Originea si evolutia limbii romane

7
ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA LIMBII ROMÂNE Limba română este un idiom neolatin ce seamănă cel mai mult cu italiana, apoi, în ordine descrescândă, cu sarda, spaniola, catalana, retoromana şi portugheza, şi cel mai puţin cu franceza. De italiană se apropie un număr de trăsături morfologice, câteva opoziţii consonantice aproape identice, precum şi un număr de cuvinte şi de expresii. De spaniolă o apropie între altele faptul că, la fel ca ea, româna nu face distincţie între rostirea închisă sau deschisă a vocalelor. De portugheză o apropie vocalele centrale de tipul ă şi î, în portugheză existând o vocală centrală similară. Când luăm însă în considerare sistemul vocalic în întregime, constatăm că numai cel spaniol seamănă mai bine cu cel românesc. Într- adevăr, deşi româna are vocale centrale, ea nu are şi vocale nazale ca portugheza şi ca franceza, iar lipsa opoziţiilor dintre vocalele închise şi cele deschise distinge vocalismul românesc de cel italienesc şi de cel francez. Limba română actuală rezultă dintr-o lungă dezvoltare, caracterizată pe de o parte prin continuitate, pe de alta prin ritmuri diferite de evoluţie, dependente de nivelul, de orientarea şi de posibilităţile social-culturale ale comunităţii lingvistice. Datorită rezistenţei inegale la modificări a părţilor limbii, schimbările încep cu ceea ce este mai accesibil, în speţă cu vocabularul şi construirea enunţurilor. Treptat, sunt atinse fonetica, fonologia şi structura formelor înseşi, morgfologia. Cei doi factori, unul extern – natura activităţii culturale - celălalt intern – modificările de structură -, acţionează conjugat. Din această perspectivă, evoluţia limbii române poate fi cuprinsă în trei mari perioade: I. Perioada traco-daco-romanică (din secolul al II-lea şi chiar mai înainte până în secolele VI-VII) pe care o putem împărţi în două: a) până în secolele III-IV b) până în secolele VI-VII II.Perioada dintre secolele VI-VII şi secolele XI-XII, când se stabilesc noi condiţii de dezvoltare pentru ramura numită ulterior dacoromână. III. Dezvoltarea dacoromânei ca limbă de cultură începând din secolul al XII-lea până în prezent, prin: - utilizarea ei în noile condiţii ale înfiinţării statelor feudale româneşti; - depăşirea, începând din secolul al XVII-lea, a slavonismului cultural;

description

Eseu - Originea si evolutia limbii romane

Transcript of Originea si evolutia limbii romane

ORIGINEA I EVOLUIA LIMBII ROMNE

Limba romn este un idiom neolatin ce seamn cel mai mult cu italiana, apoi, n ordine descrescnd, cu sarda, spaniola, catalana, retoromana i portugheza, i cel mai puin cu franceza.De italian se apropie un numr de trsturi morfologice, cteva opoziii consonantice aproape identice, precum i un numr de cuvinte i de expresii. De spaniol o apropie ntre altele faptul c, la fel ca ea, romna nu face distincie ntre rostirea nchis sau deschis a vocalelor. De portughez o apropie vocalele centrale de tipul i , n portughez existnd o vocal central similar.Cnd lum ns n considerare sistemul vocalic n ntregime, constatm c numai cel spaniol seamn mai bine cu cel romnesc. ntr-adevr, dei romna are vocale centrale, ea nu are i vocale nazale ca portugheza i ca franceza, iar lipsa opoziiilor dintre vocalele nchise i cele deschise distinge vocalismul romnesc de cel italienesc i de cel francez.Limba romn actual rezult dintr-o lung dezvoltare, caracterizat pe de o parte prin continuitate, pe de alta prin ritmuri diferite de evoluie, dependente de nivelul, de orientarea i de posibilitile social-culturale ale comunitii lingvistice.Datorit rezistenei inegale la modificri a prilor limbii, schimbrile ncep cu ceea ce este mai accesibil, n spe cu vocabularul i construirea enunurilor. Treptat, sunt atinse fonetica, fonologia i structura formelor nsei, morgfologia.Cei doi factori, unul extern natura activitii culturale - cellalt intern modificrile de structur -, acioneaz conjugat.Din aceast perspectiv, evoluia limbii romne poate fi cuprins n trei mari perioade:I. Perioada traco-daco-romanic (din secolul al II-lea i chiar mai nainte pn n secolele VI-VII) pe care o putem mpri n dou:a) pn n secolele III-IVb) pn n secolele VI-VIIII. Perioada dintre secolele VI-VII i secolele XI-XII, cnd se stabilesc noi condiii de dezvoltare pentru ramura numit ulterior dacoromn.III. Dezvoltarea dacoromnei ca limb de cultur ncepnd din secolul al XII-lea pn n prezent, prin: utilizarea ei n noile condiii ale nfiinrii statelor feudale romneti; depirea, ncepnd din secolul al XVII-lea, a slavonismului cultural; nflorirea variantei literare n secolele XVIII-XX.

I. Perioada traco-daco-romanExistena unei asemenea perioade se justific prin aceea c limba romn este n mod indiscutabil un idiom neolatin, i pe de alt parte prin faptul c istoria populaiilor traco-daco-gete explic de ce acestea au adoptat latina i au continuat-o prin romn. La fel ca n toate regiunile n care s-au instalat, romanii nu i-au impus limba cu fora. O asemenea idee nici nu exista n Antichitate, problema limbii fiind ceva cu totul secundar. Din primele decenii ale stpnirii romane n Dacia, nvarea limbii latine a aprut ca o necesitate pentru daco-gei fiindc romanii, dup obiceiul lor, puneau inscripii peste tot, de la monumentele funerare pn la edificiile publice, unde afiau pe tblie cerate hotrrile locale, eliberau livrete militare spate n plcue de bronz i foloseau n mod intens documentul public. Cele peste 3500 de inscripii descoperite n Dacia sunt n aceast privin elocvente. Populaia autohton devine cu timpul o populaie bilingv. Primele dovezi n acest sens sunt modul de identificare a localnicilor prin nume proprii. Dup obiceiul trac, ei purtau numele lor individual, i pe cel al tatlui. Ambele au fost adaptate la sistemul morfologic latinesc, numele tatlui fiind pus de regul n genitiv. Spre deosebire de numele romane (Caius Iulius Caesar, Marcus Tulius Cicero), cele daco-gete dintr-o anumit perioad sunt Dasius Verzonis (Dasius al lui Verzo), Daisus Comozoi (Daisus al lui Comozus). Acest sistem s-a pstrat pn astzi i este popular la dacoromni i aromni, dar cu alte nume (Ion al lui Dumitru, aromn Pericle al Tose).Dup cteva generaii populaia btina i-a schimbat n aa msur viaa material i spiritual adoptnd cultura i civilizaia roman, nct i-a creat un profil spiritual nou, transformndu-se ntr-o unitate social-politic nou avnd caracteristicile fundamentale a ceea ce numim astzi poporul romn.Spre deosebire de limbile romanice apusene, unde contactul cu latina cult a continuat prin latina ecleziastic, limba romn a rmas la fondul lexical popular, nemaiavnd posibilitatea s-l mprospteze cu termeni crturreti.Important este ns faptul c cele aproximativ 2000 de cuvinte-baz latineti dispuneau de o mare putere de derivare. Dac aa cum s-a spus fiecare dintre ele d natere a trei derivate, dintr-o dat apar 6000 de termeni, cu frecven mare i bogai n sensuri. Cuvintele care pot fi atribuite traco-dacei, i ele cu mare capacitate de derivare, numeroase la nceputul bilingvismului, cedeaz treptat n faa elementului latin.

II. Perioada dintre secolele VI-VIII i IX-XIIDou serii de evenimente mari n cadrul crora se dezvolt limba romn caracterizeaz aceast perioad. n primul rnd sunt consecinele politice sociale i culturale ale instalrii slavilor n Imperiul Bizantin i n Dacia urmai n aceasta din urm de maghiari, pecenegi i cumani. n al doilea rnd, intensificarea aciunilor de unificare a comunitilor romneti din Dacia n formaii statale mai cuprinztoare i mai puternice. n Dacia, dup retragerea aurelian, populaia tria modest din agricultur i pstorit, cum se vede din terminologia popular romneasc din aceste dou domenii, viaa urban deczuse. Termenul latinesc pentru ora civitas devenit cetate nu definea o aglomerare oreneasc, ci un loc ntrit situal de cele mai multe ori pe o nlime; cetatea era o fortrea.Absena conflictelor i influena relativ trzie a dialectelor triburilor slave asupra limbii romne (cel mai devreme n sec. VIII-lea) au fost interpretate de unii ca dovad nu a unor relaii de alt tip dect cele dintre slavi i bizantini, ci ca argument al absenei populaiei autohtone n Dacia. Astfel se pot emite patru ipoteze, dup cum urmeaz: Dacia ar fi fost complet evacuat, i deci nu ar mai fi fost nimeni n ea n sec. al VI-lea. n acest caz ar fi trebuit s devin teritoriu de limba i cultur slav. Prezena unor nume de ape (Jiu, Prut, Cri) pronunate dup maniera slav, dar de origine trac, exclude ideea absenei populaiei locale, deoarece slavii nu ar fi avut de la cine s afle c aceste ruri se numeau astfel. n Dacia nu ar fi fost dect daci neromanizai. n acest caz, dup venirea slavilor ori dacii ar fi fost slavizai, ori slavii ar fi fost dacizai. Cum nici una din aceste dou posibiliti nu a devenit realitate, i aceast ipotez este lipsit de temei. n Dacia ar mai fi fost populaie de limb romanic, dar puin i mprtiat. n acest caz, problema se pune ca i mai nainte. i cum se vorbete la un moment dat de o Terra Blaccorum n Dacia, nu rmne dect s concluzionm c acea puin populaie mprtiat a asimilat mcar n parte pe slavi i n totalitate pe dacii neromanizai. n Dacia populaia romanic era aezat n rile sale i-i ducea viaa aa cum i-o ducea. n acest spaiu s-au aezat unele triburi slave care s-au oprit aici din diferite cauze. n secolul al X-lea, cnd maghiarii venii din Panonia au vrut s cucereasc Transilvania, s-au luptat cu otile formaiunilor prestatale din inuturile transilvnene.

III. Perioada de dup secolul al XII-leaPerioada care ncepe cu secolul al XIII-lea i din punct de vedere al dacoromnei se continu sub anumite forme pn n zilele noastre, se mparte n mai multe etape, potrivit cu ansamblul evoluiei culturale. n secolul XIII-XV, cultura se exprim n slavon, dar de vorbit se vorbete romnete n ntreaga organizare administrativ, de la divanul domnesc pn la dispoziiile date n cursul btliilor. Limba romn se dezvolt prin urmare liber, se mbogete i evolueaz potrivit cu regulile ei. n vocabular, la cuvintele de origine latin i traco-dac, se adaug acum multe de origine slav, populare sau savante. Din prima categorie fac parte bahn, cimbru, co, crng, neam,iar din cealalt, boier, clugr, stolnic, trgove. Cteva sunt i greceti: fanariu (felinar), pirostie, turceti bogasiu (stof), ciorap, papuci, maghiare,biru (primar), cheza, ham, ndragi, oim, vam.Apariia n secolul al XVI-lea al scrierilor n limba romn are nsemntatea unei revoluii pentru cultura naional, creai i deschide noi ci de exprimare. Mai nti s-au compus scrisori simple (Neacu din Cmpulung de la 1521), apoi s-au tradus lucrri religioase, legende apocrife i prima pravil. La nceputul secolului al XVI-lea un cronograf, o carte laic (Alexandria), i una moralizatoare (Floarea darurilor), iar la jumtatea secolului nc dou pravile mprteti (bizantine).n prima jumtate a secolului al XVII-lea i redacteaz cronica Grigore Ureche, dar de tiprit se tipresc numai Catehisme, Psaltiri, Cazanii, Liturghiere, Evangheliare i pri din Vechiul Testament. De-abia la mijlocul secolului intr sub tipar i pravilele. n secolul XVIII se remarc micarea cunoscut sub numele de coala Ardelean i Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor a lui Dimitrie Cantemir, scris o parte n romnete i o parte n latinete. Chiar dac mai puin spectaculor dect nainte, limba literar evolueaz perfecionndu-i cel puin n Moldova i Muntenia exprimarea administrativ i juridic. n aceast perioad exprimarea devine mai riguroas i pentru a-i adapta n mod corespunztor terminologia, mprumut foarte multe cuvinte din neogreac. Pravilniceasca condic din 1780 sintetizeaz progresul realizat n spiritul juridico-administrativ, fiind i mult timp dup apariie punct de referin pentru juriti. Datorit nivelului atins de limba scris i rspndirii ctorva cri luate ca model, dup 1650 se stabilete tacit o norm a scrierii, respectat prin imitarea modelelor de majoritatea autorilor, chiar atunci cnd n regiunile lor de origine exist deosebiri de pronunare sau de alt natur fa de ceea ce se fixase prin scris. Din nebgare de seam sau din netiin, regionalismele ptrund n textele din aceast perioad, fapt vizibil mai ales n vocabular. Dup anul 1780, intelectualitatea din toate provinciile romneti se angajeaz n dezbateri care au drept el modernizarea i perfecta unificare a limbii culte. Din ele a rezultat limba culturii romneti moderne. n acest sens, coala Ardelean i exprima sub diferite forme dou doleane principale: ortografie etimologic cu litere latine i nlocuirea cuvintelor nelatineti cu termeni de origine latin sau mprumutai acum din limbile romanice. Pn la un punct ambele doleane rspundeau aspiraiilor intelectualitii progresiste. Soluiile definitivate n jurul anilor 1880 nu coincid ntru totul cu programul iniial, deoarece ncepe ntr-adevr s se scrie cu litere latine i ortografia adoptat este etimologic, dar cuvintele nelatineti nu sunt nlocuite dect sporadic cu termeni latini. Trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin se accept destul de uor, afar doar de cteva proteste din partea unor prelai conservatori. Se scot din uz mai nti slovele chirilice duble i numai dup aceea se nlocuiesc pe rnd, cte o slov sau mai multe, cu litere latineti. Sistemul, imaginat i susinut dup 1828 de Ion Heliade Rhulescu, este pus n practic de el n Curierul romnesc i n Curier de ambe sexe, pe care le edita la Bucureti. Dup el acest sistem a fost adoptat i de August Treboniu Laurian i Nicolae Blcescu, editorii Magazinului istoric pentru Dacia care apare n 1845, titlul revistei fiind cu litere latine, iar n rest cu ortografie mixt. n 1847, Timotei Cipariu d primul exemplu de schimbare ortografic radical, publicnd revista Organul luminrii n ntregime cu alfabet latin. Dup introducerea oficial al acestui alfabet n 1859-1861 se intensific discuiile avnd ca tem ntrebarea dac ortografia romneasc trebuie s fie etimologic sau nu. Problema scoaterii din uz a cuvintelor nelatineti este ntmpinat ns cu mari rezerve. Gheorghe incai susinea c termenii noi care i nlocuiau pe cei nelatineti s fie cutai n lexicul de origine latin al graiurilor locale i n limba romn veche. Procednd astfel, acest lucru a dat stilului su de istoric o puternic not arhaic i regional. n Lexiconul de la Buda, primul dicionar etimologic al limbii romne, datorat colii Ardelene, cuvintele de origine nelatineasc figureaz nc.Pretenia de a se renuna la cuvintele nelatineti este formulat intransigent n a doua jumtate a secolului de puritii din curentul latinist. Ei sunt sprijinii i de poziia luat de Ion Heliade Rdulescu dup 1844. Pe cnd n Gramatica din 1828 i ntr-o serie de articole el susine c mprumuturile strine sunt acceptabile numai n msura n care s-au adaptat i respect spiritul limbii romne, dup 1844 consider c cel mai bine rspund dezideratului su cuvintele de origine italian, cuvinte ce le introduce masiv n scrisul lui. Din perspectiva dezvoltrii limbii att ca instrument de comunicare a culturii, ct i ca mod poetic de exprimare, perioada care se deschide la 1780 atinge n jurul anului 1860 o treapt nou. Cu Ion Heliade Rdulescu activ pn n 1844 ca poet, traductor, critic literar, teoretician al literaturii, lingvist i polemist, cu Grigore Alexandrescu, C. Conachi, Dimitrie Bolintineanu i Valise Alecsandri, toi continuatori ntr-un fel sau altul al lui Vasile Crlova i Ienchi Vcrescu, se creaz de fapt poezia modern. Cu nuvelele lui C. Negruzzi, G. Asachi i M. Koglniceanu, apar primele modele ale prozei artistice, iar cu Blcescu i Koglniceanu i ale celei oratorice. La sfritul secolului al XIX-lea, literatura artistic are n Eminescu, Creang, Odobescu, Caragiale i Macedonski modele clasice. Cu filosoful Titu Maiorescu, mentorul Junimii, se dezvolt o critic modern. Dup formarea Societii Academice Romne n 1867, curentele de opinie (etimologiste sau antietimologiste) i desfoar argumentrile pe larg n snul acestor instituii. Aceast instituie premiaz n 1869 Gramatica lui Cipariu i tiprete din 1871 controversatul Dicionar al limbii romne. Sfritul secolului al XVIII-lea i ntreg secolul al XIX-lea sunt ncrcate de evenimente, idei, micri i aciuni cu multe i profunde consecine pentru dezvoltarea naiunii romne. Revoluia lui Tudor, Revoluia de la 1848, Unirea, Rzboiul de Independen, apariia unor instituii noi (universiti, teatre),etc, toate acestea modific obiceiurile, mentalitatea i exprimarea. Unitatea limbii romne ca ntreg nu a fost pus niciodat sub semnul ndoielii, aparenta diversificare rezumndu-se de fapt doar la detalii. Trecerea n revist a principalelor etape de evoluie a limbii romne a demonstrat c aspectul luat de limba noastr la mijlocul secolului al XIX-lea nu difer de cel de astzi dect n unele amnunte. Ajungnd n zilele noastre, putem observa rezultatul lungului i complexului drum istoric parcurs de limba naional. Ce se ntmpl cu limba romn se ntmpl n mod necesar i cu studiul ei, ambele fiind n necontenit micare i nnoire.

BIBLIOGRAFIE: 1) Clinescu, George Istoria literaturii romne (Compendiu),editura Academiei Republicii Socialiste Romnia ,Bucureti, 19832) Coteanu, Ion Structura i evoluia limbii romne, editura Minerva, Bucureti, 1981

MUNTEANU CORNEL-IULIANCLASA A XI-A MATEMATIC-INFORMATIC 2