Polizaharide vegetale

Realizatori:Negrila Elena

Munteanu Alina

1

Cuprins

1.Introducere …………………………………………………

2.Clasificare………………………………………………......

3.Celuloza……………………………………………………..

3.1.Istoric………………………………………………..

3.2.Surse de celuloză……………………………………

3.3.Structura celulozei………………………………….

3.4.Producerea celulozei…………………………………

3.5. Proprietați chimice………………………………….

3.6. Derivați ai celulozei………………………………….

3.7. Utilizări………………………………………………

4.Amidonul………………………………………………………

4.1.Formarea in plante…………………………………..

4.2. Proprietati …………………………………………..

4.3 Reactii………………………………………………

4.4.Utilizare……………………………………………….

5.Concluzii………………………………………………………..

Biliografie………………………………………………..

2

Introducere

Polizaharidele vegetale sunt cunoscute si sub denumirea de glucide lente,

ce detin un rol important in productia de insulina, datorita eliberarii de mici

molecule de glucoza progresiva. Acestea furnizeza organismului energie,

alaturi de alti nutrienti, fiind glucide compuse din mai multe molecule

monozaharide associate.

Printre polizaharidele vegetale se afla amidonul care este prezent in cereale,

cartofi anumite fructe si leguminoase.

Alte poliyaharide vegetale sunt celuloza si hemiceluloza ce fac parte din

alcatuirea peretelui celular la plante.

PRINCIPALELE POLIZAHARIDEVEGETALLE

CELULOZAAre ca monom

celobioza:intra in componenta tesuturilor

de sustinere la organismele vegetale

AMIDONULConstituie rezerva de energiea plantelor si

sursa primara de carbohidrati a animalelor.

3

3.CELULOZA

[C6 H10 O5] n CELULOZA este polizaharida cea mai raspindita in natura. Ea

corespunde formulei(C6 H10 O5)n, in care n are valori cuprinse intre 700-

800 si 2500-3000. Impreuna cu lignina si alte substante necelulozice , ea

formeaza pereti celulelor vegetale si da plantei rezistenta mecanica si

elasticitate.

Formarea celulozei in plante este rezultatul unui proces de biosinteza

fotochimica. Procentual celuloza din plante variaza in limite foarte largi: 7-

10% pentru unele plante leguminoase, 40-50% in paiele de cereale sau stuf,

40-60% in masa lemnoasa a diferitelor specii de arbori, pina la 85-99% in

plante textile.

Celuloza se obtine in general din bumbac, lemn, stuf si paie.Cea mai

pura varietate de celuloza se obtine din bumbac prin egrenarea(indepartarea

semintelor) si apoi spalarea vatei din capsulele plantei de bumbac.Aceasta

varietate este folosita aproape exclusiv in scopuri textile.

4

O celuloza mai putin pura se obtine din lemn, stuf sau paie. In acestea

celuloza este amestecata cu diferiti componenti necelulozici, numiti

irecruste(lignina, oligozaharide, ceruri, rasini etc.), care trebuie indepartati.

Separarea se poate face cu ajutorul unor reactivi acizi sau bazici care dzolva

incrustele, eliberind cea mai mare parte a materialului celulozic util. Printre

reactivii folositi, cel mai intrebuintat este bisulfitul de calciu, Ca (HSO3)2

(in procedeul bisulfitic) sau amestecul de sulfat de sodiu si hidroxid de sodiu

(in procedeul sulfat). Celuloza rezultata este supusa albirii si serveste la

fabricarea hirtiei sau la chimizare; in tara noastra productia de celuloza se

realizeaza in numeroase unitati industriale.

CELULOZA este polizaharida cea mai raspindita in natura. Ea corespunde

formulei(C6 H10 O5)n, in care n are valori cuprinse intre 700-800 si 2500-

3000. Impreuna cu lignina si alte substante necelulozice , ea formeaza pereti

celulelor vegetale si da plantei rezistenta mecanica si elasticitate.

Formarea celulozei in plante este rezultatul unui proces de biosinteza

fotochimica. Procentual celuloza din plante variaza in limite foarte largi: 7-

10% pentru unele plante leguminoase, 40-50% in paiele de cereale sau stuf,

40-60% in masa lemnoasa a diferitelor specii de arbori, pina la 85-99% in

plante textile.

Celuloza se obtine in general din bumbac, lemn, stuf si paie.Cea mai

pura varietate de celuloza se obtine din bumbac prin egrenarea(indepartarea

semintelor) si apoi spalarea vatei din capsulele plantei de bumbac.Aceasta

varietate este folosita aproape exclusiv in scopuri textile.

O celuloza mai putin pura se obtine din lemn, stuf sau paie. In acestea

celuloza este amestecata cu diferiti componenti necelulozici, numiti

irecruste(lignina, oligozaharide, ceruri, rasini etc.), care trebuie indepartati.

5

Separarea se poate face cu ajutorul unor reactivi acizi sau bazici care dzolva

incrustele, eliberind cea mai mare parte a materialului celulozic util. Printre

reactivii folositi, cel mai intrebuintat este bisulfitul de calciu, Ca (HSO3)2

(in procedeul bisulfitic) sau amestecul de sulfat de sodiu si hidroxid de sodiu

(in procedeul sulfat). Celuloza rezultata este supusa albirii si serveste la

fabricarea hirtiei sau la chimizare; in tara noastra productia de celuloza se

realizeaza in numeroase unitati industriale.

3.1.Istoric

Celuloza a fost prezenta pe Terra de cand au aparut copacii si plantele

fiind constituentul principal al peretilor celulari vegetali. Datorita acestui

fapt nu exista o data anume pentru descoperirea ei; a aparut inainte de

nasterea omului. Recunoasterea celulozei ca fiind un constituent principal al

peretelui celular vegetal a fost in anul 1838 datorita descoperirilor

botanistului francez Anselme Payen care a izolat celuloza pentru prima data

din lemn.

Atunci a fost inteleasa structura sa. In prezent celuloza este

polizaharida cea mai raspandita in natura si se afla sub observatia oamenilor

de stiinta producandu-se schimbari in procesul de prelucrare, utilizari si

genetica plantelor (multi fermieri fiind interesati de mutatiile genetice pentru

a produce cantitati mai mari de bumbac).

6

3.2.Surse de celuloză

Apare in stare pura in componenta bumbacului. Din acesta se obtine

cea mai pura celuloza prin indepartarea semintelor si spalarea vatei din

capsulele de bumbac, iar celuloza rezultata este folosita in industria textila

deoarece are un procent de 91% celuloza. Se gaseste in combinatie cu

lignina  in lemn (40-60%). Fibrele de celuloza prezente in lemn sunt sub

forma unui polimer complex: lignina. Acesta tratat cu substante alcaline

duce la formarea hartiei. Alte surse sunt inul, canepa, stuful (50%).

Formarea celulozei in plante este rezultatul unui proces de biosintez

fotochimica. Peretele celular vegetal este alcatuit din celuloza cu exceptia

catorva tipuri de alge. Celuloza este organizata in microfibre. Structura

confera rigiditate plantei si un mediu poros favorabil circulatiei apei,

mineralelor si altor substante nutritive. Celuloza formeaza partile de

sustinere ale plantelor impreuna cu lignina si alte substante necelulozice, si

confera acestora elasticitate. Multe din speciile de plante care contin un nivel

ridicat de celuloza sunt benefice omului.

Numeroasele grupari hidroxil existente de-a lungul lantulului, in

resturile glucozice, formeaza intre ele un numar urias de legaturi de hidrgen

care impacheteaza foarte strans lanturile macromoleculare si confera

celulozei structua macroscopica de fir. Desi este considerat ca fiind produs

de plante si unele bacterii produc celuloza.

7

3.3.Structura celulozei

Timp de multi ani s-a acceptat ca celuloza este un lant lung de

polimeri, alcatuit din glucoza. In anii 1900 celuloza a fost descrisa mai

amanuntit de Cross si Bevan. Ei au indepartat partile vegetale prezente in

mod normal in celuloza prin dizolvarea lor in solutie concentrata de dioxid

de sodiu. Partea care nu s-a dizolvat a fost numita a-celuloza. Materialul

solubil (ß-celuloza si γ-celuloza) s-a dovedit mai tarziu a nu fi celuloza ci

zaharuri si carbohidrati.

Astfel α-celuloza descoperita de Cross si Bevan este ceea ce numim noi

astazi celuloza. Formula chimica este (C6H10O5)n  unde n variaza intre 700

- 800 si 2500 - 3000. Celuloza este formata din molecule de glucoza unite in

pozitia 1-4. Este o substanta organica, un polimer sau mai specific o

polizaharida care este formata din peste 3 000 de molecule de glucoza. Un

polimer este o macromolecula formata din molecule mai mici care se repeta

(glucoza in acest caz). Acest lucru explica faptul ca structura celulozei este

formata din molecule de glucoza sau C6H12O6.

Glucoza este o substanta care are rol foarte important in respiratia celulara si

in fotosinteza:

CO2 (g) + H2O (l) + lumina = C6H12O6 (s) + O2 (g) (ecuatia fotosintezei).

Atomii de hidroxil sunt grupati ordonat precum structura cristalului in

lantul de celuloza. Legaturile de hidrogen in regiunile cristaline sunt

puternice ducand la insolubilitate in majoritatea solventilor. Ei impiedica

celuloza sa se topeasca. In regiunile mai putin ordonate lanturile sunt mult

8

mai departate si mai dispuse la combinarea hidrogenului cu alte molecule

precum apa. Deoarece elemntele componente ale celulozei sunt nemetale

celuloza prezinta legaturi covalente. Rezulta astfel o structura filiforma a

lantului macromolecular celulozic. Datorita structurii (celuloza este formata

dintr-un singur monomer) este numita polizaharida si nu poate fi digerata de

oameni. Din punct de vedere chimic este un carbohidrat, adica o

polizaharida. Hidroxilii celulozei reactioneaza cu aldehidele si formeaza

acetatii. Aceasta reactie duce la stabilitate. Animalele precum vacile, oile,

caii si alte ierbivore au enzimele necesare digerarii acestui material marind

viteza hidrolizei celulozei si transformand-o in glucoza. Omul nu are aceste

enzime.

3.4.Producerea celulozei

Polizaharidele, precum celuloza sunt produse eliminand apa continuta

in moleculele monozaharoase. In acest caz glucoza este monozaharida.

Companiile de bumbac si alte fabrici de materiale textile  impreuna cu alte

metode  folosesc acest proces pentru a rafina celuloza. Cea mai pura

varietate de celuloza se obtine din bumbac prin egrenarea (indepartarea

semintelor) si apoi spalarea vatei din capsulele plantei de bumbac. Aceasta

varietate este folosita aproape exclusiv in scopuri textile.

O celuloza mai putin pura se obtine din lemn, stuf sau paie. In acestea

celuloza este amestecata cu diferiti componenti necelulozici, numiti irecruste

(lignina, oligozaharide, ceruri, rasini.), care trebuie indepartati. Separarea se

poate face cu ajutorul unor reactivi acizi sau bazici care dizolva incrustele,

9

eliberand cea mai mare parte a materialului celulozic util. Printre reactivii

folositi, cel mai intrebuintat este bisulfitul de calciu, Ca(HSO3)2 (in

procedeul bisulfitic) sau amestecul de sulfat de sodiu si hidroxid de sodiu (in

procedeul sulfat). Celuloza rezultata este supusa albirii si serveste la

fabricarea hartiei sau la chimizare.

3.5. Proprietați chimice

Deoarece contine un numar mare de grupari de hidroxil reactioneaza

cu acizi si formeaza esteri sau cu alcool si formeaza eteri. Din modul in care

celuloza reactioneaza cu diferiti reactivi s-a dedus ca in macromolecula sa

fiecare rest de glucoza prezinta trei grupari hidroxil capabila sa reactioneze

chimic. Gruparile hidroxil din celuloza au reactivite normala si participa la

reactiile specifice lor: formarea de eteri, de esteri, de alcooli. Dupa numarul

gruparilor hidroxil dintr-un rest glucozic, care participa la asemenea reactii

se obtin produsi cu diferite grade de transfer.

Tratata cu amestec de acid acetic si anhidrida acetica, celuloza poate forma

mono-, di- sau tri-acetatul de celuloza. Prin tratare cu solutii concentrate de

hidroxid de sodiu, celuloza formeaza un produs de tip alcoolat (alcoxid),

denumit alcoliceluloza, ce poate avea, de asemenea, diferite grade de

transformare. Asemenea produsi sunt obtinuti si folositi direct la fabricarea

fibrelor artificiale. Fibrele de celuloza din bumbac au lungimi de 20-30 mm

si de aceea pot fi toarse in fire care apoi se tes. Fibrele celulozice din lemn

sunt foarte scurte, 3-5 mm si incercarea de a le toarce nu a condus la nici un

rezultat. Prin prelucrare fizico-chimica a acestora s-au realizat fibrele

artificiale, denumite curent matase artificiala (au luciu asemanator cu cel al

10

matasii naturale).

Se cunosc astazi mai multe procedee de fabricat matase artificiala. Procedeul

vascoza se bazeaza pe relatia ce are loc intre alcoliceluloza si sulfura de

carbon, CS2 prin care se obtine xantogenatul de celuloza. Acesta este solubil

in solutie de hidroxid de sodiu, formand o solutie coloidala, vascoasa,

vascoza (de unde si numele procedeului ). Trecuta prin orificii foarte fine

intr-o baie de acid sulfuric diluat (filare umeda) solutia de vascoza se

neutralizeaza, iar xantogenatul se descompune in celuloza si sulfura de

carbon. Pe aceasta cale celuloza se regenereaza sub forma unui fir continuu,

desi provine din fibre foarte scurte din lemn. Daca celuloza este supusa

fierberii cu un acid mineral (acid clorhidric sau sulfuric) concentrat, ea se

descompune intr-un produs care se dovedeste a fi glucoza.

3.6. Derivați ai celulozei

Nitratul de celuloza a fost primul material plastic realizat cu succes in

1869 prin transformarea celulozei  in nitrat. Este folosita in industrie pentru

confectionarea lacurilor (1920 - folosita pentru prima data), pieselor de

tualeta. Este folosita si la explozibili.Tratata duce la formarea vascozei sau

celuloza acetata folosita pentru lacuri.

Acetatul de celuloza a fost produsa din reactia celulozei cu acidul

acetic, anhidrida acetica si catalizatori. A fost folosita pentru prima data in

1930. E utilizata in confectia materialelor de impachetat,  a jucariilor,

uneltelor, izolatorilor si ochelarilor. Este cel mai ieftin material produs. Este

solubila in solventi organici precum acetona si poate fi modelata in forme

11

diferite sau trasa in fire. Procedeul acetat realizeaza matasea acetat, folosind

acetatul de celuloza. Solutia acestuia in acetona este supusa filarii la cald

(uscata). Solventul se evapora si este recuperat, iar firul de acetat de celuloza

coaguleaza si se intareste. Tesaturile de matase acetat sunt mai rezistente dar

mai putin higroscopice decat cele din matase vascoza. La noi in tara fibrele

artificiale se fabrica prin procedeul vascoza la Braila, Lupeni si Popesti-

Leordeni.

Celuloza etilica rezulta atunci cand celuloza este tratata cu sulf sau clor

etilic. Este folosita in comert, pentru extinctoare si in industria

electronicelor. Este cea mai scumpa celuloza.

Matasea artificiala a fost produsa in 1884 pentru a fi folosita in

industria confectiilor dar a fost scoasa repede de pe piata deoarece era

inflamabila. Acum matasea artificiala  e folosita ca materie prima pentru

haine si este fibra cea mai utila omului. Celuloidul (primul plastic).

3.7. Utilizări

Celuloza este utilizata la obtinerea substantelor explozibile de tip

pulbere fara fum; a matasii artificiale de tip vascoza (milaneza) si a matasii

acetat; a nitrolacurilor si nitroemailurilor (lacuri de acoperire cu uscare

rapida si luciu puternic); a celofanului. Este o materie prima de mare valoare

economica si constituie punctul de plecare in fabricarea unor produse

importante, dintre care cea de hartie ocupa un loc principal (a fost folosita

pentru obtinerea hartiei inca din secolul.

12

Se intalneste in cantitati mari in aproape toate plantele si este o

principala sursa de hrana. Are proprietati de reducere a valorii calorice a

unor alimente daca in acestea se adauga celuloza cristalizata. Matasea

vascoza este intrebuintata la fabricarea diferitelor tesaturi precum si a

cordului pentru anvelope. Daca solutia de vascoza este filata, printr-o fonta

fina in baie de acid sulfuric diluat si glicerina, se obtin folii dintr-un produs

larg folosit-celofanul. Produse care contin celuloza: bureti, spray-uri pentru

alergie sau pudre, benzi medicale. Celuloza este foarte ieftina pentru ca este

foarte abundenta. 

13

AMIDONUL

[C6 H10 O5]

Amidonul este  un compus macromolecular organic.

Amidonul  este  constituit  din  resturi  de  D-glucoza,  avind  formula

moleculara (C6H10O5)n. Este raspindit in lumea vegetala acumulindu-se in

seminte,  tubercule, fructe. Se produce din cartofi sau din faina de porumb.

Amidonul este insolubil in apa, iar la incalzire in apa formeaza geluri.

Amidonul  nu este un compus unitar, ci consta din doua polizaharide

diferite: amiloza si amilopectina.

Amiloza  -  polizaharida  ce  contine  de la sute pina la citeva mii de

resturi  de glucoza. La hidroliza acesteea se obtine maltoza. Deci in

molecula  de amiloza resturile de glucoza sint unite prin legaturi 1,4--

glucozidice. Amiloza se sedimenteaza cu 1-butanol.

Amilopectina:  Ca  si amiloza, amilopectina este formata din resturi de

14

D-glucoza  cu  legaturi  1,4-à-glucozidice,  dar  molecula  de amilopectina

poseda  o  structura  ramificata.  Masa moleculara a amilopectinei este mai

mare decit a amilozei. Amilopectina este insolubila in apa, dar la incalzire

formeaza geluri in apa.

Amidonul  este componenta de baza a multor produse alimentare

importante: piinea, faina, cartofii, porumb. Se foloseste in industrie la

producerea glucozei, alcoolului etilic, cleiurilor, acetonei, glicerinei, acizilor

lactici, citrici s.a.Amidonul intra in componenta mediului nutritiv la

producerea antibioticelor,  vitaminelor.  Amidonul  hidrolizeaza la fierbere

in prezenta acizilor sau sub actiunea  enzimelor.Sub actiunea fermentilor sau

la incalzirea cu acizii minerali amidonul hidrolizeaza destul de usor, la

inceput, transformindu-se in amidon solubil, apoi in dextrine. Produsul final

al hidrolizei amidonului este glucoza:

(C6H10O5)n + nH2O      nC6H12O6

Solutia de iod coloreaza amidonul in albastru. Aceasta reactie se utilizeaza

pe larg pentru determinarea ionilor de iod in solutie sau invers, la

determinarea prezentei amidonului in produsele alimentare, medicinale, etc

Amidonul este o substanţă organică ce se găseşte în seminţele, fructele

şi tuberculii plantelor şi care se foloseşte în industria alimentară, chimică etc.

Formula brută a amidonului, determinată prin analiza elementară, este

(C6H10O5)n, la fel ca a celulozei. Prin hidroliza cu acizi, amidonul trece in

D-glucoza, cu randament cantitativ. Din punct de vedere al compoziţiei

chimice, amidonul este un amestec, format din 2 polizaharide: amilopectină

şi amiloză, care diferă între ele prin structură şi reactivitate.

15

4.1. Formarea in plantăAmidonul se formează în plante, fiind o sursă importantă de glucide pentru

animale.

Funcţia amidonului în plante este funcţia a unui compus de rezervă

energetică,necesară păstrării vitalităţii seminţelor în timpul depozitării şi este

utilizat lagerminare, până la dezvoltarea frunzelor care, prin fotosinteză, pot

ulterior sintezazaharuri simple. Pentru îndeplinirea acestei funcţii, planta îşi

sintetizează amidonulsub formă de granule, acesta fiind modul convenabil

de a-l utiliza, ulterior, treptat casubstrat pentru enzime. Granulele se

caracterizează prin formă şi dimensiuni diferiteîn funcţie de zestrea genetică

şi de activitatea enzimatică a celulelor în care seformează. Granula de

amidon este considerată o entitate compusă din straturiconcentrice denumite

striuri, care sunt considerate inele de creştere datoratemecanizmului de

biosinteză a amidonului.

La nivelul fiecărui strat, moleculele deamiloză şi amilopectină sunt

întrepătrunse pe direcţie radială şi se asociază prinlegături de hidrogen şe

legături van der Waalls pe direcţie transversală, formîndunităţi structurale

organizate (micelii), orientate radial

Ecuaţia reacţiei generale a formării amidonului ar fi format din două etape:

CO2 + H2O ----> CH2O + O2

6 CH2O ----> C6H10O5 + H2O,

ambele reactii înfăptuindu-se la clorofilă, la lumină.

4.2 Proprietati

16

Amidonul are o structură amorfă, insolubilă în apă, deşi la contact cu

apa acesta se umflă. La recunoaşterea amidonului se foloseşte iodul: la

contact cu acesta, amidonul dă o culoare violet închisă la rece.

La temperatura camerei şi pentru pH cuprins între 3 şi 10, granulele de

amidon suntinsolubile. Această proprietate este pusă pe seama organizării

interne a granulelor deA.N. La temperatura camerei, amidonul stabileşte un

echilibru cu W din atmosferă, prin adsorbţia reversibilă a apei. Cantitatea de

apă adsorbată este influenţată de:temperatură, umiditatea relativă a aerului

şi specia botanică, umiditatea amidonuluifiind în condiţii normale de 10-

17%. Granulele native de amidon, deşi sunt insolubileîn apă rece, ele se

umflă reversibil, devenind parţial hidratate. Prin încălzire latemperaturi de

peste 60ºC are loc distrugerea ireversibilă a granulei de amidon,transformare

care poartă numele de gelatinizare. În urma unui tratament

hidrotermicgranula de amidon trece trei stadii: granulă umflată, granulă

gelatinizată şi granulăsolubilizată. Prin încălzirea unei suspensii de amidon

în apă, granulele se umflă fărăa-şi modifica înfăţişarea până în momentul în

care este atinsă o temperatură criticănumită şi temperatură de gelatinizare.

Prin răcirea dispersiei de amidon (pastă sau clei) au loc reorganizări ale

amilozei şi amilopectinei ce conduc la formarea unui gelopac. Aceste

reorganizări constau dintr-o separare de fază a amilozei de

amilopectină,urmată de formarea unei reţele tridimensionale stabile. Stadiile

ulterioare gelifieriisunt caracterizate printr-o tranziţie de la organizarea tip

ghem static la o organizaretip dublu helix a lanţurilor liniare, urmată în a

doua etapă de formarea cristalelor prinagregarea heluxurilor duble. Această

cristalizare are loc cu o viteză ridicată în cazulamilozei şi mult mai lentă în

cazul amilopectinei. Formarea cristalelor este însoţită deo creştere a

17

rigidităţii şi o separare a fazelor polimer/solvent (sinereză). Aceste

transformări sunt cunoscute sub numele de retrogradarea amidonului.

4.3. Reactii

 Cu apa în prezenţa acizilor:

(C6H10O5)n + nH2O → n C6H12O6

* Cu apa în prezenta amilazei:

2(C6H10O5)n + nH2O -> n C12H22O11 

4.4.Utilizare

Principalele funcţii ale amidonului în produsele alimentare sunt de:- agent de

îngroşare (sosuri, supe cremă etc);- stabilizator coloidal (dressinguri pentru

salate);

 

- agent pentru reţinerea umidităţii;- agent de gelifiere (rahat, produse

gumate);- agent de legare (vafe);- agent de acoperire (produse zaharoase)

Concluzii

18

Polizaharidele se obtin prin eliminarea a ,,n” molecule de apa intre

mai multe molecule de monozaharide.

- este un amestec de doua polizaharide : amiloza si amilopectina

- structura macromoleculara

- C6 H12 O6 →  C6H10O5     n

- industrial, amidonul se obtine din cartofi sau faina de grau

- se prezinta ca o pulbere fina, de culoare alba, mai mult sau mai putin

stralucitoare

- in industrie, hidroliza acida a amidonului este folosita la prelucrarea

glucozei, iar hidroliza enzimatica, la obtinerea etanolului

Celuloza - [ C6 H10 O5 ] n 

- se prezinta sub forma de macromolecule filiforme

- 6 n CO2 + 5 n H20 → [ C6 H10 O5 ] n + 6 n O2

- in stare pura, celuloza se obtine din fibrele de bumbac 

- celuloza este o substanta alba, cu structura macromoleculara fibroasa, fara

gust si fara miros, insolubila in apa, in acizi  minerali diluati, cat si in

dizolvanti organici

- studiul de esterificare a dus la concluzia ca in fiecare grupa   C6H10O5 

Amidonul este  un compus macromolecular organic.

Amidonul  este  constituit  din  resturi  de  D-glucoza,  avind  formula

moleculara (C6H10O5)n. Este raspindit in lumea vegetala acumulindu-se in

seminte,  tubercule, fructe. Se produce din cartofi sau din faina de porumb.

Amidonul este insolubil in apa, iar la incalzire in apa formeaza geluri.

Amidonul  nu este un compus unitar, ci consta din doua polizaharide

diferite: amiloza si amilopectina.

19

Bibliografie

*http:// /monozaharidele-si-polizaharidele.html

*http://www.referat.ro/Polizaharide.html

*http://www. /chimie/online8/GRASIMI--PROTEINE-Si-ZAHARIDE.com.php

20