ORSOVA - File de Istorie

7/28/2019 ORSOVA - File de Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/orsova-file-de-istorie 1/4

File de istorie –Orsova

ORŞOVA – municipiu situat în partea de sud-vest a României, laconfluenţa Cernei cu Dunărea – este o localitate tânără, fiind construită complet,după strămutarea pe o nouă vatră, între anii 1966-1972 (când vechea localitate afost complet inundată). În componenţa actualei localităţi intră vechiul oraşOrşova, care se afla la vest de actuala localitate), satele Jupalnic (pe vatra căruia s -a construit cea mai mare parte a oraşului actual), Tufări (pe locul căruia se aflăactualmente gara feroviară) şi Coramnic.

Istoria acestor locuri coboară cu milenii în urmă, în arealul Orşovei şiîmprejurimilor sale găsindu-se urme ale omului din epoca pietrei şi apoi, fărăîntrerupere din toate epocile următoare. Istoricii au presupus existenţa aici a uneicetăţi dacice, dar urmele ei nu au fost descoperite până în prezent. În schimbdevine certitudine faptul că una din coloanele armatei romane, care a pătruns în

Dacia în primul război de cucerirea a acesteia (101-102 d.Hr.), a trecut Dunărea pela Dierna, locul cel mai propice acestei operaţiuni militare, de aici urcând direct peValea Cernei spre capitala Sarmizegetusa.

Prima atestare documentară a Diernei o găsim într -o inscripţie din anul157 d.Hr., când numele oraşului este scris sub forma TSIERNA. Perioada demaximă înflorire a Diernei a fost însă de scurtă durată.

După anul 324, sub împăratul Constantin cel Mare, a fost construit aiciun castru e tip „quadriburgium”, de dimensiuni medii – 60 x 60 metri, cu ziduri puternice, groase de 2,3 metri, din piatră legată cu mortar ş i având intercalări derânduri din cărămidă. Cetatea avea la colţuri turnuri pătrate exterioare,caracteristice fiind în cazul Diernei gangurile de acces spre turnuri care, spredeosebire de alte cetăţii, aveau o direcţie oblică prin colţul de intrare şi erau

construite numai din cărămidă.

Slăbită la începutul secolului al VII-lea, ca urmare a pătrunderii slavilor,dar mai cu seamă după cucerirea bulgară, de la 680, a regiunii Dunării de Jos,această jurisdicţie a durat până în anul 731, când a fost desfiinţată de împăratulLeon al III-lea.

Puternica ruralizare de după retragerea aureliană a aşezărilor din întregulspaţiu dacic, iar din veacurile următoare, mai cu seamă după secolul al VI-lea d.Hr. – când ultimul cap de pod nord-dunărean romano-bizantin este abandonat – şidin Defileului Dunării, poartă pecetea lipsei de informaţii referitoare la lăcaşuri de

cult în spaţiul clisurean. O dată cu secolul al XIII-lea asistăm la o pătrundere a catolicismului atâtdinspre nordul Banatului, cât şi dinspre sud, căci în a doua jumătate a secolului alXIV-lea exista deja o custodie a Bulgariei, cu centre la Orşova, Severin,Caransebeş şi-n alte localităţi. Apoi, printr -un document din 5 decembrie 1428,Sigismund I a lărgit privilegiile minoriţilor franciscani, care se aflau şi la Orşovaiar la 1433 Papa Eugeniu al IV-lea, prin bula de la 30 septembrie, transmisăEpiscopului Petru al Cenadului, confirma şi lărgea drepturile acestor minoriţi,dintre care unii se aflau la Orşova, de a converti ortodocşi, să întemeie ze biserici,să acorde indulgenţe şi să înfiinţeze mânăstiri. Aceste acţiuni au continuat şi-n perioada când Iancu de Hunedoara, dar aceştia nu au reuşit să înfiinţezecomunităţi române de confesiune romano-catolică decât la Caransebeş.

Abia spre sfârşitul primului sfert al secolului al XVI-lea, o dată cuurcarea pe tron a sultanului Soliman Magnificul (1520), luptele de expansiuneaotomană spre Europa Centrală au fost reluate, după căderea cetăţii Belgradului, lamijlocul lunii martie 1522, Bali Beg cucerind Orşova iar în toamna anului 1524 acăzut şi cetatea Severinului, care a fost parţial distrusă.

Între momentul cuceririi Orşovei de către otomani şi mijlocul secolului alXVII-lea, populaţia locală a sporit prin infiltrarea unor elemente macedo-române,numite în graiul băştinaşilor „greci”, şi a câtorva familii de sârbi, retrase aicidatorită pătrunderii otomane din peninsula Balcanică. Aceştia, având în vedere poziţia Orşovei şi lipsa unor spaţii agrare în hinterlandul său, vor practica o seriede meşteşuguri sau comerţ, ocupaţia din urmă fiind mult favorizată de poziţiageografică a locului, la întretăierea a trei ţări. Stabilizarea lor în acest spaţiu

pentru deceniile următoare este amintită la 1660, când învăţatul călător turc EvlijaCelebi la Orşova timpului câteva „cartiere”, printre care şi „oraşul”, aşezarea



civilă de la vest de pârâul Graţca şi până la valea Mosna în care un loc distinct l -aocupat biserica de rit ortodox. Aceasta era situată pe locul alteia mai vechi şi,foarte probabil, încă de atunci în mijlocul cimitirului. Ea era construită din lemn,distrusă în războaiele ce au urmat, în final urmele ei pierzându-se sub zidurilecelei construite în secolul al XVIII-lea din piatră.

Primul guvernator al Banatului, în noua sa structură, generalul ClaudiusFlorimund Marcy, a organizat administrativ provincia în 11 districte, între care şicel al Orşovei-Almăj. Clisura Dunării a format însă un despărţământ aparte.

Fiecare district era condus de câte un Verwalter (administrator) subordonat directguvernatorului iar satele districtului erau conduse de cnezi, peste câte un grup desate aflându-se un Obercnez, ce-şi avea reşedinţa în localitatea cea mai mare. Unasemenea Verwalter se afla şi la Orşova, localitate ce număra în primăvara anului1717 un număr de 170 de case.

Izbucnirea războiului dintre anii 1737- 1739 a adus Orşova, de la înce put,în centrul operaţiunilor militare, noii sosiţi aici, ca şi călugării, evacuându-se spreinteriorul Imperiului, fără a mai reveni aici.

După terminarea acestui război şi încheierea păcii de la Belgrad, Orşovaa rămas în componenţa Imperiului Otoman încă o jumătate de veac, dar interesullor pentru această aşezare şi chiar pentru cetate a devenit tot mai mic, fortificaţiileruinându-se curând pentru totdeauna.

De-a lungul secolului al XIX-lea Orşova s-a dezvoltat de la comunărurală la aşezare urbană, interetnică, ceea ce s-a regăsit şi în viaţa bisericii.

Orşova a devenit un punct de importanţă deosebită în politica Austrieifaţă de Rusia pentru stăpânirea marilor artere de navigaţie ale continentului după pacea de la Adrianopole (1829). Începând cu anul 1838 la Orşova au început să seefectueze măsurători sistematice ale nivelului apelor Dunării, importante pentrunavigaţia pe Dunăre.

Anul revoluţionar 1848 a însemnat pentru Orşova nu doar trecerea pe aicia mai multor revoluţionari români, printre care Nicolae Bălcescu, Alecu Golescu- Negru, Ion Ionescu de la Brad şi Ion Ghica, veniţi din Franţa , pentru organizarearevoluţiei din Ţara Românească, sau, după înfrângerea revoluţiei, plecând, tot peaici, în emigraţie, dar şi ocuparea ei, la 15 mai 1849, de către armata generaluluirevoluţionar Bem, grănicerii regimentului româno- bănăţean retrăgându-se pentruo perioadă la Cerneţi, în Ţara Românească. Şi tot pe aici, câteva luni mai târziu,

după înfrângerea revoluţiei maghiare, au plecat în emigraţie spre Imperiul Otomanconducătorii acesteia, între care Ludovik Kossuth. Este momentul în care aceştiaau ascuns la poalele Alionului coroana şi însemnele monarhiei ungare, regăsiteabia în septembrie 1849, pe locul respectiv ridicându-se apoi o cochetă capelă şifiind amenajat primul parc al localităţii.

Localitatea a început să beneficieze, treptat, şi de alte avantaje aleurbanisticii.. In primul rând trama stradală a fost prelungită spre nord, dar s-a păstrat un caroiaj judicios realizat, prin prelungirea celor trei străzi longitudinale

preexistente, care erau întretăiate de alte străduţe secundare, perpendiculare pe primele şi pe malul Dunării. Străzi şi trotuare pe ambele părţi ale acestora, deşimult timp nepavate, asigurau o circulaţie raţională atât pentru pietoni cât şi pentruvehicule. În fiecare cvartal astfel obţinut, spaţiul era parcelat, casele zidite cufaţada (uneori doar cu o latură) spre stradă, iar în interior existau curţi, grădini şichiar curţi pentru creşterea animalelor. Gospodăriile erau în general despărţite destradă şi între ele prin garduri zidite sau de scândură, totdeauna înalte. Casele seconstruiau numai din cărămidă (arsă sau nearsă) în diferite stiluri caracteristicearhitecturii austriece a veacurilor XVIII şi XIX: baroc hibrid, clasicism, eclectism.Existau însă şi multe case care păstrau tradiţia bănăţeană veche, mai cu seamă pestrada „de sus” ele fiind, până târziu, din lemn.

Definitivarea reţelei stradale a impus construirea deasupra pârâuluiGraţca a trei poduri de cărămidă, peste care treceau cele trei străzi principale. Prinlărgirea podului de pe strada „de Mijloc” şi a celui de pe faleză, deasupra lor s-auconstruit şi clădiri.

În jurul anului 1890 s-au încheiat lucrările de construire a modernului port de mărfuri „Coroana”, care avea o suprafaţă de 70.000 m.p., un chei lung de680 m. cu 10 dane, zidit din piatră fasonată, iar în anul 1891 s-a terminatconstruirea celei mai mari rafinării de petrol din sudul Imperiului Austro -Ungar.

Cea mai mare lucrare a epocii a constituit-o regularizarea şenaluluinavigabil al Dunării, desfăşurată între anii 1890-1896. Aceste lucrări – au fostdinamitate stânci, s-au ridicat baraje din piatră şi au fost construite canale, cel maimare fiind în aval de Orşova, la Sip (străbătea stâncile de la „Porţile de Fier”) – au



atras multă forţă de muncă şi au asigurat câştiguri mari angajaţilor. Centrullucrărilor era la Orşova, astfel că viaţa locală din acei ani a atins o adevăratăculme, despre care localnicii şi-au amintit încă multă vreme.

La cumpănă secolului XIX cu XX procesul de dezvoltare, modenizare şiurbanizar e al Orşovei s-a încheiat, creşterile sale ulterioare fiind doar completări.Iar dacă la ponderea economică, administrativă, culturală, ecleziastică şidemografică mai adăugăm trăsăturile urbanistice şi arhitecturale, şi mai cu seamămentalitatea urbană a locuitorilor, constatăm că Orşova era deja, de facto, oraş. Viaţa culturală a cunoscut şi ea, de-a lungul acestui secol, câteva momenteremarcabile, printre cei care au vizitat Orşova numărându-se chiar cunoscutul povestitor Hans Christian Andersen (1841), care a lăsat o descriere Orşoveitimpului şi a locului pe care cultura tradiţională îl cupa în viaţa localităţii.

Anii primului război mondial au fost pentru Orşova o perioadă maidificilă, situarea oraşului pe graniţa dintre Imperiul Austro-Ungar şi România, ţăriaflate în stare de suspectare reciprocă datorită neaderării clare a României la un bloc şi pregătirilor de război, răsfrângându-se adesea asupra populaţiei româneşti.

Astfel, la izbucnirea războiului, autorităţile au arestat, în chiar 26 iulie1914, o serie de fruntaşi români, pe care iau internat apoi la Caransebeş şi în penitenciarul din Szeged. După eliberare, majoritatea acestora s -au stabilit înlocalităţi depărtate de graniţă.

Apoi, în vara-toamna anului 1916, Orşova a fost unul dintre principaleleteatre de luptă, prin bătălia de la Alion şi Cerna Orşova fiind, în august 1916,eliberată pentru câteva săptămâni, de sub dominaţia străină. Din păcate situaţiagenerală a frontului a impus retragerea armatei române, Orşova revenind subvechea stăpânire.

Şi după încheierea războiului, Orşova a intrat, în noiembrie 1918, sub oaltă stăpânire cea sârbească, care a durat trei luni, fiind apoi ocupată de trupelefranceze. Abia în luna mai 1919 aceasta a început să fie predată autorităţilor române, iar la 19 mai/1 iunie 1919, noul prefect al judeţului Severin, avocatulGheorghe Dobrin, a instalat şi aici administraţia românească, primul primar allocalităţii devenind comerciantul Gheorghe Ioanovici.

Instaurarea administraţiei române, a determinat o serie de schimbări în

viaţa localităţii. Primele dintre acestea au fost de ordin demografic: unele categoriide funcţionari şi intelectuali, care au venit aici din diferite zone ale fostului

Imperiu austro-ungar au plecat spre locurile de origine. Aceştia au fost înlocuiţitreptat cu români bănăţeni, dar şi veniţi din alte judeţe ale României – lucrători înadministraţie, cadre didactice, militari – mulţi stabilindu-se chiar aici. Primii aniinterbelici au însemnat pentru Orşova o serioasă cădere economică, o parte aîntreprinderilor suferind, aşa cum am arătat, distrugeri în perioada războiului saudevastări după aceea, altele nu mai aveau surse de materii prime sau piaţă dedesfacere. De altfel, după unirea cu România Reîntregită Orşova şi-a pierdutimportanţa strategică şi geo-economică.

Revenirea Orşovei la viaţa normală s-a făcut lent, localitatea rămânând pentru mult timp, cu toate eforturile unor fruntaşi ai urbei, un modest orăşel de provincie. S-au produs modificări în structura economiei locale, principaleleîntreprinderi decăzând, treptat, până la dispariţie. Aşa a fost cazul rafinăriei de petrol şi şantierului naval. Doar activitatea portuară şi-a mai păstrat importanţa.

Abia în anul 1929 a fost înfiinţată, la marginea de vest a oraşului, înclădirea fostului şantier naval, „Ţesătoria anglo-română”, o societate textilăanonimă, cu 150 de războaie simple, trei maşini de bobinat, trei maşini de urzit şio centrală pentru producerea aburilor. Aici se produceau ţesături din bumbac. Înanul 1935 fabrica a fost vândută unui patron ceh, Jandera, numele acestuia purtându-l fabrica până în anul 1948. Tot în acei ani a mai fost deschisă o fabricăde ţesut stofă din lână, „Nonna”, cu numai opt războaie, dar care producea marfăde o calitate deosebită.

In perioada interbelică activitatea de reparaţii navale a fost foarte redusă,un raport din anul 1935 al căpitanului de port Ioan Andrei arătând că în zonacentrală a Orşovei existau, chiar lângă portul din oraş, atelierele de reparaţii KarolHattinger şi Francisc Vicevici . Lângă acest şantier, în anul 1943, a luat fiinţăşantierul naval al Administraţiei Porţile de Fier, pe parcela sesiei parohialeortodoxe pe care existase şantierul M.F.T.R., acesta fiind însă mult mai mic decâtcel antebelic.

Pe lângă aceste f abrici mai mari, au existat câteva fabrici mai mici deconfecţionat butoaie, de oţet, diferite ateliere meşteşugăreşti şi o bogată activitatecomercială. De asemenea Orşova a fost şi-n continuare centrul administrativ alzonei.

O nouă etapă deosebită avea să parcurgă Orşova între anii 1966-1974când, ca urmare a construirii Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie „Porţile de



Fier vechiul oraş şi localităţile clisurene au fost inundate şi au trebuit să fiestrămutate pe un nou amplasament. Noul oraş, acum integrând în componenţa saşi locuitorii din satele strămutate Jupalnic, Tufări şi Coramnic, a fost construitîntr-un imens amfiteatru din jurul Golfului Cerna, ca un oraş modern, principalelesale unităţi economice – Şantierul Naval, Întreprinderea Textilă „Cazanele”,Întreprinderea Mecanică (fostă de industrie locală), Întreprinderea Minieră,Întreprinderea de Exploatare Forestieră – sporind ca dotări şi producţie. O situaţiesimilară au cunoscut Spitalul orăşenesc, şcolile (cu una generală şi două licee) şiinstituţiile culturale (cu biblioteca orăşenească, un cinematograf şi o casă decultură a sindicatelor) iar Universitatea din Bucureşti, facultatea de Geografie şi-aamplasat aici o staţiune de cercetări geografice şi pentru practica studenţilor. Viaţa spirituală a fost marcată printr -un festival de poezie şi folclor, care a cunoscut 16ediţii cu participări din întreaga ţară.

După decembrie 1989 Orşova a intrat însă, în majoritatea domeniilor,într-un declin accentuat, pe plan economic doar Şantierul Naval devenind ounitate de construcţii navale cunoscută pe plan european, industria textilă, minierăşi forestieră dispărând treptat cu totul. De asemenea comerţul a fost integral privatizat, doar două unităţi supermarket devenind reprezentative şi de interes pentru cumpărători dintr -un areal mai larg. Şcolile şi-au păstrat activitatea, celeigenerale din nord (azi Şcoala cu clasele I-VIII „Pamfil Şeicaru”) alăturându-i-secea de a doua, Şcoala cu clasele I-VIII „Petru Dumitriu” (din sud). De asemeneafiinţează trei unităţi pentru preşcolari, iar din anul 2006 Universitatea de Vest„Vasile Goldiş” din Arad şi-a deschis aici câteva secţii de studii universitare,inclusiv de masterat.

Bisericilor – cele trei ortodoxe şi cea romano-catolică – li s-a alăturat din2 decembrie 1990, prin sfinţire la acea dată, mânăstirea „Sfânta Ana”, ctitorită dePamfil Şeicaru încă din anii 1936-1939, azi instituţie monahală cunoscută în ţarăşi chiar străinătate, aici fiinţând şi un muzeu memorial al ctitorului ei, ma relegazetar şi om de cultură Pamfil Şeicaru.

Pe plan cultural, începând din anul 1996, la fiecare 14-15 august, sesărbătoresc Zilele Municipiului Orşova, o manifestare care tinde să dezvolte înlocalitate şi turismul cultural.

S-a încercat ridicarea vieţii culturale la o nouă dimensiune, dar numaiBiblioteca orăşenească a mai organizat diferite manifestări până în anul 2000, printre care un ciclu de acţiuni dedicate scriitorului german Otto Alscher, renumitîn întreaga arie de cultură germană pentru povestirile sale despre animale şi devânătoare, care a trăit în orşova veche. De asemenea, începând cu anul 1999, dupăamplasarea unui bust al poetului Mihai Eminescu, aici are loc la fiecare 15ianuarie, un festival internaţional de poezie. Apoi, din anul 2000, în luna mai s-aîncercat revitalizarea festivalului folcloric, el desfăşurându-se ca un omagiucunoscutului instrumentist popular Constantin Gherghina.

Din păcate, instituţiile de cultură au decăzut până la dispariţie, aşa cumeste cazul fostului cinematograf „Dunărea”, a casei de cultură ce gărduieştearareori câte o serbare şcolară şi chiar biblioteca orăşenească (devenitămunicipală), care din lipsa unui sediu propriu a fost mutată în mai multe rânduri.

În ultima perioadă se încearcă însă o revigorare turistică, prim măsurilegate de urbanismul localităţii şi atragere a unui număr mai mare de vizitatori, dar şi de oferte locale de agrement şi vizitare, care să completeze oferta din zonă,dinspre Băile Herculane, Clisura Dunării (cu mânăstirea Mraconea, bustul săpat înstâncă al regelui Decebal şi salba de pensiuni), Hidrocentrala „Porţile de Fier”,Severinul şi aşezările oltene de sub munte.

ORSOVA - File de Istorie

Documents

Transcript of ORSOVA - File de Istorie