Politici sociale în privinţa incluziunii persoanelor cu handicap

5/10/2018 Politici sociale în privinţa incluziunii persoanelor cu handicap - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/politici-sociale-in-privinta-incluziunii-persoanelor-cu-handicap 1/5

Politici sociale în privinţa incluziunii persoanelor cu

handicap

Mai multe documente şi strategii de incluziune socială asumate de către România,menţionează persoanele cu dizabilităţi ca fiind în rândul grupurilor defavorizate.

Promovarea incluziunii sociale, menţionează că „atragerea persoanelor cu dizabilităţi pepiaţa muncii se va intensifică prin [...] sprijinirea lor în a-şi găsi şi mentine locurile demuncă, precum şi prin încurajarea angajatorilor de a le oferi mai multe oportunităţi.”

Promovarea ocupării persoanelor cu dizabilităţiCu toate că situaţia persoanelor cu dizabilităţi a cunoscut îmbunătăţiri în ultima

perioadă, există încă multe probleme generate de dificultatea construirii unui sistem deprotecţie a acestei categorii. Lipsa unor specialişti în domeniul social (asistent social,psiholog) îngreunează evaluarea completă a situaţiei acestor persoane. Scădereanumărului de locuri de muncă protejate a afectat în principal persoanele cu dizabilităţi.Cadrul legislativ adoptat în 2006 este menit să corecteze aceste erori şi conţineprevederi care să stimuleze participarea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii. Înprezent, însă, se pare că aceaste prevederi nu au dat rezultate.

Situaţia angajării personelor cu dizabilităţi în instituţiile publiceAnaliza de faţă porneşte de la premiza, că încurajarea angajării şi vizibilizarea

problematicii persoanelor cu dizabilităţi ar trebui să înceapă de la nivelul instituţiilor publice. O cercetare de mult mai mică anvergură, realizată în cursul anilor trecuţi, arelevat faptul că numărul de persoane cu dizabilităţi angajate ca atare în instituţiilepublice este extrem de scăzut.

Investiţii pentru accesibilizareAccesibilizarea instituţiilor publice este unul dintre primii paşi întreprinşi în ultimii anipentru a face mai ofertante aceste instituţii pentru persoanele cu dizabilităţi. Un faptnotabil este că investiţiile de accesibilizare se referă strict la accesibilizarea fizică aspaţiilor, în favoarea persoanelor cu dizabilităţi locomotorii (rampe, toalete pentru

persoane cu dizabilităţi locomotorii, platforme etc.). În prezent, alte forme deaccesibilizare sunt ignorate sau sunt foarte rare – ne referim aici la accesibilizareapentru persoanele cu dizabilităţi senzoriale sau alte forme mai subtile de accesibilizare,cum ar fi cele în favoarea persoanelor cu dizabilităţi mintale.



Companiile au menţionat ca alt motiv dezinteresul social general faţă de problematică,inexistenţa unor “liste cu profesii eligibile” şi lipsa dotărilor Pentru persoane cudizabilităţi, fenomene care reprezintă bariere în angajarea unor persoane cu dizabilităţi.

În afară de lipsa de iniţiativă a beneficiarilor, de reticenţa familiilor sau de rezervaangajatorilor, în special de nivelul scăzut de informare cu privire la persoanele cu

dizabilităţi, în cursul interviurilor au apărut şi opinii referitoare la responsabilitateainstituţiilor publice, care de multe ori nu promovează şi nu informează publicul

O barieră este legată de percepţia stereotipă asupra persoanelor cu dizabilităţi –meseriile tradiţionale în societatea românească, în special în cazul unor categorii dedizabilităţi, pot duce la potenţiale bariere din partea angajatorilor, care sunt convinşi cătoţi deficienţii de văz ar trebui să se facă maseuri sau toţi deficienţii de auz tâmplari.

Persoanele cu dizabilităţi pot să îşi pună singure bariere, prin auto-marginalizare, prinlipsa de suport organizat sau prin experienţe directe, negative, cu societatea. De

asemenea, un fenomen mai special de marginalizare este preferinţa companieipersoanelor cu dizabilităţi similare, în enclave care nu sunt deschise spre comunitate

Persoanele cu dizabilităţi precum şi membrii familiilor lor fac apel la sentimentul desolidaritate socială al angajatorilor şi al colegilor de serviciu, în ceea ce priveşteangajarea în muncă. Cu toate acestea, apelul este mai degrabă un deziderat decât orealitate recunoscută

Un aspect problematic este cel legat de sistemul educativ special, pentru persoanele cudizabilităţi (în special pentru cele cu dizabilităţi din nastere sau survenite în copilăriatimpurie). Absenţa unor politici de integrare şi de stimulare a interacţiuniilor cu membriicomunităţii largi contribuie într-o mare măsură, la dificultăţile întampinate de acestepersoane în căutarea unui loc de muncă, pe piaţa liberă a muncii.

Există însă, o “bursă” nescrisă a dizabilităţilor, participanţii fiind de acord, că estepreferabil să angajezi persoane cu dizabilităţi motorii uşoare sau medii, sau persoanecu dizabilităţi senzoriale (în unele cazuri), şi mai puţin, persoane cu diagnosticepsihiatrice severe sau seropozitivi; – în cazul în care acestia şi-ar dezvălui diagnosticul.

Un alt aspect problematic este cel legat de atitudinea angajatorilor sau colegilor demuncă: situaţii de abuz direct sau de atitudini de superioritate, în special, în ceea ce

priveşte persoanele cu dizabilităţi intelectuale:

În formarea deprinderilor de muncă la imbecili trebuie să se ţină seama de accentuatelor limitare intelectuala, de tulburările în spera afectiv-volitivă de rigiditatea conduitelor.

În general se va începe cu activităţi ce nu implică operarea de unelte. Imbecilul va fi învăţat să execute o singură operaţie, o dată. Imbecilii au nevoie să fie incurajaţi, să seaprecieze frecvent modul cum au muncit.



mass-media, atât cea generalistă, cât şi cea de specialitate (din domeniul bussiness),este puţin interesată de fenomen. Sunt invocate aici, drept cauză principală, orientareaspre senzaţionalism şi spre ştiri „vandabile”

Percepţia persoanelor cu dizabilităţi, în ceea ce priveşte relatările în media sunt legate

de faptul că, adeseori, chiar dacă există o iniţiativă a jurnaliştilor de a înfăţişa subiectelegate de problematica persoanelor cu dizabilităţi, acestea sunt în principal centrate pestoarcerea de emoţii de tip milă sau compasiune, şi nu pe o prezentare obiectivă aproblemelor cu care acestea se confruntă.

Aşa cum am mai afirmat, angajatorii preferă să meargă pe o soluţie facilă, tocmaipentru că nu au suficiente cunoştinţe şi suport, căutând persoane cu handicap uşor.

angajatorii nu sunt încă pregătiţi să lucreze cu persoane cu dizabilităţi – fie pentru că auavut experiente negative în trecut, fie pentru că se tem de persoanele cu dizabilităţi.

Asumarea la nivel de instituţie a unei politici incluzive în domeniul ocupării.Instituţiile publice ar trebui, la nivel declarativ şi prin acţiuni concrete (angajări alepersoanelor cu dizabilităţi, acţiuni concrete de accesibilizare, achiziţionare de servicii)să promoveze un mesaj pentru publicul larg care să fie proactiv în favoarea angajăriipersoanelor cu dizabilităţi.

Creşterea nivelului de informare a factorilor decidenţi din instituţiile publice cu

privire la diversificarea strategiilor de incluziune în muncă a persoanelor cu

dizabilităţi. Modul în care este tratată actualmente problematica persoanelor cudizabilităţi în legătură cu piaţa muncii nu prevede strategii diversificate în funcţie de tipulde dizabilitate, iar măsurile de accesibilizare se reduc în momentul de faţă (acolo undeacestea sunt puse în practică) la accesibilizarea fizică a spaţiului de lucru. Ignorarea şinecunoaşterea specificului unor dizabilităţi fac să existe ierarhii între preferinţele înangajare, pentru anumite persoane.

Implicarea socială, la nivel local, a instituţiilor publice, în ceea ce priveşte

pomovarea unui mesaj pozitiv şi non-stigmatizant în favoarea integrării în muncă

a persoanelor cu dizabilităţi. Instituţiile publice sunt responsabile, la nivel local, detransmiterea unui mesaj pozitiv şi au rol de modelator al comunităţilor pe care ledeservesc. Cunoaşterea comunităţii şi a nevoilor specifice ale acestora, precum şivizibilizarea pentru membrii comunităţii a problematicii persoanelor cu dizabilităţi, ar trebui să reprezinte una dintre priorităţile sectorului public.

Capacitarea persoanelor cu dizabilităţi şi a susţinătorilor acestora pentru a căutaactiv angajări pe piaţa competitivă a muncii. Multe categorii de persoane cudizabilităţi, precum şi aparţinători şi susţinători ai acestora (fie că este vorba depersonal medical, personal de suport sau de susţinere), sunt mai degrabă sceptici la



ideea că, în contextul actual este posibilă găsirea şi menţinerea unei angajări pe piaţacompetitivă a muncii. Capacitarea poate fi realizată prin:

a. creşterea nivelului de informaţii. Se poate presupune că puţine persoanecu dizabilităţi şi membri ai familiilor, precum şi susţinători ai acestora, auun nivel acceptabil de informaţii despre oportunităţi de angajare, prevederi

legale, despre modalitatea de adaptare a unui loc de muncă etc.Creşterea nivelului de informaţii este un prim pas în capacitarea acestor persoane.

b. stimularea spiritului asociativ. Acţiunile comune ale persoanelor cudizabilităţi şi persoanelor de suport, formarea de grupuri informale sauformale de susţinere, participarea la acţiuni de protest, de promovare saude susţinere a unor opinii, fac nu numai să crească sentimentulapartenenţei la un grup, dar duc în sine la creşterea unor abilităţisuplimentare de acţiune şi la o creştere a sentimentului de autonomie şiacces la putere.

c. participarea la proiecte şi la dezvoltarea de servicii pentru reabilitarea

vocaţională a persoanelor cu dizabilităţi. O formă avansată de implicare apersoanelor cu dizabilităţi este aceea de a le implica, împreună cususţinătorii acestora, în generarea unor noi servicii sau în identificareaunor modalităţi moderne de prospectare a pieţei muncii şi de identificarede angajări (pe model brokeraj vocaţionale sau angajări asistate –supported employment ).

Aceste 70 tipuri de implicare conferă un sentiment al autonomiei şi al eficienţei de sinecrescut, precum şi un nivel acceptabil de instrumentalizare.Asigurarea de suport adecvat nevoilor fiecărei dizabilităţi în parte. Fiecare tip dedizabilitate necesită o adaptare a metodologiei de intervenţie, cu finalitate pe găsirea şimentinerea unei angajări, de preferinţă pe piaţa competitivă a muncii. Din acest punctde vedere, este necesară dezvoltarea unor servicii de asistenţă vocaţională specifice,pe tipuri de dizabilităţi, pentru a asigura o integrare specializată a persoanelor.

Prevenirea fenomenului discriminării sau ierarhizării dizabilităţilor .

Cunoaşterea particularităţilor, combaterea stereotipurilor sau prejudecăţilor, precum şicontactul nemediat cu persoane cu alte tipuri de dizabilităţi, pot ajuta membrii unui grupde dizabilitate să devină mai conştienţi de problematica, implicaţiile şi nevoile fiecărui tipde dizabilitate. Conştientizarea diferenţelor poate fi utilă în susţinerea unui mesaj unitar şi non-discriminator, în favoarea tuturor categoriilor de persoane cu dizabilităţi şi de

populaţii marginale şi devaforizate, în general.



Realizat de: Niculescu Bogdan, Zamfir Radu, Zamfir Cristina, Florea Camelia, HorezMona

Bibliografie:• Mariana Roşca, Psihologia deficienţilor mintali, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti 1967

• Internet: http://www.incluziune.activewatch.ro/files/raport_final.pdf

Politici sociale în privinţa incluziunii persoanelor cu handicap

Documents

Transcript of Politici sociale în privinţa incluziunii persoanelor cu handicap