POLIARTRITA REUMATOIDA

REFERAT

- Recuperare medicala si balneofizioterapie-

Dr. Pelin Ana-Maria

1

În societatea modernă, recuperarea medicală reprezintă un domeniu de mare

actualitate, aflat într-o continuă dezvoltare. Motivele sunt lesne de înţeles, dacă luăm

în considerare două aspecte esenţiale : incidenţa tot mai mare a bolilor cronice şi

traumatismelor, precum şi creşterea numerică a populaţiei de vârsta a treia.

În ultimele decenii se constată o preocupare tot mai intensă a factorilor de

decizie din sistemul de sănătate, în direcţia promovării autonomiei pacientului în viaţa

cotidiană. Ori, tocmai acesta este scopul final al recuperării medicale : optimizarea

calităţii vieţii, prin creşterea gradului de independenţă funcţională. Subliniem faptul

că există numeroase situaţii patologice în care tratamentul medical şi chirurgical este

limitat, astfel încât abordarea terapeutică majoră constă în recuperarea medicală.

În tratamentul complex al acestei boli, kinetoterapia este extrem de utilă ca şi

terapie adjuvantă, cu condiţia să fie indicată judicios, raţional şi strict individualizată

în ceea ce priveşte stadiul evolutiv al bolii şi momentul aplicării acesteia. Boala nu

beneficiază de metode de profilaxie primară, eforturile terapeutice fiind îndreptate

spre profilaxia leziunilor invalidante.

Studiul şi tratamentul poliartritei reumatoide este deosebit de important,

deoarece majoritatea pacienţilor diagnosticaţi cu această boală prezintă o evoluţie

cronică invalidantă, care netratată conduce la distrucţie articulară progresivă,

deformări articulare permanente, însoţite de deficite motorii şi o reducere a speranţei

de viaţă.

Tentativa de a defini această suferinţă complexă şi heterogenă este dificilă. În

ansamblu, se poate aprecia că poliartrita reumatoidă este o boală inflamatorie

sistemică cronică, cu etiologie necunoscută şi patogenie autoimună, caracterizată

printr-o artropatie cu evoluţie deformantă şi distructivă, dar şi manifestări pulmonare,

cardiovasculare, neurologice şi hematologice.

Denumirea veche de poliartită cronică evolutivă (P.C.E) a fost abandonată. În

SUA şi Anglia se foloseşte denumirea de artită reumatoidă (AR), iar in Germania

termenul folosit este de poliartrită cronică primară.

Bolile reumatice reprezintă suferinţele cronice cu cea mai mare prevalenţă şi

principala cauză de handicap fizic la nivel mondial, cu consecinţe economice şi

sociale enorme.

Poliatrita reumatoidă este o boală potenţial invalidantă, reprezentând o

serioasă problemă socială; este cea mai frecventă suferinţă reumatică de tip

inflamator, ea reprezentând aproximativ 10% din totalul bolilor reumatice. Incidenţa

bolii este de aproximativ 0.5/1000 la femei şi 0.2/1000 la bărbaţi. Prin caracterul său

cronic, poliartrita reumatoidă:

2

amprentează calitatea vieţii pacienţilor şi reduce speranţa de viaţă;

pacienţii ajung la handicap moderat în primii 2 ani de la diagnostic şi unii

ajung la handicap sever în următorii 10 ani;

aproximativ 30% din pacienţi sunt incapabili să-şi desfăşoare activitatea

profesională în primii 10 ani de la debutul bolii;

pacienţii au sentimente de “neajutorare”, abandon şi alte tulburări psihologice

datorită creşterii gradului tot mai mare de dependenţă faţă de alţii;

pacienţii sunt adesea împiedicaţi să-şi asume diverse roluri sociale.

Prevalenţa bolii este diferită în diverse zone geografice; se cunoaşte prevalenţa

mare a bolii în ţările scandinave (5-8%). În ansamblu se poate aprecia că în

condiţiile geografice ale ţării noastre, boala interesează 1% din populaţia

generală; prevalenţa PAR este de 0.5-2.5% pentru sexul feminin şi de 0.3-1%

pentru sexul masculin, sexul feminin este predominant afectat, raportul femei-

barbaţi fiind de 3-1. Vârsta preferenţial afectată este de 35-50 ani (deşi PR

poate apărea la toate vârstele); atunci când boala apare înaintea vârstei de 15

ani vorbim despre poliartrita reumatoidă juvenilă iar când apare după 60-65 de

ani se vorbeşte despre poliartrita reumatoidă a vârstnicului.

Afectarea persoanelor de vârste tinere, evoluţia severă, cronică, invalidantă,

cresc substanţial costurile sociale ale bolii şi fac din poliatrita reumatoidă nu doar o

problemă medicală, ci şi una socială, o adevărată problemă de sănătate publică.

Desluşirea etiologiei PAR este unul dintre cele mai vechi şi mai ambiţioase deziderate

ale reumatologiei. În ciuda eforturilor depuse, mecanismele etio-patogenice ce stau la

baza apariţiei PR rămân în continuare obscure. Astăzi se vorbeşte despre factori

favorizanţi ce acţionează pe un teren genetic predispozant.

Factori favorizanţi:

Sexul: PR este una din multele suferinţe cronice inflamatorii care predomină la

femei; totuşi raportul F-M este de 3-1 comparativ cu alte boli autoimmune la

care este mult mai mare (tiroidita Hashimoto 25-1, lupus eritematos sistemic

9-1, diabet zaharat tip I 5-1 ). Substratul acestei diferenţe nu este cunoscut, dar

se consideră că este datorat efectului factorilor hormonali asupra funcţiei

imune. S-a observat că PAR se ameliorează în sarcină (trimestrul 3) în 75%

din cazuri şi se declanşează şi recade postpartum.

Agenţii infecţiosi: este unanim acceptat că pe un teren genetic predispozant

acţionează factori de mediu (posibil virusuri sau retrovirusuri) care

influenţează răspunsul imuno-inflamator şi îl localizează la nivel articular. Mai

3

multe tipuri de virusuri au fost luate în considerare ca posibili agenţi etiologici

în PAR: parvovirusuri, lentivirusuri, virusul rujeolei, dovezile rămânând în

continuare incerte.

Profesia: condiţiile de muncă în mediu umed şi rece.

Factori climatici: climatul rece şi umed, curenţii de aer constituie un factor

favorizant.

Factori circulatori periferici: circulaţia periferică este defectuoasă, bolnavii

sunt susceptibili la frig, au o rezistenţă periferică scăzută; aceste fenomene pot

fi însă şi o consecinţă a bolii.

Traumatismele psihice par să aibă un oarecare rol în declanşarea bolii şi a

puseelor evolutive

Factori genetici: există o predispoziţie pentru PAR determinată genetic. Astfel

boala este mai frecventă la rudele bolnavilor cu PAR de 3 ori faţă de un lot

martor, iar rudele bolnavilor prezintă frecvent în ser F.R. deşi ei sunt aparent

sănătoşi.

Principala leziune în poliartrita reumatoidă este o inflamaţie a sinovialei articulaţiilor

diartroidale. Sinovitei i se descriu 3 caractere anatomo-patologice care concordă cu

etapele evolutive ale bolii.

Debutul bolii se produce de obicei în decadele 3-5, dar boala poate debuta practic la

orice vârstă. În cazul pacienţilor la care boala începe după 65 de ani, formele

seronegative sunt mai frecvente, iar manifestările extra-articulare sunt rare. Poliartrita

reumatoidă poate debuta în mai multe feluri, modalitatea de debut neinfluenţând

evoluţia ulterioară a bolii.

Afectarea articular ă este de tip inflamator: durerea şi redoarea matinală sunt

caracteristice tuturor artropatiilor inflamatorii. Redoarea matinală poate apărea

înaintea durerii propriu-zise şi e datorată edemului şi acumulării de lichid sinovial din

timpul somnului. În poliatrita reumatoidă redoarea matinală durează cel puţin 45 de

minute. Tumefacţia şi căldura locală sunt consecinţa modificărilor anatomo-

patologice caracteristice: edem, infiltrat inflamator, creşterea cantităţii de lichid

sinovial, proliferarea sinovialei etc. Înroşirea tegumentelor supraiacente este singurul

element al inflamaţiei care lipseşte. Lezarea funcţională apare treptat.

Caracteristicile importante ale afectării articulare din poliartrita reumatoidă

sunt:

4

Simetria – prinderea unei articulaţii este urmată de afectarea articulaţiei simetrice.

Aditivitatea – o nouă articulaţie este afectată înainte ca afectarea celei precedente să

fie ameliorată; articulaţiile sunt uneori afectate de o manieră centripetă (mâini-coate-

umeri)

Evolutivitatea – afectarea articulară evoluează cronic spre eroziuni, deformări,

anchiloze.

Deoarece membrana sinovială este scena pe care se desfăşoară procesul

patogenic în PAR, articulaţiile care au cel mai mare raport între suprafaţa sinovialei şi

cea a cartilajului articular sunt principalele ţinte. Astfel articulaţiile cel mai frecvent

afectate sunt articulaţiile mici ale mâinilor: metacarpofalangiene (MCF),

interfalangiene proximale (IFP) (91%), radiocubitocarpiene (RCC) şi carpiene (78%).

Articulaţiile mari (genunchi, şold, coate, umeri) sunt mai târziu afectate, ele rămânând

asimptomatice mai mult timp. Articulaţii fără sinovială (manubrio-sternală, simfiza

pubiană, disco-vertebrale) nu sunt interesate de procesul rheumatoid.Primele

manifestări constau în dureri şi tumefacţii la nivelul articulaţiilor RCC, MCF, IFP,

precum şi dureri la compresia stiloidei ulnare, slăbiciune musculară, afectarea funcţiei

de prehensiune. Tumefacţia articulaţiei IFP şi lipsa afectării celei distale duc la

apariţia degetelor fuziforme. Tumefacţia artic. RCC şi MCF asociată cu atrofia

muşchilor interosoşi duce la apariţia modificării numite mână în spate de cămilă.

La nivelul degetelor pot să apară mai multe modificări:

în gât de lebădă - flexia IFD, hiperextensia IFP, dată de scurtarea interosoşilor

care exercită o tracţiune asupra tendoanelor extensorilor şi produce

hiperxtensia IFP

în butonieră - tendonul extensorului comun al degetelor se rupe longitudinal,

prin ruptură herniind articulaţia IFP iar cea IFD fiind în hiperextensie.

afectarea carpului este constantă; slabiciunea muşchiului ulnar al carpului

duce la rotarea oaselor carpiene, primul rând în sens ulnar, iar al 2-lea în sens

radial. Ca urmare degetele sunt deviate ulnar, pentru a menţine tendoanele ce

se inseră pe falange în linie dreaptă cu radiusul. Când integritatea articulaţiei

radio-ulnare este compromisă şi ligamentul colateral al ulnei se rupe, capul

ulnei se deplasează dorsal şi poate fi palpat.

Cotul este uneori afectat, limitarea extensiei, bursitele olecraniene fiind cele mai

frecvente manifestări.

La nivelul umerilor sunt afectate: articulaţiile gleno-humerală, acromioclaviculară

(mai rar), bursele, calota rotatorilor. Tumefacţia regiunii anterioare a umărului este

5

dată de obicei de bursita subacromială şi mai rar de afectarea articulaţiei gleno-

humerale

Coloana cervicală reprezintă singurul segment al coloanei vertebrale interesat în PR.

Distrucţia articulaţiilor interapofizare determină subluxaţii, listezis şi instabilitate la

nivelul coloanei cervicale. Cel mai frecvent afectată este articulaţia atlanto-axială.

Subluxaţia cervicală se manifestă prin durere iradiată ascendent spre occiput,

parestezii la nivelul umerilor şi braţelor apărute la mişcările capului, sau în cazuri

severe, tetrapareză spastică lent progresivă. La examenul clinic se observă pierderea

lordozei occipito-cervicale, limitarea mobilităţii.

Articulaţia temporo-mandibulară – apar dureri exacerbate de masticaţie,

afectarea mobilităţii (dificultate la închiderea gurii), crepitaţii.

Gleznele sunt afectate doar în formele severe de boală, tumefacţia

perimaleolară fiind semnul clinic cel mai sugestiv. Dezvoltarea nodulilor reumatoizi

la nivelul tendonului lui Achile poate produce ruptura acestuia.

Picioarele sunt interesate la peste 1/3 din pacienţii cu poliatrită reumatoidă.

Articulaţiile metatarsofalangiene (MTF) sunt cel mai frecvent afectate, urmate de

articulaţia subtalară. Deviaţia laterală a degetelor şi fixarea în flexie a articulaţiilor

IFP (degetul în ciocan), precum şi hallux valgus pot apărea în formele evoluate.

Afectările extra-articulare sunt determinate de infiltrate limfoplasmocitare

sau procese vasculitice. Aceste modificări histopatologice pot avea localizări variate

şi produc o simptomatologie clinică specifică organului afectat.

Nodulii reumatoizi reprezintă cea mai frecventă manifestare extra-articulară.

Ei apar la 20-35% dintre pacienţii cu PAR şi sunt localizaţi cel mai des pe

suprafeţele de extensie (olecran, ulna proximală), de prehensiune, burse, tendoane şi

în vecinătatea articulaţiilor afectate. Nodulii reumatoizi sunt situaţi subcutanat şi au o

consistenţă variabilă (de la moale la elastică), pot fi mobili sau aderenţi la periost sau

tendoane. Au dimensiuni variabile (de la câţiva mm la câţiva cm) sau pot fi

multicentrici. Se pot infecta sau pot fistuliza uneori. Uneori pot avea şi alte

localizări: la nivelul laringelui, cordului, plămânilor, pleurei, rinichilor şi extrem de

rar la nivelul corpilor vertebrali.

Vasculita, prin inflamaţia vaselor din anumite teritorii, determină un grup de

manifestări extra-articulare ce se poate exprima prin mai multe moduri:

- arterită distală cu eroziuni, ulceraţii punctiforme sau chiar gangrene;

- ulceraţii cutanate;

- purpură palpabilă;

6

- neuropatie periferică;

Afectarea pulmonară: se poate manifesta în mai multe moduri – prin

posibilitatea apariţiei pleureziei, a fibrozei interstiţiale, a pneumotoraxului, a

bronşiolitei (poate duce la insuficienţă respiratorie severă).

Afectarea cardiacă: poate apărea ca urmare a nodulilor reumatoizi sau

vasculitei, pericardul fiind structura cel mai des afectată.

Afectarea renală: deşi rară, se poate produce prin vasculită, prezenţa nodulilor

reumatoizi la nivelul parenchimului renal şi mai ales ca urmare a tratamentului

(AINS, săruri de Au, D-penicillamina, ciclosporină).

Afectarea neurologică: se poate produce prin neuropatie periferică, procese

compresive sau prin infiltrarea meningelui.

Afectarea oculară: este mai frecventă la femei şi constă în episclerită, sclerită,

irită, iridociclită, scleromalacia perforans.

Afectarea digestivă: cel mai frecvent ca urmare a terapiei cu AINS şi

cortizonice.

Sindromul Felty: este o complicaţie redutabilă, care apare în formele cu

evoluţie îndelungată şi asociază PAR cu splenomegalia, neutropenia (+/- anemie,

trombopenie, hepatomegalie, adenopatie).

Afectarea osoasă: constă în osteopenie juxtaarticulară, eroziuni subcondrale

precum şi osteoporoză generalizată, toate responsabile de durere, deformare articulară

şi afectare funcţională, precum şi cu risc crescut de fracturi.

Afectarea musculară: constă în atrofia fibrelor musculare, miozită inflamatorie

nespecifică, efectele terapiei.

Stabilirea unui program terapeutic complex

Necunoaşterea etiologiei PR are consecinţe importante asupra tratamentului

acestei boli, în sensul unor reale dificultăţi şi a lipsei unui arsenal terapeutic specific.

Boala nu beneficiază de profilaxie primară, eforturile terapeutice fiind îndreptate spre

profilaxia leziunilor invalidante.

Una dintre cele mai mari probleme legate de PR o constituie impactul pe care

handicapul fizic îl are asupra persoanei şi astfel suportul emoţional are un rol deosebit

de important atât pentru pacient care are încredere în şansele sale de ameliorare cât şi

pentru familie.

Ultimii ani au adus mutaţii semnificative în strategia şi obiectivele terapeutice

ale poliartritei reumatoide. Dacă iniţial principalele obiective ale tratamentului erau

7

legate de ameliorarea simptomelor (diminuarea durerilor, reducerea tumefacţiilor), la

acestea s-au adăugat:

- prevenirea şi stoparea procesului distructiv articular şi deformărilor;

- păstrarea funcţiei articulare şi a calităţii vieţii;

- prevenirea handicapului fizic şi a riscului de deces prematur.

Pentru fiecare caz de PR este necesară stabilirea unui plan individual de

tratament, care va fi discutat în detaliu cu pacientul.

Se impune precizarea prognosticului bolii pentru evaluarea opţiunilor terapeutice: în

alegerea terapiei de fond se va ţine cont de particularităţile farmacodinamice ale

fiecărui preparat, de timpul necesar pentru instalarea efectului terapeutic, de spectrul

reacţiilor adverse şi monitorizarea lor, de costul terapiei precum şi de preferinţele

bolnavului.

Educarea pacientului este esenţială pentru stabilirea unui parteneriat între

medic şi bolnav, care va contribui semnificativ la reuşita tratamentului.

Momentul aplicării şi agresivitatea programului de tratament necesită

aprecierea corectă a prognosticului bolii. Un prognostic nefavorabil este în general

determinat de: vârsta tânără la debut, un titru înalt al factorilor reumatoizi, titru mare

al reactanţilor de fază acută (PCR sau VSH), numărul mare de articulaţii tumefiate,

status funcţional alterat, prezenţa manifestărilor extraarticulare (inclusiv a nodulilor

reumatoizi), apariţia precoce a eroziunilor radiologice.

Tratamentele de fond ale PR sunt terapii susceptibile de a influenţa pe termen lung

evoluţia clinică a bolii. Se consideră în prezent că toţi pacienţii cu PR care prezintă o

formă activă/agresivă de boală necesită administrarea unei terapii de fond. Terapiile

de fond sunt cele care, cel puţin teoretic, au potenţialul de a preveni leziunile

articulare, de a păstra integritatea şi funcţionalitatea aparatului osteoarticular,

reducând astfel consecinţele bolii şi costurile socio-economice ale acesteia.

Momentul aplicării tratamentului de fond este crucial: iniţierea acestuia

trebuie făcută imediat ce a fost precizat clar diagnosticul de PR, în condiţiile în care

boala manifestă semn de activitate:

- durere articulară/sinovită

- redoare matinală

- astenie

- creşterea reactanţilor de fază acută

Efectul terapeutic se instalează lent, intervalul de latenţă fiind cuprins între 3 şi 6 luni,

ceea ce constituie un dezavantaj dacă se doreşte o intervenţie terapeutică precoce.

8

Frecvenţa mare a reacţiilor adverse impune o monitorizare frecventă şi atentă.

Principalele reacţii adverse hematologice sunt reprezentate de: trombocitopenie,

neutropenie, anemie aplastică.

Poliartrita reumatoidă este o afecţiune severă, cu un tratament dificil şi adesea

decepţionat. Terapiile clasice utilizate nu au reuşit să demonstreze capacitatea lor de a

opri complet evoluţia clinică a bolii şi în special pe cea a distrucţiei osteo-articulare.

În ciuda progreselor majore din domeniul terapiei, până în prezent nu se cunoaşte nici

un remediu curativ în poliartrita reumatoidă cum nu sunt disponibile nici metodele

profilactice.

Kinetoterapia:

Nu se aplică în puseele dureroase şi în perioadele de contractură;

Perioadele de kinetoterapie trebuie să alterneze cu repausul, întregul program

fiind, la început fragmentat pentru a nu declanşa o recidivă;

Procedeele vor viza atât locul afectat cât şi membrul sau întregul corp;

Procedeele vor fi variate, plăcute, antrenante pentru bolnav, începându-se cu

cele mai uşoare;

Nu trebuie neglijate (mai târziu) procedeele cu încărcare pentru refacerea

tonusului muscular.

Pentru a avea rezultate optime, programul de recuperare trebuie să fie instituit

precoce, să se respecte gradul de activitate al bolii, prudenţă maximă în puseul

inflamator şi trebuie avut grijă ca procedurile să nu producă sau să nu intensifice

durerea.

Obiectivele programului kinetoterapeutic sunt:

1.combaterea durerii şi a inflamaţiei;2. prevenirea/corectarea deformărilor şi anchilozelor;3. menţinerea/creşterea mobilităţii articulare;4. menţinerea/creşterea forţei şi rezistenţei musculare.

Din momentul diagnosticării unui pacient cu poliartrită reumatoidă, acestuia

trebuie să îi fie aduse la cunoştinţă anumite reguli ale regimului igieno-postural:

- Evitarea flexiei genunchiului şi şoldului, poziţie pe care pacientul o ia în scop

antalgic; se va evita repausul prelungit pe scaun sau fotoliu;

- Repaus pe pat ferm în decubit dorsal cu coapsele şi gambele în extensie,

picioarele menţinute la 90°, coate în semiflexie (80°), abducţia SH, poziţie

intermediară a pumnilor şi degetelor , în poziţia de prehensiune a unui măr

mare;

9

- Evitarea devierilor mâinii şi a dislocării falangelor este de primă importanţă-

se vor evita activităţile care solicită mult flexorii degetelor, se preferă apucarea

obiectelor cu ambele mâini şi prehensiunea digito-palmară;

- Evitarea flexiei plantare şi a varusului piciorului precum şi a degetelor în

ciocan.

Repausul general articular se va indica într-o poziţie descărcată, în

decubit ventral pentru a preveni contractura flexorilor şoldului şi

genunchiului; pentru punerea în repaus a unor articulaţii se folosesc ortezele

de repaus.

Pentru ca programul de kinetoterapie să fie eficient, trebuie aplicat

raţional şi strict individualizat în funcţie de momentul evolutiv al bolii:

• Faza acută:

- Imobilizare articulară cu orteze în poziţii funcţionale;

- Mobilizări articulare active şi pasive doar până în acel punct al arcului de

mobilitate în care apare durerea şi fără a aplica stretching-ul la capătul

excursiei de mişcare (1-2x/zi);

- Ex izometrice fără rezistenţă exterioară;

- Ex active rezistive, ex izometrice contra unei rezistenţe exterioare şi

stretching-ul sunt contraindicate.

• Faza subacută:

- orteze cu rol preventiv dar şi seriate în scopul corectării deviaţiilor articulare;

- ex active şi pasive pe toată amplitudinea arcului de mişcare

- ex gradate de tonizare izometrică .

• Faza cronică:

- stretching la capătul arcului de mişcare;

- ex izotonice rezistive (acestea sunt contraindicate la bolnavii cu sinovită şi

instabilitate articulară)

In poliartrita reumatoida trebuie sa i se recomande pacientului si terapia

ocupatinala

Echipamente de asistenţă. Tot de domeniul terapiei ocupaţionale ţine şi prescrierea şi

antrenamentul pentru folosirea diferitelor dispozitive de asistenţă cum ar fi:

o Facilitarea prizelor (folosind instrumente şi mânere adaptate);

o Facilitarea desfăşurării a diferite activităţi (instrumente din materiale uşoare);

o Prevenirea stresului mecanic ce provoacă deformările articulare (robinete cu

manete lungi sau dispozitiv adaptat pentru a ţine cheile);

10

o Evitarea contracţiilor statice prelungite (folosirea unui suport de carte în

timpul cititului şi a unor dispozitive cu care se fixează vasul sau paharul etc.);

o Prevenirea accidentelor (bare de sprijin la intrarea în cadă, covoraşe adezive

antiderapante în baie şi în cadă etc.).

Dispozitivele de asistenţă care substituie pierderea de mobilitate, nu trebuie

folosite în exces, deoarece activităţile zilnice sunt un mijloc de menţinere a mobilităţii

articulare. Datorită caracterului cronic evolutiv, cu pusee inflamatorii, prescrierea

dispozitivelor de asistenţă se va face pentru perioadele de acutizare, în timp ce în

afara acestora bolnavii vor fi îndemnaţi să-şi utilizeze la maximum mobilizarea

articulară pe unghiurile funcţionale.

Principii de protejare articulară Terapeutului îi revine sarcina de a instrui bolnavul în privinţa modalităţilor de

a reduce stresul articular, de a limita durerea, de a conserva energia şi de a prezerva

structurile articulare.

a). menţinerea forţei musculare şi a amplitudinii articulare

b). evitarea poziţiilor care favorizează deformările articulare

c). folosirea fiecărei articulaţii în planul său anatomic cel mai stabil şi mai

funcţional

d). utilizarea articulaţiilor mai puternice pentru anumite activităţi

e). Evitarea folosirii muşchilor şi menţinerii articulaţiilor în poziţii fixe prelungite

f). Respectarea durerii

Contraindicatiile exercitiului fizic in poliartrita reumatoida

Exista anumite exercitii fizice care trebuie evitate in cazul pacientilor cu poliartrita

reumatoida (sau artrite in general). Acestea sunt:

- joggingul, in special cand alergarea se face pe o pista cu pavaj tare

- exercitiile la sala de forta, care pot, de asemenea, agrava simptomele articulare prin

accentuarea inflamatiei locale.

- exercitiile in bazin sau in zona cu umezeala.

Pacientii care au dureri insuportabile si articulatii deosebit de inflamate sunt nevoiti sa

urmeze un tratament, altii insa suporta durerile caci acestea pot fi blande. La un mic

11

procent din pacienti, boala dispare de la sine. 3 din 4 pacienti care urmeaza tratament

se vindeca, iar 1 din 10 va dezvolta un handicap sever.

Tratamentul poliartritei reumatoide poate fi pe baza de antiinflamatoare,

corticosteroizi, imunosupresoare sau alte medicamente care incetinesc progresia bolii.

In unele cazuri, este nevoie de interventie chirurgicala. Pe langa tratamentul

administrat se impune repausul care amelioreaza durerea, evitarea efortului si

presiunii asupra articulatiilor afectate, precum si adoptarea unei diete sanatoase,

bogate in peste si uleiuri vegetale, respectiv saraca in carne rosie.

BIBLIOGRAFIE

1. BĂLĂNESCU A. Poliartrita reumatoidă– de la patogenie la clinică,

Bucureşti: Amaltea,2007.

2. IONESCU R. Esenţialul în reumatologie ,Bucureşti, 2007.

3. ZAMORA E., Kinetoterapia in afectiunile reumatismale, Curs, 2009.

Websituri vizitate

1. http://www.csid.ro/health/poliartrita-reumatoida-cauze-simptome-tratament-

8682873.

2. http://www.edr.ro/pages/reumato/par.htm

3. http://www.studentie.ro/campus/poliartrita_reumatoida/c-740-a-20517.

12