PIAŢA UNICĂ A COMUNITĂŢII ECONOMICE EUROPENE

PIAŢA UNICĂ A COMUNITĂŢII ECONOMICE EUROPENE

Cuprins

1. Mecanismul de lucru al pieţei unice

2. Libera circulaţie a mărfurilor

3. Libera circulaţie a serviciilor

4. Libera circulaţie a capitalului

5. Comerţul electronic

6. Legea companiilor

7. Achiziţiile publice

8. Dreptul de proprietate intelectuală şi industrială

9. Legea contractelor

1. Mecanismul de lucru al pieţei unice

Ce este piaţa unica ?

Piaţa unică europeană constă in circulaţia libera a populaţiei, bunurilor, serviciilor si a capitalului in tarile membre ca si când ar circula intr-o singura ţara.

Crearea pieţei unice reprezintă esenţa uniunii. Piaţa unica s-a realizat prin adoptarea de către instituţiile UE si tarile membre a numeroase Directive prin care au fost eliminate barierele tehnice, legale, birocratice, culturale şi protecţioniste ale statelor membre şi s-a instituit comerţul liber si mişcarea libera in cadrul uniunii.

Potrivit Comisiei Europene, din 1993, piaţa unica a creat peste 2,5 milioane de locuri de munca si a adus tarilor membre venituri suplimentare de peste 800 miliarde euro.

Cum lucrează piaţa unica ?

Eliminarea obstacolelor şi deschiderea pieţelor naţionale a condus la creşterea competiţiei intre firme in beneficul consumatorilor, care au o oferta mai mare de bunuri si servicii la preturi mai mici.

Firmele vânzătoare au acces liber la o piaţa de peste 450 milioane de consumatori in cadrul UE şi posibilitatea de extindere a activităţii pe piaţa globala.

Libertatea de mişcare a bunurilor, serviciilor, populaţiei şi capitalului sunt sprijinite de politici specifice. Politica anti monopol previne tendinţa firmelor de a controla preturile sau pieţele. Oamenii

se pot mişca liber şi pot lucra in orice ţara a uniunii pentru ca statele membre recunosc calificarea academica si profesionala a acestora. Guvernele au căzut de acord sa ia decizii care afectează sistemul pieţei unice pe baza votului majoritarii si nu al unanimităţii care este greu de atins.

Piaţa unica a creat posibilitatea liberalizării pieţei utilităţilor (telecomunicaţii, electricitate, gaz si apa) in beneficiul consumatorilor care au libertatea de a-si alege furnizorii.

Limitele pieţei unice

Sectorul serviciilor s-a deschis pieţei unice într-un ritm mai lent decât piaţa bunurilor. Spre exemplu pentru o gama larga de servicii financiare si transporturi exista încă pieţe naţionale separate, in special, in domeniul transportului aerian si pe calea ferata.

Totodată, mai exista unele bariere tehnice si administrative care trebuie eliminate pentru a asigura fluenta circulaţiei libere a bunurilor si serviciilor. Aceasta include reticenta unor tari membre de a accepta reciproc unele standarde si norme sau de a recunoaşte echivalentul calificărilor profesionale. Sistemul de impozitare diferenţiat reprezintă un alt obstacol al integrării şi eficientei pieţei unice.

Un pas înainte este considerat faptul ca aceste obstacole sunt cunoscute şi s-au iniţiat acţiuni pentru remedierea acestora, dar ritmul este diferit si specific fiecărui sector. Spre exemplu, Planul de acţiuni pentru integrarea pieţei serviciilor financiare a fost definitivat in anul 2005. Se estimeaza ca noul sistem va reduce costurile la împrumuturi, atât pentru firme cat si pentru consumatori, si va oferi celor ce economisesc bani o gama larga oportunităţi de investiţii, planuri de economisire şi scheme de pensii. De asemenea, au fost reduse comisioanele bancare pentru transferuri peste frontiera.

Protejarea pieţei unice

Piaţa unica se bazează pe competiţie şi autorităţi de reglementare care guvernează libera circulaţie a bunurilor si serviciilor. Libera circulaţie a persoanelor este reglementata prin Acordul Schengen, prin care au fost desfiinţate frontierele externe ale statelor si a fost întărit controlul la frontierele UE, inclusiv in aeroporturi si porturi. Marea Britanie si Irlanda nu au semnat acordul Shengen si nu se aplica încă in relaţiile cu statele care au aderat la UE in 2004.

Este necesara creşterea nivelului de protecţie pentru prevenirea pirateriei si a produselor contrafăcute. Comisia Europeana estimează ca pirateria si produsele contrafăcute costa UE peste 17.000 locuri de munca anual. De aceea, Comisia si statele membre lucrează la întărirea protecţiei la copyright si patente. In scopul întăririi protecţiei mărcilor proprii, UE intenţionează sa înfiinţeze o politie fără frontiere si cooperare in justiţie. Europol este parte a acestei acţiuni. In baza Acordului Schengen politiile naţionale fac schimb de informaţii împotriva celor ce fac fraude, dar proiectul Eurojust prevede ca procurorii, politia si judecătorii vor forma o echipa de lucru împotriva crimei organizate.

Informaţii suplimentare:

http://europa.eu.int/comm/internal_market/index_en.htm

Top

2. Libera circulaţie a mărfurilor

Libera circulaţie a mărfurilor în cadrul pieţei unice are la bază principiul recunoaşterii reciproce a pieţei unice, care constă în garantarea circulaţiei libere a bunurilor şi serviciilor unui stat membru în celelalte state membre, chiar dacă acestea sunt produse după norme de calitate şi standarde diferite, cu condiţia respectării cu stricteţe a regulilor comune de interes general privind sănătatea populaţiei, protecţia mediului şi a consumatorului.

În cadrul pieţei unice funcţionează, în general, principiul regulii de origine. Acest principiu garantează concordanţa cu principiul subvenţiei, prin crearea unor reguli detaliate la nivelul UE cu respectarea strictă a tradiţiilor locale, regionale şi naţionale, care fac posibile menţinerea diversităţii produselor şi a serviciilor şi integrarea economică.

Comisia monitorizează modul de respectare a acestor principii de statele membre si întocmeşte rapoarte de evaluare din doi în doi ani, prin care conştientizează statele membre despre problemele existente şi masurile care se impun.

Implementarea acestor principii are ca ţintă cetăţeni şi operatorii economici, prin acţiuni pe două planuri: unul la nivelul Comisiei, iar cel de al doilea la nivelul statelor membre.

Planul de acţiuni la nivelul Comisiei are în vedere:

elaborarea unui Ghid privind principiul recunoaşterii reciproce ţn domeniul produselor industriale şi a unei broşuri explicative de aplicare a Deciziei nr. 3052/95 privind masurile derogatorii de la principiul liberei circulaţii a bunurilor;

analize economice privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în diferite sectoare, având ca scop o mai bună evaluare a beneficiilor şi a costurilor de neaplicare;

analize privind regulile naţionale de protecţie a consumatorilor pentru produsele financiare.

În îndeplinirea acestor obiective Comisia are în vedere acţiuni de formare, prin:

organizarea de mese rotunde sectoriale cu reprezentaţii autorităţilor competente din statele membre si cu organizaţiile profesionale;

elaborarea de proiecte specifice la nivel naţional, având ca scop diseminarea de informaţii către publicul ţintă despre principiul recunoaşterii reciproce.

Planul de acţiuni la nivelul statelor membre, ca principal actor în implementarea principiului recunoaşterii reciproce, prevede întreprinderea următoarelor măsuri:

includerea principului recunoaşterii reciproce în legislaţia naţională;

să răspundă în timp util la întrebările legate de aplicarea principiului recunoaşterii reciproce, cu excepţia cazurilor care prezintă sensibilitate ridicată;

să întărească cooperarea între administraţiile naţionale ale statelor membre, prin reţelele de contact la distanţă, întâlniri cu şefii centrelor de coordonare şi utilizarea sistematică a punctelor de contact, precum şi prin implicarea în mai mare măsură a coordonatorilor naţionali, în special, în domeniul profesiilor reglementate;

să pregătească periodic rapoarte cu problematica implementării şi a soluţiilor posibile.

Acorduri cu terţe ţări. Comunitatea Europeană a încheiat acorduri pentru recunoaşterea reciprocă a principiului circulaţiei libere a bunurilor şi serviciilor cu: Australia, Canada, Noua Zeelandă şi SUA, în scopul de a asigura acces efectiv pe pieţele respective a mărfurilor prevăzute în aceste acorduri.

În scopul de a impune recunoaşterea reciprocă a principiului circulaţiei libere a mărfurilor, respectiv pentru eliminarea sau reducerea barierelor în cale comerţului cu bunuri, Comisia intenţionează să încheie un acord internaţional în cadrul GATS sub egida OMC.

Informaţii suplimentare privind:

Principiul recunoaşterii reciproce a circulaţiei libere a mărfurilor: http://europa.eu.int/comm/internal_market/en/goods/mutrec.htm

Restricţii, statistici, scheme specifice, reguli generale privind siguranţa produselor şi armonizarea tehnică în cadrul uniunii şi cu statele candidate: http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/s07000.htm

Sistemul de rezolvare a problemelor legate de piaţa unică şi adresele centrelor naţionale: http://europa.eu.int/comm/internal_market/solvit/

Cooperarea între statele membre pentru protecţia consumatorului: http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/lvb/l32047.htm

Asistenţă telefonică şi online: http://europa.eu.int/europedirect/index_en.htm

Top

3. Libera circulaţie a serviciilor

Serviciile au o importanţă crucială pentru piaţa internă comună a UE, deoarece acestea reprezintă între 60% şi 70% din activitatea economică a UE-25 şi aproximativ acelaşi procent din forţa de muncă ocupată a UE-25.

Principiul care guvernează piaţa internă a serviciilor a fost denumit generic „principiul libertăţi fundamentale” şi a fost reglementat prin Tratatul Comunităţii Europene. Potrivit acestui principiu, companiile cu sediul într-un stat membru au libertatea de a se stabili şi furniza servicii pe teritoriul altor state membre.

Principiul libertăţii de mişcare a serviciilor a evoluat de-a lungul timpului prin Hotărâri ale Curţii Europene de Justiţie şi prin reglementari specifice pe domenii, cum sunt: serviciile financiare, telecomunicaţiile, emisiile şi recunoaşterea calificărilor profesionale.

Cu toate aceste reglementări, în domeniul circulaţiei libere a serviciilor nu s-a atins nivelul performanţelor la nivelul circulaţiei bunurilor. Summit-ul de la Lisabona (Martie 200) a trasat sarcina elaborării unei strategii pentru eliminarea barierelor care împiedică circulaţia liberă a serviciilor.

În acest scop, în iulie 2002, Comisia a elaborat Raportul privind piaţa internă a serviciilor prin care s-a consemnat că există o mare diferenţă între viziunea privind economia integrată a UE şi realitate. Raportul pune în evidenţă faptul că furnizorii din mediul IMM-urilor au de înfruntat mai multe bariere în comerţul cu servicii decât firmele mari.

Având în vedere că firmele mici sunt predominante din punct de vedere numeric, în ianuarie

2004, Comisia a promovat Directiva privind Serviciile pe piaţa internă a UE.

Acest document are ca obiectiv să elimine barierele discriminatorii, să modernizeze cadrul legal şi administrativ, inclusiv în domeniul serviciilor IT şi să determine statele membre să coopereze mai mult şi în mod sistematic. Documentul consolidează, totodată, drepturile utilizatorilor de servicii.

Potrivit Comisiei, în ultimii 10 ani, beneficiile circulaţiei libere a serviciilor s-au materializat în crearea a peste 2,5 milioane locuri de muncă şi venituri de peste 900 miliarde de euro. Totodată, s-a constat că a crescut competiţia, care a condus la creşterea calităţii ţi a gamei serviciilor şi la convergenţa preţurilor.


http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/s70002.htm

http://europa.eu.int/comm/internal_market/services/index_en.htm

Top

4. Libera circulaţie a capitalului

Principiul liberei circulaţii a capitalului este unul din cele patru principii de bază consfinţite prin Tratatul Comunităţii Europene (Art. 67) din 1957.

Potrivit Comisiei, circulaţia liberă a capitalului face posibilă integrarea, deschiderea, competiţia şi eficienţa în cadrul pieţei financiare şi a serviciilor şi aduce beneficii mai multe la toţi.

Pentru cetăţeni, circulaţia liberă a capitalului înseamnă abilitatea de a face mai multe operaţiuni în afara graniţelor, respectiv deschiderea de conturi bancare, cumpărarea de acţiuni ale firmelor străine, investiţii în domeniile care asigură cel mai bun profit şi tranzacţii imobiliare.

Pentru firme acest principiu înseamnă că au dreptul să investească în companii străine şi să ia parte la managementul acestora. Lista completă a operaţiunilor referitoare la mişcarea capitalului poate să fie accesată la adresa .

În practică, libera circulaţie a capitalului a început în anul 1990, ca urmare a adoptării Directivei nr. 88/361/EEC, care prevede eliminarea controlului autorităţilor unui stat membru asupra cetăţenilor sau firmelor altui stat membru care doresc să facă investiţii.

Libera circulaţie a capitalului a fost întărită prin adoptarea Tratatului de la Maastricht, din 1993, prin care au fost eliminate toate restricţiile legate de libera circulaţie a capitalului şi plăţilor atât între statele membre, cât şi între acestea şi terţe ţări. Cu acesta se consideră că în acest domeniu legislaţia este completă.

După adoptarea Taratului de la Maastricht şi alte ţări din afara zonei UE au adoptat principiul liberei circulaţii a capitalului, chiar şi în condiţiile în care unele state au solicitat perioade de tranziţie cu privire la acordarea dreptului cetăţenilor străini de a cumpăra cea de-a doua casă sau pământ agricol.

Principiul liberei circulaţii a capitalului instituit de UE a deschis calea pentru cooperare în domeniul

politicii de capital şi al plaţilor la nivel internaţional.

Există totuşi anumite excepţii legate de libera circulaţie a capitalului, atât în interiorul UE, cât şi cu terţe ţări, care privesc domeniile: impozitării, supravegherea prudenţială, considerentele de politică publică, spălarea banilor şi sancţiunile financiare care fac obiectul Politicii Externe şi de Securitate Comună. Pe aceste teme Comisia comunică cu autorităţile naţionale de monitorizare pentru a se asigura aplicare corectă a cestor excepţii, iar acolo unde există divergenţe de interpretare UE solicită sprijinul Curţii Europene de Justiţie.

Comisia apreciază necesară monitorizarea activităţilor specifice liberei circulaţii a capitalului în scopul identificării eventualelor bariere şi restricţii în interiorul UE, precum şi pentru eficientizarea domeniilor care se mişcă încet.



http://europa.eu.int/comm/internal_market/capital/index_en.htm

Top

5. Comerţul electronic

Dezvoltarea comerţului electronic (e-comerţ) este unul din factorii cheie în efortul de a face UE cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume.

Cadrul juridic la e-comerţ pe piaţa internă a UE este stabilit de Directiva privind comerţul electronic 2000/31/EC [COM(97) 157 final] [COM(2003) 259 , Directiva privind semnătura electronică , Directiva 2002/38/EC şi Comunicatul Comisiei [COM(1998) 374 - not published in the Official Journal] privind impozitul pe tranzacţiile electronice.

Directiva 2000/31/EC privind comerţul electronic a eliminat obstacolele pentru circulaţia liberă a serviciilor online pe piaţa internă a UE şi formează cadrul legal pentru afaceri şi consumatori. Directiva stabileşte regulile armonizate privind transparenţa şi cerinţele de informare ale furnizorilor de servicii online, comunicaţii comerciale, contracte electronice şi limitări ale obligaţiilor furnizorilor de servicii Internet (ISP).

Directiva acoperă toate categoriile de servicii ale societăţii informaţionale, spre exemplu: servicii între firme; servicii între firme şi consumatori; serviciile furnizate gratuit consumatorilor, a celor furnizate contra cost sau finanţate, cum sunt cele de publicitate sau sponsorizate; servicii care permit tranzacţii electronice (vânzări interactive la distanţă de bunuri şi servicii şi centre de achiziţii).

Sectoare şi activităţi online acoperite de Directivă privind e-comerţ: presa online; baze de adate, servicii financiare, servicii profesionale(avocatură, medicale, contabilitate, agenţi imobiliari), servicii recreative (video etc.) reclamă şi publicitate directă, servicii intermediare (acces la Internet, transmisie şi de găzduire a informaţiilor).

Activitatea Comisiei Europene în contextul cadrului juridic existent, constă în:

serviciile societăţii informaţionale beneficiază de principiile care guvernează piaţa internă a UE, privind libertatea de mişcare a serviciilor şi stabilirea liberă în cadrul UE lărgite;

monitorizarea şi urmărirea îndeplinirii prevederilor Directivei 2000/31/EC privind e-comerţ, inclusiv prin prezentarea de rapoarte privind modul de aplicare, atât pentru statele membre, ţările noi integrate, cât şi pentru ţările candidate;

încurajează cooperarea administrativă şi schimbul de informaţii între ţările membre;

îmbunătăţeşte informaţiile disponibile în scopul conştientizării firmelor şi cetăţenilor;

monitorizarea generală referitoare la evoluţiei cadrului juridic, tehnic şi economic al e-comerţ şi Internetului şi compatibilizarea sistemului cu regulile comerţului electronic mondial

urmărirea eventualele reclamaţii referitoare la serviciile societăţii informaţionale;

urmăreşte progresele şi identifică căi noi mde acţiune;

întăreşte cooperarea internaţională şi dialogul legislative pentru încurajarea dezvoltării tranzacţiilor pe Internet.

Funcţionarea efectivă a e-comerţ pe piaţa internă a UE este asigurată de clauza pieţei interne, care înseamnă că serviciile societăţii informaţionale sunt, în principiu, subiect ale reglementărilor statelor membre.

Directiva privind impozitul pe consum (TVA) pentru afaceri de comerţ electronic peste frontieră, prevede că se va impunerea acestor afaceri are loc conform legislaţiei unde are loc consumul, iar furnizarea de produse digitale nu va fi tratată ca furnizarea de bunuri.

Obiectivul principal al Directivei privind impozitul pe consum constă în:

definirea serviciilor care fac obiectul tranzacţiilor pe Internet care se supun impozitării, inclusiv a serviciilor de informare cum sunt: culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educative, recreative sau servicii similare acestora ca software, jocuri electronice şi servicii generale pentru computere

stabilirea modului de înregistrare a operatorilor când afacerea implică vânzarea către consumator final în scopul aplicării TVA.

Principiile instituite de Directiva privind impozitarea serviciilor tranzacţionate electronic sunt:

serviciile specifice livrate electronic, când sunt furnizate de un operator din afara zonei UE la consumator din interiorul UE sunt supuse impozitării în interiorul UE si sunt subiect al aplicării TVA;

când serviciile sunt furnizate de un operator UE la un consumator din afara zonei UE, impozitarea are loc la locul consumatorului şi nu fac obiectul TVA în cadrul UE;

când un operator cu sediul într-un stat membru al UE, furnizează servicii la o entitate lucrativă dintr-un alt stat membru al UE, locul furnizorului este considerat locul unde entitatea lucrativă îşi are sediul;

când un operator cu sediul în UE furnizează servicii unei persoane fizice din cadrul UE sau la o persoană impozabilă din cadrul aceluiaşi stat membru, locul furnizorului este considerat locul unde este localizat furnizorul.


cadrul juridic al e-comerţ în UE :

- http://www.europa.eu.int/scadplus/leg/en/lvb/l24204.htm

- http://europa.eu.int/comm/internal_market/e-commerce/related-documents_en.htm

cadrul juridic al e-comerţ în România:

- http://www.mcti.ro

Top

6. Legea companiilor

Armonizarea regulilor legate de guvernarea companiilor, a contabilităţii şi auditului este esenţială pentru crearea pieţei unice în domeniul circulaţiei produselor şi serviciilor financiare.

Obiectivele legii companiilor sunt: protecţia acţionarilor şi a părţilor contractante cu companiile; asigurarea libertăţii de a înfiinţa companii pe întregul teritoriu al UE; instituirea principiului competitivităţii şi eficienţei în afaceri; promovarea cooperării între companiile din diverse state membre şi stimularea dialogului dintre statele membre cu privire la modernizarea legii companiilor.

Tratatul de la Roma consfinţeşte următoarele principii:

companiile sunt recunoscute reciproc în toate statele membre;

companiilor înfiinţate legal într-un stat membru nu li se vor solicita alte formalităţi de către alt stat membru, decât cele care se solicită uzual firmelor naţionale.

Armonizarea legislaţiei s-a făcut treptat în baza Directivelor specifice adoptate, respectiv:

prima Directivă (1968) care reglementează deschiderea, valabilitatea obligaţiilor şi condiţiile de nulitate ale companiilor cu răspundere limitată;

a doua Directivă care armonizează standardele şi procedurile care guvernează formarea de companii cu răspundere limitată;

a treia şi a şasea Directivă, care reglementează operaţiunile structurale, cum sunt comasarea şi divizarea companiilor, conform reglementărilor fiecărui stat membru;

a patra, a şaptea şi a opta Directivă, menite să armonizeze informaţiile financiare publicate de companiile cu răspundere limitată, în scopul comparării şi echivalării datelor, având ca obiectiv crearea unui „cod de contabilitate European”

a douăsprezecea Directivă , considerată Directivă cadru, reglementează companiile de tipul răspundere limitată cu un singur acţionar;

Directiva privind preluarea controlului prin competiţie (takeover bids) adoptată în aprilie 2004, ale cărei articole sunt opţionale pentru unele state membre. Efectul constă în crearea unei mai

mari certitudini legale pentru companiile care fac obiectul preluării controlului prin competiţie şi protejarea intereselor acţionarilor, în special a celor minoritari, a salariaţilor şi a altor părţi interesate.

Cadrul legal comun care permite companiilor şi societăţilor europene existente să activeze în afara frontierelor UE este stabilit prin reglementari specifice (cum sunt: the European Economic Interest Grouping - EEIG , European works councils, the European Company, the European Cooperative Society, the European Association, the European Mutual Society).

Companiile listate la bursă sunt obligate să aplice standardele contabilităţii internaţionale

(IAS) adoptate în 2005.

În urma scandalului provocat de falimentul grupului american Enron, Consiliul a solicitat Comisiei să examineze modalităţile de modernizare a legislaţiei care guvernează companiile. Pe această bază Comisia a lansat planul de acţiuni care guvernează companiile din 21 mai 2003 [COM(2003) 284], care integrează mai multe planuri de acţiuni, dar separate de acesta, cum sunt:

the Financial Services Action plan of 1999;

the financial reporting strategy of 2000;

the communication on corporate responsibility of 2002;

the communication on industrial policy in an enlarged Europe ;

the communication on the priorities for the statutory audit in the EU .

Prin aceste planuri de acţiuni, Comisia argumentează necesitatea elaborării unor noi iniţiative pentru modernizarea legislaţiei existente sau complementare acesteia, din următoarele motive: pentru crearea unei pieţe interne mai bună; pentru construirea unei pieţe integrate de capital; pentru maximizarea beneficiilor din aplicarea tehnologiilor moderne care introduc utilizarea mijloacelor electronice ca prevederi obligatorii la înfiinţarea anumitor tipuri de companii; pentru succesul extinderii şi pentru a face faţă schimbărilor impuse de evenimentele recente.



http://europa.eu.int/comm/internal_market/company/index_en.htm

Top

7. Achiziţiile publice

Ponderea achiziţiilor publice (bunuri, servicii şi lucrări publice) în cadrul UE este estimată la cca. 16% din GDP al UE (aproximativ 1.500 miliarde euro în 2002). La nivelul statelor membre ponderea este cuprinsă între 11 şi 20% din GDP.

Având în vedere valoarea însemnată a achiziţiilor publice în bugetul UE, cât şi al ţărilor membre, forurile europene sunt preocupate de a asigura proceduri deschise şi transparente pentru creşterea competiţiei în domeniul achiziţiilor publice, în scopul reducerii costurilor plătite de guverne şi creşterii economiilor la contribuabili.

Achiziţiile publice fac obiectul reglementărilor UE şi a regulilor internaţionale, dar nu toate achiziţiile publice sunt subiectul acestor reglementări. Spre exemplu: achiziţiile de echipamente militare pentru apărare sunt excluse de la aceste reguli, dar acestea trebuie să respecte prevederile tratatelor internaţionale în domeniu.

Pachetul de Directive privind achiziţiile publice a fost aprobat în 2004 de Parlamentul European şi are menirea de a contribui la simplificarea şi modernizarea procedurilor de achiziţii publice, de exemplu prin facilitarea achiziţiilor electronice în sectorul public.

Comisia apreciază că implementarea rapidă a noilor Directive va contribui la creşterea transparenţei în domeniul achiziţiilor publice, va îmbunătăţii funcţionarea pieţei interne şi va permite UE să profite de beneficiile pieţei interne lărgite.


legislaţia UE în domeniul achiziţiilor publice, achiziţii publice electronice, studii şi rapoarte: http://www.europa.eu.int/comm/internal_market/publicprocurement/index_en.htm

sistemul de achiziţii publice în România:

http://www.e-licitatie.ro/Public/Common/Content.aspx?f=PublicHomePage

Top

8. Dreptul de proprietate intelectuală şi industrială

Copyrightul şi drepturile asociate acestuia, marca comercială, desenele şi patentele (dreptul de proprietate intelectuală şi industrială) reprezintă un stimulent pentru creaţie şi investiţii în noi activităţi destinate dezvoltării produselor protejate (muzica, filmele, produsele media tipărite, software, emisii etc.) şi contribuie la creşterea competitivităţii, a locurilor de muncă şi a inovaţiilor. Copyrightul este asociat cu importante aspecte culturale, sociale şi tehnice de care trebuie să se ţină seama la formularea politicii in acest domeniu.

Acquisul comunitar

Directiva privind dreptul de proprietate intelectuală şi industrială a fost adoptată în anul 2004. Într-o perioadă de doi ani a permis armonizarea reglementărilor naţionale ale statelor membre ale UE astfel încât au fost reduse barierele privind libera circulaţie a bunurilor pe piaţa internă a UE şi s-a creat cadrul pentru noi forme de exploatare a drepturilor de proprietate.

În prezent, există preocupări pentru adoptarea unor măsuri complementare:

pentru consolidarea drepturilor, ca de exemplu cele referitoare la accesul la justiţie, sancţionarea încălcărilor şi remedierea prejudiciilor

pe linia managementului şi licenţieri drepturilor de proprietate.

Impactul economic al copyrightului.

Copyrightul are o importanţă crucială pentru Comunitatea Europeană deoarece aceasta implică media, cultura şi industriile bazate pe cunoaştere. Dezvoltarea industriilor reprezintă indicativul de performanţă al societăţii post industriale, în special, al celor aparţinând societăţii informaţionale. În 2000, industria copyrightului a contribuit cu peste 1.200 miliarde euro la economia UE-15 şi a creat o valoare adăugată de 450 miliarde euro (5,3% din valoarea totală adăugată a UE-15) şi 5,2 milioane locuri de muncă (3,1% di forţa de muncă ocupată în industria UE).

Aspecte internaţionale ale copyrightului

Directoratul general al pieţei interne este responsabil pentru negocieri internaţionale privind dreptul de proprietate intelectuală şi industrială în cadrul WIPO şi alte foruri internaţionale.


Copyright: http://www.europa.eu.int/comm/internal_market/copyright/index_en.htm

Acquisul comunitar privind copyrightul:

www.europa.eu.int/comm/internal_market/copyright/documents/documents_en.htm#directives

Directiva privind dreptul de proprietate intelectuală în societatea informaţională: http://www.europa.eu.int/comm/internal_market/copyright/copyright-infso/copyright-infso_en.htm

Dreptul de proprietate industrială:

http://www.europa.eu.int/comm/internal_market/indprop/index_en.htm

Top

9. Legea contractelor

Piaţa unică a dat posibilitatea cetăţenilor, întreprinzătorilor şi companiilor să se angajeze în activităţi economice sau în alte activităţi pe întregul teritoriu al UE în condiţii similare. În cazul cumpărării de bunuri sau servicii este necesară încheierea unui contract prin care sunt definite condiţiile în care tranzacţia poate avea loc.

Directivele adoptate pe linia armonizării legislaţiei în domeniul contractelor au avut ca obiectiv eliminarea obstacolelor pentru a asigura circulaţia liberă a bunurilor şi a serviciilor. Progrese substanţiale s-au semnalat în armonizarea legislaţiei contractuale în domeniile: comerţului electronic, sectorul bancar şi al asigurărilor, dreptului de proprietate intelectuală şi industrială, protecţiei consumatorilor şi al politicii în domeniul IMM-urilor.

În prezent, există preocupări pentru creşterea gradului de coerenţă a prevederilor legii contractelor şi

în alte sectoare de activitate, existente sau cu perspective de dezvoltare.

În februarie 2003, Comisia a adoptat un Comunicat prin care a lansat un plan de acţiuni vizând următoarele:

acţiuni pentru creşterea coerenţei între diferite instrumente ale legii contractelor, prin adoptarea unui cadru comun de referinţă;

promovarea spre adoptare a Termenelor şi Condiţiilor Standard (STCs) pentru uzul general în cadrul pieţei interne a UE şi nu în cadrul unui singur stat membru;

reflectarea cu atenţie la oportunitatea instrumentelor legii contractelor în sectoarele nespecifice.


http://www.europa.eu.int/comm/internal_market/contractlaw/index_en.htm

PIAŢA UNICĂ A COMUNITĂŢII ECONOMICE EUROPENE

Documents

Transcript of PIAŢA UNICĂ A COMUNITĂŢII ECONOMICE EUROPENE