Universitatea Agrara din Moldova

Lucrare practica nr1

Tema: Aprecierea şi descrierea principalelor minerale ce formează rocile. Proprietățile macroscopice. Forma

descrierii mineralelor.

Elaborat de st. an.2 gr 1

Pesterean Igor

Verificat de: Viorica Mocreac

1

Chisinau2014

1. PirităPrita –denumira provine de la cuvintul grecesc pry care inseamna foc. Aceasta denumire se refera la felul in care pirita produce scintee,atunci cind este lovita de otel.Vechii greci o foloseau pentru a aprinde focu. In sec XVI s-a inventat praful de pusca pirita ajucat un rol esential in functionarea primelor arme de foc. Totusi nefiind un material suficient de dur pirita a fost inlocuita mai tirziu cu cremenele,considerat mai sigur in situatii extreme,de viata si de moarte. Cu asectul ei stralucitor pirita pacaleste de multe ori minerologii amatori facindui sa creada ca au gasit aur.

Pirita este un mineral din clasa sulfurilor, cu formula chmică FeS2, de culoare gălbui-arămie cu reflexe verzui și care cristalizează în sistemul cubic.

Anionul din pirită este un ion de bisulfură S22−, care structural este

asemănător peroxizilor. Cristalele sunt frecvent idiomorfe, apărând sub forme de cuburi, octaedri sau dodecaedri pentagonali.

Culoarea aurie a piritei a determinat denumirea ei în limba germană Katzengold - (aurul pisicii) denumirea provine de fapt de la cuvântul Ketzer (eretic). În comparație cu aurul, pirita este însă mai plastică și mai dură. Alte minerale cu care se poate confunda sunt marcasita și calcopirita. Se mai numește și aurul nebunilor.[1]

Răspândire

Este una dintre cele mai răspândite sulfuri, fiind întâlnită în roci magmatice și metamorfice bogate în magneziu și fier (roci de culoare închisă), roci hidrotermale și roci sedimentare sau în acumulările de cărbuni (pirita framboidală).Supusă fenomenelor de oxidare la suprafață, sau în prezența apei de infiltrație, se transformă în hidroxid de fier amorf (limonit) după mai multe etape intermediare.

Utilizare

Din punct de vedere economic este importantă pentru obținerea acidului sulfuric, fierului și cuprului, sau ocazional la obținerea aurului.Zăcămintele de cărbuni bruni ce conțin pirită. prin ardere se eliberează bioxidul de sulf (SO2) care prin dizolvare în apa din atmosferă se formează (acid sulfuric) ploi acide, care poluează mediul înconjurător.Un alt fenomen ia naștere în straturile de roci cu pirită, mineralul

2

Pirită

Pirită dodecaedrică

Formula chimică

FeS2

Sistem de cristalizare

cubic

Clasadiakisdodecaedrică

Culoaregălbui-arămie cu reflexe verzui

Urmaneagră-verzuie sau neagră-brună

Duritate 6 - 6,5

Densitate 4,95 - 5,1

Luciu metalic

Spărturaconcoidală - neregulată

Clivaj absent

Habituscristale cubice, octaedrice, dodecaedrice

Macle

frecvente, prin întrepătrunderea a doi dodecaedri pentagonali ("cruce de fier")

Punct de topire 1,177–1,188°C [1]

alte caracteristici

reactivitatea chimică

se dizolvă în acid azotic concentrat

Minerale asemănătoare

Marcasita, Calcopirita

Radioactivitate Nu este radioactivă

Caractere speciale

paramagnetică

prin oxidare cu nitrați se eliberează azot, întrucât în apă potabilă este admis nitrat numai 50 mg/litru, pe când sulfații sunt admiși într-o canitate mult mai mare de 240 mg/litru de apă, cu ajutorul piritei se produce denitrificarea apei.

Istoric

Numele piritei provine din limba greacă πυρ pyr = foc, deoarece se poate folosi pentru aprinderea focului - cu ajutorul unui amnar (de cremene) se desprind așchii dintr-o bucată de pirită, care se aprind și ard:

.

Testul piritei

Daca un esantion gasit de tine are a fi pirita, poti sa-l verifici lovindu-l cu un obiect dur de metal, urmarind daca scoate sau nu scintei. Pirita adevarata se topeste foarte usor atuncii cind este tinuta desupra unei flacari, dar ea nu trebue incalzita niciodata in locuri inchise deoarece emana dixid de sulf, el este un gaz otravitor. Pirita este sfaramicioasa si sensibila la caldura prin urmare trebue sa fii foarte prevazator atunci cind o slefuesti sau o tai pentru ca minerarlul nu se deterioreze.

2. GalenăGalena (galenit) este un mineral din clasa sulfurilor cu un raport dintre metal și sulf de 1:1.Cristalizează în sistemul cubic. Are formula chimică PbS, putând conține și până la 1 % argint.Galena are drept habitus cristale cubice, dar pot apărea și forme octaedrice, mai rar forma tabulară. Culoarea mineralului este cenușiu de plumb, cu luciu metalic.Duritatea mineralului este 2,5, iar densitatea este mare: 7,4 - 7,6 g/cm³.

Galena este un mineral des intilnit in filoanele minerale hidrotermale. Printre celelalte minerale alaturi de care poate fi gasit se numara sfalerirul,fluorina, cuartul,calcitul si pirita. Aceste minerale se formeaza prin cristalizare, din lichidele fierbinti care urca in scoarta teestra prin faliile sau crapaturile stratelor de roci. Galena este o sulfura de plumb fiecare molecula a mineralului contine un atom de plub si unul de sulf

Răspândire

Galenita ia naștere în rocile metamorfice, sau roci magmatice bogate în sulfuri (sfalerit), asociate frecvent cu zăcămintele de cupru, sau roci calcaroase și dolomitice.Răspândire în Germania: la Freiberg, Austria în Kärnten, Erzgebirge. În România este mai răspândit în

3

Galena

Formula chimică PbS

Sistem de cristalizare cubic

Clasa sulfite, săruri de sulf

Culoare cenușie de plumb

Urma cenușie de plumb

Duritate 2,5

Densitate 7,4 - 7,6 g/cm³

Strălucire metalică

Transparență opac

Spărtura sidefie,

Clivaj perfect în trepte

Habituscubic, octaedric, sau tabular (plăci)

Suprafața cristalului {100}, {111}, {110}

Cristale gemene Format:111

Punct de topire ---

bazinul minier Băița din județul Bihor, Baia Sprie și Cavnic din județul Maramureș.

Istoric

Galena este unul dintre primele minerale care au fost exploatate din timpurile antice prin minerit. O astfel de exploatare este cunoscută încă din timpul Babilonului, mineralul fiind prețuit în timpul romanilor și în Egipt. În primele etape ale radiotehnicii mineralul a fost folosit ca înlocuitor al diodei de azi.

Utilizare

Prin conținulul ridicat în plumb (87 %), galena este principalul minereu din care se extrage plumbul.În trecut galena era utilizată în Freiberg (Saxonia) și ca sursă de argint (până la 1 %). Această utilizare a galenei au aplicat-o coloniștii germani și în Băița, Bihor Transilvania. Galena a mai fost utilizată până recent ca demodulator în aparate detectoare (radio).

Testarea galenei

Un test specific pentru galena care dovideste faptul ca este un mineral din clasa sulfurilor consta din zdrobirea unei cantitati de mineral pina devine pudra si adagarea de acid clor hidric diluat rece. Treptat apare miros intepator asemanat cu a celui de ou clocit deaorece sulful din galena se combina cu hidrogenul din acid.

Identificarea Galenei

Urma cenusie a galenei este foarte usor de descoperit find vorba despre un mineral foarte moale, ea poate fi zgirieata foarte usor cu o moneda sau chiar cu ungia. O alta trasatura utila a scopul identificarii este habitusul cristalului de galena: mineralu forma adesea mase de cuburi perfecte. Galena cristalizeaza in sistem cubic.Uneori este dificil de distrus intre fetele cristalelor si clivaje, galena clivind usor in cuburi,lucru ce poate da esantioanelor un aspect de trepte.

3. Celestină

4

Propriețăți optice

Refracția ---

Refracția dublă ---

Pleocroism ---

Deviația optică ---

Unghiul de dispersie ---

alte caracteristici

reactivitatea chimică se dizolvă în HNO3

Minerale asemănătoare

---

Radioactivitate inexistentă

Magnetism inexistent

Caractere speciale ---

Celestina sau celestita (SrSO4) este este un sulfat de stronțiu natural, adică este un mineral. Este folosit în industrie ca sursă a metalului stronțiu, deși cea mai importantă sursă industrială este stronțianitul. Mineralul este denumit astfel pentru culoarea sa albastră celestă pe care o are uneori, deși poate avea nuanțe gălbui sau brun-deschise.

Celestina apare sub formă de cristale și de asemenea în forme compacte, masive și fibroase. Se găsește în roci sedimentare, de multe ori asociat cu mineralele gips, anhidrit sau halit. Frumoase eșantioane de celestină albastră provin din insula Africană Madagascar.

Celestina este un mineral comun ,poate fi gasit intr-o mare varietate de culori. A fost descoperita in Silicia in 1781,dar exeplarele cele mai valoroase provin din SUA. Dupa descoperirea lui in Silicia au tecut inca 18 ani pina a fost denimit de catre Werner A.G.Denumirea sa provine de la culoarea sa albastru celestin pe care o are uneori, se intilnes lungimi pina la 10 cm.

Istoric

Celestina a fost găsită în Sicilia, în anul 1871; abia la 18 ani de la descoperirea sa, celestina a fost denumită și clasificată de către mineralogul german A.G.Werner

Caracteristici

Geologice

Se găsește sub formă de cristale prismatice, câteodată tubulare, și în mod frecvent sub formă de agregate granulare. În ceea ce privește culoarea, celestina se remarcă cel mai des prin albastrul său, albastru-pal , dar se caracterizează și prin alte culori, alb-lăptos, sau chiar incolor. Habitusul celestinei este mai puțin variat, și constă în cristale tubulare, aciculare sau lamelare.

Din punct de vedere al durității pe scara Mohs, celestina are o duritate de 3-3,5, uneori fiind fluorescentă la lampa cu ultraviolete și chiar termoluminescentă, datorită faptului că într-o flacără deschisă, un eșantion de celestină colorează flacăra respectivă în roșu-carmin. Celestina prezintă un clivaj perfect bazal, spărtură neregulată, urmă albă și luciu sticlos.

Chimice

Celestina este ușor solubilă în apă și acizi.

Masă moleculară: 183,68 grame/mol Densitatea electronilor: 3,70 g/cm³ Indici cuantici:

o fermioni: 0,03o bosoni:0,97

Indici fotoelectrici: o PE: 54,93 barn/electrono ρ: 203,17 barn/cm³

Indice de radioactivitate: (celestina nu este radioactivă)

Industrial

5

La punctul Dăbăgău din localitatea Copăceni, județul Cluj, a existat pe vremuri cel mai mare zăcământ de celestină din România. Acum, zăcământul e epuizat. Celestina a fost exploatată odinioară pentru scopuri industriale. Straturile de celestină erau intercalate între straturi mai groase de calcare jurasice. Cristalele de celestină s-au format ulterior, secundar, între aceste straturi calcaroase.

4. Albit

Albituleste un mineral feldspat plagioclaz. Albitul pur are

formula chimică NaAlSi3O8. Este un tectosilicat, iar culoarea sa

este de obicei alb-pură, de unde provine și

denumirea mineralului.mai exista si o varietate incolora sau

uneori verzui.

Caracteristici

Albitul cristalizează în sistemul de cristalizare triclinic.

Densitatea specifică a sa este de aproximativ 2,62 și are o

duritate de 6 sau 6 și jumătate pe scara Mohs. Este membrul

extrem al seriei feldspatului plagiocraz format la temperatura

mai joasa. Albitul este un mireral dur(aproximatv 6-6.5 pe scara

Mohs) si poate zgiriia un geam de sticla. Albitul face

parte din clasa minerala a silicatilor. Contine metalele sodiu si

aluminiu, si poate contine si calciu. Este destul de sfarmicios si

rezistent la temperaturi ridicate, astfel nu se topeste cu

usurinta. Albitul nu este foarte greu.

Origini și răspândire

Albitul se găsește în masele granitice sau pegmatitice, sau în

depozite hidrotermale și șisturi verzi metamorfice din roci cu

compozițiebazaltică.

Istoric

Albitul a fost descoperit pentru prima oară în anul 1815 în

Finnbo, Falun, Dalarna, Suedia. Numele provine din limba

6

Albit

Albit din Creta, Grecia

Date generale

Formula chimică: NaAlSi3O8 sau Na1.0–0.9Ca0.0–0.1Al1.0–

1.1Si3.0–2.9O8

Clasa mineralului: tectosilicat, feldspat plagioclaz

Sistem de cristalizare:

Triclinic H–M Symbol

Clasa cristalului: 1

Culoare: alb sau gri, albăstruie, verzuie, sau roșiatică; poate fi de chatoyant

Urma: albă

Duritate: 6-6,5

Masa specifică:(g / cm³)

2,60 - 2,65

Luciu: sticlos spre perlos

Spărtura: neregulată spre concoidală

Clivaj: Perfect în {001}, foarte bun {010}, imperfect în {110}

Habitus: tabular, divergent, granular, masiv

Propriețăți optice

Indice de refrație: nα = 1.528 – 1.533 nβ = 1.532 – 1.537 nγ = 1.538 – 1.542

Birefrigență: δ = 0.010

Magnetism: 0

latină, unde albusînseamnă alb și face referire directă la culoarea

tipică a eșantioanelor pure de albit.

5.Aragonit

Aragonitul este un mineral, respectiv o variantă anhidră

a carbonatului de calciu, fără ioni străini. El cristalizează în sistemul

ortorombic. Formula sa chimică este: CaCO3. Densitatea este de 2,95

g/cm3.

Duritatea pe scara lui Mohs variază între 3,5 - 4.5. Cristalele sale pot

fi prismatice, cilindrice, dendritice sau oolitice, de culori diferite, cu un

grad de transparență diferită, având proprietatea de luminiscență și

fluorescență (în prezența razelor ultra-violete), fiind atacat ușor de

baze sau acizi.

Minerale asemănătoare aragonitului

sunt: Baritina, Gipsul, Calcitul și Cuarțul. Aragonitul poate fi gri, alb,

galbui, sau complet incolor.

istoric

Numele mineralului amintește numele descoperitorului Francois

Arago care în 1811 a fost primul care a observat la cuarț

proprietatea devierii axei optice. Alte izvoare atestă faptul că primele

locuri unde mineralul a fost descoperit este regiunea Aragon din Spania.

Răspândire

Aragonitul este componenta principală a perlmuttului, de origine biogenă, participând la formarea perlelor și coralilor.

In regiunea Aragon mineralul s-a format în golurile rocilor magmatice, aici fiind prezente florile fierului, iar în prezența apelor

termale sunt prezente variantele sprudelstein și pisolith.

Aragonitul ia naștere prin oxidare sau prin procese hidrotermale din siderit (FeCO3) și pirită.

Regiunile unde s-a descoperit în cantități notabile sunt: Corocoro (Bolivia), Erzberg (Austria), Hořenec/Bílina și Karlovy Vary

(Cehia), Aragon(Spania), Podrečany (Slovacia), Cianciano (Italia) și Tarnobrzeg (Polonia).

7

Aragonit

Formula chimică

CaCO3

Clasa mineralului

carbonați, carbonat anhidru pur, fără ioni străini

Sistem de cristalizare

ortorombic

Clasa cristalului

cristale bipiramidale ortorombice

Culoare f. albă, cenușie, galbenă, roșie, violetă, albastră

Urma albăDuritate 3,5 - 4.5Densitate 2,95 g/cm3

Strălucire sticloasă, grasăTransparență

trasparent, opac

Spărtura așchioasăClivaj neclarHabitus prismatic, frecvent

pseudohexagonal, coloane sau agregate sub formă de dendrite

Suprafața cristalului

---

Utilizare

Ca piatră prețioasă, dar datorită clivajului și durității

reduse deține o stabilitate mai redusă.

Imitații

Din cauza instabilității mineralului (este ușor atacat de acizi și

baze), cât și în scopul creerii unui luciu accentuat, aragonitul

este stabilizat cu ajutorul rășinilor artificiale sau colorat după

cum dictează moda.

Aceste procedee au înlesnit activitatea falsificatorilor, care

produc imitații de aragonit

din calcedon, calcit și jadeit (NaAl(Si2O6). Aceste imitații sunt

vândute pe piață sub numele de Kalifornischer Onyx, Mexikanischer Onyx sau Türkischer Onyx (onix

californian, mexican sau turcesc).

Taieturi fregvente.

Cele mai frumoase mostre de aragonit au valoare gema si pot fi taiate intr-o gama larga de stiluri, pentru a

fi folosite la crearea bijuteriilor si a altor tipuri de podoabe. Esantioanele mici de aragonit sunt deseori

transformae in margele si taiate in stil carboson, in forma de dom, in timp ce agregatele masive ale

mimeralului pot fi slefuite pentru a li se scote in evidenta stralucirea. Pentru aragonit unghiul de taiere

preferat este de 40grade dea lungul suprafetelor coroanei si pavilionului.

8

Propriețăți optice

Refracția α, β, γ = 1,530 ; 1,682 ; 1,686

Refracția dublă 0,156

Pleocroism ---

Deviația optică dublu axial negativă

Unghiul de dispersie

18° 11'

alte caracteristici

reactivitatea chimică

este atacat ușor de acizi, baze (mai ales de acidul boric și borax)

Minerale asemănătoare

Baritină, Gips, Calcit, Cuarț

Radioactivitate inexistentă

Magnetism inexistent

Caractere speciale

luminiscență și fluoerscență (în prezența razelor ultra-violete)

6. Gipsul

Gipsul are nenumarate utilizari industriale,cea mai cunoscuta fiind legata de fabricarea mortarului si a gips-cartonului.

Gipsul este de obicei alb sau incolor,doar uneori poate prezenta nuante de brun sau gri,rosu sau galben.Numele sau provine de la cuvintul grecesc „gypos” care inseamna „creta”.Gipsul este un mineral comun care poate avea o mare varietate de forme.

Origini si raspindire

Gipsul se formeaza in urma evaporarii apei de mare sau celei din lacuri cu apa sarata.Este clasificata ca un vaporit,un tip de depozit sedimentar care se formeaza in acumulari stratificate adesea in asociatii cu anhidrid si halit.

Răspândirea în natură

Apare atât ca formă masivă și cristalină, cu cristale incolore sau colorate în alb, galben, roșu sau cenușie (alabastru), cât și sub formă fibroasă (gips fibros). Înunelecazuripoate forma cristaletransparente (selenit). În mina Naica din Chihuahua, Mexic s-au găsitcristale cu

9

Ghips (varietatea de deșert „Trandafir de nisip”)

Formulachimică CaSO4 • 2 H2O

Sistemdecristalizare monoclinic

Clasacristalului 2/m

Culoare incolor, alb

Urma albă

DuritatepescaraMohs 1,5 - 2

Densitate 2,3 g/cm³

Luciu sticlosșimătăsos

Opacitate transparentpânălaopac

Spărtură sidefiu

Clivaj perfect

Habitusprismatic, tabular, fibros

Suprafațacristalului ___

Macle

Hemitropienormală (înformă de "coadă de rândunică" sau "vârf de lance"

Optică

Refracție

na = 1.519 - 1.521,

nb = 1.522 - 1.526, nc = 1.529 - 1.531

Refracțiedublă ___

Pleocroism ___

Deviațieoptică cudouăaxe (+)

Unghiul de dispersiea axeioptice

2vz ~ 58°

lungime de 15 m.Gipsul se formeazăprincristalizare din soluțiisuprasaturateînsulfat de calciu din apa de mare, sauprinacțiuneaacidului sulfuric asuprarocilorcalcaroase.Zăcămintemaiimportante de gips se aflăînMexic, Algeria, Spania,Germania.

Caracteristici

Gipsul face parte din clasa minerala a sulfatilor.Fiecare molecula a sa este compusa dintr-un atom de calciu,un atom de sulf si patru atomi de oxigen,mai are doua molecule de apa de cristalizare.Cristalele de gips apartin sistemului monoclinic de simetrie,in care nici o axa cristalografica nu are aceeasi lungime. Multe cristale se dezvolta concrescut-un fenomen cunoscut sub denumirea de maclare-acest lucru poate avea drept rezultat forma caracteristica de „coada de rindunica”

Daca un esantion de gips este frecat de o placade portelen alb neemailat va lasa o urma alba.Acest lucru inseamna ca variatiile de culoare pe care mineralul le cunoaste sunt cauzate de prezenta unor impuritati.

Atunci cind mineralul este asezat sub o lampa cu ultraviolete,ele pot emite o lumina verzue caracteristica,termenul stiintific pentru ecest efect este fluorescenta.

Utilizari industriale

Gipsul are o gama larga de utilizari industriale.Forma masiva a mineralului este folosita ca ingrasamint,ca agent de umplere in industria hirtiei si cea textila,precum si la fabricarea cimentului.

In jur de 75% din tot gipsul obtinut din pamint este folosit la obtinerea martarului de Paris.Acest material alb de ciment este fabricat perin deshidratarea totala sau partiala a mineralului de baza si este folosit de doctori pentru imobolizarea oaselor fracturate.

Gipsul deasemenea este important in constructii.Este un element esential al materialelor de constructii precum mortarul si cimentul fiind larg folosit la fabricarea sticlei si a diferitelor tipuri de vopsea.

10

7.AzuritAzuritul (sau Chessylit) este un mineral răspândit, care face parte din clasa mineralelor, carbonate anhidre. Cristalizează în sistemul monoclinic având formula chimică Cu3(CO3)2(OH)2. Habitusul azuritului fiind sub formă de cristale colonare scurte, sau sub formă tabulară, cristalele sunt de o culoarea albastră intensă, culoare care a determinat denumirea de azurit a mineralului. Duritatea pe scara Mohs este de 3,5 - 4, iar densitatea de 3,8, urma fiind de culoare albastră deschisă. Dacă nu se cunoaște compoziția chimică datorită pseudomorfozei se poate confunda cu malachitul.

Origine

Azuritul apare ca rezultat al alterariii unor minerale preexistente.De aceea este cunoscut ca un mineral secundar.El se formeaza in zonele de oxidatie ale zacamintelor de cupru care au intrat in contact cu apa sa cu aerul.Aproape intotdeauna azuritul se gaseste asociat cu malachitul.

Formare răspândire

Azuritul este un mineral secundar, care se formează prin procesele chimice de degradare a calcopiritei sau altor minerale din categoria sulfiților de fier sau cupru. Prin hidratare se transformă în malachit, din care poate fi găsit frecvent asociat cu mineralul originar nedegradat.

Locurile mai importante unde s-a descoperit mineralul sunt: Guangdong în China, Chessy/Lyon în Franța, Touissit în Maroc, Tsumeb în Namibia, ca și Bisbee/Arizona și La Sal/Utah în USA.

Utilizare

11

Azurit

DategeneraleCuloare: albastruintens (azur)Urma: albastrădeschisăDuritate: 3,5 - 4Masaspecifică:(g / cm³)

3,8

Luciu: sticlos, grasSpărtura: sidefieClivaj: bun, perfectHabitus: prismatic, colonar,

tabular, agregate, pulberePropriețățioptice

Indicederefrație: α=1,730 β=1,758 γ=1,838Altecaracteristici

Radioactivitate: inexistentăMagnetism: inexistent

Azuritul este un mineral care conține cupru, din care cauză face parte din zăcămintele cu o importanță economică deosebită. În Egiptul antic a fost folosit ca bijuterie sau pigment de culoare albastră. În Evul Mediu fiind folosit ca și lazuritul la ilustrațiile colorate a cărților și manuscriselor. Este mineralul din care s-a obținut celebrul „albastru de Voroneț”

Imitații, credințe

Deoarece azuritul are o duritate mică, fiind poros și cu un clivaj bun, s-a renunțat la folosirea mineralului pe scară largă ca piatră prețioasă. Când însă este folosit ca piatră la bijuterii e necesară stabilizarea și îmbunătățirea luciului mineralului prin acoperire cu un strat de substanță plastică.

În curentul ezoteric mineralul este considerat ca piatra dezvoltării spirituale, având un efect de potențare a atenției și concentrării mentale, având în general un efect pozitiv asupra sistemului nervos, de regenerare și dezintoxicare a organismului.

Caractristici

Azuritul face parte din calsa minerala a carbonatilor.Contine elemente chimice cacupru,carbon,oxigen si hodrogen.

Cristalele de azurit apartin sistemului de simetrie monoclinic,in care nici o pereche de fatete nu are aceeasi lungime.latime si inlatime ca oricare dintre celelalte.Ele apar in forme tabulare sau prisme scurte.azuritul necristalizat se prezinta de obicei in agregate radiare sau in mase pamintoase.Aziritul este un mineral destul de moale,pozitionat intre 3,1/2 si 4 pe scara Mohs a duritatii si poate fi sgirieat usor cu lama unui cutit.

Test

Cind este introdus in acid sau in acid azotic,azuritul reactioneaza efervescent.Cind este tinut deasupra unei flacari,se innegreste si se topeste usor.

8. Prehnitul

Prehnitul este un filosilicat de calciu și aluminiu cu formula chimică Ca2Al(AlSi3O10)(OH)2. Acesta cristalizeză în sistemul de cristalizare ortorombic, și, de obicei, habitusul său este stalactitic sau botroidal. Prehnitul este un silicat care se gaseste in multe locuri din lume. Perehnitul poate fi verde,alb,incolor,gri sau galbe.A fost denumit in 1788 in onoarea lui H.von Preh,care a adus esantioane din acest mineral in Europa,dupa ce a fost descoperit la capul bunei Sperante din Africa de Sud.

Prehnitul pote fi transparent sau translucid,cu un luciu sticlos sau perlatDespre varianta verde,atunci cind a fost descoperit pentru prima data,s-a crezut ca este o forma de prazem,un tip de cuart.Perehnitul este utilizat uneori in scop ornamental,pentru a imita jadul.

Caracteristici

12

Perehnitul este un silicat.Contine calciu,aluminiu,oxigen si siliciu,plus radicalul hidroxil(OH).

Cristalele de perehnit se clasifica in sistemul ortorombic de simetrie.Formele cristalelor sunt tabulare.prismatice sau piramidale,avind dimensiuni reduse.Mineralul poate fi stalactitic,reniform,botrioidal si lamelar.

Prehnitul poate avea o varietate de culori.In mod obisnuit este verde,alb,incolor,gri sau galben.Urma produsa atunci cind este frecat de-a lungul unei placi de portelan este incolora.Mineralul prezita luciul sticlos sau perlat si se sparge c clivaj definit si spartura neregulata.

Perehnitul are o duritate cuprinsa intre 6 si 6,1/2 neputind fi astfel zgiriat cu lama de otel a unui cutit.Are o densitate de 2,9-2,95.

Raspindire

Perehnitul se gaseste in multe locuri din lume,printre care Australia,Canada,China,Franta,Germania etc,

Teste

Perehnitul este un mieral sfarimicios,iar atunci cind este spart,prezinta o spartura neregulata.Cind clivajul sau este definit,insa nu produce planuri perfecte.Se dizolva lent in acid clorhidric.

9.Trandafirul de desert

Trandafirul de desert este o frumoasa varietate de gips, foarte apreciata de colectionari.

Trandafirul de desert are, in general, culoarea cafeniu-nisipos-mai inchisa atunci cand in mineral exista si impuritati de fier.Asa cum indica si numele, se formeaza doar in conditii de uscaciune extrema, iar forma tipica sub care se gaseste este asemanatoare unei flori.

Componenta de baza a trandafirului de desert este gipsul, forma minerala hidratata a sulfatului de calciu.In stare pura, gispul este incolor; coloritul brun al trandafirului de desert se datoreaza particulelor de

13

DategeneraleFormulachimică: Ca2Al(AlSi3O10)(OH)2

Clasamineralului: silicatSistemdecristalizare: ortorombic-piramidalClasacristalului: mm2Culoare: verde-măr, gri,

galbensaualbUrma: albă, cenușieDuritate: 7Masaspecifică:(g / cm³)

2.8 - 2.95

Luciu: sticlosspreperlatSpărtura: sidefie, neregulatăClivaj: perfect {001}Habitus: prismatic, agregate cu

structurăradialăSuprafațacristalului: (100), (001), (10-1),

(111)Cristalegemene: lamelare, (100)Mineraleasemănătoare: Allanit, Piemontit,

Zoisit, Klinozoisit

nisip minuscule care s-au fixat in interiorul mineralului. Trandafirul de desert se formeaza in medii foarte uscate, fiind intalnit aproape exclusiv in regiunile desertice.

Doua tipuri de trandafir de desert

Numele trandafirului de desert poate desemna fie forma atragatoare a gipsului, fie o varietate de baritina(sulfat de bariu), care poate prezenta la randul sau un aspect caracteristic de rozeta. Totusi, desi numele pot crea confuzii, cele doua minerale sunt relativ usor de diferentiat: trandafirul de desert din gips are o duritate de doar 2 pe scara Mohs si poate fi zgariat cu unghia; baritina este mai dura, ajungand la 3-3 1/2 pe scare Mohs.

Identificarea

De obicei, culoarea si forma acestui mineral sunt suficiente pentru a-l identifica. Intr-adevar, numerosi colectionari opteaza pentru varianta de a nu mai efectua teste suplimentare, pentru ca esantioanele se deterioreaza foarte usor.

Caracteristici

Trandafirul de desert este o forma a gipsului, iar gipsul face parte din clasa minerala a sulfatilor. Fiecare molecula contine un atom de calciu, un atom de sulf si 4 atomi de oxigen. Gipsul contine si molecule atasate de apa de cristalizare.

Cristalele de gips apartin sistemului de simetrie monoclinic. In cazul trandafirului de desert, cristalele apar in straturi, fapt ce confera mineralului aspectul caracteristic de floare.

Origini si raspandire

Gipsul este un mineral evaporitic. Se formeaza odata cu avaporarea apei ce contine anumite elemente chimice dizolvate.Nisipul este unul dintre ingredientele esentiale ale trandafirului de desert si,prin urmare,mineralul se gaseste doar in zone care sunt-sau au fost la un moment dat-desertice. Cea mai importanta sursa a acestui mineral este Desertul Sahara, in special zonele de langa Ouargia, Oued si Touggourt(Algeria) sau Zuara(Libia). Alte regiuni in care mai este raspandit sunt Marocul, Tunisia si statele americane Arizona si New Mexico.

Fisa de caracteristici:

Clasa: sulfatiSistem de cristalizare: monoclinicFormula chimica: CaSO4∙2H2ODuritate: 2Densitate: 2,32Clivaj: perfect

14

Spartura: aschioasaCuloare: brunaUrma: albaLuciu: sticlos spre perlatLuminiscenta: alb-verzui.

10. Calcitul

Calcitul este, de regula, incolor sau alb, dar poate fi si negru, albastru, brun, verde, gri, rosu sau galben. Denumirea sa provine de la cuvantul latinesc “calx”, ce inseamna “calcar”.

Mineral des intilnit

Calcitul se gaseste in toate calcarele. Este stabil la majoritatea temperaturilor si presiunilor de pe suprafata terestra, fiind, prin urmare, cea mai larg raspandita si mai intilnita forma de carbonat de calciu.

Dubla refractie

Calcitul este important din punct de vedere stiintific, deoarece este mineral clasic care prezinta fenomenul cunoscut sub numele de dubla refractie. Atunci cand trece dintr-un mediul intr-altul, lumina este deviata, iar acest fenomen poarta numele de refractie.

Un creion scufundat pe jumatate in apa va aparea ca fiind indoit in punctul de contact cu lichidul: acest fenomen este cunoscut ca refractie simpla, ordinara. Refractia dubla este prezenta la spatul de Islanda, o varietate incolora, completa, transparenta, pura, din punct de vedere chimic, de calcit trigonal.

Studiind spatul de Islanda, fizicianul si astronomul olandez Christiaan Huygens a enuntat pentru prima data teoria luminii ca unda si legile dublei refractii in anul 1678. Un secol mai tarziu, in urma unui studiu detaliat al calcitului, marele mineralog francez Rene-Just Hauy a dezvoltat teoria sa privind structura cristalina, care a reprezentat o contributie importanta la intelegerea moderna a cristalografiei.

Caracteristici

Calcitul face parte din clasa minerala a carbopnatilor. Este un carbonat de calciu. Cristalele acestui mineral corespund sisitemului triognal de simetrie. Totusi, aspectul sau este foarte variat: cel ami adesea, e tubular sau prismatic, dar poate lua si forma unor mici graunte, stalagmite, stalactite sau mase amorfe. Maclarea este frecventa.

15

In ciuda mare varietati de forme si culori pe care le poate lua, mineralul prezinta totdeauna clivaj perfect, adica se dispica bine de-a lungul celor mai slabe plane atunci cind este lovit cu un ciocan sau supus la presiune. Cind are loc acest fenomen, calcitul va avea intotdeauna fragmente de clivaj de forma rumboedrica.

Cind este plasat sub lumina ultravioleta, calcitul va prezenta o fluorescenta distincta. Culoarea exacta a acestuia poate varia, in functie de impuritatile pe care fiecare esantion le contine, dar de multe ori este verde, galbena, albastra sau rosie.

Utilizari in industre

Clacitul este cel mai important mineral din tipurile de calcar si marmura folosite in constructii, in industria chimica, in cea a sticlei si a otelului. Reprezinta materia prima pentru toate tipruile de var nestins si ciment.

Taietura

Desi calcitul este mai degraba un mineral comun decit o piatra pretioasa, unele din cele mai bune esantioane sunt slefuite pentru a li se pune in valoarea aspectul si a evedentia cele mai bune lumini si caracterisitice interne. Acest lucru este valabil mai ales pentru o forma care prezinta efectul optic distinct cunoscut sub numele de “ ochi de pisica”. Calcitul poate fi slefuit in cabosoni in forma de dom sau transportat in margele. Unghiurile preferate de fatetare sunt 40° -50° de-a lungul coroanei si 43° de-a lungul suprafetei pavilionului.

Origine si raspindire:

Calcit este principala componenta a tuturor calcarelor. Mai este prezent si in alte roci sedimentare, in marmurele metamorfice si in unele roci magmatice numite carbonite. Stalagmitele si stalactitele care se gasesc frecvent in pesteri sut toate compuse de acest mineral, alaturi de aragonit si vaterit.

Cele mai frumoase cristale de calcit sunt denumite spat de Islanda, dupa tara lor de origine. Cele mai mari cristale de calcit au fost descoperite in Islanda, la Helgustadir si Reydarfsortur: unul iera lung de sapte metri, lat de sapte metri, inalt de 2 metri si cintarea 254 de kg; altul avea 6*6*3 metri si cintarea 280 Kg; un al treiela esantion avea 5*5*3 m si cintarea 214 Kg. Printre celelalte zacaminte de calcit din lume, se numara cele de la CronWaLL, Columbia si Durham (insulele Britanice). Fontainebleau (Franta); Freiberg (Germania).

Fisa de caracterizare:

Clasa: carbonatiSistem de cristalizare: trigonalFormula chimica: CaCO3

Duritatea: 3 Densitatea: 2.7

16

Clivaj: perfectSpartura: concuidalaCuloarea: color sau alb(stare pura)Urma: alba

11. Fluorina

Fluorina are o mare gama de utilizari industriale: se foloseste in topirea fierului, in ceraminca si la obtinerea sticlei optice. De asemenea, este o sursa majora de fluor. In plus, unele dintre cele mai bune varietati cristaline ale acestui mineral versatil sunt folosite ca pietre nestemate.

Fluorina – cunoscuta uneori sub denumirea germana veche Fluorspat sau Flusspat – exista in diverse culori. Cel mai adesea, este albastra, verde, purpurie sau galbena, dar, uneori, mai poate fi neagra, roz, rosie sau total incolora. In plus, unele esantioane pot fi rubanate sau pot avea “zone de culoare”. Denumirea mineralului provine de la cuvantul latin fluere, care inseamna “a curge”: aceasta este mai ales o referire la punctul de topire scazut al mineralului. Fluorina are o gama larga de utilizari industriale: este folosita la fabricarea sticlei opalescente si este o componenta a emailului folosit pentru otel si fier; de asemenea, este un ingredient in fabricarea unor tipuri de otel. Dar cea mai importanta caracteristica este aceea ca reprezinta principala sursa a gazului fluor, fiind folosita la fabricarea acidului fluorhidric. Esantioanele rubanate de fluorina purpurie si bleu din Derbyshire, Anglia, au fost utilizate in sec. XIX-lea la fabricarea unor frumoase vaze.

Desi fluorina este, in primul rand, un mineral industrial, unele cristale au calitati de pietre geme. Totusi, chiar si cele mai frumoase esantioane au o arie de aplicare limitata, deoarece nu sunt destul de dure pentru a rezista la uzura zilnica.

Caracteristici

Fluorina face parte din clasa minerala a halogenurilor. Fiecare molecula a mineralului este formata dintr-un atom al elementului metalic calciu legat cu doi atomi de fluor.

Structura de baza a cristalelor de fluorina este cubica, iar forma lor externa este, de regula, si ea cubica, desi pot fi gasite si forme cu opt sau douasprezece fete. Cristalele sunt, de obicei, imbinate prin fenomenul numit maclare.

Fluorina este un mineral relative moale, avand o duritate de 4 pe scara Mohs – poate fi zgariat cu usurinta cu un cutit obisnuit. Este foarte sensibila la caldura si se topeste usor atunci cand este pusa deasupra unei flacari.

17

Fluorina este, de obicei, fluorescenta, prezentand diverse culori sub lumina ultravioleta. Totusi, intensitatea acestui efect poate varia extrem de mult de la un esantion la altul. Fluorina mai este folosita pentru a face incrustatii si brose cu modele numite intalii. Atunci cand fluorina este fatetata, unghiurile obisnuite de taiere sunt 40°-50° de-a lungul coroanei si de 43° la pavilioane.

Varietati

Fluorina este, de regula, destul de pura, dar la unele esantioane metalul ytriu poate inlocui pana la 20 de procente din calciu. Aceasta varietate are, de obicei, un colorit violet, gri sau brun-roscat si este cunoscuta ca fluorine de ytriu. Mai rar, o parte din calciu din structura fluorinei poate fi inlocuita de un alt element metalic, ceriul.

Tratament

Dupa cum indica si denumirea, fluorina poate prezenta o fluorescent puternica atunci cand este expusa la lumina ultravioleta. Esantioanele sunt adesea acoperite cu benzi de calcit. Acestea pot fi indepartate cu acid clorhidric diluat. Petele de fier sunt, de asemenea, frecvente si pot fi indepartate prin stergerea suprafetei mineralului cu acid oxalic.

Este important de notat faptul ca toti acizii trebuie folositi cu foarte mare grija si nu trebuie utilizati fara supravegherea unui adult. Nu incercati sa curatati esantioanele de fluorina cu ytriu.

Origini si raspandire

Fluorina este un mineral raspandit, care se gaseste intr-un mare numar de filoane minerale formate din apa fierbinte si in jurul izvoarelor termale. Se poate forma individual sau in asociatie cu diverse minereuri metalifere, indeosebi cele de plumb si zinc. Unele granite, si mai rar pegmatitele, pot contine fluorina ca un mineral-accesoriu.

Printre multele minerale cu care fluorina se poate asocial in acest fel se numara baritina, calcitul, cassiteritul, celestina, dolomitul, galena, cuartul si sfaleritul.

Fisa de caracteristici:

Clasa: halogeniteSistem de cristalizare: cubicFormula chimica: CaF2

Duritate: 4Densitate: 3.18Clivaj: perfectSpartura: concoidalaCuloare: in stare pură incolor, cu impurități, verde, violet, galben, negriciosUrma: alba

18

Luciu: sticloasăLuminiscenta: roz, violet, albastru, galben, alb.

12. Aurul

Aurul este unul dintre cele mai pretioase metale de pe Pamant. Se foloseste la fabricarea bijuteriilor si a ornamentelor si este unul dintre putinele metale care nu sunt afectate de coroziune. Cum valoarea sa este mai stabila decat banii, bancile investesc mult in aur.

Aurul este un element nativ, care in natura se gaseste de obicei in stare libera, necombinat cu alte minerale. Se mai gaseste in combinatie cu argintul, sub forma de electrum. Este un bun conducator de caldura si electricitate si cantareste de aproapte doua ori mai mult decat argintul. Aurul este mai rar si rezistent la alterare si coroziune. De asemenea, e foarte moale si poate fi modelat si turnat cu usurinta.

Astazi, aurul este unul dintre cele mai pretioase metale. Se foloseste la ornamente, bijuterii si, pentru ca isi pastreaza valoarea mai bine decat valuta, este considerat o investitie buna. Cele mai importante mine de aur se gasesc in Africa de Sud, Rusia, Canada, SUA si Australia.

Aurul de-a lungul timpuluiPână în secolul IV înainte de Hr., goana după aur avea loc în ţări precum Persia, India,

Arabia şi Egipt. Minele folosite de egipteni în Deşertul Nubian ne furnizează cele mai multe dintre relictele de aur care s-au păstrat în aceea perioadă. Se crede că aurul a început să fie folosit ca monedă în secolul al VII-lea î Hr., atunci când regii vestul Asiei au bătut monede cu sigiliul lor regal pentru a le garanta valoarea.

Celebrele “goane dupa aur” californiene din perioada 1848-1853 au mobilizat 250000 de cautatori si au produs aur in valoare de peste 200 de milioane de dolari.

Origini si raspandireAurul se gaseste in cantitati variabile in multe locuri de pe Pamant. Adesea, este

extras de la mari adancimi, atunci cand se gaseste in stare libera Fiecare continent dispune de zacaminte de aur, dar cele mai faimoase sunt cele din California, SUA, a caror descoperire in 1848 a provicat “marea goana dupa aur”. Alti producatori de importanta majora sunt regiunea Transvaal din Africa de Sud, minele aurifere Kirkland Lake si Porcupine din Canada, o zina intinsa intre California si Alaska in SUA, precum si zona Golden Mile

19

Kalgoorlie, Australia, zona fluviului Lena, Rusia, sau Muruntau, Uzbekistan etc. Zacaminte mai mici se gasesc in Europa si Asia.

In Romania, se gaseste in “Patrulaterul aurifer” al Muntilor Metaliferi, cu multe zacaminte relative bogate, exploatate inca din vremea romanilor, si mai inainte.

Caracteristici

Aurul este moale, galben-stralucitor si foarte greu – cantareste de aproape doua ori mai mult decat argintul. Se crede ca meritul descoperirii acestui metal pretios ii revine Omului din Epoca de Piatra. Acesta si-a dar repede seama ca metalul putea fi topit si turnat in forme ornamentale primitive.

Aurul este bun conducator atat de electricitate, cat si de caldura. De asemenea, rezistenta sa la coroziune il face unic printre metale. Este insolubil in majoritatea acizilor, cu exceptia acidului selenic si a apei regale, un amestec galben de acid azotic si acid clorhidric. Mai este solubil in mercur, asadar bijuteriile si podoabele din aur trebuie pastrate departe de acest metal.

Atunci cand se gaseste singur in natura, necombinat cu vreo alta substanta, se spune despre aur ca e un element native. Micile graunte de aur sunt purtate adesea de curenti pe distante lungi si pot fi separate de pietris prin spalare. Pentru a spala nisipul aurifer, este nevoie ca toate mineralele, cu exceptia celor mai grele, sa fie indepartate, dupa care micile bucatele de aur trebuie cautate. Aurul se gaseste frecvent in depozite masive de nichel, cupru, plumb sau argint. Este extras prin intermediul unui proces de topire, in cursul caruia diferitele metale sunt separate. Aurul din zacamintele disseminate mai poate fi recuperate ca subprodus al extragerii cuprului.

Fisa de caracteristici:

Clasa: elemente nativeSistem de cristalizare: cubica cu fete centrate Formula chimica: AuDuritate: 2.5 - 3Densitate: 19.3 g/cm3

Clivaj: absentSpartura: maliabila, rar aschioasaCuloare: galben-auriu, auriu-alamiuUrma: galbenaLuciu: metalicLuminiscenta: absenta

13. Halitul

Halitul este uneori cunoscut ca sare gema. Este folosit preponderent ca mineral industrial.

20

Halitul, in general, este incolor sau alb, dar unele esantioane pot avea pete albastre, portocalii, purpurii, rosii sau galbene. Este cunoscut din cele mai vechi timpuri, fiind rafinat de multa vreme si folosit drept condiment pentru mancare si conservant. Mai recent, a devenit o sursa importanta de clor si sodiu.

Denumirea halitului provine de la cuvantul grecesc hals, care inseamna “mare” sau “sare”: aceasta trimitere este corecta, deoarece peste 80% din materia dizolvata in apa marii este sare.

Desi o mare parte din sarea folosita in bucatarie si drept conservant alimentar provine din zacaminte solide de halit exploatate minier, halitul folosit pentru obtinerea clorului si sodiului mai provine si din apa marii (salamura).

Utilizarile clorului

Clorul este un gaz folosit pentru a indeparta bacteriile din apa solubila. Mai este folosit la inalbit si la fabricarea unui numar important de substante chimice organice, mai ales ingrasaminte agricole. Este obtinut ca un produs secundar al proceselor Downs, prin sodiul si clorul din mineral se separa, folosind electroliza.

Sodiul este un element metalic care a fost izolat initial in 1807 de marele om de stiinta englez Sir Humphry Davy (1778-1829). Desi este foarte reactive si, prin urmare, nu se gaseste niciodata in stare libera, in forma compusa este cel de-al saselea cel mai abundant element de pe Pamant. Este folosit ca agent in reducerea diversilor compusi chimici, precum si ca agent de racire in reactoarele nucleare. Asemeni clorului, este separate din apa sarata prin intermediul proceselor Downs.

Soda caustic

Hidroxidul de sodium (cunoscut in general ca soda caustica) este obtinut ca un produs suplimentar al extragerii clorului si sodiului prin electroliza apei sarate. Acest compus alcalin foarte coroziv este larg folosit la fabricarea sapunurilor si a hartiei.

Teste si mod de tratare

Halitul este gras la atingere si se dizolva rapid in apa rece. Daca solutia rezultata este apoi lasata sa se evaporeze, se vor forma din nou cristale mici prin precipitare. Din cauza continutului de sodiu, halitul va transforma culoarea unei flacari intr-un galben viu. Atunci cand sunt plasate sub lumina ultravioleta, esantioanele de halit pot prezenta o luminescenta verde, portocalie sau rosie.

21

Halitul trebuie curatat cu spirt medical sau cu o alta farma asemanatoare de alcool pur. Trebuie sa purtati intotdeauna manusi cand folositi alcool si sa-l aplicati atent cu o bucata de panza.

Caracteristici

Halitul este o halogenura, membru al unei clase de minerale compuse dintr-un element metalic combinat cu unul dintre haligeni – clor, brom, fluor sau iod. Halitul este compus din sodiu si clor. Cristalele de halit fac parte din sistemul cubic de simetrie. Ele seaman frecvent cu niste cuburi, desi unele esantioane au fete concave: acestea sunt cunoscute sub numele de cristale hopper (palnie). Atunci cand nu este larg cristalizat, halitul poate fi gasit in forme fin cristaline sau in mici granule. Greutatea specifica a halitului pur este de 2.16 ori mai mare decat cea a volumului echivalent de apa la temperature camerei. Totusi, esantioanele sunt rareori pure si, in consecinta, greutatea specifica variaza intre 2.1 – 2.2. Atunci cand cristalele de halit sunt lovite cu un ciocan sau supuse la presiune, ele se sparg in mod definit de-a lungul celor mai slabe plane – adica, prezinta clivaj perfect. Ceea ce este cel mai remarcabil in legatura cu clivajul halitul este faptul ca produce forme cubice perfecte.

Origini si raspandire

Halitul este raspandit in zacamintele de evaporite care, asa cum sugereaza denumirea lor, s-au format prin evaporarea apelor sarate. Mineralul se gaseste frecvent in combinative cu anhidrit, gips si silvina. Zacamintele exploatabile de halit se gasesc in numeroase locuri de pe glob. Printre cele mai importante, sunt cele din urmatoarele regiuni: Salzburg (Austria), Ontario (Canada), Dax (Franta), Stassfurt (Germania), Punjab (India), Agrigento (Italia), Cosenza, Enna si Pisa (Italia), Wieliczka (Polonia), Siberia (Rusia), Catalonia (Spania) si Bex din Cantonul Vaud (Elvetia). In SUA, exista importante mine de halit in Arizona, California, Kansas, Louisiana si New York. Principalele zacaminte de sare din Insulele Britanice se afla la Northwich, Cheshire si Boulby, nordul regiunii Yorkshire. In Romania, exista numeroase masive de sare, care sunt exploatate in 12 saline; la Ocnele Mari si Ocna Mures, sarea este extrasa prin solubilizare in subteran. Cristalele frumoase de sare au fost gasite la Slanic Prahova si Praid.

Fisa de caracterizare

Clasa: halogenuriSistem de cristalizare: cubicFormula chimica: NaClDuritate: 2Densitate: 2.16 g/cm3

Clivaj: perfectSpartura: concoidalaCuloare: incolor, alb, galben, rosu, albastru, purpuriuUrma: albaLuciu: sticlosLuminiscenta: verde, portocaliu sau rosu

22

14. Sodalitul

Cristalele de sodalit apartin sistemului cubic de simetrie, insa ele apar rar, sodalitul fiind prezent, de obicei, sub forma de mici granule sau esantioane cu forme neregulate.

Sodalitul prezinta nuante de albastru, dar poate fi si verde, gri, galben sau incolor. Denumirea lui face referire la continutul sau de sodium. Grupa minerala a sodalitului mai cuprinde lazulitul (component principal al gemei lapis lazili), hauynul si noseanul, pe langa sodalit. Toti acestia sunt silicati complecsi, care cristalizeaza in system cubic. Ei fac parte din asa-numitii feldspatoizi.

Caracteristici

Sodalitul face parte din clasa minerala a silicatilor (subclasa tectosilicati). Fiecare molecula este alcatuita din elemente metalice sodium si aluminiu, impreuna cu nemetalele siliciu, oxygen si clor.

Cristalele de sodalit apartin sistemului cubic de simetrie si apar forme cu 12 laturi (dodecaedrice), insa acestea sunt extrem de rare. Mai frecvent, mineralul se gaseste ca mase neregulate sau in mici granule.

Daca sodalitul este frecat de o placa de portelan neemailat, lasa o urma alba. Aceasta este culoarea pe care ar avea-o toate esantoanele daca ar fi transformate in pudra.

Material asemanator Sodalitul este asemanator compositional cu lazulitul si, intr-o oarecare masura si cu

hauynul. Cu toate ca sodalitul si lazulitul sunt uneori confundate, primul are greutatea specifica mai scazuta si nu contine incluziunile alamii de pirita, care confera pietrei pretioase lapis lazuli scanteierea sa caracteristica.

Cu o duritate de 5,5 – 6 pe scara Mohs, sodalitul este aproximativ la fel de dur precum lama si otel a unui cutit. Poate fi zgariat cu un esantion de cuart (care are o duritate de 7). Densitatea lui este putin mai scazuta decat cea medie – cantareste doar putin peste de doua ori volumul echivalent de apa la temperaturi si presiuni normale.Sodalitul este un mineral sfaramicios care nu prezinta un clivaj bun.

Folosit ca nestemata

23

Desi sodalitul poate fi folosit ca piatra ornamentala, esantioanele de calitate gemological sunt foarte rare. In majoritate, acestea sunt masive si sunt slefuite in mici blocuri ornamentale. Esantioanele mai mici vin taiate in margele si in cabosoni netezi (cu forma de dom).

Teste si recomandari

Sodalitul este asemanator cu lazulitul, dar cele doua minerale se gasesc, in general, in contexte geologice diferite. Spre deosebire de lazulit, sodalitul nu se formeaza in asociatie cu pirita si prezinta adesea o luminescenta rosu-portocalie, atunci cand este expus la lumina ultravioleta. Daca este scufundat in acid clorhidric, sodalitul se dizolva si se transforma intr-o gelatina.

Fisa de caracterizareClasă: silicaţi (tectosilicaţi)Sistem de cristalizare: cubicFormulă chimică: Na8Al6Si6O24

Duritate: 5.5-6Densitate: 2,14-2,40Clivaj: slabSpărtură: neregulată spre concoidalăCuloare: albastră, incoloră, albă, gri, gălbuie, roşiatică, verzuieUrmă: albăLuciu: sticlos spre grasLuminescenţă: roşie-portocalie

15. Goethitul

Goethitul este un mineral larg raspandit, adesea expoatat pentru continutul sau ridicat de fier.

Culoarea goethitului este, de regula, neagra-maronie, dar acesta poate fi si rosiatic sau galbui. Este deseori folosit de artisti ca pigment galbui.

Goethitul a fost denumit dupa poetul, romancierul si dramaturgul german Johann Wolfgang Goethe (1749-1832), care, pe langa toate celelalte realizari ale sale, a fost si un mineralogy pasionat.

Minereul de fier

24

Goethitul se formeaza in zonele bogate in fier si este extras pe scara larga, alaturi de alte minerale cu continutul de fier, printre care se numara hematitul, limonitul, magnetitul, pirita si sideriul. Fierul a fost folosit din timpuri stravechi. Astazi, este topit in furnale inalte pentru a produce fonta bruta impure, care este apoi prelucrata pentru a obtine fier turnat, fier forjat si diferite tipuri de otel.

Mineral larg raspandit

Odinioara se credea despre goethit ca este un mineral, insa se stie acum ca este raspandit in multe locuri din lume. Confuzia initiala a pornit in parte de la faptul ca multe esantioane sunt acoperite de o crusta galbena

Caracteristici

Goethitul face parte din clasa minerala oxizi-hidroxizi. Este un oxid de fier care are o molecula atasata de hidroxil (OH).

Cristalele de goethit au o culoare neagra-maronie, dar sunt extem de rare; atunci cand sunt prezente, ele se constituie in sistemul ortorombic de simetrie cristalina si sunt aciculare sau prismatice subtiri. Formele de prezentare mai frecvente ale goethitului sunt: compact cu aspect de rinichi (reniform), pisolitic (cu aspect de bob de mazare), oolitic (mici graunte rotunde) sau de mase columnare si stalactitice.

Minerale inrudite

Goethitul face parte dintr-o grupa de hidroxi de fier, reunite uneori sub numele genetic de limonit, care nu este deci un mineral, ci mai curand o roca. Lepidocrocitul (denumit Rubinglimmer- “mica rubinie”, in limba germana, forma gamma), akaganeitul (forma beta a acestui compus) si feroxihitul (forma delta) au toate aceeasi formula, dar au structuri diferite. Culoarea acestui mineral variaza de la brun la galben sau galben-ocru si pot aparea impreuna. Culoarea rosie este accentuata uneori de hematite (Fe2O3). Prin incalzire, numai goethitul devine magnetic. Datorita faptului ca formeaza deseori agregate aciculare sau columnare, goethitul a fost numit in limba greaca si Nadeleisenerz – “minereu de fier acicular”.

Minereu de mlastina

Goethitul se formeaza uneori prin precipitare din apa sarata sau dulce, mai ales in mlastini sau in lagunele calme, inconjurate de uscat. In astfel de situatii, este cunoscut ca minereu de fier de mlastina.

Test

25

Esantioanele de goethit nu sunt magnetice la temperatura camerei, insa devin magnetice atunci cand sunt incalzite.

Origini si raspandire

Goethitul este un produs de alterare al mineralelor cu continut de fier, cum ar fi magnetitul, pirita si sideritul, precum si unii silicati de fier. Se gaseste frecvent in asociatie cu hematitul, lepidocrocitul, sideritul si altele.

Goethitul este atat de raspandit, incat sunt imposibil de mentionat chiar si o mica parte din locurile in care se gaseste. Unele dintre cristalele cele mai frumoase provin de la mina Botallack, de langa St Just, si din Lostwithiel si Lanlivery, in Cronwall, Anglia. In America de Nord, goethitul este des intilnit in zacamintele de hematite de la Lacul Superior si de regiunea Pikes Peak din Colorado, SUA.

Fisa de caracterizare

Clasa: oxizi-hidroxiziSistem de cristalizare: ortorombicFormula chimica: α-Fe3+O(OH)Duritate: 5-5.5Densitate: 3.3-4.3Clivaj: perfectSpartura: neregulataCuloare: negru-maroniu, galbui, rosiaticUrma: galben-maronieLuciu: adamantin-metalic spre tern (in functie de granulatie)Luminescenta: nu prezinta

16. Fuchsitul

Fuchsitul este un mineral relativ rar, care prezinta un interes deosebit pentru colectionari. Este o varietate de mica (moscovit)

Fuchsitul este varietatea verde a moscovitului, la randul lui cea mai frecventa specie minerala de mica. Coloritul sau characteristic se datoreaza prezentei impuritatilor de oxid ce crom: unele esantioane pot contine Cr2O3 in proportie de 5% din greutate. Din multe puncte de vedere, fuchsitul este asemanator verditului. Fuchsitul a dost denumit

26

astfel in onoarea lui Johann Nepomuk Fuchs, un geolog si mineralog german din sec. al XVIII-lea, care a studiat diferitele varietati de mica.

Fuchsitul era cunoscut in trecut sub numele de gaebhardit. Cu toate ca acest nume este astazi invechit, el poate fi inca intalnit in unele carti mai vechi.

Caracteristici

Fuchsitul face parte din clasa minerala a silicatilor. Fiecare molecula a lui contine elemente metalice potasiu, aluminiu si crom, impreuna cu nemeralele siliciu, oxygen si hidrogen.

Cristalele de fuchsit sunt conforme cu sistemul simetrie monoclinic, in care nici o pereche de fete nu are aceeasi lungime, latime sau inaltime. La exterior, mineralele se prezinta sub forma de agregate masive sau foi subtiri (lamele) alcatuite din microcristale. Cristalele mari iau adesea forma unor corpuri geometrice sau sase fete (pseudohexagoane).

Fuchsitul este un mineral moale, pozitionandu-se intre 2 si 2.5 pe scara Mohs a duritatii; prin urmare, el poate fi zgariat cu unghia.

Origini si raspandire

Fuchsitul se gaseste in roci care au fost modificate de caldura si de presiune (roci metamorfice). Este des intilnit in sisturile micacee, unde se asociaza cu biotitul, in dolomite si in blocurile de marmura care au suferit transformari.

Autenticitatea si puritatea tuturor ocurentelor de fuchsit identificate sunt masurate prin comparatie cu esantioane din Schwarzenstein, langa Zillerthal, regiunea Tirol din Austria – sursa de baza a acestui mineral. Alte zacaminte importante se afla in Aosta, Bolzano, Como, Sondrio si Verceli (Italia), precum si in Muntii Ural (Rusia). In Romania, fuchsitul se gaseste in Banatul de Sud, in roci gabbroice.

Fisa de caracterizare

Clasa: silicatiSistem de cristalizare: monoclinicFormula chimica: K(Al, Cr)3Si3O14(OH)2

Duritate: 2-2.5Densitate: 2.77-2.88Clivaj: perfectSpartura: neregulataCuloare: verdeUrma: alba

7

27

17. Calcedonia

Calcedonia este o varietate a mineralului cuarț ce se găsesc în multe forme și culori.Calcedonia este folosită mai ales la fabricarea obiectelor de ceramică, a tacîmurilor, taietoarelor de hîrtie,cutiilor de bijuterii și scrumierelor.Unde varietățile sunt destul de frumoase putînd fi considerate pietre semiprețioase.Fiecare formă a acestui mineral aparte are denumirea sa specifică.

Caracteristici

Asemenea tuturor formelor de cuarț,calcedonia este alcatuită din compusul chimic,dioxid de siliciu.Are aspectul unor cristale fibroase microscopice care tind să fie paralele una cu cealaltă și sunt stîns asociate cu silicea hidratată sau cu mici granule de cuarț.Cristalele de calcedonie au forme hexagonale neregulate.Deși cele mai subțiri eșantioane sunt translucide,cristalele mai groase tind să fie opace,avînd la suprafata un luciu sticlos sau cerat.Calcedonia este un mineral destul de dur, avind o duritate de 7 pe scara Mohs.Poate zgîria destul de ușor sticla, oțelul si moajoritatea celorlalte sumstanțe comune,dar poate fi la răîndul său zgîriată de topaz. Este poroasă,prin urmare trebuie ținută departe de grăsimile și acizii care o pot deteriora, schimbîndu-i culoarea esternă.Unele varietăți de calcedonie își pot schimba culoarea atunci cînd

sunt incălzite ușor sau sunt lăsate la lumina soarelui.

Origini si raspindire

Calcedonia se găsește în geode-cavitățile din unele tipuri de roci, mai ales lave vulcanice.Majoritatea s-a format inițial din solițiile bogate în silice, care s-au solidificat la teperaturi scăzute.Calcedonia poate substiuti silicea sau substanțele organice precum lemnul, oasele, scoicile sau coralii.Atunci cînd opalul își pierde moleculele de apă care in mod normal sunt legate de dioxidul de siliciu, se transformă in calcedonie.Astfel,oamenii de știință vorbesc a calcedonie ca despre un produs de deshidratare a opalului.Zăcăminte vechi

faimoase de calcedonie au fost descoperite la Bobmay,India in Toscana,Italia și in Turcia.Calcedonia există sub anumite forme aproape peste tot, dar principalii producători din zilele noastre ai acestui frumos mineral sunt Brazilia și Uruguay.În Romînia, ocurențele sunt la Brad(culoarea roșie)și la Trestia(bleu).

Varietatile de calcedonie

Calcedonia cea mai frecventă poate avea culoare lăptoasă sau opalină,albă,albăstrui-gri,pal sau brună.Calcedonia

roșie pînă la brun roșiatică se numește sard. Piatra de sînge.

28

Calcedonie

Formula chimică SiO2

Clasa mineralului oxizi, hidroxid, silicați

Sistem de cristalizare

trigonal

Clasa cristalului trigonal-trapezoidal

Culoare incolor, albastru cenușiu

Urma albă

Duritate 6,5

Densitate (g/cm³) 2,6 -2,7

Luciu sticlos, gras

Transparență translucid, opac

Spărtura neregulată

Clivaj lipsă

Habitus fibros

Proprietăți optice

Refracțiano = 1,54ne = 1,55

Refracția dublăΔ = 0,009, uniaxial pozitiv

Unghiul de dispersie 2vz ~

alte caracteristici

reactivitatea chimicăsolubil în acid fluorhidric

Minerale asemănătoare

Moganit, Cuarțin, Cuarț

Japsul este, de regulă, opac și roșu,deși există și exemple de jasp galben,brun,albastru și verde.Agatul-mușchi este translucid și alb ca laptele,avînd în interior impurități negre asemănătoare cu mușchiul.Crizoparul-cea mai valoroasă formă de calcedonie-este verde.Onixul este o formă de agat cu dungi drepte, paralele pe lungime.Onixul este folosti adesea în fabricarea broșelor cu camee.Cuarțul cu diferitele sale forme.este unul dintre mineralele cele mai răspindite din scoarța terestră.Este alcătuit din siliciu și oxigen,două dintre cele mai abundente elemente chimice de pe Pămint-siliciu reprezinta 27,7% din masa scoarței terestre.Calcedonia este denumirea dată unor varietăți de cuarț.Diferite culori ale calcedoniei sunt datorate prezenței anumitor substanțe chimice.Impuritățile care conferă agatului-mușchi și pietrei mocha incluziunile lor cu aspecte de mușchi sunt din oxid de mangan.Culoarea verdea crizoprazului provine de la metalul nichel,prezent în interiorul său.Plasma,care , asemenea cristoprazului,este tot verde,este colorată de clorit.Japsul este colorat,de regulă, de dioxidul de fier numit hematit(Fe2O3).

18. Amazonitul

Amazonitul-numit uneori și piatră de Amazon- a fost denumit după fluviul Amazon din America de Sud.Deși mineralul se găsește în Brazilia,prezența sa pe malurile Amazonului nu a fost constatată.

Un Mineral alcalinMicroclinu, a cărui varietate în culorile cele mai vii este amazonitul,este un feldspat alcalin și,deși are aceeași compoziție chimică ca ortoclazul,cele două varietăți de feldspat cristalizează in sisteme diferite.Microlinul formează cristale aparținînd sistemului triclinic, iar ortoclazul este

constituit din cristale monoclinice.Microclinul poate avea o varietate de culori, de la alb,ros,gălbui și cenușiu pînă la uimitorul albastru-verde al amazonitului.Această culoare se poate datora prezenței unor cntități foarte mici de impurități de plumb în mineral.Microclinul este un silicat de potasiu și aluminiu.Este un mineral întîlnit frecvent intr-o ..... magmatice,care s-au format prin răcire și...... topituri silicatice numite magmă atunci cînd se......adîncime,și lavă,după ce erupe la suprafață.

Uz decorativCu o duritate cuprinsă între 6 si 6 ½, amazonitul este un mineral destul de dur, însă nu se poate compara cu duritatea

extremă a pietrelor prețioase, precum coridonul (9) și beriliu (între 7 ½ și 8). Duritatea și culoarea sunt factorii principali care justifică utilizarea sa ca mineral decorativ. Adesea,mineralul prezintă vinișoare și fîșii atrăgătoare galbene sau verzi în structura sa, aceasta putînd fi expuse în mod avantajos atunci cînd este secționat.Prin urmare, chiar dacă amazonitul nu este des folositi ca piatră prețioasă, a fost tăiat și gravat în caboșon și camee.Amazonitul se găsește frecvent sub formă de cristale prismatice scurte, ce prezintă maclarea caracteristică a feldsplaților,Cristalele de microlin sunt cautate frecvent de colecționari, mai degrabă decît amazonitul,deoarece ele pot fi foarte mari într-adevăr, microclinul formează unele dintre cele mai mari cristale cunoscute.Aceasta sunt foarte căutate,la fel cum sunt xristalele translucide, preferate uneori formei opace mai comune.

Teste

29

Clasă SilicațiSistem de cristalizare

triclinic

Formulă chimică

KALSi2O3

Duritatea 6-6 ½Densitatea 2,55-2,63Clivaj perfectSpărtură neregulatăCuloare Verde,verde-albastruUrmă albăluciu sticlosLuminiscență Nu prezintă

Pe lîngă culoare, duritate și habitus, amazonitul mai are o altă trăsătură care poate ajuta la identificarea sa. Este insolubil în aici, cu excepția acidului fluorhidric. De asemenea, Amazonitul nu se topește într-o flacără.

CaracteristiciAmazonitul este un mineral din clasa minerală a silicaților, care conține potasiu, aluminiu,silicati și oxigen.Coloritul său caracteristic se datorează prezenței impurităților de plumb.În general, cu cît este mai mare concentrația acestui metal, cu aît culoarea eșantionului va fi mai închisă.Cristalele de amazonit se clasifică în sistemul triclinic de simetrie.Acesta este cel mai neregulat dintre toate sistemele de cristalizare, niciuna dintre axele crsitalografice nu are aceeași lungime cu vreuna ddin celelalte și niciuna dintre axe nu se situează în unghi drept față vreuna din celelalte.Aceste csristale pot prezenta șănțulețe specifice de-a lungul fețelor și sunt adeseori maclate.Origini și răspindireAmazonitul este o varietate a microclinului și alături de alți feldspați, se gasește in principal in rocile magmatice plutonice.Acestea s-au format prin consolidarea magmei la mare adîncime.Granitul,pegmatitul(o rocă cu granulație foarte mare, cu compoziția granitului) și sienitul sunt principalele roci magmatice în care se găsește.Uneori microlinul formează concreșteri împreună cu cuarțul, rezultăînd o rocă numită granit grafic. Amazonitul se mai găsețte în șisturi, rroci metamorfice.Cea mai mare parte a eșantioanelor de mamazonit provine din urmatoarele locuri : Minas Gerais (Brazilia)Insula Baffin,Ontario și Quebec(Canada) India,Kazakstan,Madagascar,Mexic,muntii Ural(Rusia),Tanzania și Zimbabwe.In SUA ,mineralul se găsește în statele Colorado, Dakota și Virginia.

19. Calcopirita

Calcopirita are o culoare galben-alămie: seamănă cu aurul,dar este mai dura.Denumirea sa, care provine din cuvintele grecești chalcos ”cuprul” și pyr ”foc”, a fost folosită pentru prima dată în 1725. Totuși, mineralul în sine era cunoscut din timpuri străvechi.Filosoful Aristotel (384-322 î Hr.) din Grecia antică menționează un minereu cu conținut de cupru, adus la Atena din Cipru:deși nimeni nu știe cu certitudine despre ce mineral era vorba,unii experți consideră că ar fi putut fi calcopirită.Calcoprita mai este încă denumită uneori ”pirită de curu”.S-a estimat că aproximativ 80 de procente din producția mondială actuală de cupru provin din calcopirită.Este prin urmare, desutl de pruprinzător să aflăm de fapt , calcopirita nu are un continut deosebit de mare în cupru, în timp ce cupritul poate conține pîna la 88.8% metal pur.Calcopirtia este importantă pentru industrie, e disponibila la scară mult mai largă decît oricare alt mineral de cupru.Cuprul este de regulă extras din calcopirită prin topire, metalul poate fi acoperit rafinat in continuare prin electroliză.

Origini și răspindireCalcopirita se găsește în multe locuri din lume.Cel frecvent apare în zăcăminte primare magmatice și metamorfice.Aici este asociată cu casiteriul, galena, prita și sfaleritul.Calcopirita se găsește în multe locuri din lume,printre care Sudbury,Ontaro(Canada)St Agnes,Cornwall(Anglia)Alsacia(Franta)Ani (Japonia)Rio Tinto Spania)și Montana(SUA).În Romînia, calcopirita este abundentă în zăcăminte hidrotermale filoniene: Bucium(munții Metaliferi)Ilba,Nistru,Botiza,Cizma(zona Baia Mare),zăcaminte

30

Calcopirita

Formula chimică CuFeS2

Clasa mineraluluisulfură, (Raport metal/sulf = 1:1 )

Sistem de cristalizare

tetragonal

Clasa cristalografică

tetragonal-scalenoedrică 

Culoare galben-auriu

Urma verzuie-neagră

Duritate 3,5 - 4

Densitate 4,1 - 4,3 g/cm3

Luciu metalic

Transparență opac

Spărturasidefie, neregulată, sfărmicioasă

Maclesunt mai frecvente decât cristalele izolate

magmatice diseminate Roșia Poieni, Deva, în zăcăminte asociate skarnelor:Moldova Nouă,Sasca precum și zăcăminte metamorfozate:Bălan.

CaracteristiciCalcopirita face parte din clasa minerală a sulfurilor.Cristalele de calcopirită aparțin sistemului tetragonal de simetrie.Cristalele au formă de pană, dar sunt rare.Unele se dezvoltă deseori împreună prin maclare.Calcopirita are o duritate de 3 ½ -4 pe scara Mohs:este mai dură decît aurul, dar mai moale decît pirita, cele douî minerale cu care se aseamănă cel mai mult.Atunci cănd este frecată de o pacă de porțelan alb, neemaila, calcopirita lasă o urmă neagră-verzuie: aceasta este culoarea pe care o au toate eșantioanele, dacă ar fi transformate în pudră.Calcopirita este solibilă în acid azotic și la fel ca multe minerale cu conșinut de cupru, colorează flacăra în verde.Eșantioanele trebuie curățate cu apă dstilată:aceasta deoarece impuritățile din apa de la robinet pot păta suprafața mneraului.Atunci cînd este pătată, suăprafața mineralului poate prezenta toate culorile curcubeului.Acest efect poartă numele de iridiscență.

20. Howlitul

În stare naturală, howlitul este alb sau cenușiu, cu luciu sticlos.El formeazî rareori cristae(de regulă mici, pînă la 1mm),fiind în mod normal compact, cu spect de porțelan, alcătuind noduli, uneori de dimensiuni mari (o sută de kilograme), în asociație cu ulexitul și colemanit, incluse în anhidrit sau gips. Ocurențele cele mai importante se alfă in Canada și SUA.Din aceste localități californiene howlitul se și exploatează, fiind apoi trimis în China pentru prelucrarea gemologică. Howlitul a fost denumit după naturalistul canadian Henry How(1828-1879), care l-a descris prima dată în 1868.

CaracteristiciHowlitul face parte din clasa silicaților, grupului borosilicaților.Este un borosilicat de calciu.Formula chimică a howlitului are diferite variante, de acizi rezultînd clasificarea sa ca silicat,

borat sau chiar carbonat. Sistemul de cristalizare este dat fie ca ortorombic, fie ca monoclinic.PîOpțiunea pentru clasificarea howlitului ca silicat, cristalizat în sistemul ortorombic, se bazează pe infirmații din tratatele de mineralogie. Turquenitele reprezintă minerale diverse.Datolitul este un borosilicat, ca mai pușin bor decît howlitul,și cristallizează ăn sistemul monoclinic.El apare mai ales pe fisuri în roci bazice, în ocurențe similare cu ale zeoliților. Bakeritul este o varietate de datolit mai bogată in bor, care apare sub formă de concrețiuni de culoare alb-verzuie.Are duritatea mai mică (4 ½ ) decît datolitul (5-5 ½ ).Acesta apare în deșertul Mojave, California.Magnezitul este un carbonat de magneziu, cu cantități mici de fier, mangan si calciu, care cristalizează in sistemul trigonal.Varietațile

masive de magnezit au duritate variabilă(3-5) și în general, mai mică decît a cristalelor de magnezit(4-4 ½ ).Formarea magneziului masic este asociată cu transformarile rocilor serpentinice, caz în care agregatele compacte de magnezit alb sunt străbătutee de vinișoare de opal.Fildeșul și coralii sunt formațiuni organice alcatuite din carbonați de calciu și substanțe organice.Duritatea acestora este ceva mi mică decăt a calcitului sau aragonitului.Howlitul apare rar sub formă de cristale: totuși,feșe de cristale pot fi observate la suprafața unora din noduli.Deși formează mai frecvent cristale decît howlitul, celelalte turquenite apar deseori în agrenate masive, chiar ca noduli.Howlitul se dizolvî în acizd clorhidrric ca si turcoaza, magnezitul-numai in acizi , la cald.

Origini și Răspîndire

31

Clasa Silicați(borosilicași)Sistem de cristalizare

Ortorombic sau monoclinic

Formula chimică

Ca₂[(BOOH)₅SiO₄] sau Ca₂SiO₉(OH)₅

Duritate 3-4Densitate 2,58(2,53-2,59)Clivaj AbsentSpărtura Concoidală, neregulatăculoare Alb-ceenușiu

Howlitul apare în formațiuni evaporitice, alcătuite din gips sau anhidrit, și se asociază deseori cu borați cum ar fi ulexitul, colemanitul, boraxul și kernitul.Este caracteristic zonelor arideș În California se găsește in deșertul Mojaveșcele două ocurențe californiene.parțial folosită ca sursă de bor, împreună cu alți borați.De aici se exportă In China, unde se prelucrează și prin colorare, devine turquenit.Alte orcurențe de howlit sunt cunoscute în Germania,Mexic,Serbia, Slovacia,Turcia.

21. Spatul de Islanda

Spatul de Islanda prezintă un efect optic uimitor, numit birefrigerență. Dintre toate varietățile decalcit (spatul de Islanda este o varietate), cel care prezintă cel mai clar fenomenul de birefrigerență este chiar spatul de Islanda. Această varietate de calcit, spatul de Islanda, clivează cu ușurință, producând fragmenteromboedrice. Astfel, fețele sale sunt niște paralelograme.

FENOMENELE OPTICEAm spus că spatul de Islanda prezintă, dintre toate varietățile de calcit, cel mai clar fenomen derefrigerență. Acest fapt se datorează sistemului de cristalizare și de refracția ce are loc în spatul de Islanda; Refracția este fenomenul în care se schimbă direcția de propagare a unei unde din cauza schimbării vitezei depropagare. La spatul de Islanda, acest fenomen are loc ca și la toate alte obiecte, doar că este foarte evident. Fenomenul constă în despărțirea razei de lumină în două raze diferite, ce arată, într-un fel, o imagine pusă sub un spat de Islanda, de două ori acea imagine.

RECOMANDĂRINU spălați spatul de Islanda cu apă de la robinet, deoarece poate deteriora structurile cristalinedelicate.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRESpatul de Islanda este foarte răspândit și se formează în toate tipurile de roci. Printre cele mai mari eșantioane de spat de Islanda cu 7 m lungime, 7 metri lățime, 2 metri grosime și de 254 de kg. În ciuda numelui său, Islanda nu se găsește numai în Islanda, ci și în alte multe locuri de pe glob;

SPATUL DE ISLANDA

Clasă: carbonațiSistem de cristalizare: trigonalFormulă chimică: CaCO3Duritate: 3Densitate: 2,7Clivaj: perfectSpărtură: sub concoidalăCuloare: incolorăUrmă: albăLuciu: sticlosLuminescență: albastră, roșie sau galbenă

32

33