PERSONALITATEA ASISTENTULUI SOCIAL

Relatia dintre cei doi actori care evolueaza in campul interactiunii, asistentul social si clientul,

este una asimetrica: primul vine cu un statut superior determinat de insusi actul ajutarii pe care este

chemat sa-l dea. Cel de al doilea spera ca in cadrul acestei relatii sa-si rezolve problem(a)ele, si prin

insasi aceasta expectanta sa riste a deveni dependent de personalitatea celui care-l ajuta dar, in acest

fel, sa rateze, in fapt, ceea ce se urmareste prin interventia asistentului social: imbunatatirea

functionarii autonome a (sub)sistemului client.

Dupa cum remarca L.C. Johnson, asistentul social vine in relatia de ajutare cu:

- un stil propriu de viata;

- o anumita filosofie;

- un anumit cod moral si sistem de valori;

- avand anumite origini;

- cu o anumita experienta de viata;

- prezentand diferite categorii de trebuinte (Johnson, L.C.,1989, pp 103 -117)

Toate aceste componente se structureaza intr-un mod particular dand ceea ce numim

personalitate (self). Este vorba despre un anumit sistem caruia ii este definitorie functionarea, ca

atare se vorbeste de functionare personala.

Acest din urma concept presupune nu numai cunostinte despre propria personalitate (self), ci si

cum acestea influenteaza functionarea personala: identificarea modului de a invata, a comunica cu

altii, de a reactiona la anumite situatii, de a se percepe pe sine etc.

De remarcat pentru cei ce se formeaza ca asistenti sociali ca si in privinta celor aflati in diferite

situatii de perfectionare profesionala: cunoasterea propriei persoane nu se realizeaza de la sine si

nu este ferita de anumite pericole: este nevoie de timp (pentru a medita despre sine, a ne reculege, a

ne pune intrebari de genul: cine sunt eu, ce doresc, am evoluat sau nu si, mai ales, imi sunt clare

obiectivele pe care mi le propun in viitorul mai apropiat sau mai indepartat? etc.); este necesar a lua

in considerare cum este perceputa persoana noastra de catre altii (chiar daca, uneori, aceasta

perceptie nu este obligatoriu a fi pozitiva si poate, uneori, sa nu fie numai agreabila). Important in

acest demers este faptul de a ne accepta propria personalitate asa cum este si de a fi dispusi sa ne-o

amelioram.

Cel ce incearca sa-si imbunatateasca functionarea propriei persoane trebuie sa previna riscurile

perfectionismului, adica a unor standarde excesiv de ridicate care sa starneasca anxietate si

descurajare in caz de esec. Dar, totodata, a lipsei de perspectiva, rutinei, evitarii efortului etc.

Putem analiza personalitatea asistentului social din perspectiva celui care ajuta.

1 Asistentul social ca persoana care ajuta

Ideea se impune aproape ca un postulat. Ea apare drept firul rosu al intregii lucrari de fata.

Chiar de la inceput am mentionat ca grija ca oamenii sa se ajute intre ei la vremuri de restriste o

regasim in Codul lui Hammurabi, cu aproape patru milenii in urma, de asemenea, Philanthropya la

grecii antici, annona civica la romani, iubirea crestina ca argument pentru ajutarea aproapelui si apoi

intreaga civilizatie europeana fundamentata crestin, zakatul, taxa de purificare pentru ajutarea

saracilor la musulmani, toate ca demers empiric. Apoi in privinta asistentei sociale ca profesie si din

ce in ce mai mult ca demers fundamentat stiintific ce urmareste ajutarea, rolul de a-i ajuta pe oameni

imputernicindu-i, necesitatea unor deprinderi de a ajuta etc. In ciuda acestor sublinieri sau tocmai

datorita lor se impune a preciza cum se prezinta actorul care trebuie sa realizeze managementul

ajutarii.

Asistentul social este cel care isi poate folosi eficient propria persoana in relatiile cu altii -

aceasta este considerata principalul sau instrument utilizat in activitatea sa profesionala - pentru a

intruni trebuinte si a rezolva probleme cat mai adecvat, punand accent tocmai pe aceste trebuinte si

pe functionarea sociala.

Se apreciaza ca persoana care ajuta:

– este sensibila la preocuparea pentru altii;

– are o baza de cunostinte teoretice, aplicate in practica;

– impartaseste valori personale si profesionale;

– are un punct de vedere privitor la natura schimbarii;

– poseda priceperi cognitive si interactive.

Ne aflam in fata unor exigente privind profesia de asistent social. Cum se particularizeaza

aceste repere profesionale in cadrul concret al unor personalitati - cu atributele de individualitate,

diversitate, unicitate, concret etc.?

Exista mai multe descrieri ale persoanei care ajuta. Le vom mentiona pe cele trecute in revista

de L. C. Johnson.

Sistemul de convingeri este o caracteristica importanta. O persoana care ajuta are convingerea

ca oamenii sunt:

- mai mult capabili decat incapabili;

- mai mult prietenosi decat neprietenosi;

- mai mult respectuosi decat nerespectuosi;

- mai mult motivati intern decat extern;

- mai mult dependenti decat independenti

- caritabili, nu indiferenti.

Asistentii sociali eficienti au descoperit ca convingerile sunt importante. Ei se vad pe sine ca o

persoana:

- identificata cu oamenii;

- adecvata;

- increzatoare;

- respectuoasa.

Pot fi mentionate si alte trasaturi suplimentare ale persoanei care ajuta:

- sa dea mai multa libertate decat sa controleze;

- preocupati de probleme mai ample decat de unele mai restranse;

- mai mult sa se marturiseasca decat sa se ascunda;

- mai cu seama implicati decat instrainati;

- orientati mai mult in procesualitate, desfasurare, decat in spre scopuri;

- preponderent altruisti decat narcisisti.

Asistentii sociali abordeaza problemele din punct de vedere uman mai mult decat cel al

lucrurilor, al perceptiei mai mult decat o abordare obiectiva. (Johnson, L. C.,1989 p. 117)

Maturitatea privita in lumina capacitatilor creatoare, a dorintei de a ajuta, a curajului,

sensibilitatii, sunt, de asemenea calitati considerate reprezentative pentru cel care ajuta. O persoana

matura va fi mai putin preocupata de propriile probleme ale vietii, fiind capabila sa experimenteze,

sa riste si sa-si daruiasca din propria persoana altora.

Intre calitatile asistentului social ca persoana care ajuta se cade sa mai mentionam indemanarea

in comunicare, abilitatea de a exprima sentimente, abilitatea de a se confrunta cu altii in mod

constructiv si capacitatea de a risca in favoarea altora.

Este interesant de remarcat faptul ca asistentii sociali sunt vazuti ca personalitati foarte puternic

implicate in calitatea lor de persoane care ajuta. Astfel, dupa unii, asistentul social este mai degraba

o persoana care exercita influenta decat una care utilizeaza anumite tehnici. Acest lucru inseamna

ca asistentul social care isi utilizeaza propria persoana (selful) reprezinta factorul major in ajutare.

Tehnicile devin utile doar atunci cand este pusa in joc propria persoana.

Asistentul social nu este un om rece si obiectiv care mai mult cunoaste decat simte, nici o

persoana puternica ce vrea sa se simta superior sau sa placa. El nu este un om care si-a rezolvat

propriile probleme, detinand toate solutiile moralizatoare. Nu se teme de sentimente, nici ale sale,

nici ale altora. Intelegerea sa nu este doar intelectuala ci are si un aspect emotional, sentimental, care

duce la un raspuns sensibil si realist la trebuintele umane. Nu este impulsiv si isi cunoaste propriile

sentimente. In procesul de ajutare este responsabil pentru propriile probleme. Dezvolta empatie, este

un facilitator, comunica eficient, concret ti specific.

2. Responsabilitatea si autoritatea

Sunt doua atribute importante ale asistentului social. De subliniat ca asistentul social nu este

responsabil de comportamentul clientului sau. Acesta din urma trebuie sa fie responsabil el insusi.

Care este natura responsabilitatii asistentului social? El trebuie sa se implice cu propria persoana

(self), sa creeze un climat favorabil procesului de ajutare. Asistentul social si clientul isi impart

responsabilitatea. Neutilizarea oportunitatilor de catre client nu cade in responsabilitatea

asistentului social.

Clientul vede in asistentul social o persoana cu autoritate parentala, cu putere fantasatica si

magica. Important ca asistentul social sa recunoasca acest lucru. Negarea autoritatii atribuite de

client asistentului social nu este folositoare. Preferabil ca asistentul social sa examineze impreuna cu

clientul natura exacta a acestei autoritati. Cel ce asteapta ajutorul sa nu impuna standarde

neadecvate, sa recunoasca asteptarile sale nerealiste, sa incerce sa se autodetermine.

Unele functii ale asistentului social implica o anumita autoritate legala. Este vorba despre

servicii pentru protectia copiilor, a persoanelor in varsta precum si a celor ce prezinta tare psihice,

neavand discernamant. Asistentul social trebuie sa invete sa se simta confortabil cu autoritatea

atribuita.

Rolul asistentului social este acela de a ajuta clientul sa inteleaga nu numai dreptul sau la

autodeterminare, ci si responsabilitatea sociala. Autodeterminarea este limitata de responsabilitatile

sociale. El trebuie sa-si foloseasca autoritatea pentru a ajuta clientul sa-si inteleaga consecintele

comportamentului. Tot asistentul social trebuie sa accepte responsabilitatea in privinta celor care nu

se pot proteja singuri, adica pentru victimele diferitelor categorii de abuzuri.

Pentru a putea actiona, un asistent social trebuie sa-si dezvolte priceperi. Fiind vorba, in

principal, despre o activitate de ajutare, ne vom referi la priceperi de ajutare. Acestea sunt:

- priceperi in ceea ce priveste intelegerea, atat intelegerea persoanei aflata intr-o anumita

situatie, cat si ajutarea unei persoane sa se inteleaga pe ea insasi. Este vorba despre priceperi de a

asculta, de a sprijini clientul sa se exprime, de a reflecta asupra celor discutate, de a se confrunta cu

realitatea unei anumite situatii etc.

- priceperi necesare in asigurarea unui climat ce favorizeaza relatia de ajutare: priceperea de a

face un om sa se simta confortabil intr-o situatie noua sau straina, interventia in situatie de criza,

crearea unui climat confortabil fizic si emotional;

- priceperi in activitatea centrata pe problemele clientului: priceperi in rezolvarea problemelor

pe care le prezinta clientul, a planificarii, a elaborarii strategiilor etc.;

- priceperi necesare in comunicarea cu alte persoane: de a asculta, comunica, a utiliza

parafraza, a verifica perceptii, a incuraja, a raspunde la sentimente, de a interpreta si informa.

Percepere şi acţiune (vezi modulul Percepere şi acţiune);

2. Empatie Un proverb persan spune: „Să nu judeci niciodată mersul cuiva înainte de a-i încerca

papucii". Empatia presupune înţelegerea sentimentelor şi preocupărilor altora, precum şi abordarea

situaţiilor din perspectiva acestora. Rolul asistentului social este de a înţelege şi reflecta asupra sensului

cuvintelor şi comportamentelor beneficiarilor. În cadrul acestui proces, asistentul social trebuie să facă

abstracţie de propriile valori, sentimente şi nevoi şi să evite să aplice criterii realiste, obiective şi raţionale,

ce în mare parte sunt de natură subiectivă;

3. Autenticitate Autenticitatea se referă la cunoaşterea, acceptarea şi stăpânirea de sine, întru

perceperea corectă a realităţii. Atât autenticitatea, cât şi empatia nu sunt simple forme de comportament,

ci însăşi personalitatea, manifestarea persoanei în situaţii concrete. Asistentul social nu poate fi indiferent

sau acuzator faţă de beneficiar, ci să-l accepte aşa cum este, încercând să se transpună în situaţia acestuia.

Autenticitatea presupune coeziune dintre gânduri, trăiri şi manifestări exterioare ale asistentului social în

abordarea relaţiei cu beneficiarul. În caz contrar, îi va fi greu, dacă nu imposibil, să menţină aceeaşi

atitudine pe tot parcursul procesului de asistenţă;

4. Atitudine pozitivă Sistemul de concepţii al unei persoane se referă la modul de gândire şi reacţie,

înrădăcinate în personalitatea fiecăruia. Este dificilă reorganizarea sistemului de atitudini şi valori, dezvoltat

de-a lungul anilor, dar nu şi imposibilă. Printr-un efort structurat şi conştientizat, are loc asimilarea noilor

valori. Cei ce reuşesc în procesul de asistenţă şi consiliere sunt persoanele pozitive, în relaţia cu propria

persoană şi cu cei din jur (vezi modulul Stereotipuri şi prejudecăţi); 5. Maturitate emoţională Maturitatea

emoţională este deosebit de importantă pentru exercitarea profesiei de asistent social şi în general pentru

activităţile de asistenţă şi consiliere. Participarea la procesul de schimbare a unei persoane fără a fi tentat

de a o modela după propriul plac este în strânsă legătură cu această maturitate emoţională şi anume, de a fi

întotdeauna în serviciul beneficiarului, în calitatea de ghid sau model şi niciodată ca judecător. Maturitatea

emoţională mai presupune linişte interioară, ce-i permite asistentului social să păstreze seninătatea în faţa

oscilaţiilor inevitabile ale atitudinii beneficiarului, să fie lucid în 4 evaluarea comportamentului

beneficiarului. În lipsa unui grad ridicat de linişte interioară, asistentul social va fi incapabil să înfrunte

varietatea de emoţii şi trăiri la care este supus; 6. Cunoaşterea de sine Se spune că, „instrumentul principal

al asistentului social este personalitatea lui”. Cei implicaţi în activitatea de asistenţă şi consiliere trebuie să-

şi cunoască şi accepte propria persoană, potenţialul şi limitele sale. Cunoaşterea de sine nu presupune

simpla identificare cu Eul tău, ci mai degrabă lucrul cu propria persoană şi modelarea Eului în urma

experiențelor trăite. Relaţia asistent social-beneficiar, ce se dezvoltă în cadrul procesului de asistenţă,

printr-un enunţ poate fi explicată astfel: asistentul social să fie capabil de autenticitate, transparenţă,

atitudini şi sentimente pozitive faţă de beneficiar.

Cunoştinţe - cunoştinţe în domeniul asistenţei copilului victimă; - stabilirea unor obiective SMART (specifice, măsurabile, aplicabile, reale, timpi) pentru activitatea practică; - deţinerea informaţiilor cu privire la cele mai importante aspecte ale vieţii sociale actuale; - disponibilitate; - acceptarea noului.

Abilităţi - comunicare; - ascultare activă; - coordonare şi managementul timpului; - de a oferi şi primi feedback; - de lucru în echipă.

Atitudini - motivaţie; - corectitudine; - toleranţă; - cunoaşterea şi acceptarea propriilor limite.