PANSAMENTUL

Pansamentul este actul chirurgical prin care o plagă se aseptizează, se protejează împotriva oricărei

infecţii, iritaţii sau traumatisme exterioare, asigură o bună absorbţie a secreţiilor, un repaus perfect a regiunii

lezate pentru a-i uşura vindecarea.

Principiile executării pansamentului

Pansamentul se execută în sala de pansament aseptică sau septică, în funcţie de starea plăgii; la pat se

vor executa numai în cazul în care pacientul nu se poate mobiliza.

Efectuarea corectă a unui pansament trebuie să respecte următoarele principii fundamentale:

• Orice pansament va fi făcut cu bolnavul în decubit, rareori în poziţie şezândă şi niciodată cu bolnavul

în picioare, deoarece neobişnuit cu atmosfera sălii de pansamente, a instrumentarului etc., acestea îl pot

impresiona încât îşi poate pierde cunoştinţa, provocându-i în cădere traumatisme de care suntem răspunzători.

• Pansamentul se execută de către două persoane: medicul şi asistenta care-l serveşte cu materiale

necesare

• Totdeauna alături de bolnav se aşază o tăviţă renală, în care se vor pune pansamentul scos şi

compresele utilizate la efectuarea pansamentului

• Pansamentul va fi efectuat cu ajutorul a doua pense (incorect cu una);

• Se va lucra în condiții de asepsie perfectă : instrumentele şi materialele folosite să fie sterile, iar

mâinile celui ce-l execută şi tegumentele din jurul plăgii dezinfectate;

• Se va asigura absorbţia secretiilor: o compresă de tifon acoperită de vată hidrofilă;

• Se va aseptiza plaga cu antiseptice corespunzătoare stadiului ei de evoluţie;

• Se va proteja plaga faţă de agenţii termici, mecanici, climaterici şi infecţioşi ai mediului înconjurător;

• Se va asigura repausul sau imobilizarea regiunii lezate pentru a grăbi vindecarea.

Atenţie !!!

• Sunt categoric interzise apăsarea, stoarcerea sau masajul plăgii sau regiunilor învecinate; prin aceasta

s-ar putea provoca o diseminare a germenilor din plagă determinându-se o septicemie;

• Nu se introduc în casoletă instrumentele cu care se lucrează în plagă. Pentru păstrarea asepsiei se

poate întrebuinţa o pensă numai pentru servirea materialului necesar (alta la fiecare pansament);

• În cazul pansamentelor care produc dureri se administrează în prealabil antialgice şi sedative ale

sistemului nervos central.

Materiale necesare

Pentru efectuarea unui pansament sunt necesare substanţe de aseptizare a plăgii, materiale de protecţie,

mijloace de fixare şi instrumentar adecvat.

Substantele antiseptice sunt reprezentate de diverse soluţii cu rol de curăţare şi dezinfectare a plăgii şi

tegumentelor din jur.

• alcoolul medicinal,

• tinctura de iod,

• apă oxigenată,

• soluţia Dakin,

• acidul boric etc.

Materialele pentru protejarea plăgii trebuie să întrunească urmatoarele calităţi:

• Să fie uşoare

• Să nu fie iritante pentru tegumente

• Să se poată steriliza

• Să aibă putere de absorbţie

• Să realizeze o compresiune elastică a plăgii

• Să se opună pătrunderii germenilor din afară

1) Tifonul (comprese)

2) Vată

Mijloace de fixare

1. Galifixul (mastisolul)

Avantaje :

- realizează o bună fixare a pansamentului peste plagă

Dezavantaje :

- pot apărea cazuri de intoleranţă (urticarie)

- se poate dezlipi uşor la pacienţii agitaţi

2. Leucoplastul

Avantaje :

- permite o supraveghere uşoară a regiunii operate

- nu jenează funcţiile segmentului respectiv

Dezavantaje :

- dezlipirea este dureroasă

- capacitatea de aderare are o perioadă mică de eficienţă

- este impermeabil la aer (se produce macerarea tegumentului de sub bandă

Instrumentarul

1. Pensa chirurgicală

2. Pensa anatomică

3. Pensa Pean

4. Pensa Kocher

5. Foarfecă

6. Sonda canelată

7. Sondabutonată

8. Chiureta Volkman

9. Tavită renală

Pensa Pean Pensa Kocher

Pensă

anatomică

Foarfeca Tăviţă renalăChiuretă

Alte materilale

• Benzina sau eterul - pentru degresarea tegumentului

• Meşe

• Tuburi de dren

• Aleze sterile etc.

Tehnica pansamentului

1) Medicul îşi pune mănuşi sterile şi este servit cu instrumentele necesare

2) Se dezlipeşte cu blândete pansamentul vechi (dacă acesta este lipit de plagă, se umezeşte cu apă oxigenată

sau permanganat de potasiu)

3) Se curăţă tegumentul din jurul plăgii cu un tampon îmbibat cu benzină pentru degresare. Se va şterge de

la plagă spre periferie pentru a nu contamina plaga. Se dezinfectează apoi pielea din jurul plăgii cu alcool

sau tinctura de iod (betadină).

4) Tratamentul plăgii se face în funcţie de natura şi momentul evoluţiei sale.

• Plăgile operatorii cu evoluţie aseptică nu necesită tratamente speciale

• Plăgile secretante se vor curăţa prin spălare cu soluţii antispetice

• Seroamele şi hematoamele se vor evacua prin scoaterea a 1-2 fire de sutură cu ajutorul unei sonde

butonate sau canelate

• Colecţiile purulente se deschid larg şi se drenează cu tuburi

5) Protecţia plăgii se începe cu aplicarea a 2-3 comprese de tifon, peste care se aplică vată hidrofilă,

grosimea ei fiind în funcţie de cantitatea de secretii din plagă.

6) Fixarea pansamentului cu galifix, leucoplast sau feşe

Tipuri de pansament

1) Pansament protector se utilizează în plăgi care nu secretă. Se face cu 2-3 straturi de comprese.

2) Pansament absorbant se aplică pe plăgile drenate sau secretante şi este alcătuit dintr-un strat de

comprese şi un strat de vată hidrofilă.

3) Pansament compresiv se indică cu scop hemostatic, pentru imobilizarea unei regiuni sau pentru

reducerea unei cavităţi superficiale după puncţionare. Se aplică un strat de comprese, peste care un strat

mai gros de vată şi apoi se fixează cu feşe în aşa fel încât compresia să fie repartizată uniform pe toată

suprafaţa regiunii şi să nu fie jenată întoarcerea venoasă.

4) Pansamentul ocluziv indicat în plăgile însoţite de leziuni osoase, constă în acoperirea plăgii cu

comprese şi vată peste care se aplică aparatul gipsat pentru imobilizarea osoasă.

Bandajul sau înfăsarea chirurgicală reprezintă metoda de fixare a pansamentului sau de

imobilizare temporară a unor regiuni anatomice cu ajutorul feşilor.

Feşile pot fi de tifon, de pânză sau ţesătură elastică, de diferite lungimi şi lăţimi, în funcţie de

regiunea pe care o acoperă. . Lăţimea unei feşi este cuprinsă între 5-25 cm, iar lungimea 1-20 m. Ele se

livrează în formă de sul, cu capătul iniţial la exterior şi cel terminal în interior.

Indicaţiile bandajului

- fixarea pansamentului în regiunile în care materialele cu substanţe adezive nu asigură această

cerintă ( pe extremitaţi, regiunea capului, zona articulaţiilor);

- fixarea pansamentelor unor plăgi usoare situate în regiuni supuse traumatizmelor in timpul

activiaţii (mîna, picior);

- efectuarea unui pansament compresiv

- imobilizarea temporară a membrelor care au fost supuse unor traumatizme (entorse, lixatii,

fracturi)

Principii

- să imobilizeze perfect pansamentul pentru protecţia plăgii

- să fie elastică pentru a nu produce leziuni de compresie

- să fie efectuată cu blindeţe şi îndeminare pentru a nu spori suferinţa bolnavului

1) bandajarea membrelor se incepe din porţiunea distală spre cea proximală în sensul circulaţiei venoase

- bandajarea trebuie sa inceapă si să se termine la 15-20 cm de plagă

- sa permită mişcări în articulaţiile interesate

2) capătul feşei va fi plasat opus plăgii şi se va fixa printr-un nod care nu jenează sau cu leucoplast

3) turele feşei să nu prezinte cute şi să se acopere parţial unele pe altele pentru a nu aluneca

Bandajarea toracelui se efectuază pentru fixarea pansamentului la nivelui regiunii toracice cât ăi

pentru imobilizare în fracturi de coaste şi entorse sau luxaţii ale umarului şi a claviculei. Tipurile de

bandaje sânt: bandajul circular, spica sânului, bandajul Desault, bandajul Velpeau şi basmaua pentru

imobilizarea braţului şi a umarului

Fig.10 Tipuri de bandaje

bandajul umarului bandajul toracelui bandajul sânilor bandajul sânului

(în spică) (în spică) (în spică) (în spică)

Bandajul circular al toracelui se realizeaza conducând faşa circular incepând din regiunea inferioară a

toracelui 2-3 ture de fixare, după care efectuam ,,manevra policelui" şi se conduce faşa de jos în sus peste

umăr, coborând faşa pe spate pentru a realiza asfel o bretea de susţinere pe umăr, fixând-o apoi cu o tura

circulară peste torace. Se repetă manevra pentru a doua bretea peste celălalt umăr. Se conduce faşa în ture

spiralate pâna în axilă, unde se închee cu 2 ture circulare.

Spica sânului se începe cu două ture circulare de fixare pe torace, după care se conduce faşa de

jos în sus spre umarul opus sânului de pansat, trecând peste sânul interesat. Se coboară faşa pe spate prin

axila sânului ce trebuie pansat, pâna în dreptul turei circulare, care se execută de fiecare dată după ce s-a

trecut faşa peste sân şi spate. Se încheie bandajul cu doua ture circulare. Spica dublă acoperă în mod

similar ambii sâni.