ORGANIZATII Organizatiile sunt grupuri de oameni care îsi organizează si coordonează activitatea în vederea realizării unor finalităŃi relativ clar formulate ca obiective (întreprinderile economice, partidele politice, şcolile, instituŃiile de cercetare, armata, spitalele). Desprinderea lentă a oamenilor din animalitate este determinată de organizarea legăturilor dintre primele fiinŃe gânditoare, capabile să realizeze prin propria lor acŃiune, alte obiecte decât cele existente în natură. Pe de altă parte, fiecare om fiinŃează de la începutul vieŃii sale într-o multitudine de organizaŃii coexistente sau succesive (familia, şcoala, sistemul professional etc).

Organizatiile sunt considerate sisteme deschise: orice este relationat cu orice altceva în grade diferite de reciprocitate si tensiune. Organizatia preia resurse (inputs), le prelucreaza (proceses) ,obtine rezultate (outputs) utilizabile altundeva în afara ei si, astfel, interactioneaza cu sisteme mai cuprinzatoare, operand într-un mediu dat. Faptul că în societatea contemporană munca şi cei care muncesc sunt tot mai mult controlaŃi de organizaŃii, care au subordonat intereselor lor importante, resurse sociale şi materiale, face ca rolul organizaŃiilor să crească considerabil.

Organizatiile au aparut din intersectarea strategiilor de actiune colectiva cu abilitatile individuale agregate. In conditiile în care eficienta muncii individuale a devenit tot mai dependenta de rezultatele activitatii specializate a altora, de necesitatea procurarii si prelucrarii de informatii multiple, de implicarea în tranzactii sau negocieri diversificate, datorita extensiei si diviziunii persoanelor si activitatilor din acelasi domeniu, organizarea si conducerea au devenit obiective ale reflectiei si actiunii individuale si comunitare.

Performantele unei societãti depind de gradul si modul sãu de organizare, pentru ca acestea, la rândul lor, sã fie influentate de institutii si constrângeri institutionale, adicã de regulile care reglementeazã relatiile dintre oameni si distributia drepturilor de proprietate. Implicatia este simplã: pentru a atinge performante înalte în dezvoltare este nevoie nu numai de resurse naturale, tehnice si umane, ci si de forme eficiente de organizare si conducere. De la sfârsitul secolului al XIX-lea si mai ales în secolul XX, organizatia rationalã de tip instrumental - legal s-a rãspândit în toate domeniile de activitate, migrând din industrie în educatie, sãnãtate, culturã sau protectie socialã, pentru a consacra acelasi tip de organizare si de organizatie. Societatea a devenit treptat o societate a organizatiilor, iar persoanei umane individuale i se cerea cu insistentã sã se afirme ca “om organizational”, adica sa apartina si sa lucreze în organizatii,sa îsi determine cursurile propriilor actiuni prin mecanisme de organizare si conducere, sa se integreze în, sa participe la si sa beneficieze de functionarea diverselor organizatii economice, politice, culturale.

Rationalitatea unicã a început a fi înlocuitã cu rationalitãtile multiple, iar organizarea bazatã pe structura unicã si universalã de organizatie a trebuit sã facã loc unor noi alternative. Trãind într-o societate în tranzitie, observãm cum apar si opereazã noi institutii în economie, politicã sau culturã, dar mai ales cât de inertiale sunt formele trecute de organizare si conducere a productiei, distributiei sau consumului.

Construite fiind pe ideea de distantare si despãrtire sistematicã fatã de ceea ce reprezintã obisnuitul, norma, familiarul, confortabilul (fie cã acestea se referã la produse, servicii, abilitãti, procese sau relatii sociale si chiar la organizatiile însesi), organizatia se

constituie ca o sursã generatoare de tensiuni la nivelul comunitãtilor si al societãtilor în care functioneazã. Organizatiile sunt astfel surse si forme ale schimbãrii sau inovãrii sociale. Întrucât .cultura. (sistemul de norme si valori) a organizatiei este determinatã de misiunea pe care o are de îndeplinit si nu de comunitatea în care este aceasta îndeplinitã, tocmai prin mijlocirea propriei culturi, organizatia va transcende comunitatea. Dacã se va produce o ciocnire între valorile comunitãtii si cele ale organizatiei va triumfa cultura organizatiei. Dacã nu s-ar întâmpla asa ar însemna cã organizatia nu-si poate îndeplini misiunea si deci nu-si va putea aduce propria contributie socialã în sprijinul comunitãtii si al societãtii, o contributie de care depind însã toti membrii ei. Importanta, dominanta si puterea organizatiei prin raportare la alte institutii sociale sunt date tocmai de capacitatea acesteia de a induce schimbarea prin actiune.

Structura organizaŃiilor După gradul lor de structurare, formele de organizare se împart în două mari

tipuri: informale şi formale. Trebuie precizat de la început că: - practic sunt greu de depistat forme pure, informale sau formale, ale organizaŃiilor, fiecare organizaŃie cuprinzând, în proporŃii variabile, ambele forme de organizare; - este mai judicios să vorbim despre şi să analizăm distinct planul informal şi planul formal al unei organizaŃii.

Planul informal al unei organizaŃii se alcătuieşte din relaŃiile spontane, nedefinite sau slab definite dintre membrii acesteia. Normele, regulile informale sunt acceptate spontan şi tocmai prin aceasta, nefiind impuse, acceptarea este intensă, gradul de adeziune fiind ridicat. În chip similar, membrii organizaŃiei pot accepta un lider (conducător) informal, altul decât cel oficial, care întruneşte o lungă adeziune prin autoritatea sa profesională, prin prestigiul moral, prin capacitatea de a stabili relaŃii stimulative, adecvate cu colegii săi.

Planul formal al organizaŃiei vizează structura oficială a acesteia, clar definită prin descrierea normelor de construire şi de comportament, a rolurilor şi relaŃiilor dintre membrii organizaŃiei (de putere, autoritate şi responsabilitate), prin indicarea liderilor, a ierarhiei, prin precizarea condiŃiilor de acces, de evoluŃie şi de ieşire din organizaŃie (organizaŃiile care se apropie cel mai mult de tipul formal sunt cele birocratice).

Planul informal este subsumat şi poate fi utilizat pentru consolidarea şi evoluŃia pozitivă a planului formal, deoarece: - facilitează realizarea scopului organizaŃional prin adeziunea sporită a membrilor organizaŃiei; - determină un climat organizaŃional sănătos, cooperant; - oferă liderilor organizaŃiei elemente de control, de feed-back asupra stării reale a organizaŃiei.

Relatiile dintre institutii si organizatii: Ambele ofera cadre structurale pentru initierea si desfasurarea interactiunilor

umane. Aceasta înseamna ca o interactiune, oricare ar fi ea, se constituie nu numai într-un cadru institutional (sa zicem, în economie sau în educatie), ci si (de regula) într-o organizatie ( firma sau scoala), mai ales în conditii de expansiune a societatii organizatiilor. In timp ce prin institutii se formuleaza regulile sau cadrul normativ al

interactiunilor, organizatiile sunt principalii actori colectivi care modeleaza strategii si promoveaza actiuni si interactiuni în contextul institutional dat. Organizatii precum cele politice (partide, parlamente, consilii), economice (firme, uzine, ferme, asociatii sau cooperative agricole), culturale (teatre, cinematografe, atenee) sau educationale (scoli, universitati) sunt grupuri de oameni care desfasoara activitati specializate, pentru atingerea unor scopuri comune. A analiza astfel de organizatii înseamna a detecta modurile lor de conducere, de participare si control social, strategiile subiective de actiune si interactiune ale oamenilor, sursele motivatorii ale acestora, generarea si rezolvarea conflictelor. Relatiile dintre institutii si organizatii iau cel putin trei forme: 1) Institutiile constituie baza generativa a organizatiilor, în sensul ca, prin sistemul lor normativ, ofera oportunitati de initiere si functionare organizata a agentilor colectivi, dar si constrangeri (in)formale asupra variabilitatii profilurilor si performantelor organizatiilor. Unui sistem normativ institutional dat îi corespund anumite organizatii si nu altele, întrucat institutiile genereaza tipuri de organizatii. 2) Prin functionarea lor, tinzand sa-si realizeze obiectivele fixate, organizatiile devin agenti ai schimbarii institutionale. O regula ce s-a probat a fi restrictiva sau nefunctionala si o lege juridica, prin care se reglementeaza negocieri sau interactiuni sectoriale, ramanand în urma experientelor efective de viata din organizatii, devin obiect al schimbarii. In felul acesta, experientele din organizatii conduc la noi cristalizari normative, generand noi institutii, prin procese intersubiective de conflict si negociere de semnificatii, prin tranzactii, angajari si dezangajari, evaluari si replieri, destructurari si restructurari de sensuri, semnificatii si reguli. Viata sociala din organizatii este sursa a institutionalizarii, adica a procesului de generare sau schimbare institutionala. 3) Proprietatea principala a institutiilor este reproductibilitatea. Prin rutina sau prin modele rutiniere de comportare si relationare, institutiile consacra statornicia. Odata regula institutionala asimilata, raportarea individuala la ea este rutiniera, pasiva pîna la inconstienta: nu se activeaza decat modelul de comportare care-i corespunde, în absenta constiintei regulii generative subiacente. Multiplicarea blocajelor interactive sau abaterile repetate de la norma duc, însa, la actualizarea normei sau a regulii institutionale, la revizualizarea sau la scoaterea ei din pasivitatea rutiniera. Incepe, astfel, un proces de negociere intersubiectiva de semnificatii si actiuni care ia forma institutionalizarii. Aceasta se deruleaza la nivelul cognitiv (al mentalitatilor), la nivel afectiv (între gradele de atasament emotional fata de ceva care are traditia ca suferinta), dar si la nivelul actiunilor si interactiunilor efective. Proces de durata lunga, institutionalizarea nu se finalizeaza, pur si simplu, în formularea regulii sau normei alternative, pentru ca atunci toate schimbarile sociale s-ar opera prin promulgarea de legi juridice. Institutionalizarea într-un caz normativ dat se finalizeaza atunci cand norma actioneaza automat prin modelele comportamentale ce îi corespund, fiind de la sine înteleasa si inconstient practicata. Organizatiile sunt cadrul în care se deruleaza atat institutionalizarea cat si dezinstitutionalizarea. Altfel spus, organizatiile reproduc institutiile, dar le si schimba.

Perceptie, instituire,rezultate Mediile organizationale nu existã ca atare, în mod obiectiv si exterior organizatiei,

ci ele sunt percepute si instituite, astfel cã ajung sã aibã efecte asupra organizatiei. Într-un mediu pot actiona multi factori, dar numai cei perceputi pot avea efecte asupra modului

în care este definitã strategia unei organizatii sau în care se formuleazã decizii de cãtre conducãtor. Iar dintre factorii perceputi numai unii pot fi instituiti, adicã efectiv considerati prin deciziile strategice ale organizatiei. Totusi, chiar dacã dinamica mediilor trebuie perceputã si instituitã pentru a ajunge sã influenteze actiunile initiate si dezvoltate de membrii unei organizatii, nu este mai puþin adevãrat cã aceastã dinamicã poate influenta rezultatele sau performantele unei organizatii, indiferent dacã au fost sau nu percepute si instituite.

În definitiv, rezultatele sau performantele unei organizatii sunt produse ale organizãrii însasi si ale mediului în care organizatia functioneazã. Mediile însesi influenteazã direct sau indirect performantele unei organizatii, ele produc organizatiile care le corespund în aceeasi mãsurã în care organizatiile influenteazã mediile în care functioneazã. BIBLIOGRAFIE -Adrian Neculau(coord)- “Psihologie sociala”, Editura Polirom, Iasi, 1996, Mihaela Vlasceanu “Institutii si organizatii” -Diana Cismaru, Iacob Dumitru –“Managementul organizatiilor”. -XXX, Dictionar de Sociologie. -Mihaela Vlasceanu- “Organizatiile si cultura organizarii”,Editura Trei, 1999