Paulisan

Lucrare de obtinere a competentelor

POMUL DE LA RĂSCRUCE

Spectacol – omagiu, dedicat scriitorului Ion Druţă

Amenajarea: Portretul scriitorului; Citatul:’’Pământul, istoria si limba sunt, in esneţă, cei trei piloni pe care se

tine neamul…’’ ( I. Druţă)

Vitrine de carte:1. Opera scriitorului;2. Studii monografice, articole din presa periodica despre creaţia lui I. Druţă;3. Buletine commemorative etc.

Răsună cântecul ,, Casa Mare’’, interpretat de Irina şi Anatol Bivol (inregistrare)

Un declamator: Cu de toate s-au deprins Cei pereţi în Casa Mare: Şi cu chiot, şi cu plans, Şi cu bocete amare.

Câte legi au petrecut Cei pereţi în Casa Mare! Ei, în felul lor tăcut, Au cu noi asemănare.

Altul:Câte datini au păstratCei pereţi în Casa Mare!Alb-albastrul lor curat

Multe urme-n el mai are.

Vii aici şi prinzi puteriPentru o nouă depărtare,Numai ei rămân stingheriÎntru veşnică – aşteptare.

Liniştea de nu le-o schimbiCu vreun gând urât sau faptă,Ei în orice anotimp

1


Ca un frate ne aşteaptă. (P.Zadnipru ,,Casa mare’’ Lui I. Druţă)

Se deschide cortina. O Casă Mare unde totul e proaspăt, curat, frumos rânduit. Vasiluţa, stăpâna casei, îşi admiră zâmbind căsuţa. Pe masă: fructiere cu, mere, gutuie, stuguri… Deodată apare pe nesimţite un bătrân cărunt, puţin adus de spate.

Moş Ion: -Bună ziua în casa asta.

Vasiluţa (tresare): Doamne, cum între mata, tată, pe nesimţite, că niciodată nu te aud… De câte ori vii de atâtea ori mă sperii…

Moş Ion (scoate din buzunar două păhăruţe cu picioruş, apoi mai scoate o batistă, le şterge frumuşel şi le aşeză pe masă): Iacă, Vasiluţă, asta-I din partea mea… Am vrut să iau şi garafă la dânsele, dacă nu mi-a ajuns…

Vasiluţa(mişcată): Tată , ce faci mata atâta cheltuială? …Cum capeţi un ban, îi şi dai drumul îndată, de parcă ţi-ar fi lene să-l porţi în buzunar…

Moş Ion: Aşa-I datina, fată hăi, … Când cineva face casă mare, apoi se cheamă că trebuie să aduci şi tu ceva într-însa. Casa îica un copil, orice i-ai adduce, o să se bucure, ş-o să te ţină minte multă vreme.

Vine în mijlocul odăii, rămâne pe-o clipă înţepenit, luminat, de parcă ar fi intrat în biserică.

Vasiluţa: Am îmbrăcat-o frumos, tată?Moş Ion: Ce crezi şi asta-I o datină veche… Fiecare să-şi gătească câte-o casă mare … Îmi spunea bunelul meu că atunci când era greu de trăit, când se întâlneau mai multe bordeie decât case, chiar şi atunci fiecare gospodar avea casă mare… Adică avea un colţişor pe care stăpâna îl împodobea cu tot ce avea mai frumos, îl îngrijea şi-I zicea casă mare…Vasiluţa: Tată, şi chiar nu vrei să mă lauzi?

2


Moş Ion: Mare lucru, când are omul casă mare… Are unde petrece o sărbătoare, are unde face o nuntă, o cumătrie… Da uneori chiar vii să te hodineşti încoace. Abia păşeşti pragul şi de amu ţi se pare şi lumea mai dragă, şi te vezi mai tânăr, mai voinic…(Pauză). N-ai vreo boghiţă de ceară?Vasiluţa: Parcă aveam pe undeva…Moş Ion: Măcar cât de cât…

Vasiluţa îi scoate din sofcă un capăt de lumânare moşul vine la pragul uşii din faţă şi drege cu ceară partea dinăuntru a pragului/

Vasiluţa(mirată): Ce faci, tată?Moş Ion: Apoi… să nu fugă oaspeţii din casă, se cheamă că or veni până la prag, s-or poticni ş-a trebui să mai şadă.

Îi întoarce capătul de lumânare, îşi şterge mâinile cu batista.

Vasiluţa: Dar de ce nu-mi spui mata că mai este un obicei?... Din moşi-strămoşi se obişnuieşte ca atunci când omul găteşte o casă mare – pofteşte musafiri. Să vadă câte cântece pot trece prin ferestre, să vadă câte jocuri pot ţine podelele… Şi când toate îs încercate gospodăreşte, când cheful e pe sfârşite, atunci stăpâna iesi în mijlocul casei şi joacă periniţa…Moş Ion: N-ar fi stricat să chemi şi tu ceva lume, să mai petreci oleacă, dacă n-ai avut iaca noroc… Amu, fată hăi, te văd şi eu în rand cu lumea… Ai pâine în casă?Vasiluţa: Am, tată … Ne-ai tot speriat de mici c-a fi rău de n-am şti a păzi pâinea, ş-am adunat la pâine…Moş Ion: Şi sare ai?Vasiluţa: Şi sare am …

Aduce o cantă cu vin, o farfurie mare cu prăjituri

Vasiluţa: Am găsit casa asta cu mâinile mele, cu aceste două mâini … Ia poftiţi în casă!...Moş Ion:

3


Intraţi, chiar vă rugăm… (I.Druţă ,,Casa Mare’’)Prezentatorul 1: Vă invităm în Casa Mare a Limbii şi Literaturii Române să invocăm un Apostol al graiului, care a binecuvântat cultura noastră cu purpuria rouă a numeroaselor acte de eroism creator. Ieşiţi-i, codrilor,-nainte Şi voi, holdiţe de mătase, Şi tu, izvorule cuminte, Se-ntoarce Ion Druţă-acasă! (N. Dabija) Opera maestrului, doldora de lumină, poezie şi istorie, ne adună într-o fiinţă.

Trei voinicei – prichindei recită pe rand câte un catren din ,,Bărbaţii Moldovei’’ de Gr. Vieru.

Primul: Ce munte şi floare Născutu-i-a oare? Ce lapte de vrajă Sorbit-au din faşă Bărbaţii Moldovei?!Al doilea: Ei pe unde păşesc Văi înfloresc Şi pe unde privesc Fântâini izvorăsc.Al treilea: Ei pe unde cuvântă Plaur se avânta Şi pe unde se-adună Stele răsună!Toţi: Bărbaţii Moldovei!Prezentatorul 2: Vă invităm la un spectacol de expresie şi simţire românească, la o preacurată sărbătoare de omagiere a scriitorului Ion Druţă - ,, Marele Sadoveanu al Basarabiei’’; care, stăpânind cu o rară măiestrie limba română, a plăsmuit minunăţii literare de viaţă lungă. Să ascultăm spovedania purificatoare a Marelui nostrum Singuratic …

Autorul: Când clarul vieţii îmi e adumbrit de nor

4


FORUMULE

=0

5


Şi presimţiri mă apasă pe suflet greu, Din străinie scriu pe frunze de dor Doine în proză pentru poporul meu.

Pentru poporul meu răvăşit de glas Şi umilit mereu de voinţa oricui, Care, oricât de mic, printre vremi a rămas, Lumea încape şi într-o lacrimă a lui.

Când ceţuri lungi se aşează peste pământ Şi mai târziu ne ajunge raza la stea, În sfânta sfintelor stau rezemat de cuvânt Precum un stâlpde rugă în limba mea.

… Iată se-ncheie şi veacul acesta lumesc Plin de tristeţi şi rareori de bucurii. Pot să vă spun cât de mult şi de adânc vă iubesc Şi că duc sceptrul menitei din cer păstorii. (L. Lari ,,Păstor’’)Un declamator: În ,, Dicţionarul esenţial al scriitorilor români’’, Bucureşti, 2000 citim: ,,Opera druţiană, luată în ansamblu impune un scriitor inconfundabil, unul dintre cei mai mari, pe care i-a dat românitatea, în a doua jumătate a secolului al XX-lea’’. Opera sa e o parolă care ne îngăduie intrarea în eternitate, e o fântână din care izvorăşte apa vie a cuvântului. Ion Druţă, muncind asemeni lui Michelangelo mai bine de o jumătate de secol, a permanentizat în universal literelor româneşti din partea noastră de lună şi de soare, de tradiţie şi de cultură, un stil personal înalţând un templu, o Biserică Albă pentru curăţirea sufletului.

Altul: A venit în literatură în 1953, când i-a fost editată prima cărţulie ,,La noi în sat’’, urmată de o neuitată ,,Poveste de dragoste’’ (1954) şi de un nepotolit ,,Dor de oameni’’ (1958). El n-a venit în literatură singur, ci cu un popor întreg.Considerând ,,cartea ca una din pietrele de temelie a lumii civilizate’’, nuvelist, povestitor, romancier, dramaturg, publicist, eseist de mare talent, scenarist, scriitor pentru copii, I. Druţă a creat o operă originală, care cucereşte tot mai multe inimi de citiotori. Hărnicia, curăţenia morală e şi sărbatoarea, şi onoarea, şi etica, şi religia personajelor sale. A dat viaţă unor fiinţe scumpe, care au adunat în ele ceea ce a găsit dorul şi speranţa, cutezanţa şi generozitatea, bunăvoinţa şi compătimirea.

6


Altul: Zidirea druţiană e împlinită în patru pereţi ai săi: chipul visării şi dreptăţii reprezentant prin tatăl său – Onache Cărăbuş din romanul ,,Povara bunătăţii noastre’’; chipul moral înfăţişat de Călin Ababii din ,,Sfânta Sfintelor’’ , chipul eroic, zugrăvit de Horia din ,,Clopotniţa’’ şi chipul spiritual , întregit de păstorul Anonim. În fiecare zid vom găsi câte o Ană care se numesc: Vasiluţa din ,,Casa Mare’’, mătuşa Ruţa din ,,Păsările tinereţii noastre’’, Veta din ,,Doina’’ şi măicuţa Ecaterina din ,,Biserica Albă’’- Iar sus, deasupra, ca un trainic acoperiş – chipul Doinei, care nu este altceva decât conştiinţa şi demnitatea noastră – Limba Română! Preţul înălţării acestei catedrale este viaţa autorului. ,,La flacăra obrazului pe care l-am pălmuit să ne încălzim mâinile cu care îi vom răsfoi Aleasa Operă’’, ne povăţuieşte Grigore Vieru.

Altul: Scriitorul, cu tenacitate, îşi bătătoreşte cărăruia lui prin câmpiile baştinei, prin aurorile minunate şi apusurile neuitate. Cărăruia, care l-a dus spre Casa Mare a cuvântului porneşte de la Horodişte. (citeşte din nuvela autobiografică ,,Horodişte’’) -M-am născut în Horodişte, sat de răzeşi întemeiat, după cum se povesteşte, de Ştefan cel Mare cu oşteni arţăgoşi şi iuţi la încăierare. De cu primăvară şi până toamna târziu fremăta în ograda noastră şoaptă senină şi caldă a unui nuc. Cest haiduc verde păzea casa noastră de toate primejdiile. L-am purtat toţi anii împreună cu mine. Ca şi altădată, atunci când mi-i greu şi când mi-i bine …, aud alături şoapta lui blajină: -Bine, Ioane. Să ştii că-I bine …Altul: Dorul … acest vechi viciu al moldovenilor, acest bluestem al lor, acest dar dumnezeiesc … În clipele sale de dor e gata să dea o jumătate din viaţă numai să-l laşi să mai păşească o dată acel prag, să tragă adânc în piept pirozna casei părinteşti.

Mi-e tare dor …

Mi-e tare dor de casa cu cerdacŞi bolta ei cu flori de liliac!Mi-e dor s-ascult amurgul în pridvor!De casa mea mi-e tare dor!

Mi-e tare dor să văd bătrânii tei,Întâii ani mi-au înflorit sub ei;Mi-e dor să văd şi nucul meu bătrân,Sub frunza lui o seară să rămân...Mi-e tare dor de holdele de grâu,

7


Mi-e dor să cânt la margine de râu,Mi-e dor s-aştept amurgul în pridvor,De satul meu mi-e tare, tare dor! …

Altul: ,,Şi iară începem cu mama, cu acest cuvânt frumos, rotund, pe care noi mai mult îl cântăm decât îl rostim, şi uneori începe să pară că tot ce-a fost mai frumos şi mai măreţ plăsmuit în faşa limbii noastre e legat de acest cuvânt. … Când m-am ridicat copăcel, rămăsese puţin din frumoasele gâţe negre pe care le avusese mama de fată mare … De cu primăvară şi până toamna târziu basmaua ei albă zbura ca o pasăre – ba e în casă, ba e afară, ba în Cubolta, unde ne erau hectarele, ba se întorcea în amurg, albind uşor pe-o dungă de deal în seninul serii … Azi, gândindu-mă la cea albă a copilăriei mele, nu pot spune că am văzut-o măcar o singură dată, măcar o singură clipă, stand pe-o ramură, lângă cuibul ei … Veşnecul ei blestem era bunătatea. Mama era gata în fiece clipă să ardă ca o lumânare, numai să ne vadă pe toţi în rand cu lumea … (,,Horodişte’’)Altul: Tata era plin de demnitate, arţăgos şi încăpăţinat, încât în cei optzeci şi ceva de ani, pe care i-a trăit, puţini s-ar fi putut lăuda că l-au făcut pe badea Pentelei, cum I se zicea la noi în sat, să se deie oleacă mai încolo ori mai încoace, în afara locului pe care şi-l alegea singur. În copilărie tata mi se părea voinic, demn şi veşnic. Voinic era într-adevăr, căci la trântă nu ţin minte să-l fi dovedit cineva din Horodişte. Mulţi din eroii cărţilor mele au împrumutat anumite trăsături de la tata … (,,Horodişte’’)

Un cântec despre părinţi sau un dans popular.Prezentatorul 1: Întreţesută din dureri şi bucurii, proza lui I. Druţă exprimă profunde năzuinţe ale sufletului popular. Scriitor de o sensibilitate şi o bunătate autentică, Druţă râde şi plânge împreună cu eroii săi…’’. (V. Coroban)Prezentatorul 2: În opera sa şi-a proiectat propriul destin. Ea include sufletului autorului ale cărui aripi s-au înalţat mereu spre lumina Celui de Sus, Lumină dătătoare de har şi credinţă.

Apare mătuşa Ruţa, însoţită de Andron.Mătuşa Ruţa:

- Ia uite ce mai păcăleală! Satul se cheamă Valea Cucoarelor şi în valea asta de atîţia ani nu se mai arată nici un cucostârc!

Andron:- De-ar fi pâine şi la pâine, încolo om trăi noi şi fără cucostârci …

8


Mătuşa Ruţa:- Aşa ţi se pare.

Andron:- De ce zici că mi se pare.

Mătuşa Ruţa:- D-apoi nu vezi cum se întrăieşte şi se învrăjbeşte lumea pe an ce trece?

Andron:- Ce are una cu alta?

Măatuşa Ruţa: - Cum să n-aibă? Atunci când trăiau cucostârcii pe la casele noastre, erau şi ei suflet din sufletul nostrum şi când venea toamna, îi petreceam şi noi cu sufletul până hăt departe, prin ţarile calde. Iarna începe a ne suge ochii depărtarea şi când se întoceau era o mare sărbătoare pentru că împreună cu dânşii se întorceau şi sufletele noastre zbuciumate. Rără aceste depărtări de toamnă târzie, făfă acele primăveri cu bucurii, o să înţepenim, o să împietrim,o să uităm ce înseamnă dragoste pentru pământ, dragoste pentru om, pentru viaţă.Andron: - Şi manta mai crezi că se pot întoarce?Mătuşa Ruţa: - Îi aştept … Numai eu, sărmana de mine, am rămas încă în zodiac cucoarelor. Eu … vorbind de cucostârci, mă gândesc la semănături proaspete, la cer senin, la zare … Pleacă ambii. (’’Păsările tinereţii noastre’’)Prezentatorul: E nemuritoare frumuseţea sufletului în care frunza verde freamătă cu glas de liră, destăinuindu-ne fiorul înalt, ameţitor de înalt, al dragostei.Ion Druţă! … O voce lirică,cu nesfârşite irizări diamantine. O voce cu delicată nuanţare de culoare şi miros a trandafirului înrourat de dor, care ne împodobeşte de sărbătoare cămara sufletului.

Fundal musical liric. Rusanda cu un coşuleţ cu mazăre. Îi strigă de departe lui Gheorghe:

Rusanda: Doamne ajută, bade Gheorghe!Gheorghe: Să trăieşti, Rusandă! Ia seama că mi-i alinta mânzul şi n-am să-l pot ţine la casă – a vrea numai colaci.Rusanda: Crezi că nu face? Uite-l ce-i frumos!Gheorghe: Ce semeni, mazăre?Rasanda:

9


Mazăre.Gheorghe: Nu-I devreme?Rusanda: Tata zice că nu … /Pauză/ Mata ai zărit alaltăieri cucoarele?Gheorghe: - Cum să nu? Le-am văzut.Rusanda: Ţi le-a arătat cineva, ori le-aivăzut singur?Gheorghe: Singur … aram la Răut …Rusanda: Doamne! Şi eu le-am văzut singură … Asta trebuie să însemne ceva! Culegând de pe hat câteva fire de paragonă uscată, Gheorghe a început a le împleti, ca să-i treacă de urât.Gheorghe: De ce nu vii la club? Ori poate nut e lasă?Rusanda: Cum să nu mă lase?Gheorghe: Atunci?...Rusanda (ascunzându-ţi obrajii de privirea lui): Parcă mata nu ştii că fata, mai înainte de a se duce singurică, trebuie s-o scoată cineva în lume?

Gheorghe zăreşte în buzunarul ei de sus douăfirişoare verzi.Gheorghe: Ce-i acolo? … Dacă nu-i secret …Rusanda: Brânduşe … Vrei?...

Le-a scos repede, a făcut doi paşi şi le-a întins cuminte ca o şcolăriţă.Gheorghe: Ai fost la pădure? (Întreabă cântărindu-le cu grijă)Rusanda: Noi avem în grădină … O mulţime avem!Gheorghe: Nu mai spune! Poamă bună! Flăcăul a pus în gură amândouă brânduşele. S-a uitat la ea gingaş şi crâncean, ca un hoţ de codru.Gheorghe: Şi mă rog, cum se face asta, când un băiat scoate o fată în lume?Rusanda:

10


Parcă mata nu ştii?!Gheorghe: Habar n-am.Rusanda: Dacă nu ştii mata, după ce ai scos atâtea fete în lume, cine să mai ştie?Gheoarghe: Întâia oară aud să fi făcut cuiva binele ista. Dar, mă rog, dacă zici că-i aşa … Când să te duc şi pe tine la club? Deseară mergi?Rusanda: Cine o să cânte?Gheorghe: Moş Dănilă. Că el nu-I fudul şi vine la club seară de seară. Am să vin deseară pe la voi…Rusada: Vino…Gheorghe (plecând): Ca să vezi, la badea Mihalache cresc brânduşe în grădină. Iar eu nici nu ştiu! A trebui să ies mai des în sat, că vezi aşa poţi să pierzi vremea brânduşelor fără să le guşti …

Urmează un cântec de dragoste (la alegere) Moş Mihail vine încet, cu pas măsurat. Subsuoară are un topor … Îşi aşază pălăria pe ochi.Moş Mihail: Eh, tinereţe, floare rară, Nu-nfloareşti a doua oară! …Să ştiţi că am să scot nucul ista şi am să fac o sanie… …Mare lucru-i o sanie! Aşterni într-însa un covoraş să n-o prindă răceala, arăţi cailor că n-ai uitatbiciul acasă şi te duci că abia mai dovedeşte soarele să se ţină pe urma ta. Şi abia atunci uiţi să-ţi numeri anii, şi-ţi vezi prietenul pe care au început să ţi-l fure drumurile şi pe pârtia făcută de tine mulţi drumeţi îşi găsesc calea şi satul şi casa… …Am să fac o sanie pe care au visat-o toţi lemnarii din lume câţi au fost … o sanie care ar plânge după drum şi drumul după dânsa, una cum n-a mai fost alt ape lume!

Moşul cu ochii pe jumătate închişi, ciopleşte în gând.

Am să fac o săniuţă sprintenă! Va colinda multe drumuri şi mulţi trecători s-or opri să se uite la dânsa … Poate n-oi mai fi pe lume, iar săniuţa a tot măsura drumurile şi mulţi bărbaţi şi-or prăvăli nevestele în omăt la cotituri, multe fete s-or duce cu ea să-şi caute norocul şi poate vreun moşneag, trăgându-şi cuşma peste urechi, şi-a aminti că asta-i sania lui Mihail şi m-a pomeni cu o vorbă de bine … O sanie … vrăjmaşnică sanie … frumoasă, bat-o pustia!

11


Se va interpreta cântecul ,,Sanie cu zurgălăi’’

Un declamator: Ce prospeţime de izvoare, Ce înălţime azurie! În Opera Măriei Sale Orişice filă-I Poiezie

Se aud bătăi îndepărtate de clopote…Altul (citeşte un fragment din ,,Biserica Albă’’): … În văzduh plutea ceva din ceea ce se numeşte sfârşitul lumii, pentru că atunci când pe lume nu mai rămâne nimic sfânt, atunci omul, vrând-nevrând, începe a se gândi la sfârşitul ei. Părintele Paisie Velicicovschi, după o viaţă plină de suferinţe, posturi, molitve şi cugetări, a ajuns la convingerea că de vină era totalapustiire a cuvântului … Răutatea, ca o gărgăriţă, mânca grăuntele cuvântului, lăsându-i numai pojghiţa, şi aceasta pleavă de cuvinte umpluse lumea, ducând la o mare pustiire a minţii, a inimii, a cugetului. Rugăciunea, această temelie a creştinismului, dintr-un dialog al omului cu părintele său ceresc, s-a transformat într-un vânturat de pleavă. Lipsite de adâncime, lipsite de miez, golite de sfântul adevăr, cuvintele ajunsese nişte însăilări de sunete goale. La început a fost Cuvântul şi era cu Dumnezeu, şi cuvântul etra Dumnezeu. Asta numai atunci când Cuvântul e plin, întreg, cu talc, cu sămânţă, căci rugăciunile de pleavă nu duceau la uşurarea sufletului, chiar de-ar fi ţinut cu săptămâinele. Singura izbăvire, a zis părintele Paisie, rămâne lupta cu răutatea ce s-a cuibărit în inimile noastre, drept care a început a-şi sfătui ucenici ca, după săvârşirea rugăciunii, să mai îngăduie o vreme în genunchi, cu gândul la bunătate şi dăruire.Aşa a apărut ora îmblânzirii cugetului. (,,Biserica albă’’) Ecou: - Horia – a…a…a…!!! Apare Horia (conversaţie – monolog cu spectatorii)Horia: - Cine ar putea să-mi spună, ce este istoria? Cine suntem, de unde venim şi încotro ne ducem? (Pauză) …Istoria, dragi mei copii, este o ştiinţă care vine să ne spună prin câte a avut de trecut viaţa de la începuturile sale şi până în vremea de azi… Totul ce ne înconjoară se numeşte viaţă şi totul va lăsa mărturie pentru Istorie. …Istoria este nu numai o ştiinţă, nu numai o sumă de cunoştinţe academice. Ea e o necessitate a omului, un sfetnic al lui…E pietrificarea trecutului, cu toată Gloria şi tot praful său, cu tot ce are el măreţ…

12


…Fiecare sat îţi are istoria lui… Căpriana e unul din cele mai vechi sate, pomenite încă de cronicari. Cândva prin părţile estea erau numai păduri. Singura aşezare omenească stătea cocoţată colo sus, în vârful dealului. Ridicată a fost cocioaba ceea de-un sărman călugăr… Mulţi ani s-o fi tot rugat el în împărăţia cea sălbatică, bătând mătănii lângă o lumânărică aprinsă.

Un declamator: Ce prospeţime de izvoare, Ce înălţime azurie! În Opera Măriei Sale Orişice filă-I Poiezie

Se aud bătăi îndepărtate de clopote…Altul (citeşte un fragment din ,,Biserica Albă’’): … În văzduh plutea ceva din ceea ce se numeşte sfârşitul lumii, pentru că atunci când pe lume nu mai rămâne nimic sfânt, atunci omul, vrând-nevrând, începe a se gândi la sfârşitul ei. Părintele Paisie Velicicovschi, după o viaţă plină de suferinţe, posturi, molitve şi cugetări, a ajuns la convingerea că de vină era totalapustiire a cuvântului … Răutatea, ca o gărgăriţă, mânca grăuntele cuvântului, lăsându-i numai pojghiţa, şi aceasta pleavă de cuvinte umpluse lumea, ducând la o mare pustiire a minţii, a inimii, a cugetului. Rugăciunea, această temelie a creştinismului, dintr-un dialog al omului cu părintele său ceresc, s-a transformat într-un vânturat de pleavă. Lipsite de adâncime, lipsite de miez, golite de sfântul adevăr, cuvintele ajunsese nişte însăilări de sunete goale. La început a fost Cuvântul şi era cu Dumnezeu, şi cuvântul etra Dumnezeu. Asta numai atunci când Cuvântul e plin, întreg, cu talc, cu sămânţă, căci rugăciunile de pleavă nu duceau la uşurarea sufletului, chiar de-ar fi ţinut cu săptămâinele. Singura izbăvire, a zis părintele Paisie, rămâne lupta cu răutatea ce s-a cuibărit în inimile noastre, drept care a început a-şi sfătui ucenici ca, după săvârşirea rugăciunii, să mai îngăduie o vreme în genunchi, cu gândul la bunătate şi dăruire.Aşa a apărut ora îmblânzirii cugetului. (,,Biserica albă’’) Ecou: - Horia – a…a…a…!!! Apare Horia (conversaţie – monolog cu spectatorii)Horia: - Cine ar putea să-mi spună, ce este istoria? Cine suntem, de unde venim şi încotro ne ducem? (Pauză)

13


…Istoria, dragi mei copii, este o ştiinţă care vine să ne spună prin câte a avut de trecut viaţa de la începuturile sale şi până în vremea de azi… Totul ce ne înconjoară se numeşte viaţă şi totul va lăsa mărturie pentru Istorie. …Istoria este nu numai o ştiinţă, nu numai o sumă de cunoştinţe academice. Ea e o necessitate a omului, un sfetnic al lui…E pietrificarea trecutului, cu toată Gloria şi tot praful său, cu tot ce are el măreţ… …Fiecare sat îţi are istoria lui… Căpriana e unul din cele mai vechi sate, pomenite încă de cronicari. Cândva prin părţile estea erau numai păduri. Singura aşezare omenească stătea cocoţată colo sus, în vârful dealului. Ridicată a fost cocioaba ceea de-un sărman călugăr… Mulţi ani s-o fi tot rugat el în împărăţia cea sălbatică, bătând mătănii lângă o lumânărică aprinsă.

Altul (citeşte un fragment din ,,Biserica Albă’’): … În văzduh plutea ceva din ceea ce se numeşte sfârşitul lumii, pentru că atunci când pe lume nu mai rămâne nimic sfânt, atunci omul, vrând-nevrând, începe a se gândi la sfârşitul ei. Părintele Paisie Velicicovschi, după o viaţă plină de suferinţe, posturi, molitve şi cugetări, a ajuns la convingerea că de vină era totalapustiire a cuvântului … Răutatea, ca o gărgăriţă, mânca grăuntele cuvântului, lăsându-i numai pojghiţa, şi aceasta pleavă de cuvinte umpluse lumea, ducând la o mare pustiire a minţii, a inimii, a cugetului. Rugăciunea, această temelie a creştinismului, dintr-un dialog al omului cu părintele său ceresc, s-a transformat într-un vânturat de pleavă. Lipsite de adâncime, lipsite de miez, golite de sfântul adevăr, cuvintele ajunsese nişte însăilări de sunete goale. La început a fost Cuvântul şi era cu Dumnezeu, şi cuvântul etra Dumnezeu. Asta numai atunci când Cuvântul e plin, întreg, cu talc, cu sămânţă, căci rugăciunile de pleavă nu duceau la uşurarea sufletului, chiar de-ar fi ţinut cu săptămâinele. Singura izbăvire, a zis părintele Paisie, rămâne lupta cu răutatea ce s-a cuibărit în inimile noastre, drept care a început a-şi sfătui ucenici ca, după săvârşirea rugăciunii, să mai îngăduie o vreme în genunchi, cu gândul la bunătate şi dăruire.Aşa a apărut ora îmblânzirii cugetului. (,,Biserica albă’’) Ecou: - Horia – a…a…a…!!! Apare Horia (conversaţie – monolog cu spectatorii)Horia: - Cine ar putea să-mi spună, ce este istoria? Cine suntem, de unde venim şi încotro ne ducem? (Pauză) …Istoria, dragi mei copii, este o ştiinţă care vine să ne spună prin câte a avut de trecut viaţa de la începuturile sale şi până în vremea de azi… Totul ce ne înconjoară se numeşte viaţă şi totul va lăsa mărturie pentru Istorie.

14


…Istoria este nu numai o ştiinţă, nu numai o sumă de cunoştinţe academice. Ea e o necessitate a omului, un sfetnic al lui…E pietrificarea trecutului, cu toată Gloria şi tot praful său, cu tot ce are el măreţ… …Fiecare sat îţi are istoria lui… Căpriana e unul din cele mai vechi sate, pomenite încă de cronicari. Cândva prin părţile estea erau numai păduri. Singura aşezare omenească stătea cocoţată colo sus, în vârful dealului. Ridicată a fost cocioaba ceea de-un sărman călugăr… Mulţi ani s-o fi tot rugat el în împărăţia cea sălbatică, bătând mătănii lângă o lumânărică aprinsă.

Ecou: - Horia – a…a…a…!!! Apare Horia (conversaţie – monolog cu spectatorii)

Horia:

- Cine ar putea să-mi spună, ce este istoria? Cine suntem, de unde venim şi încotro ne ducem? (Pauză) …Istoria, dragi mei copii, este o ştiinţă care vine să ne spună prin câte a avut de trecut viaţa de la începuturile sale şi până în vremea de azi… Totul ce ne înconjoară se numeşte viaţă şi totul va lăsa mărturie pentru Istorie. …Istoria este nu numai o ştiinţă, nu numai o sumă de cunoştinţe academice. Ea e o necessitate a omului, un sfetnic al lui…E pietrificarea trecutului, cu toată Gloria şi tot praful său, cu tot ce are el măreţ… …Fiecare sat îţi are istoria lui… Căpriana e unul din cele mai vechi sate, pomenite încă de cronicari. Cândva prin părţile estea erau numai păduri. Singura aşezare omenească stătea cocoţată colo sus, în vârful dealului. Ridicată a fost cocioaba ceea de-un sărman călugăr… Mulţi ani s-o fi tot rugat el în împărăţia cea sălbatică, bătând mătănii lângă o lumânărică aprinsă.

Ecou: - Horia – a…a…a…!!! Apare Horia (conversaţie – monolog cu spectatorii)

Horia: - Cine ar putea să-mi spună, ce este istoria? Cine suntem, de unde venim şi încotro ne ducem? (Pauză) …Istoria, dragi mei copii, este o ştiinţă care vine să ne spună prin câte a avut de trecut viaţa de la începuturile sale şi până în vremea de azi… Totul ce ne înconjoară se numeşte viaţă şi totul va lăsa mărturie pentru Istorie. …Istoria este nu numai o ştiinţă, nu numai o sumă de cunoştinţe academice. Ea e o necessitate a omului, un sfetnic al lui…E pietrificarea trecutului, cu toată Gloria şi tot praful său, cu tot ce are el măreţ…

15


…Fiecare sat îţi are istoria lui… Căpriana e unul din cele mai vechi sate, pomenite încă de cronicari. Cândva prin părţile estea erau numai păduri. Singura aşezare omenească stătea cocoţată colo sus, în

vârful dealului. Ridicată a fost cocioa

16


CUPRINS

POMUL DE LA RĂSCRUCE...................................................................................................................................1

SPECTACOL – OMAGIU, DEDICAT SCRIITORULUI ION DRUŢĂ..................................................................................1

MOŞ ION:...................................................................................................................................................................2

VASILUŢA(MIŞCATĂ):...........................................................................................................................................2

VASILUŢA(MIRATĂ):.................................................................................................................................................3VASILUŢA:................................................................................................................................................................3PRIMUL:....................................................................................................................................................................4FORUMULE............................................................................................................................................................5ŞI PRESIMŢIRI MĂ APASĂ PE SUFLET GREU,..............................................................................................................6

Horia:................................................................................................................................................................15Ecou:.................................................................................................................................................................15Horia:.................................................................................................................................................................15

17

Paulisan

Documents

Transcript of Paulisan