SCOALA GIMNAZIALA NR.1 VUTCANI

REFERAT

PREDAREA DIFERENTIATA –

 RESPONSABILITATEA SCOLII MODERNE

INTOCMIT , DE PROF.

DIACONU ANA- GABRIELA

PREDAREA DIFERENTIATA – RESPONSABILITATEA SCOLII MODERNE

            Motto: “Copiii sunt ca florile, ele toate infloresc in momente diferite”

Una dintre tendintele modernizarii invatamantului vizeaza flexibilitatea

instructiei si educatiei pentru a asigura dezvoltarea capacitatilor si aptitudinilor

fiecarui copil in raport cu propriile posibilitati.

Instruirea diferentiata vizeaza adaptarea activitatii de invatare - indeosebi

sub raportul continutului, al formelor de organizare si al metodologiei didactice- la

posibilitatile diferite ale elevilor, la capacitatea de intelegere, ritmul de lucru

proprii unor grupuri de elevi sau chiar fiecarui elev in parte.

Didactica moderna se bazeaza pe racordarea actiunilor instructiv-

educative la nevoile si potentialul copiilor, pe considerarea particularitatilor de

varsta si individuale ca indicator orientativ prioritar.

            Cunoasterea copilului trebuie considerata ca punct de plecare in orice

actiune formativa. Strategia individualizarii educatiei si invatamantului nu-si poate

justifica menirea si nu-si poate dovedi eficienta decat pe baza cunoasterii

copilului.

            Individualizarea priveste diferentierea sarcinilor didactice si a cailor de

indeplinire a lor, a normelor de efort si a procedeelor de reglare a acestora

potrivit particularitatilor copiilor. Cand continuturile si sarcinile invatarii depasesc

nivelul de dezvoltare generala a copilului se obtine o invatare mecanica, bazata

pe memorare, dupa cum pot sa apara atitudini de dezinteres si plictiseala atunci

cand sarcinile de invatare sunt inferioare nivelului de pregatire atins de copii.

Accesibilitatea inseamna nu absenta dificultatilor, nu scutirea de efort, ci masura

lor, in raport cu puterile reale ale celor care invata, adica dificultati care pot fi

depasite cu succes prin mobilizarea necesara a fortelor intelectuale ale copiilor.

            Importanta invatarii diferenetiate si individualizate reiese din functiile

esentiale pe care aceasta le ideplineste. I.T. Radu in lucrarea “Invatamantul

diferentiat” enumera aceste functii:

-          faciliteaza realizarea idealului educativ

-          asigura rezultate scolare mai bune

-          previne si diminueaza situatiile de esec scolar

-          depisteaza la timp si stimuleaza interesele si aptitudinile copiilor

-          previne si elimina fenomenele de suprasolicitare si subsolicitare

-          potenteaza capacitatile cognitive

-          conduce la formarea unor trasaturi de personalitate

Intre componentii grupei exista numeroase diferente individuale: nivelul

capacitatilor cognitive, calitatile atentiei, capacitatea de efort, ritmuri de lucru,

interesele si inclinatiile, gradul de maturizare socio-afectiva etc., ceea ce impune

modalitati de lucru diferentiate.       

 Tratarea diferentiata exprima necesitatea  ca organizarea, desfasurarea

si evaluarea actiunilor educative din gradinita sa fie in acord si sa stimuleze

dezvoltarea psihogenetica a copilului. Sarcinile care se dau copilului trebuie sa

fie in consens cu insusirile de personalitate, care se afla in permanenta devenire

si transformare, doar asa se poate asigura o amplificare a efortului psihic si fizic

al copilului.

Actiunea de diferentiere a activitatilor cu copiii, trebuie stabilita in functie

de acele aspecte care influenteaza mai puternic randamentul acestora. Stabilirea

unui sistem de lucru adecvat trebuie sa se faca in functie de “ capacitatea de

invatare” sau de insusire a informatiilor.

Deosebirile dintre copii sunt foarte evidente, fiind legate de capacitati

individuale si modalitati de structurare pe plan mental relativ constant, de aici

rezulta necesitatea nuantarii formelor de munca, a metodelor folosite, a ritmului

de lucru in functie de capacitatea de asimilare dovedita de copil. Orice actiune de

diferentiere a instruirii trebuie sa porneasca intotdeauna de la sesizarea

trasaturilor comune, dar si a deosebirilor dintre subiecti, deosebiri referitoare la

tipul dominant al proceselor nervoase superioare, dezvoltare intelectuala,

capacitate de invatare, ritm de lucru, interes, inclinatii, etc.

Depistarea acestor trasaturi care-i diferentiaza pe copii, stabilirea rolului

fiecareia in definirea comportamentului care duce la performantele scontate,

reprezinta operatia initiala, premisa oricarei actiuni de tratare diferentiata a

subiectilor.

Caracteristica actiunii de diferentiere in planul organizarii si desfasurarii

activitatii didactice o constituie nuantarea modalitatilor de lucru, evitandu-se

separarea  permanenta a copiilor capabili de un randament ridicat, de copii lenti,

implicandu-se imbinarea rationala, echilibrata a activitatilor frontale cu intreaga

grupa si a activitatilor pe grupuri sau individuale, adaptate particularitatilor

acestora.

            In cadrul activitatilor comune, diferentierea sarcinilor de munca

independenta, introducerea unor sarcini didactice cu grade sporite de dificultate,

activitatea simultana cu doua subgrupe de copii care realizeaza activitati cu

acelasi continut sau continut diferit, sunt cateva procedee de realizare a muncii

diferentiate. De asemenea solicitarea copiilor de a raspunde la intrebari cu grad

de dificultate diferit: sa descrie o imagine, sa prezinte actiunile personajelor, sa

aranjeze imaginile in ordine logica, sa stabileasca relatii intre elemente,

reprezinta un procedeu utilizat in activitatile de convorbire, lectrui dupa imgini,

povestiri ale copiilor etc.

            Diferentierea ca modalitate de sprijinire in activitatea de invatare la nivelul

posibilitatilor individuale se realizeaza in cadrul activitatii mai ales in acele

secvente care (fixeaza) vizeaza fixarea, aprofundarea si aplicarea cunostintelor.

            In unele lecti se poate imparti clasa in doua sau trei grupe, in functie de

nivelul de dezvoltare sau ritmul de lucru etc., realizand cu toti copiii aceeasi tema

dar cu grad de dificultate diferit.

            Tratarea diferentiata a copiilor se realizeaza si prin organizarea grupurilor

mici de lucru, formate din 4-5 copii, conduse de profesor si avand un scop bine

precizat, grupuri ce se deosebesc de cele organizate de copii in jocurile alese de

ei.

In grupurile mici, omogene se dezvolta inclinatiile copiilor pentru povestire,

activitati artistice, activitati manuale etc., se realizeaza o atmosfera de lucru

intima, creatoare, grupul mic favorizand cooperarea interindividuala, integrarea in

activitate. Se pot asigura grupuri mici pentru o perioada de timp mai indelungata,

sau grupuri mici cu activitate temporara, cu caracter compensator. Tratarea

diferentiata a copiilor se realizeaza de asemenea in activitati individuale. In acest

fel se pot exersa unele exercitii, se invata poezii, se formeaza deprinderi, se

elimina treptat dificultatile, deficientele sau lacunele copiilor si se pun in valoare

aptitudini deosebite.

             Copiii nu se pot integra in toate formele de activitate de la inceput, deci

se recurge la abordarea gradata a acestora. Prin frecventarea echilibrata a

tuturor formelor de activitate de catre toti copiii, se va obtine valorificarea

resurselor educative ale acestora.

             O alta problema care se pune in organizarea unei predari diferentiate

este cea a materialului didactic utilizat. Astfel, se impune pregatirea, mai ales a

fiselor, in mod diferentiat, cu sarcini de lucru diferentiate, astfel incat fiecare copil

sa poata efectua sarcina de lucru. Tratarea diferentiata si individualizata sub

aspect motivational deschide in fata profesorului problema planificarii tuturor

lectiilor in concordanta cu nevoile, atractiile si interesele copiilor, dar fara a

neglija pregatirea pentru integrarea in clasa viitoare. Activitatea diferentiata

trebuie imbinata cu o activitate de evaluare continua.

             Tehnicile de diferentiere a instruirii vizeaza o gradare a sarcinilor scolare,

potrivit posibilitatilor individuale si a ritmului propriu de dezvoltare a fiecarui

individ, astfel incat randamentul sa fie asigurat pentru toti. Putem sublinia in

acest sens rolul deosebit de important al cadrului didactic in generarea unui

climat de incredere in posibilitatile individului incat sa combata complexul de

inferioritate pe care il traiesc multi dintre cei care nu pot atinge performantele

ridicate si, de asemenea, sa combata atitudinea de uniformizare a conditiilor de

invatare si dezvoltare pentru indivizii capabili de performante.

            Bibliografie:

1. Ionescu Miron, Radu Ioan – Didactica moderna, 2001

2. Radu Ioan – Invatamantul diferentiat. Conceptii si strategii, 1978

3. Tircovnicu V.,Invatamant frontal,invatamant individual,invatamant pe

grupe, 1981

4.  Didactica prescolara, 1998