pedagogie

4
CARP OANA ANUL III C EVALUARE CUMULATIVA Numeroasele forme și tehnici ale evaluării rezultatelor activității școlare pot fi grupate, după modul în care se integrează în desfășurarea procesului didactic, în jurul a trei strategii: Evaluarea inițială (predictivă sau de pornire), realizată la începutul demersurilor instructiv- educative, pentru a stabili nivelul la care se situează elevii evaluarea formativ-continuă (de progres), care însoțește întregul parcurs didactic, organizând verificări sistematice în rândul tuturor elevilor din toată materia; evaluarea sumativ-cumulativă (finală), care se realizează de obicei, la sfârșitul unei perioade mai lungi de instruire Evaluarea cumulativă, sumativă sau finală are caracter de sondaj în rândul elevilor și în conținutul materiei supuse verificării. Cu tot caracterul de sondaj, reușita sau eșecul sunt considerate totuși în manieră globală, fie privind ansamblul pregătirii elevilor, fie rezultatele obținute de aceștia la diverse discipline. O astfel de evaluare se poate realiza la un mare număr de școli, relevând obiectivele care se ating de toți elevii sau de marea majoritate, precum și obiectivele care nu se ating sau al căror nivel de formare nu corespunde cu prevederile programelor. Rezultatele obținute conduc la elucidarea cauzelor care le generează, la ameliorarea strategiilor didactice în cadrul activității profesorului, precum și la perfecționarea programelor, manualelor sau a altor elemente ale sistemului sau subsistemului. Scopul urmarit

description

peda

Transcript of pedagogie

CARP OANAANUL III C

EVALUARE CUMULATIVA

Numeroasele forme i tehnici ale evalurii rezultatelor activitii colare pot fi grupate, dup modul n care se integreaz n desfurarea procesului didactic, n jurul a trei strategii: Evaluarea iniial (predictiv sau de pornire), realizat la nceputul demersurilor instructiv-educative, pentru a stabili nivelul la care se situeaz elevii evaluarea formativ-continu (de progres), care nsoete ntregul parcurs didactic, organiznd verificri sistematice n rndul tuturor elevilor din toat materia; evaluarea sumativ-cumulativ (final), care se realizeaz de obicei, la sfritul unei perioade mai lungi de instruireEvaluarea cumulativ, sumativ sau final are caracter de sondaj n rndul elevilor i n coninutul materiei supuse verificrii. Cu tot caracterul de sondaj, reuita sau eecul sunt considerate totui n manier global, fie privind ansamblul pregtirii elevilor, fie rezultatele obinute de acetia la diverse discipline. O astfel de evaluare se poate realiza la un mare numr de coli, relevnd obiectivele care se ating de toi elevii sau de marea majoritate, precum i obiectivele care nu se ating sau al cror nivel de formare nu corespunde cu prevederile programelor. Rezultatele obinute conduc la elucidarea cauzelor care le genereaz, la ameliorarea strategiilor didactice n cadrul activitii profesorului, precum i la perfecionarea programelor, manualelor sau a altor elemente ale sistemului sau subsistemului.Scopul urmaritEvaluarea sumativ-cumulativ stabilete gradul n care au fost atinse finalitile generale propuse (fie dobndirea unei atitudini sau a unei capaciti), comparndu-i pe elevi ntre ei (interpretare normativ), ori comparnd performanele manifestate de fiecare cu performanele ateptate (interpretarea criterial).Principiul TemporalitatiiEvaluarea sumativ-cumulativ: este final i de regul extern, avnd loc dup nvare; regrupeaz mai multe uniti de studiu, face bilanulObiectivul evaluariiEvaluarea sumativ-cumulativ se concentreaz mai ales asupra elementelor de permanen ale aplicrii unor cunotine de baz, ale demonstrrii unor abiliti importante dobndite de elevi ntr-o perioad mai lung de instruire (S.N.E.E.Functii indepliniteEvaluarea sumativ-cumulativ funcie de constatare i verificare a rezultatelor; funcie de clasificare; funcia de comunicare a rezultatelor funcie de certificare a nivelului de cunotine i abiliti; funcie de selecie funcie de orientare colar i profesional Modalitati de realizareEvaluarea sumativ-cumulativ examene (susinute prin rezolvarea unor probe scrise, orale sau practice) portofoliul proiectul tehnica 3-2-1; metode R.A.IAVANTAJEEvaluarea sumativ-cumulativ rezultatele constatate pot fi folosite pentru prentmpinarea greelilor la alte serii de cursani permite aprecieri cu privire la prestaia profesorilor, a calitii proceselor de instruire, a proramelor de studii;DezavantajeEvaluarea sumativ-cumulativ nu ofer suficiente informaii sistematice i complete despre msura n care elevii i-au nsuit coninutul predat i nici dac un elev stpnete toate coninuturile eseniale predate are efecte reduse pentru ameliorarea/reglerea i remedierea lacunelor, efectele resimindu-se dup o perioad mai ndelungat, de regul, pentru seriile viitoare deplaseaz motivaia elevilor ctre obinerea unui rang mai nalt n ierarhia grupului, punnd accent pe competiie; nu favorizeaz dezvoltarea capacitii de autoevaluare la elevi nu ofer o radiografie a dificultilor n nvareDin punct de vedere al notariiEvaluarea sumativ-cumulativ Evaluarea sumativ se traduce printr-un scor Prin scor desemnm rezultatele obiective obinute n urma unui test sau a oricrei alte forme de evaluare prin adunare sau scdere de puncte dup reguli fixe. constat performanele i clasific (ierarhizeaz) elevii n funcie de acestea