Curs I

Consideratii generale asupra organizarii sistemelor judiciare. Jurisdictia si rolul ei in statul de drept.

1. Notiunea de jurisdictie2. Jurisdictia ca functiune 3. Jurisdictia ca serviciu public

1. Notiunea de jurisdictie

Conceptul de jurisdictie are mai multe acceptiuni, doua dintre acestea fiind relevante in procesul de infaptuire a justitiei in statul de drept. Intr-o prima acceptiune, termenul de jurisdictie desemneaza puterea de a decide asupra conflictelor ivite intre diferitele subiecte de drept, personae fizice sau juridice, prin aplicarea legii. Cuvantul jurisdictie vizeaza prerogativele si autoritatea conferite unor categorii statale in scopul aplicarii legii, mai concret al infaptuirii justitiei.

De accea s-a afirmat ca notiunea de jurisdictie ca “putere” este insuficienta pentru o calificare corecta a conceptului, deoarece, jurisdictia, este in realitate o “putere-datorie”. Intr-adevar, judecatorul are nu numai facultatea de a judeca, ci si datoria administrativa de a o face. De aceea se poate afirma ca termenul de putere (cu referire la jurisdictie) nu este opus celui de functiune. Acesta din urma reprezinta un “complex de acte” pe care un organ statal trebuie sa le indeplineasca. Puterea atribuita organelor abilitate cu solutionarea unor conflicte intervenite in viata sociala reprezinta mijlocul prin care se realizeaza functia de administrare a justitiei.

Intr-o a doua acceptiune, jurisdictia desemneaza totalitatea organelor prin care statul distribuie justitia. Constitutia si legea de organizare a sistemului judiciar se refera uneori la “instante” si “tribunale” tocmai in aceasta acceptiune. Exista si autori care desemneaza jurisdictia prin totalitatea persoanelor carora legea le recunoaste “puterea” de a decide asupra litigiilor prin acte avand autoritate de lucru judecat. Acesta acceptiune a conceptului de jurisdictie prezinta interes teoretic si practic din punct de vedere al studiului organizarii sistemului judiciar.

Activitatea de jurisdictie decurge din suveranitatea statului, ceea ce inseamna ca ea se intinde asupra intregului teritoriu al tarii respective. In acest sens se poate face distinctie intre jurisdictia nationala si cea internationala (care in dreptul international privat este o prelungire a celei dintai). Dar judecatorii au caderea de actiona doar in anumite limite ale teritoriului national. Avand in vedere semnificatia primelor doua

1

acceptiuni, prezentate anterior, vom formula consideratii asupra jurisdictiei ca “functiune” si ca “serviciu public”.

2. Jurisdictia ca functiune

Functiunea judiciara in statele moderne se realizeaza prin organe specializate. Intr-un stat de drept puterea emana de la popor si apartine acestuia. Ca urmare, puterea de stat este unica si suverana, care presupune realizarea ei prin diferite categorii de organe ale statului carora li s-au stabilit o serie de atributii specifice si relativ autonome.

Activitatea judiciara se delimiteaza in mod esential de atributiile si actele autoritatilor legiuitoare. Deosebirile vizeaza organizarea, constituirea si activitatea celor doua categorii de autoritati, precum si existenta unor proceduri diferite prin care se realizeaza functia judiciara si legislativa.

2a. Actul jurisdictional si actul administrativ

In scopul prezentarii trasaturilor particulare ale actului jurisdictional, au fost adoptate mai multe criterii. Acestea vizeaza, in general, forma si substanta actului emis de o autoritate publica. Un prim criteriu formal se refera la organul emitent. In aceasta conceptie, actul ce emana de la o autoritate judecatoreasca constituie un act jurisdictional. Este un criteriu formal important, dar nu se poate ignora faptul ca, nu toate actele pronuntate de instantele judecatoresti au un caracter jurisdictional, dupa cum exista si autoritati administrative ce au caderea de a emite acte jurisdictionale.

In actul jurisdictional intervin trei subiecti: statul, prin intermediul judecatorului, reclamantul si paratul. In actul administrativ avem, pe de o parte, statul, iar pe cealalta parte, cetateanul. De aici s-a tras concluzia unei diferente esentiale intre cele doua categorii de acte, subliniindu-se ca in cadrul actului jurisdictional statul nu actioneaza in interes propriu, in timp ce in cadrul actului administrativ actioneaza in favoarea sa. Altfel spus, in actul administrativ statul este parte in conflict, in timp ce in cazul actului jurisdictional intervine pentru solutionarea litigiului dintre alti subiecti de drept.

In cadrul criteriilor formale trebuie sa mentionam si desfasurarea activitatii judiciare sub forma de proces, deci in cadrul unei proceduri prestabilite de lege. Asadar, judecatorul nu actioneaza la intamplare, ci dupa o procedura riguros determinata de lege.

Criteriile formale nu sunt de natura sa realizeze o delimitare categorica a actului jurisdictional fata de actul administrativ, astfel ca, unii autori au recurs si la unele criterii materiale.

2

Un prim criteriu vizeaza finalitatea actului. Potrivit acestui criteriu, actul jurisdictional urmareste restabilirea ordinii de drept si armoniei sociale. Intr-o alta opinie se apreciaza ca definitorie pentru actul jurisdictional imprejurarea ca el se intemeiaza pe constatarile pe care judecatorul le face cu privire la unele chestiuni de fapt sau de drept.

In literatura noastra juridica s-a subliniat ca nici criteriile materiale nu sunt suficiente pentru delimitarea actului jurisdictional fata de actul administrativ. O delimitare mai riguroasa se poate realiza doar in cadrul unui sistem mixt, adica a unui sistem care imbina criteriile formale cu cele materiale. Un singur criteriu nu ar putea oferi un raspuns pertinent si definitiv la problema analizata.

Din totalitatea criteriilor prezentate, trei au un caracter esential:- existenta unei proceduri specifice (judiciara);- existenta unei pretentii care conduce la o solutie (hotarare);- inzestrata cu putere de lucru judecat.

Se remarca preponderenta criteriilor materiale. Din cadrul criteriilor formale retinem doar criteriul existentei unei proceduri specifice si predeterminate de lege. Este firesc, intrucat natura jurisdictiei se determina prin continutul si finalitatea sa, nu prin forma, aceasta din urma constituind doar invelisul continutului. Substanta activitatii judiciare se materializeaza in hotararea judecatoreasca, act prin care se pune capat unui conflict ivit in sfera relatiilor sociale, fiind vorba de hotararea finala, nu de celelalte acte emise de judecator in cursul activitatii de solutionare a litigiului.

2b. Felurile jurisdictieiJurisdictia este susceptibila de a fi clasificata dupa mai multe

criterii. Aceste criterii se refera la prezenta intereselor contrarii (existenta unei controverse, a unui litigiu), la materia supusa judecatii, la intinderea atributiilor si la normele juridice cu principiile aplicabile.

- jurisdictia conteincioasa si jurisdictia gratioasa sau voluntara. Jurisdictia conteincioasa repezinta principala componenta a activitatii

desfasurate de organelle judiciare. Cu toate acestea, se sustine ca jurisdictia gratioasa este la fel de importanta ca si cea conteincioasa. Se constata si o amplificare a atributiilor neconteincioase conferite prin lege instantelor judecatoresti, intra in aceasta categorie procedura privind inregistrarea partidelor politice, precum si unele atributii de publicitate mobiliara si imobiliara.

- jurisdictia civila, penala, administrativa si contitutionala. Criteriul distinctiv al acestei diviziuni este materia supusa judecatii.

Jurisdictia civila si penala este de competenta acelorasi organe judiciare.

3

Deosebirea dintre ele este determinata de natura diferita a cauzelor supuse judecatii-jurisdictia civila are ca obiect o pretentie civila, iar jurisdictia penala o fapta cu caracter penal. Asemanarile si deosebirile dintre jurisdictia civila si penala deriva din natura raporturilor juridice deduse in judecata.

O componenta importanta a jurisdictiei o constituie conteinciosul administrativ. Si aici decurg din natura raporturilor juridice ce formeaza obiectul judecatii. Jurisdictia adminstrativa se realizeaza in present, in Romania, tot de instantele judecatoresti de drept comun, chiar daca competenta si procedura urmeaza si unele reguli specifice.

Jurisdictia constitutionala se realizeaza printr-un organ specializat al statului-Curtea Constitutionala, care, in sistemul legislatiei romane, nu face parte din structura organelor judiciare propriu-zise. Ea are ca scop exercitarea unui control asupra constitutionalitatii legilor (art.146 din Constitutie).

- jurisdictia de drept comun si jurisdictia speciala. Distinctia dintre jurisdictia de drept comun si jurisdictia speciala se

intemeiaza pe amplitudinea atributiilor conferite diferitelor autoritati judiciare. Jurisdictia de drept comun are atributii ce se rasfrang asupra tuturor cauzelor civile. Jurisdictia speciala are o sfera de actiune limitata. Ea se intinde doar asupra cauzelor ce-i sunt atribuite in baza unei legi speciale. Jurisdictiile speciale, la randul lor, sunt distincte de jurisdictiile extraordinare, acestea fiind create expres de lege in scopul solutionarii unei cauze concrete sau privind o anumita persoana. Ele au un caracter discriminatoriu si pot conduce la o judecata arbitrara, contrara principiilor de drept, fiind determinate adeseori de considerente de ordin politic sau de oportunitate, de aceea, art.126 alin.5 din Constitutie interzice infiintarea de instante extraordinare.

- jurisdictia de drept si jurisdictia de echitate.Jurisdictia de drept se caracterizeaza prin preexistenta unor

reglementari pe care judecatorul trebuie sa le aplice in activitatea sa. In cadrul jurisdictiei in echitate, magistratul trebuie sa caute in fiecare caz solutia ce corespunde mai bine conceptiilor morale si economice predominante in societate.

3. Jurisdictia ca serviciu public.

In doctrina romaneasca si in cea straina s-au formulat si sustinut anumite principii care guverneaza activitatea de infaptuire a justitiei ca serviciu public. Principiile organizarii judiciare reprezinta reguli

4

esentiale ale functionarii optime a strucutrilor statale abilitate sa realizeze actul de justitie potrivit pevederilor actelor normative in vigoare.

Organizarea judiciara are ca obiectiv de baza asigurarea respectarii drepturilor la un proces echitabil si judecarea proceselor de catre instante judecatoresti in mod impartial si independent de orice influente externe.

1. principiul legalalitatii instantei Legalitatea este unul din principiile fundamentale in activitatea tuturor

organelor de stat si a cetatenilor si consta in respectarea cu strictete a legilor tarii. Un rol important in asigurarea legalitatii revine instantelor judecatoresti superioare, care verifica legalitatea si temeinicia hotararilor pronuntate de instantele inferioare.

2. egalitatea in fata justitiei Acest principiu semnifica faptul ca, justitia se realizeaza in mod egal

pentru toti, fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, sex, orientare sexuala, opinie, apartenenta politica, avere, origine ori conditie sociala sau de orice alte criterii discriminatorii.

3. dreptul la aparare Garantarea dreptului la aparare a partilor pe tot parcursul procesului

este o cerinta de prim ordin intr-un sistem procesual care urmareste ca hotararile pronuntate de instantele judecatoresti sa exprime adevarul si sa fie conforme cu legea.

Garantiile cerute pentru realizarea acestui drept sunt in principal:- obligatia organelor judiciare de a incunostinta pe invinuit sau

inculpat inainte de a i se lua prima declaratie, despre dreptul de a fi asistat de un aparator, urmand a fi consemnat acest lucru in procesul-verbal de ascultare;

- obligaia organelor judiciare de a lua masuri pentru asigurarea asistentei juridice a invinuitului sau inclupatului, cand acesta nu are aparator ales;

- obligatia organelor judiciare de a incunostinta pe invinuit sau inclulpat despre fapta pentru care este invinuit si incadrarea juridical a acesteia;

- obligatia organelor judiciare de a administra probele necesare in aparare.

Spre deosebire de procesul penal, in procesul civil, partea nu poate fi obligata sa aiba aparator, dar daca ea apreciaza ca este necesar sa recurga la serviciile acetuia, instanta nu-i poate refuza acest drept.

5

4. gratuitatea justitiei Semnificatia acestui principiu este aceea ca partile nu trebuie sa

plateasca pe judecatorii care le solutioneaza cauza si nici pe procurori, magistratii asistenti sau pe grefieri. Gratuitatea justitiei este unul dintre factorii care dau prestigiul instantelor de judecata si in acelasi timp determina pe judecatori ori pe ceilalti functionari sa-si indeplineasca indatoririle.

5. caracterul permanent si sediul stabil al instantei Toate instantele sunt permanente, in sensul ca functia lor se

indeplineste in mod continuu, in succesiunea zilelor, fara alte intreruperi decat cele provocate de zilele nelucratoare sau de sarbatorile legale. Vacanta judecatoreasca nu inseamna o intrerupere a activitatii instantelor judecatoresti, ci doar un regim mai usor de serviciu, pentru a ingadui magistratilor si celorlalti functionari sa-si efectueze concediul de odihna, prin rotatie. In considerarea sediului stabil, instantele sunt sedentare, in sensul ca au sediul in localitatea de resedinta stabilita prin lege, acesta fiind permanent si prestabilit.

6. dublului grad de jurisdictie organizarea justitiei pe sistemul Acest principiu presupune ca instantele judecatoresti sa nu se situeze

la acelasi nivel ierarhic, dar ele sa fie grupate doua cate doua, astfel incat un proces judecat intr-o instanta sa poata ajunge apoi in fata unei instante superioare. Existenta acestui control constituie o garantie pentru parti ca o eventuala eroare va fi inlaturata, iar pentru judecator un stimulent pentru a-si indeplini atributiile cu maxima exigenta si profesionalism, stiind ca hotararea sa poate fi controlata.

7. principiul colegialitatii Sunt posibile doua sisteme de compunere a instantei: judecatorul unic

si completul din doi sau mai multi judecatori. Este criticat sistemul judecatorului unic, deoarece un singur judecator se expune mai puternic resentimentului acelui care pierde procesul, pe cand in cazul formatiei colegiale hotararea apare ca fiind mai impersonala. Este o garantie mai buna a impartialitatii datorita controlului reciproc dintre judecatori.

8. instantele judecatoresti sunt unitare Acest principiu face ca aceiasi judecatori, selectionati in acelasi mod

si supusi aceleiasi situatii legale sa solutioneze orice cauza, indiferent de natura sa (civila, penala, administrative, comerciale, de familie, precum si orice alte cauze pentru care legea nu stabileste o alta competenta). La unele tribunale, curti de apel, exista mai multe sectii, dar aceasta

6

repartizare a atributiilor, justificata de motive de ordin pur administrativ, nu aduce nicio atingere acestui principiu.

9. independenta judecatorului si supunerea lui numai legii Independenta judecatorilor si supunerea lor numai legii, sunt de natura

sa asigure calitatea si obiectivitatea hotararilor judecatoresti, sa aspire incredere partilor in activitatea instantelor si sa sporeasca astfel prestigiul justitiei. Judecatorul este independent fata de parti pentru ca nu este remunerat de acestea, asa cum este cazul avocatului, notarului public, fata de orice alte interese, de partid sau de alta natura. Curtea Constitutionala este independenta fata de orice autoritate publica si se supune numai Constitutiei si prezentei legi. Curtea de Conturi functioneaza pe langa Parlamentul Romaniei si isi desfasoara activitatea in mod independent in conformitate cu dispozitiile prevazute in Constitutie si de legile tarii.

7