1

De ce este nevoie de politica de mediu?

Prin natura sa, mediul transcende limitele politicului, legalului și omenescului. Drept urmare, cooperarea transfrontalieră în cadrul UE și între UE și restul lumii este esențială dacă se dorește abordarea provocărilor care ne influențează pe toți. Acestea variază de la secete și inundații la poluare și amenințări la adresa biodiversității Europei.

Scopul de bază este de a îmbunătăți calitatea mediului, protejarea sănătății umane, utilizarea rațională a resurselor naturale și promovarea la nivel internațional de măsuri pentru a fi abordate global sau regional problemele de mediu. O strategie coordonată de mediu de pe teritoriul UE asigură sinergii și coerențe între politicile UE și, având în vedere relevanța legislației de mediu în multe sectoare de afaceri, va asigura condiții de concurență echitabile pentru desfăsurarea acțiunilor lor și va preveni obstacolele ce subminează piața unică.

Presiunea asupra resurselor finite ale lumii crește cu o rată fără precedent. Trebuie depuse eforturi pentru conștientizarea populației, pentru a utiliza resursele mai eficient și pentru a eradica comportamentele dăunătoare și risipitoare. În caz contrar, generațiile viitoare vor fi private de acest drept legitim de moștenire. Acest lucru necesită o acțiune colectivă care implică UE, guvernele naționale, regionale și locale, întreprinderile, ONG-uri și persoanele fizice.

Momente cheiePolitica de mediu a UE a apărut separat ca rezultat al preocupării comunitare în

anul 1972, în urma conferinței ONU, de la Stockholm, același an. Un an mai tărziu, a fost elaborat primul Program de Acțiune pentru Mediu, având ca componență mai multe programe ce accentau nevoie de protecție asupra apei și a aerului. În anul 1978, a fost adoptat al doilea astfel de program, fiind o reînnoire a primului. Anul 1981 are la bază crearea Direcției Generale pentru Politica de Mediu, o unitate aparținând Comisiei Europene, ce pregătea și asigura implementarea politicilor de mediu, precum și iniția acte legislative din acest domeniu. Următorul an reprezintă adoptarea unui al treilea program PAM3, reflectând influența dezvoltării pieței interne în echilibrarea obiectivelor sale cu cele ale pieței. S-a trecut astfel de la o abordare calitativă a standardelor de meiu, la o abordare axată pe emisiile poluante. Actul Unic European ( 1986) reprezintă un document prin care protecția mediului capătă bază legală în cadrul Tratatului Comunității Europene. În 1987 se adoptă PAM4, dezvoltându-se aici strategia de cadru de dezvoltare durabilă.

2

PAM5 ( 1992) aduce ca noutate introducerea instrumentelor economice și fiscale precum și consultarea părților interesate în procesul de decizie. În 1997, politica de mediu devine politică orizontală, acest lucru însemnând că fiecare aspect legat de mediu va fi luat în considerare în cadrul politicilor sectoriale.

Anul 2000 reprezintă evaluarea rezultatelor aduse de PAM5 și totodată definirea acțiunilor pentru PAM6. În cadrul acestui program , s-au identificat 4 arii prioritare pe care politica de mediu să le aibă în vedere pe termen lung (10 ani), si anume: schimbarea climatică și încălzirea globală, protecția naturii și biodiversitatea, sănătatea în raport cu mediul și conservarea resurselor și gestionarea deșeurilor.

În 2003 se adoptă Strategia europeană de mediu si sănătate, care are în vedere relația complexă și direct cauzală dintre poluare și schimbarea mediului și sănătatea umană. Aduce ca noutate îndreptarea spre sănătatea copiilor, ei fiind cel mai vulnerabil grup social și cel mai afectat de efectele poluării.

Institu ii ai politicii de mediuțPentru implementarea politicii de mediu este nevoie de mai mulți actori care se

găsesc în permanență legătură cu guvernele din fiecare stat membru UE, anumite organizații industriale, ONG-uri și alte grupuri de reflexie.

Printre acestea se enumeră:

Comisia Europeană, DG Mediu (1981) – elaborează si asigură implementarea politicii de mediu;

Consiliul Miniștrilor Mediului (parte a Consiliului UE)– coordonează politicile de mediu ale statelor membre;

Parlamentul European, Comitetul de mediu, sănătate publică și politică a consumatorului ;

Comitetul economic și social; Comitetul regiunilor – are rol consultativ, asigură implicare autorităților în

procesele de decizie; Agenția Europeană de Mediu – colectează, prelucrează și furnizează informații

privind mediul ambiant către decidenți și public;

Obiectivele politicii de mediuÎn cadrul Tratatului Comunității Europene, în articolul 174, s-au stabilit

obiectivele politicii de mediu :

Conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului;

3

Protecția sănătății umane; Utilizarea prudentă și rațională a resurselor umane; Promovarea de măsuri la nivel național, în vederea tratării problemelor regionale

de mediu și nu numai.Principiile care stau la baza politicii de mediu au fost cuprinse în primul program

european de acțiune pentru mediu, formulat în anul 1973 la Paris m de către Comisia UE . Acestea sunt ;

Principiul poluatorul plătește – poluatorul suportă cheltuielile în cazul în care produce daune mediului ( includerea transportului aerian începând cu 2012 în schema de comercializare a certificatelor de emisie de gaze cu efect de seră;

Principiul acțiunii preventive – ” este mai bine sa previi decât să combați”; Principiul precauției – evitarea riscurilor ce pot amenința sănătatea publică și/sau

calitatea mediului; Principiul protecției ridicate a mediului – fixarea unor standarde de protecțtie a

mediului foarte ridicate ; Principiul integrării – politicile comunitare să fie în concordanță cu politica de

mediu, pentru a eficientiza actiunea Uniunii în privința mediului; Principiul proximității – producătorii de deșeuri să aibă în apropiere instalații de

eliminare a acestora

Mecanismele politicii de mediu

Mecanisme pentru managementului mediuluiActivitățile de management a mediului au nevoie de îndrumare, control și

anumite mecanisme de implementare/aplicare , astfel încât să fie optimizate și să funcționeze cu eficientă. Așadar este nevoie de instrumente precum :

Documente de politică în acest domeniu al mediului, realizate de către guvern, furnizând cadrul pentru acțiuni și măsuri ulterioare și informând cetățenii;

Un cadru legislativ care stabilește responsabilitățile și respectiv obligațiile structurilor administrativ;

Standardele încorporate în anumite legi ce sunt stabilite ca urmare a unor practici , a unor îndrumări științifice sau pe baza unor criterii recomandate de OCDE, OMC, Convențiilor ONU, BM sau acquisului UE;

Permisele și autorizațiile de funcționare – reprezintă de fapt responsabilități la nivel local dar pot fi și cazuri mai complexe de nivel regional;

Sistemul de inspecție în care mai multi inspectori impun condiții de funcționare;

4

Laboratoare acreditate – testeaza eșantioanele prelevate în activitățile de verificare a condițiilor de conformare cu condițiile de autorizare.

În plus față de aceste măsuri, pot fi adoptate și altele, precum instrumentele economice. De asemenea, participarea publică este foarte importantă pentru facilitarea acceptării măsurilor impuse. Mai nou, agenţii economici caută să-şi elaboreze şi să-şi întocmească propriile strategii şi proceduri, ca măsuri complementare pentru îndeplinirea cerinţelor impuse prin sistemul de reglementări.

Mecanisme de suport financiar Principalele instrumente sunt reprezentate de programul LIFE și Fondul de

Coeziune.

Programul LIFE a avut scopul de a co-finanța proiecte de protecție a mediului în statele membre ale UE precum și cele ce erau în curs de aderare la UE. Are 3 faze de implementare , respectiv :

prima fază: 1992 -1995, cu un buget de 400 mil.Euro; a doua fază: 1996- 1999, cu un buget de 450 mil.Euro; a treia fază: 2000-2004, cu un buget de 640 mil.Euro.

Obiectivele generale ale programului sunt:

definirea şi promovarea unor modele de producţie şi de consum în conformitate cu principiile dezvoltării durabile;

promovarea exemplelor de bună practică; susţinerea proiectelor pilot, a informării orizontale, a educaţiei şi formării

profesionale; dezvoltarea şi ameliorarea competenţelor structurilor administrative; susţinerea integrării mediului în alte politici şi asigurarea coordonării diverselor

instrumente şi proceduri cu impact asupra protecţiei mediului.

Fondul de Coeziune este sprijinul financiar acordat statelor membre cu PIB/locuitor mai mic de 90% din media comunitară pentru proiecte în domeniul mediului şi al reţelelor de transport. Acesta prezintă următoarele caracteristici:

Sfera limitată de acţiune Sprijinul financiar este limitat la co-finanţarea proiectelor din domeniile protejării

mediului şi dezvoltării reţelelor de transport trans-europene; Suportul financiar este acordat acelor state care au elaborat programe, prin care

se acceptă condiţiile referitoare la limitele deficitului bugetar, deoarece se are în

5

vedere legatura dintre acest fond şi obiectivul realizării uniunii economice şi monetare.Alte instrumente financiare sunt reprezentate prin Sistemul de credite al Bancii

Europene de Investiții, Programul Natura 2000 și Programul de promovare a ONG-urilor active în domeniu mediului.

Sistemul de credite al BEI a acordat până în prezent milioane de euro proiectelor în domeniul tratării apei, a gestiunii de deșeuri , a reducerii poluării.

Programul Natura 2000 nu are un fond propriu, având totuși un rol catalizator în finanţarea biodiversităţii în spaţiul intra-comunitar.

Programul de promovare a ONG-uri ce au ca domeniu de activitate reducerea poluării și protejarea mediului este un proiect finanțat de Comunitate în proporție de 70%.