Politica de Mediu Romania

conscontetoatelargăcons

econcare,deşeueconAces

inforinaderepeteste încon

1 Min

med

5 POLITICA DE MEDIU ÎN ROMÂNIA

5.1 Strategia dezvoltării durabile în România 5.1.1 Caracteristici generale: principii şi indicatori

ai dezvoltării durabile Dezvoltarea durabilă constituie, începând cu anii ’70, o reevaluare

tantă a dialogului om – natură şi a legăturii între generaţii. În acest xt, România încearcă promovarea acestei concepţii şi includerea ei în tipurile de politici structurale. Aşa cum menţionam, în accepţiunea a conceptului de dezvoltare durabilă, prosperitatea economică şi ervarea mediului trebuie să se susţină reciproc.

Din analiza realizată se constată că toate formele dezvoltării omice au un impact asupra mediului: ele folosesc resursele naturale uneori, sunt în cantitate limitată şi generează, ca produse secundare, ri şi reziduri, precum şi poluare. Există însă şi căi prin care activităţile

omice în context durabil pot proteja sau conserva mediul înconjurător. te căi trebuie să ia în considerare următoarele principii1:

În primul rând, acţiunile trebuie fundamentate pe cele mai bune maţii şi rezultate ştiinţifice disponibile; acţiunea bazată pe probe cvate este, de cele mai multe ori, contra-productivă, necesitând măsuri ate şi costisitoare de corectare. Atunci când fundamentarea ştiinţifică insuficientă şi activităţile pot constitui un posibil pericol pentru mediul jurător, trebuie să se acţioneze pe baza principiului precauţiei.

isterul Apelor şi Protecţiei Mediului, Planul naţional de acţiune pentru protecţia iului,1999

Din punct de vedere ecologic, principiul de bază care trebuie luat în considerare este capacitatea de suport a unui ecosistem sau a unui complex de ecosisteme adică, susţinerea unui anumit nivel de exploatare a bunurilor şi serviciilor furnizate. Misiunea dezvoltării durabile este să găsească căile de creştere a bunăstării concomitent cu utilizarea, în mod prudent, a resurselor naturale comune, astfel încât resursele regenerabile să poată fi menţinute, iar cele neregenerabile să fie folosite într-un mod raţional evitându-se epuizarea lor 2. În mare parte, poluarea mediului înconjurător şi epuizarea resurselor au loc deoarece cei ce sunt producători nu sunt şi cei care suportă consecinţele. În acest sens, principiul “poluatorul plăteşte” cere ca atunci când procesele de producţie ameninţă integritatea mediului, costul măsurilor necesare de remediere trebuie să fie suportat de producător şi nu de întreaga societate.

O altă cerinţă se referă la tehnicile de analiză pentru deciziile politice şi pentru stabilirea normativelor, luând în considerare impactul asupra mediului, cheltuielile publice şi costurile corespunzătoare pentru agenţii economici.

Pentru România, acceptarea doctrinei dezvoltării durabile nu este o opţiune benevolă, ci reprezintă singura cale responsabilă de proiectare a dezvoltării pe termen mediu şi lung, în concordanţă cu interesul naţional şi cu cerinţele colaborării internaţionale.

Priorităţile dezvoltării durabile în condiţiile identificate în prezent sunt: sănătatea populaţiei, conservarea energiei şi creşterea economică, grefate pe problematica protecţiei mediului.

În România, conceptul de dezvoltare durabilă presupune3: bogăţia generaţiei actuale şi a generaţiilor viitoare; restructurarea continuă şi extinderea capitalului fizic4, în acord cu condiţiile de mediu dar şi cu condiţiile de sănătate a populaţiei; dezvoltarea capitalului uman şi social.

2 Forum consultatif européen sur l’environnement et le développement durable, Un système

européen de gouvernance pour garantir un développement durable, Commision européen, Bruxelles, 2002

3 Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, Strategia naţională pentru dezvoltare durabilă în România, 2000

4 în Strategia naţională pentru dezvoltare durabilă în România este denumit capital antropic, ce include : industrie, agricultură, căi de comunicaţie, monumente istorice, ştiinţă şi tehnologie şi alte activităţi umane materializate

Furnizarea unor instrumente pentru comunicarea informaţiilor către factorii de decizie şi către populaţie, care să evidenţieze obiectivele dezvoltării durabile, necesită construirea unui sistem de indicatori. Practic, aceşti indicatori trebuie să măsoare starea existentă, să evidenţieze tendinţele de dezvoltare ale societăţii, asigurând totodată şi ajustarea periodică a strategiei aplicate în perioada respectivă.

Deşi în momentul de faţă, există indicatori economici, sociali şi de mediu, care sunt utili în măsurarea progresului către dezvoltarea durabilă, nu există un consens în privinţa unor indicatori specifici ai acesteia.

În procesul de implementare a conceptului de dezvoltare durabilă, se impune, agregarea indicatorilor simpli, pentru obţinerea caracterizării interacţiunilor între resurse, activitatea umană şi economie. Dintre indicatorii utilizaţi în România pentru dezvoltarea durabilă enumerăm (tabelul 5.1):

Tabelul 5.1 Indicatori privind dezvoltarea durabilă în România

Obiective principale

Indicatori Stare Nivel

presiune-răspuns

1996 1997 1998

1 2 3 4 5 6 1. Relansarea economică şi accelerarea

PIB/cap de locuitor pe baza parităţii puterii de cumpărare - $ SUA

S/P

4070

4244

3975

Rata de investiţii (FBCF/VAB)

S/R 23,2 25,0 20,8

Dezvoltării durabile

Gradul de dependenţă de comerţul exterior (exp.+ imp. -%PIB)

S/R

60,8

65,1

66,5

Cheltuielile cu protecţia mediului - % PIB

P/R 1,4 1,4 1,5

2. Creşterea Indicele sintetic al sărăciei

P - - 0,51

Bunăstării Rata de şomaj % S/R 9,5 6,6 8,8 Rata de ocupare % S/R 71,5 70,1 - Indicele dezvoltării

umane R 0,749 0,758 0,743



presiune-răspuns

1996 1997 1998

3. Promovarea şi

Speranţa de viaţă la naştere-ani

S 69,4 69,1 69

Protecţia sănătăţii umane

Mortalitatea infantilă la 1000 născuţi vii

S 21,2 22,3 22,0

Cheltuieli pentru sănătate- %din PIB

P/R 2,9 2,8 2,6

% populaţie cu acces la apă potabilă

R - - -

4. Promovarea Rata de alfabetizare a adulţilor

S - 3,3 -

educaţiei şi instrucţiei

Rata de alfabetizare - %din copii în şcoala primară

S - 54,9 54,9

Cheltuieli pentru educaţie – % din PIB

P/R 3,0 10,3 9,0

5. Dezvoltarea Populaţia urbană - % din total

P 54,7 54,9 54,9

durabilă a aşezărilor umane

Populaţia din oraşul cel mai mare - % din total

P 10,3 10,3 9,0

Suprafaţă apartament (m2/persoană)

P 12 12 12

Rata de creştere a populaţiei urbane %

P 0,2 -0,4 -0,1

Localităţi conectate la sisteme de aprovizionare cu apă

S - 2739 -

Localităţi conectate la sisteme de canalizare

S 607 616 -

6. Diminuarea consumului de

Producţia de energie primară – mii t.e.p.

P 35752 35135 31401

Energie Consum intern – t.e.p./loc.

P 2,155 2,214 2,001

Consum final – t.e.p./loc.

P 1,285 1,409 1,261

7. Creşterea eficienţei

Nr. autovehiculelor în exploatare – buc./100loc.

P 114 127 131

Transportului Parcursul mărfurilor – mil. Tone km.

P 12661 106758 87590

Parcursul călătorilor – mil. pasageri km.

P 34661 33542 31198



presiune-răspuns

1996 1997 1998

8. Creşterea eficienţei turismului

Indicele de utilizare a capacităţii de cazare turistică în funcţiune %

P

45,0

-

-

9. Promovarea agriculturii durabile

Teren arabil din suprafaţa agricolă totală %

S - 63,2 -

şi a dezvoltării rurale

Consum de fertilizanţi – kg/ha agr.

P 29 32 27

Consum de pesticide – kg/ha agr.

P 1,7 1,6 1,0

10. Combaterea defrişărilor

Suprafaţa fondului forestier mil.ha

S 6,369 6,366 6,367

Suprafaţa cu păduri de protecţie mil.ha

S - - 3,33

Masa lemnoasă brută exploatată mil. m3

P 13,8 14,8 14,5

Rata tăierilor km2/an P 501,8 479,1 466,8 Rata împăduririlor

km2/an R 131,2 127,3 106,4

11. Combaterea deşertificării

Terenuri afectate de secetă frecventă km2

P 39000 71000 -

12. Protecţia atmosferei

Cheltuieli pentru reducerea poluării aerului mii lei

R 138038,5 162821,4 402143

13. Asigurarea resurselor de apă şi

Volumul resurselor de apă m3/loc

S 9101 9800 -

calitatea necesară consumatorilor,

Disponibil de apă potabilă mil.m3

S 22,581 51,562 -

utilizarea eficientă a resurselor

Extracţia anuală de apă potabilă ca % din apa disponibilă

S/P

77,5

51

-

14. Conservarea diversităţii biologice

Arii protejate % din suprafaţa totală

S 4,8 4,8 4,8

15. Reducerea Deşeuri industriale mil. tone

P 25,4 24,7 -



presiune-răspuns

1996 1997 1998

Cantităţii de deşeuri

Deşeuri municipale mil. tone

P 7,37 7,34 -

şi a poluării generale

Materiale reciclate R - - -

Sursa: www. mappm.ro Faţă de cele prezentate, considerăm că lista de indicatori trebuie

extinsă şi completată şi cu alţi indicatori simpli, dintre care enumerăm : - indicatori de dinamică demografică: densitatea populaţiei, rata

totală a fertilităţii, rata migraţiei nete etc., - caracterizarea modelului de consum, - agricultură: volum şeptel, calitatea produselor agricole etc., - biodiversitate: tipuri de ecosisteme, rata de antropizare a

ecosistemelor naturale, În contextul politicii europene5, autorităţile locale din Europa sunt

încurajate să participe la iniţiativa de monitorizare aprin adoptarea indicatorilor Europeni Comuni şi prin integrarea lor în sistemele de management municipale existente dar şi să contribuie activ la dezvoltarea acestui set de indicatori.

În procesul de implementare a conceptului de dezvoltare durabilă, se impune însă agregarea indicatorilor simpli, pentru obţinerea caracterizării interacţiunilor dintre resurse, activitatea umană şi economie. Astfel, putem propune ca indicatori agregaţi: indexul de poluare, indicele de diminuare a resurselor, indexul de risc al ecosistemelor, indexul impactului de mediu asupra bunăstării, indexul dezvoltării umane, indexul sărăciei, indexul disparităţii între sexe etc.

5 Grupul de experţi privind mediul urban a fost înfiinţat de Comisia Europeană în 1991,

pentru a determina modul în care strategiile viitoare pot încorpora obiective de mediu, precum şi pentru a oferi Comisiei o bază pentru a dezvolta dimensiunea mediului urban în cadrul politicii comunitare de mediu. În prezent, grupul are o componenţă redusă şi un mod de lucru bazat pe un număr mic de grupuri de lucru organizate pe subiecte.

Pe plan juridic, dezvoltarea durabilă implică reglementarea în perspectivă a tuturor activităţilor privind mediul, în concordanţă cu creşterea economică şi cu îmbunătăţirea calităţii vieţii, în condiţiile implementării aquis-ului comunitar şi a reglementărilor internaţionale.

Considerăm că este necesară adoptarea unor măsuri cu caracter juridic, adecvate pentru reorganizarea cercetării ştiinţifice şi tehnologice, a învăţământului, a pregătirii profesionale şi în general, a educaţiei ecologice.

Integrarea politicilor de mediu în politicile sectoriale (agricultură, transport, industrie, sănătate etc.), preocupările pentru promovarea instrumentelor economice în administrarea mediului, dar şi relaţia mediu – privatizare, constituie priorităţi în construcţia societăţii având drept scop îmbunătăţirea calităţii mediului şi tranziţia spre o dezvoltare durabilă.

Întreaga dezvoltare a României din ultimul deceniu este caracterizată şi influenţată de procesul, început după 1989, tranziţiei de la vechiul sistem la altul nou, de la economia de comandă, supercentralizată la economia de piaţă, de la statul comunist la statul democratic de drept, de la structurile bazate pe proprietatea colectivistă la cele întemeiate pe proprietatea privată.

Trebuie să subliniem că între politicile de mediu, sociale şi economice există interferări, primele fiind o parte esenţială a celorlalte. Astfel, în timp ce politica social-economică reprezintă ansamblul de măsuri elaborate la nivel macro şi microeconomic, în scopul administrării vieţii economice, care să limiteze disfuncţionalităţile ce se manifestă în economie (crize, şomaj, inflaţie), armonizând creşterea economică, politica de mediu reprezintă un ansamblu de măsuri elaborate la nivel macro şi microeconomic, în scopul reducerii procesului de deteriorare a calităţii sănătăţii omului şi a mediului, a naturii (menţinerea bogăţiei şi diversităţii formelor de viaţă) şi a calităţii factorilor de mediu care afectează producţia (solul, vegetaţia, materiile prime etc.).

Evoluţia principalilor indicatori economici şi sociali în primul deceniu al tranziţiei demonstrează că starea actuală a României nu permite finanţarea acţiunilor de reconstrucţie ecologică şi de protecţie a mediului la

nivel real.În acest sens, principalul indicator macroeconomic este produsul intern brut (tabelul 5.2) care a evoluat astfel (preţuri curente):

Tabelul 5.2 Evoluţia PIB în perioada 1999-2004

Indicator 1999 2000 2001 2002 2003 2004 PIB (mld.USD) 34,08 32,5 35,5 38,59 42,12 46,5

Sursa: www. mfinante.ro , datele pentru anii 2003,2004 sunt estimative

34,08 32,5 35,5 38,59 42,1246,5

0

10

20

30

40

50

1999 2000 2001 2002 2003 2004

PIB

Figura 5.1 Evoluţia PIB în perioada 1999-2004

În perspectivă, dezvoltarea durabilă a societăţii româneşti este dependentă de ritmul de creştere a PIB în corelaţie cu evoluţia sa demografică, ca şi de restructurarea economiei în concordanţă cu tendinţele economiei mondiale. În proiectarea dinamicii PIB se pot folosi diferite metode, dar cele mai adecvate metode, la situaţia concretă din România, cu un coeficient mai înalt de credibilitate şi probabilitate ar putea fi 6:

1. ipoteza dublării PIB pe locuitor la fiecare 10 ani, în perioada 2000 – 2020. În această situaţie, în întregul interval de timp ar trebui să se realizeze un ritm mediu anual de creştere a PIB pe locuitor de 7 – 7,5% (tabelul 5.3). Este o proiecţie îndrăzneaţă cu şanse de reuşită incerte. De aceea – potrivit şi experienţelor internaţionale - se poate imagina şi o variantă în care, după anul 2010, rata de creştere a PIB pe locuitor se încetineşte, fiind în perioada 2010 – 2020 de cca. 5%. Realizarea oricăruia dintre aceste scenarii presupune, însă, asigurarea setului de condiţii necesare operaţionalizării lor.

6 www.mappm.ro

Tabelul 5.3 Scenarii ale evoluţiei PIB pe locuitor în România, orizont 2020

2000 2010 2020 - dublarea la fiecare 10 ani a PIB pe locuitor (7,2% ritm mediu anual) - încetinirea ritmului după anul 2010 (5% ritm mediu anual)

4.520 4.520

9.040 9.040

18.080 14.725

Sursa: România 2020 ,Ed. Conspress , 1998

Considerăm că acest scenariu nu poate fi asigurat de România deoarece nu dispune de resurse suficiente , dar cu sprijin extern susţinut ar putea fi considerat realist .

2. Proiecţia evoluţiei PIB pe locuitor având ca premisă constrângerea “ţintelor de alergare” ce derivă din realizarea setului de criterii şi condiţii pentru integrarea în UE. În acest caz, “ţinta ” pentru România este dată de PIB mediu pe locuitor în UE. În funcţie de gradul de apropiere de media PIB pe locuitor din UE, ritmurile de creştere necesare României variază în limite largi: între 3,9% - 9,2% în medie pe an în cazul dinamicii obişnuite a ţărilor membre ale UE şi, respectiv, între 4,8% - 10%, în cel al dinamicii înalte.

Tabelul 5.4 Nivelul şi dinamica PIB pe locuitor în România, orizont 2020

PIB pe locuitor în România în US$ PPC

Ritm mediu anual necesar de creştere a PIB în România

% din media

conform scenariilor UE

conform scenariilor UE (%)

UE DO DI DO DI V1 80 26.120 30.880 9,2 10,0 V2 70 22.890 27.020 8,4 9,3 V3 60 19.620 23.160 7,6 8,5 V4 50 16.350 19.300 6,6 7,5 V5 40 13.080 15.440 5,4 6,3 V6 30 9.810 11.580 3,9 4,8

Sursa: România 2020, Ed. CONSPRESS, 1998 unde: DO – dinamica obişnuită; DI – dinamica înaltă.

Deşi apropierea, în proporţie de 70 – 80% de media Uniunii Europene corespunde scenariului “Renaşterii”, asigurând intrarea relativ rapidă a României în rândul ţărilor emergente, este puţin probabil ca în următorii 20 de ani să se poată realiza ritmuri de creştere a PIB pe locuitor atât de înalte.

Mai probabile, mai realiste, par a fi variantele 4 şi 5 care ar putea satisface concomitent exigenţele integrării României în Uniunea Europeană, realizarea unei creşteri economice sănătoase, în concordanţă cu conservarea şi protecţia mediului şi cu funcţionalitatea mecanismelor de piaţă. În această situaţie, ritmul necesar, posibil şi suficient de creştere a PIB pe locuitor în intervalul 2000 – 2020 s-ar putea situa între 6,5% - 7%.

Conform condiţiilor prezentate, România a întâmpinat greutăţi în ceea ce priveşte redresarea factorilor de mediu, privatizarea şi atragerea capitalului străin, care, în condiţii avantajoase ar putea constitui soluţia pentru reconstrucţia ecologică.

Resursele naturale de materii prime neregenerabile ale României au fost şi sunt încă exploatate şi prelucrate cu tehnologii care au condus la poluarea intensă a unor zone din ţară; extracţia şi folosirea combustibililor fosili (cărbunele, ţiţeiul), exploatările miniere, precum şi industria siderurgică şi metalurgică, industria energetică, industria chimică, petrochimică, industria celulozei şi hârtiei, industria materialelor de construcţie ş.a. contribuie substanţial la poluarea factorilor de mediu cu poluanţi comuni (dioxid de sulf, dioxid de carbon, oxizi de azot, amoniac) cu metale grele, pulberi sedimentabile şi pulberi în suspensie şi alţi poluanţi specifici ca formaldehide, hidrogen sulfurat, sulfură de carbon, clor, cloruri ,etc.

Conservarea şi valorificarea eficientă şi ecologică a resurselor energetice prezintă importanţă majoră prioritară, deoarece poluarea produsă de activitatea energetică este responsabilă de existenţa poluanţilor în proporţie de peste 50% la emisiile de metan şi monoxid de carbon, 97% la

emisiile de dioxid de sulf, 88% de emisiile de oxizi de azot, 99% la emisiile de dioxid de carbon 7.

În privinţa conservării resurselor energetice, se acţionează pe linia retehnologizării unităţilor de extracţie şi prelucrare, închiderea celor ineficiente, folosirea cu randamente ridicate a materiilor prime energetice.

Elaborarea şi aplicarea eficientă a politicilor de mediu în România a impus o corectă fundamentare a acestora, luându-se în considerare mai multe aspecte:

elaborarea şi aplicarea politicilor de mediu pe baza caracteristicilor temporale şi spaţiale;

stabilirea rolului tehnologiei şi a politicilor de cercetare-dezvoltare;

coordonarea internaţională şi competitivitatea; echitatea la nivel internaţional şi naţional; formarea preţului şi politica monetară; stabilirea instrumentelor de intervenţie în realizarea politicilor de mediu;

evaluarea repercusiunilor economice ale politicilor de protecţie a mediului.

În contextul corelării creşterii economice cu protecţia mediului s-a adoptat “teza complementarităţii”8 potrivit căreia, obiectivele propuse în cadrul activităţii de protecţie a mediului sunt cu atât mai uşor de atins cu cât creşterea economică este mai puternică.

Conform cercetării realizate, apreciem că în fundamentarea şi elaborarea unei politici economice eficiente, trebuie să se ia în considerare şi componenta ecologică, dar şi dezvoltarea activităţii de cercetare- dezvoltare a tehnologiilor nepoluante. Aceste activităţi vor determina caracteristicile capacităţii de producţie ale economiei, măsura în care obiectivele privind dezvoltarea durabilă sunt realizabile şi cu ce preţ, iar sectorul privat ar trebui să aibă o pondere însemnată în realizarea acestor acţiuni. Din figura 5.2, se

7www.mappm.ro 8 Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, Carta albă, 2000

constată că în anul 2002, ponderea sectorului privat a fost diferită, în funcţie de activitatea la care se referă.

92

70,165,7

58,3

94,7

55,764,5

0102030405060708090

100

Comert indetaliu

Importuri(fob.)

Exporturi(fob.)

Volumulinvestitiilor

Productiaagricolatotala

Productiaindustriala

PIB

Figura 5.2 Ponderea sectorului privat în PIB (anul 2002)

Evoluţia inflaţiei (figura 5.3), diminuarea rolului statului,

ascensiunea sectorului privat, schimbările din sectorul social, tendinţele de stabilizare s-au reflectat şi în evoluţia stării mediului. 300

%

250 200 150 100 50 0

1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003*

Figura 4.3 Evoluţia ratei inflaţiei în perioada 1992 – 2003* Sursa: wwwwww..cccciirr..rrooNotă: * nivel estimat Principalele elemente de departajare a trăsăturilor politicilor de

mediu de cele ale politicilor social - economice le reprezintă zonele de operare, întinderea temporală, capacitatea de influenţă prin factorii interesaţi şi zona juridică de acţiune.

http://www.ccir.ro/

http://www.ccir.ro/

http://www.ccir.ro/

http://www.ccir.ro/

http://www.ccir.ro/

http://www.ccir.ro/

http://www.ccir.ro/

http://www.ccir.ro/

http://www.ccir.ro/

http://www.ccir.ro/

http://www.ccir.ro/

http://www.ccir.ro/

În România, cadrul general al dezvoltării durabile a României include Strategia naţională a dezvoltării durabile, Strategia naţională de dezvoltare economică pe termen mediu (2000 - 2004) îndreptată spre căutarea unei economii de piaţă funcţionale, compatibilă cu principiile, normele, mecanismele, politicile Uniunii Europene, Planul Naţional de acţiune pentru protecţia mediului care include 286 proiecte, cu o valoare totală a proiectelor prioritare de 2.276,5 milioane euro, Planul Naţional pentru adoptarea acquis-ului comunitar .

5.1.2 Cheltuieli efectuate pentru protecţia mediului

în România

Transpunerea şi implementarea acquis-ului comunitar din domeniul protecţiei mediului se realizează greoi, atât din cauza caracterului intersectorial, a implicaţiilor asupra industriei româneşti, cât şi a alinierii la standardele de calitate europene ce presupun costuri ridicate şi modificări structurale la nivelul întregii economii.

O evaluare generală a costurilor necesare armonizării legislaţiei comunitare (aspecte legislative, crearea sau dezvoltarea unor structuri instituţionale specifice pentru implementarea, monitorizarea şi controlul noii legislaţii) a estimat un necesar de zeci de miliarde euro, aproximativ 40 mld. Euro9 .

Sumele necesare finanţării în vederea implementării legislaţiei de mediu în România armonizată cu cea a Uniunii Europene pe acţiuni sunt prezentate în tabelul 5.5.

9 Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului , Raportul de ţară 2001

Tabelul 5.5 Sume necesare implementării legislaţiei de mediu

- mii euro -

Nr. crt. Sectorul Necesităţi de finanţare

1. Legislaţie orizontală 20.000 2. Calitatea aerului şi schimbări climatice 1.750.000 3. Managementul deşeurilor 6.300.000 4. Calitatea apei 18.000.000 5. Protecţia naturii 4.700 6. Controlul poluării industriale şi managementul

riscului 8.000.000

7. Substanţe chimice şi organisme modificate genetic

91.000

8. Zgomot 228 9. Protecţie civilă 125.000 10. Securitate nucleară şi radioprotecţie 3.107 Total 34.294.035

Sursa: Documentul de poziţie al României, capitolul 22

De aceea, pentru realizarea dezvoltării durabile, România are nevoie, pe lângă fondurile ce le alocă ea însăşi, şi de alte fonduri externe pentru investiţii şi asistenţă. Astfel, a reuşit să se creeze condiţii favorabile pentru atragerea investitorilor străini şi dezvoltarea cooperării cu alte ţări.

La începutul anului 2002, totalul investiţiilor străine era de 8,6 ori mai mare decât cele din 1991. Situaţia economică generală s-a îmbunătăţit în ultimii doi ani; în 2002, PIB a crescut cu 5,3%, ponderea investiţiilor în PIB a fost de circa 19% şi va depăşi 20%, iar regimul investiţiilor străine şi legislaţia în domeniul privatizării s-au îmbunătăţit 10.

România este un partener credibil pentru asocierea cu alte ţări sau firme internaţionale, deşi persistă unele slăbiciuni în domeniul economic, instituţional şi social, inerente procesului complex al tranziţiei spre o economie de piaţă modernă.

Încurajarea parteneriatelor dintre sectorul public şi cel privat, dintre capitalul străin şi cel autohton, asimilarea în condiţii optime a fondurilor obţinute de la Uniunea Europeană şi instituţiile financiare şi economice internaţionale reprezintă una din liniile directoare ale politicii României pentru aplicarea înţelegerilor de la Johannesburg în domeniul dezvoltării durabile.

10 www.insse.ro

Cheltuielile pentru protecţia mediului reprezintă măsura economică a eforturilor pe care societatea le realizează pentru a răspunde problemelor generate de starea mediului, într-o anumită etapă, ele referindu-se la următoarele activităţi: (1) protecţia calităţii aerului şi a climei, (2) protecţia calităţii apelor, (3) managementul deşeurilor,(4) protecţia solului şi a apelor subterane,(5) reducerea zgomotului şi a vibraţiilor,(6) protecţia surselor naturale şi conservarea biodiversităţii, (7) protecţia împotriva radiaţiilor,(8) cercetare-dezvoltare, (9)administrarea generală a mediului, (10) educaţie, (11)instruire, (12) informare,(13) alte activităţi specifice.

Cheltuielile totale de protecţie a mediului la nivel naţional (CTPM), se determină prin însumarea următoarelor elemente :

- Investiţiile totale (It) ce includ investiţiile efectuate de producătorii nespecializaţi din activităţi industriale, de producătorii specializaţi şi cele efectuate de administraţia publică locală ;

- Cheltuieli curente interne totale (CCIt), obţinute prin adunarea cheltuielilor curente interne efectuate de producătorii nespecializaţi, specializaţi şi a celor efectuate de administraţia publică locală.

În anul 2000, la nivel naţional, cheltuielile totale pentru protecţia mediului au fost de 8.885 mld. lei, din care investiţii au fost de 3.700 mld lei respectiv 41,6%. Grafic, structura cheltuielilor totale pentru protecţia mediului pe anul 2000, la nivel naţional, este prezentată în figura 5.4.

cheltuieli totale

cheltuieli curente

investiţii

cheltuieli totale cheltuieli curente investiţii

Figura 5.4 Structura cheltuielilor totale pentru protecţia mediului,

la nivel naţional, pe anul 2000

Suma cheltuielilor pentru mediu, la nivel naţional, a reprezentat în anul 2000 cca 1,12% din PIB, în tabelul 5.6 fiind prezentate cheltuielile de mediu pe categorii de producători . În anii 2001 şi 2002, bugetul alocat pentru mediu a crescut semnificativ.

Tabelul 5.6 Structura cheltuielilor de protecţie a mediului pe categorii

de producători ( 2000) mil. lei

Cheltuieli curente Categorii de producători

Cheltuieli totale

Investiţii interne externe

Subvenţii plătite

Producători nespecializaţi

6.270.976,8 2.496.369,9 2.929.084,9 845.521,9 0

Producători specializaţi

2.956.467,1 787.375,8 1.818.875,2 350.216,2 0

Administraţie publică locală

1.277.953,1 386.863,0 466.806,2 406.430,9 17.853,0

Sursa: www.ccir.ro

2496369,9

3774606,8

0

787375,8

2169091,4

0

386863

873237,1

17853

0%

20%40%60%80%

100%

Producatorinespecializati

Producatorispecializati

Administratiepublica locala

Investitii Cheltuieli curente Subventii

Figura 5.5 Ponderea investiţiilor, a cheltuielilor curente

şi a subvenţiilor în cheltuielile totale, pe categorii de producători Sursa: realizată după datele din tabelul 4.6 Din cele prezentate, se observă că sumele cele mai mari pentru

cheltuielile de mediu au fost făcute de producătorii nespecializaţi, în timp ce de subvenţii au beneficiat doar administraţiile publice locale.

În tabelul 5.7 prezentăm pentru anul 2000, ponderea principalelor domenii de activitate de protecţie a mediului în cadrul cheltuielilor totale şi

al investiţiilor efectuate de categoriile de producători de servicii de protecţia mediului .

Tabelul 5.7 Ponderea cheltuielilor pe domenii de activitate, în procente

din cheltuielile totale şi investiţii Ponderea cheltuielilor pe domenii de activitate

Producători Administraţia publică locală

Specializaţi Nespecializaţi

Domeniul de activitate

Cheltuieli totale

Investiţii Cheltuieli totale

Investiţii

Cheltuieli totale

Investiţii

Protecţia aerului

0,02 0,59 33,8 39,3 0 0

Protecţia apelor

49,1 86,1 35,0 25,1 39,2 72,7

Gospodărirea deşeurilor

50,0 12,6 15,5 15,2 42,7 21,9

Protecţia solului, ape subterane

0,2 0,1 7,5 10,8 0,2 Neglijabil

Zgomot şi vibraţii

Neglijabil Neglijabil 37 5,7 0,5 Neglijabil

Resurse naturale

0 0 3,0 2,9 3,1 0

Radioactivitate 0 0 1,5 1,0 0 0 Sursa: www.mappm.ro Totuşi, cheltuielile de mediu efectuate în România, se situează sub

necesar, evoluţia lor fiind redată în figura 5.6.

Mld. lei

9.000

8.000

7.000

6.000

5.000

4.000

3.000

2.000

1992 1993 1994 1995 1996 1997

Figura 5.6 Cheltuielile pentru protecţia mediului, în perioada 1992-2002

(protecţie aer, epurare ape uzate, gospodărire deşeuri, calitate sol şi ape subterane, zgomot, biodiversitate etc.)

În perioada anilor 1994 – 2000, cheltuielile pe factori de mediu sunt date în tabelul 5.8, din analiza căruia se observă o creştere la nivelul cheltuielilor pentru protecţia aerului de 20,42% ; pentru epurarea apelor uzate de 33,30% iar pentru gospodărirea deşeurilor de 49,95%.

Tabelul 5.8 Cheltuielile sectorului de mediu în România, defalcate

pe factori de mediu, perioada 1994 – 2000 mld. lei (preţuri curente)

1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 Protecţia aerului 34 74 138 163 402 525 694 Epurarea apelor uzate 113 239 402 725 1.754 2.745 3.763 Gospodărirea deşeurilor 48 94 183 314 900 1.525 2.397 Îmbunătăţirea calităţii solului şi apelor subterane

12 41 81 82 176 222 306

Zgomot şi vibraţii 1,5 0,6 0,9 3 4 11 7 Biodiversitate şi conservarea peisajului

13 28 93 144 257 357 461

Cercetare şi dezvoltare 7 17 25 25 79 189 150 Alte activităţi 9,5 23,4 33,1 40 90 136 204 Total 238 517 956 1.496 3.662 5.710 7.982

Sursa: wwwwww..mmaappppmm..rroo

http://www.mappm.ro/













Reducerea accentuată a ponderii investiţiilor în cheltuielile totale de mediu, cumulată cu un grad mare de uzură a instalaţiilor şi sistemelor de protecţie a mediului achiziţionate în anii anteriori şi lipsa resurselor financiare necesare realizării reparaţiilor corespunzătoare acestora, indică existenţa unor riscuri ridicate de poluare.

Dacă analizăm modul de repartizare a cheltuielilor totale pentru protecţia mediului pe măsuri şi categorii, în perioada 1994-2000, observăm că s-a redus ponderea cheltuielilor pentru administrarea generală a mediului, a cheltuielilor destinate activităţii de cercetare, dezvoltare, instruire; direcţionarea sumelor destinate prevenirii şi combaterii poluării pentru cheltuieli curente tendinţa de creştere a ponderii cheltuielilor destinate recuperării deşeurilor .

Ca modalităţi de acoperire a cheltuielilor de mediu, în perioada menţionată, acestea au fost următoarele (tabelul 5.9):

Bugetul de stat Credite externe bugetul agenţilor economici alte surse ( bugetul local , etc).

Tabelul 5.9 CChheellttuuiieelliillee sseeccttoorruulluuii ddee mmeeddiiuu îînn RRoommâânniiaa,, ppeerriiooaaddaa 11999944 –– 22000000

mld. lei (cheltuieli curente) 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 Bugetul de stat 58 167 302 514 1.248 1.880 2.084 Bugetul agenţilor economici din care:

180 350 652 966 2.265 3.626 5.845

-credite externe 0 0 2 16 105 151 138 Alte surse 0 0 0 0 44 53 53 Total 238 517 956 1.496 3.662 5.710 7.982

Sursa: Institutul Naţional pentru Studii Economice şi Statistică, anuare statistice Raportate la un locuitor, cheltuielile de protecţie a mediuuli în anul

2000, se ridică la cca. 400.000 lei/loc/an , respectiv 19,8 euro/loc /an .Pentru a face o comparaţie, prezentăm în tabelul 5.10 o serie de indicatori specifici privind cheltuielile de protecţie a mediului din ţări candidate la aderare.

Tabelul 5.10 Cheltuieli pentru protecţia mediului în ţări candidate la aderare,

anul 2000 Ţara Cheltuieli totale

de mediu (milioane euro)

Procente din PIB (%)

Cheltuieli de mediu / locuitor

(euro/loc)

Polonia 3600 2,47 93 Ungaria 735 1,63 73 Cehia11 747 1,58 72,5 România 445 1,12 19,8 Bulgaria 127 1,06 15,5 Lituania 50 0,52 13,5

Sursa: EUROSTAT, 2002 Ţările candidate, printre care şi ţara noastră, se află în prezent în plin

proces de aproximare cu legislaţia europeană, cheltuielile fiind destul de costisitoare12.

În ţările membre ale Uniunii Europene, cheltuielile pentru protecţia mediului au valori mult mai ridicate decât în ţările candidate la aderare, de multe ori sumele alocate sunt de câteva ori mai mari, aşa cum se poate observa şi din tabelul 5.11

Tabelul 5.11 Cheltuieli pentru protecţia mediului în ţări membre

ale Uniunii Europene, în anul 2000 Ţara Cheltuieli totale

de mediu (milioane euro)



(euro/loc)

Olanda 6200 1,66 392 Franţa 21200 1,57 359 Germania 19100 0,97 233 Belgia 2200 1,02 216

11 pentru Cehia s-au prezentat numai cheltuielile cu investiţiile 12 potrivit estimărilor făcute de Direcţia Generală de mediu a Uniunii Europene , costurile

totale pentru conformarea cu reglementările de mediu ale Uniunii Europene pe ansamblul ţărilor candidate este de cca. 100 miliarde euro

Ţara Cheltuieli totale de mediu

(milioane euro)



(euro/loc)

Portugalia 1170 1,1 117 Grecia 1000 0,86 96

Sursa: EUROSTAT, 2002 În perioada 2001 – 2006, în România, fondurile alocate pentru

mediu sunt acoperite din bugetul de stat, credite externe, sume alocate din venituri extrabugetare şi din fonduri externe nerambursabile. În tabelul 5.12 prezentăm fondurile alocate pe surse şi pe titluri de cheltuieli pe anii 2001-2006.

Tabelul 5.12 Sinteza fondurilor alocate pe surse cheltuieli, 2001-2006

mld. lei Nr. crt.

Indicator 2001 realizări

2002 program

2003 propu-

neri

2003/ 2002

2004 estimare

2005 estimare

2006 estimare

1. Bugetul de stat

1.716,5 2.954,4 3.061,9 103,64

3.453,5 3.743,4 3.869,0

2. Credite externe

1.631,7 1.319,2 771,9 58,51 551,9 387,9 210,2

3. Venituri proprii

0 1.500 0 0 0 0 0

4. Fonduri externe nerambursabile

0 338,2 343,0 101,45

580,2 0 0

5. TOTAL 3348,2 4.751,6 4.176,8 4.585,6 4.131,3 4.079,2 Sursa: Bugetul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, 2001-2006 În România, se acordă subvenţii pentru acţiuni de ecologizare:

valorificarea cenuşilor de pirită, eliminarea factorilor de risc generaţi de producţia de energie nuclear – electrică şi producţia de plumb. Cuantumul acestor ajutoare se situează la nivelul anilor 1997 – 1999 la 0,4 – 0,5% din totalul ajutoarelor de stat acordate industriei prelucrătoare. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a raportat că nu au mai fost acordate ajutoare de stat pentru protecţia mediului în perioada 1996 – 1999 şi în măsura în

care vor fi identificate ulterior astfel de ajutoare, acestea vor fi raportate şi incluse în inventar în anii următori.

În tabelul 5.13 prezentăm ajutorul de stat acordat în perioada 1997 – 2000 pentru mediu:

Tabelul 5.13 Ajutoarele de stat pentru mediu, în perioada 1997 - 2000

mil. lei Subvenţii

alocaţii primite, dobânzi

Reduceri şi scutiri de la plata obligaţiilor fiscale

Participarea cu capital a statului

Dobânzi la creditele bugetare

Total scutiri şi reduceri de la plata majorărilor

Garanţii acordate de stat

Ajutor total

1997 1.599.143,1

21,4 240.186 956.145 18.029,5 755.444 3.568.969

1998 733.971,2 52.668,6 22.695,8 13.491,1 822.826,7 1999 126.049,2 333 110.231,3 194.581,3 138.191,3 134.240,8 1.838.006,9 2000 104.519,6 233.578,2 13.360,4 22.466,0 373.924,2

Sursa: www.oficiulconcurentei.ro Se constată, din analiza datelor din tabel, că ajutorul de stat pentru

mediu îmbracă, în cei trei ani analizaţi, numai forma subvenţiilor şi a alocaţiilor. Comparativ cu agricultura, care primeşte ca ajutor de stat reduceri şi scutiri de la plata obligaţiilor fiscale, garanţii acordate de stat, ajutorul acordat mediului este foarte mic, ponderea acestuia în totalul ajutorului acordat fiind doar de 0,1%.

Conform datelor oficiale, în anul 2000, ajutorul de stat pentru mediu a fost de 18696,2 mii euro, respectiv 373.924,2 mil. Lei .

Consiliul Concurenţei13, în conformitate cu cerinţele de aderare ale României la Uniunea Europeană, a adoptat Regulamentul cu privire la ajutorul de stat pentru protecţia mediului14. Prin acest regulament sunt stabilite principiile acordării ajutoarelor de stat pentru protecţia mediului, condiţii de autorizare a ajutoarelor precum şi tipurile de ajutoare ce pot fi acordate.

În prezent, eficienţa scăzută în utilizarea factorilor de mediu, încurajată de preţurile scăzute în care nu au fost incluse şi costurile de mediu, reprezintă o cauză majoră a prejudiciilor aduse mediului. În acelaşi 13 conform legii nr.143/1999 privind ajutorul de stat , publicată în MO nr. 370/03.08.1999 14 Regulamentul din 10 mai 2002 cu privire la ajutorul de stat pentru protecţia mediului ,

publicat în MO nr.470 /2 iulie 2002

timp, nivelul redus al investiţiilor, în termeni cantitativi dar şi calitativi în domeniul infrastructurii de mediu, dar şi regimul permisiv al aplicării standardelor de mediu impuse prin legislaţia naţională, au dus la mărirea acestei diferenţe .

Rezultatele preliminare ale proiectelor finanţate de Comisia Europeană, în cadrul cărora au fost evaluate progresele înregistrate în aplicarea legislaţiei de mediu au arătat că implementarea acquis-ului comunitar va solicita investiţii substanţiale, astfel încât acesta să fie dependent de dezvoltarea economică de ansamblu a României.

Investiţiile trebuie să conducă la o atingere graduală a standardelor de mediu cerute de prevederile Uniunii Europene, acestea revenind în cea mai mare parte în sarcina sectorului public ( al municipalităţilor ) şi apreciem că vor constitui o povară grea pentru finanţele publice.

5.2 Organisme cu atribuţii în domeniul protecţiei

mediului Încercarea de a implementa politica dezvoltării durabile în toate

strategiile este esenţială pentru ca România să se integreze şi să răspundă exigenţelor impuse de Uniunea Europeană.

Potrivit prevederilor legale15, autorităţile responsabile cu protecţia mediului sunt “autoritatea centrală pentru protecţia mediului şi agenţile sale locale”.

Autoritatea centrală este Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului (MAPM) şi la nivel local, Inspectoratele pentru Protecţia Mediului.

Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului16 este persoană juridică, subordonată Guvernului, ce are următoarele răspunderi principale: putere de decizie în domeniul apelor şi protecţiei mediului la nivel naţional;

15 Legea protecţiei mediului , op. cit. 16 Hotărâre nr. 17/04 .01.2001 privind funcţionarea Ministerului Apelor şi Protecţiei

Mediului, publicată în MO. Nr. 14/10.01.2001

elaborează strategia şi reglementările specifice pentru dezvoltarea şi armonizarea acestor activităţi în cadrul general al politicii Guvernului şi coordonarea implementării strategiei Guvernului în zonele interesate, îndeplinindu-şi rolul ca autoritate de stat pentru sinteză, coordonare şi control în aceste domenii.

Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului17 coordonează procesul dezvoltării şi promovării actelor legale care armonizează legislaţia naţională cu acquis-ul comunitar, implementarea strategiilor sectoriale şi ale strategiei de protecţie a mediului pe termen scurt şi mediu (2002 - 2004). El este răspunzător pentru dezvoltarea politicii şi legislaţiei de mediu generale, pentru monitorizarea şi controlul implementării lor în domeniul apelor şi protecţiei mediului, colectează informaţii asupra stării mediului şi le face cunoscute colectivităţii .

România dispune de un sistem descentralizat de protecţie a mediului, existând 42 de Inspectorate locale de Protecţie a Mediului (IPM) subordonate ministerului. Din cele 42, 41 sunt localizate în judeţele respective şi ultimul acoperă municipiul Bucureşti. O altă unitate subordonată MAPM este Administraţia Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării.

Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului controlează întreg managementul dezvoltării durabile, creând un Consiliu Naţional pentru Mediu şi Dezvoltare Durabilă18 dar acesta nu funcţionează încă. Toate autorităţile administraţiei centrale sunt reprezentate în acest consiliu care este deschis, de asemenea, organizaţiilor şi instituţiilor din afara aparatului de stat, forurilor academice şi altor organizaţii, inclusiv sectorului privat, care sunt interesate de dezvoltarea socială şi economică naţională.

Mandatul consiliului este: să promoveze îndeplinirea obiectivelor Agendei 21 pe plan naţional prin elaborarea şi implementarea unor planuri ale Agendei 21 la nivel local şi naţional, coordonate de Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă (CNDD) ca agenţie executivă a Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în România; să fie un promotor şi o

17 Hotărâre nr. 17/04 .01.2001 privind funcţionarea Ministerului Apelor şi Protecţiei

Mediului, op. cit. 18 Legea nr. 158/20.10.1999 privind constituirea şi funcţionarea Consiliului Naţional pentru

mediu şi dezvoltare durabilă, publicată în MO nr. 513/22.11.1999

garanţie a schimbării în sensul dezvoltării durabile, realizând dialogul între autorităţi şi societatea civilă. Pe lângă Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, fiecare minister este obligat să pună bazele propriului său management ecologic şi să dezvolte strategii ecologice relevante, MAPM acţionând ca o autoritate de supervizare.

În prezent, Ministerul Sănătăţii şi Familiei 19(MSF) colaborează la legislaţia protecţiei aerului şi defineşte standardele calităţii aerului cu ajutorul Institutului pentru Standardizare (IRS).

Institutul pentru Sănătate Publică subordonat MSF, este răspunzător pentru monitorizarea calităţii aerului, în principal la locul de muncă (în locuri închise), şi în acelaşi timp are o reţea de monitorizare a aerului în zonele deschise.

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţelor acoperă planificarea în teritoriu (încă din 2001) fiind răspunzător pentru dezvoltarea politicilor şi legislaţiile legate de emisiile în aer ale mijloacelor de transport.

Ministerul Industriei şi Resurselor răspunde de politica şi legislaţia asupra calităţii carburanţilor, dar nu are nici o răspundere pentru stabilirea standardelor tehnice. Ministerul poate, de asemenea, să ceară IRS să dezvolte standarde într-un domeniu particul, dar nu-l poate obliga să facă acest lucru. În general, IRS elaborează un standard tehnic, la presiunea sectorului industrial interesat. Ministerul nu are nici o putere legală să-i monitorizeze emisiile, dar a cerut Inspectoratelor de Protecţie a Mediului, la nivel local, să introducă cerinţe pentru automonitorizarea emisiilor, în aer şi apă, în limitele admise industriei.

Ministerului Industriei şi Resurselor are răspunderea să introducă taxe pe conţinutul de sulfură din carburanţi şi conţinutul de plumb din benzină; ministerul a realizat, de asemenea, un plan pentru a elimina benzina cu plumb şi va transpune Directiva asupra emisiilor de zgomot în mediu utilizând echipament de folosit în spaţii deschise în cooperare cu MAPM.

19 Ordin comun nr.272/65 din 02.04.2002 al MAPM şi al MSF, privind elaborarea şi

reactualizarea planurilor locale de acţiune pentru sănătate în relaţie cu mediul, publicat în MO. Nr. 240/10.04.2002

Ministerul Administraţiei Publice derulează, cu asistenţa şi aprobarea MAPM programe de restructurare, în conformitate cu Strategia Naţională de Mediu şi politicile de mediu, şi acordă asistenţă agenţilor economici subordonaţi în implementarea programelor de armonizare şi implementare a normelor şi reglementărilor specifice domeniului de activitate de protecţie a mediului.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) asigură adaptarea planurilor de educaţie la toate nivelurile, cu scopul de a introduce cunoştinţe asupra noţiunilor şi principiilor de ecologie şi protecţia mediului, de a asigura gradul de conştiinţă, educaţie şi pregătire în domeniul protecţiei mediului. De asemenea, MEC promovează teme de studiu şi programe de cercetare care răspund setului de priorităţi stabilite de autoritatea centrală de protecţie a mediului.

Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi MAPM supervizează şi controlează punerea în practică a regulilor privind folosirea îngrăşămintelor naturale şi chimice şi protecţia pădurilor.

Ministerul Turismului şi Ministerul Tineretului şi Sportului derulează programe educaţionale în scopul de a forma o atitudine responsabilă privind mediul şi pentru a încuraja aplicarea principiilor ecoturismului.

Ministerul de Interne susţine MAPM în acţiunile sale de control. Ministerul Apărării Naţionale derulează norme şi linii directoare

specifice conform legislaţiei interne şi în armonizare cu principiile ecologice pentru protecţia mediului, pentru rezultatele activităţii sale.

Planul Naţional pentru Mediu (PNAM) impune colaborarea privind protecţia mediului între toate ministerele şi instituţiile responsabile şi cuprinde priorităţi pentru toate sectoarele economice (transport, agricultură

şi industrie). MAPM prezidează Comitetul Interministerial care coordonează PNAM şi va determina priorităţile pentru finanţarea fondului de mediu.

5.3 Caracteristici ale politicii de mediu

5.3.1 Politica de mediu în domeniul atmosferei Cu privire la aspectele de mediu privind atmosfera, precizăm că,

începând cu anul 1989, emisiile în aer din România au scăzut considerabil. Astfel, emisiile poluanţilor majori obişnuiţi ai aerului (SOx, NOx, NH3, PM, VOC) din surse staţionare au scăzut cu circa 40% şi cele din surse mobile cu circa 20%, iar emisiile de SO surse staţionare au scăzut cu 32%, NOx cu 51%, CO cu 23% 20.

Motivul ce a stat la baza acestei tendinţe este recesiunea care a urmat schimbărilor politice din 1989 şi care s-a soldat cu scăderea producţiei industriale. Indicatorii şi evoluţia producţiei industriale, în perioada 1996-2000, este prezentată în tabelul 5.14 (anul 1995 este considerat an de bază) şi în figura 5.6 .

Tabelul 5.14 Principalii indicatori ai producţiei industriale, în perioada 1996-2000

1995 = 100 Activitatea economică 1996 1997 1998 1999 2000 TOTAL Industria extractivă, din care: - Extracţia şi prepararea cărbunelui - Extracţia petrolului şi a gazelor naturale Industria prelucrătoare Energie electrică şi termică, gaze şi apă

106,3 101,3 105,7 100,1 107,9 100,8

98,6 94,9 85,7 98,1 100,6 88,6

85,0 80,7 65,0 91,2 86,6 78,3

83,1 75,3 56,8 87,4 85,6 74,6

89,9 80,6 72,1 87,6 92,6 81,6

Sursa: www.ccir.ro

20 www.mappm.ro

0

20

40

60

80

100

120

1996 1997 1998 1999 2000

TOTAL Industria extractiva Industria prelucratoare Energie electrica si termica, gaze si apa

Figura 5.7 Evoluţia principalilor indicatori ai producţiei industriale, în perioada 1996 - 2000

Se constată că pe total, în anul 2000, producţia industrială reprezintă

89,9% din cea a anului 1995 iar diminuările emisiilor poluante s-au realizat nu din cauza reglementărilor de mediu în vigoare ci, aşa cum spuneam s-au datorat declinului economic.

Dată fiind structura sectorului industrial românesc (preponderenţa având-o industria grea) şi existenţa echipamentului şi a tehnologiilor de producţie învechite, se poate spune că metalurgia feroasă şi neferoasă emite nivele înalte de metale grele 21. In acest context, pe teritoriul României avem mai multe zone critice (sub impactul deteriorării stării de calitate a atmosferei ), din care enumerăm 22,23:

•

•

Copşa Mică, Zlatna, Baia Mare – zone poluate în special cu metale grele (cupru, plumb, cadmiu), de sulf şi pulberi în suspensie provenite din industria metalurgică neferoasă;

Hunedoara, Călan, Galaţi – zone poluate în special de oxizi de fier, metale feroase şi pulberi sedimentate provenite din siderurgie;

21 Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, Strategia de protecţie a mediului publicată cu

sprijinul PHARE, 1996 şi Programul de Guvernare 2001 22 C. Cămăşoiu , Economia şi sfidarea naturii , Ed. Economică, 1994; 23 Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, Planul naţional de protecţie a mediului, 1999

•

•

•

Rm. Vâlcea, Oneşti, Săvineşti, Stolnicei, Ploieşti – zone poluate în special cu acid clorhidric, clor şi compuşi organici volatili proveniţi din industria chimică şi petrochimică;

Tg. Mureş – zonă poluată în special cu amoniac şi oxizi de azot proveniţi din industria de îngrăşăminte chimice;

Brăila, Suceava, Dej, Săvineşti, Borzeşti – zone poluate în special cu dioxid de sulf, sulfură de carbon hidrogen sulfurat, mercaptani provenite din industria de celuloză, hârtie şi fibre sintetice.

În acelaşi timp, emisii mari de materie organică apar şi de la extracţia şi procesarea ţiţeiului, din sectorul industriei chimice şi al industriei extractive a metalelor, unde combinatele metalurgice, reprezintă una dintre cele mai importante surse de poluanţi organici persistenţi (dioxine, etc). Chiar dacă nu sunt măsurate, cantităţi limitate de substanţe similare pot fi eliberate în aer de la siturile deschise (în aer liber) necontrolate ale gropilor de incinerare a gunoiului.

Şi emisiile de plumb de la sursele mobile au scăzut cu 17% (în perioada 1989 – 1997), ca urmare a introducerii benzinei fără plumb 24. Totuşi, limitele de plumb în aer, stabilite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, au fost depăşite în diferite zone rezidenţiale. Supravegherea calităţii aerului a înregistrat o îmbunătăţire în anul 2001 comparativ cu anul 2000, prin creşterea numărului de staţii de supraveghere, pe de o parte, şi prin diversificarea indicatorilor monitorizaţi la o singură staţie.

În anii 2001 şi 2002 calitatea aerului s-a încadrat în limitele admise25, situaţie reflectată de valorile concentraţiilor de poluanţi monitorizaţi de către Inspectoratele Teritoriale de Protecţie a Mediului. Comparativ cu acelaşi interval de timp al anului 2000, s-a constatat o îmbunătăţire a calităţii aerului în cea mai mare parte a ţării.

În anul 2000, au avut loc mai multe accidente de mediu în România, dar cel mai grav a fost scurgerea de cianuri de la Baia Mare, care a cauzat

24 www.mappm.ro 25 www.mappm.ro

poluare transfrontieră considerabilă. Ca răspuns, s-a organizat o misiune de evaluare rapidă internaţională în România, Ungaria şi Iugoslavia.

Misiunea a oferit o descriere amănunţită a pieţei, cauzele sale şi implicaţiile sale asupra mediului. Recomandările sale au inclus un risc viitor şi o evaluare a impactului de mediu a industriei regionale, o planificare de urgenţă şi cooperare internaţională crescută pentru prevenirea şi reacţia la urgenţe (figura 5.8).

1995 1996 1997 1998 1999 2000 Baia Mare Copşa Mică Mediaş

120

100

80

Figura 5.8Frecvenţa de depăşire a CMA (%) pentru plumb În cazul accidentului de la Baia Mare, sistemul de preavertizare

implementat prin Convenţia privind Cooperarea pentru Protecţia şi Utilizarea Durabilă a Dunării 26, a fost folosită pentru a anunţa autorităţile din josul fluviului.

După anul 1989, datorită reducerii activităţii agenţilor economici şi prin demararea unor programe de reducere a emisiilor s-au diminuat şi emisiile de gaze cu efect de seră, evoluţia acestora fiind redată în figura 5.9.

26 Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea ,

adoptată la Sofia în 1994 şi ratificată prin legea nr .14/1995

146.2138.3130.8135.6

172.5194.8

125.6

0

50

100

150

200

250

1989 1990 1991 1994 1995 1999 2000

Emisii CO2

Sursa: wwwwww..mmaappppmm..rroo

Figura 5.9 Emisiile de CO2 în România, în perioada 1989 – 2000 Deoarece nivelul poluării aerului rămâne ridicat în numeroase oraşe

din România s-a constatat că acesta afectează starea de sănătate a populaţiei, prin creşterea numărului de boli respiratorii cronice şi acute dar duce şi la creşterea mortalităţii.

Pentru a se cunoaşte concentraţia de poluanţi ai aerului, în România se realizează măsurători ale concentraţiilor de substanţe nocive, în conformitate cu protocolul standardizat şi prin utilizarea programului de asigurarea a calităţii aerului, CESAR .

În tabelul 5.15 redăm rezultatele măsurătorilor realizate cu aceleaşi metode, în aceeaşi perioadă, atât în România cât şi în alte centre de studii din Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Polonia şi Republica Slovacă.














Tabelul 5.15 Concentraţia de poluanţi ai aerului măsurată prin programul CESAR,

în diferite zone Oraş PM*10 PM*2.5 SO2 NO2 Bucureşti 93 53 7 20 Baia Mare 73 41 17 15 Ploieşti 79 56 16 22 Târgu Mureş 88 62 - 12 Alte ţări ( min-max)

41 – 93 29 - 67 11 - 155 6 – 66

Sursa: Studiul Central European privind poluarea aerului şi sănătatea căilor respiratorii , rezultate iulie 1997

*reprezintă particule în materie Se poate observa că poluarea cu particule în materia a fost mai

ridicată în oraşele româneşti în comparaţie cu alte oraşe cuprinse în studiu dar şi comparativ cu valoarea limită curentă în Uniunea Europeană (pentru PM10 - 40µg/m3). Asemenea niveluri ridicate sunt îngrijorătoare pentru sănătate deoarece pot duce la apariţia unor grave probleme de sănătate.

Spre deosebire de poluarea cu particule, nivelul poluanţilor gazoşi a fost mai scăzut în oraşele româneşti. Pentru a putea trage o concluzie, în anul 2000, s-a realizat în Bucureşti un studiu cu privire la expunerea populaţiei la poluarea aerului cu particule în suspensie. S-a constatat că nivelurile măsurate au fost cuprinse între 200 - 400µg/m3 pentru particulele în suspensie şi 50 – 90 µg/m3, pentru NO2, ceea ce demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie că populaţia este expusă la riscuri mari, datorită poluării foarte mari .

Dacă studiem şi măsurăm concentraţia de plumb în atmosferă 27, se poate observa că este depăşit nivelul de poluare, fără a exista şi o tendinţă de diminuare a acestuia. Expunerea ridicată la plumb a populaţiei a fost confirmată de rezultatele studiului realizat pe copiii cu vârste între 1 – 7 ani în Bucureşti. Studiul28 a demonstrat că nivelul plumbului în sânge depăşea

27 Legea nr. 655/2001 pentru aprobarea OUG 243/2000 privind protecţia atmosferei,

publicată în MO. Nr. 773/04.12.2001 28 www.apmbm.ro

100µg/l la 585 dintre copii, iar la 12% din cazuri era cuprins între 200 - 440 µg/l, nivel ce este îngrijorător pentru sănătate şi indică faptul că dezvoltarea psiho-neuro- comportamentală poate fi afectată serios de această expunere.

Alte studii au relevat niveluri ridicate de expunere la plumb pentru populaţia din oraşe foarte poluate precum Baia Mare, Copşa – Mică şi Zlatna. Astfel, un studiu realizat de Centrul Medical de la Cluj-Napoca la copiii de vârstă şcolară din Copşa- Mică, în anul 1993, a arătat că nivelul plumbului depăşea 300µg/l la 85% dintre copii, iar în 7% din cazuri depăşea 700µg/l.

Aceste studii au determinat autorităţile să ia măsuri pentru reducerea expunerii, îmbunătăţirea capacităţii de monitorizare a calităţii aerului dar şi informarea populaţiei privind evitarea expunerii . Măsurile întreprinse au dus la o reducere a nivelului mediu de plumb la 25% dintre copii. Campanii similare s-au realizat şi în alte oraşe, dar rezultatele nu au fost evaluate.

Pentru viitor este dificil să facem afirmaţii deoarece lipsa datelor cu privire la concentraţia de plumb în mediul ambiant şi nivelul de expunere a populaţie nu permit avansarea acestora.

Aşa cum menţionam, în 1997, la Kyoto,în Japonia, 161 de ţări au finalizat un acord denumit “Protocolul de la Kyoto”, protocol care stabileşte termenii şi regulile de punere sub control a gazelor ce determină efectul de seră şi exprimă dorinţa ca până în anul 2012, cantitatea medie de gaze cu efect de seră (principalele şase gaze) să fie reduse cu 5,2% sub nivelul înregistrat în anul 1990.

Principalele măsuri ce trebuie luate de România pentru atingerea obiectivelor Protocolului de la Kyoto sunt 29:

industria va trebui să devină mult mai eficientă din punct de vedere al consumului de energie, trecând de la utilizarea combustibililor fosili bogaţi în carbon (cărbune), la combustibili săraci în carbon sau la combustibili alternativi;

29 România a ratificat Protocolul de la Kyoto prin legea pentru ratificarea Protocolului de la

Kyoto la Convenţia – Cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptat la 11 dec.1979, nr.3/2001 , publicată în MO. Nr.80/16.02.2001

industria energetică, de la extracţie şi până la consum, trebuie restructurată astfel încât să devină eficientă şi mai puţin poluantă;

transportul trebuie să se orienteze spre mijloace mai puţin poluante şi cu consumuri reduse;

construcţiile să fie eficiente energetic şi să tindă spre utilizarea surselor de energie regenerabile;

echipamentele şi produsele să fie din cele cu consum redus de energie;

pădurile vor fi protejate şi chiar vor fi extinse. România este semnatara Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite pentru

Schimbări Climatice30, care au ca principal obiectiv stabilirea concentraţiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă, la un nivel care să prevină orice dereglare antropogenică a sistemului climatic.

În noiembrie 1996, a fost înfiinţată Comisia Naţională pentru Schimbări Climatice31, care activează în cadrul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului. Conform convenţiei, România a hotărât reducerea emisiilor în anul 2000 la nivelul anului de referinţă 1989.

România, ca parte semnatară a convenţiei, a fost prezentă şi la negocierilor de la Berlin, în 1995, când s-a convenit stabilizarea emisiilor de gaze cu efect de seră, în anul 2000 la nivelul anului 1989 şi s-au fixat obiectivele pe termen mediu şi lung şi la Kyoto, în 1997, când s-au stabilit concret şi mijloacele de realizare a obiectivelor.

Dintre poluanţii reglementaţi prin Protocolul de la Kyoto, în România se inventariază următoarele emisii de gaze cu efect de seră : dioxidul de carbon, oxizi de azot şi metan, urmând ca în perspectivă să se inventarieze şi celelalte gaze prevăzute în protocol (hidrocarburi florurate, per fluorocarburi şi hexafluorura de sulf).

Emisia de dioxid de carbon, în anul 1989 a fost de 194.826 Gg (considerată valoarea de referinţă), iar la nivelul anului 1994 de 125.597 Gg, urmând ca inventarul la zi pentru gazele cu efect de seră să fie reactualizat şi

30 Convenţia Cadru s-a adoptat la Rio de Janeiro în 1992 şi a fost ratificată prin legea

nr.24/1994, publicată în MO. Nr.199/08.02.1994 31 Hotărârea nr. 1275/1996 privind înfiinţarea Comisiei Naţionale pentru Schimbări

Climatice, publicată în MO. Nr. 326/06.12.1996

validat în cursul anului 2001, din perspectiva noului sistem de raportare a datelor (tabelul 5.16).

Tabelul 5.16 Prognoza emisiilor unor gaze cu efect de seră (Gg CO2 echivalent/an)

Scenariul de referinţă

2000 2005 2010

Emisii totale de CO2

162.334,8 187.794,0 228.535,7

Emisii totale de CH4

33.531,0 36.740,0 43.125,0

Emisii totale de N2O

8.480,0 10.240,0 12.704,0

Emisii totale 204.345,8 234.774,0 284.364,7 Scenariul minim


158.445,9 178.926,0 201.447,5


33.445,0 33.712,0 36.368,0


81.280 9.024,0 10.112,0

Emisii totale 200.018,9 221.662,0 247.927,5 Scenariul maxim


150.807,9 156.432,0 167.655,5


32.879,0 32.164,0 32.227,0


7.744,0 7.904,0 8.256,0

Emisii totale 191.430,9 196.500,0 209.138,5 Sursa: www.mappm.ro

La nivelul Comisiei Europene este analizată importanţa economică care ar apărea dacă s-ar utiliza un sistem comunitar de schimb pentru

drepturile de emisie, între statele membre 32. În România, sursele poluante majore sunt încă în funcţiune, atingând niveluri critice cu impact economic, social şi ecologic. După anul 1999, emisiile gazelor cu efect de seră sunt în scădere nu numai datorită reducerii activităţii industriale, dar şi în special, implementării programelor de reducere a emisiilor. România însăşi s-a angajat pentru o reducere de 8% a emisiilor în perioada 2008 – 2012, comparativ cu anul de referinţă 1989. România are un potenţial considerabil pentru proiecte în cadrul implementării comune, conform previziunilor specialiştilor, va fi posibil să se realizeze, cel puţin, o reducere mai mare de 6% a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru angajamentul României de 8%.

Anul 1999 a fost important în privinţa situaţiei substanţelor care depreciază stratul de ozon, datorită îngheţării consumului acestora, în special pentru hidrocarburi saturate cu cloruri şi fluoruri, la nivelul anilor 1995 – 1997. România s-a angajat pentru o reducere la zero a emisiilor sale de substanţe care depreciază stratul de ozon în anii 2005 – 2015, iar calitatea aerului în zonele urbane este cel mai mult afectată de trafic şi activităţi industriale, cu efecte majore pentru 5 judeţe situate în partea de nord – vest a ţării, unde concentraţiile maxime admise depăşesc toţi indicatorii de calitate.

Se continuă, de asemenea, implementarea măsurilor stabilite prin Protocolul de la Kyotto şi prin adoptarea unui set de mecanisme de piaţă, inclusiv pentru permise transferabile şi pentru aplicarea comună a prevederilor, în colaborare cu alte ţări.

Folosindu-ne de mecanismul permiselor de comercializare transferabile, au fost perfectate şi sunt în derulare două proiecte comune: cu Olanda – activităţi comune de implementare a Protocolului de la Kyoto în vederea reducerii emisiei de dioxid de carbon prin aplicarea unor metode de economisire a energiei la Rafinăria Rafo – până în anul 2005 (1,85 milioane guldeni), şi cu Elveţia – pentru îmbunătăţirea randamentului energetic la două centrale termice, în Buzău şi Paşcani, în urma unui acord semnat la 8 ianuarie 1999 (4 milioane USD).

32La baza analizei se află un proiect realizat de DG Énergie( www.shares-analysis.fhg.de )

Se doreşte implementarea prevederilor Convenţiei privind poluarea atmosferică transfrontalieră la lungă distanţă şi protocoalele acesteia pe termen scurt, România semnând Protocolul asupra poluanţilor organici persistenţi33 şi Protocolul asupra metalelor grele34.Obiectivele propuse sunt de a reduce consumul de substanţe care depreciază stratul de ozon cu cel puţin 50% până în anul 2005, comparativ cu valorile medii de consum din anii 1995 – 1997: reducerea dioxidului de sulf cu 30%, a dioxidului de azot cu 20%, amoniacului cu 33% şi a compuşilor organici volatili cu 15% până în anul 2010, comparativ cu nivelul anului 1990.

România este una dintre ţările care a ratificat Convenţia de la Aarhus35 cu privire la accesul la informaţie, participarea publicului la luarea de decizii şi accesul la justiţie în probleme de mediu.

Suplimentar, legea protecţiei mediului are prevederi speciale despre participarea publicului, a organizaţiilor neguvernamentale, a autorităţilor locale, a asociaţiilor comerciale, a reprezentanţelor oamenilor de afaceri şi a industriaşilor, a implicării comunităţilor ştiinţifice în luarea deciziilor privind mediul. În prezent, prevederile legii române nu include nici o compensaţie sau alte forme de protecţie a grupurilor profesionale afectate de poluarea atmosferei.

5.3.2 Politica de mediu în domeniul apelor În România, Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului este

organismul ce se ocupă cu strategia naţională a apei şi cu politica în domeniul managementului cantitativ şi calitativ al resurselor de apă, iar Administraţia Naţională Apele Române duce la îndeplinire implementarea strategiei şi politicii apei la nivel naţional.

33 Convenţia privind poluanţii organici persistenţi adoptată la Stockholm , neratificată 34 au fost adoptate la Stockholm, 2001, dar în prezent nu sunt demarate acţiunile de

ratificare ale acestor convenţii 35 Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi

accesul la justiţie pe probleme de mediu, adoptată la Aarhus, 1998 şi ratificată prin legea nr. 86/2000, publicată în MO. nr.224/22.05.2000

Cadrul legal are prevederi generale legate de protecţia resurselor de apă, stabileşte reguli pentru activităţile economice şi sociale cu impact asupra mediului, însă actul fundamental privind managementul apei în România este legea apelor36.

Obiectivele prevăzute de legea apelor sunt: •

•

•••

•

•

•

conservarea, dezvoltarea şi protejarea resurselor de apă, ca şi asigurarea fluxului liber de apă;

protejarea împotriva oricărei forme de poluare şi modificare a caracteristicilor resurselor de apă, a malurilor lor şi a albiilor sau bazinelor;

refacerea calităţii apelor de suprafaţă şi de adâncime; conservarea şi protejarea ecosistemelor acvatice; asigurarea proviziei de apă potabilă către populaţie şi reţeaua

publică sanitară; evaluarea complexă a apelor ca resursă economică şi raţionalizarea

şi distribuţia echilibrată a acestei resurse; prevenirea şi controlul inundaţiilor şi a oricăror fenomene hidro –

meteorologice periculoase; asigurarea cerinţelor de apă pentru agricultură, industrie,

producerea energiei, transporturi. Calitatea apelor din România este urmărită, conform structurii şi

principiilor metodologice ale Sistemului Naţional de Monitorizare a Calităţii Apelor, care cuprinde cinci subsisteme, din care primele patru se referă la sursele naturale de apă (apele curgătoare de suprafaţă, lacuri naturale şi de acumulare, ape subterane şi ape marine litorale), iar ultimul la sursele de poluare a apelor şi la apele uzate.

Faţă de anul 1989, lungimea cursurilor de apă de categoria întâia (ape care pot fi utilizate pentru alimentarea centrelor populate sau pot fi utilizate la alimentarea fermelor zootehnice şi a păstrăvăriilor), a crescut de la 35% la circa 62%, cele de categoria a doua (pentru piscicultură, agrement, urbanistică) s-au menţinut la 25%, constatându-se o amelioare a lungimilor cursurilor cu ape degradate, în care fauna piscicolă nu se poate dezvolta, acestea reprezentând numai 7,8% din total (faţă de 22% în anul 1989).

36 Legea apelor nr.107/1996, publicată în MO. Nr. 244 /10.08.1996

În cursul anului 2001, apele au cunoscut o sensibilă îmbunătăţire a calităţii faţă de anul 2000, datorită condiţiilor impuse prin avizele şi autorizaţiile de gospodărire a apelor eliberate agenţilor economici, dar şi datorită funcţionării staţiilor de epurare (figura 5.10).

36,1

63,9

39,6

60,4

44,6

55,6

44,1

55,9

44,8

55,2

44,7

55,3

44,8

55,2

42

58

42

58

0

10

20

30

40

50

60

70

1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001

functionare necorespunzatoare functionare corespunzatoare

Sursa: www.mappm.ro

Figura 5.10 Situaţia funcţionării staţiilor de epurare în perioada 1993 – 2001

Faţă de numărul total de 1.445 de staţii de epurare investigate în anul

2001, 607 de staţii, reprezentând circa 42%, au funcţionat corespunzător, iar restul de 838 staţii, adică circa 58%, necorespunzător .

Rezultă deci, că sub aspectul funcţionării staţiilor de epurare, situaţia se menţine şi în anul 2001 destul de critică, raportul dintre situaţiile corespunzătoare şi cele necorespunzătoare fiind defavorabil primei categorii.

În concluzie, cota parte din cea mai mare din potenţialul de poluare aparţine unităţilor din domeniile gospodăriei comunale, industriei chimice; urmează, apoi, agenţii economici din industriile extractivă, metalurgică şi zootehnie.

Prin reorganizarea Companiei Naţională Apele Române s-a creat Administraţia Naţională Apele Române37 care urmăreşte starea calităţii resurselor de apă, dar şi modul de respectare a concentraţiilor de poluanţi. În cazul în care se constată depăşiri ale concentraţiilor maxime admise ale poluanţilor din apele uzate evacuate, utilizatorii de apă sunt penalizaţi conform cuantumului prevăzut în tabelul 5.17.

Tabelul 5.17 Penalităţi aplicate utilizatorilor de apă pentru depăşirea

concentraţiei maxime admise ale poluanţilor din apele uzate evacuate

Nr. crt.

Nivelul indicatorilor monitorizaţi

U.M. penalităţi (lei/U.M.)

A.

B.

Indicatori chimici generali - materii totale în suspensie (kg.) - cloruri, sulfaţi - azotaţi Indicatori chimici specifici - sulfiţi, fluoruri

100 350 400 30.000

Sursa: www.mappm.ro Depăşirea cantităţilor de poluanţi atrage penalizarea, indiferent de

valoarea debitului evacuat. Cantitatea de poluanţi evacuată, pentru care se aplică penalităţi, se determină ca produs între diferenţa de concentraţie cu care se depăşeşte limita aprobată a poluanţilor şi volumul evacuat.

Penalităţile se aplică acelor utilizatori de apă, la care se constată abateri de la prevederile contractuale. De exemplu, în anul 2001, penalităţile aplicate au fost în sumă de 34.171 mil. lei, fiind controlate 9.139 unităţi.

În scopul participării la finanţarea de investiţii în lucrări şi măsuri cu contribuţie importantă la îmbunătăţirea asigurării surselor de apă, la protecţia calităţii apelor, s-a constituit Fondul Apelor, gestionat prin buget separat, elaborat de Administraţia Naţională “Apele Române” şi aprobat de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului.

37 OUG nr.107/5.09.2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale Apele Române ,

publicată în MO.nr. 691/20.09.2002

•

•

•

•

•

•

•

•

Fondul apelor este constituit din taxele şi tarifele pentru serviciile de avizare şi autorizare, stabilite conform legii, precum şi din penalităţi.

Fondul apelor, împreună cu alte surse este folosit pentru susţinerea financiară a:

sistemului naţional de supraveghere cantitativă şi calitativă a resurselor de apă; dotării reţelelor de laboratoare şi sistemului operativ decizional aferent; participării la realizarea sau modernizarea staţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate; realizării lucrărilor privind apărarea de inundaţii, a celor de prevenire şo combatere a calamităţilor naturale datorate excesului sau lipsei de apă; dotării sistemului informaţional hidrologic şi operativ decizional în domeniul gospodăririi apelor; înlăturării avariilor sau pentru punerea în siguranţă a construcţiilor hidrotehnice; acordării bonificaţiilor pentru cei care au rezultate deosebite în protecţia împotriva epuizării şi degradării resurselor de apă; activităţii Comitetelor de Bazin.

În România, ca instrumente economice, există norme de consum de apă, pe unitate de produs sau pe activitate, norme ce se determină şi se actualizează periodic .

Mecanismul economic unitar38 pentru produsele şi serviciile managementului de apă constă în:

- preţuri, - tarife, - penalităţi şi - bonificaţii. Preţurile sunt aceleaşi pentru tot teritoriul României, dar diferă în

funcţie de sursa de apă (râuri interioare, Dunărea, apă subterană) şi de

38 anexa nr.5 din OUG nr.107/05.09.2002 , op. cit.

categoria de utilizatori (industrie, menaje, centrale electrice, agricultură, piscicultură).

Tarifele sunt stabilite pe baza unor costuri de emisie privind poluarea apei, care tinde să reducă substanţele poluante din fluxul de apă în limita stabilită de lege.

Astfel, tariful ultimului utilizator al furnizării apei este format din: •

•

•

•

•

•

un tarif al captării apei impus pe cantitatea de apă naturală captată din râuri, inclusiv apa din Dunăre, lacuri şi pânza freatică;

un tarif de evacuare a apei pentru apa menajeră evacuată în conducte;

un tarif al consumului apei pentru acoperirea costurilor de operare ale companiilor de furnizare a apei.

Cu titlu de exemplu, în tabelul 5.18, prezentăm nivelul de preţ pentru captarea apei din diverse surse:

Tabelul 5.18 Preţuri indicative pentru captarea apei în anul 2002

Apa captată din râuri interioare - pentru gospodării, industrie şi şeptel: 238.000 lei/1.000 m3; - pentru irigaţii şi crescătorii de peşte: 18000 lei/1.000 m3; - pentru energie electrică: 1000 lei/1.000 m3.

Apa captată din Dunăre - pentru gospodării, industrie, şeptel şi energie electrică: 28000 lei/1.000 m3; - pentru irigaţii şi crescătorii de peşte: 18000 lei/1.000 m3.

Apa captată din pânza freatică - pentru gospodării: 123.000 lei1.000 m3; - pentru irigaţii şi crescătorii de peşte: 18.000 lei/1.000 m3; - pentru şeptel: 156.000 lei/1.000 m3.

Sursa: anexa 6 din OUG nr.107/05.09.2002, op. cit. Din cele prezentate, rezultă că, costurile captării apei acoperă toată

apa naturală captată şi revândută în continuare distribuitorilor de apă. Tarifele pentru evacuarea apei cuprind două componente: un tarif

pentru concentraţii de evacuare între limite şi o penalizare pentru concentraţii de evacuare excesive. Preţurile rezultate la ultimul utilizator variază între companiile de furnizare a apei, în funcţie de costul plătit de aceştia pentru apa naturală, tarifele pentru evacuări, tehnologia de operare a

facilităţilor de furnizare a apei, autonomia companiilor de apă individuale şi nevoia de măsuri de protecţie speciale împotriva inundaţiilor.

Preţurile apei naturale, pe care Administraţia Naţională Apele Române S.A. le percepe de la companiile locale de furnizare a apei, sunt controlate de Autoritatea de reglementare, costul ultimului utilizator incluzând atât preţul brut cât şi costul local, care este decis şi aprobat de municipalitate, dar cu variaţii în funcţie de felul în care este organizată compania locală.

Toate costurile pentru captarea şi furnizarea către facilităţile locale, incluzând protecţia contra inundaţiilor pentru conductele de furnizare ale Administraţia Naţională Apele Române, sunt suportate de apele române. Din punctul unde este captată apa naturală, compania locală de furnizare este responsabilă, din punct de vedere financiar şi operaţional, pentru operarea, managementul, întreţinerea, starea tehnologică, noile investiţii şi măsurile de prevenire a inundaţiilor.

Autoritatea de reglementare economică a concesiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare, conform contractului de concesiune a serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare, va aviza schimbarea structurii tarifare, dacă propunerea concesionarului de modificare a structurii tarifare respectă următoarele condiţii:

a) 75% din numărul de facturi din ultima lună plătite de clienţi să nu prevadă o creştere mai mare de 20%, dacă sunt recalculate conform structurii tarifare propuse;

b) venitul total al concesionarului în ultimele 12 luni să nu crească cu mai mult de 5%, dacă este recalculat în baza structurii tarifare propuse şi a consumului facturat în perioada respectivă.

De exemplu, în municipiul Ploieşti, tarifele de bază pentru apă potabilă şi canalizare reprezintă tarifele în vigoare la data de 1 septembrie 1999 şi cheltuielile din programul de investiţii, calculat la data de 1

septembrie 1999 fără TVA şi alte taxe şi se stabilesc la următoarele niveluri 39 (tabelul 5.19).

Tabelul 5.19 Tarife aplicate în municipiul Ploieşti

Anul 2001 lei/m3

2002 lei/m

2003 lei/m

2004 lei/m

2004 - 2005 lei/m

Tarif de bază apă potabilă (TBan) Tarif de bază canalizare (TBcn)

2.888 2.688

3.300 1.030

3.850 1.356

4.400 1.735

4.675 2.063

Ajustarea tarifelor se realizează astfel: a) Tariful pentru apă potabilă la data ajustării n se va calcula prin

aplicarea următoarei formule: Tan = (TBan – Aao )x Kn + Aan , în care: Tan = tariful apei potabile la data ajustării n;TBan = tariful de

bază pentru apa potabilă, Kn = coeficientul de ajustare; Aao = costul mediu pe perioada de 12 luni înaintea datei de 1 septembrie 1999 a unui m3 de apă potabilă, calculat prin aplicarea formulei:

Aao = EP0/V0

în care: EP0 = costul de cumpărare de la Administraţia Naţională “Apele Române” S.A. al apei potabile tratate şi al apei brute din subteran (fără TVA) pe perioada de 12 luni înainte de 1 septembrie 1999; V0 = volumul de apă potabilă facturat pe perioada de 12 luni înainte de 1 septembrie 1999; Aan = costul mediu pe perioada de 12 luni înaintea datei (n) de ajustare al unui m3 de apă potabilă, calculat prin aplicarea formulei:

Aan = EPn/Vn

în care: EPn = costul de cumpărare de la Administraţia Naţională “Apele Române” S.A. al apei potabile tratate şi al apei brute din subteran (fără TVA) pe perioada de 12 luni care precedă datei n a ajustării, Vn=

3399 HHoottăărrâârreeaa nnrr.. 114499//2200..0022..22000022 pprriivviinndd ssttaabbiilliirreeaa şşii aajjuussttaarreeaa ttaarriiffeelloorr ppeennttrruu ffuurrnniizzaarreeaa

sseerrvviicciiiilloorr ppuubblliiccee ddee aalliimmeennttaarree ccuu aappăă şşii ddee ccaannaalliizzaarree îînn mmuunniicciippiiuull PPllooiieeşşttii,, ppuubblliiccaattăă îînn MMoonniittoorruull OOffiicciiaall nnrr.. 114455//2266..0022..22000022

volumul de apă potabilă facturat pe perioada de 12 luni care precedă datei n a ajustării.

b) Tariful pentru canalizare la data n a ajustării se va calcula prin aplicare următoarei formule:

Tcn = TBcn x Kn

în care: Tcn = tariful pentru apa uzată la data ajustării n; TBcn = tariful de bază pentru canalizare, Kn = coeficientul de ajustare

c) Coeficientul de ajustare Kn se determină conform formulei: Kn = a1 x (IPCn /IPC0) + a2 x (Eln /El0) + a3 x (ROLn /ROL0) x

(IPCEn /IPCE0)în care: a1, a2 ,a3 = coeficienţii de pondere; a1+ a2 + a3 = 100%; a1=

65%, a2 = 15%, a3 = 20%, IPCn = indicele preţurilor de consum în România publicat de

Institutul de Statistică la data n a ajustării (august 1999 = 100);

IPC0 = indicele preţurilor de consum în România publicat de Institutul de Statistică în luna septembrie 1999 (august 1999 = 100);

IPCEn = indicele oficial al preţului de consum în Europa la data n a ajustării (1996 = 100);

IPCE0 = indicele oficial al preţului de consum în Europa la data de 1 septembrie 1999 (1996 = 100);

Eln = preţ mediu pe kwh (fără TVA), obţinut prin împărţirea sumei facturate pentru energie electrică în ultimele 12 luni înaintea datei n de ajustare la numărul de kwh consumaţi în aceeaşi perioadă;

El0 = preţ mediu pe kwh (fără TVA), obţinut prin împărţirea sumei facturate pentru energie electrică pe o perioadă de 12 luni înainte de 1 septembrie 1999;

ROLn = cursul de schimb oficial al leului faţă de euro, comunicat de Banca Naţională a României la data de 1 septembrie 1999;

ROL0 = cursul de schimb oficial al leului faţă de euro, comunicat de Banca Naţională a României pentru data de 1 a lunii în care se solicită ajustarea.

Tarifele pentru plata serviciilor de apă şi canalizare se

fundamentează pe baza costurilor de producţie şi exploatare, a costurilor de întreţinere şi reparaţii, a amortismentelor aferente capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, a obligaţiilor ce derivă din contractul de delegare şi includ cote pentru plata dobânzilor şi restituirea creditelor, pentru crearea surselor de dezvoltare şi modernizare a sistemelor tehnico – edilitare, precum şi profitul operatorului, în condiţiile legii, cu respectarea următoarelor condiţii :

a) structura şi nivelul tarifelor să fie stabile astfel încât să reflecte costul efectiv al furnizării/prestării serviciilor de apă şi de canalizare, să descurajeze consumul excesiv, să încurajeze funcţionarea eficientă a acestora şi protecţia mediului, să încurajeze investiţiile de capital şi să fie corelate cu gradul de suportabilitate de către utilizatori;

b) să fie asigurată şi respectată autonomia financiară a operatorului; c) operatorul să aibă dreptul de a propune tarife binome care au o

componentă fixă, proporţională cu cheltuielile necesare pentru menţinerea în exploatare şi funcţionarea în condiţii de siguranţă şi eficienţă a sistemului de alimentare cu apă, respectiv de canalizare, şi una variabilă în funcţie de consumul de apă, respectiv de cantitatea de ape uzate, înregistrate la utilizatori;

d) operatorul să aibă dreptul de a indexa periodic tarifele în funcţie de rata inflaţiei, în baza unei formule de ajustare avizate de autoritatea de reglementare şi aprobate de autorităţile administraţiei publice locale responsabile;

e) aprobarea tarifelor să se facă de către consiile locale, consiliile judeţene sau, după caz, de Consiliul General al municipiului Bucureşti în conformitate cu dispoziţiile legale în baza avizului autorităţii de reglementare şi cu condiţia respectării următoarelor cerinţe:

- asigurarea furnizării/prestării serviciilor de apă şi de canalizare la nivelurile de calitate stabilite de consiliile locale sau prin contractele de delegare a gestiunii după caz;

- realizarea unui raport de taxe/cost cât mai bun pentru serviciile de apă şi de canalizare furnizate/prestate pe perioada angajată şi asigurarea unui echilibru între riscurile şi beneficiile asumate de părţile contractate;

- asigurarea exploatării şi întreţinerii eficiente a bunurilor aparţinând domeniului public şi/sau privat al autorităţilor administraţiei publice locale afectate serviciilor de apă şi de canalizare.

f) în cazul gestiunii delegate, autorităţile administraţiei publice locale competente să fie obligate să verifice periodic următoarele:

- serviciile de apă şi de canalizare furnizate/prestate şi nivelul de calitate al acestora;

- îndeplinirea nivelurilor de servicii şi aplicarea penalităţilor prin îndeplinirea acestora;

- menţinerea echilibrului contractual rezultat prin licitaţie şi stabilit prin regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciilor de apă şi de canalizare;

- asigurarea unor relaţii echidistante şi echilibrate între operator şi utilizatori;

- limitele minime şi maxime ale profitului operatorului cu capital privat;

- clauzele de administrare, întreţinere şi predare a bunurilor publice;

- planul social de limitare a efectelor negative a concedierilor; - independenţa managerială a operatorului faţă de orice

ingerinţa a autorităţilor şi instituţiilor publice; - responsabilitatea autorităţii publice pentru nerespectarea

obligaţiilor sale contractuale.

Dezvoltarea serviciilor de apă şi de canalizare poate fi finanţată de autoritatea administraţiei publice locale dar numai în condiţii de asigurare a resurselor bugetare şi dacă , din studiile efectuate se observă că majoritatea utilizatorilor nu pot suporta tarifele necesare dezvoltării proprii.

Conform studiilor realizate, la sfârşitul anului 1997, în jur de 80% din consumatori plăteau apa potabilă între 0,60 – 0,75 dolari SUA pentru m3 de apă. Din ceilalţi 20%, unii plăteau doar 0,15 dolari SUA pentru m3, iar alţii 4 dolari.

În bugetul unei familii medii, aceste cheltuieli cu furnizarea apei reprezentau 2,5 – 3 % din veniturile gospodăriei. Acum, 50% din consumul de apă al României este contorizat, restul se bazează pe consumuri estimative.

Referitor la costurile cu canalizarea se apreciază că variaţia este foarte mare, din cauza varietăţii condiţiilor care există în România. Nivelul costurilor depinde, în primul rând, de faptul dacă localitatea are o staţie de epurare a apelor uzate sau nu, dacă există tehnologie şi sistem de operare, condiţii de evacuare şi starea reţelei de canalizare.

Costurile pentru apa menajeră din gospodării pe m3 variază de la 0,25 –0,35 dolari SUA pe m3, în funcţie de localitate. În cazuri extreme, costul a fost de 1,25 dolari SUA pe m3.

De asemenea, există şi un tarif de neconcordanţă pentru poluarea apei precum şi mecanisme financiare pentru completarea, modernizarea şi reabilitatea îmbunătăţirii calităţii apelor (furnizarea apei, staţia de epurare a apei menajere, sisteme şi reţele de canalizate etc.). aceste mecanisme include subvenţii de stat, împrumuturi garantate de stat şi scutirea de la taxele de import a tehnologiei de mediu.

Sumele încasate cu titlu de penalităţi sunt venituri la Fondul Apelor. Dacă utilizatorii de apă manifestă grijă cu privire la protecţia calităţii

apelor şi realizează evacuarea apelor uzate epurate în concentraţie mai redusă de poluanţi vor primi bonificaţii. Acestea se acordă în procent de 10% din valoarea anuală a serviciilor de monitorizare a poluanţilor din apele uzate evacuate , fiind calculate de Administraţia Naţională Apele Române, şi sunt acordate utilizatorilor cu aprobarea Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului.

În prezent, există 27 de parametri divizaţi în cinci categorii principale care se urmăresc atunci când se studiază calitatea apei: parametri

chimici generali, parametri chimici specifici, parametri chimici toxici şi foarte toxici, parametri bacteorologici şi parametri fizici.

Din punct de vedere al riscurilor legate de sănătate, putem aprecia că poluare apei are influenţe negative asupra populaţiei, studiile speciale realizate în perioada 1991 – 1995 arătând că numărul epidemiilor şi al bolilor cauzate de apă este ridicat .

Costurile estimative pentru armonizarea Directivelor Uniunii Europene privind protecţia calităţii apei sunt de circa 5.000 milioane euro pe termen scurt şi circa 15.000 milioane euro până în 2002.

5.3.3 Politica de mediu în domeniul deşeurilor Producerea de deşeuri este rezultatul activităţii economice, cantitatea

şi calitatea acestora depinzând de tipul de tehnologie folosită pentru prelucrarea materiilor prime necesare procesului de producţie dar şi de standardul de viaţă şi de modul de consum al populaţiei.

Statistica deşeurilor a fost introdusă în România din anul 1993 iar din anul 1995 s-a introdus un Catalog European al Deşeurilor40.

Conform datelor din tabelul 5.20 în perioada 1995-2000, cantităţile totale de deşeuri generate annual au scăzut de la 335 milioane tone în 1995 la 55 milioane tone în 2000.

Tabelul 5.20 Cantitatea totală de deşeuri generată anual în România,

în perioada 1995-2000 Parametru 1995 1996 1997 1998 1999 2000

Cantitatea totală de deşeuri generată (milioane tone )

353,11 114,0 218,8 83,1 77,0 55,15

Cantitate deşeuri /locuitor ( tone/loc.)

15,51 5,02 9,64 3,68 3,42 2,45

Sursa: www.mappm.ro În comparaţie cu alte ţări, situaţia României prezintă următoarele

caracteristici: 40 HG nr.856/16.08.2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei

cuprinzând deşeurile, inclusiv cele periculoase, publicată în MO nr.659/05.09.2002

în anul 1995, în Uniunea Europeană cantitatea totală de deşeuri ( excluzându-le pe cele din agricultură ) a fost estimată la 3,5 t/loc., în timp ce în România această cantitate a fost de 4,4 ori mai mare,

în anul 2000, cantitatea totală de deşeuri generate în România s-a diminuat, fiind de 2,45 t/loc., cifră mult mai apropiată de valoarea medie pentru ţările membre ale Uniunii Europene ( cifra exactă pentru acestea nu este disponibilă ) .

Acest fenomen, de diminuare a cantităţii de deşeuri, apreciem, conform studiului realizat, că se datorează modificărilor survenite în structura producţiei industriale, respectiv datorită închiderii minelor şi a restructurării activităţii din metalurgie, precum şi prin îmbunătăţirea eficienţei de utilizare a resurselor în ramurile prelucrătoare şi în sectorul producerii de energie .

În comparaţie cu alte ţări central şi est europene, România ocupă o poziţie de mijloc din punct de vedere al raportului deşeuri de producţie/deşeuri de consum . O poziţie mai bună ocupă Slovenia, Cehia, Lituania, Polonia şi Ungaria, în timp ce Estonia şi Bulgaria au o poziţie mai puţin bună decât a ţării noastre .

În cazul deşeurilor, în România, sunt aplicate trei sisteme de tarife : •

•

•

pentru gospodărire: un tarif pentru gospodărie bazat pe mărimea familiei;

pentru industrie şi alţi producători de deşeuri: un tarif pentru tona de deşeuri generate;

pentru depozitarea în siturile depozitelor publice şi în gropi subterane : un tarif pentru tona depozitată.

Gunoiul menajer este perceput ca tarif pe persoană pe lună şi, în general, variază între 0,30 şi 0,70 dolari SUA, în funcţie de municipalitate. Tarifele de depozitare pentru industrie variază, în general, între 8,5 şi 12,5 dolari SUA pe tonă, în funcţie de sit (informaţiile asupra tarifelor pentru deşeurile industriale şi depozitarea lor sunt disponibile).

Nu sunt tarife speciale pentru deşeurile periculoase; este aplicat tariful pentru gunoi “normal”. În mod obişnuit, producătorii, de exemplu industria, posedă şi administrează propriile lor gropi de gunoi subteran. Situaţia de mediu a companiilor – gropi subterane de gunoi şi a depozitelor

nu este cunoscută. Gropile subterane publice nu au facilităţi speciale pentru sortarea şi depozitarea deşeurilor periculoase. În România au fost identificate 145 de tipuri de deşeuri periculoase din cele 237 înscrise în Catalogul European de Deşeuri, cantitate care a reprezentat în anul 1995 1,6% din totalul deşeurilor de producţie, iar în 2000 a reprezentat 1,9% din totalul deşeurilor de producţie 41 .

Până în 1989, reciclarea era extensivă, cu circa 11 mii centre de reciclare, astăzi doar câteva sute au rămas operaţionale pentru industriile specifice .

O potenţială problemă de sănătate, neinvestigată însă, o constituie deşeurile radioactive din minele de uraniu, deşeurile de fosfor din producţia de îngrăşăminte şi apa salină contaminată cu substanţe rezultate din extracţia petrolului .

În prezent, nu există tarife sau amenzi de neconcordanţă privind deşeurile periculoase sau industriale, dar nici pentru importurile ilegale de deşeuri. În acest context, în care nu există reglementări stricte cu privire la importul deşeurilor periculoase, în anii de după 1990, în România s-au înregistrat numeroase cazuri de asemenea importuri.

De aceea, propunem adoptarea de urgenţă, a unui cadru legal care să pună prevadă amenzi dure pentru cei ce încalcă legislaţia, dar şi pentru cei care constată neregulile în cazurile în care nu iau măsuri imediate şi în conformitate cu cadrul legal.

41 Cea mai mare cantitate de deşeuri periculoase a fost generată de industria chimică ,

predominând deşeurile de sodă calcinată ( jud. Alba , Dolj ,Vâlcea ) şi fosfogips ( jud. Bacău)

Politica de Mediu Romania

Documents

Transcript of Politica de Mediu Romania