrejurare, dar mai ales cu ocazia sfintelor slujbe, preotul este dator „să folosească toate mijloacele catehetice, misionare, liturgice şi pastorale, potrivite sensului şi finalităţii lor ecleziale, pentru a face ca fiecare credincios să «crească» în calitate de membru al Trupului eclezial al lui Hristos, care se realizează în mod concret în comunitatea parohială”. Pentru menţinerea şi consolidarea unităţii interne a parohiei, ca spaţiu liturgic şi duhovnicesc, se impune preocuparea preotului în vederea catehizării credincioşilor, prin explicarea şi dezvoltarea adevărurilor de credinţă, intensificând pastoraţia, mai ales catehizare individuală.

Preot Partebună NicuPreot de penitenciare la Penitenciarul Tulcea

23)23 Pr. Prof. N. Necula, op. cit.,vol. I, p. 301.

24)24 Ibidem.

25)25 Aghiasmatar, Bucureşti, Editura IBMBOR, 1992, p. 168.