Pietrele misterioase

18

Transcript of Pietrele misterioase

Page 1: Pietrele misterioase
Page 2: Pietrele misterioase

Este un mister cum se deplasează, singure, pietre ce depăşesc greutatea unui om, prin deşertul Văii Moarte.

Aceste văi sunt umplute cu pământ uscat plin de noroi care crapă în timpul verii şi îngheaţă în timpul iernii. Misterioasele pietre se deplasează pe un teren foarte neted lăsând în urmă o dâră vizibilă. Unii geologi au venit cu ipoteza că acestea sânt împinse de

vânt pe perioada când mâlul, fiind umed , îngheţă şi astfel ele pot aluneca. Supoziţia nu este adevărată fiindcă s-a

constatat că deplasarea continuă şi pe perioada de secetă când temperatura este ridicată şi solul crăpat. De asemenea urmele relativ adânci exclud ideea

alunecării sub influenţa vântului, cu atât mai mult cu cât direcţia de deplasare a fiecărei pietre este independentă de a

celeilalte. Unele trasee au unghiuri drepte, altele sânt sinusoidale ori circulare, în timp ce altele sânt lineare.

Observaţiile de peste ani au demonstrat că fiecare piatră are traseul ei propiu. Toate

acestea fac din Valea Moartă o enigmă !.

Page 3: Pietrele misterioase
Page 4: Pietrele misterioase
Page 5: Pietrele misterioase
Page 6: Pietrele misterioase
Page 7: Pietrele misterioase
Page 8: Pietrele misterioase
Page 9: Pietrele misterioase
Page 10: Pietrele misterioase
Page 11: Pietrele misterioase
Page 12: Pietrele misterioase
Page 13: Pietrele misterioase
Page 14: Pietrele misterioase
Page 15: Pietrele misterioase
Page 16: Pietrele misterioase
Page 17: Pietrele misterioase
Page 18: Pietrele misterioase

Montaj: DIEGIS << [email protected] >>

Coloana sonoră: Ady Arnold - Make The World Go Away.

24. 06. 2010.