Partea I-Cap.2

FORMELE DE GUVERNĂMÂNT ALE STATELOR DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

CAPITOLUL 2. FORMELE DE GUVERNĂMÂNT ALE STATELOR DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

Organizarea sarcinilor de învăţare:

2.1. Clasificarea statelor comunitare după natura instituţiei şefului de stat

2.2. Monarhiile constituţionale

2.3. Republicile în care şeful statului se alege prin sufragiu universal direct

2.4. Republicile în care şeful statului se alege în mod indirect

2.5. Rolul şefului de stat

2.6. Forma de guvernământ a României în comparaţie cu formele de guvernământ ale celorlalte state comunitare

OBIECTIVE

Studierea acestui capitol vă permite: cunoaşterea clasificării formelor de guvernământ ale statelor

comunitare, după criteriul naturii şefului de stat; cunoaşterea caracteristicilor monarhiilor constituţionale din Uniunea

Europeană; cunoaşterea caracteristicilor republicilor din Uniunea Europeană în

care preşedintele se alege în mod direct; cunoaşterea caracteristicilor republicilor din Uniunea Europeană în

care preşedintele se alege în mod indirect; cunoaşterea caracteristicilor formei de guvernământ a României, în

raport cu formele de guvernământ ale celorlalte state comunitare

SISTEME ADMINISTRATIVE EUROPENE 25


2.1. Clasificarea statelor comunitare după natura instituţiei şefului de stat Caracterul parlamentar, într-o măsură mai mare sau mai mică, al celor

27 de state comunitare, determină o similitudine a formelor de guvernământ. Se poate însă realiza o clasificare după natura instituţiei şefului de stat.

După natura instituţiei şefului de stat, cele 28 de ţări comunitare se clasifică după cum urmează:

7 sunt monarhii constituţionale: Belgia, Danemarca, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie, Spania şi Suedia;

21 sunt republici: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. Acestea, la rândul lor, sunt de două categorii:

13 republici în care preşedintele se alege prin sufragiu universal direct: Austria, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Finlanda, Franţa, Irlanda, Lituania, Polonia, Portugalia, România, Slovacia şi Slovenia; 8 republici în care preşedintele se alege în mod indirect: Cehia, Estonia, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Malta şi Ungaria.

2.2. Monarhiile constituţionaleMonarhia constituţională prezintă două avantaje majore: asigură, în

principiu, o stabilitate deosebită la vârful sistemului politico-administrativ; funcţia de şef de stat este depolitizată în cel mai înalt grad posibil.

Totuşi, fructificarea acestor avantaje depinde, după cum vom arăta1, de personalitatea monarhului, de conjunctura politică şi de voinţa partidelor politice de a face sau nu din problema monarhiei o problemă politică.

În momentul de faţă, se consideră că există, în general, un consens asupra monarhiei şi a persoanei monarhului în monarhiile din Uniunea Europeană.

Au existat, însă, şi mai pot surveni situaţii de criză. Un exemplu de "criză regală" îl constituie polemica privind atitudinea regelui Leopold al III-lea al Belgiei în timpul celui de al II-lea război mondial. Aceasta ar fi putut degenera într-o criză majoră pentru monarhie, dacă Leopold al III-lea n-ar fi abdicat, în 1951, în favoarea fiului său Baudouin.

Un exemplu de salvare a statului din criză îl constituie Monarhia spaniolă actuală. Ea îşi datorează poziţia respectabilă de care se bucură, clarviziunii şi fermităţii Regelui Juan-Carlos, care a ştiut să asigure caracterul paşnic al tranziţiei spre democraţie, după moartea lui Franco, în noiembrie 1975, şi care s-a dovedit cel mai bun garant al democraţiei cu prilejul tentativei de lovitură de stat a col. Tejero, din 23 februarie 1981.

Un exemplu de sens opus îl constituie monarhia italiană. Din cauza compromisului cu regimul fascist şi a lipsei de fler politic a regelui, în Italia, monarhia a fost abolită, prin referendum, la 16 iunie 1947. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu monarhia greacă, abolită la 18 dec.1974, şi care, în plus, n-a beneficiat niciodată de sprijin popular.

1 J.ZILLER, op.cit., pp.116,117.

SISTEME ADMINISTRATIVE EUROPENE26

FORMELE DE GUVERNĂMÂNT ALE STATELOR DIN UNIUNEA EUROPEANĂÎn condiţii normale, în cadrul monarhiei, succesiunea la tron nu are

miză politică, spre deosebire de succesiunea şefilor de stat aleşi.

2.3. Republicile în care şeful statului se alege prin sufragiu universal directDupă cum am văzut, 13 dintre cele 21 de republici din Uniunea

Europeană au optat pentru această formulă: Austria, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Finlanda, Franţa, Irlanda, Lituania, Polonia, Portugalia, România, Slovacia şi Slovenia.

Pentru a vedea cum se face alegerea preşedintelui prin vot direct şi ce importanţă i se acordă, vom prezenta câteva exemple.

În Austria1, funcţia de Preşedinte al Republicii este instituită de Constituţia din 1920, prerogativele sale fiind întărite prin revizuirea constituţională din 1929. Preşedintele este ales prin sufragiu universal direct, cu majoritatea absolută a voturilor exprimate, în două tururi de scrutin, pentru un mandat de 6 ani, care poate fi reînnoit o singură dată.

În Finlanda2, funcţia de Preşedinte al Republicii a fost instituită de Constituţia din 1919, iar din 1994 alegerea acestuia se face prin sufragiu universal direct, cu majoritatea absolută a voturilor exprimate, în două tururi de scrutin. Mandatul este de 6 ani, aceeaşi persoană putând exercita cel mult două mandate succesive.3

În Franţa, prin revizuirea din 1962 a Constituţiei, declanşată de generalul de Gaulle, în scopul întăririi autorităţii şefului statului, s-a trecut la alegerea4 Preşedintelui Republicii, pentru un mandat de 7 ani, prin sufragiu universal direct, cu majoritatea absolută a voturilor exprimate, în două tururi de scrutin. Primul preşedinte francez ales prin vot direct a fost chiar generalul de Gaulle, în anul 1965, iar de atunci, alegerea preşedintelui a devenit un eveniment major al vieţii politice franceze.

În urma revizuirii Constituţiei din septembrie 2000, mandatul prezidenţial a fost redus la durata de 5 ani, începând cu alegerile din anul 2002. Mandatul preşedintelui poate fi reînnoit în mod nelimitat.

În Irlanda3, Preşedintele Republicii este ales prin sufragiu universal direct, începând de la Constituţia din 1937, în scopul sublinierii suveranităţii poporului irlandez. Durata mandatului este de 7 ani şi poate fi reînnoit o singură dată.

În ceea ce priveşte Portugalia4, Preşedintele Republicii este ales pentru un mandat de 5 ani, prin scrutin majoritar cu două tururi. Mandatul poate fi reînnoit, succesiv, o singură dată. Pentru un al treilea mandat este nevoie de un termen de aşteptare de 5 ani, socotiţi de la sfârşitul celui de-al doilea mandat. Alegerea preşedintelui şi-a pierdut o parte din interesul politic, odată cu retragerea militarilor din instituţiile Republicii, retragere determinată de reforma constituţională din 1981.

Trebuie subliniat că există diferenţe considerabile în ceea ce priveşte puterile şi rolul politic al Preşedinţilor din Austria, Finlanda, Franţa, Irlanda şi Portugalia, ceea ce demonstrează că alegerea prin sufragiu universal direct nu constituie, în sine, sursa puterii acestora, ci statutul şefului statului în cadrul sistemului politic şi personalitatea acestuia.

1 La décentralisation en Autriche, UNION EUROPEENNE, Comité des Régions – Etudes -1/2005 - 14, Bruxelles - janvier 2005.2 La décentralisation en Finlande, UNION EUROPEENNE, Comité des Régions – Etudes -1/2005 - 9, Bruxelles - janvier 2005.3 J. ZILLER, op.cit. p.117.4 Ibidem.


FORMELE DE GUVERNĂMÂNT ALE STATELOR DIN UNIUNEA EUROPEANĂ2.4. Republicile în care şeful statului se alege în mod indirectDupă cum am arătat, pentru acest sistem au optat: Cehia, Estonia,

Germania, Grecia, Italia, Letonia, Malta şi Ungaria.Modalităţile în care funcţionează alegerea indirectă a preşedintelui

sunt ilustrate prin exemplele care urmează.În Germania1, Preşedintele federaţiei este ales, pentru un mandat de

5 ani, care poate fi reînnoit o singură dată, de un colegiu elector denumit Convenţia Federală, care nu are decât această atribuţie. Convenţia Federală se compune din membrii Dietei federale (camera inferioară a Parlamentului) şi dintr-un număr egal de membri desemnaţi de parlamentele landurilor.

Alegerea preşedintelui federaţiei2 se face cu majoritate absolută. Dacă după două votări succesive nu poate fi atinsă această majoritate, atunci este suficientă majoritatea relativă.

Fără a reprezenta o miză politică esenţială, alegerea Preşedintelui federal poate constitui ocazia modificării alianţelor dintre partidele politice.

În Grecia3, începând cu Constituţia din 1975, Preşedintele Republicii este ales pentru un mandat de 5 ani, de Camera deputaţilor, cu o majoritate de 2/3 din numărul membrilor acesteia. Dacă această majoritate nu se poate realiza după două votări succesive, la a treia votare este suficientă o majoritate de 3/5. Dacă nici această majoritate nu se poate realiza, Camera deputaţilor se dizolvă de drept. După alegerea noii camere, primele două votări pentru alegerea Preşedintelui necesită, de asemenea, majoritate calificată, dar la a treia votare este ales candidatul cu cele mai multe voturi, dintre primii doi clasaţi la a doua votare.

Mandatul poate fi reînnoit o singură dată, cu excepţia preşedintelui demisionar, care nu poate candida decât după un anumit termen de aşteptare.

Alegerea Preşedintelui Republicii reprezintă un moment destul de important în viaţa politică a Greciei, întrucât obligă majoritatea şi opoziţia să coopereze.

În Italia4, începând cu intrarea în vigoare a Constituţiei din 1947, Preşedintele este ales, pentru un mandat de 7 ani, de un colegiu elector compus din: deputaţi, senatori şi câte 3 delegaţi din partea fiecărei regiuni, desemnaţi de consiliile regionale, cu excepţia regiunii Valle d’Aosta care are un singur delegat. Preşedintele se alege, în principiu, cu o majoritate de 2/3 din numărul membrilor colegiului. Dacă această majoritate nu se poate realiza pe parcursul a două votări, se procedează la a treia votare, la care este suficientă majoritatea absolută. Dacă nu se atinge nici această majoritate, se procedează la o nouă votare, pentru care este cerută tot majoritatea absolută, ş.a.m.d. Această procedură poate conduce la un număr mare de votări. Ex.: pentru alegerea lui Sandro Pertini, în 1978, a fost nevoie de 16 votari; în urma alegerilor parlamentare din aprilie 2006, a fost ales preşedinte Giorgio Napolitano în vârstă de 80 de ani, al 11-lea preşedinte al Italiei, la a patra votare, cu 543 voturi din 10095.

Mandatul preşedintelui poate fi reînnoit fără restricţii. Din exemplele prezentate reiese că alegerea preşedintelui prin vot

indirect prezintă dificultăţi, deoarece atingerea majorităţii necesare ridică, de principiu, spinoasa problemă a încheierii de alianţe politice.1 H.C.MATEI…, op.cit., p.118.2 Art.54 din Legea fundamentală pentru Republica Federală Germania, varianta în limba română apărută în Ed. ALL, Bucureşti-1998. 3 J.ZILLER, op.cit., p.118.4 Ibidem.5 “Jurnalul Naţional” din 11.05.2006.


FORMELE DE GUVERNĂMÂNT ALE STATELOR DIN UNIUNEA EUROPEANĂ2.5. Rolul şefului de stat

În toate ţările comunitare şeful statului are un anumit număr de atribuţii nominale, care îi sunt încredinţate pentru că el reprezintă statul, cu toate că adevăratul exerciţiu al puterii executive aparţine, cu excepţia câtorva state cum sunt Franţa şi Finlanda, Guvernului condus de primul-ministru.1

Principalele atribuţii ale şefului de stat par, la prima vedere, deosebit de importante: semnarea tratatelor, acreditarea ambasadorilor, numirea în funcţii înalte ale statului, comanda supremă a armatei şi promulgarea legilor. În realitate însă, condiţia contrasemnării actelor şefului de stat de către primul ministru şi/sau anumiţi miniştri, deplasează puterea către aceştia.

De aceea, puterile efective ale şefului de stat se reduc, de regulă, la: arbitrajul în viaţa politică, intervenţia şefului statului în procesul legislativ şi dreptul de graţiere.

Arbitrajul în viaţa politicăPosibilităţile reale de intervenţie a şefului statului în viaţa politică ţin de

rolul său de arbitru şi de garant al continuităţii statului. Acest rol de arbitru este subliniat, în mod special, în Constituţia celei

de-a V-a Republici Franceze, dar practica l-a transformat pe preşedinte în ghid, după cum s-a exprimat generalul de Gaulle.

Rolul de arbitru al Preşedintelui este subliniat, de asemenea, în Constituţia Greciei, care îi pune la dispoziţie în acest sens anumite mecanisme. Însă, modul de funcţionare a acestor mecanisme îi lasă Preşedintelui o marjă de manevră redusă, în afara rolului de sfătuitor al clasei politice.

Instituind o dublă responsabilitate pentru Guvern, faţă de Parlament şi faţă de Preşedintele Republicii, Constituţia Portugaliei dă impresia că Preşedintele ar avea o influenţă politică importantă, asemenea Preşedintelui Franţei. Conjunctura politică l-a determinat însă pe Preşedintele Portugaliei să-şi exercite atribuţiile cu multă reţinere, ceea ce a făcut ca, în realitate, acesta să se comporte ca un şef de stat dintr-o republică parlamentară.

Dintre regimurile parlamentare, Italia şi Belgia sunt exemple de ţări în care şeful statului are posiblităţi importante de intervenţie în viaţa politică. În lipsa unor înţelegeri clare şi ferme între partide, şefii acestor state pot influenţa, în mod direct, desemnarea şefului Guvernului, îi pot refuza demisia sau cererea de dizolvare a Parlamentului.

În Germania şi în Irlanda, puterea de arbitraj a Preşedintelui se reduce practic la dreptul de a refuza dizolvarea Parlamentului.

În Spania, regele are puterea de a contribui la desemnarea şefului Guvernului, dar după intrarea în vigoare a Constituţiei din 1978, această prerogativă nu s-a dovedit importantă, întrucât sistemul politic a asigurat stabilitatea guvernamentală. Reiese că, la fel ca şi în celelalte monarhii parlamentare, rolul politic al şefului statului se reduce la a sfătui clasa politică de pe o poziţie privilegiată.

Din cele prezentate, rezultă că arbitrajul pe care îl exercită şeful statului în viaţa politică are un conţinut care variază de la stat la stat, între două limite: Franţa, unde rolul de arbitru s-a transformat într-un ghid influent şi Grecia, unde şeful statului este doar un sfătuitor al clasei politice.

Intervenţia şefului statului în procesul legislativPromulgarea legii de către şeful statului îi dă acestuia posibilitatea, în

mod nuanţat de la ţară la ţară, de a se opune unei legi.

1 J.ZILLER, op.cit., pp.118-121.SISTEME ADMINISTRATIVE EUROPENE 29

FORMELE DE GUVERNĂMÂNT ALE STATELOR DIN UNIUNEA EUROPEANĂPractica politică din Danemarca, Germania, Spania, Luxemburg,

Olanda şi Marea Britanie a demonstrat că această atribuţie nu constituie un mijloc real de influenţare a vieţii politice.

În schimb, în Franţa, Grecia, Italia şi Portugalia, Preşedintele Republicii dispune de posibilitatea de a cere o nouă deliberare asupra legii, ceea ce echivalează cu un veto suspensiv.

În Irlanda, Preşedintele are posibilitatea declanşării controlului prealabil de constituţionalitate.

În fine, în Italia, potrivit doctrinei majoritare, Preşedintele poate să refuze Guvernului depunerea unui proiect de lege la Parlament, pentru motive de neconstituţionalitate, constatate de Curtea Constituţională.

Dreptul de graţiereAcesta constituie o atribuţie tradiţională a şefului de stat. Modalităţile

ei de exercitare diferă de la ţară la ţară, dar peste tot este necesară intervenţia, într-o manieră sau alta, a guvernului, fie că este vorba de primul- ministru, de ministrul justiţiei sau de alţi miniştri implicaţi, care trebuie să contrasemneze decretele de graţiere.

2.6. Forma de guvernământ a României, în comparaţie cu formele de guvernământ ale celorlalte state comunitarePotrivit art. 81 al Constituţiei din 1991, republicată în 2003, România

este o republică în care Preşedintele se alege prin sufragiu universal direct, intrând, sub acest aspect, în aceeaşi categorie cu Austria, Bulgaria, Cipru, Finlanda, Franţa, Irlanda, Lituania, Polonia, Portugalia, Slovacia şi Slovenia.

Deoarece regimul aşa zis semi-prezidenţial din Franţa face ca preşedintele să fie unul dintre cei mai puternici şefi de stat din Uniunea Europeană, considerăm interesantă o comparaţie între Preşedintele Franţei şi Preşedintele României.

La fel ca în Franţa, în România alegerea Preşedintelui se face prin scrutin uninominal majoritar, în două tururi.1 După revizuirea din 2003 a Constituţiei din 1991, durata mandatului este de 5 ani (art.83 alin.1 din Constituţia republicată în 2003) şi poate fi reînnoit o singură dată (art.81 alin.1 din Constituţia republicată în 2003).

Alegerea Preşedintelui României este percepută, atât de corpul social, cât şi de partide, ca un eveniment major în viaţa politică, dar această atitudine este determinată mai degrabă de remanenţa mentalităţii paternaliste din vechiul regim decât de rolul constituţional al Preşedintelui în viaţa politică. Sub aspect formal-juridic, puterile Preşedintelui sunt relativ restrânse, conform regimului semi-prezidenţial atenuat sau parlamentarizat, instituit de Constituţia din 1991.2 Nu putem însă contesta că, în realitate, influenţa Preşedintelui depinde, în mare măsură, de charisma şi atitudinea acestuia.

Deşi art.80 din Constituţie3 pare să confere Preşedintelui României o poziţie similară cu cea de care se bucură Preşedintele Franţei, articolele următoare (de la art.84 art.93) îi diminuează rolul, îndepărtându-l de modelul francez.

1 M.CONSTANTINESCU, I.DELEANU, A.IORGOVAN, I.VIDA, Alegerile parlamentare şi prezidenţiale, R.A. MONITORUL OFICIAL, Bucureşti-1992, p.125.2 A.IORGOVAN, op.cit., pp.292-294 şi M. CONSTANTINESCU, I.DELEANU, A.IORGOVAN, I. MURARU, F. VASILESCU, I.VIDA, Constituţia României comentată şi adnotată, R. A. MONITORUL OFICIAL, Bucureşti-1992, p.184. 3 Reamintim că atunci când facem trimitere la Constituţie, fără nici o altă precizare, este vorba de Constituţia României din 1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.767/31.10.2003.


FORMELE DE GUVERNĂMÂNT ALE STATELOR DIN UNIUNEA EUROPEANĂAstfel, Preşedintele României nu poate legifera prin referendum,

ocolind Parlamentul, cum poate în anumite situaţii Preşedintele Franţei. Altă deosebire importantă constă în faptul că Preşedintele Franţei numeşte şi revocă Primul-ministru, iar la propunerea acestuia pe membrii Guvernului, pe când Preşedintele României nu poate numi Primul-ministru şi Guvernul decât pe baza votului de încredere al Parlamentului şi nu poate revoca Primul-ministru (art.107 alin.2 din Constituţie), ci doar pe unii membrii ai Guvernului, la propunerea Primului-ministru.

În Franţa, ordonanţele Guvernului sunt semnate de Preşedinte, pe când în România ele sunt semnate de Primul-ministru şi de ministrul de resort.

În Franţa, Preşedintele Republicii poate dizolva Adunarea Naţională, după consultarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi a Primului-ministru, pe când Preşedintele României nu poate dizolva Parlamentul decât într-un singur caz, şi anume atunci când acesta refuză votul de învestitură a Guvernului într-un termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură1

(art.89 din Constituţie). În fine, Preşedintele Franţei are puteri foarte largi în situaţii de criză,

spre deosebire de Preşedintele României. În ceea ce priveşte atribuţiile Preşedintelui României, în calitatea sa

de şef de stat, acestea sunt asemănătoare cu ale celorlalţi şefi de stat din Uniunea Europeană. Astfel, Preşedintele României reprezintă Statul Român, se implică în domeniul relaţiilor internaţionale, numeşte în funcţii înalte sau deosebit de importante ale statului, are comanda supremă a armatei, promulgă legile şi acordă graţierea individuală.

După cum am văzut, preşedinţii republicilor din Uniunea Europeană exercită un arbitraj în viaţa politică, al cărui conţinut variază de la ţară la ţară. În Franţa, rolul de arbitru s-a transformat în cel de adevărat "ghid", datorită statutului deosebit de influent al Preşedintelui, la polul opus situându-se Grecia, unde Preşedintele este, în realitate, doar un sfătuitor al clasei politice.

În România, potrivit art.80 alin.2 din Constituţie, "Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate." Deci, Preşedintele României nu este arbitru, ci mediator. Deosebirea dintre cele două concepte este importantă: arbitrul dă verdicte sau, cel puţin, are posibilitatea să o facă, spre deosebire de mediator care doar participă la tratativele dintre părţile în conflict, în vederea realizării unui acord între ele.2

După cum remarcă un prestigios autor3: „...acţiunea de mediator a Preşedintelui Republicii, de care vorbeşte art.80 al Constituţiei, este sortită să se reducă în practică la destul de puţin. Ea va putea să intervină în special în conflictele dintre sindicate şi patronat sau dintre acestea şi Guvern, precum şi în încercarea de a atenua divergenţele dintre partide cu privire la unele probleme majore de interes naţional.”

Referitor la intervenţia şefului statului în procesul legislativ, Preşedintele României dispune de un veto suspensiv, la fel ca în Franţa. În acest sens, Preşedintele României poate cere Parlamentului o nouă deliberare asupra legii, înainte de promulgare, pe considerente de oportunitate sau, tot înainte de promulgare, poate declanşa controlul Curţii

1 T.DRĂGANU, Drept constituţional şi instituţii politice, Tratat elementar, vol.II, Ed. LUMINA LEX, Bucureşti-1998, pp.226,227.2 Ibidem, p.258.3 Ibidem, p.259.


FORMELE DE GUVERNĂMÂNT ALE STATELOR DIN UNIUNEA EUROPEANĂConstituţionale, dacă apreciază că legea respectivă încalcă prevederile Constituţiei.

În fine, dreptul de graţiere al Preşedintelui României se exercită în aceeaşi manieră ca în ţările Uniunii Europene, în sensul că implică intervenţia Guvernului, deoarece decretul de graţiere trebuie contrasemnat de Primul-ministru.

Viaţa politică, de după intrarea în vigoare a Constituţiei României din 1991 şi până în anul 2004, a arătat că rolul Preşedintelui României nu este lipsit de importanţă, însă nici nu este determinant, mai ales pe plan intern. Alegerea, în 2004, a Preşedintelui Băsescu schimbă situaţia. Asumându-şi rolul de „preşedinte jucător” în loc de „mediator” şi beneficiind de o remarcabilă priză la public, Preşedintele Băsescu a avut o influenţă considerabilă în viaţa politică. Această situaţie demonstrează, dacă mai era cazul, că în cadrul aceluiaşi sistem politico-administrativ influenţa reală a celor ce ocupă cele mai înalte demnităţi publice depinde de personalitatea acestora şi de conjunctura politică. Să vedemcum se va derula mandatul preşedintelui Iohannis, care a promis o „Românie normală”.

Mai trebuie să menţionăm că se poartă dezbateri, în cadrul clasei politice, pentru modificarea regimului politico-juridic al preşedintelui. Pe de o parte, se susţine sporirea prerogativelor prezidenţiale, potrivit modelului francez, iar pe de alta se susţine trecerea la un regim parlamentar, prin alegerea indirectă a preşedintelui. Este greu de prevăzut care dintre cele două poziţii va reuşi să se impună. Cert este că susţinătorii ambelor variante au o trăsătură comună, şi anume nemulţumirea faţă de situaţia actuală.

TESTE DE AUTOEVALUARE

1. Belgia este:a. republică în care preşedintele se alege prin sufragiu universal direct;b. monarhie constituţională;c. republică în care preşedintele se alege în mod indirect.

2. Dintre cele 27 de state comunitare studiate, se găsesc numai monarhii în următoarea grupare de state:

a. Belgia, Danemarca, Luxemburg;b. Austria, Cehia, Cipru;c. Belgia, Grecia, Marea Britanie;d. Slovenia, Spania, Suedia.

3. Austria este:a. republică în care preşedintele se alege prin sufragiu universal direct;b. monarhie constituţională;c. republică în care preşedintele se alege în mod indirect.

4. În condiţii normale, nu are miză politică:a. succesiunea la tron într-o monarhie constituţională;b. succesiunea şefului de stat care se alege prin sufragiu universal direct;c. succesiunea şefului de stat care se alege în mod indirect;d. învestitura primului-ministru.



5. Cehia este:a. monarhie constituţională;b. republică în care preşedintele se alege în mod indirect;c. republică în care preşedintele se alege prin sufragiu universal direct.

6. Preşedintele republicii se alege prin sufragiu universal direct în următoarea grupare de state:

a. Grecia, Letonia, Spania;b. Austria, Irlanda, Slovenia;c. Germania, Belgia, Italia;d. Luxemburg, Malta, Ungaria.

7. Se regăsesc numai monarhii constituţionale în următoarea grupare de state: a. Belgia, Germania, Slovacia; b. Austria, Cehia, Italia; c. Danemarca, Franţa, Olanda; d. Danemarca, Luxemburg, Olanda.

8. Danemarca este:a. republică în care preşedintele se alege prin sufragiu universal direct;b. republică în care preşedintele se alege în mod indirect;c. monarhie constituţională.

9. Preşedintele republicii nu se alege prin sufragiu universal direct în următoarea grupare de state:

a. Austria, Cehia, Estonia;b. Finlanda, Cipru, Letonia;c. Estonia, Letonia, Ungaria;d. Germania, Malta, Slovacia.

10. Bulgaria este:a. republică în care preşedintele se alege prin sufragiu universal direct;b. republică în care preşedintele se alege în mod indirect;c. monarhie constituţională.

11. Mandatul Preşedintelui este de 7 ani în:a. Germania;b. Belgia;c. Grecia;d. Italia.

12. Estonia este:a. republică în care preşedintele se alege prin sufragiu universal direct;b. republică în care preşedintele se alege în mod indirect;c. monarhie constituţională.

13. În Portugalia:


FORMELE DE GUVERNĂMÂNT ALE STATELOR DIN UNIUNEA EUROPEANĂ a. Preşedintele este ales pentru un mandat de 4 ani; b. Mandatul Preşedintelui poate fi reînnoit succesiv o singură dată; c. Cel de-al treilea mandat al Preşedintelui poate fi şi succesiv; d. Durata mandatului Preşedintelui este de 7 ani.

14. Preşedintele are un statut influent în:a. Italia;b. Finlanda;c. Portugalia;d. Germania.

15. Luxemburg este:a. republică în care preşedintele se alege prin sufragiu universal direct;b. republică în care preşedintele se alege în mod indirectc. monarhie constituţională.

16. Se dă propoziţia incompletă: „În ... rolul preşedintelui de arbitru s-a transformat în cel de adevărat ghid.” Alegeţi dintre variantele de completare de mai jos pe aceea care face ca propoziţia să fie adevărată.

a. Austria;b. Franţa;c. Irlanda;d. Marea Britanie.

17. Cipru este:a. republică în care preşedintele se alege prin sufragiu universal direct;b. republică în care preşedintele se alege în mod indirect;c. monarhie constituţională.

18. Modul de alegerea a Preşedintelui Republicii situează România în aceeaşi categorie de state cu:

a. Franţa;b. Belgia;c. Germania;d. Italia.

19. Germania este:a. republică în care preşedintele se alege prin sufragiu universal direct;b. republică în care preşedintele se alege în mod indirect;c. monarhie constituţională.

20. Preşedintelui Republicii numeşte şi revocă Primul-ministru şi, la propunerea acestuia, pe membrii Guvernului, fără intervenţia Parlamentului, în:

a. România;b. Spania;c. Franţa;d. Suedia.

21. Olanda este:


FORMELE DE GUVERNĂMÂNT ALE STATELOR DIN UNIUNEA EUROPEANĂa. republică în care preşedintele se alege prin sufragiu universal direct;b. republică în care preşedintele se alege în mod indirect;c. monarhie constituţională.

22. Se dau propoziţiile: A. Regimul semi-prezidenţial din România face ca preşedintele să fie unul dintre cei mai puternici şefi de stat din Europa. B. Preşedintele României nu este arbitru, ci mediator între puterile statului. C. Preşedintele României poate dizolva Parlamentul, după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a Primului-ministru.

Alegeţi varianta corectă.a. Propoziţia A este adevărată, propoziţia B este falsă, propoziţia C este adevărată.b. Propoziţia A este falsă, propoziţia B este adevărată, propoziţia C este falsă.c. Propoziţia A este adevărată, propoziţia B este falsă, propoziţia C este falsă.d. Propoziţia A este falsă, propoziţia B este adevărată, propoziţia C este adevărată.


Partea I-Cap.2

Documents

Transcript of Partea I-Cap.2