51SOCIETATEA ŞI ECONOMIA

infrastructurii, şi un amplu proces de urbanizare. în aceşti ani s-au creat premisele ca Bucureştiul — cel puţin în zona centrală — să semene cu oraşe occidentale, fiind supranumit în perioada interbelică — prin comparaţie cu alte oraşe din sud-estul Europei— „Micul Paris“.

Acest ultim exemplu demonstrează că deşi între liberali şi conservatori au existat diferenţe de esenţă asupra direcţiilor, căilor şi mai ales a ritmului modernizării, contribuţia asupra implicării instituţiilor statului în procesul de realizare a infrastructurii şi edificiilor publice este sensibil egală.

Evoluţia raportului industrie!agricultură — „cheie" a direcţiei modernizării.Modernizarea a însemnat —■■ în principal — industrializarea ţării, proces deosebit de complex, care impunea existenţa capitalurilor, a forţei de muncă specializate, a unei politici de protecţie şi încurajare, a unei politici vamale adecvate etc.

în jurul problemei industrializării şi, de aici, a raportului industrie/ agricultură, s-a desfăşurat o amplă confruntare de idei, antrenând nu doar principalele partide politice, ci şi un mare număr de intelectuali, încadraţi sau nu politic; s-ar putea aprecia că întreaga confruntare asupra modernizării României avea în centrul său problema raportului industrie/agricultură.

în conformitate cu deviza partidului, „prin noi înşine“, liberalii considerau necesare protecţia şi încurajarea industriei, dezvoltarea tuturor ramurilor sale, un tarif vamal protecţionist etc. I.C. Brătianu recunoştea, cu prilejul discutării măsurilor de încurajare— din 1887 — că dezvoltarea industriei a determinat în toate ţările sacrificii din partea altor domenii de activitate, dar că, în timp, efectele pozitive au depăşit sacrificiile iniţiale. Or, la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului al XX-lea, se consuma o astfel de etapă, de început, de sacrificii pentru agricultură, pentru consumatorii interni.

în condiţiile în care s-a realizat industrializarea — resurse financiare limitate; insuficienţa forţei de muncă de înaltă calificare; interesul posesorilor de capital, mai ales, pentru ramuri cu profit imediat; concurenţa străină ş.a. — a fost necesară intervenţia statului, s-au impus încurajarea şi protecţia, care au avut repercusiuni asupra agriculturii, a nivelului de trai al ţărănimii.

Liberalii apreciau că între industrie şi agricultură nu trebuia să fie antagonism, ci sprijin reciproc; industria urma să folosească produsele agricole, iar agricultura „care plăteşte o mare parte din taxele vamale impuse pentru protecţia industriei“, trebuia să aibă „primul său client“ în industrie. Vintilă 1. Brătianu aprecia cu prilejul discutării tarifului vamal din 1904 că „industriile care interesează mai mult ţara noastră sunt acelea care se bazează pe întrebuinţarea produselor agricole...“I; era de preferat industria mică, întrucât consumul intern era redus, o industrie prea mare nefiind justificată de solicitările agriculturii; în acelaşi timp, însă, era necesară şi dezvoltarea acelor ramuri care se bazau pe importul de

I Vintila I.C. Brătianu, Discurs in Adunarea Deputaţilor, 16 martie 1904, în Scrieri ţi cuvântări, 1, Bucureşti, 1937, p. 155.