Organizatia este o asociatie, institutie sociala sau grupare care reuneste oameni cu

preocupari si uneori cu conceptii comune, constituita pe baza unui regulament, a unui statut

sau acord, in vederea depunerii unei activitati organizate si realizarii unor scopuri comune.

Organizatia internationala (sau interstatala) este o asociatie cu caracter permanent

creata de state pe baza unui statut.

Elemente constitutive ale unei organizatii internationale :

1. participarea statelor are loc ca parti contractante

2. asocierea are la baza acordul de vointa

3. statele au obiective sau scopuri comune

4. organizatia internationala are structura institutionala proprie

5. organizatia internationala functioneaza pe baza normelor de drept international

6. organizatia internationala are personalitate juridica proprie de drept intern si international

pentru a beneficia de drepturi si pentru a-si asuma obligatii pe teritoriul oricarui stat membru

sau in raporturile organizatiile internationale cu acestea sau cu alte subiecte de drept

international

Orice organizatie internationala are urmatoarele caracteristici :

1. Universalitatea – organizatia internationala este sau nu, conform statutului, deschisa in

principiu cooperarii tuturor statelor. Participarea statelor la activitatile organizatiei

internationale exclude sau diminueaza considerabil aparitia unor actiuni contrare scopurilor

organizatiei internationale si intereselor comunitatii internationale.

2. Raspunsul la imperativele globalizarii

3. Eterogenitatea

Distorsiunea pietei :

Este una din justificarile pentru impunerea unor masuri de salvgardare in general.

Distorsiunea este o masura politica sau practica care deplaseaza pretul pe piata al unui produs

deasupra sau sub pretul care ar exista daca produsul ar fi comercializat pe o piata

concurentiala. Printre masurile care produc distorsiuni se numara subventiile, restrictiile la

import si practicile restrictive de afaceri. Astfel de situatii apar atunci cand un flux sporit de

importuri exercita presiuni severe asupra capacitatii producatorilor autohtoni in ceea ce

priveste mentinerea in competitie. In contextul comertului cu textile, distorsiunea pietei a

aparut ca un concept cheie in Acordul pe termen lung privind comertul international cu textile

din bumbac. Acest acord facea referire la orice flux brusc de importuri, la un pret foarte mic,

de la unul sau mai multi parteneri comerciali. Acest concept a fost preluat in Acordul

multifibre.

1

Riscul in concurenta neloiala in cooperarea economica internationala

In momentul intrarii pe o piata noua, firma care doreste sa isi disemineze marfa va trebui sa

analizeze corect dimensiunea concurentiala a pietei pentru fundamentarea deciziei de

penetrare.

Deoarece concurenta reprezinta astazi factorul esential in dinamica economica

mondiala, exista legi si acorduri care sa o pondereze. In Romania exista Legea nr. 21/1996 a

concurentei si Legea nr. 11/1991 modif. 298/2001 privind combaterea concurentei neloiale.

In dreptul concurentei comerciale, termenii economici folositi sunt:

- Concurenta perfecta sau onesta

- Concurenta imperfecta sau neloiala

- Concurenta monopolista sau patologica

Nota: exista si o forma de monopol nepatologic, in dreptul proprietatii intelectuale,

unde avem un drept exclusiv de exploatare al titularului de drepturi.

Forme de concurenta neloiala internationala.

a. confuzia cu concurentul vatamat

Prin confuzie se intelege actul de concurenta neloiala care consta in disimularea credibila a

propriei activitati de piata a autorului actului, sub aparenta semnelor distinctive ale

concurentului lezat sau ale unui colectiv de concurenti (ambalaje, marci individuale, marci

colective, marci comunitare).

Confuzia poate fi provocata:

- Prin crearea de similitudini cu firma, marca, ambalajul (similar, diferit de identic)

- Prin producerea in orice mod, import, export, depozitare, punere in vanzare, vanzare,

a unor marfuri purtand mentiuni false privind originea si caracteristicile marfurilor, in scopul

de a induce in eroare pe ceilalti comercianti sau beneficiari

- Prin ratasarea parazitara ce consta in exploatarea de catre autorul faptului de

concurenta neloiala a popularitatii concurentului lezat, prin referire abuziva la autoritatea,

personalitatea sau produsele acestuia

b. denigrarea

Reprezinta actul de concurenta neloiala care consta in comunicarea sau raspandirea de

afirmatii depreciative sau comparative facute de agresori in detrimentul unui competitor de pe

piata.

2

Denigrarea nu se confunda cu dreptul la critica si nici cu informarea consumatorilor,

ambele realizate pe calea publicitatii oficiale.

c. credibilitatea confuziei sau denigrarii

Aceasta fapta de concurenta prezinta caracter de neloialitate daca in afara de conditiile ce le

sunt specifice, intrunesc si cerinta de a fi credibile pentru clientela in cauza.

d. dezorganizarea intreprinderii rivale

Consta in destabilizarea functionala a intreprinderii rivale lezate.

Modalitati:

- Spionajul industrial/comerical

- Coruperea personalului experimentat, care de multe ori este atras in intreprinderea

agresorului cu promisiuni. De multe ori, la scurt timp, aceasta persoana este data afara.

- Deturnarea clientelei

- Boicotul. Nu este tratat in Legea 11/91 - modif. 298/2001. Este un instrument de

constrangere economica si politica exercitat impotriva unui comerciant, a unei grupari

politice sau unui guvern, constand in refuzul de a intretine relatii comericale sau politice cu

acesta. Poate fi si refuzul de a aproviziona o tara sau o firma, de a importa sau cumpara de la

aceasta, sau de a incheia afaceri de orice fel cu aceasta. In anumite cazuri aceasta poate

constitui o practica anticoncurentiala sau o practica restrictiva de afaceri.

- Embargoul comercial

Reprezinta interzicerea comertului cu o anumita tara, deobicei impusa printr-o decizie a

Natiunilor Unite, dar care se bazeaza uneori pe o actiune unilaterala sau regionala. Un

exemplu ce poate justifica embargoul comercial poate fi gasit in „exceptiile de securitate”

consemnate in GATS si in GATT, care permit suspendarea obligatiilor in conformitate cu

respectivul acord, in cazul in care este necesar sa se conformeze cu deciziile ONU.

Ex. 1 : Tune/Ton (1982 Canada vs. SUA) - a fost o disputa in cadrul GATT. La 31.08.1979

SUA au interzis importul cu ton din Canada ca reactie din partea Canadei a faptului ca unele

vase SUA au patruns in apele teritoriale ale Canadei pentru a pescui ton.

Ex. 2 : Tune I, disputa in cadrul GATT intre Mexic si SUA, a existat un mandat de

interzicere emis de SUA conform legii SUA pentru protectia mamiferelor marine.

Ex. 3 : Tune II, disputa in cadrul GATT lansata in 1992 de Comunitatea Economica

Europeana, sugerata de Olanda in numele statului Antilele Olandeze vs. SUA. Se refera la

3

restrictiile mentinute de SUA asupra importului unor produse din ton dinspre Antilele

Olandeze.

Reglementari internationale.

In articolul VI, GATT instituie regulile anti-dumping si drepturile compensatorii.

Articolul XVI din GATT sanctioneaza subventiile la export. Articolul XXIII din GATT se

refera la ocrotirea concesiilor si avantajelor.

Intre noiembrie 1963 si mai 1967, in cadrul rundei Kennedy a GATT, se elaboreaza doua

coduri ce dezvolta procedurile de aplicare a celor trei articole sus-citate.

a. codul antidumping

b. codul antisubventii si masuri compensatorii

In Romania post decembrista, primul act normativ in domeniu este HG nr.228/1992

(privind protejarea producatorilor nationali si a pietei interne de competitia neloiala, rezultata

din importul unor produse la pret subventionat precum si de exportul la preturi sub nivelul

celor practicate pe piata interna).

Dumpingul la export si la import.

Exista patru tipuri de dumping:

- Dumpingul de marfuri (produse)

- Dumpingul de servicii

- Dumpingul valutar

- Dumpingul social

a. Dumpingul de marfuri, conform art. 1 al.1 din HG NR. 228/1992, reprezinta

importul unor produse la un pret inferior valorii lor normale. Aceasta este o definitie

unilaterala ce abordeaza subiectul dumpingului din perspectiva exclusiva a consecintelor

suferite de economia romaneasca in cadrul activitatii de comert international. Prevederile

acestui articol au fost imprumutate din art.2 pct.2, din regulamentul nr. 2423 din 1988 al

Comunitatii Economice Europene: „un produs este socotit ca formand obiect de dumping

daca pretul sau de export catre CEE e inferior valorii normale a unui produs similar”. - este

tot o abordare unilaterala

4

Intelesul deplin al notiunii de dumping presupune bilateralizarea notelor definitorii, in

sensul acesta putand mentiona art.6 punctul 1 din GATT care prevede: „dumpingul permite

introducerea de produse ale unei tari pe piata altei tari la un pret inferior valorii normale”.

In relatiile internationale dumpingul este o forma extrema a luptei de concurenta

constand in vanzarea de marfuri la preturi mult mai mici decat preturile pietei, si chiar sub

nivelul costurilor de productie, diferenta de pret rezultata putand fi de multe ori compensata

prin obtinerea de prime la export si subventii de la bugetul de stat, recuperabila ulterior dupa

infrangerea concurentei, prin majorarea preturilor chiar peste pretul fostei concurente.

b. Dumpingul de servicii

Este numit si „comert invizibil” si prolifereaza in lumea contemporana.

Concurenta neloiala savarsita in domeniul serviciilor de catre intreprinderea prestatoare in

afara hotarelor tarii proprii poate sa prezinte caracter de dumping, insa in aceasta materie

lipsesc deocamdata (pe plan national si international) dispozitii sanctionatoare. Este vorba de

atrangerea clientelei:

- Fie la acelasi serviciu, avand aceeasi valoare, cu un serviciu suplimentar parazit, care

„nu apartine prestatorului initial”, dar pe care acesta il accepta; valoarea acestui serviciu nu

apare in decontarea serviciului de baza, ea fiind suportata (acceptata de client)

- Fie la serviciu mai costisitor, ce include servicii suplimentare si confort, asa zise

cadouri de calitate sau de protocol, legal interzise dar universal acceptate; acestea fac obiectul

santajului economic sau politic si au la baza slabiciunea umana.

c. Dumpingul valutar

Consta in devalorizarea deliberata, repetata, a monedei nationale sub valoarea ei reale

(bonitas intrinseca), cu scopul de a ieftini exportul statului respectiv. Aceasta metoda care a

fost larg utilizata in perioada interbelica, a degenerat uneori intr-o escalada a represaliilor,

fiecare din tarile aflate in competitie depreciindu-si in mod repetat moneda proprie, sau

instituind ca reactie prohibitie la import (precum legea federala elvetiana din 1927). Mai

frecvent, riposta fata de dumpingul valutar a constat in instituirea de drepturi vamale

aditionale (Legea engleza din 1921, Legea canadiana din 1922 si Legea cehoslovaca din

1925). In prezent, dumpingul valutar a fost interzis de dispozitiile statutare ale FMI. Desi

forma de actiune este evidenta, dumpingul valutar a prilejuit discutii referitoare la latura sa

juridica. Literatura de specialitate nu il asimileaza cu dumpingul strict notional (de marfuri).

5

Explicatia este urmatoarea: desi dumpingul monetar mentine in mod constant preturile de

export sub nivelul preturilor de pe piata mondiala, totusi aceste preturi la export sunt in

general superioare preturilor de vanzare interna, deoarece acestea din urma nu au suferit

fluctuatiile cursului de schimb valutar. Adica lipseste conditia definitorie a adevaratului

dumping, unde pretul de pe piata externa este mai mic decat cel la export. De aceea masurile

au fost luate pe directia dreptului concurentei, dar nu ca practica neloiala, ci pe calea instituita

de dreptul monetar international, prin parghii politice.

d. Dumpingul social

Ieftinirea produselor pentru export se mai poate obtine si prin efectul unor factori precum

salarii mai scazute decat in tara de destinatie (de import), durata mai lunga a orarului zilnic,

impozite mai reduse, contributii pentru asigurari sociale mai mici, preturi ale produselor

alimentare diminuate prin subventii de la buget etc.

Totusi si acest tip de dumping este incadrat ca fals dumping, deoarece factorii enumerati

inainte tind sa scada atat preturile interne cat si pe cele de vanzare in strainatate. Si aici in

cadrul actiunilor enumerate nu apare diferenta dintre pretul de export si pretul pe care il

plateste consumatorul pe piata interna a exportatorului.

Rezulta:

- Dumpingul de marfuri = dumping real apartine concurentei reale

- Dumpingul de servicii nu beneficiaza de reglementari

- Dumpingul monetar si

- Dumpingul social, apartin dumpingului impropriu

Pentru ca se existe dumping trebuie sa existe marja de dumping si consecinte

economice pe termen lung.

De la marja de dumping rezulta taxa antidumping.

Pe ansamblu, dumpingul este condamnabil in masura in care cauzeaza sau ameninta

sa cauzeze un prejudiciu important unei productii stabile si stabilite a unei parti contractante

sau intarzie sensibil crearea sau functionarea unei productii materiale.

6

Subventiile.

Notiunea exprima orice forma de protectie a veniturilor sau de sustinere a preturilor,

care are ca efect direct sau indirect cresterea exporturilor unui produs de pe teritoriul unei

parti contractante.

(art. XVI lit.A pct.1 din GATT)

Termenul de subventie include orice subventii acordate de catre autoritati publice sau

organisme publice de pe teritoriul unui semnatar. Si ajutoarele financiare care provin de la

organisme private, indeosebi interprofesionale, sau intersectoriale, ar trebui asimilate

subventiilor propriuzise, deoarece produc efecte similare celor acordate de stat sau de catre

autoritatile publice.

Pe de alta parte exista posibilitatea reala ca statul sa subventioneze mascat.

Cu toate acestea, latura privata a subventionarilor a ramas izolata.

Subventiile acordate sub orice forma contravin principiului nediscriminarii,

fundamental in sistemul GATT-OMC, deoarece ele incalca deontologia concurentei oneste,

generand inegalitate pe piata intre agentii economici aflati in competitie.

Subventiile la export creaza discrepante in detrimentul produselor vandute fara

subsidii pe piata externa, acestea din urma fiind evident mai scumpe.

Subventiile interne, de care beneficiaza numai anumiti producatori sau numai unele

categorii de marfuri, prilejuiesc inegalitati majore intre agentii economici interni, dupa cum ei

au primit sau nu ajutoare banesti din partea statului sau din partea autoritatilor publice.

In dispozitiile GATT referitoare la subventiile la export, prohibitia are unele derogari

la produsele de baza sau primare.

Monopolism -este o practica concurentiala patologica generand efecte nocive

ptr.consumatori deoarece in esenta atrage cresterea preturilor si scadrea calitatii.

Pe o piata concurentiala normala orice intrepridere este constransa sa se conformeze pretului

pe care i-l dicteaza piata, in sensul ca pentru a-si maximiliza profitu trebuie sa-si adopte

productia proprie astfel incat pretul de revenire sa fie egal cu pretul determinat in circuitul

comercial prin legea cererii si ofertei libere in sectorul respectiv. Intrucat nivelul pretului

vizeaza invers proportional cu cantitatea ceruta de marfa ceruta de consumatori,

intreprinderea monopolista pentru a-si maximiza profitul isi calculeaza oferta in asa fel incat

sa egaleze nu costul de revenire ci pretul prestabilit arbitrar.

7

Pentru aceasta productia in cauza isi va micsora oferta provocand cresterea artificiala

a pretului peste limita echilibrului concurential.

Monopolismul destabilizeaza functionalitatea relatiilor de piata prin urmatoarele instruminte:

-dicteaza conditiile economice ale operatiilor comerciale in sectorului specializat;

-anihileaza posibilitatea negocierii libere a pretului si a schimbului de valori materiale;

-marginalizeaza si elimina de pe piata ag.economici mici si mijloci.

Sanctiuni : trebuiuie sa loveasca in intelegerile restrictive de concurenta si in abuzul

de pozitie dominanta pe piata. OCDE a adoptat 2 definiti distincte:

-practicele anticompetitive -reprezina acele practici de afaceri de afaceri prin care o firma sau

un grup de firme se angajeaza in scopul de a restrange competitia dintre firme avand ca scop

mentinerea ori crestera pozitiei sau profiturilor proprii fara ca in mod necesar sa procure

marfuri sau servicii la un cost mai scazut sau de o calitate mai inalta;

-monopolizare -reprezinta tentativele unei firme dominante sau a unui grup de firme foarte

mari avand ca scop mentinerea ori crestrea controlului pe piata, folosinduse de productie

anticompetotive cum ar fi: preturi foarte mici, bararea acesului unor firme pe piata inclusiv

abuzul de pozitie dominanta.

8

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică

Generalități

Final de război. Pe continent, învinsii si învingătorii erau epuizaţi. Urgenţele erau în

primul rând economice, mijloacele financiare insuficiente, iar experienţa anilor '20-'30 nu era

departe. În aceste condiţii, la 5 iunie 1947, la Universitatea Harvard, secretarul de stat

american, generalul Marshall, declara „război foametei, sărăciei, disperării si haosului din

Europa. America face primul pas de învingător si protector al bătrânului continent. Prin

planul Marshall se pune în miscare un sistem financiar de redemarare a economiilor statelor

europene. La 12 iulie are loc la Paris o „Conferinţă de cooperare economică europeană” în

care se face o inventariere a situaţiei economice. Dar de acest plan va beneficia doar Vestul.

Lăsată sub „protecţia” Moscovei (abdicarea regelui Mihai în România, demisia

presedintelui

Benes si sinuciderea lui Jan Masaryk în Cehoslovacia etc.), „cealaltă” Europa este „convinsă”

să nu-i trebuiască acest Plan (Cehoslovacia îl acceptase, dar a fost „ajutată” să renunţe).

Numit oficial European Recovery Program (ERP), planul Marshall este administrat de

două instituţii: de partea americană ECA (Economic Cooperation Administration), de partea

europeană OECE (Organizaţia Europeană de Cooperare Economică). Între august 1948 si

iunie 1952, suma netă a creditelor bugetare (donaţii si împrumuturi) s-a ridicat la 12.817

milioane de dolari. Din această sumă au beneficiat Marea Britanie cu 24,9% din total, Franţa

cu 21,2%, Germania cu 10,8%, Olanda cu 7,7%, Grecia cu 5,5%, Austria cu 5,3%... Statele

care nu au participat la război au situaţie aparte: Elveţia nu a beneficiat de acest plan, iar

Suedia nu a luat decât împrumut.

Asadar, la 16 aprilie 1948 se constituie Organizaţia europeană de cooperare

economică: Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia,

Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, Suedia, Turcia, zona de vest a

Germaniei si teritoriul Triest. Ulterior este admisă RFG în 1955 si Spania în 1959. Creată în

scopul de a administra planul Marshall, OECE pune în miscare mecanisme de organizare

economică si politică pe continentul european. Astfel, în Europa occidentală începe o

coordonare între politicile economice naţionale, în lipsa convertibilităţii monezilor este creat

un sistem multilateral de plăţi si, în mod crescând, începe o liberalizare a schimburilor si

eliminarea restricţiilor cantitative. Pornind de la principiul cooperării – deciziile se iau în

unanimitate – economia din vest s-a pus în miscare si, într-o perioadă scurtă dacă ţinem cont

de realităţile de după război, OECE îsi îndeplineste misiunea. „Războiul” declarat de

9

generalul Marshall fusese câstigat.

În 1960 transformarea OECE se impunea, întrucât ajutorul acordat prin planul

Marshall lua sfârsit, iar liberalizarea schimburilor era realizată în cadrul Europei celor Sase.2

Astfel, la 14 decembrie 1960, OECE se transformă în Organizaţia de coperare si

dezvoltare economică, marcând astfel trecerea Occidentului la stadiul de state industrializate

dezvoltate si societăţi de consum. Totodată OCDE se extinde prin aderarea Austriei, Canadei,

Japoniei, Noii Zeelande si Statelor Unite. Începând cu anii '60, OCDE devine un loc de

dezbatere si analiză a dezvoltării statelor industrializate.

Prezentare generală

OCDE reprezintă un for internaţional de dezbatere a politicilor economice si sociale

la nivel global, o asociaţie apolitică a ţărilor cel mai bine dezvoltate din punct de vedere

economic având drept misiune construirea unei economii puternice în statele membre,

îmbunătăţirea eficienţei, perfectarea sistemelor de piaţă, extinderea comerţului liber si

contribuţia la dezvoltarea economică.

Ţările membre OCDE, în număr de 30, reprezintă o structură foarte solidă. Celor 20

de state care au fondat organizaţia în 1961, li s-au alăturat începând cu anul 1964 alţi 10

parteneri importanţi, ultima ţară admisă fiind Republica Slovacă, în decembrie 2000:

Tările compară experienţe, caută răspunsuri la problemele comune si lucrează

pentru a coordona politicile interne si internaţionale în vederea ajutării membrilor si

nemembrilor ce au de a face cu o lume ce tinde spre globalizare. Schimburile dintre aceste

ţări pot duce la acorduri pentru a acţiona într-o manieră formală – spre exemplu, prin

stabilirea de acorduri obligatorii de combatere a corupţiei sau de coduri pentru circulaţia

liberă a capitalului si a serviciilor. OCDE este, de asemenea, cunoscută pentru „legislaţia

blândă” (soft law) – instrumente neobligatorii în probleme dificile cum ar fi traiectoriile

pentru societăţile multinaţionale. În afara acestor acorduri, discuţiile OCDE oferă informaţii

pentru guvernele ţărilor membre despre politica publică si ajută la clarificarea impactului

politicilor naţionale asupra comunităţii internaţionale.

Schimburile dintre guvernele OCDE variază de la informaţii la analize oferite de

Secretariatul din Paris. Organizaţia este una dintre cele mai mari si de încredere surse de date

statistice, economice si sociale comparabile. Părţi ale Secretariatului culeg datele,

monitorizează evoluţiile, analizează si oferă prognoze pentru dezvoltările economice, în timp

ce altele cercetează schimburile sociale sau realizează modele în comerţ, mediu, agricultură,

tehnologie, fisc si multe altele.

10

Urgenţa procesului de globalizare a văzut cum scopul muncii OCDE a trecut de la

examinarea fiecărei politici din ţările membre la analizarea procesului variat de interacţiune a

politicilor unei zone cu politicile alteia din ţările membre si din zona ţărilor nemembre. Acest

lucru se reflectă în lucrări privind probleme precum dezvoltarea durabilă, care aduc laolaltă

domenii diferite (de mediu, economic, social) ce depăsesc frontierele naţionalului, cu scopul

de a înţelege aceste probleme si de a le îmbina în cel mai bun mod posibil.

De asemenea, organizaţia îsi extinde relaţiile cu societatea civilă. Preocupată mai întâi

de relaţiile de afaceri si de muncă, acestea s-au lărgit până la a cuprinde un număr destul de

mare de organizaţii non-guvernamentale. OCDE ţine seama si de părerile publicului în ceea

ce priveste aspectele muncii sale.

Deoarece este deschisă câtor mai multe contacte posibile, OCDE îsi va atinge, în final

scopul, si anume să privească spre o eră post-industrială în care să poată spera la îmbinarea

economiilor ţărilor membre OCDE într-o economie mondială mult mai prosperă.

OCDE efectuează studii economice anuale asupra fiecărei ţări membre, analize

generale sub forma rapoartelor bianuale asupra perspectivelor economice si recomandări

privind anumite domenii de activitate economico-financiară (forţă de muncă, bănci,

sprijinirea dezvoltării). În pofida faptului că OCDE nu adoptă decizii operaţionale, ea deţine

totusi un rol important în conturarea si precizarea problemelor de stringentă actualitate,

precum si în prefigurarea unor soluţii recomandate de un for internaţional competent si

influent.

Spre deosebire de alte organizaţii economice internaţionale, cum ar fi FMI sau OMC,

OCDE nu oferă asistenţă directă în dezvoltare si nici nu aplanează disputele economice dintre

ţări. Funcţiile sale sunt strict de consiliere. OCDE promovează colaborarea dintre experţii

economici internaţionali si oficialii guvernamentali. OCDE găzduieste întâlnirile anuale ale

ministrilor de finanţe si economie din ţările membre. De asemenea, aceste întâlniri pun bazele

pentru întâlnirile anuale ale sefilor de stat din Grupul celor 7, cele mai puternice industrii

naţionale.

În anii '90, OCDE si-a extins activităţile ca răspuns la încheierea Războiului Rece din

1991, la comerţul în crestere si la presiunea exercitată de noi probleme, cum ar fi protecţia

mediului. Peste 200 de comitete active au adresat probleme de interes membrilor OCDE. De

exemplu, Centrul pentru Cooperare cu Economiile în Tranziţie a furnizat ţărilor din fostul

bloc sovietic sfaturi si asistenţă tehnică. Comitetul de Mediu din cadrul OCDE examinează

modul în care pot fi integrate politicile economice si de mediu.

Scopul principal al organizaţiei este promovarea dezvoltării economice si sociale a

11

statelor membre si a ţărilor în curs de dezvoltare.

Obiectivul său declarat este de a realiza cea mai puternică dezvoltare economică si

socială în zona respectivă prin coordonarea politicilor statelor membre, precum si cel de a-si

armoniza eforturile în direcţia sprijinirii ţărilor în curs de dezvoltare. Pe de o parte, OCDE îsi

manifestă încrederea fermă în perenitatea dezvoltării si în virtuţile liberului schimb, iar pe de

altă parte, consideră că economiile ţărilor membre trebuie să acţioneze în deplină concordanţă

pentru a evita eventualele repercusiuni ale politicii unora asupra altora.

12