piaţa roosevelt

of 20 /20
PIA Ţ A ROOSEVELT de dea loher traducerea victor scoradeţ teatrul naţional timişoara stagiunea 08/09

description

de dea loher traducerea victor scoradeţ teatrul naţional timişoara stagiunea 08/09 „… ca şi cînd viaţa cărei a i-aţi fost destinat ar avea loc în altă parte . Ea există. Există în alt loc. Dar la un moment dat aţi ratat o bifurcaţie . O singură dată , o decizie greşită. Iar acum , viaţa adevărată are loc fără dumneavoastră…” Dea Loher, Piaţa Roosevelt

Transcript of piaţa roosevelt

Page 1: piaţa roosevelt

PIAŢA ROOSEVELTde dea loher

traducerea victor scoradeţ

teatrul naţional timişoarastagiunea 08/09

Page 2: piaţa roosevelt
Page 3: piaţa roosevelt

„… ca şi cînd viaţa căreia i-aţi fost destinat ar avea loc în altă parte. Ea există.

Există în alt loc. Dar la un moment dat aţi ratat o bifurcaţie. O singură dată, o

decizie greşită. Iar acum, viaţa adevărată are loc fără dumneavoastră…”

Dea Loher, Piaţa Roosevelt

Mot

o

Page 4: piaţa roosevelt

Dea LoherNăscută în 1964 la Traunstein, Germania. După fi nalizarea studiilor de fi losofi e şi literatură, face o călătorie de un an în Brazilia. De acolo îşi va extrage materi-alul pentru prima ei piesă, Olgas Raum (Spaţiul Olgăi), o refl ecţie asupra raporturilor victimă – călău, într-o situaţie claustrantă. În 1988 se mută la Berlin şi se înscrie la cursul de scriere scenică de la Hochschule der Künste, unde, în momentul acela predau dramaturgi importanţi - Heiner Müller, Tankred Dorst şi Yaak Karsunke. Încă de la această primă piesă, Dea Loher este publicată de una dintre cele mai prestigioase edituri germane, Verlag der Autoren, alături de ma-rii autori contmporani ai Germaniei : Fassbinder, Botho Strauss, Tankred Dorst, Franz Xavier Kroetz şi alţii. A doua piesă, Tätowierung (Tatuaj), îi aduce, în 1992, Premiul pentru cea mai bună piesă contemporană a unui tînăr autor, oferit de Goethe Institut şi Premiul pentru dramaturgie al Royal Court Theatre. Aceasta este prima dintr-o lungă serie de piese intens montate în Germania, Austria şi Elveţia. În cadrul unei rezidenţe la Schauspielhaus, Hanovra, în 1993,

scrie trei texte care o vor consacra defi nitiv în lumea teatrală de limbă germană: Leviatan, Fremdes Haus (Un alt acoperiş) şi Adam Geist, care obţine în 1997 premiul pentru cea mai bună piesă la Festivalul de teatru contemporan de la Mülheim. Tot în această perioadă creează Manhattan Medea (1998), în cadrul festivalului Steierischer Herbst de Gaz în Austria. Barbă Albastră, speranţa femeilor este rezultatul unui atelier de scrie-re dramatică, pus în scenă la Residenz Theater din München. În 1999, Dea Lo-her scrie Legăturile Clarei pentru Burgtheater din Viena. În 2001, scrie Der dritte Sektor (Al treilea sector) apoi Magazin des Glücks (Revista norocului). În 2002 scrie Berliner Geschichte (Poveste berlineză), Unschuld (Inocenţă) în 2003. Anul 2004 este anul creării, în urma unei ex-perienţe personale, a piesei Piaţa Roosevelt, urmată în 2005 de Quixote in der Stadt (Quijote în oraş), Land ohne Worte (Ţara fără cuvinte) în 2007, şi, în sfîrşit, Das letzte Feuer (Ultimul incendiu) în 2008.

Page 5: piaţa roosevelt

Premii şi distincţii: Premiul pentru creaţie dramatică la Hamburger Volksbühne, 1990; Premiul pentru dramaturgie al Royal Court Theater, 1992; Premiul pentru cea mai bună piesă contemporană a unui tînăr autor acordat de Goethe Institut, 1993; Premiul Fundaţiei dramaturgilor, Frankfurt 1993; distincţia Cel mai bun au-

tor dramatic – tînără speranţă, acordată de revista Theater Heute în 1993 şi 1994; Premiul Jakob Michael Reinhold Lenz acordat de oraşul Jena, 1997; Premiul Ger-rit Engelke acordat de oraşul Hanovra, 1997; Premiul pentru cea mai bună piesă, Festivalul de la Mülheim, 1998.

Page 6: piaţa roosevelt

Piaţa Roosevelt are la bază o poveste personală a autoarei. În 2003, afl ată la São

Paolo, Dea Loher vizitează mai multe pieţe şi mahalale, în căutarea inspiraţiei

pentru o piesă. Într-o seară, întorcîndu-se acasă, îşi găseşte apartamentul van-

dalizat. Computerul – furat, prin urmare, toată munca ei - dusă pe apa sîmbetei.

Este găzduită de nişte amici care aveau un mic teatru în Piaţa Roosevelt. Dea

Loher resimte această întîlnire ca pe o adevărată eliberare. Piesa, de o extraor-

dinară intensitate, îşi are rădăcinile în această poveste ce „recreează biografi a

unor personaje din această piaţă, o mînă de oameni care caută cu disperare

mîntuirea, o creaţie privită cu ochii celui ce asistă la propria-i prăbuşire”.

Page 7: piaţa roosevelt

Dea Loher este un dramaturg care nu poate fi evitat. Textele ei relevă un uni-

vers în egală măsură blînd şi violent, o scriitură a unui spaţiu no man’s land, a

marginalităţii şi a liberului arbitru. Întrebările pe care le pune, situaţiile pe care

le creează, adînca înţelegere a diversităţii naturii umane face ca piesele ei să fi e

foarte căutate de teatre importante şi de nume mari ale regiei europene, cum ar

fi Krystian Lupa sau Gintaras Varnas.

Page 8: piaţa roosevelt

Înţelegînd grupurile marginale ca grupuri formale sau sociale, discriminate ne-gativ prin atribuirea uneia sau mai multor caracteristici, constatăm că tocmai caracteristicile discriminatorii sînt importante, în măsura în care derivă din siste-mul de valori dominante şi din normele dominatorilor. În măsura în care posedă un caracter stigmatizator şi se consolidează în imagini stereotipe, despre alţii

sau despre sine, ele tind spre un caracter normativ, în stare să fi xeze şi să perpe-tueze comportamente.Ervin Goff man (sociolog)

Page 9: piaţa roosevelt

Maslow (celebru psiholog american) demonstrează, prin teoria piramidei care îi poartă numele, că nevoile oamenilor sînt instinctive, diferă doar gradul de in-tensitate. Nevoile principale formează baza piramidei, iar cu cît urcă spre vârful piramidei, cu atît importanţa lor scade. În această ordine, primele sînt nevoile fi ziologice. Sînt indispensabile pentru a supravieţui: a mînca, a bea, a dormi, a te proteja de frig şi de căldură. Urmează nevoia de siguranţă. O dată ce nevoi-le fi ziologice sînt satisfăcute, intervine nevoia şi dorinţa de a satisface nevoile de siguranţă: cu toţii căutăm securitatea casei şi familiei, mai ales cînd e vorba de copii. Nivelul următor se referă la nevoia de dragoste şi apartenenţă. Odată acoperite necesităţile de bază, aceasta este cea mai importantă. Aici sînt incluse

nevoia de prietenie, familie, apartenenţă la un grup, sau de implicare într-o rela-ţie intimă non-sexuală. Lipsa de dragoste şi apartenenţă poate provoca serioase dezechilibre mintale.Poate cea mai importantă dintre palierele priamidei este nevoia de autorespect. Orice om are nevoie să se respecte pe sine, să aibă o concepţie potrivită despre propria persoană, concepţie construită atît din recunoaştere, cît şi din respec-tul de sine. Un nivel de autoestimare dezechilibrat poate fi fatal evoluţiei fi inţei umane. În sfîrşit, nevoia de autorealizare include obiective mai înalte şi mai abs-tracte (dreptate, perfecţiune, bunătate, adevăr, hotărîri individuale, de pildă), care sînt tot mai fragile, ca şi vîrful piramidei.

Page 10: piaţa roosevelt

Şi-atunci, avînd această capacitate fantastică de a transforma nefericirea în şansă, de unde atîta me-lancolie în piesele Deei Loher? De unde vin aceste fi inţe sfîşiate, torturate, orbite, ucise sau ucigaşe? În mod evident, umorul este omniprezent, dar e un umor sugrumat, care-ţi stă în gît.

Céline Robinet

Page 11: piaţa roosevelt

Piaţa Roosevelt chiar există – este o piaţă în centrul oraşului São Paolo, Brazilia. Sînt de toate acolo: birouri, bordeluri, cafenele, o sală de bingo, un atelier de croitorie. Raimundo, zis Mundo - şomer - s-a instalat pur şi simplu acolo, în piaţa Roosevelt şi stă. E, prin forţa împrejurărilor, martor tăcut al unor fragmente de viaţă intersecta-te: un poliţist fantomatic, o secretară care mai are de trăit cîteva săptămîni şi cea mai bună prietenă a ei - un travestit, un fabricant de arme care şi-a concediat anga-jaţii pe considerente morale şi care e îndrăgostit de o „bingo announcer”… Piaţa Roosevelt este o răscruce, un moment de istorie personală materializat geografi c, o cicatrice, un loc din care poveştile celor ce o populează n-au destulă putere să meargă mai departe. Dar aceste poveşti există. Aceşti oameni există. Excentrici, tragici, comici, trişti, dar mai ales singuri, „locatarii” din piaţa Roosevelt au acelaşi drept la viaţă şi la speranţă ca oricine altceva, în oricare altă răscruce de drumuri a lumii.

C.P.

Page 12: piaţa roosevelt

Dea Loher mînuieşte limbajul cu o forţă care impune respect. De mai bine de cincisprezece ani, scrie piese de teatru în care combină cu rafi nament senzu-alitatea şi viclenia, comicul şi moartea. Chiar în momentul în care simţi că o să explodezi de rîs la un monolog, îţi dai seama că de fapt te uiţi la o grămadă de „deşeuri” psihice. Loher a scris piesa (Piaţa Roosevelt, n.n.) la São Paolo; ea a realizat o vastă anchetă asupra problematicii sociale din Brazilia, reunind poveş-

tile într-o acţiune care se desfăşoară ca un imens evantai… Corporalitatea este tema sa centrală – la urma urmelor, lucrurile se întîmplă în Brazilia, unde, con-form stereotipului cultural, toată lumea este fericită, cîntă şi dansează. Nu e loc pentru depresii. Loher, însă, răstoarnă acest clişeu în grotesc şi în oroare: viaţa este un lung şir de răni, dincolo de veselie pîndeşte distrugerea (…)Werner Theurich

Page 13: piaţa roosevelt

Dea Loher ne dă, cu Piaţa Roosevelt, o dovadă a întîmplărilor trăite pe pro-

pria piele, de o acuitate intelectuală şi intensitate emoţională deosebite…

Theater heute

Page 14: piaţa roosevelt

São Paulo e un oraş în permanentă schimbare. Un exemplu al vitalităţii sale e însăşi Piaţa Roosevelt. O grămadă de beton prin anii ’60, construită să lege între ele şosele şi viaducte, Piaţa Roosevelt a fost, pînă de curînd, cartierul general al trafi canţilor de droguri şi al prostituţiei. Lucrurile se transformă, însă, pe zi ce tre-ce. Blocurile sale dărăpănate au acum noi utilităţi la parter: cinematografe, ba-ruri, trupe de teatru alternativ afl ate în căutarea unor locaţii ieftine. Derulîndu-şi întreaga paletă de situaţii, de la oportunitate dramatică la oportunitate urbană, Piaţa Roosevelt găzduieşte acum cluburi şi teatre care rulează spectacole de-a lungul întregii zile, pentru a-şi plăti cheltuielile. E o situaţie oarecum paradoxală dar, din punct de vedere artistic, nespus de ofertantă. Aşa a fost posibil, de altfel, ca Piaţa Roosevelt şi „pensionarii” ei să provoace interesul în ceea ce ar putea fi conţinut în nou-apărutul cuvînt „etnofi cţiune”. Acest termen îl duce mai departe pe cel deja consacrat - „docufi cţiune” – un melanj cultural plasabil la graniţa din-

tre act documentar, fi cţiune şi antropologie. Mai precis, este vorba de a recrea artistic biografi i reale, prin intermediul protagoniştilor acestora – fi e în fi lm, ca Johannes Sjöberg care urmăreşte viaţa a două actriţe transsexuale de la teatrul Os Satyros din Piaţa Roosevelt, Bibi Meirelles şi Fabia Mirassos, interprete ale propriilor roluri, fi e în dramaturgie, ca Dea Loher (captivă afectiv în acelaşi loc, în acelaşi teatru) în Piaţa Roosevelt, unde, practic, reface – în producţia portughe-ză cu înseşi personajele din „the real life” – fragmente din poveştile celor două actriţe, precum şi ale multor altora.Întrebarea ce rămîne în urma acestei glisări dinspre realitate înspre fi cţiune e, mai precis, două: se diluează oare autenticitatea vieţii în momentul în care e în-capsulată în actul artistic sau creaţia are marele merit că păstrează, perpetuează memoria unei clipe, memoria efemerului? Răspunsul e de găsit pe undeva, prin Piaţa Roosevelt.

Viaţa ca teatru, pe bune

Codruţa Popov

Page 15: piaţa roosevelt

... Căci un alienat este, de asemenea, un om pe care societatea n-a vrut să-l ascul-te şi pe care s-a străduit să-l împiedice a emite adevăruri insuportabile.

Antonin Artaud

Page 16: piaţa roosevelt

Toleranţa noastră faţă de cei cu adevarat dezamăgiţi, pentru acei iremediabil

striviţi de viaţă e strict limitată.

Salman Rushdie

M-am născut de două ori: prima oară ca fetiţă, în Detroit, într-o zi remarcabil de senină din ianuarie 1960, şi apoi, din nou, în adolescenţă, de data asta ca băiat (…) în august 1974. (…) Acum urmează partea care nu mai e aşa de nostimă. Aceste sufl ete vii, de neînlocuit, toate fi inţe umane, vor să vă anunţe, printre altele, că exact asta sînt: fi inţe umane.Jeff rey Eugenides, Middlesex

Dintotdeauna, travestiul a fost unanim acceptat ca formă, începînd cu teatrul grec, trecînd prin teatrul japonez (kabuki), commedia dell’arte pînă în epoca teatrului elisabetan – deoarece era inacceptabil ca o femeie să urce pe scenă (e drept că şi actorii erau consideraţi ca fi ind tot o categorie marginală, chiar dacă nu le egalau pe femei la capitolul desconsiderare). De asemenea, nenumărate obiceiuri populare de extracţie precreştină îmbracă bărbaţi viguroşi în haine de femeie şi îi determină să-şi asume rolul acestora. Spectacole de travesti au loc şi în prezent, peste tot în lumea civilizată, de altfel, iar actorii acestor show-uri se numesc „drag queens”. Prin extensie, un travestit este o persoană care se îmbracă potrivit sexului opus. Travestiul nu are în mod obligatoriu legătură cu orientarea sexuală şi nici cu dorinţa celui care îl practică de a-şi schimba sexul. Persoanele care practică travestiul, transexualii sau cei cu orientare sexuală diferită, au fost supuşi adesea discriminării şi abuzu-lui, etichetaţi ca periferici, forţaţi să subziste la marginea societăţii, indiferent de calităţile lor umane, sau de potenţialul intelectual pe care îl reprezintă.

Page 17: piaţa roosevelt

Radu Afrim. Regizor. 35 de spectacole în mai puţin de zece ani. Cel mai premi-at regizor român din noul val. Premiul Cultural Europa 2009, acordat de Kultur-Forum Europa pentru atitudine socială. Premiul “Coup de Coeur de la Presse” la festivalul de la Avignon în 2008, pentru Mansarde à Paris vue à la mort după Matei Vişniec, Kulturfabrik Luxemburg. Nominalizare la premiul UNITER, ediţia 2009, categoria cel mai bun regizor pen-tru Omul pernă de Martin McDonagh, Teatrul “Maria Filotti” Brăila (spectaco-lul a fost nominalizat, de asemenea, la categoria cel mai bun spectacol). Premiul pentru cea mai originală construcţie regizorală la Festivalul Dramaturgiei Româ-neşti, ediţia 2008, pentru Mansarde à Paris vue à la mort după Matei Viş-niec, o producţie Kulturfabrik Luxemburg. Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul de Teatru “Pledez pentru Tine(ri)” de la Piatra Neamţ 2007 pentru Inimi cicatrizate de Max Blecher, Teatrul de Stat Constanţa. Premiul UNITER la categoria cel mai bun regizor, ediţia 2007 pentru joi.megaJoy de Katalin Thuroczy, Teatrul Odeon. Premiul UNITER la categoria cel mai bun regizor, ediţia 2006 pentru Plastilina de Vasili Sigarev, Teatrul “Toma Caragiu” Ploieşti. Pre-miul special al juriului la Festivalul de dramaturgie contemporană, Braşov 2004 pentru Plaja de Peter Asmussen, Teatrul “Maria Filotti” Brăila. Premiul pentru regie la festivalul Atelier 2003, Sfîntu Gheorghe pentru Nevrozele sexuale ale părinţilor noştri de Lukas Barfuss, Teatrul “Toma Caragiu” Ploieşti. Mare-le premiu la festivalul de teatru Piatra Neamţ 2003, Premiul pentru cea mai bună regie la festivalul Braşov 2003 pentru De ce fierbe copilul în mămăligă după Aglaja Veteranyi, Teatrul Odeon. Marele premiu la Festivalul Atelier 2003 pentru Trei surori după A.P. Cehov, Teatrul “Andrei Mureşanu” Sfîntu Gheor-ghe. Nominalizare la premiul UNITER, ediţia 2003, categoria cel mai bun regizor pentru Alge. Bernarda’s House Remix după F.G. Lorca, Teatrul “A. Mure-şanu” Sfîntu Gheorghe. Premiul pentru regie la festivalul de teatru Lausanne 2001 pentru eurOcean Café de Saviana Stănescu, Gianina Cărbunariu, Radu Macrinici, Ştefan Caraman, Teatrul Grange de Dorigny, Lausanne. Marele premiu la festivalul de teatru Grange de Dorigny, Lausanne 2000 pentru BluEscape după Laurie Anderson, Casa Tranzit Cluj.La Teatrul Naţional din Timişoara a montat trei spectacole: Krum de Hanoch Levin (2006), Boala familiei M (2008) şi Piaţa Roosevelt (2009).

Velica Panduru. Scenografă. Premiată de două ori. O dată pentru debut - sin-gurul premiu pentru debut acordat de UNITER pentru scenografi e, în 1997 pen-tru Penthesilea după H. von Kleist. A doua oară, premiul UNITER la categoria cea mai buna scenografi e pentru Boala familiei M de Fausto Paravidino, Tea-trul National Timisoara. Semnează scenografi a (decoruri şi/sau costume) pentru mai mult de 25 de spectacole. Lucrează în teatre din Europa - Piccolo Teatro din Milano, Teatrul Barka din Budapesta, Teatrul Thalia din Budapesta etc. şi din Ro-mânia: Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Mic, Theatrum Mundi ş.a. În 2001 participă la proiectul internaţional Mediterana care a transportat spec-tacolul omonim în Franţa, Corsica, Sardinia, Africa de Nord etc. La Teatrul Naţi-onal din Timişoara participă la realizarea a şase spectacole: Visul după Mircea Cărtărescu (2007), 69 de Igor Bauersima (2008), Boala familiei M (2008), Trei surori de A. P. Cehov (2008), Cum traversează Barbie criza mondială de Mihaela Michailov (2009) şi Piaţa Roosevelt (2009).

Iuliana Vâlsan. Artist plastic. Scenografă. Nominalizare la premiul UNITER, ediţia 2005, la categoria cea mai bună scenografi e pentru Livada de vişini de A. P. Cehov şi Premiul pentru cea mai bună scenografi e la Festivalul Naţional de Teatru din Pécs, 2005 pentru Medeea de Euripide. Se formează alături de regizorul Mihai Măniuţiu, alături de care semnează, ca scenograf numeroase spectacole: Genosse Frankenstein, Unser geliebter Führer! (1999), Ioana d’Arc. Pagini de dosar (1999), Zoon erotikon după D. H. Lawren-ce (2000), Uitarea / L’Oubli de George Banu (2001), Pescuitorii de perle de Georges Bizet (2002), 16 lecţii despre dezastrele amorului carnal (2003), Eu, Rodin de Patrick Roegiers (2004); Shoah. Versiunea Primo Levi (2004), Medeea de Euripide (2005), Viitorul e în ouă de Eugène Io-nesco (2005). Între 2005 şi 2007 lucrează la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, Compania Tompa Miklos cu regizoarea Andreea Vulpe (Livada de vişini de A.P. Cehov şi Al III-lea) şi cu Alexandru Colpacci - A patra soră (2005).

Page 18: piaţa roosevelt

DISTRIBUŢIA(în ordinea indicată de autoare)

Domnul MiradorDoamna Mirador

VitoConchaAuroraBingoAziza

BibiSuzanna

Omul cu sacoşeFemeia cu oase

Phedra de CordobaRaimundo

Mm

ROMEO IOANIRENE FLAMANN CATALINAVICTOR MANOVICIANDREA TOKAIION RIZEACLAUDIA IEREMIAALINA REUSCĂTĂLIN URSUCĂLIN STANCIU JR.CRISTIAN SZEKERESPAULA MARIA FRUNZETTICRISTINA PĂDURARIU [fl aut/voce]MARIUS LUPOIANUAdrian KiperDan Strava

DECORURICOSTUME

MUZICASOUND DESIGN

LIGHT DEISGNSCULPTURĂ

IULIANA VÎLSANVELICA PANDURUVLAICU GOLCEAUŢU PASCULUCIAN MOGABOGDAN RAŢĂ

un spectacol de RADU AFRIM

Page 19: piaţa roosevelt

durata spectacolului 140 minutedrepturile de reprezentare aparţin Verlag der Autorensculpturile au fost realizate la galeria Jecza

Regia tehnicăSufl eorLumini

Sonorizare

RecuzităCostume

CoafurăMachiaj

Tehnic

Personal sală

redactorfoto ©design

tipar

Vasile GiurgeanIudita ReinhardtLaurenţiu Marin, Ilie Mateescu, Molnar Iosif, Viorel PoppPeter Szabo

Mariana Doboşan, Alin TofanMonica Grand, Lorena Caldeş, Maria TănăsescuDana GenigLucia Moise

Adrian Iancu, Iosif Toth, Gheorghe Pataki, Szabó Zoltan, Marius Crăciunesc, Cesca Zoltan, Efta Necula, Ioan Ilia, Marius Mondoacă, Adelin Dalea, Mircea Drăgan, Alin Ristin

Niculina Morar, Maria Manolache, Mihaela Peter, Carmen Trifan, Cristian Cozma, Ciprian Prune, Ciprian Cojocaru, Alina Avram, Bogdan Socaciu

Codruţa Popovradu afrimpopljuboTempus

Secretariat literarCoordonator PR

Referent marketingCoordonator tehnic

Codruţa PopovMirela IacobMaria Manolacheing. Horaţiu Nica

www.tntimisoara.comteatrul naţional timişoara este o instituţie publică subvenţionată de ministerul culturii, cultelor şi patrimoniului naţional

Page 20: piaţa roosevelt