PA

GIN

A T

INE

RIL

OR

PA

GIN

A T

INE

RIL

OR

Octombrie 2014 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI 21 4 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI Octombrie 2014

lanul gândit de Dumnezeu Ppentru răscumpărarea omului din păcat a trebuit pus în apli-

care de cineva și acel cineva a fost Dom-nul Isus. Din Betleemul Iudeii și până pe muntele Măslinilor, planul de mântuire, parcursul a 33 ani și jumătate, a fost de-rulat cu toată ascultarea de Domnul Isus, pe Pământ. La final Îl regăsim cu ucenicii pe Muntele Măslinilor unde, înainte de înălțarea Sa la cer, decretează care este treaba noastră.

Treaba noastră înseamnă însumarea responsabilităților pe care le avem noi, credincioșii, în calitate de copii ai lui Dumnezeu. Suntem conștienți de faptul că odată ce am fost mântuiți nu putem rămâne într-o așteptare pasivă a reveni-rii Domnului Isus, ci, de fapt, începem slujirea în lucrarea lui Dumnezeu, deci sun-tem ocupați cu treaba noastră, așa cum aceasta ne-a fost trasată de Domnul Isus.

În unele momente apare însă con-fuzia, așa cum a apărut și la ucenici, încât suntem preocupați de treaba lui Dumne-zeu și nu de a noastră. Ucenicii ar fi vrut să știe acolo, pe muntele Măslinilor, lucru-rile care țineau de treaba lui Dumnezeu. Domnul Isus îi întoarce însă cu gândul spre treaba lor, spre responsabilitățile pe care trebuiau să le îndeplinească. Se pare că și unii credincioși de azi sunt con-fuzi când trebuie să-și identifice respon-sabilitățile, treaba lor.

Probabil că au fost suficiente momen-tele în care am auzit rugăciunea aceasta din gura unor credincioși: „Doamne, du-te prin spitale pe la cei bolnavi!” Creștinii care se roagă în felul acesta probabil uită că aceasta este treaba noastră, noi trebuie să mergem prin spitale și să-i vizităm pe cei care sunt bolnavi. Evanghelistul Ma-tei ne relatează, în capitolul 25, momen-tul în care celor de la dreapta, în urma des-părțirii celor răi de cei buni, Domnul le va adresa invitația de a intra în moșteni-rea pregătită lor, arătând în același timp că viața celor buni a fost caracterizată de fapte bune printre care și vizitarea bolna-vilor. Deci, iată că această activitate ține

de treaba noastră. De partea cealaltă, aceeași credincioși care Îl trimit pe Dum-nezeu în vizită la cei bolnavi nu ezită să-i judece pe frații lor, uitând în mod voit că aceasta este treaba lui Dumnezeu. Deci confuzia poate domni în mintea unor cre-dincioși atunci când este vorba să deose-bească treaba lor de treaba lui Dumnezeu.

Revenind la ultimul dialog dintre Domnul Isus și ucenici, pe Muntele Măs-linilor, trebuie să remarcăm că treaba noastră la care se referă Domnul Isus este aceea de a fi martori ai Lui. A fi mar-tori ai lui Hristos înseamnă, în primul rând, să trăim prin Duhul Sfânt o viață nouă, având un caracter creștin, roada Duhului. În al doilea rând, împuterniciți tot de Duhul Sfânt, trebuie să transmi-tem semenilor noștri mesajul Evanghe-liei. Făcând așa ne vom achita de respon-sabilitatea numită treaba noastră. Cei care se vor achita de treaba lor, Biblia ne spune, că vor fi numiți „robi buni și credincioși”.

Deci, să ne vedem de treaba noastră!

„El le-a răspuns: «Nu este treaba voastră să

știți vremurile sau soroa-cele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veți primi o putere,

când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți

fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Sama-ria și până la marginile pă-

mântului.»” (Fapte 1.7-8)

ăsura în care omul lui MDumnezeu știe sau nu știe să se pocăiască și să-și recu-

noască greșelile dovedește statura lui spi-rituală înaintea lui Dumnezeu și în fața oame-nilor. În astfel de situații, el se dovedește fie un mare om al lui Dumnezeu, care se smerește până în pulberea pământului și suportă consecințele greșelilor lui, după ce le mărturisește, fie un mic om al lui Dumnezeu, care caută să se justifice, să se strecoare și să scape de urmările greșelilor pe care le-a comis.

Pocăința inimii omului neprihănit (Iov 42)

Iov a rămas un exemplu pentru cre-dincioși, nu doar prin statornicia lui în mijlocul încercării, ci și prin profunzimea pocăinței lui. Ca și David, el își cunoaște bine greșeala și Îi dă dreptate lui Dumne-zeu, mărturisind-o: „Da, am vorbit, fără să le înțeleg, de minuni care sunt mai pe sus de mine și pe care nu le pricep” (Iov 42:3).

În vremuri de bine și de relaxare, urechea noastră aude multe despre Dum-nezeu, însă în vremuri grele, de încercare, de suferință și lipsă, ochiul nostru Îl vede deslușit pe Dumnezeu; când ne merge bine auzim despre Dumnezeu, dar în mijlocul încercării Îl vedem pe Dumnezeu. Atunci glasul Lui nu mai este abia perceptibil, ca în mijlocul bunăstării, când „nu mai putem de atâta bine” și nu avem timp să-L auzim, ci în mijlocul încercării, vocea Lui răsună cu putere în cugetul nostru și este incon-fundabilă.

Una dintre lecțiile importante ale ex-perienței lui Iov este aceasta: valoarea și maturitatea spirituală a unui om nu stă în infailibilitatea lui, ci în felul în care știe să-și asume greșelile, să le recunoască, să le regrete și să le mărturisească. Și to-tuși, există slujitori care, după ce au greșit, nu au tăria să-și asume greșelile, să se sme-rească și să suporte, cu umilință și bărbă-ție, consecințele acestora.

Chiar și marii oameni ai lui Dumne-zeu au avut greșelile lor, iar Dumnezeu nu S-a uitat la fața lor, ci i-a mustrat și i-a pe-depsit; înălțimea lor spirituală s-a văzut nu în lipsa lor de greșeală, ci în graba lor la pocăință înaintea lui Dumnezeu și în recu-noașterea greșelilor și smerirea lor în fața oamenilor.

Ce cuvinte grele folosește neprihăni-tul Iov când e vorba să-și mărturisească părerea despre sine: „mi-e scârbă de mine” (Iov 42:6)! Ce pocăință profundă dovedește neprihănitul care a greșit: „mă pocăiesc în țărână și cenușă”! Cât de necruțător e omul lui Dumnezeu cu sine însuși și cât de minuțios în a-și recunoaște greșelile! Și pe cât de tare se grăbește el să se pocă-iască, pe atât Se grăbește și Domnul în a aprecia atitudinea lui Iov în fața prieteni-lor lui, în loc să-l judece: „n-ați vorbit așa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov” (Iov 42:7).

Să-I cerem Domnului o inimă care știe să se pocăiască!

Pocăința unui om după inima lui Dumnezeu (2 Sam. 12:13–14)

Revenind la pocăința lui David, tra-tată anterior, menționăm din nou că David a fost un om după inima lui Dumnezeu și a avut o chemare specială din partea Dom-nului, dar asta nu l-a scutit de ispita diavo-lului și nici nu l-a făcut imun la păcat. El a păcătuit împotriva Domnului într-un mod cu totul regretabil și, din acest punct de vedere, el nu este un bun exemplu pentru noi. David rămâne, totuși, peste veacuri, un model vrednic de urmat prin felul în care a știut să-și recunoască păcatul, să se pocăiască și să suporte cu umilință conse-cințele păcatului său.

Urgența pocăinței (2 Sam. 12:13). În momentul în care Natan îl confruntă pe David în mod direct cu păcatul său, omul după inima lui Dumnezeu se trezește ca dintr-un vis urât și se grăbește să-și mărtu-risească păcatul fără nicio ezitare sau încer-care de justificare și avem motive să credem că face această mărturisire îngrozit de gra-vitatea păcatului, de vinovăția sa și de pe-deapsa lui Dumnezeu care plana asupra lui.

De aceea, după mărturisirea lui David, Natan se grăbește și el să facă două lucruri:

1. Îl asigură pe David că Domnul îi iartă păcatul și că nu îl va pedepsi cu moartea (2 Sam. 12:13).

2. Îi comunică una dintre urmările păcatului, și anume că „copilul păcatului său” va muri (2 Sam. 12:14).

Profunzimea pocăinței (Ps. 32). Pocăința lui David nu este una de circum-

Pastor DANIEL MUREȘAN,Secretarul ComunitățiiRegionale Penticostale Brașov

„Zidește în mineo inimă curată,

Dumnezeule,pune în mineun duh nou și

statornic!”(Psalmul 51.10)

CO

ND

UC

ER

EA

CR

EȘ

TIN

ĂC

ON

DU

CE

RE

A C

RE

ȘT

INĂ

Treaba lui Dumnezeu și treaba noastrăTreaba lui Dumnezeu și treaba noastră

Prezbiter Adrian StuparBiserica ELIM, Timișoara

Pocăința omului lui DumnezeuPocăința omului lui Dumnezeu

Valoarea și

maturitatea

spirituală a unui

om nu stă în

infailibilitatea lui,

ci în felul în care

știe să-și asume

greșelile, să le

recunoască, să le

regrete și să le

mărturisească.

Botez în apă la Biserica Penticostală Betel din Șuncuiușu de Alejd, Bihor, oficiat în data de 13 iulie a.c. Alături de cei 8 tineri care au încheiat legă-mânt cu Domnul frații Nicolai Ungur, prezbiter, Florian Tuduc, pastor, Dumitru Minea, responsabil și Ioan Zodrag, secretar. La eveniment a fost invitat fratele Călin Turcu din Cluj, care a predicat din Cuvantul lui Dumnezeu.

Botez în apă la Biserica Penticostală Betel din Șuncuiușu de Alejd, Bihor, oficiat în data de 13 iulie a.c. Alături de cei 8 tineri care au încheiat legă-mânt cu Domnul frații Nicolai Ungur, prezbiter, Florian Tuduc, pastor, Dumitru Minea, responsabil și Ioan Zodrag, secretar. La eveniment a fost invitat fratele Călin Turcu din Cluj, care a predicat din Cuvantul lui Dumnezeu.

Botez în apă la Biserica Penticostală Betel din Șuncuiușu de Alejd, Bihor, oficiat în data de 13 iulie a.c. Alături de cei 8 tineri care au încheiat legă-mânt cu Domnul frații Nicolai Ungur, prezbiter, Florian Tuduc, pastor, Dumitru Minea, responsabil și Ioan Zodrag, secretar. La eveniment a fost invitat fratele Călin Turcu din Cluj, care a predicat din Cuvantul lui Dumnezeu.

tiați că menopauza este o etapă Șnormală din viața femeii, care poate fi traversată mai ușor men-

ținând greutatea normală a corpului?Majoritatea femeilor care trec prin

menopauză sunt nevoite să-și modifice garderoba, fiindcă pe parcursul acestei perioade adaugă greutății lor 2-5 kg sau mai mult. Acest fenomen, care are un impact nedorit și costisitor, atât asupra aspectului exterior, cât și asupra sănătății femeii, poate fi prevenit și înlăturat prin schimbarea stilului de viață, începând cu vârsta de 45 de ani. Prin cunoașterea factorilor care favorizează și determină creșterea greutății corpului în timpul menopauzei, impactul acestora asupra echilibrului biologic al organismului poate fi limitat sau chiar anulat.

Unul dintre acești factori este înce-tinirea metabolismului, care face ca în corpul femeii să se piardă masa muscu-lară, înlocuindu-se treptat cu grăsime. Metabolismul este soba organismului care arde caloriile, eliberând energie. Dacă la vârsta de 30 de ani sunt arse într-o zi 2400 kcal, la 50 de ani nu se ard mai mult de 2000 kcal.

Un alt factor este scăderea protec-ției hormonale. Încetarea secreției estro-genului face ca să se acumuleze celule grase, cu preponderență în zona abdo-minală, ducând la creșterea circumfe-rinței acesteia. Menționăm și creșterea poftei de „ciugulit”, care este o reacție la problemele psihice (stres) și fizice, prezente în viața femeii, care recurge la compensația alimentară pentru a le confrunta. Aceste „consolări” dulci sau grase, duc cu timpul la acumulări nedo-rite în greutate.

Pentru schimbarea stilului de viață este necesar să se introducă câteva re-guli referitoare la asigurarea unei alimen-tații corecte.

- Respectați programul zilnic al me-selor! Este important să se respecte obli-gatoriu cele 3 mese ale zilei: micul dejun, prânzul și cina. Din statisticile întoc-mite la categoria de femei aflate în me-nopauză, 90% din acestea sar peste micul dejun pentru a scădea în greutate, 32% mănâncă în picioare, pe fugă, direct din cratiță sau din frigider și favorizează „ciugulitul” între mese sau în locul aces-tora. Acest mod de a consuma mesele, afectează și mai mult organismul femeii, deja supus simptomelor menopauzei.

- Evitați: zahărul rafinat și produsele care-l conțin, înlocuindu-l cu cel natu-ral; alimentele bogate în grăsimi (meze-luri, brânză, plăcinte, icre, maioneză), înlocuindu-le cu produse bogate în fibre alimentare (legume, fructe) și alimente bogate în calciu și vitamine; cofeina și alcoolul, care sunt corelate direct cu frecvența bufeurilor. Alimente obligatorii: carne slabă de pui, curcan și pește de 1-2 ori pe zi ; fructe și legu-me cât mai diverse, de 5 ori pe zi ; la fiecare oră un pahar de apă.

- Consumați caloriile acumulate!Mențineți-vă metabolismul, ardeți

caloriile, păstrați-vă suplețea făcând sport, înot, mers pe bicicletă, gimnas-tică la domiciliu, alergări, grădinărit, mers pe jos timp de 30 min. - 1 oră, urcați scările în loc să luați liftul, dați cu aspiratorul mai des etc.

Menționăm că unele femei trec prin menopauză tolerând ușor manifestările și schimbările din organismul lor, în timp ce altele se confruntă cu simptome severe, fiind nevoite să apeleze la medic. Din ultima categorie fac parte cele care câștigă în greutate, au sângerări abun-dente, menstre care durează mai mult de 8 zile, sângerări între cicluri, menstre care apar la o distanță mai mică de 21 de zile, sunt dureroase, însoțite de bu-feuri supărătoare, insomnii, somn neo-dihnitor, cu întreruperi. Nu uitați că „Grădina Domnului” vă oferă remedii și pentru a trece cu ușurință prin menopauză, micșorându-i efectele neplăcute. Folosiți-le cu încredere !

Dr. Ligia Miclea(Preluat din revista creștină

pentru femei „Debora”, SUA)

CO

ND

UC

ER

EA

CR

EȘ

TIN

ĂC

ON

DU

CE

RE

A C

RE

ȘT

INĂ

20 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI Octombrie 2014 Octombrie 2014 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI 5

MenopauzaMenopauza

PA

GIN

A S

PE

CIA

LIS

TU

LU

IP

AG

INA

SP

EC

IAL

IST

UL

UI

stanță, scurtă și superficială, care să țină până scapă de profetul din fața lui; dimpotrivă, el „dă tot filmul înapoi”, reevaluează acum, din prisma unui om cu ochii deschiși, toată starea lui trecută de păcătoșenie, înțelege cursa dia-volului, în care a căzut, și felul în care Dumne-zeu a lucrat în viața lui:

- În versetele 1–2, el declară că înțelege cum lucrează Dumnezeu cu păcătosul care se pocăiește profund: iartă fărădelegea, acoperă păcatul, nu ține în seamă nelegiu-irea; tot aici, el autodemască viclenia duhu-lui său (Ps. 32:2b) din vremea trăirii în păcat, când cu buzele slujea lui Dumnezeu, iar cu viața, slujea păcatului.

- În versetele 3–4, el își amintește despre starea lui sufletească din vremea tăcerii, în care își ascundea păcatul: „…mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate… mi se usca vlaga, cum se usucă pământul de seceta verii” și înțelege motivul acestor teribile stări sufletești: „…zi și noapte mâna Ta apăsa asupra mea”.

- În versetul 5, David vorbește despre vremea mărturisirii, în care, trezit fiind de profetul lui Dumnezeu, scoate păcatul din as-cunzișul inimii lui, se judecă singur și își recu-noaște vinovăția... el și-a privit căderea ca pe o ocazie în care să aibă un nou început în um-blarea cu Domnul în prezent: el dorea șansa unei proaspete rededicări, ar fi vrut să ia totul de la capăt, ar fi vrut să recupereze ce pierduse.

- În versetele 5b–6, el vorbește despre vremea iertării și îi încurajează pe oamenii evlavioși, dacă vor cădea ca și el în cursa păca-tului, să ajungă degrabă la vremea potrivită a mărturisirii, să se roage cu pocăință și Dum-nezeul care l-a iertat pe el îi va ierta și pe ei!

Setea după restaurare (Ps. 51). Dumnezeu nu l-a iertat pe David doar pen-tru că el a privit în trecut, ci și pentru că el a privit căderea lui ca pe o ocazie în care să aibă un nou început în umblarea cu Dom-nul în prezent: el dorea șansa unei proas-pete rededicări, ar fi vrut să ia totul de la capăt, ar fi vrut să recupereze ce pierduse. Simțind efectele paralizante ale trăirii în păcat, el era însetat acum după o restaurare a umblării lui cu Domnul.

Așa se face că în Ps. 51, după ce se face una cu pământul și își mărturisește păcatul în primele cinci versete, el aduce înaintea Domnului cereri care vorbesc despre setea inimii lui după restaurare, după un nou înce-put, după o apropiere mai mare de Domnul, după o nouă șansă (Ps. 51:6–12):

- Fă să pătrundă înțelepciunea înlăun-trul meu.

- Fă-mă să aud veselie și bucurie.- Zidește în mine o inimă curată.- Pune în mine un duh nou și statornic.- Nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt.

- Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale.- Sprijinește-mă cu un duh de bună-

voință.El mărturisește apoi înaintea Domnu-

lui că vede prin credință rezultatele binecu-vântate ale acestei restaurări pe care o cere și o așteaptă din partea Sa (Ps. 51:13–15):

- Voi învăța căile Tale pe cei ce le calcă.- Păcătoșii se vor întoarce la Tine.- Limba mea va lăuda îndurarea Ta.- Gura mea va vesti lauda Ta.

Pocăința unui mare om al lui Dumnezeu (Galateni 2:11–14)

Petru a fost un mare om al lui Dumnezeu care, spre deosebire de Pavel, a umblat cu Domnul în timpul celor aproximativ trei ani și jumătate ai lucrării Sale pământești. Probabil că din mai multe puncte de vedere, el a fost cel mai proeminent dintre cei doi-sprezece ucenici ai Domnului și a avut întâie-tatea în biserica din Ierusalim, alături de Iacov și Ioan. Alături de aceștia, Petru a fost cel care a verificat Evanghelia lui Pavel, a confirmat chemarea lui Pavel ca apostol al neamurilor și i-a dat „mâna dreaptă de însoțire” pentru misiunea între neamuri (Gal. 2:1–10).

Este admirabilă atitudinea lui Petru, atunci când Pavel îi stă împotrivă în mod direct și pe față și îl mustră în Antiohia, în fața tuturor, pentru fățărnicia de care a dat dovadă. Care a fost atitudinea lui Petru în fața acestei mustrări publice? Biblia nu ne spune nimic despre asta, dar credem că nu greșim dacă ni-l imaginăm pe Petru plecând capul și tăcând, asumându-și în tăcere toată mustrarea și recunoscându-și astfel vina înaintea Domnului și în mod public, în fața celor dintre neamuri și în fața celor tăiați împrejur. Petru a fost și a rămas un mare om al lui Dumnezeu, cu toate că din pricina nevegherii și a fricii de oameni, el a căzut la un moment dat, alături de Barnaba, în lațul fățărniciei: „… s-a ferit și a stat deo-parte, de teama celor tăiați împrejur” (Gal. 2:12).

Mărimea unui om al lui Dumnezeu este confirmată nu de infailibilitatea sa, ci de pocăința lui cu privire la propriile greșeli.

„Valoarea unui om trebuie apreciată în funcție de viața lui, luată în ansamblu, nu de eșecul în fața unei încercări singula-re și personale.” [Citat]

Pe de altă parte, orice slujitor care greșește trebuie să fie mustrat și eventual pedepsit în funcție de gravitatea greșelii sale și de atitudinea sa față de greșeala respectivă.

Nimeni nu este mai presus de lege sau de rânduială, nici măcar cei ce o fac!

„Țara își va da roadele, veți mânca din ele și vă veți sătura, și veți locui fără frică în ea.”

Leviticul 25.9

„Țara își va da roadele, veți mânca din ele și vă veți sătura, și veți locui fără frică în ea.”

Leviticul 25.9

PocăințaAzi, cuvântul „pocăință”E atât de învechit;Iar pe calea de credințăMulți merg din obișnuință,Făr’ un scop clar definit.

Au făcut botezu’-odată –Legământ cu Dumnezeu –Însă viața li-e stricată,De plăceri și bani legată,Și-n păcat trăiesc mereu.

Frumusețea mântuiriiȘi mireasma lui HristosNu-i mai ținta fericirii,Ci plăcerea rea a firiiȘi păcatul rușinos.

Cât de mulți în adunareFără frică vin, se duc;Cu adâncă nepăsareFac de formă o lucrareȘi pe drumul rău apuc’.

Din purtare, din cuvinteNu se văd că-s pocăiți,Iar a lor îmbrăcăminteE un semn de luare-aminte,Că-s de lume chinuiți.

Pocăința-adevăratăNu-i un hobby sau un joc;Ea e sfântă și curată,De Isus Hristos lăsată,Ca să nu sfârșim în foc.

Pocăința ni se cereS-o trăim oricând cinstit,În ascuns sau la vedere,Să rămânem în veghereCum Isus ne-a poruncit.

Căci amar și aspru-odatăFi-va-n ceruri judecatCel ce-a fost în drum o piatrăȘi-o ispită blestematăPentru sufletu-nsetat.

Prin purtarea ta, creștine,Îți aduni osânda ta;Căci Isus a spus, știi bine,„Cine nu este cu MineEste împotriva Mea.”

Nu-i de joacă mântuirea,Ea e darul cel mai sfânt;Dacă nu-i cunoști menirea,Când avea-va loc răpireaVei rămâne pe pământ.

Vă îndemn cu stăruințăChiar acum să ne trezim;În deplină umilințăSă trăim în pocăință,Ca în ceruri sus să fim!

PAULA DIȚĂ

PocăințaAzi, cuvântul „pocăință”E atât de învechit;Iar pe calea de credințăMulți merg din obișnuință,Făr’ un scop clar definit.

Au făcut botezu’-odată –Legământ cu Dumnezeu –Însă viața li-e stricată,De plăceri și bani legată,Și-n păcat trăiesc mereu.

Frumusețea mântuiriiȘi mireasma lui HristosNu-i mai ținta fericirii,Ci plăcerea rea a firiiȘi păcatul rușinos.

Cât de mulți în adunareFără frică vin, se duc;Cu adâncă nepăsareFac de formă o lucrareȘi pe drumul rău apuc’.

Din purtare, din cuvinteNu se văd că-s pocăiți,Iar a lor îmbrăcăminteE un semn de luare-aminte,Că-s de lume chinuiți.

Pocăința-adevăratăNu-i un hobby sau un joc;Ea e sfântă și curată,De Isus Hristos lăsată,Ca să nu sfârșim în foc.

Pocăința ni se cereS-o trăim oricând cinstit,În ascuns sau la vedere,Să rămânem în veghereCum Isus ne-a poruncit.

Căci amar și aspru-odatăFi-va-n ceruri judecatCel ce-a fost în drum o piatrăȘi-o ispită blestematăPentru sufletu-nsetat.

Prin purtarea ta, creștine,Îți aduni osânda ta;Căci Isus a spus, știi bine,„Cine nu este cu MineEste împotriva Mea.”

Nu-i de joacă mântuirea,Ea e darul cel mai sfânt;Dacă nu-i cunoști menirea,Când avea-va loc răpireaVei rămâne pe pământ.

Vă îndemn cu stăruințăChiar acum să ne trezim;În deplină umilințăSă trăim în pocăință,Ca în ceruri sus să fim!

PAULA DIȚĂ