Pastoratia saracilor

“Saracia fara credinta naste invidie”

Inainte de a vorbi despre indrumarile date saracilor, vom vorbi despre saracie si despre felul in care este ea privita in societate; caci pentru a putea face o pastoratie corecta si pentru ca sfaturile noastre sa fie pe masura, trebuie sa vedem cum privesc oamenii saracia. Astfel, in general se face o distinctie intre saracia absoluta (subzistenta) si saracia relativa. Charles Booth a stabilit un standard consecvent al saraciei, care se refera la lipsa conditiilor necesare (conditiilor de baza) pentru a sustine o existenta fizica sanatoasa – hrana suficienta si adapost – care sa faca posibila functionarea eficienta a corpului. Booth a presupus ca aceste conditii necesare sunt mai mult sau mai putin identice pentru oameni cu varste si fizic echivalente care traiesc in orice tara. Acest concept este in mod fundamental cel intrebuintat cel mai frecvent in analiza saraciei in lume.

Insa oamenii au si alte pareri despre saracie; ea nu este doar lipsa banilor. Iata ce spune un tanar pe un forum de pe internet: “Saracia este o stare si un mod de a trai. Ea afecteaza toate aspectele vietii nu doar posesia de figuri istorice pe bancnote. Desi cand spui saracie, absenta acelor figuri este probabil primul lucru la care te gandesti”. Un alt tanar subliniaza lipsa educatiei crestine in societate, a virtutilor, care au devenit un fel de acoperire pentru interesele proprii: “mila si grija de aproapele au ajuns undeva într-un sertar, îngropate sub mormanul de facturi si retete de medicamente ale romanului. Suntem saraci, dar inteligenti. Saraci, dar curati! Stereotipuri ale unui limbaj de lemn pe care le aud de ma dor urechile. Nu! suntem saraci pana la pierderea a tot ceea ce a mai ramas bun în noi. Am ajuns la concluzia aceasta trista la Crucea Rosie. Ultimele inundatii i-au lasat fara un bob de orez, o cutie de conserve sau un banut în visterie. Au dat la cei care au avut nevoie, spalati de ape. Si nu cred ca au primit nici macar un "multumesc"! Zilnic la usa lor bat oameni care cer ceva, dar aproape niciodata oameni care dau ceva. Cei care dau sunt putini. Si nu numai la Crucea Rosie. Se fac apeluri catre mila metalica a unor bani marunti din buzunare pentru sinistrati, bolnavi sau copii care ar putea studia peste hotare. Realitatea e ca, daca nu suferi de o boala incurabila sau nu ti-a luat apa casa, atunci n-ai nicio sansa sa primesti nimic. E adevarat ca saracii nostri sunt mai saraci decat ai altora. O familie de americani, "extrem de saraci" traiesc cu numai 9000 de dolari pe an. Dar daca ar fi altii mai saraci ca noi, ne-am simti mai bine. Ca asa suntem croiti: sa ne chioram peste gardului altuia si sa ne bucuram daca avem mai multa iarba ca vecinul. Suntem saraci pana la invide! Si daca putem sa luam si iarba vecinului, atunci ne ascutim coasa”.

Iata asadar, ca problemele vin din lipsa dragostei, a credintei si a nadejdii; pentru ca un sarac fara aceste virtuti, este un sarac plin de invidie, gata oricand sa “fure” de la aproapele pentru bunastarea lui. Multe din probleme apar si din din cauza ca saracia este inteleasa gresit. Astfel, dupa cum spun Sfintii Parinti, “nu e sarac cine are putin, ci cel ce doreste mult”. Atunci cand vrei mai mult fara sa te gandesti daca iti trebuie, ci vrei pentru ca asa e moda, sau pentru ca numai prin anumite lucruri te poti bucura de anumite privilegii, atunci esti lipsit cu totul de virtutile crestine, nu te mai poti numi crestin si mediul in care traiesti este bolnav. Intr-adevar, atunci cand ai vrea sa asiguri o stare materiala mai buna familiei, muncesti si te lupti pe toate fronturile posibile; insa trebuie sa stim ca lupta aceasta trebuie sa fie nedespartita de credinta, dragoste si nadejde; caci Mantuitorul a zis: “Nu va ingrijiti pentru sufletul vostru ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca, au nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele? Si cine dintre voi, ingrijindu-se poate sa adauge staturii sale un cot? Iar de imbracaminte de ce va ingrijiti? Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon, in toata marirea lui, nu s-a

1

imbracat ca unul dintre acestia. Iar daca iarba campului, care astazi este si maine se arunca in cuptor, Dumnezeu astfel o imbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Deci, nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” (Matei 6, 25-33). Iata asadar cum putem sa ducem o viata linistita, fericita, fara griji: cautand Imparatia lui Dumnezeu. Imparatia lui Dumnezeu se cauta la Biserica lui Hristos, prin lupta cu patimile si ispitele, prin munca si stradanie. Sa nu credem ca, saraci fiind, Dumnezeu ne va face partasi ai Imparatiei Sale. Nu! Imparatia lui Dumnezeu trebuie cautata si apoi dobandita. Procesul de cautare si dobandire a Imparatiei vesnice, trebuie insotit de cele trei virtuti crestine amintite mai sus si atunci nici saracul nu va mai fi invidious, nici bogatul nu va mai fi avar si lacom. Saracia nu ar trebuie sa creeze diferente in societate, insa acestea exista deoarece cei care fac aceste diferente nu sunt crestini si nu-si iubesc aproapele.

Sa ne multimim cu cat avem, si vom vedea ca mult mai bucurosi vom fi. Prea Sfintitul Sofronie, episcop de Oradea, spunea ca toate fericirile s-ar rezuma la una singura: “Fericit este cel ce se multumeste cu cat are”. Este adevarat ca e greu sa te multumesti cu putin, cand vezi ca toti in jurul tau fura si se imbogatesc peste noapte, insa daca esti crestin, nu vei face ce este potrivnic lui Dumnezeu si vei vedea ca actiunile celorlalti nu le aduc fericirea adevarata, ba mai mult, nici mantuirea. Saracii sa nu se raporteze la bogati sau la alti saraci, decat atunci cand vor sa se intreaca in bine si cand invata ceva bun unii de la altii.

Saracii nu apartin acelei categorii sociale care nu poate face nimic pe plan social, desi cam asa sunt vazuti cei care nu au bani. Acesta, deoarece de multe ori cei care nu au bani, (nu saracii  !) sunt robi ai patimilor, considerati un fel de paria ai societatii. Aici preotul trebuie sa lucreze: in sprijinirea celor care nu au bani si posibilitati, de a nu cadea in patimi si de a nu se lasa robiti anumitor vicii care ii pot distruge si ii pot elimina cu adevarat din viata sociala. Trebuie ca preotul sa ii faca sa inteleaga ca esecul financiar sau lipsa banilor nu inseamna ca esti sarac, caci daca asa stau lucrurile inseamna ca pentru a nu mai fi sarac trebuie sa ai neaparat bani. Si atunci apare invidia si egoismul care duc la vicii si la moarte sufleteasca.

Denumirea de saraci data oamenilor care nu au bani, este o greseala si o influenta a societatii contemporane desacralizata, care nu-si raporteaza valorile decat la bani; este o societate si o lume care nu ne este propusa ci impusa in ritmuri impudice prin toate orificiile media; astfel oamenii fara bani sunt din start dati la o parte de societate si marginalizati. Aici preotul trebuie sa intervina si sa-i faca constienti pe oameni ca valorile la care trebuie sa se raporteza societatea sunt valorile crestine, bazate pe dragoste, credinta si nadejde.

Saracia mai este redata in limba romana si prin cuvantul “lefter”, care la noi, desemneaza un om sarac, lipsit de bani. Dar cuvantul “lefter” provine din grecescul “ελευθερια” care inseamna “libertate”, deci esti lefter cand esti liber. Si intr-adevar, daca nu ai prea multi bani, esti fara griji, nu esti stresat, nu esti obligat sa spui ce nu iti place, nu esti fatarnic si poti fi fericit si liber. Si ce e mai frumos decat libertatea? Insusi Hristos ne spune sa fim fara griji in privinta starii materiale trupesti.

Prin urmare, saracia nu ar trebui sa fie ceva rusinos, caci ea te face liber. Acest lucru trebuie inteles de oameni si preotul trebuie sa lupte pentru aceasta. Cum? Prin promovarea oamenilor de caracter, virtuosi, chiar daca sunt saraci. Promovarea oamenilor politici in campania electorala (de multe ori corupti, imbogatiti pe cai necistite), care au facut cate ceva pentru biserica, nu este de folos nici preotului, nici enoriasilor. Preotul poate initia un program cu enoriasii, in care cateva familii sa ofere o masa in fiecare duminica, prin rotatie, credinciosilor prezenti la slujba, batranilor sau celor ce nu au posibilitati. Dintre familiile care organizeaza masa pot face parte, pe rand, familiile nevoiase care vor fi ajutate de familia preotului. Este de la sine inteles, ca in orice activitate preotul cu familia va fi in mijlocul enoriasilor, parohia fiind marea familie din care el, sotia si copiii fac parte. Trebuie mentionat faptul ca cei defavorizati social nu trebuie exclusi de la nici o activitate a parohiei, caci

2

numai asa se poate elimina dintre credinciosi gandul ca cei saraci sunt rai si viciosi. Preotul trebuie sa coopteze pe cei dedati la vicii si care nu ce sa faca, la lucrari si activitati ce vor fi rasplatite (curatarea cimitirului, amenajarea curtii bisericii, reparatia gardurilor, zidurilor, clopotnitei, constructia casei de praznuire, a scenelor improvizate la slujbele cu episcop, etc). Munca ii poate salva pe unii si ii poate trage din caderea in care se afla. Deasemenea, vizitele pastorale ale preotului la cei nevoiasi sunt de mare folos, caci asa se realizeaza o relatie trainica si preotul poate cunoaste si ajuta mai bine familia respectiva. Preotul nu trebuie sa incurajeze lenea, viciile si prostia celor saraci, insa trebuie sa dea dovada de dragoste si intelepciune in activitatile sale. Nu in ultimul rand, preotul poate pregati si organiza pentru copii concursuri sportive si de religie, cu premii, la care vor fi “ademeniti” copiii fara posibilitati, pentru buna dezvoltare a aptitudinilor lor si buna comunicare cu ceilalti, rupand barierele sociale.

Asadar preotul are datoria de a face cunoscute problemele saracilor, ajutandu-i pe toate caile posibile, costientizand pe ceilalti ca sarac insemna liber si totodata responsabilizand pe saraci prin initiative placute lui Dumnezeu.

3