INTRODUCERE

Economiile naţionale se caracterizează prin existenţa şi funcţionarea

unor pieţe financiare şi de capital. Adesea este greu să se facă o delimitare netă între

cele două tipuri de pieţe, întrucât în realitate ele se întrepătrund şi se

intercondiţionează. Astfel pentru a surprinde conţinut acestor pieţe, mecanismele şi

tehnicile de funcţionare specifice este necesar sa prezentăm în această lucrare

elementele ce diferenţiază aceste două tipuri de pieţe.

Pieţele de capital sunt specializate în efectuarea de tranzacţii cu active financiare cu

scadenţe pe termene medii şi lungi. Prin intermediul lor capitalurile disponibile sunt

dirijate către agenţii economici naţionali sau de pe pieţele altor ţări, unde nevoile de

capital depăşesc posibilităţile financiare interne de acoperire sau autorităţile monetare

impun anumite restricţii privind accesul la resursele financiare interne.

Importanţa pieţei financiare constă în aceea că numai prin această

modalitate se poate asigura mobilitatea capitalului. Mişcarea capitalului poate fi

asigurată numai prin valori mobiliare, aceasta constituind unul din marile avantaje pe

care l-a adus crearea titlurilor de valoare, pe lângă acela de a atrage disponibilităţi

băneşti în sfera capitalului.

Piaţa de capital este o piaţă specializată unde se întâlnesc şi se reglează în

mod liber cererea şi oferta de active financiare pe termen mediu şi lung. Pe această

piaţă se tranzacţionează în mod liber valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni), piaţa

având drept rol principal mobilizarea capitalurilor persoanelor (fizice/juridice) care

economisesc (cumpărătorii de acţiuni şi obligaţiuni) şi care urmăresc plasarea

profitabila a acestor capitaluri.

1

I. Piaţa financiară.

I.1 Structura şi funcţiile pieţei

Piaţa financiară are două roluri, unul economic şi altul social. Din

punct de vedere economic aceasta contribuie la dezvoltarea procesului de investiţii,

iar din punct de vedere social, asigură protecţia veniturilor economisite.

Astfel, piaţa financiară asigură pe de o parte atragerea disponibilităţilor băneşti în

activitatea economică iar pe de altă parte mişcarea capitalului agenţilor economici din

acelaşi domeniu de activitate sau trecerea lui dintr-un sector în altul prin intermediul

hârtiilor de valoare prin vânzarea şi cumpărarea lor 1.

Piaţa financiară pe lângă aspectul finanţării capitalului, are o importanţă deosebită şi

în asigurarea mişcării capitalului de la un posesor la altul prin vânzarea şi cumpărarea

titlurilor de valoare. Importanţa acestui aspect al pieţei financiare constă în aceea că

numai prin această modalitate se poate asigura mobilitatea capitalului. Mişcarea

capitalului poate fi asigurată numai prin valori mobiliare, aceasta constituind unul din

marile avantaje pe care l-a adus crearea titlurilor de valoare, pe lângă acela de a atrage

disponibilităţi băneşti în sfera capitalului.

Piaţa financiară are două componente ale căror funcţii sunt diferite şi complementare

şi anume piaţa financiară primară care este specializată în colectarea veniturilor

economisite şi piaţa financiară secundară care asigură mobilitatea şi lichiditatea

economiilor plasate.

1 Prahoveanu, Eugen, Economie Politică – fundamente de teorie economică, Editura Eficient, Bucureşti, 1997, p. 83

2

I.2 Piaţa financiară primară

Piaţa financiară primară asigură colectarea veniturilor economisite de

la posesorii de capital financiar disponibili pe piaţa internă şi cea internaţională.

Această piaţă pune în legătură subiecţii care dispun de capital financiar excedentar

propriu şi care doresc să plaseze acest excedent cu subiecţii economici care au un

deficit de resurse financiare aşadar piaţa financiară primară îndeplineşte funcţia de

finanţare, de alocare de capital financiar. Finanţarea se poate realiza în mod direct sau

indirect. De exemplu când veniturile economisite de sectorul populaţiei sunt

superioare investiţiilor realizate de subiecţi, deţinătorii de economii prin intermediul

pieţei financiare pot finanţa direct deficitele financiare ale subiecţilor economici

solicitatori de capital financiar. Acest lucru se realizează prin cumpărarea de fiecare

persoană a titlurilor financiare emise de aceştia. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi

când anumite întreprinderi din sectorul productiv sau alte organisme financiare

investesc mai mult decât economisesc adică cumpără titluri financiare de la cei care

au nevoie de resurse.

Cel mai mare solicitator de resurse în acest sistem de finanţare îl

reprezintă statul şi administraţiile sale locale. Acest lucru se întâmplă în perioadele în

care aceste entităţi înregistrează deficite bugetare şi cum de cele mai multe ori

sistemele bugetare se încheie cu deficite, nevoia de resurse este permanentă.

Calea acoperirii acestor deficite cea mai potrivită şi neinflaţionistă o reprezintă

emiterea titlurilor financiare specifice pentru acoperirea golurilor de resurse.

Finanţarea nevoilor de resurse financiare ale subiecţilor economici

solicitatori se poate realiza şi în mod indirect prin intermediul unor organisme

3

financiare de intermediere care emit titluri financiare pe piaţa financiară. Aceste

organisme atrag pe de o parte resursele economisite şi le plasează într-un mod eficient

spre cei care au nevoie de resurse.

O resursă importantă de fonduri băneşti la care apelează aceste

organisme specializate o reprezintă anumite fonduri financiare constituite cu scopuri

precise şi folosite temporar în acest scop de finanţare investiţională. Asemenea

fonduri sunt fondurile instituţiilor de asigurări sociale, fondurile caselor de pensii,

fondurile caselor de salarii, fondurile caselor de concedii etc. Piaţa primară mai poate

fi considerată şi un canal de transmisie între plasament şi economia reală.

Pe piaţa financiară organismele financiare de intermediere asigură deci colectarea de

capital financiar obţinând resurse financiare sub forma emisiunii de titluri financiare

pe care apoi le împrumută întreprinderilor publice şi private prin cumpărarea titlurilor

financiare emise de acestea2 .

I.3 Piaţa financiară secundară

Piaţa financiară secundară este o piaţă financiară pură pe care cererea

se realizează prin necesitatea de restructurare a portofoliilor deţinătorilor de active

financiare, iar oferta apare concomitent datorită acestei funcţii de restructurare,

precum şi din economii.

Piaţa financiară secundară asigură deţinătorilor de titluri financiare

lichiditatea şi mobilitatea veniturilor economisite, constituind un cadru organizat ce

se numeşte bursa de valori pentru schimbarea titlurilor financiare emise.

Schimbarea titlurilor de către deţinătorii acestora poate să aibă loc din următoarele

motive:

2 Adumitrăcesei I.D, Niculescu N.G, Niculescu Elena, Economie politică, Editura Polirom, Iaşi, 1999, p. 180

4

- fie ca urmare a dorinţei deţinătorilor lor de a-şi recupera fondurile înainte ca

aceste titluri financiare să ajungă la scadenţă;

- ca urmare a nevoilor de resurse financiare lichide în acel moment;

- operaţiunile speculative

Pe piaţa financiară secundară titlurile financiare pot fi valorificate

chiar înainte de a aduce un avantaj financiar deţinătorilor acestora adică înainte de a

primi dobânzile sau dividendele. Se poate spune deci că existenţa pieţei financiare

secundare asigură deţinătorilor de titluri financiare posibilitatea de a ieşi de pe piaţa

financiară primară când doresc.

Piaţa financiară secundară are şi rolul de a asigura evaluarea

permanentă a titlurilor financiare cotate la bursă prin confruntarea cererii cu oferta a

titlurilor financiare şi se stabileşte cursul pe piaţă a valorilor negociate care reflectă de

regulă competitivitatea economică şi financiară a emitentului de titluri financiare.

Asigurând mobilitatea, lichiditatea şi evaluarea permanentă a veniturilor economisite

şi investite în titluri financiare, piaţa financiară secundară asigură buna funcţionare a

pieţei primare.

În concluzie, piaţa financiară secundară asigură redobândirea

lichidităţii, adică a numerarului prin valorificarea titlurilor financiare.Între piaţa

financiară primară şi între piaţa financiară secundară există o interdependenţă

absolută, existenţa uneia fără cealaltă nu este posibilă deşi funcţiile lor sunt complet

distincte.

I.4 Activele – caracteristici şi clasificare

5

O altă abordare a pieţei financiare se mai poate face şi pornind de la

conceptul de active şi clasificarea lor. Activele sunt bunuri care au capacitatea de a

genera fluxuri de venituri în viitor. Cea mai generală clasificare a activelor constă în

gruparea lor în active fizice şi active financiare.

Activele fizice constau în bunuri de capital fix cum ar fi suprafeţe de

terenuri, stocuri şi rezerve materiale, bunuri de consum de folosinţă îndelungată,

inclusiv locuinţele. Veniturile generate de aceste active fizice diferă de la o categorie

de active la alta după cum urmează: capitalul fix provine din profit şi dobândă,

terenurile şi locuinţele generează rente şi chirii iar bunurile de folosinţă îndelungată

generează servicii de consum.

Activele financiare constau din depozitele monetare şi semimonetare,

inclusiv din hârtiile de valoare pe termen scurt şi pe termen lung.

Circuitul activelor financiare se desfăşoară între ofertanţii de fonduri şi beneficiarii

acestora, tranzacţiile având loc pe piaţa financiară.

Piaţa financiară este alcătuită din două componente, având în vedere tipul activelor

financiare care se negociază şi mecanismul prin care acestea sunt introduse în

circuitul financiar:

a) Piaţa monetară. Pe piaţa monetară naţională se efectuează tranzacţii monetare,

în moneda naţională, între rezidenţii aceleiaşi ţări. Piaţa monetară este piaţa pe

care băncile se împrumută între ele, pe termen scurt. Apariţia acestei pieţe se

datorează surplusului de încasări pe care le au unele bănci şi surplusului de

plăţi pe care le au alte bănci. Prin urmare, piaţa monetară îndeplineşte funcţia

de compensare a deficitului cu excedentul de lichiditate pe două căi: 1. prin

creditul acordat între bănci; 2. prin cumpărarea, de la diferite bănci, a unor

hârtii de valoare specifice pieţei monetare, a căror scadenţă este relativ

6

apropiată şi care prezintă certitudine în ceea ce priveşte transformarea lor in

bani lichizi, fără pierderi. O componentă a pieţei monetare este piaţa valutară,

pe care se confruntă cererea şi oferta pentru diferite valute, care sunt atât pentru

ofertant, cât şi pentru solicitant, monede străine, schimbul dintre ele urmând să

depăşească restricţiile care îngreunează circulaţia internaţională a capitalului.

b) Piaţa de capital. Piaţa capitalurilor este specializată în intermedierea de

tranzacţii cu active financiare care au scadenţe pe termene medii şi lungi. Prin

intermediul ei, sunt satisfăcute nevoile de capital ale solicitanţilor cu

disponibilităţile de capital ale ofertanţilor. În general, piaţa capitalurilor

măreşte posibilităţile financiare.

Sintetizând toate cele de mai sus putem concluziona că piaţa financiară are ca obiect

vânzarea şi cumpărarea hârtiilor de valoare, cu predilecţie a acţiunilor şi

obligaţiunilor, prin care se asigură transformarea banilor din economii în capital şi

mişcarea capitalului de la un posesor la altul, de la un domeniu la altul de activitate la

altul, precum şi posibilitatea revenirii oricând a banilor din sfera capitalului în cea a

circulaţiei monetare.

II. Piaţa de capital

II.1. Caracteristici generale ale pieţei de capital

Piaţa de capital este constituită din organisme cu rol de reglementare

care supraveghează piaţa şi care îndeplinesc rolul primordial de protecţie al

investitorilor individuali, prin asigurarea unor reglementări instituţionale dar şi

7

instrumentale, pentru asigurarea unor condiţii concurenţiale cât mai aproape de

condiţiile de concurenţă pură şi perfectă.

Această piaţă este specializată în tranzacţii cu active financiare pe

termen mediu şi lung, prin intermediul lor asigurându-se transferul de capital

financiar disponibil către utilizatorii pe piaţa primară şi între investitori pe piaţa

secundara. Motivaţia fundamentală a unei pieţe de capital constă în plasarea titlurilor

financiare emise de agenţii economici pentru căutarea de capital provenit de la

potenţiali investitori deţinători de excedent de capital datorită economisirii sau din

restructurarea portofoliilor lor.

Economiile naţionale se caracterizează prin existenţa şi funcţionarea

unor pieţe monetare şi de capital mai mult sau mai puţin dezvoltate. Pieţele de capital

sunt specializate în efectuarea de tranzacţii cu active financiare cu scadenţe pe

termene medii şi lungi. Prin intermediul lor capitalurile disponibile sunt dirijate către

agenţii economici naţionali sau de pe pieţele altor ţări , unde nevoile de capital

depăşesc posibilităţile financiare interne de acoperire sau autorităţile monetare impun

anumite restricţii privind accesul la resursele financiare interne 3.

Piaţa de capital este o piaţă specializată unde se întâlnesc şi se reglează în

mod liber cererea şi oferta de active financiare pe termen mediu şi lung. Pe această

piaţă se tranzacţionează în mod liber valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni), piaţa

având drept rol principal mobilizarea capitalurilor persoanelor (fizice/juridice) care

economisesc (cumpărătorii de acţiuni şi obligaţiuni) şi care urmăresc plasarea

profitabila a acestor capitaluri; aceste fonduri sunt atrase de către emitenţii de

acţiuni/obligaţiuni, ce sunt în căutare de capital în vederea finanţării unor proiecte de

investiţii. Desigur, piaţa de capital prezintă interes şi din alte puncte de vedere,

3 Anghelache Gabriela, Dardac Nicolae, Stancu Ion, Pieţe de capital şi burse de valori, Editor Societatea Adevărul S.A, Bucureşti, 1992, p. 6

8

permiţând preluarea controlului asupra unor societăţi prin achiziţii semnificative de

acţiuni sau obţinerea unor câştiguri pe termen scurt prin specularea modificărilor de

curs ale valorilor mobiliare.

II.2 Piaţa primară şi piaţa secundară de capital

Piaţa primară de capital este în esenţă piaţa procesului investiţional.

Ea este canalul de legătură între economia financiară şi economia reală, este

modalitatea de transformare a activelor financiare în active real economice.

Determinant pentru activitatea productivă este accesul la capital ca resursă

economică, respectiv factor de producţie. Este piaţa pe care emisiunile noi de valori

mobiliare sunt negociate pentru prima data. Concret, este vorba de procesul prin care

intermediarii financiari, care de regula fac legătura între societatea emitenta şi

investitori, se obligă să plaseze valorile mobiliare nou emise în schimbul unui

comision.

Piaţa secundară de capital este simbolică, dar folosind instrumente de tipul

acţiunilor, obligaţiunilor care poartă în ele atributele dreptului de proprietate, conferă

imaginea economiei reale, fiind o măsură a capitalului real economic. Investiţia pe

piaţa secundară de capital, plasamentul, este un proces pur financiar, simbolic ce

tranzacţionează titluri financiare, active pur financiare care se constituie în

instrumentele acestei pieţe.

Odată puse în circulaţie valorile mobiliare pe piaţa primară, acestea fac obiectul

tranzacţiilor pe piaţa secundară. Funcţionarea efectivă a pieţei secundare se realizează

9

prin intermediul pieţelor de negocieri sau organizate: este in principal vorba de bursa

de valori şi de piaţa extra bursieră (sau piaţa OTC - Over the Counter Market) 4.

Diferenţa dintre cele doua forme organizate ale pieţei de capital (bursa şi piaţa OTC)

consta în existenta unor condiţii şi criterii de eficienta economico-financiara, de

informare a investitorilor, referitoare la numărul de acţiuni puse în circulaţie, pentru

accesul la bursa, conferind societăţii cotate pe aceasta piaţa garanţii superioare pentru

investitori.

II. 3 Tipurile pieţei de capital

Pieţele de capital pot fi grupate în funcţie de anumite criterii cum ar fi: titlul de hârtii

de valoare tranzacţionate, procedurile de schimb utilizate, localizarea fizică a pieţei.

Conform tipului de titlu există:

- piaţa de acţiuni este piaţa de tranzacţionare a acţiunilor comune şi a celor

preferenţiale, precum şi a altor tipuri de acţiuni ce acordă drepturi reziduale

asupra veniturilor emitenţilor;

- piaţa obligaţiunilor este piaţa de tranzacţionare a oricărei creanţe ce

presupune plăţi periodice ale cupoanelor şi rambursarea fondului de împrumut

la data scadentă;

- piaţa titlurilor de stat este piaţa titlurilor de valoare puse spre vânzare

populaţiei şi persoanelor juridice de către stat.

Conform procedurilor de tranzacţionare există:

4 Dobrotă Niţă, Economie Politică, Editura Economică, Bucureşti, 1997, p. 357

10

- piaţa de licitaţie este piaţa în cadrul căreia tranzacţionarea este controlată de o

a treia parte (numită şi agent de piaţă), în funcţie de suprapunerea preţurilor

ordinelor de cumpărare sau de vânzare, în cazul anumitor titluri. Tranzacţiile

sunt efectuate la acele preţuri pentru care există şi cerere şi ofertă. Piaţa este

impersonală, în sensul că identităţile celor ce vând sau cumpără sunt

necunoscute.

- piaţa de negociere este piaţa în cadrul căreia cei ce vând sau cumpără

negociază între ei volumul şi preţul titlurilor în mod direct sau printr-un agent:

broker sau dealer. Dacă o tranzacţie este încheiată de către dealer sau broker,

identitatea unei părţi rămâne necunoscută celeilalte. Acest tip de piaţă este util

pentru titlurile inactive şi pentru tranzacţiile de valori foarte mari, care pot

determina fluctuaţii pe termen pe piaţa de licitaţie, până în momentul în care

vor exista destule ordine în cealaltă parte a pieţei. Piaţa de negociere se mai

numeşte şi piaţa inter-dealeri.

Conform locului tranzacţionării există:

– piaţa organizată este piaţa cu reguli de tranzacţionare stabilite, de regulă, după

principiile de lucru ale pieţei de licitaţie, la un sediu central cu localizare certă.

Acţiunile sunt tranzacţionate în cadrul unui astfel de tip de piaţă.

- piaţa Over the Counter (OTC) este piaţa constituită din birourile dealerilor,

brokerilor şi ale emitenţilor de titluri secundare (bănci comerciale, companii de

asigurări). Pentru ca aceste tranzacţii să se desfăşoare în multe locuri, ea este

construita prin telefon, telex, computer. Aceste pieţe sunt, în principal, pieţe de

negociere obligaţiunile fiind obiectul principal al tranzacţiilor.

Conform dinamicii şi riscului tranzacţiilor există:

11

- piaţa la vedere este piaţa pe care titlurile sunt tranzacţionate pentru livrare şi

plata imediată. Imediat este definit de către piaţă şi are formă variată, în funcţie

de tipurile de titluri. Mai este folosită şi denumirea de piaţă de numerar.

Principala caracteristică a acestei pieţe este reglarea imediată a tranzacţiilor.

Tipurile de valori mobiliare cotate pe un astfel de tip de piaţă fac obiectul

tranzacţiilor de valoare redusă.

- piaţa anticipată este principala piaţă ce permite cele mai diverse tranzacţii cu

titluri. Caracteristica ei majoră este constituită de faptul că operaţiile de

vânzare-cumpărare sunt achitate o dată pe lună, în ziua de lichidare.

Tranzacţiile sunt efectuate pentru un anumit volum de titluri, numit cotaţie.

- piaţa “futures” este piaţa în cadrul căreia titlurile sunt comercializate în

vederea unor livrări şi plăţi viitoare. Instrumental comercial se numeşte futures.

titlurile comercializate ce sunt stipulate în contract pot fi deja în circulaţie sau

pot fi emise înainte de data scadentă menţionată în contract. Dacă un contract

futures este tranzacţionat Over the Counter prin negociere, el se va numit

contract anticipat.

- piaţa de opţiune este piaţa în cadrul căreia sunt tranzacţionate titluri cu livrare

ulterioară, condiţionată de prevenirea riscului de investiţie. instrumentul

comercial se numeşte contract de opţiune.

Conform intensităţii zilnice a tranzacţiei există:

- piaţa permanentă este piaţa în cadrul căreia, pentru un titlu, se înregistrează o

succesiune de cotaţii bursiere în timpul unei şedinţe . Principiul acestei pieţe

este executarea comenzilor în timp util şi cotaţia diferitelor cursuri pe durata

întregii zile. De obicei, aceste pieţe publică zilnic 4 cursuri: preţul de

12

deschidere, cel mai mare preţ al zilei, cel mai scăzut preţ al zilei, preţul de

închidere.

- piaţa de apel este piaţa în cadrul căreia cotaţiile tranzacţiilor se efectuează prin

stabilirea unui preţ de echilibru la o oră de echilibru.

CONCLUZII

13

În condiţiile economiei de piaţă, piaţa financiară şi piaţa de capital

devin elementele centrale al sistemului economic actual. Specificul acestor pieţe şi

particularităţile lor au fost expuse pe larg în această lucrare.

Sintetizând toate cele spuse în prezenta lucrare putem concluziona că piaţa financiară

are ca obiect vânzarea şi cumpărarea hârtiilor de valoare, cu predilecţie a acţiunilor şi

obligaţiunilor, prin care se asigură transformarea banilor din economii în capital şi

mişcarea capitalului de la un posesor la altul.

Piaţa de capital este piaţa specializată în tranzacţii cu active financiare

pe termen mediu şi lung, prin intermediul lor asigurându-se transferul de capital

financiar disponibil către utilizatorii pe piaţa primară şi între investitori pe piaţa

secundara. Motivaţia fundamentală a unei pieţe de capital constă în plasarea titlurilor

financiare emise de agenţii economici pentru căutarea de capital provenit de la

potenţiali investitori deţinători de excedent de capital datorită economisirii sau din

restructurarea portofoliilor lor.

BIBLIOGRAFIE

14

1. Adumitrăcesei, I.D, Niculescu, N.G, Niculescu, Elena, Economie politică,

Editura Polirom, Iaşi, 1999

2. Anghelache, Gabriela, Dardac, Nicolae, Stancu, Ion, Pieţe de capital şi burse

de valori, Editor Societatea Adevărul S.A, Bucureşt

3. Dobrotă, Niţă, Economie Politică, Editura Economică, Bucureşti, 1997

4. Prahoveanu, Eugen, Economie Politică – fundamente de teorie economică,

Editura Eficient, Bucureşti, 1997

15