Plumb

de George Bacovia

De la batranul Sofocle care vorbea despre "atotputernicia timpului" si pana astazi nu a existat in

istoria Romaniei,tentativa mai mareata decat aceea de a ramane etern prin opera.

Simbolismul este un curent literar,aparut in Franta ca o reactie impotriva parnasianismului, a

romantismului si a naturalismului,promovand conceptul de poezie moderna.

Numele curentului a fost dat de Jean Moreas,care,in anul 1886 a publicat un celebru articol

manifest,intitulat "Simbolismul".In acelasi an s-a constituit gruparea care s-a autointitulat "Simbolista" si

in fruntea careia s-a aflat poetul Stephane Mallarme.Elemente ale simbolismului a luat nastere chiar

inainte de 1886.

Curentul parnasian,aparut la inceputul celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea ca o reactie

impotriva romantismului,dusese versul la perfectiunea formala,dar deliricizase poezia, golind-o de

emotie.Simbolismul restituie poeziei sensibilitatea si emotia,insa nu la modul direct (pe calea efuziunii

spontane,prin enuntul de idei,descrieri sau naratiune),ci recurgand la aluzie, la analogie,la sugestie,

utilizand un limbaj poetic inedit,comunicand in special senzatii neobisnuite, stari sufletesti imprecise,vagi.

Poezia simbolista romaneasca apare la af secolului al XIX-lea.Ca si in Franta,simbolismul este si

la noi produsul orasului , el se naste impotriva inflatiei de poezie minora,a epigonelor eminesciene ai a

semanatorismului care facea abuz de teme morale si de limbaj taranesc.

Simbolismul romanesc cunoaste o etapa estetico-teoretica.Incepand din 1880 prin Alexandru

Macedonski,o perioada de cautari si experiente pana in 1908,una de plenitudine pana in 1014 cu George

Bacovia,Ion Minulescu,Dimitrie Anghel,Stefan Petica si in sfarsit una de declin pana in 1920.

Poezia romanesca premergatoare simbolisticii nu-si pierdu-se lirismul asa cum se intamplase cu

poezia parnasiana franceza ci dimpotriva,ea s-a inviorat sub pana lui Eminescu, Macedonski si

Cosbuc.Mihai Eminescu a insemnat intr-un fel si inceputul poeziei simboliste si a poeziei moderne la noi.

Poetii simbolisti vor prelua din scolile anterioare tot ce se potrivea spiritului lor nelinistit si dornic

de altceva,dar vor fi receptivi si la tot ce este nou.

Simbolistii preiau idei filozofice din Hengel,Schopenhauer,Schelling;sunt atrasi de poezia lui

Novaris,Poe,Racine si altii.

Simbolul este un substituent;el inlocuieste expresia directa,meditand cunoasterea pe calea

analogiei si a conventiei.

Sugestia sta la baza tehnicii simboliste:corespondentele,claroscurele,spleen-ul,starea de

inefabil.Simbolul se evidentiaza prin sugestie,de aceea Baudelaire numaea poezia "o specie de poezie

evocatoare".Rolul sugestiei in realizarea simbolului este foarte mare.Insasi Mallarme sustinea ca "a numi

un obiect inseamna a sublinia trei sferturi din placerea poemului".

Corespondentele sunt un mod de sodare,de luminare a zonelor ascunse ale libertatii.Ideea

fundamentala a simbolismului consta in exprimarea unor raporturi intime care se traduc la nivelul

receptivitatii prin simboluri.In categoria corespondentelor intra si analogiile dintre senzatie,emotie de

naturi diferite.

Simbolismul a aparut mai intai in Franta,apoi s-a manifestat in intreaga Europa cunoscand diferite

forme.

Curentul francez nu a avut o structura omogena;au existat mai multe programe cum ar fi celebrul

sonet "Corespondente" de Ch.Baudelaire unde ideea importanta ANALOGIA a primit cea mai

memorabila formulare si arta poetica a lui P.Verlaine,in care accentul cade pe muzica.

Printre elemente ale simbolismului apar la noi in ultimele decenii a secolului trecut si se dezvolta

ulterior in functie de conditiile specifice nationale.Simbolismul romanesc nu este un fenomen de

imitatie,de inprumut ci o atitudine literara moderna manifestata in conditii de paralelism in alte literaturi.

Teoreticianul simbolismului romanesc a fost Alexandru Macedonski in revista "Literatorul"

aparuta in 1880. In articolul "Arta visurilor",el arata ca poezia are o muzica si imagine, ca poezia trebuie

sa aibe un limbaj propriu deosebit de cel a prozei.

George Bacovia este autorul unei poezii in care domina “greata de lume”, tristetea, nevrozele,

tonurile de negru si gri, disolutia lumii, anotimpurile reci-sumbre.

A debutat in revista Literatorul a lui Alexandru Macedonski, apropriere de cenaclul lui

Macedonski si apoi prietenia dintre cei 2 se explica si prin preferinta pentru poezia franceza contemporana

de orientare modernista, baudelaire, verlaine, mallarme si respingerea esteticii romantice.

Odata cu poezia lui Macedonski, dar mai ales cu lirica lui Bacovia in literatura romana se produce

o schimbare majora de formula estetica: se trece de la romantism la modernism, poetii simbolisti fiind

primii nostrii poeti moderni.

Pe numele sau adevarat George Vasilium el a publicat sub numele George Bacovia urmatoarele

volume: “Plumb”, “Scantei galbene”, “Cu voi”, “Comedii in fond”. In aceste volume regasim trasaturile

simbolismului. Aproape toate substantivele din opera lui Bacovia au dobandit statutul unor simboluri

(toamna, amorul, ploaia, vantul, orasul, strada, patul, cavoul, corbii, copacii) ele sunt defapt elemente

obsedante ale unei lumi care reflecta aceeasi stare interioara confuza, depresiva aproape alienata,

presimtind intotdeauna moarte a eului liric.

Bacovia a fost un poet autentic si original cu o tonalitate si o viziune complet noi care l-au impus

in cadrul simbolismului romanesc.

In literatura universala modelele lui bacovia sunt cautate in poeziile lui: mallarme, baudelaire,

verlaine: “simbolismul poetului e acela din traditia sumbra a baudelaireanismului care a cautat ploaia

insinuanta, rece, uratul funebru, tristetea autumnala“ George Calinescu.

Aparitia volumului Plumb la Bucuresti in 1916 a fost considerata istorica in evolutia liricii noastre.

Poezia Plumb constituie “un moment de concentratie unica, o chitesenta artistica” (Serban

Cioculescu). Situat in fruntea volumului caruia ii da si titlul poemul reprezinta o arta poetica a lui Bacovia,

o capodopera a simbolismului romanesc. Creatia este o elegie si totodata un pastel – expresia starii

sufletesti de tristete a poetului. Predomina straniul, lugubrul, sinistrul pe care poetul o transmite intr-un

monolog de factura tragica. Este interesant de urmarit in aceasta poezie transformarea realitatii obiective

aflate sub imperiul unei stari depresive intr-o realitate interioara. Astfel lucrurile sunt asimilate, starile

sufletesti reducandu-se la culoare prefacand realitatea in mister.

Tema operei este aluncarea in moarte a lucrurilor si a oamenilor sub apasarea destinului de plumb.

Cele 2 strofe ale poeziei corespund celor 2 planuri ale realitatii: realitatea exterioara (cimitir, cavou

– simboluri ale unei lumi care indeamna la izolare) si realitate interioara (formata din sentimentele eului

liric sentimentul iubirii a carui invocare se face cu disperare fiind si el conditionat de natura mediului).

Inchis in cavou intr-o singuratate parca pentru vecie poetul se afla in anticamera Neantului, caci

intregul sens a liricii sale este prabusirea lenta in moarte. Nemiscarea vecina cu somnul de plumb, frigul,

scartaitul coroanelor, culoarea metalului inclus intr-un fel sau altul in toate obiectele din cavou constituie

coordonatele unui spatiu inchis din care nu se poate elibera: albatrosul ranit capata aici aripi de plumb

sugestie a imposibilitatii zborului. “Cavoul” ar mai putea fi camera poetului “cu braie negre zugravita” si

plina de umbre negre. Orasul pe care ninsoarea il transforma intr-un vast cimitir si targul sta intunecat de

parca ninge. De asemenea poate fi chiar trupul poetului in care sufletul percepe apasarea existentiala ca pe

un interior de cavou.

Versul “dormea intors amorul meu de plumb” concentreaza emotia poeziei. Cuvantul intors

realizeaza misterul poeziei, este vorba de intoarcerea cu fata in spre apus prezenta si in creatia populara

care reprezinta moartea, amor pe care poetul zadarnic il m-ai striga incercand sa se salveze din contextul

unui univers al cui prizonier este; de aceea si aripile sunt de plumb, ele presupunand un zbor in jos, cadere

surda si grea din care nici macar ecoul nu se mai poate inalta. Caderea unui element greu cum este

plumbul tradeaza caderea iminenta a universului in abis. Cupidon are aripile de plumb desii rostul lor este

sa ajute la zbor ci nu sa atarne. Caderea in Neant nu poate fi evitata.

S-a remarcat constructia simetrica a strofelor prin constructia lexicala si sintactica.

Tonul elegiac (trist) este sugerat si de iambul (ritm) care domina poezia.

La nivel fonetic cuvantul plumb cuprinde o vocala inchisa de 2 consoane care sugereaza inchiderea

spatiului.

La nivel morfologic se remarca prezenta verbelor in special la imperfect care sugereaza o stare

permanenta de angoasa la nivel sintactic. Textul este structurat pe o serie de propozitii principale

independente prin juxtapunere. Repetarea conjuctiei si realizeaza supunerea de imagini pentru a da

impresia de cumulare.

La nivel lexical constatam repetitia cuvantului plumb de 6 ori si de asemenea prezenta cuvintelor

ce fac parte din aria semantica a mortii. Repetarea acelorasi cuvinte sugereaza monotonia, unicitatea

figurilor de stil.

Poezia are o structura armonioasa dictata de o muzica grava. Poezia plumb infatiseaza o lume

nefericita chinuita, iar starile sufletesti vagi nelamurite ale autorului se transmit pe calea sugestiei

constituind un element simbolist.

In poezia bacoviana raportul dintre autor si eul liric este original, poetul nu comunica ci sugereaza

stari vagi , cetoase. Nevroza, instrainarea, golul, pustiul, chemarea mortii sunt impostaze ale eului liric

bacovian.