CUM ÎŞI ÎNVAŢĂ GERTRUDA COPIIIJOHANN HEINRICH PESTALOZZI

Ce legătură este între Gertruda şi lucrarea la care facem referire? a fost întrebarea pe care

mi-am pus-o după citirea ei. Numele Gertrudei nu apărea niciunde.

Gertruda este personajul principal al romanului “Leonard şi Gertruda”. Ea reprezintă

prototipul femeii simple şi bune din popor, mamă ideală şi în acelaşi timp plină de demnitate, curaj

şi spirit de sacrificiu. În conturarea acestui personaj, Pestalozzi a fost inspirat de persoana

Elisabetei Näf, o tânără care, atunci când familia Pestalozzi trecea prin mari dificultăṭi, şi-a oferit

necondiṭionat ajutorul. Însuşirile ei deosebite au exercitat o influenṭă binefăcătoare în viaṭa şi

gândirea pedagogului. Gertruda şi-a educat singură copiii prin muncă. În acelaşi timp ei şi-au însuşit

citirea, calculul mintal, au învăṭat cântece şi poezii. Aveau o purtare frumoasă şi o bună stare de

sănătate, ca urmare a unui regim de muncă şi viaṭă bine organizat.

Titlul lucrării, aşa cum îl cunoaştem noi, a fost dat de către Heinrich Gessner, care nu a fost

numai prietenul lui Pestalozzi, dar şi editorul ei. Cred că a avut în vedere că Pestalozzi a fost pentru

copiii de la Burgdorf un fel de Gertruda. De asemenea cred că şi subtitlul lucrării (“O încercare de a

da mamelor o îndrumare să-şi înveṭe singure copiii lor”) vine în sprijinul acestei idei.

Lucrarea este concepută în stil epistolar, stil agreat în acea vreme. Scrisorile, în număr de

12, sunt adresate bunului său prieten, Gessner şi constituie teoria lui Pestalozzi despre

învăṭământul elementar, urmărind, în primul rând, educaṭia intelectuală, dar acordând atenṭiei

educaṭiei fizice şi morale a tinerilor învăṭăcei.

Primele scrisori fac referire la educaṭia intelectuală. Arătând lipsurile şcolii din timpul său,

şcoala bazată pe memorarea mecanică a materialului, care slăbea puterile spirituale ale elevului,

Pestalozzi a încercat să dea o bază ştiinṭifică învăṭământului, organizându-l în funcṭie de legile

dezvoltării psiho-fizice Urmărind să descopere aceste legi, din care să poată împleti metoda

generală psihologică a învăṭământului, Pestalozzi consideră just că perceperea cu ajutorul celor

cinci simṭuri este momentul iniṭial al oricărei cunoaşteri. El găseşte “în intuiṭia naturii însăşi …

singurul fundament al învăṭământului uman, deoarece este este singurul fundament al cunoaşterii

omeneşti”. Deci, principiul fundamental al teoriei sale pedagogice îl reprezintă conformitatea

educaţiei cu natura, cu legile naturii umane. El a urmărit să elaboreze o teorie a educaţiei în care

principiile învăţământului să fie puse în concordanţă cu mersul naturii .

Prin căutarea şi găsirea elementelor de bază ale învăṭământului în număr, formă şi

cuvânt, Pestalozzi a urmărit să elaboreze un sistem de învăṭământ iniṭial, care să fie strâns legat

de viaṭa şi experienṭa copilului şi în acelaşi timp să simplifice într-atât de mult metoda acestui

învăṭământ încât să poată fi folosite cu succes de orice mamă tărancă atunci când vrea să-şi înveṭe

singură copilul său. Esenṭa metodei era intuiṭia. Intuiṭia este menită să trezească şi să dezvolte în

mod armonic forṭele şi dispoziṭiile omeneşti, asigurând nu numai informarea – sub forma

reprezentărilor şi generalizărilor – ci şi formarea: ea dezvoltă organele de simṭ, gândirea şi vorbirea.

Plecând de la cele trei elemente intuitive de bază ale educaṭiei intelectuale, ajungem la

obiectele de învăṭământ din şcoala elementară: numărului îi corespunde matematica, formei – 1

desenul, priceperea de-a măsura şi scrisul, iar cuvântului limba maternă şi citirea, precum şi

celelalte obiecte. Dacă mai adăugăm şi lucrul manual şi “orele de recreere”, avem conṭinutul şcolii

populare pe care a preconizat-o Pestalozzi.

Educaṭia fizică, în concepṭia lui Pestalozzi, are drept scop să dezvolte dispoziṭiile fizice, aflate

de la natură în fiinṭa copilului spre deprinderi corespunzătoare de care acesta să se folosească în

mod liber şi de sine stătător. Aceste dispoziṭii trebuie să se dezvolte în mod armonios şi uniform.

Pestalozzi a legat educaṭia fizică a copilului de pregătirea sa pentru muncă; astfel, el recomada

efectuarea unor exerciṭii care să stea la baza formării priceperilor pentru muncă, dar şi a

trăsăturilor de caracter, un regim alimentar simplu, jocuri şi excursii recreative şi instructive, munca

manuală.

Ultima parte a lucrării este rezervată educaṭiei morale. Educaṭia morală se realizează după

Pestalozzi în trei etape: începe în starea naturală, adică în familie, continuă în starea – în societate,

în şcoală şi ajunge în a treia treaptă – finală, când sentimental iubirii, baza educaṭiei morale se

extinde de la cercul familial asupra întregii omeniri, considerate ca o comunitate de fraṭi. etapele

indică mai degrabă creşterea conştiinṭei morale a omului. Daca primele două etape sunt realităṭi în

care trăieşte şi se formează copilul sub aspect moral, ultima – umanitatea – este ṭelul etic către

care trebuie să tindă fiecare om, iar măsura în care reuşeşte să se ridice la acest ideal indică gradul

desăvârşirii sale morale.

Mijloacele educaṭiei morale, după Pestalozzi, sunt: crearea unei dispoziṭii sufleteşti

favorabile moralităṭii, exercitarea moralităṭii prin acṭiuni proprii şi fundamentarea teoretică, adică

ajungerea pe baza experienṭei, la stabilirea unor principii menite să călăuzească comportarea

morală. Adversar hotărât al “povăṭuirilor moralizatoare”, al moralei prin vorbe, Pestalozzi arată că

educaṭia morală trebuie să se desfăşoare concomitant cu dezvoltarea fizică şi intelectuala, e

necesar să se bazeze pe experienṭă, pe trezirea şi susṭinerea năzuinṭei spre fapte şi acṭiuni morale.

Ca pedagog practician, Pestalozzi nu trece cu vederea faptul că în conduita copiilor pot apărea

manifestări negative, care pot duce la conflicte destul de serioase. De aceea, problema pedepselor

si a recompenselor îl preocupă în mare măsură. În general, la Burgdorf şi la Yvendon, pedepsele

care se aplicau constau în interzicerea participarii la diverse jocuri, interzicerea de a avea bani de

buzunar şi, foarte rar, vinovatul era scos în faṭa profesorilor şi dojenit pentru fapta săvârşită,

pedepsele corporale fiind considerate ca un “mijloc nedemn de educaṭie”. În schimb, Pestalozzi se

folosea în largă măsură de recompense sub formă de premii, semne distinctive, etc.

Deşi unele idei ale lui Pestalozzi cu privire la educaṭia morală oglindesc un caracter social

limitat al concepṭiei sale despre lume, în ea găsim aspecte pozitive de mare actualitate, constituind

un adevărat tezaur care-şi poate găsi întreaga valorificare.

2