Motto: „ Tot ce se face în bucuria inimii e bucurie, chiar dacă e purtarea unei poveri.Dar tot ce se face în întristare e amărăciune, chiar dacă e mâncatul de miere”.

Sf. Efrem Sirianul

Postul i postirea în imnologia Sf. Efremș Sirianul

Editura Deisis, prin cele trei volume1 apărute în anul 2010, ne propune o binevenită

incursiune în imnologia Sfântului Efrem Sirianul, „unul din cei mai profunzi autori patristici,

pe cât de fascinant pe atât de puțin cunoscut”2, după cum ne mărturisește traducătorul, pr.

diac. Ioan I. Ică Jr.

Pentru studiul de față am ales a ne referi la tema Postului și a postirii3, temă a cărei

originalitate stă în modalitatea de abordare a Sfântului Efrem. Fără a intra acum în detalii

legate de biografia efremiană, pe care cititorul interesat le poate găsi atât în studiile

introductive și prezentările traducătorului la volumele amintite, cât, mai ales, în volumul lui

Sebastian Brock4, apărut la aceeași editură sibiană, nu putem să nu menționăm întristătoarea

precaritate cu care creștinul ortodox român se raportează la creștinismul siriac. Chiar dacă

îndeobște sunt amintiți sfinții Efrem și Isaac, nici despre ei, în spațiul ortodoxiei noastre, nu

putem spune că se cunosc prea multe. Sfântul Efrem Sirul este cunoscut, în general, prin

rugăciunea de pocăință ce îi poartă numele, cu care se mângâie drept-slăvitorii creștini în

vremea posturilor și mai ales în perioada Postului Mare și de un număr mai mic de

credincioși, prin Plânsurile Sfântului Efrem Sirul. Și în aceste Plânsuri se regăsește „același

spirit ascetic de umilință, lacrimi și jale, cu un puternic accent penitențial și eshatologic pe

frica de Dumnezeu și gândul la Judecata de Apoi”5. Or tocmai în contrast cu atmosfera de

„lacrimi și jale”6 ce răzbate din aceste rugăciuni, Imnele „mustesc” de bucuria și nădejdea

unei mult așteptate biruințe. Dacă pentru noi, majoritatea credincioșilor contemporani, postul

este o perioadă de privațiune, mai mult „impusă de Biserică”, decât asumată, ajungând ca în

1 Este vorbe de spre Imnele Raiului, Imnele Păresimilor, Azimelor, Răstignirii și Învierii și Imnele Nașterii și Arătării Domnului apărute la editura menționată în traducerea diac. Ioan I. Ică Jr.2 În Prezentarea diac. Ioan I. Ică Jr. făcută volumului Sfântul Efrem Sirianul, Imnele Nașterii și Arătării Domnului, trad. diac. Ioan I. Ică Jr., Editura Deisis, Sibiu, 2010, p. 6.3 Sfântul Efrem Sirianul, Imnele Păresimilor, Azimelor, Răstignirii și Învierii, trad. diac. Ioan I. Ică Jr., Editura Deisis, Sibiu, 2010.4 Sebastian Brock, Efrem Sirul. I. Ochiul luminos. Viziunea spirituala a lumii la Sfântul Efrem Sirul. II. Imnele despre Paradis, trad. pr. Mircea Ielciu (I), diac. Ioan I. Ica jr (II), Editura Deisis, Sibiu, 1998.5 Sfântul Efrem Sirianul, Imnele Păresimilor, Azimelor, Răstignirii și Învierii, trad. diac. Ioan I. Ică Jr., Editura Deisis, Sibiu, 2010. p. 6.6 Ibidem.

1

lumea modernă secularizată să fie privit ca o practică acceptabilă doar din punct de vedere

nutrițional, în Imne el apare, în primul rând, ca o armă duhovnicească, a cărei folosință

include, cu asupra de măsură, discernământul.

Din chiar primul refren se proclamă: „Binecuvântat să fie Împăratul Care a împodobit

Sfânta Biserică cu postul, rugăciunea și privegherea!”7, înfățișându-ne cele trei arme pe care

cel ce intră în Biserică este învățat să le folosească pentru a putea birui în războiul cel

nevăzut. Căci „nevăzut este vrăjmașul, deci să ne curățim mintea ca el să vadă că noi l-am

văzut”8. Postul nu doar ni-l evidențiază pe dușmanul nostru, nu doar îl dă în vileag, ci e și

armă „care întoarce săgețile împotriva celui rău”9. Dar, ca orice armă, trebuie folosită cu

discernământ și e nevoie de îndelungă exersare pentru a o utiliza cu meșteșug duhovnicesc.

Sfântul Efrem ne avertizează: „nu vă încredeți, voi cei simpli, în vicleanul care amăgește pe

cei ce postesc! Căci atunci când vede că cineva se înfrânează de la pâine, pe acela îl satură cu

mânie. Pe cine îl vede stând la rugăciune, aceluia îi insuflă alte gânduri smulgând în ascuns de

la inima sa rugăciunea gurii sale”10.

Dar chiar dacă descoperirea valențelor duhovnicești ale postului, din perspectiva

efremiană, este deosebit de captivantă, credem că lectura poate fi mai edificatoare decât orice

îndemn al nostru pe marginea Imnelor! Am considerat mai interesantă descoperirea

dimensiunilor profunde ale textului, care fac ca viziunea Sfântului Efrem Sirianul despre post,

să aibă o notă mai aparte față de spiritualitatea părinților „de limbă și spiritualitate greacă”

(bizantină). Două ni se par a fi fundamentale: dimensiunea scripturistică și cea hristologică.

1. Dimensiunea scripturistică

Imnele nu conțin sfaturi sau tehnici despre postire într-o cheie didactică, ci prin

„profunda intimitate cu textul și universul Scripturii”11, corelată cu forța genului liric și

măiestria autorului, practic, „Scriptura locuiește de la un capăt la altul în propriul său text,

fără a putea distinge cu claritate întotdeauna între ele”12. De cele mai multe ori sugerate și

aluzive, rareori explicite, referirile la Sfânta Scriptură sunt purtătoare de floare și de rod, au

acea explozie primăvăratică a vieții în care se întrezărește izbânda prin care „Hristos,

Căpetenia celor ce biruiesc, a biruit pe Satana în luptă dreaptă, nu cu violență, ca un

7 Ibidem, p. 107.8 Ibidem, p. 108.9 Ibidem, p. 137.10 Ibidem, p. 109.11 Ibidem, p. 9.12 Ibidem.

2

Dumnezeu”13, la fel cum „gheața groasă ce acoperă râurile se topește când vântul cald al

primăverii suflă fără oprire”14. Sfântul Efrem nu indexează protestant citate, ci de peste tot

străbate bucuria celui ce a deprins lupta.

„Iată postul, povățuitorul care-i învață pe atleți cum să lupte. Veniți la el și învățați

lupta cea iscusită15!”

Referințele vetero-testamentare debutează chiar cu episodul căderii lui Adam, văzut

acum prin biruința pe care Hristos o are asupra Satanei.

„Căci prin post a biruit Cel ce putea birui prin orice altceva… Căci prin el a biruit ca

om pe cel ce a biruit prin rod pe Adam, înghițindu-l lacom16”.

Postirea Vechiului Legământ anticipează și își află împlinirea în postul de 40 de zile

din pustie, prin care Mântuitorul „inaugurează mântuirea”17. Sunt amintiți, pe rând, Moise și

Ilie, Estera și ninivitenii, Daniel și cei trei tineri din Babilon. Postirea nu înseamnă privarea de

hrană, ci schimbarea ei. Cuvântul Scripturii devine hrana postitorului:

„Laudă celui Întâi Născut, a Cărui turmă își găsește zăbava în cărți, binecuvântate

pășuni”18.

2. Dimensiune hristologică

Este continuarea firească, am putea spune, încununarea dimensiunii scripturistice.

Izvorul de putere al postului este Cel ce este Calea, Adevărul și Viața! Orice post fără Hristos,

secularizant devine dietă, iar ontologic este fatal:

„Veniți să cugetăm în post la ce au făcut nebunii în vremea postului lor! Cumplit lucru

e să aducem în gura și în urechea noastră batjocorirea Celui sfânt, căci pe Dumnezeul Paștelui

L-au omorât de Paște. Pe Domnul praznicului L-au junghiat de praznic. Pe Dumnezeu L-au

spânzurat de lemn; L-au înălțat pe El furioși. Gura care a strigat: „Răstignește-L!” s-a înălțat

să citească de Paște cărțile sfinte”19.

În orbirea lui poporul ales de Dumnezeu, îl alege pe Baraba. Obsedat de litera Legii,

refuză Duhul! Obsedat de curăția exterioară, cu mâinile spălate zilnic, strigă:

„Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!”20

13 Ibidem, p. 137.14 Rugăciunea pentru soție15 Imnele Păresimilor…, p. 108.16 Ibidem, p.107.17 Ibidem, p. 11.18 Ibidem, p. 115.19 Ibidem, p. 119.20 Matei 27, 25.

3

Legea care nu duce la Hristos e inutilă! Tocmai de aceea toate sunt raportate la

Hristos, Cel ce-l biruie pe Satana nu ca Dumnezeu, ci ca om și cu arma cu care Adam a căzut!

„Nu cu Dumnezeu Cel puternic s-a luptat blestematul, ci ca și cu un om simplu s-a

luptat, fiindcă altfel s-ar fi temut, neștiind cum să scape din lupta cu El.

L-a văzut doar ca un om, de aceea a îndrăznit să se lupte cu El, măcar că nu era sigur

care avea să fie sfârșitul luptei pentru cel rău. A îndrăznit, dar a fost înfrânt și umilit.

Cu arma cu care a căzut Adam în Eden cu aceasta a biruit Domnul nostru. Adam a

căzut prin dorirea rodului, iar prin postirea ce ține departe de mâncare a biruit Hristos pe cel

rău care amăgește prin mâncare”21.

Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii22 „ca Miel adevărat care a

mâncat prefigurările e mâncat de Apostoli la Cină și de creștini la Liturghie, îngropându-se în

trupurile lor pentru a le învia”23.

Prin și în Hristos postirea devine nu doar prescripție a Legii, ci un act de libertate!

„ A mânca ține de fire, a posti ține de libertate”24.

Este libertatea de a mă împărtăși iar „de dulceața cea din rai, de la care m-am

îndepărtat prin neascultare”25. Este libertatea care mă face să dau slavă Celui Întâi-Născut,

„Care a pus de jur-împrejurul slăbiciunii noastre marele meterez al postului”26.

21 Imnele Păresimilor…, p. 137-138.22 Ioan 1, 29.23 Vlad Niculescu, citat de diac. Ioan I. Ică Jr. în Studiu introductiv la Imnele Păresimilor…, p.25.24 Imnele Păresimilor…, p. 144.25 Vecernia Nașterii Domnului, Mineiul pe Decembrie, EIBMBOR, București, 2005, p. 426.26 Imnele Păresimilor…, p. 107.

4