Date experimentale cu privire la

perceperea vorbirii pe cale vibrotactila

Dumitrache Oana LoredanaPsihopedagogie Speciala

An 3

Potrivit datelor psihofiziologice, dintre toate functiile senzoriale cea mai apropiata de auz, ca mecanism si destinatie, este sensibilitatea vibratila.

Pentru a atinge un grad corespunzator de eficienta, perceperea vibrotactila a vorbirii implica folosirea unor dispozitive tehnice speciale. Acest lucru nu este absolut necesar atunci cand este vorba de perceperea proprietatilor vibrotactile ale diferitelor corpuri, inclusiv de perceperea vibratiilor produse la nivelul elementelor rezonatoare legate de activitatea aparatului vorbirii (precum si a insusirilor tactile corespunzatoare - duritate, presiune, temperatura, etc.)

Destinatia fundamentala a dispozitivelor consta in intensificarea vibratiilor acustice ale emisiunii verbale in asa fel incat sa produca oscilatia mecanica a unor placi sau bare confectionate dintr-un material suficient de dur (metal, lemn, etc).

Venind in contact cu aceste suprafete vibrante prin intermediul degetelor, ale palmei sau a altor parti ale corpului (pieptul, spatele) subiectul rezoneaza sub forma de impresii vibrotactile.

Amplificarea vibratiilor acustice se obtine pe cale electrica. In acest sens, Graham Bell inventeaza telefonul electromagnetic.

Ideea lui Bell a fost realizata ceva mai tarziu sub forma ,,teletactorului Gault” Aparatul cuprinde: un microfon, un amplificator electric si un receptor (sau ,,vibrator”). Subiectul isi plaseaza degetele pe vibrator pentru a percepe vibratiile amplificate ale vorbirii. Teletactorul Gault realizeaza o intensificare liniara, neselectiva a tututror frecventelor acustice care intra in componenta sunetelor vorbirii.

In cazul acesta, principalele insusiri ale stimulilor vibratili pe baza carora se face discriminarea semnelor receptionate sunt:

- intensitatea ; - frecventa; - durata. In urma unui antrenament adecvat subiectii surzi ajund

sa identifice cu suficienta exactitate imaginea (pattern) vibrotactila a fonemelor si a combinatiilor de foneme (cuvinte, propozitii).

Totusi cercetarile experimentale au evidentiat faptul ca, desi prezenta, capacitatea de discriminare vibrotactila a frecventelor din zona verbala este foarte redusa.

Pozitia spatiala (locul de actiune) a stimularii vibrotactile este realizata cu ajutorul unor dispozitive de filtrare (filtre trecebanda). In locul placii vibrante unice se utilizeaza un vibrator multiplu; fiecare element vibrator corespunde unei anumite benzi de frecventa.

Cu ajutorul filtrelor, frecventa vibratiilor, mai greu de diferentiat se traduce in repartizarea spatiala a punctelor stimulate, insusire mult mai accesibila discriminarii vibrotactile. Introducerea reperului spatial alaturi de intensitate si durata sporeste considerabil capacitatea discriminatorie a sensibilitatii vibrotactile. Sensibilitatea vibrotactila se apropie de cea auditiva, modeland activitatea membranei bazilare.

R.H.Gault (1927) a construit un ,,bloc teletactor multiplu” cu cinci filtre care separau ansamblul vibratiilor intensificate ale vorbirii in 5 benzi de frecventa; cele 5 membrane erau destinate degetelor de la o mana.

La Stockholm, in anul 1954, din initiativa cunoscutului lingvist G.Fant, a fost construit de catre Arfwedson un aparat vibrator cu 10 canale pentru cele 10 degete de la ambele maini. Filtrele trece-banda utilizate au cuprins frecventele intre 200 si 7700 Hz, astfel incat era inclusa intreaga zona a frecventelor verbale.

Un dispozitiv mai simplu (cu amplificare liniara), dar cu o buna eficienta a fost construit si aplicat experimental in cadrul Institutului de Defectologie din Moscova. Acesta poate fi folosit atat in munca individuala de corectare a vorbirii elevilor surzi, cat si in conditiile muncii frontale.

Alte aparate de stimulare vibrotactila: - - aparatul numit ,,urechea artificiala pentru

auzul cutanat” fabricat in Danemarca.- - aparatele SUVAG I si II; aparatul SUVAG I

permite asocierea permanenta a imaginilor vibrotactile cu cele auditive astfel incat antrenamentul vibro-acustic duce la progres mai rapid in procesul demutizarii.

Cercetarea experimentala a perceperii vorbirii pe cale vibrotactila a inceput abia dupa 1920. Printre primii care s-au ocupat de aceasta problema a fost R. Gault, dupa indicatiile caruia a fost construit teletactorul. Gault demonstreaza posibilitatiile remarcabile ale sensibilitatii vibrotactile in identificarea cuvintelor ,,homofene”, care prezinta cititorului de pe buze aceeasi imagine labiobucala (de exemplu: meat, beat, peat, meat, bead).

In total au fost prezentate subiectilor surzi 305 cuvinte impartite in 102 grupe de cate doua-trei sau mai multe cuvinte homofene. Rezultatele obtinute arata ca identificarea vibrotactila este considerabil mai precisa decat cea vizuala. Daca in discriminarea grupelor formate din cate doua cuvinte homofene performanta vibrotactila este in medie de 83,7 %, performanta vizuala este de doar 55,6 %, in cazul grupelor de sapte cuvinte homofene pe cale vibrotactila au fost identificate 27,8%, iar pe cale vizuala 18,1% din cuvinte.

In ansamblu, perceperea simultana vibrotactila si vizuala aduce un spor mediu de circa 30%. De aici, concluzia ca in procesul demutizarii trebuie sa se asigure cooperarea vazului cu sensibilitatea vibrotactila.

Intr-o alta cercetare s-a stabilit ca vocalele (a, e, i, o, u) sunt discriminate cu ajutorul teletactorului in proportie medie de 60,3%.

Capacitatea simtului vibrotactil de a discrimina consoanele a fost studiata, folosind aceeasi aparatura. Desi rezultatele obtinute pe cale vizuala sunt in ansamblu mai bune, in identificarea anumitor consoane performantele vibrotactile le depasesc pe cele vizuale.

Contributia sensibilitatii vibrotactile la perceperea si identificarea cuvintelor si a frazelor pe calea labiolecturii a fost demonstata in laboratorul lui Gault. In experiment au fost folosite 200 de cuvinte monosilabice si 110 fraze alcatuite dintr-un numar variabil de silabe. Subiectii (23 de persoane lipsite de auz) au perceput materialul in doua situatii: pe cale vizuala (labiolectura) si pe cale dubla: vizuala + vibrotactila. Avantajul perceperii combinate este evident: rezultatele au fost de 1,3 ori mai bune decat cele obtinute pe cale vizuala.

O mare importanta o are accentul in determinarea sensului frazei si chiar a cuvantului. Problema a fost cercetata sub indrumarea lui R.Gault de Thomson M. Dorothy. Ca material verbal, autoarea a utilizat 30 de fraze, al caror sens putea fi schimbat prin simpla deplasare a accentului pe unul din cele 4-5 cuvinte care compuneau fiecare fraza. Din datele obtinute rezulta ca accentul este identificat ceva mai bine pe cale vibrotactila (68,58 % raspunsuri corecte) decat pe cale vizuala (63,66 %). Asocierea celor doua modalitati de receptie – 84,39 % raspunsuri corecte.

Un element important al formei sau melodiei vorbirii este si viteza elocutiunii. Capacitatea de sesizare a acestui indiciu in aceleasi 3 situatii ca cele de mai sus a fost studiata de Milla Ilieva. Pentru aceasta, 33 de subiecti au avut de perceput 40 de fraze. Rezultatele obtinute pe baza unui numar de 140 de aprecieri arata si de aceasta data ca perceperea vibrotactila este mai eficienta (74,4%) decat cea vizuala (66,0%)

Toate aceste experiente, i-au permis lui R. Gault sa afirme ca ,,…organele vibrotactile sunt capabile, gratie interpunerii instrumentelor adecvate, sa inlocuiasca functia auzului mai complet decat se presupune de obicei”.

Mare, V. Date experimentale cu privire la perceperea vorbirii pe cale vibrotactila, in Probleme de defectologie, volumul VIII, Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti, 1971

Bibliografie: