Parteneriat Familie Gradinita Doina

17
PARTENERIAT GRĂDINIŢĂ - FAMILIE „ÎMPREUNĂ, PENTRU FORMAREA PERSONALITĂŢII COPILULUI TĂU!” „Eu sunt copilul. Tu ţii în mână destinul meu. Tu determini, în cea mai mare măsură, dacă voi reuşi sau voi eşua în viaţă! Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire. Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume. ” Child`s Appeal ARGUMENT Preşcolaritatea este perioada formării iniţiale a personalităţii, perioada apariţiei primelor relaţii şi atitudini ce constituie un nivel superior de organizare a vieţii psihice a copilului. În locul dependenţei copilului de impresiile externe, în locul instabilităţii şi fluctuaţiei emoţionale, în preşcolaritate vom întâlni detaşarea, desprinderea copilului de câmpul perceptiv, o mai mare organizare şi stabilizare a comportamentelor, fapt posibil datorită modificărilor esenţiale care se produc în structura activităţii psihice. De un real folos în formarea personalităţii este jocul, mai ales cel bazat pe roluri, în care copilul, asimilându-şi rolul îşi asimilează implicit şi relaţiile interioare de comportament incluse în rolul respectiv. La fel de importante pentru formarea personalităţii preşcolarului sunt şi stilurile comportamentale parentale. 1

Transcript of Parteneriat Familie Gradinita Doina

Page 1: Parteneriat Familie Gradinita Doina

PARTENERIAT GRĂDINIŢĂ - FAMILIE

„ÎMPREUNĂ, PENTRU FORMAREA PERSONALITĂŢII COPILULUI TĂU!”

„Eu sunt copilul. Tu ţii în mână destinul meu. Tu determini, în cea mai mare măsură, dacă voi

reuşi sau voi eşua în viaţă! Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire. Educă-

mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume. ”

Child`s Appeal

ARGUMENT

Preşcolaritatea este perioada formării iniţiale a personalităţii, perioada apariţiei primelor

relaţii şi atitudini ce constituie un nivel superior de organizare a vieţii psihice a copilului. În locul

dependenţei copilului de impresiile externe, în locul instabilităţii şi fluctuaţiei emoţionale, în

preşcolaritate vom întâlni detaşarea, desprinderea copilului de câmpul perceptiv, o mai mare

organizare şi stabilizare a comportamentelor, fapt posibil datorită modificărilor esenţiale care se

produc în structura activităţii psihice.

De un real folos în formarea personalităţii este jocul, mai ales cel bazat pe roluri, în care

copilul, asimilându-şi rolul îşi asimilează implicit şi relaţiile interioare de comportament incluse

în rolul respectiv. La fel de importante pentru formarea personalităţii preşcolarului sunt şi

stilurile comportamentale parentale.

Mediul familial ocupă un loc central în multitudinea factorilor determinanţi ai evoluţiei

individului. Copilul nu este un adult în miniatură, ci el este un ”candidat la maturizare”(H.

Pierot), deosebit de receptiv la influenţele pozitive sau negative care se exercită asupra lui.

Copilul trebuie socializat şi modelat, iar fundamentarea personalităţii sale se realizează, în mare

măsură, în interiorul familiei acestuia, care concentrează primul său univers afectiv şi social.

Trăsăturile şi coordonatele personalităţii se cristalizează în raport cu modelul şi natura

situaţională trăită în mod direct, nemijlocit, de către copil în mediul său familial, iar atitudinile

părinţilor au consecinţe durabile asupra personalităţii, în formare, a copilului. La vârstele mici,

adaptarea copilului se realizează prin imitaţie, acesta raportându-se permanent la persoana

adulţilor. Primul model oferit copilului este familia sa, iar calitatea şi tipul relaţiilor copil-

părinţi vor marca profund evoluţia viitoare a copilului (G. Mauco).

1

Page 2: Parteneriat Familie Gradinita Doina

După familie, grădiniţa constituie prima experienţă de viaţă a copilului în societate.

Această instituţie îl aşază într-un cadru nou prin dimensiunile şi conţinutul său. Aici copilul ia

cunoştinţă cu activităţi şi obiecte care-i stimulează gustul pentru investigaţie şi acţiune, îl

provoacă să se exprime şi îi propune, incipient, angajarea în relaţiile sociale de grup. Adaptându-

şi metodele la formele particulare ale vieţii mentale ale copilului, grădiniţa încearcă să răspundă

specificului activităţii fiecărei vârste şi să identifice mijloacele şi activităţile necesare pentru o

dezvoltare complexă a forţelor infantile în vederea maturizării lor.

Copilul preşcolar începe să-şi definească treptat începutul personalităţii sale. În cadrul

grupei el trăieşte prima experienţă a vieţii în colectivitate, a vieţii sociale, alta decât familia. De

la intrarea în grădiniţă copilul realizează o adaptare la un anumit ritm al vieţii cotidiene. Este

vorba de încadrarea şi respectarea unui anumit program.

Educaţia făcută de primii educatori – părinţii - ca şi cea a grădiniţei, se răsfrâng asupra

tuturor laturilor personalităţii copilului, în funcţie de particularităţile de vârstă şi individuale ale

acestuia. Pe măsură ce copilul se dezvoltă, cresc şi trebuinţele şi dorinţele lui. În acelaşi timp şi

grădiniţa, ca primă instituţie care se conduce după principii şi metode ştiinţifice, contribuie la

formarea şi dezvoltarea copilului. Investită cu această nobilă şi plină de răspundere sarcină,

educatoarea grupei trebuie să cunoască specificul fiecărui stadiu de dezvoltare a copilului,

disponibilităţile intelectuale, precum şi particularităţile lui temperamentale şi caracteriale.

Educatoarea se preocupă de socializarea preşcolarului prin integrarea în mediul

grădiniţei, dar îi oferă prilejul să cunoască mediul înconjurător organizând vizite în împrejurimile

grădiniţei, în instituţii şi la locurile de muncă ale părinţilor. În acest timp, aceasta poate observa

cum se comportă copiii nu numai la grădiniţă ci şi în afara grădiniţei. Având în vedere

particularităţile lor de vârstă şi ţinând seama de temperamentul lor, educatoarea va putea acţiona

diferenţiat astfel încât eficienţa demersului său educativ să fie optimă. Treptat şi cu răbdare,

cultivându-le încrederea în propriile posibilităţi, folosind jocul şi jucăria, educatoarea participă la

dezvoltarea personalităţii copiilor.

Pentru a răspunde standardelor impuse de comunitate în ceea ce priveşte

valorile şi responsabilităţile familiei, vis-a-vis de personalitatea copilului, asistăm la dezvoltarea

unor iniţiative de organizare a unor cursuri sau programe pentru părinţi, majoritatea susţinându-

se în cadrul grădiniţei de către educatoare. Aceste cursuri sau programe încearcă să răspundă

experienţelor părinţilor sau viitorilor părinţi în ce priveşte abilităţile necesare creşterii şi educării

copilului.

Cu intenţia ca fiecare copil să beneficieze de educaţie şi instrucţie conform posibilităţilor

şi particularităţilor sale, părinţii trebuie antrenaţi în acest demers. Astfel, se pot comunica

părinţilor concluziile observaţiilor făcute, atrăgându-le atenţia asupra părţilor bune ale

2

Page 3: Parteneriat Familie Gradinita Doina

personalităţii copiilor, dar şi asupra aspectelor ce trebuie înfrânate, stopate, ori călăuzite spre altă

direcţie.

Familia îl pregăteşte pe copil pentru integrarea în grădiniţă, orientându-l spre lumea

cunoaşterii, a activităţilor curente, iniţiindu-l în deprinderi fundamentale. Fără o susţinere

afectivă, fără un ansamblu de activităţi, de achiziţii şi experienţe, întâlnirea copilului cu grădiniţa

va fi cu atât mai violentă, iar procesul de instrucţie şi educaţie ar deveni inoperant.

Se ştie că familia reprezintă una din cele mai vechi forme de comunitate umana, ce

asigura menţinerea continuităţii biologice, culturale a societăţii, satisfacerea nevoilor personale,

asigurând sentimentul siguranţei , menţinerii si dezvoltării personalităţii.

Familia nu este numai primul adăpost al copilului, ci este şi prima bază de lansare a lui în

lume. Pentru a-şi îndeplini acest rol familia trebuie să se deschidă lumii, oferind copilului

posibilitatea de a pătrunde în ea. Familia este primul iniţiator sociocultural al copilului. Aici se

pun bazele incipiente ale dezvoltării intelectuale, morale, estetice, fizice şi sociale ale copilului.

Modul de exercitare a rolului părinţilor, reglarea raporturilor dintre membrii familiei, grija faţă

de bunurile comune, organizarea vieţii de la micile treburi gospodăreşti la activităţile recreative

şi creative, atenţia care se acordă fiecărui membru al familiei sunt percepute şi trăite de copil în

mod diferit, la fiecare vârstă. După numărul şi ierarhia membrilor familiei care-i alcătuiesc o

anume constelaţie, fiecare familie se impune ca o matrice a devenirii personalităţii fiecărui

membru al său. În interrelaţiile dintre părinţi şi copii, singura atitudine părintească validă este

cea de acceptare, de respect faţă de personalitatea în formare a copilului, faţă de sentimentele şi

nevoile sale. Atitudinea părinţilor trebuie modelată în raport de vârsta şi temperamentul copiilor,

de la dragoste, protecţie, acceptare şi îndrumare către cooperare, angajare reciprocă la viaţa

familială cu recunoaşterea unei minime independenţe.

Familia trebuie convinsă că o bună educaţie în familie, şi nu numai, depinde de stilul de

viaţă al acestei, iar măsurarea efectelor influenţelor educative în funcţie de timpul acordat de

părinţi copilului este o practică greşită. Întotdeauna ambianţa, climatul de familie, prin

elementele sale concrete, influenţează în raport cu natura sa, personalitatea copilului.

Pedagogul John Locke, convins de puterea exemplului în familie, de ambianţa şi climatul

acesteia şi de înclinaţia către imitaţie a copilului, se adresa părinţilor: „Nu trebuie să faceţi în faţa

copilului nimic din ceea ce nu vreţi să imite. Dacă vă scapă o vorbă sau săvârşiţi vreo faptă pe

care

i-aţi prezentat-o drept o greşeală când a comis-o, el cu siguranţă se va apăra invocând exemplul

dat de dumneavoastră şi se va pune în asemenea măsură la adăpostul acestui exemplu, încât cu

greu vă veţi putea atinge de el pentru a-i îndrepta cum trebuie greşeala.”

3

Page 4: Parteneriat Familie Gradinita Doina

Activitatea cu părinţii, ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copilului in programul

educativ din grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respect de sine,

încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni.

Grădiniţa este prima treapta a sistemului de învăţământ, de aceea susţin ideea de a

implica părinţii în programul educativ încă de la început, căci doar aşa îşi vor forma deprinderi

de parteneriat cu grădiniţa si, implicit, cu educatoarea.

Parteneriatul grădiniţă-familie se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie şi

grădiniţa, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor,

atunci când aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu părinţii.

Toţi părinţii au nevoie de informaţii de bază referitoare la copiii lor. Ei trebuie informaţi

despre scopul de bază al programului educativ la care participă copiii lor şi trebuie implicaţi în

luarea deciziilor. Părinţii trebuie să fie la curent cu progresele copilului lor, dar şi cu percepţia pe

care o are grădiniţa despre calităţile şi problemele copilului. Educatoarea va sugera acestora

modul în care îşi pot ajuta copiii acasă, căci sunt părinţi care oferă copiilor sprijin suplimentar în

învăţare.

Parteneriatul, asigurarea coerenţei influenţelor educative şi ale tuturor factorilor care

acţionează asupra copiilor este un deziderat major şi trebuie să se realizeze. Problemele pe care

le implică acest domeniu sunt multiple. Copiii care vin in grădiniţă pot avea dificultăţi de

adaptare, atât în sensul socializării, cât şi din punct de vedere intelectual, estetic, fizic. Cauzele

acestora se pot identifica de către educatoare, împreună cu părinţii. Atât părinţii copiilor cu

dificultăţi, cât şi ai celor cu dezvoltare firească, este bine să fie consultaţi pentru a stabili

programe educative, în care să se implice şi familia. Parteneriatul dintre grădiniţă şi familie

cunoaşte numeroase forme în care activitatea propusă conduce la creşterea şi educarea copilului

prin armonizarea celor doi factori educativi: şedinţe cu părinţii – în care sunt prezentate

principalele aspecte ale activităţii grădiniţei; mese rotunde; propaganda vizuală – afişarea

diverselor materiale pe teme de educaţie, în special materiale ce arată activitatea copiilor;

vizitarea grădiniţei de către părinţi; participarea la activităţi, plimbări, excursii, alături de copiii

lor, serbări.

Grădiniţa nu poate face minuni, iar educaţia dată în această instituţie nu va avea rezultate

bune, dacă nu se va sprijini şi nu va colabora cu familiile copiilor.

În concluzie, putem spune că reuşita privind devenirea umană a copilului depinde de o

colaborare prodigioasă dintre doi factori educaţionali de bază: grădiniţa şi familia. De aceea, în

cadrul acestui parteneriat coresponsabil dorim să descoperim cheia unităţii de acţiune ce

deschide porţile succesului educaţional.

4

Page 5: Parteneriat Familie Gradinita Doina

SCOP

Eficientizarea relaţiei grădiniţă - familie , printr-o colaborare coresponsabilă între aceste

două părţi, în vederea implicării, cât mai active, a familiei în procesul de formare a personalităţii

preşcolarului.

OBIECTIVE

Cunoaşterea individuală a copiilor, urmărind manifestarea lor în familie şi grădiniţă;

Folosirea unor metode eficiente pentru dezvoltarea psiho-afectivă;

Iniţierea unor acţiuni comune, prin contactul direct al grupului de părinţi cu persoane

abilitate

să desfăşoare un proces educaţional;

Găsirea unor soluţii comune în educaţie;

Studierea unor cărţi, documente, reviste de specialitate în vederea realizării unor

dezbateri

pe teme date;

Valorificarea unor experienţe personale;

Exprimarea opiniei participanţilor cu privire la acţiunile întreprinse în cadrul acestui

parteneriat

Încurajarea părinţilor în a face propuneri menite să aducă înbunătăţiri actului educaţional

din

grădiniţă/familie.

PĂRŢI IMPLICATE: părinţi, bunici, copii, educatoare, consilier educaţional, anturajul social

al copilului.

ÎNDATORIRILE PĂRŢILOR

Educatoare şi profesor consilier:

- să participe la fiecare întâlnire pentru a direcţiona dezbaterile şi a stimula prezenţa părinţilor;

- să consilieze problemele care se ivesc în educarea copiilor, studiind cărţi şi alte materiale de

specialitate de ultimă oră;

- să îndemne la lectură/studiu, familiile copiilor, recomandându-le cele mai accesibile materiale

de specialitate.

Familia

5

Page 6: Parteneriat Familie Gradinita Doina

- participă benevol, dar are obligaţia de a contribui la asigurarea bunului mers al parteneriatului

şi al materialului utilizat;

- părinţii sunt invitaţi să împrumute sau să cumpere cărţi de specialitate;

ÎNDATORIRI COMUNE

- pregătirea şi asigurarea materialului de lucru (fişe, chestionare, cărţi etc.);

- implicarea directă în cadrul activităţilor desfăşurate şi găsirea unor soluţii în scopul rezolvării

situaţiilor de natură educaţională.

DURATA: un an şcolar

GRUP ŢINTĂ: familiile copiilor

LOCUL DE DESFĂŞURARE: Grădiniţa „Micul Print”

RESURSE

UMANE:

- educatoarele grupei

- psihologul gradinitei

- familiie copiilor.

MATERIALE: cărţi, reviste, pliante, calculator, CD-uri, cameră video, ecusoane, aparat

foto

FINANCIARE: bugetul minim alocat derulării parteneriatului, care provine din

sponsorizările realizate de părinţii copiilor

MODALITĂŢI DE REALIZARE

Şedinte cu părinţii;

Lectorate pe diverse teme;  

Activităţi, la grupă, desfăşurate împreună cu părinţii;

Vernisaje cu lucrări ale copiilor;

6

Page 7: Parteneriat Familie Gradinita Doina

Expoziţii cu vânzare, având drept exponate lucrări realizate de către copii, împreună cu

părinţii lor, în cadrul unor activităţi organizate la grădiniţă;

Sărbătorirea zilei de naştere a copiilor/onomasticii acestora;

Vizite, excursii, drumeţii;

Serbări tematice.

7

Page 8: Parteneriat Familie Gradinita Doina

CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR PE PERIOADA DERULĂRII

PARTENERIATULUI

Grupa Step-by-Step: “ Steluţele de mare “

Prof. Ecaterina RADU

Nr. crt.

Data Tema

1. 22.09.2010 Prezentarea curriculum-ului preşcolar. Generalităţi despre filozofia programului Step-by-Step

2. 08.10.2010 Socializarea copiilor - un act creator3. 22.10.2010 Învăţarea orientată după necesităţile preşcolarilor - condiţie fundamentală a

demersului didactic în alternativa educaţională Step-by-Step. Individualizarea4. 12.11.2010 Familia în sala de clasă5. 26.11.2010 Importanţa jocului şi a limbajului6. 10.12.2010 Ce trebuie să înveţe copilul tău ?7. 21.01.2011 Promovarea aptitudinilor şi talentului8. 18.02.2011 Stimularea potenţialului creator al copiilor9. 03.03.2011 Gelozia faţă de nou-născut10. 17.03.2011 Cum să-i ajutăm pe copii să facă faţă frustrării?11. 02.04.2011 Violenţa în şcoală12. 14.05.2011 Întărirea pozitivă. Stingerea. Întărirea negativă (pedeapsa)13. 28.05.2011 Din legile copilului. Comunicarea eficientă14. 04.06.2011 Eşti pregătit să devii părinte de şcolar? Cum poate fi înţeleasă competiţia şcolară?

IMPLEMENTAREA PROIECTULUI:

Am fost membru al echipei de lucru a Colegiului Naţional Pedagogic „Constantin

Brătescu” care a iniţiat, încă din anul şcolar 2002-2003, „Şcoala de o zi a părinţilor”.

Deşi în fază de pionierat, am reuşit să-i atragem pe părinţi în acest tip de activitate, în

condiţiile în care, a-i convinge pe aceştia că ar fi important să accepte ideea de a

învăţa/aprofunda „meseria de părinte” a fost foarte dificil.

Mai întâi i-am invitat pe părinţi să participe, alături de copiii lor, la un concurs gen „Cine

ştie, câştigă” – conţinuturi din Programa activităţilor din grădniţele de copii – în care au făcut

echipă, fiecare cu copilul lui. Au fost surprinşi de volumul de cunoştinţe şi competenţele pe care

le deţin copiii lor, de priceperile şi deprinderile pe care şi le-au format la grădiniţă. Cu greu au

înţeles ce este evaluarea continuă şi competiţia cu sine şi, aproape n-au înţeles deloc cum de „toţi

copiii au ieşit învingători”... Au fost primele reacţii pe care am dorit să le declanşez, primele „de

ce-uri” pe care

le-am provocat, care, de fapt, au deschis porţile „şcolii părinţilor”. Au acceptat invitaţia mea şi

cel mai greu a fost până i-am adus la prima întâlnire la care a participăt şi psihologul şcolii, iar

8

Page 9: Parteneriat Familie Gradinita Doina

după aceea, activitatea programată, iniţial, de o oră s-a transformat în întâlniri fără o limită

anume: au fost întâlniri de două ore sau chiar de două ore şi jumătate-trei. După câteva întâlniri,

părinţii au devenit foarte apropiaţi, foarte sinceri în prezentarea anumitor situaţii prin care au

trecut avându-i ca protagonişti pe copiii lor, încercând, împreună, să găsească cele mai potrivite

soluţii. Bineînţeles că părtaşi la aceste soluţii erau, de fiecare dată, specialiştii Colegiului:

psihologi, pedagogi, alţi profesori, inclusiv subsemnata..

La început au fost două întâlniri fără o temă anume. Apoi, împreună cu părinţii, am

elaborat o planificare orientativă în care am trecut toate problemele pentru care ei, părinţii,

solicitau soluţii.

Acest gen de activitate se bucură şi acum de succes deplin, mizând, împreună cu părinţii

copiilor, pe necesitatea cunoaşterii şi educării copiilor prin ifluenţa pozitivă a celor doi factori

educaţionali: grădiniţa şi familia.

MONITORIZAREA ŞI EVALUAREA PROIECTULUI

Întâlnirile cu părinţii se desfăşoară lunar, cu o durată de aproximativ două ore, timp în

care se transmit informaţii cu specific educaţional, se dau exemple de bune practici, se

împărtăşesc experienţe proprii. La finele fiecărei întâlniri prezint tema viitoare pentru a oferi

părinţilor posibilitatea de a medita şi de a aduna informaţii din sfera cotidiană , din experienţele

personale, de a-şi aşterne pe hârtie nelămuririle şi „de ce-urile” şi a încerca să facem lumină,

împreună, în această zonă atât de neclară pentru unele familii.

Activităţile cu părinţii îmbracă, de fiecare dată, o haină interactivă. În afară de discuţiile

libere, pe tema propusă de ei, aceştia primesc, spre rezolvare, chestionare, anumite fişe de

evaluare pentru copii, precum şi fişe de autoevaluare pentru părinţi. De asemenea, „Biblioteca

pentru copii şi părinţi” stă, permanent, la dispoziţia copiilor şi a familiilor acestora. Această

bibliotecă, aşa cum reiese şi din denumirea pe care i-am dat-o, cuprinde cărţi/documente de

specialitate de ultimă oră – inclusiv Legea nr. 1/2010, pe care, parţial am dezbătut-o împreună cu

părinţii interesaţi. Părinţii copiilor împrumută materiale din această bibliotecă şi, dacă este

cazul, solicită sprijin în înţelegerea anumitor lucruri.

De fiecare dată, întâlnirile cu familiile copiilor, în cadrul acesta organizat al

parteneriatului se încheie cu evaluări specifice.

DISEMINAREA REZULTATELOR

9

Page 10: Parteneriat Familie Gradinita Doina

Pentru a imortaliza întâlnirile, am realizat înregistrări video şi foto. De asemenea, avem,

în derulare, realizarea unui album. Beneficiarii proiectului au propus iniţierea unui ,,Jurnal al

părinţilor” în care, cine doreşte, să consemneze unele dintre problemele lor, modalităţi prin care

au reuşit să depăşească anumite situaţii dificile pe care le-au întâmpinat în educaţia copiilor

lor, lucrurile care i-au impresionat, în mod deosebit, în cadrul proiectului, anumite amintiri legate

de activitatea desfăşurată împreună cu proprii lor copii, precum şi cu ceilalţi copii şi familiile

acestora.

În fiecare an şcolar împărtăşesc experienţa pozitivă rezultată în urma activităţii cu părinţii

de la grupa mea, în cadrul parteneriatului cu familiile copiilor, întregii grădiniţe, elevelor

practicante care-şi desfăşoară practica pedagogică la Grădiniţa de Aplicaţie şi, ori de câte ori am

prilejul, într-un cadru organizat, la nivelul Colegiului – mese rotunde, sesiuni de referate şi

comunicări etc.

FINALIZAREA PARTENERIATULUI

De fiecare dată, la sfârşitul unui an şcolar, părţile implicate în parteneriatul cu familiile

copiilor se întâlnesc pentru a evalua activitatea derulată de-a lungul întregii perioade, reliefându-

se aspectele pozitive, realizările de care s-au bucurat beneficiarii proiectului – părinţii/copiii - şi,

nu în ultimul rând, concluziile şi propunerile pe care le fac părinţii copiilor pentru perfectarea

acestei forme de activitate: parteneriatul coresponsabil cu partenerul educaţional care se numeşte

familia.

Convingerea mea este că, împreună cu familia copilului, urmărind scopuri/obiective

comune, grădiniţa reuşeşte să contureze personalitatea omului în devenire, în cele mai optimiste

culori.

BIBLIOGRAFIE

Abrujdan, Anamaria Bianca „Dezvoltarea copilului de la întrebări şi nelinişti, la sprijin”

Jitariu, Alina Codruţa Editura Diana, Piteşti, 2010

Dolean, Ioan; „Meseria de părinte”, Editura Aramis, Bucureşti, 2002

10

Page 11: Parteneriat Familie Gradinita Doina

Dolean, Dacian Dorin

Littauer, Florence „Personalitate plus – Cum să-i înţelegi pe ceilalţi

înţelegându-te pe tine însuţi”

Editura „Business Tech International Press, Bucureşti, 2004

„Personalitate plus – Ghid pentru părinţi”

Editura „Business Tech International Press, Bucureşti, 2007

Linvigstone, Tessa „Copilul vremurilor noastre – Învăţarea timpurie”

Editura Didactica Publishing House, Bucureşti, 2009

Minulescu, Mihaela „Relaţia psihologică cu copilul tău” Editura Psyche, Bucureşti, 2006

Preda, Viorica „Grădiniţa altfel”, Editura V & I INTEGRAL, Bucureşti,

2003

Tătaru, Lolica-Lenuţa „Educaţia timpurie” – ghid metodic pentru aplicarea

Glava, Adina curriculumului preşcolar

Pocol, Maria Editura „Paralela 45”, Piteşti, 2009

11