“ Nu din vorbe, ci din fapte se cunoaşte omul virtuos” Sf. Vasile cel Mare

Prietenul nostru

Editura Neutrino

Anul VI, Nr. 55 /Noiembrie-Decembrie 2009 Periodic editat de Parohia Ort. Română “SF. APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL, GOVÂNDARI

PuteŃi citi: -Am văzut români plângând...de bucurie - E părerea mea...“Strana Strămoşească” -Povestea numelor -“Strana Strămoşească” la zece ani ! - DelegaŃia Caraş-Severinului la Alba-Iulia -Scrisoare deschisă către Dumnezeu -TradiŃii şi obiceiuri de pe Valea Almăjului -Chipul omului -Despre cearta cu Dumnezeu ! -Mireasma dulce a prieteniei -Cerşetori, proprietari de banci -”Scutier la vămile vieŃii” - cugetări şi aforisme -InformaŃii utile -Serviciile religioase în Noiembrie şi Decembrie

Biserica “Sf. Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail” PARIS

Data: 12 şi 13 septembrie 2009; Locul: Ambasada Românieie şi Catedrala Ortodoxă Română “Sf. Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail”, rue Jean de Beauvais 9; E v e n i m e n t u l : Ruga bănăŃenilor de la Paris; O r g a n i z a t o r i : Societatea Culturală Banatul din Timişoara

şi Catedrala Mitropolitană “Sf. Arhangheli” din Paris; ParticipanŃi: Aprox. 1.000 de români din łară şi din FranŃa. Acestea sunt datele problemei, sau, cum ar spune un prieten specializat în reportaje: caseta tehnică! Aş vrea însă să vă duc cu inima dincolo de aceste date puctuale, pentru că evenimentele desfăşurate în biserica şi în faŃa bisericii româneşti din Cartierul Latin, din “Comuna Paris” cum îi place părintelui Constantin Târziu să spună, au avut conotaŃia şi semnificaŃia unei mari întâlniri de suflet. Am plecat la Ruga bănăŃenilor ( şi prin extensie, a tuturor românilor) de acolo, cu oarece îndoieli, pentru că nu ştiam mare lucru despre planurile organizatorilor, dar şi cu nădejdea că românii, oriunde ar fi, nu uită că sunt români. Şi am văzut asta la Ambasada României, unde românii s-au întâlnit şi au dansat şi au ascultat muzica noastră populară, adusă de mari şi cunoscuŃi interprete şi interpreŃi din banatul de Munte şi de Pustă. Prin definiŃie, Ruga este momentul ce aminteşte de ziua sfinŃirii bisericii, dar este şi un moment de bucurie pentru toŃi, momentul în care se întâlnesc

n e a m u r i l e , chiar dacă sunt plecate peste mări şi Ńări. Poate tocmai de aceea, la S f â n t a L i t u r g h i e slujită în sobor cu Prea S f i n Ń i t u l

Episcop-vicar Marc Marsilianul şi preoŃi veniŃi din România, ca invitaŃi ai superiorului Catedralei, părintele Constantin Târziu, au fost foarte mulŃi români, care au cantat cu smerenie cântările noastre şi au ascultat cuvantul de învăŃătură - scurt dar dens - al P.S. Marc. M-am bucurat ca să fiu acolo, cu

binecuvântarea Prea SfinŃitului Lucian şi să aduc cuvântul de s a l u t a l A r h i e r e u l u i nostru bănăŃean. Mai apoi, cele spuse de parohul de acolo, au sensibilizat pe toŃi cei prezenŃi, oficiali ai administraŃiei judeŃene şi locale de la noi, precum şi creştini români-parizieni. Partea a doua a zilei a fost dedicată întâlnirilor de suflet, muzicii şi voii bune, dar şi aducerii aminte de zilele trăite acasă.. Organizatorul, adică părintele Constantin a impresionat până la lacrimi pe toŃi cei prezeŃi, rostind cu patos şi dor de casă poezia extraordinară a doamnei Dorina Şovre, “Copile, mai deschide poarta”. AM VĂZUT OAMENI PLÂNGÂND şi am lăcrimat împreună cu ei, pentru că ei sunt de două ori străini: străini acolo şi, încet-încet, străini şi aici. Poate tocmai de aceea, în brâul pe care părintele, oficialităŃile de la noi, ceilalŃi preoŃi , s-au prins mai apoi o mulŃime de români dar şi francezi ce şedeau pe margine şi încercau să înŃeleagă ce se întâmplă acolo. M-a bucurat să văd câŃiva poliŃişti locali care nu au putut rezista şi încercau timid paşii horei noastre bănăŃene, aşa cum am fost impresionat de oşenii, moldovenii şi oltenii prezeŃi acolo şi care s-au simŃit bine cu noi. Iar Nicoleta Voica, Zorica Savu, Maria

Milu Sorescu, Elena Jurjescu, C ă t ă l i n a Pâşlea, Maria G a r a ş ş i A n i ş o a r a S e r a f i n , acompania te de orchestra “Semenicul” şi ansamblurile

“Semenicul”, “Giocelul” din Giroc şi “Hora BelinŃului”, au avut grijă să aducă bucurie tuturor, indiferent din ce zonă a României erau. AM VĂZUT ROMÂNI PLÂNGÂND DE BUCURIE! Şi dacă e să reŃin în suflet doar atât, tot sunt mulŃumit. Am reuşit să fiu acolo la o serbare a reîntregirii familie mele dar şi a importantei comunităŃi române şi ortodoxe ce trăieşte, muceşte, suferă şi duce dorul Ńării, însă nu uită să se bucure atunci când se oferă ocazia. Şi Dumnezeu ne-a ajutat să le oferim o asemenea ocazie! Pr. Petru Berbentia

Am văzut români plângând... de bucurie !

Povestea numelor www.crestinortodox.ro

3

Eugenia - Sf. Cuv. Eugenia este cinstită de Biserica Ortodoxă pe 24 decembrie, iar apusenii o pomenesc pe 7 februarie. Ve-chile nume greceşti Evghenios şi Evghenia (în neogreacă: evghenes, "nobil"; evgheneia, "nobleŃe"), însemnând "de bun neam" (ev, "bun" + ghenos, "născut"), s-au consolidat în onomastica europeană şi prin adjectivul latinesc eugeneus sau eugenius ("de bun soi"). La noi s-au folosit relativ târziu (începând de prin sec. 17). Formele mai vechi sunt neogreceşti şi se recunosc din pronunŃia cu v şi ghe (Evghenie, Evghenia, Ghenia, Ghenea, Ghinea etc.); formele mai noi sunt neolatineşti şi se recunosc din pronunŃia cu u şi ge (Eugen, Eugeniu, Eugenia, Genu, Gena, Genia etc.). De aici şi diminutivele Jeni, Jenel, Jenica. Mihai - Pe 8 noiembrie este praznicul SfinŃilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, numiŃi în tradiŃia românească şi Sf. Voievozi (ai oştirilor cereşti). Mihail este împlinitorul dreptăŃii dumnezeieşti, purtând în mâna dreaptă sabia de foc. La porunca Domnului, el l-a alungat din cer în bezna adâncului pe Lucifer, îngerul răzvrătit. Numele, de origine evreiască (Miha’El), se tălmăceşte „Cine este ca Dumnezeu?“ (mi, „cine“; ke, „ca“; El, prescurtare de la Elohim). În româneşte, formele cele mai frecvente sunt astăzi Mihai, Mihail, Mihnea, Mihaela, cu diminutivele MihăiŃă, Mişa sau Michi (acesta din urma cu grafii variate şi utilizat pentru ambele sexe). Dintre formele mai vechi, multe au supravieŃuit doar ca nume de familie: Mihăila, Mihalache, Mihalcea, Mihu, etc.

E părerea mea… şi-o scriu ! de Alina Fetescu alinutza22res@yahoo.com

„STRANA STRĂMOŞEASCĂ”

Am ales să scriu în acest număr despre „Strana Strămoşească” deoarece în luna Noiembrie se împlineşte un deceniu de când a fost înfiinŃată de către părintele-paroh. Poate că pare deprimant să zic că se împlineşte un deceniu, aşa că voi rectifica şi voi zice că împlinesc 10 ani! Trebuie sa precizez că „Strana Strămoşească” s-a născut din corul „Tinerimea Ortodoxă”, un cor mixt şi destul de închegat. Grupul „Strana Strămoşească” este alcătuit atât băieŃi cu studii muzicale, cât şi băieŃi care nu sunt specialişti într-ale notelor muzicale, însă care au voce şi talent pentru a face corul să meargă mai departe şi să fie căutat. Recunosc că îmi oferă mare satisfacŃie să îi ascult ori de câte ori cântă, la concertele de Crăciun sau de Paşte. BăieŃii au cântat şi în Serbia, Ungaria, Austria, Germania, Italia. Asta demonstrează că sunt cu adevărat buni în ceea ce fac şi ar trebui să ne mândrim că aceşti băieŃi fac parte din parohia noastră. Singurul meu regret este că, din păcate, ei sunt singurii care în momentul în care sunt convocaŃi sunt prezenŃi cam toŃi. Spun că este un regret pentru că noi, fetele, nu mai suntem la fel de prompte, e drept unele s-au căsătorit, au copii şi trebuie să aibă grijă de familii, însă consider că şi „Tinerimea Ortodoxă” ar trebui să continue, chiar dacă ar trebui să căutăm fete pentru cor. Ciudat este că de sărbători strana este plină de tineri, însă în mod normal duminica suntem cam 5 sau 6 din cei mai vechi. Şi fără să caut circumstanŃe atenuante, trebuie să spun că unii dintre ei sunt plecaŃi peste mări şi Ńări şi vin acasă numai la Marile Sărbători! Dar în acele zile, SUNT PREZENłI ! Revenind la lucrurile plăcute, spun că îmi face o deosebită plăcere să ştiu că „Strana Strămoşească” a evoluat şi că, iată acum la ceas aniversar, o sărbătorim. Consider că cel mai mare merit îl are conducătorul grupului, preotul care a dorit mereu ca tinerii să dea tot ce e mai bun pe plan muzical, el este cel care ne Ńinea în frâu atunci când trebuia, dar şi cel care glumea şi destindea atmosfera, atunci când oboseala plutea între noi. Aşa că, în numele tuturor tinerilor din strană, îmi doresc să-I mulŃumesc Lui Dumnezeu pentru că este încă exact aşa!! BineînŃeles, vreau să îi felicit şi pe băieŃi, pentru că au muncit mult ca să ajungă atât de sus, îi felicit pentru că au avut multă bunăvoinŃă şide multe ori s-au învoit de la lucru sau de la şcoală doar pentru a veni la repetiŃii; îi felicit şi pentru că nu ne-au făcut niciodată de ruşine pe unde au mers şi i-au încântat mereu pe cei din străinătate, dar şi pe cei din România. Îi felicit pentru că au păstrat plăcerea de a cânta mereu lui DUMNEZEU!!! Ultimul lucru pe care vreau să îl spun este: FELICITĂRI!!! Cred că este cel mai plăcut lucru pe care l-aş putea spune şi sunt sigură că sunt în asentimentul tuturor când am să zic că ne dorim să aniversăm măcar încă 10 ani de Strană Strămoşească.

4

Pentru numărul revistei din luna aceasta, m-am gândit că ar fi potrivit să scriu un articol omagial despre istoria grupului coral „ Strana Strămoşească ”, datorită faptului că anul acesta serbăm 10 ani de existenŃă, ani în care am avut ocazia să ne afirmăm cultural şi să facem cinste parohiei din care provenim.

Prin stăruinŃa părintelui paroh Petru Berbentia, între anii 1995-1996 s-a format un cor de tineri, intitulat „Tinerimea Ortodoxă ”. Acest cor era format din băieŃi şi fete de gimnaziu şi liceu, alături de care au fost cooptaŃi şi oameni maturi. Nucleul de bază al acestui cor era compus din: cântăreŃul parohiei, Bogdan Lupşa, alături de care mi-am petrecut o bună parte a copilăriei ( nişte ani minunaŃi!), Adela şi Beni Berbentia, surorile Purşega, Mariana, surorile Constantin, surorile Mesteşan, Alina Bordea, Mihaela Dini, Alina Fetescu, Monica Butoi, fraŃii Boboş, Doru, Ovidiu, Lucian Costandache, Cristian TroanŃă şi subsemnatul. Cu acest cor am crescut şi aici am învăŃat ce înseamnă prietenia cu adevărat, fiindcă eram ca într-o mare familie.

Între anii 1998-1999, în cadrul corului au intrat şi teologii seminarişti Emil-Sergiu Varga, care acum este diaconul onorific al parohiei noastre şi Sergiu Dalea. Prin venirea celor doi seminarişti, corul nostru era complet şi pregătit pentru o nouă provocare şi anume pentru formarea corului de băieŃi. Ideea înfiinŃării acestui cor, care să funcŃioneze în paralel cu cel mare (Tinerimea Ortodoxă), a pornit de la faptul că numărul fetelor de la cor se împuŃina şi nu mai veneau în ajutor tinere talente, care să le susŃină. IniŃial, am crezut că este un moft înfiinŃarea corului bărbătesc, dar am înŃeles foarte repede faptul că părintele Berbentia anticipase pericolul desfiinŃării corului nostru şi era păcat ca rodul unei munci de câŃiva ani să se piardă în van. În orice caz, înfiinŃarea grupului coral bărbătesc, denumit mai apoi „ Strana Strămoşească ”, a fost un lucru bun şi constructiv, care ne-a permis să facem cunoscut numele parohiei noastre în Ńară şi în lume.

În formula de bază a corului bărbătesc erau următorii: părintele paroh Petru Berbentia, Bogdan Lupşa, Gelu Atomei, Beni Berbentia, părintele diacon Emil Varga, teologul Sergiu Dalea, Daniel şi Marius Boboş, Dorin Cernăianu, Lucian Costandache şi subsemnatul ( Adrian-Nicolae Păunescu). În această formaŃie „Strana Strămoşească”, complectată acum cu Leo Marina, a cunoscut succesul şi a avut ocazia să participe la diverse acŃiuni desfăşurate în Ńară şi în străinătate. Este păcat că, astăzi, nu suntem în formaŃie completă,

deoarece viaŃa i-a purtat pe unii departe de Ńară, dar sperăm că Bunul Dumnezeu ne va reuni din nou, aşa cum s-a întâmplat anul trecut de Crăciun.

În aceşti 10 ani au fost o serie de momente frumoase şi emoŃionante, din care aş dori să enumăr câteva. Pentru început aş vrea să povestesc cum serbam în fiecare an Crăciunul. Cu câteva săptămâni înainte, ne adunam pentru repetiŃii şi pentru a mai afla ce au mai făcut ceilalŃi. În săptămâna de dinaintea Crăciunului ne strângeam împreună cu fetele şi pregăteam până în cele mai mici detalii, concertul de colinde pentru credincioşii parohiei noastre. În seara de Ajun mergeam cu colinda la domnul Dorohoi, care ne aştepta ca pe nişte oaspeŃi de seamă. După domnul Dorohoi, mergeam în colindă la oamenii Bisericii şi la preoŃii noştri, care slujeau la parohie. La final, ne întâlneam acasă la tanti Măriuca şi la nenea Anghel, unde începea petrecerea şi buna dispoziŃie. Chiar dacă ne lungeam până târziu în noapte, a doua zi eram prezenŃi la biserică, aranjaŃi la patru ace şi pregătiŃi să le arătăm credincioşilor noştri surprizele pe care le-am pregătit. În a treia seară de Crăciun, ne întâlneam la Adela acasă, unde făceam o seară de muzică şi de glume. Beni cânta la chitară, iar eu cu Emil ne întreceam în tot felul de şotii. Oh, Doamne, ce vremuri! Păcat că au trecut aşa de repede.

Un alt moment deosebit a fost excursia de o săptămână în Germania, ca urmare a invitaŃiei lansate de către parohia Ruderatshofen, a vrednicului de pomenire, răposatul părinte Nicolaus Marcu. Acea săptâmână a fost de vis, deoarece, pe lângă faptul că am fost primul grup de ortodocşi care au cântat în mai multe biserici romano-catolice din zona Bayern-ului, am avut ocazia să ne apropiem şi mai mult unii de ceilalŃi şi să ne distrăm, în limitele bunului simŃ. Şi acum îmi aduc aminte cu plăcere de peripeŃiile de la Schwangau (băile termale). Prieteniile pe care le-am legat cu familiile care ne-au găzduit durează şi astăzi.

Pe final, aş putea să mai menŃionez evenimentele din Serbia şi din Ungaria la care am participat cu drag. FraŃii noştri români de la Toracu-Mare şi de la Micherechi ne-au invitat ori de câte ori s-a ivit ocazia să cântam în bisericile lor şi s ă sp o r im bucuria unor p r i e t e n i i t r a i n i c e . Slujirea la altarul sfânt al bisericii din Toracu-Mare, împreună cu trei arhierei şi un sobor de zece preoŃi şi cinci diaconi, sau concertele de colinde din biserica de la Micherechi şi Apateu, alături de renumita cântăreaŃă de muzică populară Zorica Savu, sunt momente unice, care vor rămâne întipărite pe veci în sufletul meu şi tot odată în sufletele colegilor mei.

La mulŃi ani „ Strana Strămoşească ” şi să dea Dumnezeu ca munca în folosul sufletului creştin bănăŃean să nu se oprească şi să continue de′ a pururi!

Prof. Nicolae-Adrian PĂUNESCU

„STRANA STRĂMOŞEASCĂ” LA ZECE ANI !

5

Spre neuitare : 1 Decembrie 1918 DelegaŃia Caraş-Severinului la Mare Adunare NaŃională de la Alba - Iulia De la început trebuie precizat faptul că la pregătirea şi înfăptuirea Unirii celei Mari a atârnat mult în balanŃa istoriei rolul Bisericii, căci pe lângă cele spirituale şi duhovniceşti, preocuparea de căpetenie a Bisericilor Ortodoxă şi Greco - Catolică, se concentra înspre idealul unităŃii naŃionale; aşa se face că şi la Adunarea NaŃională de la 1 Decembrie 1918, cele două Biserici româneşti au fost reprezentate prin delegaŃii de drept: cei cinci episcopi în funcŃiune, patru vicari, 10 delegaŃi ai consistoriilor ortodoxe şi ai capitlurilor greco-catolice, 129 de protopopi, câte un reprezentant al Institutelor teologice-pedagogice şi câte doi reprezentanŃi ai studenŃilor de la fiecare Institut Teologic, totodată fiind aleşi şi numeroşi preoŃi aleşi ca delegaŃi în circumscripŃiile lor electorale, alŃi numeroşi preoŃi împreună cu păstoriŃii lor (l. Munteanu, V. Zaberca, M. Sârbu, Banatul şi Marea Unire de la 1918, Ed. Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992). Vrednic de reŃinut este şi faptul că luptei Bisericilor din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş s-au alăturat şi forurile bisericeşti din străinătate, în special cele din Statele Unite ale Americii unde se aflau mulŃi români care au emigrat datorită tocmai apăsării exercitate de stăpânirea austro-ungară. Au fost adresate nenumărate petiŃii guvernului american şi preşedintelui S.UA. S-au adoptat moŃiuni, s-au trimis ajutoare fraŃilor acasă etc., ilustrativă fiind „PetiŃia Episcopiei Române Ortodoxe din Statele Unite ale Americii de Nord către preşedintele Woodrow Wilson", redactată la Congresul românilor americani Ńinut la Youngstown - Ohio în 24 februarie 1918. La 1 noiembrie 1918, episcopul Caransebeşului Miron Cristea se adresa Consiliului NaŃional Român, subliniind că ,,orice popor are dreptul să dispună liber asupra sorŃii sale’’... Precizând în scrisoarea sa că „interesele de viaŃă ale neamului românesc. Pretind ca un categoric imperativ înfăptuirea acestui fapt de libera dispozitie şi faŃă de neamul nostru", episcopul Miron Cristea declara că îl recunoaşte ca reprezentant şi conducător politic al naŃiunii române; Consiliul pregăteşte toată luna noiembrie Adunarea de la 1 Decembrie 1918. Din partea Consistoriului Eparhiei Caransebeşului, întrunit în şedinta plenară din 14/27 noiembrie, delegat la Alba-Iulia, a fost ales dr. Cornel Corneanu, alături de alŃi clerici bănăŃeni: Andrei Ghidiu - protopopul Caransebeşului, Petru Barbu - profesor la Institutul Teologic din Caransebeş, Avram Corca - preot în Coştei, dr. Avram Imbroane din Lugoj, preotul Ioanichie Neagoe din Petro Vaselo şi dr. loan Roşianu, preot în Ghilad, Cornel Corneanu fiind ales în Marele Sfat NaŃional Român la Alba - Iulia. La Adunarea de la 1 Decembrie 1918, pe lângă delegaŃii oficiali în număr de 1.228, au participat peste 100.000 de Ńărani, oraşeni şi intelectuali din toate părŃile Transilvaniei şi Banatului (S. Papacostea, P. Teodor, Istoria Românilor, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1999). łinută sub preşedenŃia lui Gheorghe Pop de Băseşti, Adunarea NaŃională de la Alba-Iulia, dând glas unei aşteptări de veacuri, au votat în unanimitate cu o uriaşă însufleŃire unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România hotărând totodată ca în Ńara întregită Majestatea Sa să acorde aceleaşi drepturi tuturor naŃionalităŃilor conlocuitoare şi să se realizeze reformele social-economice atât de mult aşteptate. Duminică 1 Decembrie 1918, de dimineaŃă s-a celebrat liturghia şi te-deum-uri în cele două biserici româneşti din Alba Iulia. La ora 10 s-a întrunit Adunarea NaŃională Constituantă la care au participat cei 1.228 de deputaŃi şi delegaŃi oficiali care s-au prezentat cu mandat electoral sau cu titlul lor de drept pentru a vota Unirea. În biroul adunării au fost aleşi trei preşedinŃi (Gheorghe Pop de Băseşti, episcopii Ioan Papp de la Arad şi Dimitrie Radu de la Oradea), trei vicepreşedinŃi şi nouă secretari. Principalul raport a fost prezentat de Vasile Goldiş, care a citit apoi şi proiectul de rezoluŃie pentru unirea Transilvaniei cu România. Adunarea a ovaŃionat prelung pentru unire, apoi Marele Sfat NaŃional format din 212 membri, menit să exercite atribuŃii administrative şi legislative. În afară de episcopi, în acest Sfat au fost aleşi şi numeroşi profesori de teologie, protopopi şi preoŃi, iar şedinŃa Adunării Constituante a luat sfârşit prin cuvântarea rostită de episcopul loan Papp de la Arad, care a mulŃumit tuturor pentru însufleŃirea cu care au participat la dezbateri. La ora 14, toŃi delegaŃii s-au dus pe Câmpul lui Horia unde s-au Ńinut mai multe cuvântări de pe tribunele ridicate în mijlocul celor peste 100.000 de români care aşteptau în cântece naŃionale proclamarea Unirii. Între alŃii a rostit un memorabil discurs episcopul Caransebeşului Miron Cristea, apoi episcopul Iuliu Hossu de la Gherla şi alŃii. Tot ei în faŃa mulŃimii s-au îmbrăŃişat spunând că aşa cum împreună dovedesc deplina frăŃietate, la fel trebuie să fie de-a pururea uniŃi între ei ca fraŃii toŃi românii.

( urmare în pag. 6 )

Diac. Emil Varga - prof. de Religie

“ VOX POPULI VOX DEI ”

6

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE DUMNEZEU

Doamne, nu ştiu cu ce să încep să-łi pot spune tot ce doresc. Este la fel ca atunci când am intrat prima dată în Biserica Ta, şi nu ştiam să mă rog. Necazul însă a fost sfetnic mare, m-a ajutat, la fel şi îngerii Tăi, să găsesc cuvintele potrivite. Pe parcursul anilor, łi-am cerut multe şi de toate, dar uitam să încep prin a-łi cere iertare pentru boacănele zilnice. De m-ar întreba cineva ce am făcut în viaŃa asta, aş fi cam descumpănită. Chiar, ce am făcut? Chiar, ce aş spune? Am trăit, am respirat, am mâncat, am iubit, am greşit ca fiecare. A da, am mai şi învăŃat nişte zeci de ani, uneori a trebuit, alte ori chiar mi-a plăcut. Mai bine zis, în toate căutările mele, de fapt te căutam şi te caut pe Tine, Părinte. Ce-am făcut? Nu sunt mai cu moŃ decât alŃii, un om obişnuit în mulŃime..... În faŃa Ta îmi deschid sufletul, pentru că Tu eşti Tatăl, Prietenul, Confidentul dispus întotdeauna să asculte şi să ajute. Din iubire faŃă de Tine, îl iert pe cel care mă urăşte, îl ajut pe cel care mă trădează, nu sunt supărată pe cel care mă bârfeşte. Nu e uşor, dar mă străduiesc, că doar aşa m-ai învăŃat. La urma urmei, Ńoti suntem supuşi greşelii, nu? ÎŃi mulŃumesc că m-ai observat şi că eşti în permanenŃă în prezenŃa mea. N-am ce alte confidenŃe să-łi fac, că doar mă cunoşti de atât amar de vreme. Vreau doar să-łi spun că sunt fericită că Te-am regăsit! Şi era iar să uit: IARTĂ-MĂ ! Eu, copilul Tău. Bibliotecar Stela Şerban Facultatea de Teologie Timişoara

(continuare din pag. 5)

DelegaŃia Caraş-Severinului la Mare Adunare NaŃională de la Alba - Iulia

Din bogăŃia de date referitoare la Unirea din 1918, din partea judeŃului Caraş -Severin au fost trimişi şi un număr de 44 deputaŃi de drept (V. Zaberca, DelegaŃia Caraş-Severinului la Marea Adunare NaŃională de la Alba Iulia, în rev. Banatica, ReşiŃa, 1987), reprezentanŃi ai Episcopiei Caransebeşului, ai protopopiatelor ortodoxe din : Bocşa Montană, Caransebeş, Mehadia, OraviŃa, a celor greco-catolice din Bocşa Montană, Caransebeş, OraviŃa, Naidăş şi Vermeş; apoi trimişi ai Consistoriului din Caransebeş, ai unor „fiindaŃiuni" reuniuni de lectură, de muzică, societăŃi financiare, institute pedagogice şi teologice, reuniuni învăŃătoreşti, gărzi naŃionale şi reuniuni ai meseriaşilor. Dintre localităŃile Caraş-Severinului, cei mai mulŃi delegaŃi a avut la Alba Iulia, având în vedere domiciliul, oraşul Caransebeş - 23, urmat fiind în ordine de ReşiŃa - 17, Bocşa -11, OraviŃa - 9, apoi Sasca Montană - 4, Vărădia - 3, Marga - 2, iar satele: Apadia, Brebu, Bucova, Domaşnea, Eftimie Murgu, Gherteniş, Ilidia, Mehadia Naidăş, Sacu, Soşdea, Văliug, Vermeş, VrăniuŃ - având trimis câte un singur delegat. DelegaŃii Caraş-Severinului au provenit din diverse clase şi categorii sociale de la Ńărani la profesori de teologie şi preoŃi, până la notari, ingineri, comercianŃi, în privinŃa preoŃilor fiind un număr de 20 de clerici, dintre aceştia 11 fiind de fapt delegaŃi de drept şi doar 9 aleşi ai cercurilor electorale, însă în afara delegaŃiei oficiale a Caraş-Severinului la Marea Adunare de la 1 Decembrie 1918 au fost prezenŃi locuitori din toate cele patru puncte cardinale ale judeŃului: din Valea Caraşului şi culoarul Timiş - Cerna, din Clisura Dunării şi Valea Bârzavei, din Almăj şi Valea Bistrei, bărbaŃi şi femei, tineri şi bătrâni, zeci, sute de participanŃi al caror numar nu poate fi precizat, iar ceea ce au realizat atunci, pentru noi rămâne un dar spre păstrare generaŃiilor următoare. Diacon Emil VARGA

7

TRADIłII ŞI OBICEIURI DE PE VALEA ALMĂJULUI ÎN PRAG DE SĂRBĂTORI Nicolae-Adrian Păunescu

Cu toate că Valea Almăjului, ca şi zonă geografică de importanŃă maximă pentru Banatul de Munte, a fost mai tot timpul vizată de atacurile otomane sau austro-ungare, totuşi, obiceiurile populare de sărbători nu s-au pierdut, deoarece conservatorismul populaŃiei s-a transmis din generaŃie în generaŃie, pentru ca urmaşii să nu-şi uite rădăcinile bănăŃene.

În cele ce urmează, voi încerca să creionez câteva din tradiŃiile şi obiceiurile almăjenilor legate de marile sărbători.

La Crăciun : cam de regulă în ziua lui Ignat (20 decembrie ), fiecare dintre săteni taie porc, iar dacă nu taie atunci, taie în ziua Ajunului (24 decembrie ).

Din sânge şi anumite pecini (bucăŃi din muşchiul porcului ), care sunt tocate mărunt, nu ca de “sarme”, ci singure sau amestecate cu sânge. Apoi sunt puse la fiert într-o castrulă. Unii pun la fiert numai sângele, până ce se îngroaşă, adăugând puŃină făină de cucuruz şi usturoi. AlŃii mai pun şi oŃet de prună; această pregăteală, mâncare tradiŃională a fiecărui sătean în parte, se numeşte „Borândău” .

Spre seara Crăciunului toŃi copiii şi feciorii se adună la capul satului de la vale, unde înaintea tuturora stau 2-3 din cei mai mari, până ce se adună toŃi, apoi pornesc deodată pe la case strigând : „Bună ziua lui Ajun, Că-i mai bună-a lui Crăciun. Vivo! ”

Colindătorii sunt aşteptaŃi de către săteni cu drag. Li se împart colaci, bucăŃele de carne şi cârnaŃi, nuci, alune, cucuruz, ş.a. Unii pun aceste daruri într-un ciur, din care le aruncă peste colindători, iar aceştia le strâng de pe jos.

Unul dintre colindători intrând în casă şi având în mână o boată, merge drept la foc şi împărŃind cărbunii din vatră zice : „Atâtea oi, atâŃia porci, atâŃia boi, atâtea vaci, ş.a.” , iar dacă sunt mulŃumiŃi de ceea ce au căpătat, pleacă mai departe zicând vorbele : „ Câte cuie pe casă AtâŃia galbeni pe masă ”

Dacă la vreo casă gazda nu se arată nici după ce au strigat de 4-5 ori, colindătorii zic: „ Bună ziua lui Ajun, Că-i mai bună-a lui Crăciun. Vivo. ”

Apoi mai zic : „ Dă-mi colacu şi cârnatu Să mă duc la altu ”

Dacă nici acum nu se arată nimeni, atunci colindătorii pornesc toŃi îndărăt, strigând : „ Bleşini Pe prăjini GârgăriŃă Pe poliŃă. ” ( urmare în pag. 8)

8

(continuare din pag. 7)

TRADIłII ŞI OBICEIURI DE PE VALEA ALMĂJULUI ÎN PRAG DE SĂRBĂTORI

La Anul Nou : În seara Anului Nou (Sân -Văsâi ), la anumite locuri, fetele pregătesc conveniri,

unde adunându-se, pun pe masă taiere cu faŃa în jos, sub care pun diferite obiecte ca : piepten, cărbune, păsui (fasole ), oglindă, zahăr, bani ş.a.

Venind feciorii, fiecare dintre ei ridică un taier. Dacă a ridicat cărbunele, soŃia sa va fi neagră, adică urâtă; dacă a ridicat pieptenul, soŃia sa va fi hăbucoasă, adică nepieptănată; dacă a ridicat păsuiul, va fi colŃată; dacă a ridicat oglinda, va fi frumoasă; dacă a ridicat zahărul, va fi bună; dacă a ridicat banul, va fi bogată. Adeseori la Sân -Văsâi se aduce muzică şi se petrec până în zori.

La Bobotează nu este o datină anume. După terminare slujbei la biserică, tot satul, în frunte cu preotul, se îndreaptă înspre râu, unde se săvârşeşte slujba Aghiazmei Mari (Boboteaza ). După terminarea slujbei, preotul „botează ” pe cei prezenŃi, adică îi stropeşte cu apă sfinŃită. Apoi fiecare credincios îşi ia într-o sticlă apă sfinŃită pentru acasă, pe care timp de 40 de zile o ia pe nemâncate.

La Paşti : la înjumătăŃirea postului, Miercuri, căreia i se mai zice „ Târ nainte târ napoi ”, adică

cât a fost nainte atât mai este înapoi din post, se numără ouăle. În seara dinspre Joi Mari, pe înserate, femeile merg la morminŃi cu colaci, lumini şi băuturi şi împart pomană la săraci.

La Joi Mari, la crăpatul zilei, la fiecare casă sunt grijite mai dinainte surcele uscate (crenguŃe uscate ), numite „ Joi mărele ” . Se face foc în curte iar mamele scoală copiii şi le dau colaci de Joi Mari.

Vineri seara şi sâmbătă seara, cei mai religioşi petrec nopŃile în biserică, păzind mormântul Domnului. Aceste două nopŃi, tineretul le petrece la foc în curtea bisericii, fapt pentru care au strâns lemne din tot satul.

Copiii, înainte de Paşti, merg pe câmp şi unde găsesc roate de flori albe mărunte, numite „ Paştele ” , rup de pe cămaşa lor treme, zicând : „ Paştele, Paştele Eu vă dau trenŃe, Voi să-mi daŃi cămeşi noi. ”

Apoi, întorcându-se de pe câmp, aduc la „ Mormântul Domnului ” flori de primăvară, viorele, cocoşei, adică nişte flori albe în formă de tolceri, brebenei şi dumbravnic, o floare verde cu miros tare, care se găseşte prin pădurile de gorun.

ToŃi casnicii şi mai ales copiii, în ziua de Paşti trebuie să aibă cămaşă nouă. Femeile împart prin sat „ Moşi ”, adică colac şi ouă roşii.

Mai nou, de Paşti, tineretul tocmeşte o orchestră de muzică populară pe trei zile, pentru distracŃie. În fiecare seară se face bal, care durează adesea până în zori.

Fiind cunoscută înclinaŃia bănăŃenilor spre muzică şi joc, fiecărei sărbători, pe lângă datinile ei, i s-a adăugat şi 2-3 zile de petreceri, prin care să se arate bunăstarea şi fala bănăŃeană. Nicolae - Adrian PĂUNESCU

9

CHIPUL OMULUI

Chipul omului este prima sa carte de vizită şi tot primul care exprimă trăsăturile de caracter , firea, sau, în privire, ceea ce gândesc cu adevărat ( ochii fiind oglinda sufletului ). Şi,.. merg mai departe. Nimeni n-ar spune că acest titlu are vreo legătură cu credinŃa, şi totuşi, eu zic că are, concluzie la care veŃi ajunge după parcurgerea materialului. Dacă se pun alături, comparative, poze din perioada 1918 -1940 şi unele din zilele noastre, se con-stată următoarele: pozele de altădată pe lângă faptul că erau mult mai expresive, prezentau bărbaŃi cu fi-guri hotărâte, siguri pe ei, figuri serioase şi responsabile. Cât despre femei, erau frumoase, feminine, diafane, elegante, cu aer cald, matern. Să nu uităm că perioada pe care am luat-o ca exemplificare era perioada în care educaŃia morală din familie, susŃinută de orele de religie din şcoli, respectul faŃă de muncă şi responsabilizarea fiecăruia în familie şi societate, la care adaug şi şocul războaielor, au avut ca urmare o generaŃie "finisată" şi pre-gătită pentru viaŃă, din toate punctele de vedere. Într-adevăr, educaŃia de acasă duce la şlefuire, dinspre interior spre exterior, doar atunci când aceasta se referă şi la spiritualitate şi moralitate, la care se adaugă toate evenimentele timpului respectiv, care şi-au lăsat amprenta atât asupra caracterului unei anumite generaŃii, cât şi asupra fizionomiei fiecărui individ din acea generaŃie. Chiar şi-n ziua de azi există femei care indică drept preferinŃă personaje de demult, a căror figură exprimă fermitate, intransigenŃă dar şi loialitate. Figurile ce le întâlnim azi exprimă exact timpurile pe care le trăim: superficialitate şi mulŃi coloranŃi sintetici. Ce facem deci cu chipul nostru? Stela Şerban

DESPRE CEARTA CU DUMNEZEU Dacă suntem sinceri cu noi înşine, ştim foarte bine că cel puŃin o dată, dacă nu de mai multe ori, ne-am certat cu Dumnezeu. Este un mod de-a spune "ceartă". Aş putea spune mai degrabă că mă refer la o serie de reproşuri. De multe insuccese din viaŃa noastră, L-am făcut răspunzător. El, ca un părinte iubitor, a aşteptat să ne liniştim, şi ne-a răspuns pe înŃelesul nostru, în fiecare clipă, doar că noi, în graba noastră, nu L-am luat în seamă. Nu la fel ar fi procedat un prieten, care, om fiind şi el, ar fi fost intolerant. Putem spune că întreaga viaŃă pe acest pământ, este un lung drum spre cunoaşterea lui Dumne-zeu,...până şi reproşurile pe care I le facem... Aşa cum se spune, Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului, ci întoarcerea lui înspre bine, ( “să se întoarcă şi să fie viu”). Dacă ar fi să facem o comparaŃie între marile religii ale lumii, vom observa că toate au ca Ńintă cunoaşterea lui Dumnezeu. La urma urmei, aceasta este suprema bucurie a unui om într-o viaŃă. Pentru Dumnezeu este foarte important ca omul să se regăsească pe el însuşi, să se cunoască, să experimenteze tot ce crede că îl poate influienŃa să înainteze spre superior. Concluzia religiilor este, perfecŃionarea omului în toate privinŃele, în aşa fel încât să ajungă desăvârşit. FIłI DESĂVÂRŞIłI PRECUM ŞI TATĂL VOSTRU CEL CERESC DESĂVÂRŞIT ESTE ! se aude peste timp, chemarea lui Iisus. "Noroc" că oamenii au grijă să se tragă înapoi unii pe alŃii, şi totuşi... Dacă Dumnezeu consideră că acest lucru este realizabil, înseamnă că aşa este! Şi aşa şi este...! Stela Şerban bibliotecar Facultatea de Teologie Timişoara

Fi tânăr cu Hristos Mireasma dulce a prieteniei Prietenia e existat dintotdeauna. Omul are nevoie de ea ca de aer, pentru că nu e făcut să trăiască singur. Ce este însă prietenia adevărată? Mai există ea astăzi, sau a fost înghiŃită de indiferenŃă şi interes doar pentru propria persoană? Sf. Ioan Gură de Aur ne descrie prietenia adevărată, plină de iubire. O recunoaştem, o trăim? Prietenia adevărată, un mare dar Cu adevărat, prietenul credincios mângâiere este în viaŃă. Ce n-ar fi în stare să facă un prieten adevărat? Câtă plăcere, câtă prisosinŃă şi cât temei nu aduce el? PoŃi descoperi atâtea comori, dar nimic nu preŃuieşte cât un prieten adevărat. Să arătăm mai întâi bucuriile legate de prietenie. Vederea unui pr ieten îmbracă inima în sărbătoare şi o înfloreşte; te legi de el cu un lanŃ care-Ńi umple sufletul de o fericire nespusă; chiar numai aducerea-aminte despre el dă aripi gândului şi-l înalŃă. Vorbim despre prietenii buni, care sunt devotaŃi şi jertfelnici. Vorbim despre aceia care ard de prietenie. Dacă vreunul din voi are un prieten din aceştia, va recunoaşte că spun drept şi de l-ar vedea în fiecare zi şi tot nu s-ar sătura - şi-i doreşte ceea ce sieşi îşi doreşte. Ştiu pe cineva care cerea sfinŃilor să se roage mai întâi pentru prietenul său şi după aceea şi pentru sine. Atât de mare dar este un prieten adevărat, că de dragul lui, îŃi sunt scumpe unele locuri şi unele vremuri. După cum un trup frumos sau o floare aleasă răspândesc o mireasmă în jurul lor, tot astfel prietenii lasă ceva din farmecul lor locurilor pe unde au trecut; aşa că, adesea, aflându-ne acolo fără ei, plângem şi suspinăm, aducându-ne aminte de vremea petrecută împreună. Nu putem arăta prin grai bucuria pe care ne-o dăruieşte întâlnirea cu prietenii, numai aceia o cunosc care au încercat-o. Dacă un prieten ne porunceşte ceva, îi mulŃumim, dacă stă la cumpănă, ne mâhnim. Nu e nimic din ce-i al nostru, care să nu fie şi al lor. Chiar de dispreŃuim bunurile pământeşti - din pricina prietenilor noştri nu am vrea să părăsim lumea aceasta; ei ne sunt mai dragi ca lumina zilei. Vreau să vă dau o pildă de prietenie. Prietenii - desigur prietenii după Hristos - trec cu vederea şi pe părinŃi şi pe copii. Să nu-mi spui de cei de acum care, împreună cu celelalte, au lepădat şi acest bun al prieteniei adevărate. Gândeşte-te la cei de pe vremea apostolilor, nu zic la corifeii lor, ci la credincioşii simpli. „Sufletul şi inima tuturor”, zice Scriptura, „era una; şi nici unul nu zicea că ceva din cele ce le avea este al lui. Şi se împărŃea fiecăruia după cum avea fiecare nevoie” (Fapte 4, 32-35). Nu era atunci „al meu” şi „al tău”. Aceasta înseamnă prietenie: să nu socotească cineva cele ale lui ca ale sale, ci ca ale aproapelui, şi cele ale sale să-i fie străine. Mai fericit este a dărui decât a primi Mare lucru este prietenia! Atât de mare, încât nimeni nu ar putea să o înveŃe de la altul, nici nu ar putea vreun cuvânt să o înfăŃişeze, în afara trăirii ei. Lipsa prieteniei a produs ereziile, acest fapt îi face pe păgâni să fie încă păgâni. ( urmare în pag. 11 )

10

11

(urmare din pag.10)

Mireasma dulce a prieteniei Prietenul nu vrea să poruncească, nici să conducă, ci are bucurie mai degrabă dacă este condus şi i se porunceşte. El vrea mai degrabă sa dăruiască decât să primească vreun dar. Căci el iubeşte pe prieten şi nu se mai satură de dorirea lui. Aşa de mult îl iubeşte. Nu se desfată aşa de mult când i se face lui bine, ca atunci când face el bine. Vrea mai degrabă ca acela să fie mai presus decât să-i fie datornic. Vrea mai degrabă ca el să-i fie datornic aceluia decât să-l aibă ca datornic. Şi vrea să-i dăruiască, dar nu vrea să pară că dăruieşte, ci că de fapt îi este dator celuilalt.

Dacă vrei să fii iubit mult, iubeşte şi tu mult!

Dragostea pe care trebuie să o arătăm unii fată de alŃii trebuie să depăşească apropierea ce există între prieteni. Se cade să fie atât de mare cât este de mare dragostea unui mădular al corpului nostru faŃă de alt mădular. În adevăr: un mădular n-ar putea să zică altuia, căci ar fi de râs: Ce legătură şi ce apropiere am eu cu tine? Tot astfel nici un om n-ar putea să zică aşa fratelui său. Chiar dacă nu Ńi-i rudă şi nici prieten, totuşi este om, are aceeaşi fire ca şi tine, are acelaşi Stăpân şi s-a născut pe acelaşi pământ. Cu privire la bani, lăudăm pe cei cari nu au nici o datorie; cu privire la dragoste, însă, pe aceia îi aplaudăm şi-i admirăm, care sunt necontenit datori. Să fim convinşi deci de aceste cuvinte şi să ne iubim unii pe alŃii. Dacă cineva ar vrea să se despartă de tine, tu nu sfărâma legătura dragostei şi nici nu rosti acel cuvânt de gheaŃă: „Dacă mă iubeşte, îl iubesc şi eu!” Este la fel cu a zice: „Dacă nu mă iubeşte ochiul cel drept, îl scot!” Dimpotrivă, când nu vrea să te iubească, atunci arată-i mai multă dragoste, ca să-l atragi spre tine. Căci cu adevărat este mădular al tău. Când un mădular s-a rupt din trupul nostru din vreo nenorocire oarecare, facem tot ce se poate şi ne arătăm atunci mai mare grijă, ca să-l punem la locul lui iarăşi. Aşa trebuie să ne purtăm şi cu cei care nu ne arată dragoste. Atunci este răsplata noastră mai mare, când vom atrage, prin dragostea noastră, pe cel care nu vrea sa ne iubească. Dacă Domnul ne porunceşte să chemăm la cină sau la ospăŃ pe cei care nu pot să ne răsplătească, spre a avea şi mai mare răsplată de la Dumnezeu, cu atât mai mult trebuie să facem aceasta când este vorba de dragoste. Dacă iubeşti pe cel care te iubeşte, Ńi-ai primit răsplata; dar dacă iubeşti pe cel care nu te iubeşte, îŃi este dator Dumnezeu în locul aceluia. Dar în afara de aceasta: Când te iubeşte cineva nu trebuie să-Ńi dai multă silinŃă să-l iubeşti şi tu ; când însă nu te iubeşte, ai nevoie de ajutor. Să nu faci deci pricină de trândăvie pricina dragostei! Nici nu spune: „Nu-mi pasă de el dacă e bolnav !” Căci este o boală răcirea dragostei. Ci tu încălzeşte ceea ce s-a răcit. Dacă vrei să fii iubit mult, iubeşte şi tu mult! Când nu iubim puternic pe cineva să nu cerem nici de la acela, chiar dacă ar fi mare, chiar dacă ar fi celebru, să ne iubească puternic; dar când iubim pe cineva cu căldură si sinceritate, chiar dacă cel iubit este mic şi neînsemnat, atunci dragostea aceluia faŃă de noi ne înconjoară cu cea mai mare slavă. Sfântul Ioan Gură de Aur Sursa: Apostolat în łara Făgăraşului , nr. 32 - septembrie 2009

12

“DACĂ AłI ŞTI CĂ UN CERŞETOR CÂŞTIGĂ 5.000 DE LEI LUNAR, AłI MAI DA POMANĂ?”

Acest număr al revistei apare în lunile în care în Biserica Ortodoxă a început Postul Crăciunului, perioadă în care creştinul român îşi aminteşte de îndemnul unei colinde ce-i spune că trebuie să fie bun. Iar “a fi bun” însemnează a fi sensibil, iubitor şi aplecat şi spre necazurile semenilor şi a răspunde omeneşte şi creştineşte mâinii întinse spre MILA NOASTRĂ. IntenŃionat am pus ca titlu un anunŃ ce l-am întâlnit în multe spaŃii publice din România, pentru că mi se pare că suntem păcăliŃi în însăşi sentimentele noastre de milă şi iubire, de oameni ce şi-au făcut o meserie din cerşetorie. Vreau să spun de la început că nu sunt de acord cu cerşetoria, pentru că în aproape 30 de ani de preoŃie am întâlnit situaŃii din care mi-am dat seama că suntem manipulaŃi emoŃional - religios de foarte mulŃi profitori ce pozau în oameni apăsaŃi de soartă şi expuşi tuturor necazurilor vremii. Nu vreau să vă readuc în memorie momente pe care le-aŃi trăit şi dumneavoastră, ci îmi permit să vă supun interesului un articol scris de un ziarist român ce a “prins” fenomenul la nivelul Bucureştiului. Trebuie să spun că, la nivel mai mic, fenomenul e prezent şi în oraşul nostru. ObservaŃi vă rog, că la poarta Bisericii noastre sunt prezenŃi mai tot timpul aceaşi cerşetori! Unii care au nevoie de ajutor, iar alŃii care doar speculează sentimentele noastre. Iată deci articolul domnului Nicolae Hulpoi, cu precizarea că şi la noi se întâmplă tot ceea ce se întâmplă şi în Bucureşti:

Cerşetorii proprietari de bănci Şansa de a reîntâlni şi recunoaşte un trecător într-un oraş mare este aproape inexistentă. Fiecare dintre cei care populează trotuarele contribuie la oceanul de anonimat, trăieşte şi provoacă acelaşi sentiment: acela de necunoscut printre alŃi necunoscuŃi. Desigur, există şi excepŃii: oamenii politici, ierarhii Bisericii, oamenii de cultură, vedetele media etc., care sunt imediat recunoscuŃi atunci când apar în public. Dar deja e vorba de un alt tărâm. Revenind în stradă, deşi nu au statut de vedete şi nici de persoane publice, cerşetorii, „stăpâni“ ai vadurilor de trecă-tori, se numără printre persoanele pe care le recunoşti într-un oraş. Şi dacă sunt mai bine poziŃionaŃi, plasaŃi în locurile cu trafic intens, „popularitatea“ le creşte exponenŃial. În jurul Patriarhiei stau cu mâinile întinse mereu aceleaşi figuri pe care, cineva care vine măcar din când în când la Catedrala Patriarhală, le-ar recunoaşte oriunde în lume. Pe aleea ce urcă dinspre PiaŃa Unirii, nu găseşti niciodată o bancă liberă. Toate au devenit „proprietatea privată“ a cerşetorilor. Nimeni nu ştie cum s-a produs “împroprietărirea“, însă faptul că aceiaşi cerşetori ocupă zilnic aceleaşi bănci te face să crezi că regulile de organi-zare, chiar dacă-s nescrise, sunt foarte riguroase. Mai că te duce gândul la existenŃa unei burse a locurilor „bune de cerşit“. Casta cerşetorilor proprietari de bănci de pe Dealul Patriarhiei este foarte restrânsă. Nu ştiu dacă numărul băncilor e singurul mecanism de reglare a numărului de apelanŃi la mila publică, însă, cu ceva timp în urmă, seara, am văzut că un tânăr de vreo 20-25 de ani colecta fonduri de la o bătrână “proprietară”, ceea ce m-a făcut să cred că ar exista, cel puŃin, autorităŃi fiscale superioare, dacă nu şi de altă natură. Ştiu că suntem în Post, ştiu că milostenia e cheia Raiului, ştiu aproape pe de rost Evanghelia Înfricoşătoarei Jude-căŃi, ştiu că sub haina slinoasă a nevoiaşului s-ar putea ascunde Hristos dar, totuşi, cum ar trebui să reacŃioneze trecă-torul anonim de pe trotuar la văitatul aspiratoarelor de milostenie? Ştiu că „este mai fericit a da decât a lua“, dar când te acostează o fetişoară de 10-12 ani, în plină amiază, adică în timpul când ea ar trebui să se afle la şcoală, cerându-Ńi „5 de lei, pentru o culegere de matematică“ ori „25 de lei pentru o carte“ pentru că „îi este atât de dor să citească“, cum e bine să procedezi? Dacă banii respectivi vor constitui biletul de voie pentru o nouă zi de chiul, mai poŃi fi fericit? Dacă întinzând un ban unui cerşetor - mai ales în cazul copiilor - nu îl ajuŃi, ci îi distrugi viitorul, inoculându-i con-vingerea că şi-a găsit vocaŃia, cât de mulŃumit mai poŃi fi de fapta ta? Deşi pe tărâm patristic părerile privitoare la cerşetorie formează un orizont foarte larg, cea mai radicală poziŃie am găsit-o la Sfântul Vasile cel Mare care, nici mai mult nici mai puŃin, îi numeşte „câini lătrători“ pe cerşetorii în-zestraŃi cu tupeu şi texte „profesioniste“. Falşii cerşetori sunt o realitate, chiar dacă nu cea predominantă. Împotriva celor bătrâni nu prea există argu-mente, deşi de multe ori sunt sursa de venit a unor impostori. Pledez însă cu tărie împotriva subvenŃionării în alb a copiilor ori a persoanelor apte de muncă (şi aici mă refer chiar şi la cele cu handicap uşor). Cred că şi cerşetoria func-Ńionează ca orice piaŃă: dacă nu ar mai primi atenŃie, s-ar restrânge. Un leu zvârlit cu aparentă mărinimie în poala unui cerşetor nu îi rezolvă problemele, ci îl face sclavul unei false milostenii. Dacă atunci când ajuŃi un semen în dificultate nu ai certitudinea, măcar sentimentul că ai schimbat ceva, înseamnă că doar Ńi-ai plătit biletul la un spectacol înjositor şi subuman. Pr. P.B.

13

Dintre toŃi indivizii, mincinoşii sunt cei mai perseverenŃi.

***

Atâta lumină primim în noi, cât loc avem pentru soare.

***

Cei mici se duc la circ, cei mari îl au acasă!

***

Adevărul dacă vrei să-l rosteşti, îŃi pretinde o grea condiŃie: sinceritatea deplină.

***

Când începi să renunŃi la câştig, îŃi dă târcoale înŃelepciunea.

***

PoŃi afla cu uşurinŃă firea omului după atitudinea faŃă de câinele de pe stradă.

***

Iubeşti doar pe egalul tău, pe ceilalŃi îi stimezi sau îi respecŃi.

***

S-a prezis de-atâtea ori pieirea omului şi niciodată veşnicia sa!

***

Nu te îndoi de tine dacă n-ai oŃinut victoria, căci fuga spre ea a fost adevărata izbândă!

***

Sunt convins că dacă mi-ai citi gândurile m-ai privi cu dragoste.

***

ToŃi ne naştem bipezi, dar numai unii devin oameni.

Prof. Univ. Dr. Tiberiu Trăilă

NICOLA

InformaŃii utile

COLECTIVUL DE REDACłIE

Pr. Petru Berbentia Prof. Stela Şerban

Alina-Mihaela Fetescu Prof. Diac. Emil Varga Prof. Nicolae Păunescu

Teolog Sergiu Dalea Corector:

Adela-Maria Berbentia Tehnoredactare: Pr. Petru Berbentia

NU SE FAC PARASTASE În ziua Praznicelor Împărăteşti

În Săptămâna brânzei: 23-29 martie

În zilele de luni până vineri din Postul Mare

În Săptămâna Mare şi Săptămâna Luminată

De la Naşterea Domnului până la Botezul Domnului

PROGRAMUL EMISIUNILOR RELIGIOASE ÎN FIECARE ZI: 5,30 Tatăl Nostru 7,50 Ziua creştină 12,00 Bat clopotele 20,55 “Înger, îngeraşul meu” LUNI: 23,05 Popasuri duhovniceşti MARłI: 16,20 Vetre monahale 20,15 Povestioare biblice pentru copii 21,05 Biserica ieri şi azi ( de la Mitropolia Banatului )

MIERCURI: 21,25 DicŃionar de cunoştinŃe religioase 23,10 Mărgăritarele credinŃei

JOI: 22,30 Din înŃelepciunea marilor duhovnici SÂMBĂTĂ: 11,00 Biserica ieri şi azi DUMINICĂ: 11,45 Predica duminicală

14

1 noiembrie Duminica a 22-a după Rusalii ( Bogatul nemilostiv) Luca 16, 19 - 31 8 noiembrie Duminica a 24-a după Rusalii ( Învierea ficei lui Iair) Luca 8, 41 - 56 15 noiembrie Duminica a 25-a după Rusalii ( Pilda Samarineanului milostiv) Luca 10, 25 - 37 22 noiembrie Duminica a 26-a după Rusalii ( Pilda bogatului cu Ńarina) Luca 12, 16 - 21 29 noiembrie Duminica a 30-a după Rusalii ( Dregătorul bogat ) Luca 18, 18 - 27 6 decembrie Duminica a 27-a după Rusalii ( Tămăduirea femeii gârbove) Luca 13, 10 - 17 13 decembrie Duminica a 28-a după Rusalii ( a SfinŃilor Strămoşi) Luca 14, 16 - 24 20 decembrie Duminica înaintea Crăciunului ( Genealogia Mântuitorului) Matei 1, 1 - 25 27 decembrie Duminica după Crăciun ( Fuga în Egipt) Matei 2, 13 - 23

SERVICII RELIGIOASE ÎN NOIEMBRIE ŞI DECEMBRIE În duminici şi sărbători: UTRENIA ora 8,30; SF. LITURGHIE ora 10; VECERNIA ora 17 Miercurea : ora 8 - PARACLISUL MAICII DOMNULUI; ora 17 VECERNIA Vinerea : ora 8 - ACATIST; ora 17 VECERNIA În fiecare sâmbătă : ora 9 - Pomenirea morŃilor

Duminică 8 noiembrie, SFINłII ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL- toate ale praznicului Duminică 15 noiembrie - ÎNCEPUTUL POSTULUI CRĂCIUNULUI Sâmbătă 21 noiembrie, INTRAREA ÎN BISERICĂ A MAICII DOMNULUI - toate ale praznicului Vineri 25 noiembrie la ora 17 - Taina Sfântului Maslu pentru luna Noiembrie Luni 30 noiembrie, SFÂNTUL APOSTOL ANDREI - toate ale praznicului

Duminică 6 decembrie, SF. NICOLAE - toate ale praznicului Vineri 25 decembrie, NAŞTEREA DOMNULUI - toate ale praznicului Sâmbătă 26 decembrie, SOBORUL MAICII DOMNULUI - toate ale praznicului Duminică 27 decembrie, SF. ARHIDIACON ŞTEFAN - toate ale praznicului Miercuri 30 decembrie la ora 9 - Taina Sfântului Maslu pentru luna Decembrie

Evangheliile din

Noiembrie şi

Decembrie

NU SE FAC NUNłI

În toate zilele de post de peste an În zilele praznicelor împărăteşti şi în ajunul lor

În săptămâna lăsatului de carne (23-29 mart. 2009) În Postul Paştilor (2 mart. - 18 apr. 2009)

În Săptămâna Luminată (19 apr. - 25 mai 2009) În Postul Sf. Ap. Petru şi Pavel (15-28 Iun. 2009)

În Postul Adormirii Maicii Domnului (31 iulie-14 august 2009)

În Postul Crăciunului (14 nov. - 24 dec.) De la Crăciun la Bobotează (25 dec. - 6 ian.)

15

ROMÂNIA 320191 REŞIłA, Aleea Trei Ape, nr. 2-3-4 tel. & fax: 0040-255-252460 tel. 0040-723-154330 E-mail: JupiterServ@Gmail.com

ISSN 1842 - 6522

La Biserica

Românească din Cartierul Latin al

Parisului

PS. EPISCOP-

VICAR MARC

NEMłEANUL