ORGANIZAREA INTERDISCIPLINARĂ A OFERTELOR DE ÎNVĂŢARE PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR CHEIE LA...

28
ORGANIZAREA INTERDISCIPLINARĂ A OFERTELOR DE ÎNVĂŢARE PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR CHEIE LA ŞCOLARII MICI Reforma învăţământului iniţiată în România vizează transformări la nivelul structurii şi funcţionării sistemului de învăţământ, atât pe verticală, cât şi pe orizontală. Pe verticală, prin asigurarea continuităţii între treptele de învăţământ şi pregătirea tranziţiei între acestea cu mijloace pedagogice adecvate. Pe orizontală, prin conceperea conţinuturilor într-o perspectivă intra, inter şi transdisciplinară, deschisă valorilor specifice educaţiei permanente. MECTS a introdus clasa pregatitoare, ţinând cont de rata crescută a abandonului şcolar. Studiile arată că şcolarizarea cât mai timpurie a copilului are o contribuţie semnificativă în succesul educabilului. În consecinţă, statul are obligaţia de a interveni acolo unde constată că se impune, ceea ce se întâmplă şi prin introducerea clasei pregatitoare în ciclul primar. Odată cu noua Lege a Educaţiei din 2011, una dintre cele mai importante noutăţi este prevăzută de introducerea clasei pregătitoare în învăţământul primar, măsură ce a intrat în vigoare începând cu anul şcolar 2012 – 2013. Astfel, în clasa pregătitoare sunt înscrişi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data începerii anului şcolar. Prin solicitarea

description

referat

Transcript of ORGANIZAREA INTERDISCIPLINARĂ A OFERTELOR DE ÎNVĂŢARE PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR CHEIE LA...

Page 1: ORGANIZAREA INTERDISCIPLINARĂ A OFERTELOR DE ÎNVĂŢARE PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR CHEIE LA ŞCOLARII MICI

ORGANIZAREA INTERDISCIPLINARĂ A OFERTELOR DE ÎNVĂŢARE PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR

CHEIE LA ŞCOLARII MICI

Reforma învăţământului iniţiată în România vizează transformări la nivelul structurii şi funcţionării sistemului de învăţământ, atât pe verticală, cât şi pe orizontală. Pe verticală, prin asigurarea continuităţii între treptele de învăţământ şi pregătirea tranziţiei între acestea cu mijloace pedagogice adecvate. Pe orizontală, prin conceperea conţinuturilor într-o perspectivă intra, inter şi transdisciplinară, deschisă valorilor specifice educaţiei permanente.

MECTS a introdus clasa pregatitoare, ţinând cont de rata crescută a abandonului şcolar. Studiile arată că şcolarizarea cât mai timpurie a copilului are o contribuţie semnificativă în succesul educabilului. În consecinţă, statul are obligaţia de a interveni acolo unde constată că se impune, ceea ce se întâmplă şi prin introducerea clasei pregatitoare în ciclul primar.

Odată cu noua Lege a Educaţiei din 2011, una dintre cele mai importante noutăţi este prevăzută de introducerea clasei pregătitoare în învăţământul primar, măsură ce a intrat în vigoare începând cu anul şcolar 2012 – 2013.

Astfel, în clasa pregătitoare sunt înscrişi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data începerii anului şcolar. Prin solicitarea scrisă a părinţilor, a tutorilor sau a susţinătorilor legali, vor putea fi înscrişi în clasa pregătitoare şi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la sfârşitul anului calendaristic, dacă au o dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare.

În clasa pregătitoare, programul copiilor va fi de 4 ore, iar prezenţa acestora la şcoală va fi obligatorie. Copiii nu vor primi calificative, ci recompense simbolice, precum bulinele, metodele de învăţare bazându-se pe joc. Prin această măsură, sunt introduşi în sistemul de învăţământ în jur de 20.000 de copii care până acum nu au fost incluşi în nicio formă de învăţământ.

În învăţământul primar durata unei lecţii este de 45 minute. Activitatea de învăţare dintr-o lecţie nu trebuie să depăşească 30 minute (fără să contorizeze cineva o activitate din momentul începerii şi până la final). Mai precis, programul este flexibil, activităţile de tip joc didactic pot completa, pot alterna, pot fi numai prin joc, ţinând seama de curba de efort, de programul zilnic, de

Page 2: ORGANIZAREA INTERDISCIPLINARĂ A OFERTELOR DE ÎNVĂŢARE PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR CHEIE LA ŞCOLARII MICI

gruparea disciplinelor de studiu în orarul copiilor.În cadrul activităţilor, copilul este interesat de spectacolul relaţionării cu ceilalţi şi cu mediul natural şi social, devine receptiv la acţiunile adulţilor, îi imită, transpune în joc comportamente ale acestora, participă la ocupaţiile lor.

Planul-cadru pentru clasa pregătitoare şi clasele I şi a II-a din învăţământul primar reprezintă un document reglator esenţial – componentă a Curriculumului naţional – şi, prin aceasta, un instrument de bază în promovarea politicii educaţionale la nivel naţional.

În elaborarea acestui document s-a ţinut seama de prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 referitoare la structura învăţământului obligatoriu şi la Curriculumul naţional, precum şi de asumarea de către România a Recomandării Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene privind competenţele cheie din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi din 2006.

În conformitate cu Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, clasa pregătitoare şi clasele I şi a II-a fac parte din învăţământul primar. Din perspectiva Curriculumului național, cele trei clase acoperă ciclul achiziţiilor fundamentale. Necesitatea prezentului plan-cadru este determinată de schimbările generate de introducerea clasei pregătitoare în învăţământul primar, ca primă clasă a şcolarităţii obligatorii.

Construcţia planului-cadru de învăţământ are în vedere realizarea dezideratelor profilului de formare al copilului care finalizează clasa a II-a. In mod concret, până la finalul clasei a II-a, se urmăreşte ca elevul să fie capabil:

1. să utilizeze modalităţi variate de comunicare în situaţii reale, prin:

- receptarea şi producerea de mesaje verbale şi non-verbale scurte şi simple în contexte familiare;- folosirea unor componente elementare ale convenţiilor terminologice specifice diferitelor discipline şcolare; - interacţiunea în contexte de comunicare familiare în limba maternă;

2. să dea dovadă de gândire creativă şi de capacitate de adaptare la situaţii variate, prin: - manifestarea curiozităţii pentru schimbare/ transformare ;

Page 3: ORGANIZAREA INTERDISCIPLINARĂ A OFERTELOR DE ÎNVĂŢARE PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR CHEIE LA ŞCOLARII MICI

- manifestarea curiozităţii pentru implicarea în activităţi focalizate și structurate, de tipul proiectelor propuse de educator ;- manifestarea curiozităţii pentru diferite forme de expresivitate artistică; - exprimarea sensibilităţii artistice prin intermediul unor mijloace simple;

3. să-şi valorizeze propriile experienţe în investigarea mediului natural şi social, prin:

- observarea unor elemente/ fenomene/ regularităţi din mediul apropiat; - manifestarea curiozităţii pentru elemente/ fenomene/ regularităţi din mediul apropiat; - relatarea unor fapte/ relaţii/ fenomene observate în mediul apropiat; - folosirea unor proceduri simple în rezolvarea unor probleme; - formularea unor explicaţii simple la întrebări de tipul: Când?, Cum?, De ce?; - formularea unor păreri simple asupra unor obiecte/ fapte/ fenomene din mediul înconjurător;

4. să înţeleagă şi să performeze roluri sociale în cadrul a diferite tipuri de comunităţi, prin:

- manifestarea interesului pentru relaţionare în cadrul clasei la activităţi de grup; - disponibilitatea pentru aplanarea unor conflicte; - observarea identității membrilor familiei și a modului în care interacționează aceștia ;- manifestarea propriei persoane în cadrul unui rol social (familie, clasă);

5. să înţeleagă şi să utilizeze tehnologiile în mod adecvat, prin:

- manifestarea disciplinei şi a perseverenţei în realizarea cu sprijin a unor sarcini;- căutarea de informaţii pentru rezolvarea unor sarcini de lucru simple, punctuale utilizarea TIC în scopuri ludice; - manifestarea interesului pentru un program echilibrat de accesare a computerului;

Page 4: ORGANIZAREA INTERDISCIPLINARĂ A OFERTELOR DE ÎNVĂŢARE PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR CHEIE LA ŞCOLARII MICI

6. să interiorizeze un set de valori individuale şi sociale care să-i orienteze comportamentul, prin:

- manifestarea încrederii în propriile forţe; - manifestarea grijii pentru un mediu înconjurător curat şi prietenos; - manifestarea interesului pentru un regim de viață și muncă sănătoase; - formularea unor păreri referitoare la aspectele estetice din mediul apropiat;

7. să-şi mobilizeze potenţialul propriu pentru construirea unei vieţi de calitate, prin:

- sensibilizarea pentru urmărirea unor scopuri; - derularea unor activităţi orientate spre un scop, cu focalizare pe atingerea scopului; - transpunerea şi interpretarea unor roluri în activităţi ludice și în viața de zi ci zi.

Ariile curriculare cu care se operează în prezentul plan-cadru sunt

următoarele:

Limbă şi comunicare

Om şi societate

Matematică şi ştiinţe ale naturii

Arte şi tehnologii

Sport şi sănătate

Consiliere şi orientare

Page 5: ORGANIZAREA INTERDISCIPLINARĂ A OFERTELOR DE ÎNVĂŢARE PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR CHEIE LA ŞCOLARII MICI

PLAN –CADRU DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Învățământul primar – ciclul achiziţiilor fundamentale

Aria curriculară/disciplina CP I II

I. Limbă şi comunicare 4-8 5-8 5-8

Comunicare în limba română 4-6 5-6 5-6

Opţionale 0-2 0-2 0-2

II. Om şi societate 2-3 2-3 2-3

Educaţie pentru societate 1-2 1-2 1-2

Religie 1 1 1

Opţionale 0-1 0-1 0-1III. Matematică şi ştiinţe ale naturii 4-5 4-5 4-5

Matematică şi explorarea mediului 4-5 4-5 4-5

Opţionale 0-1 0-1 0-1IV. Arte şi Tehnologii 3-5 2-4 2-4

Arte vizuale şi lucru manual 2-3 1-2 1-2

Muzică şi mişcare 1-2 1-2 1-2

TIC (Jocul cu calculatorul) 0-1 0-1 0-1

Opţionale 0-2 0-2 0-2V. Sport şi sănătate 2-4 2-4 2-4

Educaţie fizică şi sport 2-3 2-3 2-3

Opţionale 0-2 0-2 0-2VI. Consiliere şi orientare 1-2 1-2 1-2

Dezvoltare personală 1-2 1-2 1-2

Opţionale 0-1 0-1 0-1Opţionale integrate 0-4 0-4 0-4Nr. total de ore în trunchiul comun 16 16 16Nr. minim de ore pe săpt. 18 18 18Nr. maxim de ore pe săpt. 20 20 20

Page 6: ORGANIZAREA INTERDISCIPLINARĂ A OFERTELOR DE ÎNVĂŢARE PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR CHEIE LA ŞCOLARII MICI

La clasa pregătitoare se vor studia 8 discipline în trunchiul comun. În planul-cadru apar discipline noi, care valorifică predarea integrată a unor discipline.

Matematica şi cunoaşterea mediului au fost contopite într-o singură disciplină (Matematică şi explorarea mediului), valorificând contexte reale din mediul apropiat, conceptele matematice capătă concreteţe şi profunzime pentru copil, devenind mai uşor accesibile.

La fel au fost reunite şi educaţia plastică şi abilităţile practice ( Arte vizuale şi lucru manual).

Comunicarea în limba modernă şi Jocul cu calculatorul sunt discipline opţionale.

Planul-cadru propus menţine şi aria curriculară Consiliere şi orientare pentru acest nivel de vârstă, prin introducerea în trunchiul comun a disciplinei Dezvoltare personală.

Celelalte discipline din planul cadru poartă denumirea de :

Comunicare în limba română

Educaţie pentru societate

Muzică şi mişcare

Educaţie fizică şi sport

Sugestiile metodologice de proiectare şi derulare a activităţilor de predare-învăţare-evaluare pun accent pe abordarea ludică, învăţarea în context şi realizarea sistematică de conexiuni între toate disciplinele din schema orară.

Page 7: ORGANIZAREA INTERDISCIPLINARĂ A OFERTELOR DE ÎNVĂŢARE PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR CHEIE LA ŞCOLARII MICI

MODELE DE PROIECTARE A ACTIVITĂŢII

Aria curriculară: Limbă şi comunicare

Disciplina de învățământ: Matematică şi explorarea mediului

Curriculum nucleu

Nr. de ore: 4 ore/săptămână

PLANIFICARE CALENDARISTICĂ

Semestrul I ( 13 săptămâni, 52 de ore)

Nr.crt.

Unitatea de învăţare

Competenţe specifice

Conţinuturi Nr. ore Săptămâna Obs.

1. La început de drum

2.2.3.2.5.1.

Evaluare iniţială Elemente pregătitoare pentru

înţelegerea unor concepte matematice ( orientare spaţială şi localizări în spaţiu, sortarea şi clasificarea obiectelor)

Corpul omenesc – părţi componente şi rolul lor; simţurile;

Recapitulare. Evaluare

12 I-III

2. Toamnă mândră, darnică ...

2.23.2

Elemente pregătitoare pentru înţelegerea unor concepte matematice (sortarea şi clasificarea obiectelor/simbolurilor/conceptelor simple, după criterii variate, aprecierea globală, compararea numărului de elemente a două mulţimi prin procedee variate)

12 IV-VI

Page 8: ORGANIZAREA INTERDISCIPLINARĂ A OFERTELOR DE ÎNVĂŢARE PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR CHEIE LA ŞCOLARII MICI

Corpul omenesc – igiena corpului3. Comunitatea mea

1.1.1.2.3.2.

Numere naturale: de la 0 – 10 – recunoaştere, comparare, ordonare.

Igiena alimentaţiei.

8 VII-VIII

4. Prietenia 1.3.3.2.

Numere naturale: de la 0 – 10 – recunoaştere, comparare, ordonare.

Igiena alimentaţiei. Plante şi animale (părţi componente)

12 IX-XI

5. Intră Baba Iarnă-n sat!

1.4.3.2.

Numere naturale: de la 0 – 10 – recunoaştere, comparare, ordonare.

Plante şi animale; hrana ca sursă de energie: importanţa hranei pentru creştere şi dezvoltare; condiţii de viaţă ( apă, aer, lumină, căldură).

10 XII-XIII

Semestrul al II-lea ( 21 săptămâni, 84 de ore)

Nr. crt. Unitatea de învăţare

Competenţe specifice

Conţinuturi Nr. de ore

Săptămâna Observaţii

6. În lumea necuvântătoarelor

1.3. Numere naturale: de la 0 la 10/*de la 0 la 31: recunoaştere, comparare, ordonare.

Plante şi animale – condiţii de viaţă

( apă, aer, lumină, căldură). Procese ale Pământului:

obsevarea prezenţei apei în natură sub diverse forme (precipitaţii, râuri, lacuri, mare etc.)

16 XV-XVIII

7. Lumea magică a 3.1. Adunarea şi scăderea în 16 XIX-XXII

Page 9: ORGANIZAREA INTERDISCIPLINARĂ A OFERTELOR DE ÎNVĂŢARE PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR CHEIE LA ŞCOLARII MICI

basmelor

5.2. concentrul 0-10 cu 1-2 unităţi/* 1-5 unităţi, prin numărare.

Plante şi animale- condiţii de viaţă ( apă, aer, lumină, căldură)

Unde şi vibraţii: producerea sunetelor.

Forţe: efecte observabile ale forţelor ( împingere, tragere)- mişcarea corpurilor şi schimbarea formei corpurilor

8. Salutare, primăvară!

2.1.6.1.

Adunarea şi scăderea în concentrul 0-10 cu 1-2 unităţi/* 1-5 unităţi, prin numărare.

Plante şi animale- condiţii de viaţă ( apă, aer, lumină, căldură)

Unde şi vibraţii: producerea sunetelor.

Forţe: efecte observabile ale forţelor ( împingere, tragere)- mişcarea corpurilor şi schimbarea formei corpurilor ( deformare, rupere, întindere)

8 XXIII-XXIV

9. Vreau să am o meserie

2.1.4.2.5.2.6.3.

Figuri şi corpuri geometrice: pătrat, triunghi, dreptunghi, cerc, cub, sferă.

Electricitate: aparate care utilizează electricitatea şi reguli de siguranţă în mânuirea aparatelor electrice.

Măsurări cu unităţi non-standard ( palmă, creion, beţişor) pentru lungime.

Universul – Pământul, Soarele şi Luna : recunoaştere în modele simple.

Recapitulare. Evaluare.

14 XXV-XXVIII

Page 10: ORGANIZAREA INTERDISCIPLINARĂ A OFERTELOR DE ÎNVĂŢARE PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR CHEIE LA ŞCOLARII MICI

10. Copilăria 3.3.6.2.

Unităţi de măsură a timpului: ziua,săptămâna, luna, anotimpurile.

Procese ale Pământului: fenomene ale naturii : ploaie, ninsoare, vânt, fulger, tunet.

12 XXVIII-XXXI

11. Vară, vară, dulce vară ...

4.1.6.2.

Unităţi de măsură a timpului:anotimpurile.

Procese ale Pământului: fenomene ale naturii.

Recapitulare. Evaluare

14 XXXI-XXXIV

Proiectarea unității tematice Toamna cea bogatăPerioada 1 oct - 19 octombrie 2012

Page 11: ORGANIZAREA INTERDISCIPLINARĂ A OFERTELOR DE ÎNVĂŢARE PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR CHEIE LA ŞCOLARII MICI

Săptămânile: 3- 4-5

SĂPTĂMANA 3

Ziua Comp.spec.

Activităţi integrate/pe disciplină; organizarea colectivului de elevi

Detalii de conţinut Resurse Evaluare

LUNI1oct2012

Activităţi integrate

2.2

2.2

Întâlnirea de dim - ,, Ce-am făcut în zilele libere?’’ Completarea calendarului naturii , prezenţă etc.

MM - ,, Şcolărei şi şcolăriţe’’ Receptarea şi intonarea cântecului Activitate frontală

- discuţii libere pornind de la activităţile din timpul liber - să reprezinte prin desen o activitate desfăşurată în timpul liber

Cântarea vocalăCântarea în colectivDicţia

Calendarul naturiiJetoaneColi xeroxCreioane coloratecarioca

Aprecieri generale şi individuale

1.21.52.12.3

2.4; 3.41.3;3.1

CLR - ,, Bună dimineaţa, şcoală!’’ Acte de vorbire: salutul, propria prezentarePrezentarea unor persoaneModele de comportament

MM – ,,Deschide urechea bine! ’’ – joc pentru dezvoltarea acuităţii auditive activ. frontala

– joc de rol folosind formule de salut, prezentarea personală şi a unui coleg

- joc de atenţie – dezvoltarea acuităţii auditive

Jetoanecolegii

Observarea sistematică a elevilor

1.24.15.1

1.2

MEM- ,, Găseşte-mi locul!’’ - Operaţii de triere, clasificare, ordonare si scriere a obiectelor după diferite criterii

AV–,, Desenează o mulţime de fructe !’’ Activitate independentă

– joc-exerciţiu de clasificare, seriere, ordonare a obiectelor după un criteriu dat

- să reprezinte prin desen una din mulţimile formate în joc

Diverse obiecteJetoane Coli xeroxCreioane coloratecarioca

Observarea sistematică a elevilor

Page 12: ORGANIZAREA INTERDISCIPLINARĂ A OFERTELOR DE ÎNVĂŢARE PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR CHEIE LA ŞCOLARII MICI
Page 13: ORGANIZAREA INTERDISCIPLINARĂ A OFERTELOR DE ÎNVĂŢARE PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR CHEIE LA ŞCOLARII MICI

ÎNTÂLNIREA DE DIMINEAŢĂ

Managementul optim al grupului de elevi începe în cadrul Întâlnirii de dimineaţă.

Începutul zilei oferă tuturor copiilor posibilitatea de a se conecta optim la cerinţele grupului, ale spaţiului şi ale activităţilor planificate pentru ziua respectivă.

Întâlnirea de dimineaţă1 are o structură destul de flexibilă şi trebuie privită ca momentul de aducere la acelaşi numitor, detaşând atât copiii, cât şi adulţii de „problemele” cu care au păşit pe poarta școlii. În acest moment se stabileşte un prim contact emoţional între membrii grupului, care se cunosc, învaţă să se asculte unii pe ceilalţi, să comunice unii cu ceilalţi, respectând anumite reguli stabilite împreună (fig.1.1.2).

Fig.1.1.2 Întâlnirea de dimineațăÎn cadrul Întâlnirii de dimineață se continuă formarea rutinelor din

grădiniță și se ușurează trecerea spre clasa I. Aici și în acest moment copiii își consolidează anumite obiceiuri:

de a saluta în moduri diferite; de a identifica coordonatele temporale (ziua, luna, anul în care sunt); de a identifica prezenții și absenții, înțelegând, în timp, semnificaţia

absenţei de la şcoală;

1 D. Stoicescu, N. Stănică, Gata pentru școală, P.R.E.T, MECT, București, 2008

Page 14: ORGANIZAREA INTERDISCIPLINARĂ A OFERTELOR DE ÎNVĂŢARE PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR CHEIE LA ŞCOLARII MICI

de a se achita de responsabilităţile care le vor reveni în cadrul colectivului;

de a respecta reguli; de a exprima cum se simt etc.

Fig.1.1.3 Întâlnirea de dimineațăAșadar, cel puțin la început și la sfârșit se săptămână (optim ar fi în

fiecare zi), profesorul poate aduna copiii într-o zonă special amenajată, care să permită fie alăturarea scaunelor (fig. 1.1.2), fie așezarea pe un covor (fig. 1.1.3) și poate desfășura următoarele activități: Salutul individual/salutul grupului: Bună dimineaţa! Jocuri de intrare în atmosferă: Cum vă simţiţi astăzi? Identificarea zilei:

- Astăzi este ... - marcarea zilei verbal şi practic (ex: post it-uri), în şirul celorlalte

7 zile Precizarea datei:

- Astăzi suntem în data de ...- marcarea datei verbal şi practic, în cadrul lunii în curs (cu

ajutorul calendarului magnetic sau sub altă formă) Meteo:

- descrierea zilei din punct de vedere meteorologic – marcare cu pictograme

- completarea calendarului naturii- realizare de predicţii

Page 15: ORGANIZAREA INTERDISCIPLINARĂ A OFERTELOR DE ÎNVĂŢARE PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR CHEIE LA ŞCOLARII MICI

Prezența: nr. fete, nr.băieţi, nr. total, absenţi (motive cunoscute) Responsabilităţi:

- materialele din centrele de lucru- Bibliotecă, Arte ,Ştiinţe, Ludotecă etc.

Noutăţi:- ale copiilor (relatarea evenimentelor semnificative din viaţa lor,

petrecute în ziua anterioară)- ale profesorului (anunţarea unor musafiri, vizite, excursii,

evenimente etc.) Orarul zilei: - anunţarea temei zilei şi a activităţilor Regulile clasei:

- norme explicite- norme implicite

Mesajul zilei:- scurtă poveste, ştire dintr-un ziar, ştire radio, joc, care îi poate

introduce pe copiii în unitatea tematică etc.

Așa cum fiecare zi poate începe cu întâlnirea în cerc, și sfârșitul zilei îi poate aduce pe copii în aceeași formație.

Aşezarea în cerc/semicerc, pe covor sau pe scaune a membrilor grupului încurajează interacţiunile permanente şi activismul elevilor întărind relaţiile dintre aceştia.

Așadar, la sfârşitul zilei se revine la activitățile anunțate inițial. Fiecare elev este întrebat despre activitatea preferată a zilei, folosind formulări de genul Ce activitate ţi-a plăcut cel mai mult astăzi? sau Ce ai învăţat astăzi? sau Cum te-ai simțit astăzi? Se insistă asupra oferirii de răspunsuri specifice şi nu se acceptă exprimări de genul Astăzi mi-au plăcut toate activităţile.

Un aspect important este şi atitudinea profesorului în acest moment al zilei. Oricât de aglomerată sau dificilă a fost ziua, el/ea trebuie să găsească puterea de a aprecia pozitiv şi de a încuraja pe toţi membrii grupului.

Page 16: ORGANIZAREA INTERDISCIPLINARĂ A OFERTELOR DE ÎNVĂŢARE PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR CHEIE LA ŞCOLARII MICI

EVALUAREA

Procesul de evaluare şi observare a elevilor din clasa pregătitoare se

desfăşoară pe tot parcursul anului şcolar și se finalizează în luna mai prin completarea Raportului de evaluare.

Raportul de evaluare este un document-tip în care se consemnează nivelul dezvoltării fizice, socio-emoţionale, cognitive, a limbajului şi a comunicării, precum şi al dezvoltării capacităţilor şi atitudinilor de învăţare.

Ce conţine raportul de evaluare

Raportul de evaluare la finalul clasei pregătitoare este structurat pe următoarele secţiuni:

a) Date de identificare ale elevului;

b) Domenii de dezvoltare: dezvoltare fizică; dezvoltare socio-emoţională; dezvoltare cognitivă; dezvoltarea limbajului şi a comunicării; dezvoltarea capacităţilor şi atitudinilor de învăţare;

c) Principalele aspecte vizate, asociate fiecărui domeniu de dezvoltare şi

desprinse din competențele specifice prevăzute în programele școlare în vigoare pentru clasa pregătitoare, în dreptul cărora cadrul didactic responsabil consemnează, în baza documentelor-suport, nivelul achiziţiei: ”realizat” sau ”în curs de realizare”, după caz;

d) Aprecieri şi recomandări.

 

Cine completează raportul de evaluare

Completarea raportului de evaluare se realizează de către profesorul pentru învăţământ primar/institutorul/învăţătorul care predă la clasa respectivă, în urma consultării şi în colaborare, după caz, cu profesorul psihopedagog, profesorul psiholog şcolar, profesorul logoped, consilierul şcolar, medicul

şcolar, alţi profesori ai clasei, părinţii / reprezentanții legali.

 

Cum vor fi utilizate datele din raportul de evaluare

Page 17: ORGANIZAREA INTERDISCIPLINARĂ A OFERTELOR DE ÎNVĂŢARE PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR CHEIE LA ŞCOLARII MICI

Cadrul didactic care predă la clasa respectivă prezintă părinţilor, în mod individual, conţinutul raportului de evaluare, până la încheierea anului şcolar, cu scopul de a-i implica pe aceştia în activitatea educativă, prin prezentarea rezultatelor pozitive ale activităţii elevilor, respectiv a rezultatelor care urmează să fie ameliorate.

O copie a raportului de evaluare este înmânată părinţilor.

Raportul de evaluare face parte integrantă din portofoliul educaţional al elevului.

COMPETENŢELE SPECIFICE ASOCIATE FIECĂRUI DOMENIU DE DEZVOLTARE

DEZVOLTAREA FIZICĂ ŞI MOTRICĂ

Identificarea principalelor caracteristici ale posturii corporale corecteUtilizarea unor mişcări specifice diferitelor segmente ale corpuluiExecutarea unor mişcări sugestive şi folosirea unei mimici şi a unei gestici adecvate diferitelor contexte (dialog, recitare, cântec, dans, teatru etc.)Participare la activităţi motrice coordonate cu membrii grupului

DEZVOLTAREA SOCIO-EMOŢIONALĂ

Identificarea elementelor de identitate (nume, prenume, vârstă, gen, aspect fizic, naţionalitate etc.; numele părinţilor, localitatea etc.)Respectarea unor reguli simple de igienă personalăRecunoaşterea emoţiilor de bază raportate la experienţa de viaţăExprimarea de sine (exprimarea emoţiilor, temerilor, preocupărilor, a ceea ce îi place şi ce nu etc.), în limbaje variate (verbal, nonverbal, artistic etc.)Manifestarea grijii pentru comportarea corectă în relaţie cu mediul natural şi socialRespectarea normelor elementare de comportament socialIdentificarea unor repere relaţionale (frate, soră, mamă, tată, bunici, rude, colegi, prieteni, adulţi, educatori) şi valorice (bine, frumos, bun etc.)Participare la activităţile grupului, jocuri de grup, relaţii interpersonale

DEZVOLTAREA COGNITIVĂ

Page 18: ORGANIZAREA INTERDISCIPLINARĂ A OFERTELOR DE ÎNVĂŢARE PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR CHEIE LA ŞCOLARII MICI

Identificarea cuvintelor din enunţuri scurte, rostite clar şi rarIdentificarea silabelor şi a sunetului iniţial şi final în cuvinte clar articulateDiscriminarea cu suport intuitiv a formelor geometrice, semnelor grafice (literă, cifră), culorilor, sunetelorSesizarea relaţiei dintre sunet şi literă, dintre cifră şi numărTrasarea elementelor grafice (conturul literelor, cifrelor, formelor geometrice principale)Identificarea unor repere: spaţiale (în, pe, deasupra, dedesubt, lângă, în faţa, în spatele, sus, jos) şi temporale (înainte, după, zi, noapte, iarnă, vară etc.)Utilizarea unor repere de gândire logică: sortare, clasificare pe baza unui criteriu dat, raţionament simplu („dacă..., atunci…”)Recunoaşterea unor cuvinte uzuale, scrise cu litere de tiparRecunoaşterea numerelor în concentrul 0-10Rezolvarea de probleme în care intervin operaţii de adunare sau scădere cu 1-2 unităţi în concentrul 0-10, cu suport intuitiv

DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ŞI A COMUNICĂRII

Identificarea şi aplicarea regulilor principale de comunicareUtilizarea elementelor de logică în comunicare (”şi/sau”, ”dacă…, atunci”, ”da/nu” etc.)Receptarea semnificaţiei corecte a mesajelor oraleSesizarea semnificaţiei unui mesaj vizual simpluExprimarea unor mesaje referitoare la sine, colegi, familie, şcoală, mediu înconjurătorParticiparea la dialoguri scurte, în situaţii de comunicare uzuală

DEZVOLTAREA CAPACITĂŢILOR ŞI ATITUDINILOR DE ÎNVĂŢARE

Respectarea normelor elementare de comportament şcolarManifestarea perseverenţei în activitatea de învăţareManifestarea curiozităţii pentru explorarea mediului natural şi socialIdentificarea unor regularităţi în mediul familiar, natural şi socialRealizarea unor activităţi, proiecte, obiecte, construcţii simpleRelaţionarea pozitivă cu alţi membri ai grupului, în rezolvarea unor sarcini simple de lucruParticiparea la activităţi integrate, adaptate nivelului de vârstăManifestarea imaginaţiei şi a creativităţii în activitate şi joc

Page 19: ORGANIZAREA INTERDISCIPLINARĂ A OFERTELOR DE ÎNVĂŢARE PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR CHEIE LA ŞCOLARII MICI