PESONALITATEAA. Definiție si caracteristiciB. LaturiC. Tipuri

A. Definiție

Personalitatea este un concept ce a fost definit și redefinit de-a lungul timpului, încercând  mereu să cuprindă complexitatea omului și a modului prin care acesta răspunde la realitate.Cea mai simplă explicație o gasim mai probabil în DEX(2009) decât în cărțiile de psihologie :PERSONALITÁTE, personalități, s. f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane și o distinge ca individualitate conștientă și liberă; ansamblu de însușiri stabile ce caracterizează mental și comportamental o persoană; felul propriu de a fi al cuiva.

Există o serie de definiții ale personalității. Mai jos sunt prezentate câteva dintre acestea :“Personalitatea este suma totala a tuturor dispozitiilor, impulsurilor, tendintelor,

dorintelor si instinctelor biologice innascute ale individului, precum si a dispozitiilor si tendintelor dobandite prin experienta.”

“Personalitatea este intreaga organizare mentala a fiintei umane in orice stadiu al dezvoltarii sale; ea imbratiseaza fiecare aspect al caracterului uman: intelect, temperament, abilitate, moralitate si fiecare atitudine care s-a format in cursul vietii cuiva.”

“Personalitatea este ansamblul organizat al proceselor si starilor psihologice apartinand individului”.

“Personalitatea este o schema unificata a experientei, o organizare de valori care sunt compatibile intre ele”.

Caracteristicile personalitățiiCaracter sistemic, chiar macrosistemicPerosnalitatea este alcătuită dintr-o serie de elemente legate între ele , corelate și consistente unele cu altele, nu independente sau simplu juxtapuseDurabilitatea, stabilitatea, persistenţa în timpPersonalitatea este relative stabilă, relativ identică cu sine însăși, neputând fi radical modificată de situații tranzitorii sau accidentaleEsenţialitateaÎnsusirile care compun personalitatea sunt esențiale , definitorii pentru om, ele vizând aspectele cele mai importante ale manifestării omului privind orientarea sa, răspunsurile sale fundamentale.Structuralitate şi dinamism,Personalitatea presupunse structură, organizare , dar și dezintegrare progresivă. Structurile pesonalității se pot restructura , modifica și perfection în grade diferite în funcție de cerințele relaționării cu ambianța.Finalitate adaptativăPersonalitatea nu este inactivă, inertă; ea este ceva și face ceva : filtrează, motivează și direcționează , selectează și programează , îl determină pe om să gândească asupra mediului și să se adapteze la acesta prin comportamentele sale , asigurând atât supraviețuirea , cât și creșterea și dezvoltarea personală.

UnicitatePersonalitatea realizează sinteza dintre însușirile /tăsăturile generale , particulare și individuale ale omului , căpătând în virtutea acestui fapt un caracter propriu, specific, unic.

B. Laturile personalității

a. Temperamentul – latura dinamico-energetică (este strict înăscută și furnizează energia necesară pentru manifestarea personalității)b. Aptitudinile – latura instrumental-operațională( este înăscută dar și dobândită, se referă la modul cum individul operaționalizeă cu obiectele și instrumentele din jurul său, cât de talentat sau nu)c. Caracterul – latura relațional-valorică ( este strict dobândită social și se referă la modul în care individul relaționează cu cei din jur, la valorile morale și la atitudinea față de societate)d. Inteligența – latura rezolutiv-productivă ( este înăscută , dar și dobândită și se referă la cât de capabilă este o personă se rezolve situațiile limită )e. Creativitatea – latura transformațional-creativă ( este înăscută, dar și dobândită și se referp la capacitatea individului de a transforma realitatea din jurul său, obiectele din jurul său în produse noi, originale)

C. Tipuri de personalități

Clasificare in functie de gradul de diferentiere si specializare interna a personalitatii si de relatia dintre structura interna a personalitatii si factorii externi

A. personalitati imature caracterizate prin: simplitatea structurilor psihice, lipsa corelatiei logice dintre ele, functionalitate neeficienta, imprevizibila, inegala si posibilitati scazute de adaptare.B.personalitati mature caracterizate prin: complexitate structural-functionala, componente intim corelate, organizare ierarhizata, flexibilitate, adaptabilitate, eficienta.C. personalitati accentuate cu caracteristici care ies din comun, predispuse spre manifestari patologice, mai ales in conditii defavorabile de viata, greu adaptabile la mediu.D. personalitati anormale care se deosebesc total fata de media populatiei, incapabile de a se adapta la mediu( psihopații, sadicii, schizofrenicii etc)

•  Dupa directia activitatii, avem Extravertit (E - Extraversion) si Introvertit (I - Introversion).•  Potrivit modului de asimitare a informatiei, avem Senzorial (S - Sensing) si Intuitiv (N - Intuition).•  In functie de procesul utilizat in luarea deciziilor avem Reflexiv (T - Thinking) si Afectiv (F- Feeling).•  Dupa metoda de procesare a informatiei primite avem Judecativ (J - Judging) siPerceptiv (P - Perceiving).

Un individ este dominant ori Extravertit (E) ori Introvertit (I).Un individ este dominant ori Senzorial (S) ori Intuitiv (N).Un individ este dominant ori Ganditor (T) ori Afectiv (F).Un individ este dominant ori Judecator (J) ori Perceptiv (P).

Combinarea acestor caracteristici de baza formeaza 16 tipuri de personalitate diferite. Aceasta nu inseamna ca toti indivizii vor avea strict doar acele tipuri de personalitate.

Extravertitul (e) – persoană mai deschisă, care vorbeşte cu uşurinţă şi acceptă cu plăcere să colaboreze şi să comunice cu ceilalţi.Introvertitul (i) – persoană mai rezervată, care vorbeşte mai puţin şi are nevoie de mai multă singurătate.Senzorialul (S) – trăieşte în prezent, acordă mare importanţă faptelor şi este priceput în chestiuni practice; îi plac lucrurile bine definite şi măsurabile.Intuitivul (I) – creative şi orientat spre viitor; preferă să imagineze mereu alte posibilităţi şi se străduieşte să imbunătăţească lucrurile.Reflexivul (R) – ia decizii folosindu-se de logică; apelează mai degrabă la raţiune decât la sentimente.Afectivul (A) – interesat de oameni şi de nevoile lor; apelează mai degrabă la sentimente decât la raţiune.Judicativul (J) – este organizat şi îşi îndreaptă eforturile spre definitivarea peroiectelor.Perceptivul (P) – flexibil, deschis schimbărilor şi noului în general.

STADIALITATEAA. Stadiile lui Piaget – dezvoltare cognitivăB. Stadiile lui Kholberg – dezvoltare psihomoralaC. Stadiile lui Erickson – dezvoltare psihosocialăD. AdolescențaE. Bătrânețea – menopauză și andropauză

Dupa cum se stie, dezvoltarea umana are loc in salturi, numite in literatura romaneasca de specialitate "salturi calitative". Pornind de la teoria discontinua asupra dezvoltarii, se poate realiza o reprezentare clara asupra procesului de dezvoltare, imaginat ca un segment de dreapta, cu doua limite ce tin de ontogeneza - la un capat nasterea, la celalalt capat moartea - iar intervalul dintre cele doua capete ale segmentului fiind impartit la randul sau in subsegmente,in stadii si substadii de dezvoltare. Pentru exemplificare, psihologia a studiat mai mult varstele umane. In general, se accepta urmatoarea periodizare a dezvoltarii, intalnita in literatura de specialitate:

·        perioada prenatala sau intrauterina = conceptie-nastere;·        0-1 an = perioada sugarului;·        1-3 ani = perioada anteprescolara sau prima copilarie·        3-6/7 ani = perioada prescolara sau a doua copilarie·        6/7-10/11 ani = perioada scolara mica sau a treia copilarie·        10/11-14/15 ani = pubertatea, care corespunde gimnaziului, respectiv perioada scolara mijlocie·        14/15-18/20/25 ani = adolescenta, urmata de adolescenta prelungita sau intarziata sau

postadolescenta·        20/25-40 ani - tineretea sau adultul tanar

·         40-65 ani - maturitatea sau adultul matur,·        peste 65 de ani varsta a treia, intalnita si sub denumirea de batranete, senectute sau senescenta.

Asadar, stadiul de dezvoltare reprezinta o perioada dintr-o secventa de dezvoltare mai larga, fiecare cu specificul si caracteristicile ei, cu abilitati, comportamente, motive, sentimente sau emotii, intalnite si acestea in literatura de specialitate sub denumirea de "acumulari cantitative", ce formeaza impreuna un tot unitar, cu o structura coerenta. Cele mai multe teorii ale personalitatii considera ca individul parcurge de-a lungul existentei sale stadii de dezvoltare, care urmeaza unul dupa altul. Oricum, cercetarile privind evolutia stadialitatii umane au existat si continua pana astazi

4.1. J. Piaget – stadiul dezvoltării cognitiveStadiul senzio-motor (0-2 ani) corespunde dezvoltarii si coordonarii capacitatilor

senzoriale si motorii ale copilului. Principalul “instrument” psihic al adaptarii la realitate este schema senzorio-motorie, in timp ce principala “achizitie” este permanenta obiectului.

Perioada preoperatorie (2-7/8 ani) se centreaza in jurul functiei semiotice (sau simbolice) care constituie o premisa obligatorie – prin functionarea ei psihologica: interiorizarea actiunii, in “mentalizarea” acesteia, fiind etapa in care copilul este prizonierul propriului sau punct de vedere (egocentrism) – sa gandeasca ceea ce vede. Incepand din stadiul urmator se produce inversarea, semn al aparitiei structurilor logice: sa vada ceea ce gandeste.

Stadiul operatiilor concrete (7/8-11/12 ani) Mobilitatea crescuta a structurilor mintale permite copilului luarea in considerare a diversitatii punctelor de vedere. Faptul se datoreaza cristalizarii operatiilor mintale, care au la baza achizitia reversibilitatii. Copilul poate de acum concepe ca fiecarei actiuni ii corespunde o actiune inversa care permite revenirea la starea anterioara.

Stadiul operational-formal (11/12 – 15/16 ani sau niciodata) Se naste posibilitatea operatiilor cu operatii. Aceste achizitii permit castigarea dimensiunii ipotetico-deductive a gandirii, ceea ce are ca urmare inversarea raportului intre planurile gnoseologice. Daca pana acum drumul cunoasterii ducea de la real la posibil, acum posibilul devine categoria supraordonata.

4.2. L. Kholberg – Stadiile dezvoltarii morale

L. Kholberg propune structurarea dezvoltării morale pe 3 nivele cu cate doua stadii.A. Nivelul premoral sau preconventional (4-10 ani) – standardele de judecata sunt

etichetele culturale ale anturajului, iar faptele sunt judecate dupa consecintele lor Sadiul 1 – al moralitatii ascultarii, in care pedeapsa si recompensa sunt criterii foarte puternice Sadiul 2 – al moralitatii hedonismului instrumental naiv. Conformarea la norma este sursa de

beneficii, deci trebuie realizata pentru ca, fiind recompensata, poate fi si placuta in consecintele sale.

B. Nivelul moralitatii conventionale (10-13 ani) este nivelul conformarii la normele exterioare si al jucarii rolului de copil asa cum este acesta cerut de universul familiei si de alte grupuri de apartenenta.

Stadiul 3 – al moralitatii bunelor relatii. Copilul respecta norma din dorinta de a fi recunoscut ca un baiat sau o fata buna. Incepe sa se prefigureze judecata faptelor dupa intentia lor, nu numai dupa consecinte

Stadiul 4 – al moralitatii legii si ordinii. Respectarea autoritatii, a normelor si legilor incepe sa apara ca necesitate ce reglementeaza conduita tuturor

C. Nivelul autonomiei morale sau al interiorizarii si acceptarii personale a principiilor morale (dupa 13 ani, la tinerete sau niciodata). Acceptarea normelor morale apare ca forma de identificare cu grupul de referinta, prin impartasirea acelorasi drepturi si datorii. Se manifesta un efort de definire a valorilor morale in termeni proprii, cu distantare fata de stereotipurile existente.

Stadiul 5 – al moralitatii contractuale si al acceptarii democratice a legii. Legile nu sunt intangibile si pot fi schimbate pe considerente rationale, vizand utilitatea lor generala.

Stadiul 6 – al moralitatii principiilor individuale de conduita. Se cristalizeaza propriul sistem de valori morale, prin semnificatiile personale acordate conceptelor de justitie, reciprocitate, egalitate, demnitate.

4.3. E. Erickson – Stadiile dezvoltării psihosociale

E Erikson propune urmatoarea schema a stadialitatii:

Stadiul Principala achizitie(variantele extreme)

Factorii socialiDeterminanti

Corolarul axiologic

Infantil (0-1 ani) Incredere vs neincredere

Mama sau substitutul matern

Speranta

Copilarie mica (1-3 ani)

Autonomie vs dependenta

Parintii Vointa

Copilaria mijlocie (3-6 ani)

Initiativa vs retragere,Vinovatie

Mediul familial Finalitatea in actiuni(teleonomia)

Copilaria mare (6-12 ani)

Sarguinta, eficienta vsInferioritate

Scoala si grupul de joaca

Competenta

Adolescenta (12-18/20 ani)

Identitate vs confuzie Modelele si covarstnicii

Unitatea

Tanarul adult (20-30/35 ani)

Intimitate vs izolare Prietenii, relatia de cuplu

Mutualitatea afectiva

Adultul (35-50/60 ani) Realizare vs rutina creatoare

Familia, profesia Responsabilitatea,devotiunea

Batranetea (60 ani…) Integritate vs disperare Pensionarea, apusul vietii

Intelepciunea

Mai jos se regasete o explicatie pe larg a fiecarui stadiu Stadiile dezvoltarii psihosociale dupa E. Erikson .     Erikson propune opt stadii care acopera perioada intregii vieti, aceasta periodizare fiind una dintre primele teorii psihodinamice ale dezvoltarii. In viziunea sa stadialitatea dezvoltarii se prezinta astfel:

1. Stadiul de la nastere - 1 an

Criza:   incredere versus neincredere In acest prim stadiu se formeaza sentimentul de incredere versus neancredere in ceilalti, in functie de ingrijirea si dragostea acordata copilului, cand acesta este nevoit sa aiba incredere absoluta in cei care il ingrijesc.Rezultate pozitive:Satisfacerea corespunzatoare a nevoilor bebelusilor va conduce la dezvoltarea unei atitudini increzatoare fata de mediu si speranta in viitor.Rezultate negative:   Nesatisfacerea acestor nevoi existentiale intr-un mod favorabil va conduce in viitor la dezvoltarea sentimentului de neincredere, insecuritatate, suspiciune si teama de viitor in general.                                       2. Stadiul 1-3 ani (copilaria mica)    Criza: autonomie versus indoiala, rusine.-In acest stadiu se dezvolta sentimentul de autonomie, incredere in sine, cand copilul vrea sa se apuce si sa faca anumite lucruri, cu riscul de a gresi.    Rezultate pozitive:   Incurajarea din partea parintilor in aceasta etapa va dezvolta copilului sentimentul de siguranta si incredere in sine absolut necesare in viitoarele situatii-problema pe care le pot intampina in viitor (in stadiile urmatoare).     Rezultate negative:  Daca dimpotriva, parintii manifesta dezaprobare in tot ceea ce fac copiii, mai ales prin ridiculizarea unei fapte, ca de exemplu atunci cand copiii mai fac in pat uneori si sunt apostrofati la genul: "nu ti-e rusine, esti baiat mare si mai faci in pat?" cand acesta din urma va incepe sa se rusineze de propriile actiuni, dar va pierde si increderea in propriile decizii.Cum recunoastem ca s-a instalat rusinea la copil?Copilul este in spatele fustei mamei in momentul in care va intalniti sau ii faceti cunostinta cu cineva                                    3. Stadiul 3-6 ani (copilaria mijlocie)    Criza: initiativa versus culpabilitate      Efecte pozitive:   In aceasta perioada a vietii, copilul incepe sa exploreze lucruri noi, sa-si descopere abilitati motorii, sa interactioneze mai mult cu cei din jur, incepe sa aiba initiativa multor activitati imitand de obicei adultii; frecvent vor incalca interdictiile impuse de parinti, fapt penalizat verbal sau mai mult. In aceste situatii rolul parintilor este foarte important si daca acestia vor fi suportivi, dar si consecventi disciplinar in acelasi timp, copiii vor invata cu timpul ca nu toate lucrurile le sunt permise, fara a se simti vinovati si, in acelasi timp, vor continua sa exploreze fara a se rusina de ceea ce fac, iar asumarea de responsabilitati va conduce la dezvoltarea simtului de initiativa. De asemenea, parintii trebuie sa manifeste intelegere fata de curiozitatea sexuala specifica la aceasta varsta.Efecte negative:   Interventia educativa necorespunzatoare va dezvolta copilului o tema de pedeapsa exagerata; acesta va considera pe viitor ca orice initiativa personala este gresita; daca anumite actiuni nu au fost finalizate corespunzator se va dezvolta sentimentului de vinovatie.                                     

 4. Stadiul 6-12 ani (copilaria mare)     Criza:  competenta/harnicie versus inferioritate.-In acest stadiu copilul achizitioneaza cunostinte si deprinderi in special prin intermediul scolii, specifice culturii din care face parte. Odata cu inceperea scolii, apare prima comparatie sociala. Astfel, o abordare corespunzatoare din partea parintilor, dar si a invatatorilor vor dezvolta un simt al competentei sau dimpotriva, printr-o atitudine necorespunzatore, vor dezvolta sentimentul de inferioritate. Cea mai frecventa greseala a parintilor este de a-si compara permanent copilul in functie daca si-a facut temele, daca a luat rezultate mai proaste ca ale vecinului sau prietenului Costica etc.

    "Vezi, Vasilica a luat mai mult la lucrare decat tine, tu nu scri la fel de frumos ca Ionica" s.a.m.d. Aceste comparatii si reactii nefavorabile, nu fac decat sa adancesca sentimentul de inferioritate si inadecvare, deci o nerezolvare corespunzatoare a acestui stadiu va cantari decisiv in rezolvarea satisfacatoare a urmatoarei perioade de crize, deosebit de importanta in viziunea lui Erikson si anume, criza adolescentei.    "Modificarile personalitatii din perioada adolescentei si maturizarii reprezinta elementul principal in dezvoltare"                                   5. Stadiul 12-20 ani (adolescenta)    Criza: Identitate de sine versus confuzie de rol.-In acesta perioada, adolescentul cauta sa-si formeze si sa-si dezvolte o identitate personala si vocationala, incearca sa se identifice cu un rol profesional. In acelasi timp se formeaza comportamente specifice rolului sexual, crizele prin care trece adolescentul; este o perioada de tatonare a comportamentului sexual in care baietii de exemplu se dau cu gel, isi fac tepi, iar fetele se machiaza si incearca sa se puna in evidenta printr-o vestimentatie cat mai sumara. Pentru a ajunge la un simt clar si coerent al identitatii, adolescentii se implica in diverse roluri, fara a se angrena concret in vreunul.    In acest stadiu apare confuzia de roluri si intrebarea frecventa a adolescentului: "Cine sunt eu?"; adolescentul manifesta totodata si un comportament indezirabil, prin insusi conflictul interior prin care trece: "sa am initiativa sa fac cutare lucru?"; pe de o parte isi doreste sa aiba initiativa intr-o actiune, pe de alta parte este inhibat de parintii care-i dirijeaza si limiteaza fiecare actiune. Esecul in dobandirea unei identitati clare, durabile are ca rezultat difuziunea rolului, confuzia dintre ceea ce este si ceea ce doreste sa fie. Scopul educational in aceasta etapa este de formare a copilului autonom prin acordarea unei anumite independente, as adauga eu oarecum controlata.    Parintele care si la aceasta varsta isi insoteste copilul la examen si-l asteapta in curtea liceului sau facultatii - este o forma de dependenta creata si intretinuta de parinti, o mare greseala din partea acestora. Adler spunea ca: "orice copil problema este un parinte problema". Erikson, ca de altfel majoritatea psihologilor, considera ca adolescenta reprezinta criza centrala a intregii dezvoltari. Criza de identitate este considerata ca fiind singurul conflict puternic pe care o persoana il are de infruntat in aceasta viata, iar depasirea intr-un mod satisfacator se poate realiza in conditiile in care si celelalte stadii au avut o rezolvare pozitiva.      Efecte pozitive: Capacitatea de a se percepe ca o persoana consecventa, cu o identitate personala puternica.            Efecte negative:  Confuzie in legatura cu cine este si ce reprezinta, incapacitatea de a lua decizii si a alege in mod special in privinta vocatiei, a orientarii sexuale etc.    Presiunile puternice din partea parintilor sau a societatii pot determina dezorientarea si disperarea adolescentului; acestea au ca rezultat instrainarea fizica sau psihica de mediile normale, iar in cazurile extreme ale difuziunii rolului, tanarul poate adopta o identitate negativa. Spre deosebire de baieti, fetele se dezvolta diferit privind dezvoltarea identitatii, acestea manifestand tendinta de amanare a dezvoltarii identitatii pana la gasirea partenerului de viata, care are un rol important in determinarea statutului lor.    "Stabilirea identitatii in adolescenta reprezinta elementul-cheie in realizarea ulterioara a unor relatii intime adecvate". Aceasta afirmatie a lui Erikson a fost intarita si de studiile altor cercetatori printre care Kahn si colaboratorii sai in 1985. Ei au calculat in 1963 scorurile obtinute de un lot de adolescenti la scalele de identitate, care au fost puse in relatie peste 20 de ani, cu statutul lor marital. Astfel, s-au inregistrat diferente semnificative in functie de sex: femeile care inregistrasera valori scazute la scalele de identitate in adolescenta erau in cea mai mare parte

necasatorite sau divortate; barbatii cu scoruri scazute erau in cea mai mare parte necasatoriti.                                          6. Stadiul 20-30/35 ani (tanarul adult)     Criza:  Intimitatii sau izolarii de ceilalti    Efecte pozitive si negative:   Caracteristicile principale ale acestui stadiu sunt dragostea si relatiile inter-umane, in care tanarul adult cauta relatii profunde si de durata. Inca de la varsta de 20 ani, fiecare om isi cauta un partener. Fiecare om are o trebuinta afectiva si sexuala, iar dupa cum spunea si Erikson, nu are importanta cat de mult succes ai in activitatea profesionala. Nu esti dezvoltat complet pana nu cunosti si dezvolti sentimentul intimitatii, iar realizarea acestui lucru are ca efect pozitiv capacitatea adultilor de a dezvolta relatii apropiate si profunde cu altii, capacitatea de a iubi si de a raspunde angajamentelor fata de ceilalti. In cazul cand individul nu si-a gasit partenerul sau este parasit, dupa cum spunea Erikson, se ajunge la o izolare sociala, la o relationare superficiala. Majoritatea persoanelor care solicita o consiliere psihologica in aceasta perioada au ca problema singuratatea; efectele care decurg de aici: depresii, tulburari psihosomatice, psihologice, chiar tentative de suicid etc. Trebuie mentionat ca celibatul nu atrage o tulburare de comportament - este o alegere voita care nu afecteaza viata sentimentala a persoanei.                                        7. Stadiul 35-65 ani(adultul)     Criza:  Productivitate/realizare versus stagnare, mai este denumita criza generativitatii sau stagnarii. Aceasta perioada se caracterizeaza prin nevoia adultului de a fi productiv, de a fi capabil sa se orienteze catre exteriorul sau/si de a-si exersa rolul profesional si/sau parental (este stadiul in care acest rol este accentuat si se simte nevoia de a avea un mostenitor cu orice pret daca nu s-a putut realiza pana in acest stadiu); de asemenea, individul simte nevoia de a impartasi si altora din experienta acumulata. Din acest motiv se mai numeste si "perioada mesterului"; Erikson afirma ca adultii au nevoie de copii asa cum acestia au nevoie de adulti.     Efecte pozitive:   Criza se poate rezolva avand copii sau prin impartasirea cunostintelor in diverse moduri, activitati ca profesor, psiholog, ingrijirea unui copil etc.    Efecte negative:   In acest stadiu, problemele apar in cazul cand din diverse motive nu a avut loc acumularea de cunostinte sau experienta sau nu are cui imartasi din exeperientele sal; omul trece prin asa zisa criza a stagnarii; de aceea parintii spun: "eu la varsta ta... etc". Cu atat mai mult daca individul este singur in acest stadiu, stagnarea se referea la relatiile sociale, are loc oprirea evolutiei, limitarea si exagerarea preocuparilor fata de sine.    "Asa cum un copil nu se teme de viata, nici un adult echilibrat nu se va teme de moarte"                                    8. Stadiul de la 65 de ani (batranetea)     Criza:  integritatii psihice sau a disperarii    Efecte pozitive si negative: In aceasta perioada, batranul isi vede si-si evalueaza realizarile din timpul vietii. In cazurile cand raspunsurile sunt acceptabile exista satisfactie pentru propria viata si acceptarea mortii; se atinge astfel un echilibru de integritate psihica. Dupa 65 ani, dispare rolul profesional odata cu pensionarea, dispare si rolul parental cand copiii sunt la casele lor (asta in cazul in care acest rol a fost indeplinit) sau a intervenit decesul partenerului de viata; incep sa apara mai frecvent intrebari despre rolul propriei existente, teama de moarte, iar atunci cand aceste probleme nu au fost rezolvate favorabil se ajunge la o faza de disperare, numita si depresia batranetii. Erikson spunea: "asa cum un copil nu se teme de viata, nici un adult echilibrat nu se va teme de moarte".