Poveste despre o pasare in ceata

A fost odata ca niciodata, intr-un oras nenumit si negasit, o pasare care nu facea nimic altceva decat sa fie pasare. Nu stia daca exista si altceva si cel mai important nici nu isi punea aceasta problema. Era perfect multumita pasarea noastra citadina, caci nu stia ca exista atat de multe lucruri de care ar fi putut fi nemultumita. Zi de zi, ora de ora, pasarea traia, fiind, existand, zburand, anonima, nestiuta si necunoscuta.

Toate acestea, pana intr-o zi, cand lumea se schimba la fata, incetosandu-se si imbracand o haina lejera, dar sufocanta in cenusiul ei de nepatruns. In acea dimineata schimbatoare de decembrie, pasarea se trezi mecanic, fara a se gandi la cum va fi vremea, la cum va fi ea. Nu doar ca nu se gandea pasarea, dar nici macar nu isi punea problema sa se gandeasca. Ce rost ar fi avut? Oricum lucrurile ar fi la fel, oricum ea ar fi la fel.

In acea dimineata tipica de decembrie, pasarea iesi infrigurata din cuibul ei, in speranta ca poate va avea noroc, poate azi va gasi ceva de-ale gurii, ceva mai consistent si mai satios. Nici nu zbura doi metri pasarea, ca se trezi inconjurata din toate partile de o ceata deasa si orbitoare. Vru sa isi continue drumul greoi, dar in cale ii aparu, din neant, un copac care o opri brusc. Speriata si confuza, pasarea se refugie pe una dintre crengile copacului incercand sa se dumireasca de ceea ce se petrece.

Cand se linisti putin si se simti cat de cat in siguranta pe creanga groasa a copacului, privi pentru prima oara cu adevarat in jur. Abia acum realitatea celor ce se petreceau deveni clara pentru pasarea ratacita in ceata. Totul in jur era acoperit de un strat laptos de ceata densa. Oricat ar fi mijit pasarea ochii, oricat s-ar fi straduit sa patrunda cu privirea patura opaca de ceata, nu putea vedea nici macar la cativa centimentri in fata ei. Se forta pasarea sa isi dea seama de ceea ce se intampla in jur, dar facand asta simti cum o neliniste sufocanta pune stapanire pe ea si nu o mai lasa sa respire.

Deodata umbre diforme si inexplicabile populara spatiul dimprejur, fiinte amenintatoare pareau sa vina din toate partile gata sa o atace, iar ea prizoniera cetii atotcuprinzatoare nu putea face nimic sa se protejeze, sa se ascunda. Cuprinsa de panica, pasarea, facu ceea ce facea atunci cand era abia un pui si se confrunta cu ceva neplacut, inchise ochii si se facu mica in asteptarea dezastrului.

Clipele trecura, dar nimic nu se intampla, ci doar, acum ca nu mai era redusa la imaginea pe care o vedea, incepu sa auda. Auzi strigate de pasari, auzi falfait lent de aripi, auzi viata cum se desfasoara in acele conditii dificile de trai. Auzi ca inca este si ca este in viata printre atatea alte pasari. Se incuraja si deschise ochii. Cand facu acest lucru, eliberata de teama necunoscutului, vazu ca umbrele din ceata erau de fapt pasari, care, ca si ea, incercau sa faca fata cetii aducatoare de confuzie.

Stand acolo pe creanga groasa a copacului, pasarea vazu cum unele pasari se inalta printr-un zbor semet si cuceresc ceata, ridicandu-se deasupra ei. Vazu cum alte pasari, zboara foarte aproape de pamant, folosindu-l ca un reper in navigarea dificila. Vazu cum pasarile se ghideaza una pe cealalta, lucrand impreuna pentru a supravietui cu succes in ceata provocatoare. Unele pasari reuseau sa isi continue

viata chiar si in acest moment lipsit de claritate, altele, ca ea, ramaneau incremenite in confuzia de a fi intr-o lume total diferita de ceea ce cunosteau.

Stand acolo pe creanga groasa a copacului, pasarea incepu sa isi puna tot felul de intrebari, sa isi ridice probleme si sa caute raspunsuri. Stand acolo, pasarea isi dadu seama ca pentru ea ceata nu adusese decat claritate si concluziona desfacandu-si aripile si aventurandu-se intr-un zbor incert, ca niciodata nu fusese mai sigura de ce isi doreste decat in confuzia densa de acum.

Se lasa sa pluteasca in patura deasa, parasind siguranta copacului si fiind, cu claritate, o pasare, in ceata.