Planificarea Carierei Suport

11
Suport pentru implementarea programei Consiliere si Orientare Autor: Taisia Trica Simionescu MODUL IV PLANIFICAREA CARIEREI Obiectiv principal Dobândirea de cunoştinţe şi abilităţi necesare pentru realizarea unor planuri de carieră realiste şi adaptarea la cerinţele pieţii muncii Planificarea carierei la elevi reprezintă procesul prin care aceştia îşi conturează o direcţie de carieră, îşi stabilesc scopuri şi iniţiază acţiuni în vederea atingerii acestor scopuri. Planificarea carierei nu reprezintă o acţiune singulară, ci un proces continuu de ajustare a scopurilor de carieră la caracteristicile personale şi oferta educaţională şi ocupaţională aflate în permanentă dezvoltare. Informaţiile despre sine cele mai relevante pentru planificarea carierei sunt: interesele, valorile, aptitudinile şi personalitatea. Interesele reprezintă preferinţele cristalizate ale unei persoane pentru anumite domenii de cunoştinţe sau de activitate. Interesele sunt determinate de factori genetici (potenţialul aptitudinal), pe de o parte, şi de oportunităţile de învăţare (activităţile şi jocurile în care sunt angrenaţi copiii, mijloacele şi instrumentele pe care le au la dispoziţie) pe de altă parte. Tipuri de interese (Holland, 1979):

Transcript of Planificarea Carierei Suport

Page 1: Planificarea Carierei Suport

Suport pentru implementarea programei Consiliere si OrientareAutor: Taisia Trica Simionescu

MODUL IVPLANIFICAREA CARIEREI

Obiectiv principal

Dobândirea de cunoştinţe şi abilităţi necesare pentru realizarea unor planuri de carieră realiste şi adaptarea la cerinţele pieţii muncii

Planificarea carierei la elevi reprezintă procesul prin care aceştia îşi conturează o direcţie de carieră, îşi stabilesc scopuri şi iniţiază acţiuni în vederea atingerii acestor scopuri. Planificarea carierei nu reprezintă o acţiune singulară, ci un proces continuu de ajustare a scopurilor de carieră la caracteristicile personale şi oferta educaţională şi ocupaţională aflate în permanentă dezvoltare.

Informaţiile despre sine cele mai relevante pentru planificarea carierei sunt: interesele, valorile, aptitudinile şi personalitatea.

Interesele reprezintă preferinţele cristalizate ale unei persoane pentru anumite domenii de cunoştinţe sau de activitate.

Interesele sunt determinate de factori genetici (potenţialul aptitudinal), pe de o parte, şi de oportunităţile de învăţare (activităţile şi jocurile în care sunt angrenaţi copiii, mijloacele şi instrumentele pe care le au la dispoziţie) pe de altă parte.

Tipuri de interese (Holland, 1979):

Valorile reprezintă convingerile bazale ale unei persoane referitor la ceea ce este important în viaţă în relaţiile interpersonale şi în muncă.

Preferinţe pentru oameni

Preferin

ţa pen

tru d

ate

Preferin

ţa pen

tru id

ei

Realiste Investigative

Antreprenoriale Sociale

Convenţionale Artistice

OperatorInginer constructor

ChimistMatematician

Bibliotecarfuncţionar

PoetSculptor

Agent vânzăriManager

ProfesorConsilier

Preferinţe pentru obiecte

Page 2: Planificarea Carierei Suport

Suport pentru implementarea programei Consiliere si OrientareAutor: Taisia Trica Simionescu

Valorile se concretizează în aspiraţii şi cerinţe faţă de mediile de activitate şi faţă de stilul de viaţă aferent unei cariere. Alegerea carierei presupune în acelaşi timp şi optarea pentru un anumit stil de viaţă.

Relaţia dintre valori şi mediul de activitate:Valori Cerinţe faţă de mediile de activitate

Valorificarea abilităţilor proprii

Sarcini care permit exersarea abilităţilor şi deprinderilor

Autorealizare Ocupaţii care conferă prestigiuActivitate Sarcini care cer un nivel relativ constant şi susţinut de activitateAvansare Medii de muncă în care există posibilitatea de a promova pe baza

performanţelorAutoritate Sarcini are necesită decizii şi coordonare a activităţii unui grupAutonomie Medii de muncă ce presupun o planificare individuală a timpului şi

activităţii fără supraveghere strictăStructură Medii de muncă în care strategia de lucru este explicată şi sistematic

monitorizatăRecompensare Medii în care recompensarea se realizează în funcţie de cantitatea şi

calitatea muncii depuse în mod echitabilColaborare Medii de muncă în are sunt apreciate interacţiunile socialeCreativitate Medii de muncă în care sarcinile permit inovaţia şi iniţiativaIndependenţă Medii de muncă în care se lucrează individualRecunoaştere Medii de muncă în care sunt recompensate performanţele individualeSecuritate Medii de muncă ce garantează continuitateaServiciu social Medii de muncă în care activităţile presupun ajutorarea oamenilorDiversitate Medii de muncă în care sarcinile pot implica o gamă largă şi diversă

de activităţi

Aptitudinea reprezintă potenţialul unei persoane de a învăţa şi obţine performanţă într-un anumit domeniu.

Pentru ca aptitudinea să se manifeste în performanţă ea se dezvoltă prin învăţare şi exersare.

Pentru a obţine performanţe superioare într-o activitate este important ca elevul să demonstreze:

Capacitate pentru a acumula cunoştinţe şi a opera cu ele (aptitudinile) Cunoştinţe declarative şi procedurale deja dobândite (abilitate) Operare eficientă cu cunoştinţele (deprindere)

Abilităţile transferabile sunt abilităţi care deşi dobândite în cadrul unor activităţi specifice ( o sarcină şcolară, un anumit proiect, joc sau sport) pot fi utilizate şi în alte sarcini şi activităţi.

Deprinderi şi abilităţi transferabile:Categoria de abilităţi Exemple

Abilităţi de comunicareExprimarea, transmiterea şi interpretarea cunoştinţelor şi ideilor

Facilitarea discuţiilor, perceperea mesajelor nonverbale, exprimarea adecvată, negociere, redactare, realizare de prezentări, vorbire în public etc.

Abilităţi interpersonaleInteracţiunea optimă cu oamenii, influenţare, înţelegerea nevoilor celorlalţi

Abilităţi de ascultare, sensibilitate la nevoile celorlalţi, empatie, cooperare, consiliere, persuasiune, rezolvarea conflictelor, munca

Page 3: Planificarea Carierei Suport

Suport pentru implementarea programei Consiliere si OrientareAutor: Taisia Trica Simionescu

în echipăAbilităţi de planificare şi rezolvare de

problemeProiectare în viitor, abilitatea de a identifica şi conceptualiza nevoile şi problemele şi generarea de soluţii la acestea

Identificarea problemelor, elaborare de strategii, anticiparea consecinţelor, perseverenţă, dezvoltarea strategiilor de evaluare, abilităţi decizionale şi de organizare a timpului

Abilităţi de utilizare a tehnologiilor informatice

Utilizarea sistemelor informatice ca suport de lucru

Procesarea informaţiilor, utilizarea pachetelor statistice, a internetului

Abilităţi de investigare şi manipularede date

Explorarea surselor de informaţii şi utilizarea eficientă a informaţiilor

Identificarea resurselor, colectarea informaţiilor, extragerea informaţiilor relevante, gândire critică, formulare de ipoteze şi dezvoltare de teorii, sintetizarea informaţiilor, organizare, categorizare, sumarizare de informaţii

Abilităţi fiziceUtilizarea corpului şi instrumentelor pentru a rezolva diverse sarcini

Repararea echipamentelor, manipularea concretă a instrumentelor şi aparatelor de lucru, coordonarea motorie, capacitatea de efort fizic

Informaţii relevante pentru planificarea carierei

Dezvoltarea identităţii vocaţionale (Ginzberg, 1972):

Informaţii despre carieră

starea generală a pieţii munciistructura locului de muncăstarea generală a economieimituri legatede carierăoportunităţi de formare

Relaţii semnificativeaşteptările celorlalţitradiţii de familieplanuri legate de relaţiile interpersonale (căsătorie, copii)statut socio-economicplanurile persoanelor semnificative (părinţi, soţ, prieteni)

Alegerea carierei

Autocunoaştereastil decizionalatitudini şi credinţeinteresedeprinderi şi abilităţivaloristil de viaţă

Page 4: Planificarea Carierei Suport

Suport pentru implementarea programei Consiliere si OrientareAutor: Taisia Trica Simionescu

- Perioada fanteziei (3-10 ani). Copilul se identifică în planul intereselor vocaţionale cu diverse persoane semnificative din mediul familial sau şcolar şi imită comportamentul acestora în cadrul jocurilor

- Perioada tatonărilor (11-17 ani). În ciclul gimnazial elevii dezvoltă un comportament explorator: îşi explorează propriile interese vocaţionale, experimentează mai multe tipuri de activităţi şi observă necesitatea de a lua în considerare balanţa interese-aptitudini în exprimarea unei alegeri educaţionale sau profesionale.

- Perioada realismului (18-25 ani) se caracterizează prin cristalizarea identităţii vocaţionale şi o viziune de ansamblu asupra factorilor care influenţează alegerea traseului educaţional şi profesional, ceea ce determină luarea unor decizii mult mai pragmatice.

EXEMPLE DE ACTIVITĂŢI

Denumirea activităţii Ghicitori cu meseriiClase recomandate I, a II-a, a III-a, a IV-aObiectiv Familiarizarea cu diferite meserii şi cu caracteristicile esenţiale ale

acestoraDurata 20 minMateriale Fişa de lucru: Ghicitori cu meseriiDesfăşurarea activităţii

1. Comunicaţi elevilor că le veţi citi nişte ghicitori despre diverse meserii şi că sarcina lor este de a recunoaşte meseria prezentată.2. Citiţi elevilor ghicitorile din fişa de lucru şi în cazul răspunsurilor corecte discutaţi detalii despre meseria respectivă. Cereţi elevilor să dea exemple de activităţi şi unelte utilizate în meseria descrisă, aspecte legate de programul persoanelor din acel domeniu.3. Daţi ca temă elevilor să caute imagini sau descrieri ale meseriilor discutate şi să le prezinte în ora următoare

Discuţii Activităţi specifice meseriilor identificate Care sunt uneltele specifice meseriilor Exemple de persoane care practică meseria identificată

De urmărit Elevii: Să identifice meseria din ghicitoare Să descrie elementele caracteristice meseriei

Fişa de lucru: GHICITORI CU MESERII

Page 5: Planificarea Carierei Suport

Suport pentru implementarea programei Consiliere si OrientareAutor: Taisia Trica Simionescu

Denumirea activităţii Ce fac azi, ce fac mâine

Toată ziua el tot sapă Din adâncuri ca să scoatăPentru ţară mult cărbuneCine ştie cum îi spune?

Cu ciocan, clei şi rindeaFace mobila aşaCa să-ţi placă ţie, mieSă ghicească cine ştie.

În clasă pe oricineÎl învaţă ce e bine.

Cum îi spune celui careAlb halat îmbracă, în spital când vineŞi dacă-i spui ce te doareEl te poate face bine?

Toată ziua el vopseştePereţii-i împodobeşte.

Cine este cel ce construieşte caseCocoţat pe scheleŞi cu fruntea lui ajungePână sus la stele

Cine este acela careAre chipul ars de soareŞi lucrează pe ogoareGhiceşti tu oare?

Cum îi spune celui care Pune trenul în mişcare

Cine îşi câştigă banulMânuind atent volanul?

?

?

?

?

Page 6: Planificarea Carierei Suport

Suport pentru implementarea programei Consiliere si OrientareAutor: Taisia Trica Simionescu

Clase recomandate a V-a, a VI-a, a VII-a, a VIII-aObiectiv Dezvoltarea abilităţii de formulare a obiectivelor pe termen scurt şi pe

termen lungDurata 30 minMateriale Fişa de lucru: Ce fac azi, ce fac mâineDesfăşurarea activităţii

1. Discutaţi despre importanţa stabilirii scopurilor în viaţă. Provocaţi elevii să se gândească la viitorul lor indicând obiective pe termen lung şi pe termen scurt.2. cereţi elevilor să completeze afirmaţiile din fişa de lucru şi apoi să exemplifice în faţa clasei obiectivele proprii şi modalităţi de realizare a acestora

Discuţii Importanţa stabilirii obiectivelor pe termen scurt şi lung Modalităţi de atingere a obiectivelor

De urmărit Elevii: Să înţeleagă diferenţa dintre obiectivele pe termen scurt şi

obiectivele pe termen lung Să identifice relaţia dintre cele două tipuri de obiective

Fişă de lucru: CE FAC AZI, CE FAC MÂINE

A. Obiective pe termen scurt:

1. Chiar acum eu sper să ...................................... (ex. Să rezolv mai bine testul la română)Primul pas va fi să .............................................................

2. În următoarele 2 luni eu vreau să ..............(ex. Să îmi îmbunătăţesc situaţia la română)Primul pas va fi să ..............................................................

3. Când voi termina acest an sper să ...................... ( ex. Să iau premiul III)Primul pas va fi să ..............................................................

B. Obiective pe termen lung:

1. Eu îmi doresc să devin ................................................ (ex. Medic)Care sunt obiectivele pe termen scurt care mă ajută în realizarea acestui obiectiv pe termen lung?.......................................................................................

2. Peste 5 ani aş vrea să .................................................. (ex. Să fiu student)Care sunt obiectivele pe termen scurt care mă ajută în realizarea acestui obiectiv pe termen lung?.......................................................................................

3. Peste 15 ani aş vrea să ................................................. (ex. Să am propria casă)Care sunt obiectivele pe termen scurt care mă ajută în realizarea acestui obiectiv pe termen lung?.......................................................................................

Denumirea activităţii Mituri referitoare la carierăClase recomandate a IX-a, a X-a, a XI-a, a XII-aObiectiv Identificarea şi analiza miturilor referitoare la carierăDurata 40 minMateriale Fişa de lucru: mituri referitoare la carieră

Page 7: Planificarea Carierei Suport

Suport pentru implementarea programei Consiliere si OrientareAutor: Taisia Trica Simionescu

Desfăşurarea activităţii

1. Prezentaţi pe scurt elevilor 5 – 10 mituri din fişa de lucru şi cereţi-le să decidă asupra valorii de adevăr a afirmaţiilor2. Rugaţi elevii să confrunte răspunsurile cu colegii de bancă şi să discute argumentele care susţin răspunsurile formulate.3. conduceţi discuţia înspre recunoaşterea faptului că aceste afirmaţii reprezintă mituri. Discutaţi cu elevii noţiunea de mit.4. Cereţi elevilor să dea exemple de alte mituri pe care ei sau alte persoane le cunosc şi să identifice sursele acestora.

Discuţii Cum apar aceste mituri cu privire la carieră Cum ne influenţează aceste mituri alegerea carierei Ce valoare de adevăr au ele

De urmărit Elevii: Să identifice cât mai multe argumente pentru a-şi susţine

alegerea Să înţeleagă modul în care miturile influenţează alegerea

carierei

Fişă de lucru: MITURI REFERITOARE LA CARIERĂ

Exemple de mituri: Alegerea carierei este un proces ireversibil Există o singură carieră potrivită pentru mine Valoarea mea ca persoană depinde de cariera mea Ştiu totul despre cariera pe care vreau să o urmez Succesul în carieră depinde doar de performanţele mele academice Ca să am succes în carieră trebuie să am multe diplome Trebuie să aleg între a avea o carieră şi o familie Succesul în carieră se datorează exclusiv şansei Trebuie să mă decid înainte de finalizarea şcolii Trebuie să intuiesc ce meserie mi se potriveşte Voi avea un singur domeniu de activitate toată viaţa Trebuie să simt o atracţie emoţională puternică spre o anumită carieră înainte să o aleg