L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

45
L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA MOLDOVENEASCĂ Culegere de texte pentru dictări clasa a 9-a

Transcript of L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

Page 1: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

L.I. Fetescu,V. V. Chiosea

ATESTARE FINALĂ DE STAT

LIMBA MOLDOVENEASCĂ

Culegere de texte pentru dictări

clasa a 9-a

Page 2: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

2012

Л.І. Фєтєску, В.В. Кьося

ДЕРЖАВНА ПІДСУМКОВА АТЕСТАЦІЯ

МОЛДОВСЬКА МОВА

Збірник текстів для диктантів

9 клас

2

Page 3: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

2012

PREFAŢĂ

Culegerea conţine texte pentru realizarea dictărilor de control la limba moldovenească în timpul atestării finale de stat în clasa a 9-a în instituţiile de învăţămînt general din Ucraina cu limba de predare moldovenească.

În culegere au fost selectate texte conform cerinţelor programei şcolare pentru şcolile de 12 ani.

Textele propuse sînt fragmente din opere diverse ca stil: artistice, publicistice şi ştiinţifice. Corespund vîrstei elevilor.

Materialul selectat poartă un caracter educativ şi corespunde necesităţilor liniei socioculturale a programei de limba moldovenească în clasa a 9-a în vigoare.

Se stabileşte următorul volum pentru dictări

Clasa Numărul de cuvinte9 140-160

Dictărea de control se înfăptuieşte după metodica tradiţională. Cu ajutorul ei se controlează:

la ortografie – însuşirea cuvintelor cu ortograme care pot fi controlate şi care nu pot fi controlate; capacitatea de a scrie corect cuvintele cu ortogramele studiate;

la punctuaţie – capacitatea de a pune corect semnele de punctuaţie conform regulilor de punctuaţie învăţate.

La verificarea dictărilor se iau în considerare următoarele criterii: – dacă au fost studiate ortogramele sau punctogramele propuse în dictare în momentul

scrierii ei;– diferenţierea greşelilor în greşeli grave şi mai puţin grave; – greşeli care se repetă şi care nu se repetă, greşeli de acelaşi tip şi greşeli de tip diferit; – deosebirea greşelilor ortografice şi factice;– deosebirea greşelilor ortografice şi gramaticale.Greşeli ortografice grave se consideră:– scrierea incorectă a unei litere sau a unui grup de litere în cuvînt (radical, prefix, sufix);– scrierea incorectă a două cuvinte (împreună, separat, prin cratimă);– scrierea corectă a formei cuvîntului (desinenţele);–scrierea corectă cu litera majusculă sau minusculă a unor categorii de cuvinte;– scrierea abreviată incorectă a unor categorii de cuvinte.Greşeli de punctuaţie se consideră:– lipsa semnelor de punctuaţie necesare;– utilizarea semnelor de punctuaţie de prisos;– înlocuirea nejustificată a unor semne de punctuaţie prin altele.

Greşeli mai puţin grave se consideră:– înlocuirea unei litere prin alta, fără ca aceasta să fie preconizată de o ortogramă sau alta;

3

Page 4: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

– omiterea unor semne de punctuaţie, care de regulă, se utilizează în cuplu (ghilimelele, virgulele etc.);

– scrierea incorectă a cuvintelor ce fac excepţie de la regula generală;– greşelile atestate în diferite cuvinte, însă care se referă la una şi aceeaşi regulă

ortografică, sînt considerate de acelaşi tip şi, deşi se corectează de fiecare dată, la evidenţă se ia în considerare drept una: ortografia pronumelor ce preced verbele de la perfectul compus, ortografia desinenţei imperfectului etc.;

– două greşeli mai puţin grave echivalează cu una gravă;– dacă lucrarea conţine multiple rectificări, ceea ce dovedeşte nesiguranţa şcolarului

privind scrierea ortogramei sau punctogramei concrete, nota va fi micşorată cu un punct; – cînd în locul unui semn este întrebuinţat altul;– scrierea împreună şi separat a prefixelor în adverbele formate din substantive cu

prepoziţii;– scrierea cu majuculă în denumirea din cuvinte compuse;– omiterea unui semn de unire ori despărţire sau încălcarea succesivităţii şi consecvenţei

acestora.La greşeli de acelaşi tip se atestă greşelile care se referă la aceeaşi regulă, în cuvinte

diferite, se consideră greşeli aparte. Primele trei greşeli de acelaşi tip se socot ca o singură greşeală, fiecare următoare greşealăla evidenţă se ia în considerare ca una aparte.

La greşelile care se repetă în unul şi acelaşi cuvînt din dictare de cîteva ori se consideră o singură greşeală.

Se corectează, dar nu se iau în considerare:– greşelile la regulile, care n-au fost studiate în programa şcolară;– greşelile care în momentul scrierii dictării n-au fost studiate;– greşelile în cuvintele cu inscripţii care nu pot fi controlate, asupra cărora nu s-a lucrat;– greşelile care s-au constatat în transmiterea punctuaţiei de autor.Însă dacă în dictare au fost comise mai mult de cinci rectificări nota se micşorează cu un

punct.Verificînd dictările de control profesorul se va conduce de următoarele criterii de apreciere

a cunoştinţelor elevilor claselor a 9-a la ortografie şi punctuaţie:

Nota, puncte Numărul de greşeli1 15-16 şi mai multe2 13-143 11-124 9-105 7-86 5-67 48 39 1+1 (nu grave)10 111 1 (nu gravă)12 -

Culegerea de dictări este menită verificării, evaluării competenţelor ortografice şi de punctuaţie ale elevilor şi poate fi folosită drept material didactic pentru petrecerea lucrărilor de control semestriale.

În textele dictărilor de contol semestriale pot fi incluse numai ortogramele şi punctogramele studiate şi consolidate suficient pe parcursul temelor precedente.

În cazul cînd dictarea de control semestrială este însoţită de o însărcinare suplimentară, volumul va fi micşorat respectiv cu 10-15 cuvinte.

4

Page 5: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

1. Academia Kievo-Movileană

Academia Kievo-Movileană este prima instituţie de învăţămînt superior şi unul din cele

mai importante focare de cultură ale Ucrainei în sec. XVII-XVIII. A exercitat o mare influenţă

asupra dezvoltării culturii popoarelor Europei de Est şi de Sud-Eest. Fondată în 1632 de Petru

Movilă în urma contopirii Şcolii de la Lavra Pecerskaia, înfinţată tot de el în 1631, cu Şcoala

frăţieie ortodoxe din Kiev, deschisă în 1615, ea a primit iniţial denumirea de Colegiu Kievo-

Movilean. În 1701 devine academie.

Programul de studiu al Academiei Kievo-Movileană (limbile şi literaturile vechi şi noi,

istoria, geografia, filozofia, teologia, matematica, fizica, astronomia, arhitectura, medicina ş.a.)

era organizat după sistemul învăţămîntului din universităţile apusene. Mulţi absolvenţi ai

Academiei Kievo-Movilene au devenit ilustre personalităţi de cultură, savanţi, militanţi pe tărîm

obştesc.

După modelul şi cu sprijinul Academiei Kievo-Movilene se înfiinţează la Iaşi Colegiul

slavo-greco-latin (1640) cu sediul la biserica Trei Ierarhi.

Academia Kievo-Movileană şi-a început activitatea în 1817. În locul ei a luat fiinţă

Academia teologică, unde a învăţat şi poetul moldovan A. Mateevici.

(160 cuvinte) (După Literatura şi Arta Moldovei.)

2. Marele Şevcenko

Există o asemănare între fluvii şi poeţi. Fluviile curg aducînd izvoarele stepelor şi munţilor

cu apa cărora răcoresc meleagurile, poeţii adună izvoarele înţelepciunii poporului, adăpînd la

rîndul lor, inimile oamenilor. Poate de aceea, cînd vezi Niprul, cînd auzi bandura, însoţind

cîntecele Ucrainei, te gîndeşti întîi la Şevceko, aşa cum te gîndeşti la Eminescu atunci, cînd peste

livezile şi pădurile noastre răsare Luceafărul.

De multe ori am fost pe malurile Niprului, l-am văzut ziua şi noaptea, pe soare şi pe ploaie,

iar în valurile lui verzi am desluşit cîntecele marelui Cobzar. Uneori, cînd se apropie o ploaie

mare şi vîntul aleargă înaintea ei, Niprul se întunecă. Valurile lui devin albe şi neostoite, iar din

frămîntarea lor se iscă parcă acelaşi cîntec cunoscut şi îndrăgit de toţi.

5

Page 6: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

După cum valurile acestea se ridică din adîncurile apei, tot aşa poetul s-a ridicat în mijlocul

poporului. În asemenea clipe Niprul parcă exprimă sentimentele de revoltă, care clocoteau în

vremurile celea în inima lui Şevceko.

(160 cuvinte) (După A. Lupan.)

3. Patria

Patria este lumina ce ne încîntă ochii, un cuvînt dulce, un zvon auzit oriunde ai fi. Ea e

mama cu sufletul ei mare şi casa unde ai crescut, pămîntul unde ai călcat la bucurie şi tristeţe.

Patria e blîndă şi bogată, dulce, luminoasă şi înfloritoare, precum un trandafir îmbobocit, e

aducerea aminte de copilărie, locul unde am iubit şi am fost iubiţi, e aerul ce ne alintă la fiecare

răsuflare. Patria e glorioasă, mîndră de copiii ei.

Frumuseţea ochilor trebuie s-o priveşti, depărtarea drumului s-o simţi în adîncul inimii.

Anume acea dragoste ce s-a născut din freamătul stejarilor şi a căpătat tăria lor, a devenit gingaşă

ca murmurul izvorului şi duioasă asemei cîntecului păsărilor. Profundă ca taina codrilor, ea s-a

plăsmuit din străvechi legende şi cîntece haiduceşti, din dorul de libertate şi din clocotul de

mînie al răzbunătorilor poporului. Această dragoste e în stare să mişte munţi din loc, să unească

mări cu-ale lor ape şi să aducă fericire oamenilor.

(160 cuvinte) (G. Meniuc)

4. Pe urmele cronicarilor

În preajma Lvovului aerul are limpezime de lacrimă...

Acolo, de pe un deal din vechiul tîrg al Lvovului, vedeam ca-n palmă oraşul şi dincolo de

el – crestele unor dealuri învăluite de depărtări. Atunci am auzit ghidul, în timp ce ne vorbea

despre bătrînul Lvov, rostind un nume: „Dosoftei”. Acesta povestea despre istoria unui portret

vechi de cîteva sute de ani al cărturarului moldovan. Intrînd în vorbă, l-am auzit rostind şi alte

nume vechi moldoveneşti – Grigore Ureche, Vasile Lupu, Petru Movilă, Ion Potcoavă – destinul

cărora a fost legat de Lvovul de altădată.

Din vremuri depărtate Ţara Moldovei a avut legături dintre cele mai strînse cu Lvovul.

Aici au trăit şi şi-au făcut studiile o seamă de cărturari moldoveni, aici au fost tipărite cărţile

Moldovei, aici s-au scris file din letopiseţele noastre, aici şi-au găsit adăpost mulţi bejenari

moldoveni, aici înspicau visele lor de a-şi vedea patria liberă.

La Lvov au studiat, trăit şi poposit, în diferite vremuri, Dosoftei, Grigore Ureche, Miron

Costin, Nicolae Costin, Varlaam.

6

Page 7: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

(160 cuvinte) (După N. Dabija.)

5. Casa părintească

Ea, casa părintească, e pentru mine – ca şi pntru toţi ceilalţi – primul microunivers în care

am descoperit noţiunile dintîi ale vieţii. A fost şi rămîne prima noastră şcoală, care se numeşte

atît de simplu şi de cuprinzător „Cei şapte ani de acasă”. Ea rămîne spre a ne fi o universitate a

copilăriei, a primilor paşi spre dramaticele trăiri de mai tîrziu...

Şi mai este încă ceva, poate cel mai important. Casa părintească dă prima noţiune de

patern, adică este un început de Patrie!

Ea, casa părintească, străjuită întotdeauna – fie de un nuc la prag, fie de un salcîm la

poartă, fie de un tei la fereastră, – dar veghează, are grijă întotdeauna atît de respiraţia fierbinte şi

octotitoare a mamei, cît şi de grijile nesfîrşite ale tatei...

Către acest univers patern, către acest început de Patrie paşii noştri au alergat întotdeauna

mai nerăbdători pe drum, inima noastră a avut bătăile cele mai înfierbîntate de dor etern: „Ce

faci, mamă, ce faci, tată, ce faci, casă-ndepărtată?”

(160 cuvinte) (După A. Ciocanu.)

6. Prietenele

Din toate cîte le aveau pe capul lor, trebuiau să-şi facă, în rîndul întîi, părul ca la felceriţă,

cu inimă deasupra, pe urmă Domnica a primit o scrisoare de la un soldat şi trebuia să-i deie

răspuns, aşa ca el să nu se priceapă ce-a vrut Domnica să-i spună. Mai avea ceva s-o întrebe pe

Rusanda, dar a hotărît s-o descoase mai tîrziu.

S-au apucat de scrisoare. Cu tocul n-au avut mari greutăţi – legi o peniţă de capătul

creionului şi ai toc.

În vreme ce Rusanda scria, Domnica stătea la spatele ei şi se uita peste umărul prietenei, să

nu-i facă vreo şotie. Au lipit plicul, au scris adresa şi Rusanda a ieşit afară. Domnica stătea dusă

pe gînduri. Ceva nu-i ieşea la socoteală, îi părea că scrisoarea îi prea uscată şi soldatul s-a

obijdui. A dezlipit plicul repede, a mai adăugat jos: „Îţi doresc multă fericire şi sănătate”. A

încleiat scrisoarea la loc, iar cînd Rusanda a intrat, Dominca stătea neclintită...

(160 cuvinte) (După I. Druţă.)

7. Un buchet de crizanteme

Din grădina toamnei voi culege un buchet de crizanteme şi mă voi gîndi la Dumneata...

Crizantemele, aceste flori albe ca urma cretei pe tablă. Crizantemele, această frumuseţe

severă şi apropiată sufletului meu, ca şi caligrafia Dumitale...

7

Page 8: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

Unde să aşez acest buchet? Mă voi opri undeva la marginea satului, la răscrucea

drumurilor, acolo unde de atîtea ori ţi-ai petrecut elevii cînd plecau departe. Crizantemele, aceste

flori de toamnă, le voi ridica în cumpăna unei fîntîni. Şi va sta buchetul cu imaginea în oglinda

izvoarelor, cu aromele risipite prin ceruri, cu petalele scuturate la pămînt.

Cît ar trebui să străbat pentru a-ţi vedea elevii, pentru a-i întreba cum trăiesc şi dacă nu

uită, din cînd în cînd, să-ţi trimită cîte-o scrisoare. De altfel, ştiu că nu te uită. Căci în tot ce fac,

în tot ce visează şi înfăptuiesc sînt îndemnurile simple de bine şi frumos, pe care le-au primit

cîndva de la Dumneata...

De pe cumpăna fîntîni, de sub soarele şi florile de toamnă ţi se închină adînc buchetul meu

de crizanteme.

(160 cuvinte) (După L. Damian.)

8. O singură nădejde – Ştefan

În văzduhul cîmpiei au răsunat îndemnuri şi rîsete. Merindele le-au cărat sub nucul de

lîngă lot. Vasile a dejugat boii şi i-a mînat la păscut. Moş Dumitru a cercat secerile de-s ascuţite.

Apoi şi-a luat pălăria de pe cap. Femeile au îngenuncheat la marginea lotului. Spicele grîului se

aplecau reavăne de rouă. Cînta ciocîrlia. Cicoarea înflorea albastră. Sub cerul aşteptător de soare

moş Majă a rostit rugăciunea „Tatăl nostru”, rugînd pîinea cea de toate zilele. Măjenii şi-au făcut

cruce. Apoi Majă cel bătrîn a turnat vin în cănuţe de lut. El a urat cugetul cel bun şi pace în Ţara

Moldovei, Ilie – pază de năprasnă şi de foame.

Apoi Vasile, moş Dumitru şi Ilie au luat secerile în mînă. Moş Dumitru a spus: „Doamne

ajută”, ceilalţi au răspuns: „Dă doamne”. Bărbaţii au prins a înşfăca cu palme fierbinţi stiblele şi

să le secere. Din urmă, mătuşa Dochia a legat snopii, iar Anuţa i-a clădit în clăi.

În zare s-au arătat globnicii călări.

(160 cuvinte) (L.Istrati)

9. Lacrimile recunoştinţei

Radu-Vodă porunci să bată puşcile valahe la mijloc de cei împrejmuiţi, iar Ştefan-Vodă se

repezea de la o ceată la alta, cum se repedea cloşca să-şi apere puii.

Şi numai Gangur învîrtea la buzdugan ca la îmblătit snopii, de se tupilau valahii împrejurul

lui, şi alt gînd decît să dovedească n-avea, că, rămas singur, nu da înapoi, dar se afunda tot mai

departe şi tot mai singur.

Deodată s-au auzit chiote de oameni. Valahii au săltat bucuroşi de ajutor. Dar aceia erau

ţărani moldoveni. Gloata curgea de pretutindeni cu ţăpoaie şi coase, cu furci şi topoare, şi era

negru dealul, şi l-a ajuns pe Ştefan-Vodă.

8

Page 9: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

Valahii se apărau ca de muşte, iar oştenii lui Ştefan-Vodă îi doborau adunaţi toţi laolaltă şi,

cînd Radu-Vodă a rupt-o la fugă peste deal, Ştefan-Vodă a descălecat şi s-a cuprins cu bătrînii şi

bătrînele Moldovei.

El a plîns şi cei care l-au văzut plîngînd au plîns şi ei.

(160 cuvinte) (L.Istarti)

10. Familia mea

Fratele meu este un om cu bun-gust înăscut: întotdeauna îşi procură totul după bunul-plac.

Venit în ospeţie la bunici, umblă valvîrtej.

Dragostea cea mare a bunicii sînt florile. În grădina ei găseşti de toate: viorele, brînduşe,

garofiţe-de-munte.

Nu lipseşte nici buna-dimineaţa cu floricele rozalbe.

Bunelul a fost mecanic. Prietenul lui de-o viaţă este motocicleta cu ataş, pe care o

îngrijeşte mai ceva ca pe-un copil. Dînsul este semivăzător.

Ziua de bun rămas e o zi deosebită pentru ei trei. Bunica – cu merindele, cu „acuşi vin” al

său, bunelul – cu sfaturile. Nepotul îşi ia rămas-bun, îi sărută pe obraji, îi lasă trişti, dar nu pe

mult timp.

El e student la drept, dar foarte încîntat de astrobiologie.

Nici mama nu-şi uită părinţii.

Trimiţîndu-mă la bunici cu pîinea numai ce scoasă din cuptor, mă roagă să mă-nchin din

partea-i cu bună-cuviinţă, semn de bună purtare, consideră ea.

(160 cuvinte) (A.Moraru)

11. În ţara cocorilor

Fetiţa Sadako din Japonia împlinise abia doi anişori cînd americanii au aruncat asupra

oraşului natal bomba atomică. Fetiţa a fost atinsă de radiaţie. Peste zece ani a fost internată în

spital. Acolo a auzit legenda despre cocorii care aduc fericirea oamenilor. Fetiţa vroia să trăiască

şi credea că, de va avea o mie de cocori, moartea o va ocoli. Şi cu toate că slăbea cu fiecare zi,

totuşi continua să facă cocori de hîrtie.

Despre aceasta au aflat copiii din întreaga lume. Micuţa Sadako a început să primească de

pretutindeni zeci de cocori de toate culorile. Dar nici cîteva zeci de mii de cococri, pe care i-a

primit, n-au putut-o salva de la moarte.

Sadako a murit. În parcul Păcii, deasupra mormîntului ei, se înalţă un monument în cinstea

copiilor morţi de pe urma exploziei atomice. Copiii japonezi organizează excursii la mormîntul

9

Page 10: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

micuţei Sadako, aducînd cu sine ghirlande de cocori de hîrtie. Cocorii se clatină la adierea

vîntului şi povestesc lumii despre micuţa Sadako. Ei parcă şoptesc: „Oameni, fiţi vigilenţi!”

(170 cuvinte ) (După A.Scoric)

12. Rugăminte

Bătrînul stătea tăcut, cumunte, ţinînd mîna mea în mîna lui. Nu insistă, dar mă roagă, în

limba sufletului, dacă se poate, să mai rămînem împreună... Avea palma ceea ceva din gingăşia,

delicateţea, nemărginita bunătate a bunicii. Părea că însăşi bunica mi-a luat mîna mea în mîna ei

şi mă ruga, dacă se poate, să mai îngădui, să mai rămîn „La Nistru, la mărgioară, să strîng fraţii

grămăjoară...”.

Am mai rămas o vreme cu el, comunicînd în tăcere. Ce mi-a spus acolo, în seara ceea,

bunica, nu vă pot mărturisi. Sînt lucruri care nu pot şi nu vor să îmbrace haina cuvintelor. Cum

vin, aşa şi se aşază, din inimă în inimă. Pentru o clipă. Pentru o viaţă. Pe vecii vecilor Amin.

Nistrul e cel ce ne asigură integritatea, cel ce ne menţine ca neam. De asta şi-l cîntăm. De

asta ni se tot întoarce dorul şi drumurile spre Nistru. Aici e cruntul adevăr, proba de foc a

existenţei noastre.

Domnilor, vă zice azi Nistru, luaţi bine seama la cele ce faceţi.

(172 cuvinte) (I.Druţă)

13. Destinul şi timpul

Universul unui mare artist este întotdeauna dualist. Fiind un ales al destinului, el pluteşte în

înălţimi celeste, aidoma geniului său, şi în acelaşi timp, în viaţa de toate zilele, este un om între

oameni. Această inevitabilă dedublare este uneori chinuitoare. Cum de reuşeşte Maria Bieşu să

rămînă în perfectă armonie cu ea însăşi, cu oamenii din jur?

De la părinţi a moştenit dragostea de muncă, responsabilitatea pentru lucrul făcut, credinţa

în idealurile creştine şi eterne de bine, dreptate, onestitate. Cîte fapte bune a făcut ea pentru

semenii săi!

Timp îndelungat primadona Maria Bieşu şi-a transferat salariul în Fondul Păcii. A

prezentat concerte fără să pretindă vreo recompensă. Asemenea sacrificii le-a considerat

fericirea întregii vieţi.

Maria Bieşu este o personalitate eminentă a culturii naţionale din Republica Moldova.

10

Page 11: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

Dacă pentru întreaga lume Maria Bieşu este posesoarea uneia dintre cele mai strălucite

voci din istoria artei vocale, pentru Moldova ea este şi întotdeauna va fi cea mai iubită fiică, pe

care moldovenii o vor păstra cu sfinţenie în inimile şi sufletele lor.

(161 cuvinte) (E.Vdovina)

14. Păstorul

Era înalt şi zdravăn cît un munte, căci de acolo, de la munte o fi coborît neamul lor pentru

a se căpătui pe dealurile noastre. Era tăcut, trist de cele văzute, trist de cele ce urma să le vadă,

iar cînd totuşi scotea o vorbă, glasul îi era sonor, senin, cu unduiri de glume adunate de prin

cîntece vechi. Sătenii îl ascultau şi-l ascultau, şi-l tot ascultau – poate mai spune ceva.

Măsurat la umblet, măsurat la cătătură, măsurat în toate poftele şi pornirile sale, şi nu se

lasă furat de nici una din patimile, de nici unul din viciile acestei lumi.

Purta iarna cuşmă înaltă, ţuguiată, suman lung, pînă la călcîie, iar vara –pălărie de paie,

cămeşă de cînepă tot lungă, pînă la genunchi, prinsă la brîu cu un chimir bătut cu aramă, un

chimir în care totdeauna purta amnar, cremene, iască, aşa încît, dacă din întîmplare într-o clipă s-

ar fi tot stins toate focurile pe lume, de la chimirul cela ar fi început a se înfiripa viaţa din nou.

(163 cuvinte) (I.Druţă)

15. Delfinul

De cinci zile încoace, Dikomes o caută pe Ursula. O caută prin marile noianuri de apă.

Îl urmărea rîsul de ştrengăriţă al Ursulei, ce-i trezea în toată făptura un fior de neconceput.

Ochii ei catifelaţi, mîngîietori parcă îi răsăreau mereu dintr-o bulboană misterioasă. Totdeauna îi

făcea plăcere s-o vadă, candidă şi sprintenă, lîngă el.

Ursula l-a făcut să înţeleagă multe lucruri pe care înainte le trecea cu vederea.

Într-o seară au nimerit pe cărarea lunii, înotau amîndoi pe această cărare de vrajă, din ce în

ce mai departe, spre gura cea galbenă, înflăcărată, ce se deschise la orizont. Ursula plutea încet,

visătoare, de pe cap îi lunecase un val de lumină, pe spinare îi tremurau mii de scîntei minunate.

Dikomes nu se sătura privind-o. El a înţeles atunci că fără Ursula nu mai poate trăi. Era o seară

de basm cînd Dikomes îi mărturisi tot ce avea pe suflet, cînd stelele din bolţile cereşti se

răsfrîngeau în valuri, zburdau ca nişte peştişori de aur.

(164 cuvinte) (G. Meniuc)

16. Instumentele muzicale populare moldoveneşt

11

Page 12: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

Instumentele muzicale populare moldoveneşti sînt cofecţionate de meşteri sau interpreţi

populari. Pe parcursul istoriei ele au circulat în practica muzicală a poporului moldovenesc, iar

prin intermediul lor se transmite specificul muzicii populare. Datează din cele mai vechi timpuri

şi au fost perfecţionate în decursul veacurilor. Ovidius scrie despre nai ale cărui tuburi erau unite

cu răşină. În eposul moldovenesc (balada „Mioriţa”) se întîlnesc denumiri de instrumente

muzicale, menţionîndu-se că ciobanul ascultă cîntarea fluierului şi după moarte. Cronicaii G.

Ureche, M. Costin amintesc de unele instumente muzicale, ce au circulat în Moldova feudală.

Clasicii literaturii moldoveneşti A. Hîjdău, C. Negruzzi, A. Russo, V. Alecsandri, A.

Mateevici descriu în operele lor instumentele muzicale populare. Actualmente s-a realizat

perfecţionarea multor instrumente. După sursa lor sonoră, instumentele muzicale populare

moldoveneşti pot fi clasificate în trei grupe: instrumente de percuţie, de suflat şi cu coarde. Un

grup aparte îl formează pseudoinstrumentele: frunza, solzul de peşte, zurgălăii. În practica

muzicală contemporană, sînt considerate populare şi astfel de instrumente ca: acordeonul,

clarinetul, trompeta, viola, contrabasul.

(171cuvinte) (După „Vreau să ştiu”)

17. Seceta

Pe vremea lui Ştefan cel Mare veni o secetă mare peste Ţara Moldovei.

După trei ani ploile începură, dar de arat cine să se apuce, dacă nimeni n-avea un fir de

sămînţă.

Şi Ştefan-Vodă dădu vestea în ţară că va răsplăti cu de toate pe cel ce-i va aduce sămînţă

bună.

Se zvoni la curtea domnească că nimeni n-are sămînţă, în afară de-un moşneag, dar nu o

baniţă, ci într-atîta de multă, că ar putea semăna cu dînsa o jumătate din Moldovă.

Vodă îl chemă şi-i zise:

– Dacă ai, vinde-mi-o mie.

– Ba de vîndut, n-o vînd, ci mai bine trimite plugurile să are pe unde voi semăna eu.

Vodă i-a dat la îndemînă toate plugurile curţii ş-a poruncit tuturor să are pe unde va

semăna uncheşul.

...Grîul a răsărit des şi frumos, iar toamna, cînd Vodă l-a chemat pe moşneag să-l

răsplătească, acesta i-a spus şiretlicul pe care lesne-l înţelegem şi noi.

Răsărise sămînţa scuturată în anii de zloate şi ascunsă în praful drumurilor.

Vodă s-a minunat mult de înţelepciunea bătrînului.

(165 cuvinte) (S.Kirileanu )

12

Page 13: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

18. Ademenirea cuvîntului

Ş-a mai fost, pesemne, ceva la mijloc, căci nu vroia să dea ochii cu lumea şi pace! Zilele

rătăcea prin păduri, nopţile cutreiera cîmpia şi numai rareori, cînd se muta cu traiul dintr-o

pădure în alta, putea fi zărită. Venea încet, de una singură, îngîndurată, şi mersul cela al ei

aducea, nu se ştie cum şi prin ce fel, a vers, a cîntec, căci era cu adevărat o făptură dumnezeiască

pe un pămînt dumnezeiesc.

...O ademeneau, nu se ştie prin ce fel, glasurile oamenilor, îi plăcea să asculte ore la rînd

zarva ceea sonoră ce pluteşte zile întregi peste satele noastre, astfel încît nici cerul, nici soarele

nu se mai văd de atîta vorbăraie. Cuvîntul însă, oricît de plat, oricît de banal ar fi, este, în fond, o

minune ce poartă în sine pecetea unui suflet care contribuie şi el, cum poate, la acel schimb de

energii şi informaţii ce se numeşte matca spirituală a unui neam.

Să ne fi ghicit ea limba, graiul, stînd acolo, pe munchia ceea de deal?

(170 cuvinte) (I.Druţă)

19. Frate de cruce

Plugul vremii nu ştie ce-i odihna. El ară şi ară întruna...

Pe răbojul dealului fac de starjă copacii şi în fiecare an se adună în desişul lor păsările,

înveselind cîmpia cu trilurile lor duioase... Acum însă s-au dus păsările călătoare, se scutură

frunzele, se trec florile şi, vrînd-nevrînd, te cuprinde o umbră de nostalgie.

Din timpuri vechi-străvechi copacul a fost frate de cruce cu omul şi la pagubă, şi la cîştig.

Cînd asupra omului se abăteau hoardele păgîne, hărţuindu-l şi măcinîndu-i cuibul, codrul îl

adăpostea în inima sa, servindu-i de scut şi pavăză. Ca răsplată, omul, cînd se retăgeau urgiile, îl

vindeca, îl curăţa de uscături şi-l apăra de molimi. Iar pe locurile sterpe mai sădea cîte un copac,

ca o dovadă de nestrămutată credinţă a legămîntului dintre ei. Poate din aceste motive, la ruptul

apelor, cînd înmuguresc copacii şi prind a fierbe musturile primăverii, omul, cît de necăjit n-ar fi,

simte un fior dulce, auzind cum se desface frunza.

(163 cuvinte) (A.Lupan)

20. Grîu şi cîntec

Privesc bobul de grîu ce, ca o mărgică, îmi joacă în palmă şi văd întunericul de dincolo de

brazdă al pămîntului, leagănul viu şi călduţ al gliei materne; văd întunericul ţărînei în care viaţa

13

Page 14: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

acelor vieţi face bobul de grîu să renască şi să îngîne cel mai paşnic cînt de pe pămînt – imnul

belşugului.

Ani la rînd m-am gîndit la rostul bobului de grîu. Întrevăd în chipul lui rotund feţele

oamenilor care nu au dormit nopţi în şir, ca să-l poată creşte plin şi sănătos.

Întrevăd oboseala nesomnului şi mîinilor voinice de plugari, simt împreună cu ei

dogoreala zilei din luna lui cuptor, îngrijorările pentru timpul nefavorabil care s-ar putea să-i dea

de sminteală.

Văd ziua şi noaptea bobului de grîu, văd pămîntul şi cerul care s-au ghemuit înăuntrul

bobului, văd creşterea mea care numai lîngă creşterea lui este posibilă...

Ori de cîte ori pronunţ cuvîntul „pîine”, îmi vine să cînt. Iar de cînt inima nu-ţi oboseşte

niciodată.

(160 cuvinte) (I.Gheorghiţă)

21. Tata

În zori de zi a ieşit tata la marginea Otacilor, ţinîndu-se aşa, cam prin lături, căci foiau

grăniceri în jur. Sus, la marginea orăşelului, cam pe la mijlocul drumului ce vine repezit la vale,

o zăreşte deodată pe mama cu o căruţă încărcată cu lemne – o fi avînd nevoie de bani şi cu ce

alta poţi face un ban primăvara? Tata, cu barba şi mustăţile crescute în armata ţarului, iese din

ascunzişul lui, prinde caii de căpestre, îi opreşte locului şi o întreabă pe femeie în ruseşte, iar el

toată viaţa a vorbit o rusească cît se poate de pocită, fiind din moldovenii ce vorbesc corect

numai o singură limbă – o întreabă de unde şi încotro se duce. Mama stătea înmărmurită de

groază, căci drumul vine nebun la vale, caii se gîtuie în opritori, iar aici soldatul acesta o opreşte

şi o întreabă ceva. Apoi, s-o mai fi gîndit, stai, parcă a mai auzit ea ruseasca asta pocită.

Nu aveau vreme pentru emoţii...

(162 cuvinte) (I.Druţă)

22. Ţara Moldova

Deasupra Moldovei luceşte un soare rotund şi mare. Măria Sa Dumitraşco-Vodă Cantemir,

înconjurat de ceauşi şi de ceatîri domneşti, se îndrepta spre Ieşi. Merge pe un şleah, pe marginile

căruia parcă într-adins sînt cele mai pitoreşti locuri ale Moldovei. Măria Sa priveşte undeva în

depărtare şi fruntea i se încreţeşte. Iată pe un ceair cai zdraveni moldoveneşti. Iată pe-o coastă de

deal cîrduri de oi cu lînă deasă, iar mai sus o pădure verde de stejari. Iată vii ce îmbracă dealurile

şi rîd la faţa soarelui.

14

Page 15: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

Da, minunate meleaguri o să stăpîneşti, Măria Ta. Ţară frumoasă şi îmbelşugată ca

Moldova nu vei mai întîlni undeva!

Se vedeau sate cuprinse între coaste de dealuri. Apoi se revărsau văi care ici se lăsau, ici se

ridicau. Rîpi lungi şi adînci tăiau în lung şi-n lat cîmpiile. Aveau pe margini iarbă înaltă şi

tufişuri nepătrunse. Drumuri pline de pulbere şi cărăruşe întortocheate se strecoară pe sub poale

de codri...

(159 cuvinte) (G. Madan)

23. „Dealul Omului”

Se spune că Ciubuc Clopotarul era om de omenie; fiecare oaspe ce trăgea la odaia lui era

primit cu dragă inimă şi ospătat cu îndestulare. Şi se dusese vestea în toate părţile despre

bunătatea şi bogăţia sa. Pînă şi Vodă cic-ar fi tras odată în gazdă la Ciubuc, şi întrebîndu-l cu

cine mai ţine atîta amar de bucate, el ar fi răspuns că ţine cu cei slabi de minte şi tari de virtute.”

Atunci Vodă nu s-a putut stăpîni de mirare, spunînd că de-ar fi mulţi ca dînsul în domnia sa,

puţină lipsă ar duce ţara de nevoi. Şi l-a bătut Vodă cu mîna pe umăr, zicîndu-i că de azi înainte

este omul său, şi la domnie i-i deschisă uşa oricînd.

Şi de atunci i-a mers lui Ciubuc numele de omul lui Vodă, încît şi pînă astăzi un deal, în

partea dinspre Plotunul, unde era mai mult aşezarea lui Ciubuc, se cheamă „Dealul Omului.”

(160cuvinte) ...................................(I.Creangă)

24. Raza de soare

Sînt una din multele raze de soare. Ca şi voi ştiu ce este ziua şi ce este noaptea şi ascult

de toate sfaturile tătălui meu, Soarele. Am foarte multe de făcut şi pe toate la timpul lor. Sînteţi

curioşi să mă cunoaşteţi? Voi povesti ce-a fost într-o zi.

Ieşind de după deal, am intrat într-o pădure. Acolo am dat lumină mai întîi unor iepuri, ca

să poată reveni liniştit în culcuşul lor. În aceeaşi pădure am luminat un cuib de păsărele. Mă

aşteptau şi, îndată ce m-au văzut, au început să cînte. M-am îndreptat apoi spre un gard, pe

marginea unui drum, unde o mulţime de floricele albe şi roşii erau închise la sosirea mea. După

ce le-am încălzit puţin şi le-am mîngîiat, au început să se deschidă.

Am uitat să-ţi spun că totdeauna lucrez şi mă ajut cu surorile mele. Singură n-aş putea face

mare lucru. Împreună coacem grîul şi toate fructele ce ţie-ţi plac atît de mult. Ne simţim foarte

fericite, cînd ajutăm celor harnici, nu ne place deloc să se bucure de noi şi cei leneşi care stau în

pat pînă spre amiază.

Auzind acestea, fetiţei i se făcu ruşine, se ridică şi trase perdelele la o parte.

15

Page 16: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

(160 cuvinte ) ( Enciclopedia pentru copii)

25. O pasiune responsabilă

Învăţătorul s-a tot uitat prin geam la creanga de măr, la drumul din preajma şcolii, poate şi

la soarele domol de la începutul primăverii. Apoi a spus că vine primăvară şi le-a spus elevilor

să scrie o poezie, care cum poate, despre venirea primăverii...

Continuă să se uite prin geam. Dar ceea ce ne-a zis era aşa de serios, încît ne-am stăpînit şi

am început să cîntărim cuvintele, să le căutăm potrivirile. Ce-am mai compus, nu mai ţin minte,

dar luceşte prin vremi caietul şi primele rînduri cu rime în coadă.

O, cît de mult înseamnă să îndrăgosteşti copilul, să-l îndemni la faptă, la dragoste! Trec

anii, multe se dau uitării, însă nu se uită clipele acestea, nişte ecouri, tainele pătrunse uşor de

dragoste, îndemnul cuminte al învăţătorului. O profesie grea, o profesie responsabilă. Nu e destul

să fii punte între manual şi copil, e puţin. A expune în limba cărţii în faţa copiilor înseamnă a

inspira copilul.

(160 cuvinte) (I. Vatamanu.)

26. Acest livădar grijuliu

Primul învăţător... Primul dascăl şi vrăjitor, care ţi-a descoperit lumea cărţii, ţi-a îndrumat

primii paşi... Chipul primului învăţător se apropie în memoria noastră de chipul părintelui.

Şcoala devine a doua casă părintească pentru copil, iar învăţătorul e sfetnicul lui.

Învăţătorul e ca un livădar iscusit, care, în afară de cunoştinţe, altoieşte în sufletul unui tînăr

lăstarul dragostei de meleag natal.

E greu a creşte un pom, a înălţa o clădire. E şi mai greu a creşte şi a educa un om adevărat.

Iată de ce răspunderea învăţătorului în faţa societăţii e mare, iată de ce numele de învăţător se

bucură de stima tuturor oamenilor.

Fiecare dintre noi poartă prin ani calităţile sufleteşti ale învăţătorului său iubit şi le

transmite ca pe o ştafetă urmaşilor săi.

Învăţătorul e acea călăuză de credinţă, care pentru prima dată deschide cartea în faţa

copilului, îl cheamă şi-l însoţeşte în lumea miraculoasă a cărţii.

(152 cuvinte) (După A. Lupan)

27. Arta lemnului

16

Page 17: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

Un loc de seamă în cultura poporului moldovenesc îi revine prelucrării artistice a

lemnului.

Prelucrarea artistică a lemnului este larg răspîndită în decorul locuinţelor moldovenilor.

În raioanele din centrul Moldovei, bogate în păduri, un loc important în înfrumuseţarea

caselor îl ocupă crestăturile în lemn. Porţile întotdeauna au suscitat marea grijă a meşterilor

decoratori. Poarta are un acoperiş în două ape încununat cu o creastă împodobită cu crestături în

jur. Cîmpul părţii inferioare a porţii conţine ornamente aplicate de diferite genuri.

În arhitectura din nordul şi centrul Moldovei se foloseşte pe larg elementul numit

horboţică, în care predomină motivele geometrice. Motivele de bază în prelucrarea lemnului sînt

vazoanele cu flori, semnele solare, figurile de cai, lei, păsări ş.a.

O mai mare varietate a motivelor ornamentale se găseşte în zona de sud a Moldovei.

Trăsătura distinctă în arta lemnului din aceste raioane este culoarea: pe fonul albastru se aplică

componente tăiate separat şi colorate în diferite culori.

Sînt originale mesele şi scaunele din secolele XVII-XIX. Pînă în prezent şi-au păstrat

însemnătatea policioarele şi dulăpioarele pentru bucătărie.

(170 cuvinte) (După „Literatura şi Arta”.)

28. Un străvechi meşteşug

Un loc de seamă în cultura poporului moldovenesc îi revine ceramicii populare, olăritului,

care este unul dintre cele mai vechi meşteşuguri. Vechii noştri locuitori au început să producă

vase de lut acum 800 000 de ani. Acest fapt a avut o importanţă foarte mare pentru dezvoltarea

gospodăriei casnice.

În secolele XVI-XVII multe centre de olari moldoveni capătă dreptul de a-şi vinde marfa

fără a plăti impozite. Aceasta a stimulat dezvoltarea olăritului. Meşterii populari valorifică noi

forme de ceramică, folosesc lustruirea, pictura policromă, smălţuirea incoloră şi cea colorată,

încep să facă vase din lut alb.

Pe parcursul multor secole meşteşugul olăritului s-a perfecţionat. Au fost găsite forme

originale, ce corespund totodată necesităţilor practice şi estetice ale poporului. Astăzi olarii

confecţionează gavanoase, oale, ulcele, ulcioare, burluie, vazoane pentru flori, diverse obiecte de

ceramică decorativă.

Bogăţia culturii spirituale, tradiţiile seculare în arta olăritului au în prezent posibilitatea de

a se dezvolta la nivelul cerinţelor actuale.

(158 cuvinte) (După „Vreau să ştiu”)

29. Pragul care ne veghează

17

Page 18: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

Casa părintească, leagăn al viselor, ţară a copilăriei, vatră a străbunilor, dulce cîntec al

speranţelor... Cît timp tu, memorie, îmi vei aduce în oglinda ochiului imaginea acelui sat, străjuit

de două păduri, adîncit într-o vale pitorească?!

Oricum, voi încerca întotdeauna să mi-l fac prieten pe acest timp veşnic alergător, să-i

îmblînzesc trecerea nerăbdătoare, să-l întorc adesea înapoi şi să ne aşezăm amîndoi pe un prag

scăzut şi să rostesc cu inima abia auzit: „Bună ziua, mamă! Bună ziua, tată! Bună ziua, casă-

ndepărtată!” Şi se deschide uşa casei părinteşti, cu universul ei de altădată...

Aici, în casa părintească, nostalgia primelor clipe, care este mai mult a memoriei, se

transformă în duioase clipe de bucurie, regretele cedează locul unei ascunse mîndrii, unei

neclintite demnităţi că anume de aici, de la acest prag părintesc, ai pornit în lume, ai cunoscut

ţara, te-ai împrietenit cu oamenii şi cu ei împreună – umăr la umăr şi inimă lîngă inimă – ai

primenit, ai făcut mai bogat şi mai frumos pămîntul.

(163 cuvinte) (După A. Ciocanu.)

30. Pacea

Picasso, cînd a vrut să întruchipeze pacea, a întruchipat-o într-un hulub alb în plină acţiune

nu ca pe o constatare, ci ca pe-o nemărginire în toate cele patru puncte cardinale ale pămîntului.

Culoarea hulubului – albă. Simbol al curăţeniei sufleteşti, al liniştii omeneşti, al încrederii în

lumină, în frumos. Hulubul lui Picasso e ca toţi hulubii. Pare că numai ce s-a aşezat pe pămînt. A

coborît din zbor. Dar îl deosebeşte de ceilalţi ochiul de veghe. O linişte neliniştită. Dacă ai

încerca să traduci în cuvinte privirea hulubului, ai constata cu uimire că preîntîmpină: „Oameni,

fiţi vigilenţi!” Sau fiţi veghetori: e una şi aceeaşi. Şi miracolul hulubului alb e tot mai mare.

Pacea are toate culorile posibile – de la verdele deschis al coltelui pornit spre a face rod

pînă la albul imaculat al zăpezilor depuse peste tihna pămîntului. De aceea pacea ar trebui să fie

scrisă totdeauna cu majusculă.

(150 cuvinte) (După V. Teleucă.)

31. Raza geniului

Într-una din dimineţile viorii de iunie, întors la casa părintească, am ieşit în grădină să mă

plimb printre stropii diamantii de rouă. Mama stătea în faţa casei, cu mîinile aduse cruciş la

piept.

Trecînd, am văzut, rezemată într-un colţ, o creangă lungă, fără ramuri, cu coaja netedă,

presărată cu o pulbere roşie-ruginie. Am întrebat ce creangă e aceea.

18

Page 19: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

Mama a clătinat din cap şi a spus că nu e o creangă, ci o rădăcină.

Apoi, uitîndu-se spre vîrful nucului aurit de soare, a rostit: „Bunelul meu spunea că un

copac cît creşte în sus, atîta creşte şi în pămînt”.

Mi-am adus aminte această spusă a mamei, auzită de ea din bătrîni, cînd am numărat şirul

poeziilor publicate de Eminescu în timpul vieţii cu cele ce au văzut lumina abia după ce a părăsit

această lume. Şi am încercat aceeaşi uimire, ca atunci cînd am auzit vorba mamei. Marele poet

mi-a apărut ca un arbore gigant, care a crescut de trei ori în adîncime şi doar odată în afară, iar

furtuna,oricît de mare, nu-l va smulge şi prăvăli.

(170cuvinte) (V. Beşleagă)

32. Ştefan Costanda

Numai pe Costanda nu-l vedeam cu ochi buni. Era ca un făcut. Dintre toţi şoferii, cîţi îi

avea satul, unul Ştefan Costanda era paiul cela pripăşit în ochi. Umbla mereu zăvorît în sine,

ursuz. N-aveai cum să-l pricepi. Cercai să-l descoşi cumva, îţi tăia apele de departe. Ciudat om.

Vine Ştefan Costanda în lungul satului – păzea cînd vine!? Gospodinele au numaidecît în

grijă după asta să-şi numere odraslele. Iar smuncitului îi trimit de pricopseală acafiste, pomeneli,

cîte şi mai cîte.

Hortensia ţinea pe atunci la garaj locul de dispecer. Avea în grijă facerea hîrtiilor şi

desfacerea lor. Era mult de lucru, dar Hortensia mai avea cînd să se pună pe contra gurilor rele. Îi

lua apărarea. Avea cifre la îndemînă. Ele spuneau cu gura fetei cum că-i harnic Ştefan acesta şi

că multora le dă de furc

(140 cuvinte) (P. Boţu.)

33. Nistrul

Răsar în depărtare frumoasele împrejurimi ale Sorocii. Nistrul vine blînd şi încetinel la

vale. La cotitura apelor se înalţă vechea cetate a oraşului. Tata umblă crucit în jurul ei, numără,

îmboldind cu degetul, turnurile, apoi se întoarce cu faţa spre rîu şi rămîne în poza unui vrednic

oştean, arcaş din neamul arcaşilor.

Peste un timp coboară spre Nistru, alege un petec de iarbă pe mal. Nistrul îl vrăjeşte.

Bătrînul urmăreşte calea undelor, ascultă şopotul lor domol şi se trezesc în sufletul lui cîntece

vechi din cîntecele neamului ista.

Tata, pare-se, nici odată nu s-a scăldat în Nistru – n-avea cînd. Nu l-a auzit nimeni să se

laude că o fi prins peşte pe aici. Şi totuşi, în fiece clipă el ştia că, dacă a pornit-o spre răsărit,

peste treizeci şi ceva de verste, a ieşi la apele Nistrului.

19

Page 20: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

Fiecare popor îşi are un rîu mare al lui. Noi avem Nistrul şi, fie că sînt în creştere, fie că

scad apele, pentru noi el rămîne pururea limpede, tînăr şi mare.

(165 cuvinte) (După I. Druţă.)

34. Proslăvirea păcii

Să scrii despre pace nu înseamnă a compune numai versuri în care se cere pacea, se

proslăveşte pacea sau în care sînt stigmatizaţi aţîţătorii de război. În realitate scrii despre pace şi

atunci, cînd scrii despre tot ce se face ca viaţa să merite a fi trăită. Proslăveşte pacea şi poetul,

prozatorul, pictorul care ne învaţă să iubim viaţa.

Pacea e proslăvită şi de acel ce ne învaţă s-o apărăm şi s-o păstrăm. Dacă vrem să ne

învăţăm a sluji cauzei păcii, trebuie să ne învăţăm totodată a trăi şi a turna în viaţă un conţinut

nou, minunat pentru toată lumea. Cine preţuieşte cu adevărat viaţa în ceea ce are mai nobil şi

mai neprihănit, acela nu poate rămîne indiferent cînd e vorba de apărarea ei, de lupta împotriva

războiului. Acela se va încadra activ în primele rînduri ale luptătorilor pentru pace. Fericită este

generaţia ce n-a cunoscut războiul.

Pacea înseamnă prosperare pentru orice popor.

(159 cuvinte) (După L. Damian)

35. Măreaţa, nestinsa făclie

Taras Şevcenko e mai mult decît un poet. El rămîne a fi expresia sublimă a culturii artistice

a ucrainenilor, poetul lor naţional.

El simbolizează un neam cu tradiţii vechi şi frumoase.

În milioane de inimi, creaţiile sale trezesc o “ bucurie etern înflorindă” – extrem de preţios

tezaur, dar oferit, cu părere de rău, după moarte.

Înrudit prin sînge, gîndire şi simţire cu poporul, cel mai mare cobzar al Ucrainei se bucură

şi de dragostea noastră, a moldovenilor.

Slova sa emană o rară duioşie cînd evocă destinul omului truditor.Gingaş ca apele dorului,

cîntecul şevcenkian ca un om îşi face loc printre plugarii Moldovei.

Expresie vie şi adecvată a năzuinţei maselor. Opera genialului scriitor ucrainean a devenit

un bun spiritual şi al moldovenilor, o călăuză sigură a lor spre adevăr şi frumos, un nesecat izvor

de lumină etern primenitoare, o măreaţă şi nestinsă făclie peste ani şi secole.

(152 cuvinte) ( D. Apetri.)

36. Destăinuire

20

Page 21: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

Sărăcuţul meu caiet cu scoarţe albastre! De trei luni n-am mai stat de vorbă cu tine... Şi am

atîtea să-ţi spun! Că sînt învăţătoare de cinci zile! Şi nu undeva, ci la Recea Veche! Sună frumos,

nu-i aşa? E un sat ca o jucărie. Căsuţe albe, pomi nenumăraţi, ca o pădure, ba chiar şi o pădure

adevărată de jur-împrejur. Stau la lelea Safta, o văduvă bună şi iute ca un titirez. N-are copii şi

se-ngrijeşte de mine de parcă i-aş fi fiică.

Şi ce primire! Să crăpaţi de ciudă voi, scepticilor, ce mi-aţi descris viitorul în cele mai

mohorîte culori.

Cînd am coborît din autobuz, m-a luat în primire învăţătoarea de lucrul manual. În zece

minute, cît am făcut pînă la şcoală, am reuşit să cunosc cursul scurt al tuturor biografiilor

corpului didactic!

M-au primit bine, iar pînă la gazdă m-a condus Radu Negrescu, învăţător de fizică şi

matematici, un bărbat de-o frumuseţe să-ţi stea ceasul.

În aceeaşi zi am avut consiliul pedagogic.

(164 cuvinte) (A. Busuioc)

37. Gheorghe

Şi, pentru că a venit vorba de fratele Gheorghe, ne mai întoarcem o dată la tata. Azi nu mai

sînt pe lume nici părintele, nici feciorul, dar, sfinte Dumnezeule, au fost atît de fericiţi, încît

deseori părea că nu le va rămîne să facă doar un singur pas pentru a deveni duşmani.

Cînd s-a ridicat flăcăuan, fratele Gheorghe era voinic, harnic, gospodăros, şi nu prea vedea

cu ochi buni slăbiciunile tatei. Cît despre tata, pe el îl cam supăra faptul că Gheorghe, la

optsprezece ani, intra în moară cu doi saci plini la subţioară – şi nu atît puterea ca atare, cît

manifestarea ei îl enerva.

Cu anii, deseori, gîndindu-mă la fratele Gheorghe, mă duce gîndul la neamul

moldovenilor. Voinic, isteţ, harnic, talentat în felul său – Doamne, ce i-ar trebui unui om pentru a

trăi o viaţă fericită?

Din păcate, aceste orizonturi deseori sînt umbrite de un interes personal –individualismul –

ce e o molimă, un vierme în stare să distrugă toate darurile ce ţi s-au fost date de Cel de Sus.

(165 cuvinte) I.Druţă)

38. Tabloul

Soarele-şi trimitea razele molcome de undeva de sus. O voce curată şi răsunătoare cînta

ceva cunoscut.

21

Page 22: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

Pe un mic scăunel şedea Glebus Sainciuc, tăcut şi concentrat cum nu-l mai văzusem pînă

atunci. În faţa lui, pe un şavalet înalt se afla un tablou. Un amestec de negru dens cu mari pete

de alb sclipitor. Cînd privirea, limpezindu-le, le-a aşezat la locurile lor, s-a dovedit că e portretul

unei tinere şi frumoase femei, înveşmîntată în alb.

– E Maria Cebotari..., am şoptit uimită, înţelegînd imediat că şi vocea ce se revarsă din

picupul de pe un taburet de alături e tot a ei. Ce interesant tablou, am adăugat.

Vederea portretului m-a bucurat nespus. M-a bucurat că întruchiparea acestui suflet

rătăcitor, a cărui imagine o mai păstrează doar cîţiva bătrîni dintr-o mahala a Chişinăului, s-a

întors pe aceste meleaguri în toată frumuseţea şi strălucirea lui.

Valentina mi-a spus că portretul este executat de Glebus şi că lucrează demult la el.

Şi m-a uimit că şi-a mai adus cineva aminte de vestita cîntăreaţă, pictîndu-i acest portret.

165 cuvinte) După V. Malev)

39. Amintiri

Continuam să studiez la Moscova, cînd a avut loc decada literaturii şi artei moldoveneşti.

Pentru noi, studenţii moldoveni, era o sărbătoare să ne aflăm alături de colegii noştri de condei,

care participau la decadă.

Într-o zi am fost invitată la spectacolul „Spada frîntă”, montat la teatrul nostru de operă şi

balet. Muzica, scenografia, jocul actorilor erau impresionante!

Pentru mine a fost o zi nemaipomenită. Andrei Lupan era şi el fericit.

– Avem multe talente, spuse le, dus pe gînduri, cînd ieşeam din teatru. Am putea face

multe, să uimim o lume, dacă nu ni s-ar pune atîtea beţe în roate.

Mulţi nu-l agreau. Felul lui franc de a spune ce crede nu era multora pe plac. Prin

activitatea-i fără preget pentru propăşirea culturii, prin susţinerea şi apărarea în permanenţă a

reprezentanţilor literaturii şi artelor, ajunsese să-şi facă mulţi răuvoitori, ba chiar şi duşmani. Însă

el îşi continua menirea. Trecea aparent nepăsător printre privirile acelea otrăvite, gata să-l sfîşie,

şi înfăptuia ceea ce credea că e necesar pentru cultura unui neam.

(160 cuvinte) (După V. Malev)

40. Forţa cuvîntului

Cuvîntul, acest har dumnezeiesc, pe care-l are numai omul, are puteri miraculoase.

Cuvîntul poate ucide şi poate învia, poate coborî şi înălţa. Acele prime cuvinte, pe care le

aude un prunc în cîntecele de leagăn ale mamei, îl vor însoţi toată viaţa, mîngîindu-i sufletul şi

ocrotindu-l pe drumurile grele ale vieţii.

22

Page 23: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

Cuvîntul „mama” are forţă deosebită, semnificînd dragoste, gingăşie, sacrificiu. Acest

cuvînt e în stare să ne întoarcă de pe căi străine la casa părintească, acolo unde ne aşteaptă cea

care ne-a dat viaţă.

Ce forţă miraculoasă are cuvîntul unui medic care, cu vorba lui caldă, îţi insuflă speranţă în

ziua de mîine!

Dar un cuvînt, spus la întîmplare, poate răni şi chiar ucide. Nu în zadar în popor se spune

că rana de cuţit se va tămădui, rana de cuvînt niciodată.

Ce zice sufletul unei bătrîne cînd i se spune în autobuz: „Mişcă-te! N-ai putut sta acasă?”

Aş vrea ca toţi oamenii să vorbească blînd şi duios.

(160 cuvinte) (D.Vasilos.)

41. Rugăciune

Arde o lumînare în sufletul bietei fiinţe. Se roagă: „Tatăl nostru care eşti în ceruri...”. Se

deschide cerul, intră, răzbate rugăciunea în cer, în lumea îngerilor, în lumea lui Dumnezeu.

Bate vîntul vijelios, păgîn, vrea să stingă lumînarea, dar mînuţele ostenite, plămădite de

muncă păzesc lumînarea, ... „Tatăl nostru care eşti în ceruri...”.

Se mai aude rugăciunea murmurată de buzele bătrînei, se roagă, se închină, se chinuie. Un

murmur de nemulţumire, de cerere, de slavă, de iubire? Nu! Un murmur ce ţese toate

rugăciunile, un şopot sufletesc. O lacrimă se prelinge pe obrazul bătrînei, brăzdat de riduri, de

vreme, griji, dar lumînarea tot mai are forţe să ardă sfînt, blînd la fereastra destinului.

Rugăciunea curge în trupul gîrbovit al bătrînei ca într-o vastă rană a sufletului. Fiecare cuvînt din

rugăciune are lumea, viaţa sa, dar, în cele din urmă, creează o lume în care sufletul bătrînei se

refugiază şi se tămăduieşte de toate durerile.

Se aude clopotul bisericii în sufletul ei. Se aude un freamăt de rugăciune.

(160 cuvinte) (R. Tatarciuc.)

42. Limba noastră

O fi fost la început un gîngurit, o exclamaţie, un chiuit, care apoi, lăsînd sunet de sunet, iar

mai apoi cuvînt cu cuvînt, iar mai apoi frază de frază, a format pe parcursul secolelor ceea ce

numim noi astăzi limba noastră – cel mai puternic scut în calea încercărilor de veacuri de a ne

asimila.

Asupra tututor acestora s-a atentat de multe ori, uneori chiar cu lovituri de moarte, dar ceea

ce-i veşnic nu poţi nimici. A mai rămas.

A rămas cea mai de preţ parte a sufletului care abia mai suflă- limba, a mai rămas din valul

curat al melosului de suflet , din belşugul sufletului.

23

Page 24: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

Şi numai îngrijind toate acestea, valorificîndu-le zi de zi, an de an, veac de veac, acceptînd

sufletul pămîntului, vom obţine un pic de vîrf ce ne prezintă, ce ne face să fim cunoscuţi şi

recunoscuţi în lume, adică: teatrul nostru naţional, baletul nostru naţional şi celelalte valori

spirituale înţelese, acceptate şi recunoscute de-o lume, dar create numai de sufletul nostru.

(160 cuvinte) (S. Ghimpu)

43. Odă despre pîine

Pîine. Plugar. Pămînt. Cît de scumpe ne sunt aceste cuvinte! Pîinea plămădită în ţarină de

mîinile bătătorite ale plugarului.

În curînd va sosi primăvara care e şi un prilej de bucurie uimitoare, dar care vine şi cu

multe griji pentru plugari. Într-o zi caldă el va ieşi în cîmp.

Cu inima plină, va arunca în brazdă seminţele norocului.

“ Pîine pe masă – soare în casă”, spune vorba moldovanului. Lucrul acesta l-am înţeles de

mică, fiindcă părinţii mei sînt plugari şi m-au învăţat să preţuiesc pîinea ca pe cea mai scumpă

comoară. De la ei am aflat cu cît greu se capăta pîinea în vremurile de demult. Pîinea este pacea

din jur. Tata mi-a spus cît de neagră e pîinea războiului. E neagră şi amară. Amară şi puţină. Şi

este mîncată în tranşei, prin subsoluri, prin adăposturi, sub şuier de gloanţe şi vuiet de avioane.

Acum, în ajun de primăvară, le urăm plugarilor: “Într-un ceas bun şi noroc la roadă!”

(160 cuvinte) E. Macovei

44. Salcia bătăuşă

Cu un zgomot asurzitor se izbiră de trunchiul gros şi căzură cu o zdruncinătură puternică.

Harry deschise gura, vrînd să spună ceva, dar nu apucă. Chiar atunci, ceva lovi maşina, pe

partea lui, cu puterea unui taur furios, aruncîndu-l pe Ron. O altă lovitură, de aceeaşi intensitate,

lovi capota.

Lui Ron i se tăie respiraţia, uitîndu-se prin parbriz. Harry văzu o cracă mare cît un piton,

care căzu pe maşină. Salcia de care se loviseră îi ataca! Trunchiul se îngroşase aproape de două

ori, bombardînd cu crengile noduroase fiecare centimetru al maşinii.

Parbrizul tremura sub loviturile repetate ale crengilor, ca o ploaie de pumni bine plasaţi, şi

o ramură groasă cît un butuc lovea cu sălbătăcie acoperişul maşinii, care părea gata să cedeze

din clipă în clipă.

Ron, fu aruncat în poala lui Harry de o altă rafală de lovituri ale altei crengi agresive.

–Îţi vine să crezi ce ghinion? făcu Ron, privind bătrînul copac care îşi mai agita încă

ameninţător crengile.

(160 cuvinte) (J.K. Rowling)

24

Page 25: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

45. Crîmpeie de dragoste

Omul s-a risipit în lut.

Numai steaua vine şi ne împresoară cu lumina ei blîndă şi darnică.

Şi plîng femeiele, căci n-a ştiut Veronica Micle a te duce cu ea în pădurile sfinte ale

dragostei.

Scrîşnesc bărbaţii şi-i ustură palma cu gîndul la mai marii vremii!Nu s-au găsit arginţi

în cămările visteriei pentru tine, bădiţă Mihai! Şi n-a avut cine curma nopţile tale de

foame, şi nici umezeala pereţilor ce ţi-a pătruns măduva oaselor...

Ce-i un poet,bădiţă Mihai,pentru oamenii cu creierii arşi de grijile pîntecului, pentru

oamenii cu sufletul de zgură, unde vîntul vremii stîrneşte numai pulbere neagră înăbuşitoare?

Pentru domniile lor poetul e numai un ratat al sorţii.Pentru noi, bădiţă Mihai,eşti grai din

graiul mamei, tărie din tăria buneilor noştri, furtună de primăvară, pe care o sorbim cu

nesaţ din anii prunciei.

Iartă-ne, pentru că ne-am născut prea tîrziu. Prea tîrziu pentru a-ţi dărui cele cuvenite în viaţă.

(160 cuvinte) (E. Loteanu)46. Stejarul

Stejarul îşi tremură o vreme bătrînele-i braţe şi începu cu glas potolit, puţin trist :

- De atîta amar de vreme mă ştiţi. Dar nu s-a întîmplat vreodată să vă povestesc istoria

vieţii mele. Acum, înainte de plecare, aş vrea să v-o împărtăşesc.Copiii şi nepoţii se

cuvine să-şi cunoască nu din gură străină bunicii, stră- străbunicii.

Plugarul care venise vara să-şi strîngă grîul de pe masiv a oprit la timp coasa, rar

toamna m-a ocolit cu plugul. L-am răsplătit cu ce-am putut: îl u m b r e a m d e a r ş i ţ a

s o a r e l u i ş i - 1 d o s e a m d e ploi. .Apoi, cînd m-am văzut mai mare, v-am stat de strajă la căpătîi

să creşteţi mîndri şi chipeşi. Fiecare se cuvine să aibă grijă de acei care vin din urmă. Să-şi

crească schimb destoinic.

Acum eu sînt bătrîn şi poate numai vă încurc. Vara îmi răresc frunzele, iarna-crengile. Mă tot gîrbovesc şi mă tot usuc.Nu mai sînt cătat şi întrebat. Aşa-i cu oricine şi orice e bun şi de folos la vremea sa.

.(160 cuvinte) (M.Gh.Cibotaru)47. Un spic de grîu

Maxim, fratele mai mare al lui Serghei, a fost chemat să-şi facă datoria în rîndurile armatei.

25

Page 26: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

De acolo a trimis o scrisoare acasă. Scrie că-şi face serviciul pe mare. Păzeşte graniţele

Patriei.

Marea-i fără margini, posomorîtă şi vigelioasă; nu se domoleşte nici pentru o clipă – se

zbuciumă, vuieşte.

În plic a pus o foiţă mică – e o mare rugăminte, adresată lui Serghei.

„Serghei, scrie fratele mai mare, acum la noi e vară. Du-te în cîmp, rupe un spicuşor de

grîu, pune-l în plic şi trimite-mi-l mie”.

S-a dus Serghei la marginea satului, s-a uitat la lanul de grîu. A luat în mînă un spicuşor şi

a căzut pe gînduri: ce să fie în el, în spicuşorul acesta?

A rupt Serghei spicuşorul, l-a pus în plic şi i-a scris fratelui: „Spicuşorul l-am rupt din

holda care începe dincolo de casa noastră”. Şi după ce a scris aceste cuvinte, a înţeles îndată de

ce l-a rugat fratele să-i trimită un spicuşor de grîu.

(160 cuvinte) (V. Suhomlinskii)

48. Mere domneşti

M-am trezit într-o zi că nu mai pot, dacă n-o văd pe Felicia.

Bunica, femeie înţelegătoare, mi-a spus-o mai pe departe că trebuie să gust mere domneşti

de la fata care m-a vrăjit, să mă stărui să muşc din mărul din care a muşcat ea.

Cînd s-a înserat, eram de-acum în grădina Feliciei şi aşteptam s-o văd muşcând din vreun

măr, dar…

…În ziua balului de absolvire simţii că cineva mă trase de mînecă.

Era ea, Felicia. În rochie albă-albă, precum zăpada. Am mers, stînjenit de parfumul

îmbătător, după ea.

Ştiam că pleacă să înveţe, iar eu voi rămîne şi, din cînd în cînd, voi trece pe lîngă poarta

după care cresc mere domneşti.

Cînd am ajuns la casa ei, băteau trandafirii zorile. Am vrut să plec, cînd Felicia se întoase

spre mine, se ridică în vîrful degetelor şi-mi arse buzele. Am cuprins-o înflăcărat şi am simţit,

prin mătasea rochiei, două mere domneşti tresărind uşor lîngă inima mea.

(160 cuvinte) ........(C. Dodon)

49. În ţara cocorilor

Fetiţa Sadako din Japonia împlinise abia doi anişori cînd americanii au aruncat asupra

oraşului natal bomba atomică. Fetiţa a fost atinsă de radiaţie. Peste zece ani a fost internată în

spital. Acolo a auzit legenda despre cocorii care aduc fericirea oamenilor. Fetiţa vroia să trăiască

26

Page 27: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

şi credea că, de va avea o mie de cocori, moartea o va ocoli. Şi cu toate că slăbea cu fiecare zi,

totuşi continua să facă cocori de hîrtie.

Despre aceasta au aflat copiii din întreaga lume. Micuţa Sadako a început să primească de

pretutindeni zeci de cocori de toate culorile. Dar nici cîteva zeci de mii de cococri, pe care i-a

primit, n-au putut-o salva de la moarte.

Sadako a murit. În parcul Păcii, deasupra mormîntului ei, se înalţă un monument în cinstea

copiilor morţi de pe urma exploziei atomice. Copiii japonezi organizează excursii la mormîntul

micuţei Sadako, aducînd cu sine ghirlande de cocori de hîrtie. Cocorii se clatină la adierea

vîntului şi povestesc lumii despre micuţa Sadako. Ei parcă şoptesc: „Oameni, fiţi vigilenţi!”

(165 cuvinte)………………………………………………..(După A.Scoric)

50. Legenda mărţişorului

A fost, cică, demult o floare cu petale albe ca zăpada. Această floare era Ghiocelul. Într-o zi

însorită Ghiocelul apăru pe coasta dealului. Îl salvase de gerul aspru o Zână frumoasă, pe care o

chema Primăvara. Dar crivăţul supărat a smuls o tufă de mărăcine şi, aruncând-o cu furie, a

rănit-o pe frumoasa Primăvară la degetul cel mic. A ţâşnit sângele roşu şi fierbinte, care a început

să picure pe ghiocel şi l-a readus la viaţă. De bucurie şi-a săltat în sus căpşorul alb, iar peste

dealuri şi văi a răsunat frumoasa lui voce:

- Bucuraţi-vă, oameni! Cu mine vine Primăvara! Cu mine vine soarele şi viaţa!

Această faptă a zânei a dat naştere frumoasei tradiţii de a purta mărţişoare în luna martie.

Mărţişorul este simbolul primăverii şi al înnoirii naturii. Roşul – dor şi cânt. Albul-pace pe

pământ.

Oamenii îşi dăruiesc unul altuia mărţişoare făcute din aţă roşie şi albă.

Mărţişorul este un simbol al primăverii, al prieteniei dintre oameni. Culoarea roşie înseamnă

iubire, putere, sănătate, iar cea albă – fericire, curăţenie sufletească.

(164 cuvinte) ...................(R. Demian)

27

Page 28: L.I. Fetescu,V. V. Chiosea ATESTARE FINALĂ DE STAT LIMBA ...

28