Persida este fiica Marei, sora lui Trică, soţia lui Naţl şi nora măcelarului Hubăr. Ea este una dintre cele mai reuşite, mai strălucitoare figuri feminine din literature română şi este ilustrată de Slavici în evoluţia sa de la copilărie la maturitate.

Persida ilustrează în roman idea că omul poate izbândi în viată numai prin voinţă, luciditate şi dragoste, prin stăpânirea de sine, principalele arme ale eroinei care are un destin zbuciumat. În conturarea acestui personaj, Slavici se dovedeşte a fi un fin psiholog şi un rafinat observatory al sufletului feminine. Fire sinceră şi voluntară, delicată şi pură, Persida învinge loviturile sorţii cu multă cutezantă, dar şi cu o calmă resemnare.

Prin caracterizare direct făcută de narrator se conturează portetul fizic, ale cărui caracteristici sugerează trăsăturile morale – puritate, candoare, gingăşie -, având efecte surprinzătoare asupra celor din jur: “Înaltă, lată-n umeri, plină, rotundă şi cu toate acestea subţirică s-o frângi din mijloc; iar faţa ei ca luna plină, curată ca floarea de cireş şi albă, de o albeaţă prin care numai din când în când străbate, abia văzut, un fel de rumeneală”. Celelalte personaje o caracterizează direct, Hubăroaia fiind încântată de fata “atât de fragedă, atât de frumoasă”, care, asupra lui Naţl, revarsă “o văpaie mistuitoare”.

Prin caracterizate indirect, din atitudinile, gândurile şi vorbele eroinei, reies şi alte trăsături morale.

Persida trăieşte o iubire pasionantă, o emoţie puternică, scriitorul sondând sufletul omenesc cu o neobişnuită forţă de sugestie a cuvântului şi o deosebită măiestrie artistic. Pasiunea statornică pentru bărbatul ei este însoţită de sinceritate şi delicateţe sufletească, rugându-şi mama să nu-l blesteme pe Naţl, deoarece “eu sunt de vină!”.

Căsnicia ei parcurge mari dificultăţi, Naţl “stătea cu prietenii şi toată osteneala, toată grija, rămâne în sarcina ei”, dar Persida îşi salvează căsătoria prin luciditate şi inteligenţă, prin puterea dragostei şi prin stăpânirea de sine, prin bunătate şi blândeţe, făcând ca soţul să îi ceară iertare şi familia să-i ceară iertare: “Iartă, fata noatră, toate supărările pe care ţi le-am făcut şi fii încredinţată despre iubirea noastră părintească”.

Ca şi Mara, Persida are un acut simţ al realului, o personalitate puternică puternică în care domină calităţile sale ieşite din comun, devotamentul, chibzuinţa şi voinţa puternică, reuşind astfel să învingă toate piedicile vieţii.

Persida este unul dintre cele mai strălucitoare personaje feminine din literatura română, încriindu-se în aceeaşi tipologie umană cu Saşa Comăneşteanu şi cu Tincuţa, din opera lui Duiliu Zamfirescu, cu Doamna T. din “Patul lui Procust” de Camil Petrescu ori cu Otilia din romanul lui George Călinescu.